OBLIGAŢIE DE MIJLOACE, OBLIGAŢIE DE REZULTAT, RESTITUIREA CAUZEI , COMPLETAREA URMĂRIRII PENALE, PROCURORI MILITARI, IMPARŢIALITATE

Curtea reaminteşte că art. 2 § 1 impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale. Această obligaţie presupune, implicit, începerea unei anchete oficiale efective atunci când o persoană îşi pierde viaţa. Scopul esenţial al unei astfel de anchete este să asigure punerea în aplicare efectivă a legislaţiei interne ce protejează acest drept. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei decesului şi identificarea persoanelor vinovate. Este vorba nu de o obligaţie de rezultat, ci de o obligaţie de mijloace; aşadar, autorităţile trebuie să fi luat măsuri rezonabile pentru culegerea probelor referitoare la incident. Continue reading OBLIGAŢIE DE MIJLOACE, OBLIGAŢIE DE REZULTAT, RESTITUIREA CAUZEI , COMPLETAREA URMĂRIRII PENALE, PROCURORI MILITARI, IMPARŢIALITATE

DREPT DE PROPRIETATE, NAȚIONALIZARE, ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE ,BUNURI, SPERANŢĂ LEGITIMĂ, INSTANŢE, IMPARŢIALITATE, INDEPENDENŢA

Declaraţiile Preşedintelui României, fără îndoială critice cu privire la puterea judecătorească, se adresau în primul rând administraţiei responsabile cu executarea hotărârilor judecătoreşti, şi nu tribunalelor. Or, nimic nu-i îngăduie Curţii să ajungă la concluzia că, în speţă, aceste declaraţii i-ar fi influenţat pe judecătorii Curţii de Apel Bucureşti care s-au pronunţat în cauza reclamantelor […]