OBŢINEREA UNUI FOLOS NECUVENIT PENTRU SINE SAU PENTRU ALTUL

prin expresia ”pentru altul” legiuitorul a înțeles să incrimineze și o destinație colaterală, deviată a foloaselor, de exemplu, un dar făcut soției funcționarului, subiect al infracțiunii, și nerestituit. Întotdeauna există această relație de cauzalitate, există o contraprestație, o recompensare personală, ca un contraechivalent al conduitei sale, o plată proprie, și nu un folos căpătat de un terț. [...]

CIRCUMSTANŢELE ATENUANTE JUDICIARE, EXISTENŢA UNEI CAUZE DE IMPUNITATE ORI DE REDUCERE A PEDEPSEI, INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE, TRAFIC DE INFLUENŢĂ, INDIVIDUALIZAREA ŞI MODALITATEA DE EXECUTARE A PEDEPSEI

Este firesc ca fiecare stat să adopte măsurile legislative şi alte măsuri, inclusiv cele care permit utilizarea tehnicilor de investigaţie speciale conform legislaţiei naţionale, care se dovedesc necesare pentru a facilita strângerea de probe, dar oare nu este excesiv a se extinde reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege și la săvârşirea oricăror altor infracţiuni decât cele care fac obiectul cercetării? Oare ce valoare probantă poate avea o informație căpătată de la un inculpat,într-un alt dosar , doar sub imperiul unui compromise? Noi credem că se poate deschide calea unor false denunțuri, ireale, a unor îndemnuri la delațiune; depășind obligația morală a oricărei persoane care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal ne este teamă să nu se ajungă la presiune, la șantaj în anchetă. În orice variantă asemenea presiuni ilegale împiedică desfășurarea corectă a unei cercetări penale, și, în ultimă instanță împiedică adevărul. [...]

DETURNARE DE FONDURI, INFRACTIUNI DE CORUPȚIE, INFRACŢIUNEA ÎMPOTRIVA INTERESELOR FINANCIARE ALE COMUNITĂŢII EUROPENE, PUBLIC, PREPUŞENIE, RAPORT DE MUNCĂ

DETURNARE DE FONDURI, INFRACTIUNI DE CORUPȚIE, INFRACŢIUNEA ÎMPOTRIVA INTERESELOR FINANCIARE ALE COMUNITĂŢII EUROPENE, PUBLIC, PREPUŞENIE, RAPORT DE MUNCĂ

Constituie infracţiune folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate [...]

LUCRĂRI PUBLICATE

CĂRŢI

Sesizarea organelor judiciare, (în colaborare), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986 Arestarea preventivă , Lumina lex , 2002, (în colaborare), Jurisprudenţă şi doctrină în materia corupţiei, Lumina lex, 2004 Legea nr. 92/1992 comentată şi adnotată, (în colaborare), Lumina lex, 2002 Legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină anticorupţie, vol. [...]