A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

SUPRAVEGHEREA TEHNICĂ

o variantă de interpretare, pe care o prezentăm şi ca lege ferenda. Modificarea adusă prin art. X din Legea nr. 281/2003 priveşte doar activitatea judiciară, şi nu şi aceea extrajudiciară , privind strict securitatea naţională, fără implicaţii penale, procesuale. Dealtfel, în această situaţie, prevenind abuzurile, controlul independent, deşi nu ar veni de la o instanţă, – căci nu vorbim de o urmărire penală – ar exista, venind din partea CSAT, organism administrativ exterior . Dar, în această interpretare, nu am avea cum să folosim interceptările în procesul penal, pentru că nu au caracter procesual penal legal, nefiind autorizate sub regimul dreptului procesual penal; s-ar putea folosi doar indirect informaţii obţinute pe această cale. Serviciul tehnic al D. N. A. trebuie să acţioneze numai în condiţiile prestabilite de Codul de procedură penală, ca organ de punere în executare a autorizării supravegherii tehnice. Aducerea înregistrărilor în parchet sau în instanţă ar contraveni legislaţiei secretului de stat. Dealtfel, întreaga activitate nu trebuie desfăşurată în calitate de organe de cercetare specială, pentru că activitatea organelor de cercetare specială se desfăşoară , evident, în raport de exigenţele codului de procedură penală. Reglementarea legală poate fi susceptibilă de a genera abuzuri în activitatea practică. Fără standarde corespunzătoare de asigurare a nivelului de securitate şi confidenţialitate care să poată fi controlate efectiv, legea poate fi folosită antrenând contradicţii iremediabile în aplicarea practică. […]