|
|
ori de câte ori ne aflăm în prezența unui avantaj/folos licit prin faptul că există un act contabil/fiscal care să redea un raport juridic legal întocmit, nu putem vorbi de corupție. Acuzarea are rolul de a dovedi existența unor relații fictive, false, contrafăcute, formale, ireale, nedeterminate sau nedeterminabile juridic, neserioase, imorale. [...]
Direcția Națională Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale împotriva europarlamentarului Adrian Severin pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență. Potrivit comunicatului D.N.A. : „La data de 18 iulie 2011, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus începerea urmăririi penale fata de Adrian Severin, Membru al Parlamentului European, in sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și trafic de influență. La data de 22 iulie 2011, învinuitului i s-au adus la cunoștința acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul de procedură penală.”. ori de câte ori ne aflăm în prezența unui avantaj/folos licit prin faptul că există un act contabil/fiscal care să redea un raport juridic legal întocmit, nu putem vorbi de corupție. Acuzarea are rolul de a dovedi existența unor relații fictive, false, contrafăcute, formale, ireale, nedeterminate sau nedeterminabile juridic, neserioase, imorale. [...]
Fapta persoanei având calitatea de director de bancă, de a pretinde sume de bani în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu legate de acordarea unui împrumut, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în forma agravată prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen., directorul de bancă având calitatea de funcţionar cu atribuţii de control. [...]
Verificând hotărârea atacata, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, prin decizia penală nr. 67 din 27 octombrie 2008, a admis apelul declarat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava şi a desfiinţat parţial sentinţa pentru motivul de nelegalitate, reţinut ca atare doar în cadrul deliberării, privind încadrarea juridică greşită dată activităţii ilicite circumscrise infracţiunii de abuz în serviciu ce a fost schimbată în baza art. 334 C. pr. pen., din art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 248 C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. [(fiind menţinută însă soluţia de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. pr. pen., pentru săvârşirea acestei fapte ilicite şi a celorlalte infracţiuni deduse judecaţii pronunţată de prima instanţa; prin aceeaşi decizie a fost admis şi celălalt apel în cauză declarat în nume propriu de avocata A.M. şi redusă amenda aplicată acesteia în calitatea amintită de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din 17 decembrie 207 în baza art. 199 alin. (2) C. pr. pen., de la suma de 1000 lei la suma de 500 lei)]. Continue reading EVAZIUNE FISCALA, MĂRTURIA MINCINOASĂ, ACHITARE, LUARE DE MITĂ, ABUZ ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE , FOLOSIREA DE INFORMAŢII CE NU SUNT DATE PUBLICITĂŢII, INEXISTENTA FAPTELOR ILICITE
Unitatea naturală infracţională consumată există în momentul perfectării înţelegerii, fiind irelevant faptul că suma convenită a fost predată în rate. Continue reading LUARE DE MITĂ,FALS MATERIAL,ABUZ ÎN SERVICIU,EVAZIUNE FISCALĂ,ÎNŞELĂCIUNE,UNITATEA NATURALĂ INFRACŢIONALĂ
Intermedierea vânzării-cumpărării de certificate de proprietate fără autorizaţie din partea Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, de către un funcţionar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 114 din Legea nr. 52/1994, şi nu ale infracţiunii de luare de mită. Continue reading LUARE DE MITĂ, INTERMEDIEREA VÂNZĂRII-CUMPĂRĂRII DE CERTIFICATE DE PROPRIETATE. ART. 114 DIN LEGEA NR. 52/1994. DISTINCŢIE
Fapta administratorului unei societăţi comerciale, având ca obiect şi desfăşurarea de jocuri de întrajutorare, de a pretinde ori primi sume de bani pentru a asigura premierea anticipată a unor persoane constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, iar nu infracţiunea de [...]
|
Non haberes potestatem adversum me ullam nisi tibi esset datum desuper propterea qui tradidit me tibi maius peccatum habet.
Ioannes, 19, 11
Articole recente
- NORMĂ PENALĂ DE REFERIRE, NORME DE TRIMITERE, ACTIVITĂŢI DE MANIPULARE A PIEŢEI
- INTERZICEREA ORGANIZAŢIILOR ŞI SIMBOLURILOR CU CARACTER FASCIST, RASIST SAU XENOFOB ŞI A PROMOVĂRII CULTULUI PERSOANELOR VINOVATE DE SĂVÂRŞIREA UNOR INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII, EXCEPŢIA DE NECONSTITUŢIONALITATE A DISPOZIŢIILOR ART. 3 ALIN. (1), ART. 4 ALIN. (1) TEZA ÎNTÂI, ART. 5 ALIN. (2) ŞI ART. 6 DIN ORDONANŢA DE URGENŢĂ A GUVERNULUI NR. 31/2002, “caz excepţional”
- CONFISCARE EXTINSA,MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA CODULUI PENAL AL ROMÂNIEI ŞI A LEGII NR. 286/2009 PRIVIND CODUL PENAL, LEGEA nr. 63 din 17 aprilie 2012
- Sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii
- LIBERTATEA RELIGIOASĂ, REGIMUL GENERAL AL CULTELOR, PRINCIPIUL AUTONOMIEI RELIGIOASE
|