OBLIGAŢIE DE MIJLOACE, OBLIGAŢIE DE REZULTAT, RESTITUIREA CAUZEI , COMPLETAREA URMĂRIRII PENALE, PROCURORI MILITARI, IMPARŢIALITATE

Curtea reaminteşte că art. 2 § 1 impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale. Această obligaţie presupune, implicit, începerea unei anchete oficiale efective atunci când o persoană îşi pierde viaţa. Scopul esenţial al unei astfel de anchete este să asigure punerea în aplicare efectivă a legislaţiei interne ce protejează acest drept. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei decesului şi identificarea persoanelor vinovate. Este vorba nu de o obligaţie de rezultat, ci de o obligaţie de mijloace; aşadar, autorităţile trebuie să fi luat măsuri rezonabile pentru culegerea probelor referitoare la incident. Continue reading OBLIGAŢIE DE MIJLOACE, OBLIGAŢIE DE REZULTAT, RESTITUIREA CAUZEI , COMPLETAREA URMĂRIRII PENALE, PROCURORI MILITARI, IMPARŢIALITATE

RECURS ÎN ANULARE, SECURITATEA RAPORTURILOR JURIDICE, PROCES ECHITABIL , BUNURI, OBLIGAŢIE DE MIJLOACE

Curtea a analizat în mai multe rânduri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de faţă, în care a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, având în vedere readucerea în discuţie a soluţiei date în mod definitiv unui litigiu şi lipsirea reclamanţilor de bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, în urma unui recurs în anulare (vezi, printre altele, Brumărescu, menţionată mai sus, §§ 61, 77 şi 80, SC Maşinexportimport Industrial Group SA, menţionată mai sus, §§ 32 şi 46-47, şi Piaţa Bazar Dorobanţi SRL împotriva României, nr. 37.513/03, §§ 23 şi 33, 4 octombrie 2007). Continue reading RECURS ÎN ANULARE, SECURITATEA RAPORTURILOR JURIDICE, PROCES ECHITABIL , BUNURI, OBLIGAŢIE DE MIJLOACE