ORGANIZAREA JUDICIARĂ, STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR, MODIFICAREA LEGII NR. 303/2004 ȘI A LEGII NR. 304/2004

Data, locul, modul de desfăşurare a concursului şi posturile vacante pentru care se organizează concurs se comunică tuturor judecătorilor şi procurorilor prin curţile de apel, prin parchetele de pe lângă curţile de apel şi prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Naţional al Magistraturii, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi în 3 cotidiene centrale, cu cel puţin 40 de zile înainte de data stabilită pentru concurs. Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au îndeplinit efectiv cel puţin 3 ani funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel ori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au obţinut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 15 ani. […]