ARESTARE PREVENTIVĂ, PERICOL PENTRU ORDINEA PUBLICĂ, PĂRŢI, PROCUROR, URMĂRIRE PENALĂ, PROCES ECHITABIL

Art. 5 § 3 din Convenţie nu poate fi interpretat ca şi cum ar autoriza o arestare preventivă în mod necondiţionat, cât timp nu depăşeşte o anumită durată. Orice menţinere sub arest preventiv a unui acuzat, chiar şi pentru o scurtă durată, trebuie să fie justificată într-un mod convingător de către autorităţi [vezi, printre altele, Chichkov împotriva Bulgariei, nr. 38.822/97, § 66, CEDO 2003-l (extrase), şi Musuc împotriva Moldovei, nr. 42.440/06, § 41, 6 noiembrie 2007]. În acest sens, ea reaminteşte că numai precizând motivele pe care se întemeiază o hotărâre este posibil un control public al administrării justiţiei (Suominen împotriva Finlandei, nr. 37.801/97, § 37, 1 iulie 2003); în plus, argumentele pro şi contra repunerii în libertate nu trebuie să fie “generale şi abstracte” [Smirnova împotriva Rusiei, nr. 46.133/99 şi 48.183/99, § 63, CEDO 2003-IX (extrase)]. Continue reading ARESTARE PREVENTIVĂ, PERICOL PENTRU ORDINEA PUBLICĂ, PĂRŢI, PROCUROR, URMĂRIRE PENALĂ, PROCES ECHITABIL