RELE TRATAMENTE. TORTURĂ. PUNEREA SUB ACUZARE

I. Asupra pretinsei încălcări a art. 3 din Convenţie

Curtea reaminteşte că, atunci când o persoană este rănită în timpul reţinerii, perioadă în care aceasta se află în totalitate sub supravegherea ofiţerilor de poliţie, orice vătămare intervenită în acest interval dă naştere unor puternice prezumţii de fapt (a se vedea Hotărârea Salman împotriva Turciei [GC] nr. 21.986/93, § 100, CEDH 2000-VII). Prin urmare, Guvernului îi revine sarcina să ofere o explicaţie plauzibilă în ceea ce priveşte cauzele unor asemenea vătămări şi să producă probe care să demonstreze fapte de natură să pună sub semnul întrebării afirmaţiile victimei, în special dacă acestea sunt susţinute prin acte medicale (a se vedea, printre altele, hotărârile Selmouni împotriva Franţei [CG] nr. 25.803/94, § 87, CEDH 1999-V, Berktay împotriva Turciei nr. 22.493/93, § 167, 1 martie 2001, nepublicată, şi Altay împotriva Turciei nr. 22.279/93, § 50, 22 mai 2001, nepublicată). Având în vedere obligaţia autorităţilor de a răspunde pentru persoanele aflate sub supravegherea lor, Curtea a subliniat că achitarea poliţiştilor în cadrul acţiunii penale nu scuteşte statul pârât de obligaţiile care îi revin conform Convenţiei (a se vedea hotărârea Berktay împotriva Turciei, citată mai sus, § 168).

Curtea observă că reclamantul a suferit o agresiune în noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1997. Vătămările au fost constatate în rapoartele medico-legale care atestau existenţa unui traumatism cranio-cerebral produs prin violenţă, însoţit de tumefieri, echimoze şi excoriaţii multiple la nivelul feţei şi al mâinilor, precum şi de un edem cerebral difuz şi de o angină pectorală survenite ca urmare a traumatismului. Continue reading RELE TRATAMENTE. TORTURĂ. PUNEREA SUB ACUZARE