ARTICOLUL 13 2 din Legea nr.78/2000

Nu există, practic, nici un fel de justificare pentru a permite în continuare declanşarea din oficiu a acţiunii penale în cazul vătămării unor interese private,. Nici statul şi nici altă per¬soană nu trebuie să se substituie persoanei vătămate prin exercitarea abuzivă a unor atribuţii de serviciu. De asemenea, în aceste situaţii este firesc ca nedepunerea unei plângeri prealabile să împiedice declanşarea acţiunii penale, iar retragerea acesteia să atragă încetarea acţiunii. Declanşarea din oficiu a acţiunii penale în cazurile evocate lasă loc abuzului. Incriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertății economice și a dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, drepturi fundamentale prevăzute la art.41 alin.(1) și art.45 din Constituție. [...]

FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ. FALS INTELECTUAL. UZ DE FALS. ÎNSCRISURI OFICIALE. SOCIETATEA NAŢIONALĂ A PETROLULUI – PETROM S.A.

Falsificarea unor înscrisuri aparţinând S.N.P. – Petrom S.A. şi folosirea lor nu constituie infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, deoarece această societate comercială nu este o persoană juridică de interes public, iar bunurile acesteia, de asemenea, nu sunt de interes public în sensul prevederilor art. 145 şi 150 alin.2 C.pen.; ca atare, faptele menţionate constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C.pen. [...]