Nu există nici un motiv de principiu în a considera noţiunea de „viaţă privată” ca excluzând activităţile profesionale sau comerciale; în ocupaţiile unei persoane, nu se poate despărţi, întotdeauna ceea ce aparţine domeniului profesional şi cel personal. nici o raţiune nu permite excluderea activităţii profesionale sau comerciale din sfera noţiunii de “viaţă privată”. […]
|
||||||
|
Statul român nu și-a îndeplinit obligația de a oferi o procedură efectivă și accesibilă pentru a permite reclamantului de a avea acces într-un termen rezonabil la fișierul său personal . dreptul intern nu indică cu suficientă claritate limitele şi modalităţile de exercitare a marjei de apreciere acordate autorităţilor. Nicio persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe aceste motive de siguranţă naţională nu trebuie lipsită de garanţii împotriva arbitrariului. În special, ea trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent şi imparţial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt şi de drept pertinente pentru a putea statua asupra legalităţii măsurii şi a sancţiona un eventual abuz al autorităţilor. În faţa acestui organ de control, persoana respectivă trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-şi putea prezenta punctul de vedere şi a respinge argumentele autorităţilor […] Curtea reaminteşte că termenii “regulamentar” şi “conform căilor legale”, fac trimitere esenţialmente la legislaţia naţională şi consacră obligaţia de a respecta normele de fond şi de procedură ale acesteia. În plus, art. 5 § 1 impune conformitatea oricărei privări de libertate cu scopul acestui articol: să protejeze individul împotriva arbitrarului (Amuur împotriva Franţei, Hotărârea din 25 iunie 1996, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-III, § 50; Scott împotriva Spaniei, Hotărârea din 18 decembrie 1996, Culegere 1996-VI, § 56). Prin urmare, orice hotărâre luată de instanţele interne în sfera de aplicare a art. 5 trebuie să fie conformă cu cerinţele procedurale şi de fond stabilite printr-o lege preexistentă. Dacă autorităţilor naţionale şi în special instanţelor le revine în primul rând obligaţia de a interpreta şi de a aplica dreptul intern în privinţa art. 5 § 1, nerespectarea dreptului intern atrage după sine o încălcare a Convenţiei, iar Curtea poate şi trebuie să verifice dacă acest drept a fost respectat (Assanidze împotriva Georgiei [MC], nr. 71.503/01, § 171, CEDO 2004-II, şi Pantea, § 220). Continue reading ARESTAREA PREVENTIVĂ, SUPRAVEGHERE, SERVICII SPECIALE, VIAŢA PRIVATĂ, REDESCHIDEREA PROCEDURII În pofida modificărilor aduse CPP prin legile nr. 281/2003 şi 356/2006, măsurile de supraveghere în cazul unor potenţiale ameninţări la adresa siguranţei naţionale par să poată fi dispuse în prezent şi de parchet, conform procedurii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 51/1991, prevedere care nu a fost abrogată până în prezent. Acest lucru este confirmat de recenta decizie a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, prin care judecătorul constituţional, sesizat de o instanţă naţională ce susţinea tocmai neconstituţionalitatea art. 13, motivat de faptul că acesta permitea eludarea garanţiilor prevăzute de CPP în materie de interceptare a comunicaţiilor, a invocat caracterul special al Legii nr. 51/1991, pentru a justifica aplicarea sa în cazul unor fapte ulterioare intrării în vigoare a noii proceduri prevăzute de CPP. […] nicio persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe aceste motive de siguranţă naţională nu trebuie lipsită de garanţii împotriva arbitrariului.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, care a constituit baza legală pentru expulzarea reclamantului, nu a oferit garanţii minime împotriva arbitrariului autorităţilor. […] Nici o reglementare internă nu prevede limite ce urmează să fie respectate în exercitarea acestei competenţe. Astfel, dreptul intern nu defineşte genul de informaţie ce poate fi înregistrată, categoriile de persoane susceptibile să facă obiectul măsurilor de supraveghere, precum strângerea şi arhivarea datelor, nici împrejurările în care pot fi luate aceste măsuri şi nici procedura care trebuie urmată. De asemenea, legea nu stabileşte limite cu privire la vechimea informaţiilor deţinute şi la durata păstrării lor. […] Curtea reaminteşte că, dacă art. 8 din convenţie încearcă în principal să apere individul împotriva ingerinţelor arbitrare din partea autorităţilor publice, el implică, de asemenea, şi unele obligaţii pozitive inerente “respectării” efective a vieţii de familie. Şi într-un caz şi în celălalt trebuie avut în vedere raportul de proporţionalitate care trebuie să existe între interesul persoanei şi cel al societăţii, în ansamblul ei; de asemenea, în ambele ipoteze statul se bucură de o anume marjă de apreciere (Hotărârea Keegan împotriva Irlandei din 26 mai 1994, seria A nr. 290, pag. 19, alin. 49). Continue reading VIATA PRIVATA, AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ, AUTORITATEA TUTELARA
De comun acord cu Guvernul şi cu Comisia, Curtea apreciază că a avut loc „o ingerinţă din partea unei autorităţi publice” în exercitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondenţei sale, drept garantat de alin. 1 al art. 8. O astfel de ingerinţă încalcă dispoziţiile acestui text, dacă „nu este prevăzută de lege” şi nu urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime dintre cele menţionate la alin. 2. În plus, atingerea adusă dreptului trebuie să fie „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestor scopuri (a se vedea hotărârile Silver şi alţii împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 32, § 84, Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, § 34 şi Calogero Diana împotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1. 775, § 28). Continue reading RESPECTAREA VIEŢII PRIVATE ŞI DE FAMILIE, A DOMICILIULUI SĂU ŞI A CORESPONDENŢEI . CONTROLUL CORESPONDENŢEI DEŢINUŢILOR. DREPTULUI DE RECURS INDIVIDUAL
Reclamantul a susţinut că nu există un temei legal pentru un astfel de amestec în legislaţia elveţiană. Mai precis, el a afirmat că guvernul nu putea invoca secţiunile 66-72 din Codul federal de procedură penală ca bază pentru măsura luată, de vreme ce nu a probat în nici un fel că ar fi declanşat proceduri pena1e împotriva unui terţ sau că ar fi respectat prevederile din lege. În acest sens, reclamantul a afirmat că argumentul invocat de guvern, potrivit căruia documentele respective nu ar mai exista, este lipsit de credibilitate. Raportul comisiei parlamentare de anchetă care s-a ocupat de problema „indexului fişelor” a arătat că s-au păstrat liste ale înregistrărilor telefonice ordonate de Biroul Procurorului Federal şi executate de Oficiul Poştei, Telecomunicaţiilor şi Telegrafului. De asemenea, Curtea Federală a păstrat registre cuprinzând autorizaţiile emise de Preşedintele Curţii. În plus, guvernul nu poate susţine că o salariată a ambasadei sovietice la Berna a fost pusă sub urmărire decât dacă dovedeşte acest lucru. În sfârşit, faptul că înregistrarea nu a fost distrusă „la terminarea procedurilor” (secţiunea 66 [1 ter] din Codul federal de procedură penală) arată că nu au avut loc cercetări în sensul prevăzut de secţiunea 66 şi următoarele. Continue reading VIATĂ PRIVATĂ. ÎNREGISTRĂRI TELEFONICE, INDEX. POLIŢIE POLITICĂ. NATURA SPECIALĂ A MĂSURILOR SECRETE ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI NAŢIONALE |
||||||
|
Copyright © 2020 Dorin CIUNCAN - All Rights Reserved |
||||||