ACCESUL LIBER LA JUSTIŢIE

ACCESUL LIBER LA JUSTIŢIE

Liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. De aceea, în legătura cu cea de-a doua problema, referitoare la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularităţilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor cu principiul liberului acces la justiţie, Curtea Constituţională consideră ca este de competenta exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în fata instanţelor judecătoreşti. Este, de altfel, o soluţie care rezultă în mod categoric din dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege” şi ale art. 128 în conformitate cu care „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Judecătorul „spune dreptul” pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinţa, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.

În instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalităţii cetăţenilor în fata legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţa, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în fata legii şi a autorităţilor publice. În temeiul acestor considerente, prin decizia nr. 60/1993 Curtea Constituţională a apreciat ca instituirea accesului parţial, doar la prima instanţa, al salariaţilor din sectorul siguranţei circulaţiei este neconstituţională, cât timp celorlalţi salariaţi din sectorul transporturi, în litigiile lor de munca, le este asigurat accesul la toate mijloacele procedurale prevăzute  de lege. Aceasta  nu înseamnă însă ca, în toate cauzele, accesul liber la justiţie presupune sa fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti – judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie – şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fata instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

Curtea Constituţională dec. nr. 1 din 8 februarie 1994, în M.Of. nr. 69 din 16 martie 1994. În acelaşi sens, Curtea Constituţională, dec. nr. 92/1996, M.Of. 297/1996, dec. nr. 16/1999, M.Of. nr. 136/1999 şi nr. 69/1994

Notă: – M. Voicu, în  „Dreptul” nr. 4/1997, p.3.

– D. Ciuncan, Accesul la justiţie în cazul netrimiterii în judecată, „Dreptul” nr. 6/1997, p.58.

– D. Cosma, Hot. Curtea Constituţională nr. 1/1996, accesul la justiţie şi exigenţele art. 6 CEDH, în „Rev. rom. dr. omului” nr. 13/1996, p. 15.

– L. Mihai, Consecinţele absenţei separării puterilor în stat asupra independenţei justiţiei şi a dreptului, „Rev. rom.dr.omului”, Supliment, Legislaţia în tranziţie, 1995, p.26.

– Curtea Constituţională dec. nr. 23, 38/1993; 17, 19, 44, 70, 42, 47/1994; 5, 31, 46, 51, 53, 64, 71, 74, 91, 97, 108, 116/1995, în Culegere.

(EGALITATEA ÎN FAŢA LEGII)

Nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Curtea Constituţională,  dec. nr. 70/1993, 74/1994, 85/1994, 44/1996

(DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL)

Un proces echitabil nu implică necesarmente existenţa mai multor grade de judecate a unor căi de atac, inclusiv exercitarea acestora de către toate părţile din proces.

Curtea Constituţională, dec. nr. 73/1996, M. Of. nr. 255/1996; dec. nr. 16/2000, M.Of. nr. 136/1999

(DREPT DE ACCES LA JUSTIŢIE)

Noţiunea „drept la justiţie” sau „drept de acces la instanţă” nu se limitează în nici un caz la posibilitatea acordată de a te adresa instanţelor şi nici la faptul că există posibilitatea ca o procedură judiciară în materie penală să se finalizeze printr-o hotărâre; această noţiune include şi dreptul la punerea în practică a verdictului sau sentinţei pronunţate de instanţă şi funcţionarea justiţiei fără presiuni din afară. Dreptul la instanţă nu este un simplu drept teoretic constând în posibilitatea acordată unui individ de a apela la o instanţă naţională, ci include şi speranţa legitimă că autorităţile interne vor fi obligate să respecte o hotărâre definitivă, care va fi deci executată.

C.E.D.H., hot. din 28 octombrie 1999, în cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414 din 31 august 2000, cu opinii separate C.Rozakis şi B. Zubancic

Notă: – Dreptul de acces la dosar chiar în faza judecării arestării; caracterul contradictoriu al urmăririi; egalitatea armelor – art. 5 şi 4.

CEDH, Lamy vs. Belgia, hot. din 30 martie 1989 (cameră) în V. Berger, Jurisprudenţa CEDH, ed. II, p.121 şi urm.

– Solicitarea motivată a pieselor dosarului în faza jurisdicţiei administrative.

CEDH, Bendenouin vs. Franţa, hot. 242/1994 (cam) în V. Berger p. 224 şi urm.

Vezi: Căi de atac.

(ACCES LA JUSTIŢIE)

Dispoziţiile art. 5 O.U. nr.41/1997 pentru întocmirea bilanţului contabil nu încalcă principiul liberului acces întrucât debitorul are calea contestaţiei la executare.

Curtea Constituţională, dec. nr.180/1998, M.Of. nr. 99/1999, Culegere, p.196

Liberul acces presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia.

Curtea Constituţională, dec. nr.16/1999, M.Of. nr.136/1999, Culegere , p.298

Liberul acces presupune posibilitatea juridică a persoanei de a accede atât la structurile justiţiei cât şi la mijloacele procedurale.

Curtea Constituţională, dec. nr. 45/1999, M.Of. nr. 222/1999, Culegere, p.426

Accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului;

– legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac;

– instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu este contrară principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice atâta timp cât aceste reguli asigură egalitatea cetăţenilor în utilizarea lor;

– nu există nici o legătură între prevederea legală ce face obiectul excepţiei şi obligaţia statului de a repara prejudiciile cauzate prin erori judiciare în procesele penale;

– prevederile legale criticate sunt în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

– este nefondată susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece conţinutul dispoziţiilor legale criticate nu are nici o legătură cu obiectul de reglementare a acestei norme juridice internaţionale.

Curtea Constituţională, decizia nr. 261 din 5 decembrie 2000, publicată în M. Of. nr.174 din 5 aprilie 2001

Notă: – Dumitru-Octavian Rădulescu, Paula-Ioana Rădulescu, Maria Amalia Rădulescu, Despre caracterul subsidiar al infracţiunilor de abuz în serviciu, „Dreptul” nr. 3/2001.

– E. Lupan, Accesul la informaţie şi la justiţie în probleme de mediu, în „Dreptul” nr. 9/2003, p. 115

Leave a Reply