ASISTENŢĂ JURIDICĂ

ASISTENŢĂ JURIDICĂ

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 6 C. pr. pen., care au următorul cuprins:

„Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal. În cursul procesului penal organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare. Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este învinuit, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării. Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal. Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales”, precum şi dispoziţiile art. 171 alin. 1 din acelaşi cod, potrivit cărora: „Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept”.

S-a susţinut de către autorii excepţiei că aceste texte încalcă principiul constituţional al garantării dreptului la apărare, consfinţit de legea fundamentală prin art. 24 alin. (2), conform căruia „În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”, precum şi prevederile art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 şi ratificat de România la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 212, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.

Pct. 3 al art. 14 din pactul menţionat are următoarea redactare: „Orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în condiţii de deplină egalitate, la cel puţin următoarele garanţii:

a) să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod detaliat, despre natura şi motivele acuzaţiei ce i se aduc;

b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale şi să comunice cu apărătorul pe care şi-l alege;

c) să fie judecată fără o întârziere excesivă;

d) să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, să i se atribuie un apărător din oficiu, fără plată, dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera;

e) să interogheze sau să facă a fi interogaţi martorii acuzării şi să obţină înfăţişarea şi interogarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii cu cele ale martorilor acuzării;

f) să beneficieze de asistenţa gratuită a unui interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la şedinţa de judecată;

g) să nu fie silită să mărturisească împotriva ei înseşi sau să se recunoască vinovată”.

Examinând conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile constituţionale invocate, precum şi cu cele ale art. 14 pct. 3 din Pactul internaţional menţionat, Curtea constată că nu poate fi vorba de o contrarietate a acestora, ci, dimpotrivă, de o concretizare a garantării constituţionale a dreptului la apărare în cadrul procesului penal. Astfel, textele criticate prevăd şi garantează dreptul la apărare al învinuitului sau al inculpatului în tot cursul procesului penal, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-l încunoştinţa pe acesta despre fapta pentru care este învinuit, încadrarea juridică a acesteia şi de a-i asigura posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării. Orice parte are dreptul de a fi asistată de apărător în tot cursul procesului. În plus, organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei judiciare a învinuitului sau a inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.

Prin alin. 1 al art. 171 C. pr. pen., text legal de asemenea criticat, este prevăzut din nou dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale sau al judecăţii, precum şi obligaţia organelor judiciare de a-i aduce la cunoştinţă acest drept.

De asemenea, textele legale criticate sunt în concordanţă şi cu prevederile pct. 3 al art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cărora orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul la garanţiile procesuale enumerate şi menţionate, printre care: acela de a fi informată despre natura şi motivele acuzaţiei ce i se aduce, de a avea asistenţa unui apărător ales de ea, dacă nu are apărător să fie informată despre dreptul de a-l avea sau de a i se atribui un apărător din oficiu ori de câte ori interesul justiţiei o cere sau dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera.

Prin urmare, este evident că prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce nici o atingere dreptului la apărare garantat de Constituţia României prin prevederile art. 24 alin. (2), interpretate şi aplicate în concordanţă cu Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, conform art. 20 alin. (1) din legea fundamentală, ci, dimpotrivă, prin aceste dispoziţii se înscrie în Codul de procedură penală dreptul la apărare şi obligaţia organelor judiciare de a-l respecta şi de a asigura exercitarea efectivă a acestui drept.

Curtea consideră că garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau de inculpat, astfel cum se susţine de către autorii excepţiei, care confundă începerea procesului penal cu efectuarea unor acte premergătoare acestuia. Momentul în care începe urmărirea penală constituie începutul procesului penal, cu excepţia proceselor penale în care plângerea penală declanşează procesul penal şi în care nu există faza urmăririi penale. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal.

Potrivit prevederilor constituţionale interpretate şi aplicate în concordanţă cu Pactul internaţional invocat, dreptul la apărare nu poate fi garantat, în afara unei acuzaţii, a unei învinuiri şi, respectiv, a unui proces început şi aflat în curs de desfăşurare. Chiar dacă, în conformitate cu prevederile art. 224 C. pr. pen., procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă.

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 C. pr. pen., şi anume prin decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, dar cu privire la un alt aspect, şi anume cel al asistenţei juridice obligatorii în tot cursul procesului penal, deci şi în faza urmăririi penale. Curtea a constatat, în acea cauză, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând în considerente că nu există nici o discriminare şi nici o contradicţie între dispoziţiile art. 171 alin. 1 C. pr. pen.şi prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, textul reglementând în detaliu însuşi principiul constituţional al dreptului la apărare. Aceste considerente îşi menţin actualitatea şi în prezenta cauză.

Curtea Constituţională, dec. nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în M.Of. nr. 585 din 30 noiembrie 1999

Curtea constată că prevederile art. 171 alin. 3 C. pr. pen., asupra cărora se limitează controlul de constituţionalitate, nu contravin dreptului la apărare reglementat prin art. 24 din Constituţie, conform căruia: „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”

Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legea fundamentală reglementează, în mod general, dreptul la apărare al oricărei persoane, precum şi dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului. Această dispoziţie constituţională este reluată în alin. 1 al art. 171 C. pr. pen., potrivit căruia „Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept”. Prin acest text este garantat dreptul la apărare al inculpatului sau al învinuitului în procesul penal, prevăzându-se obligaţia organelor judiciare de a aduce existenţa acestui drept la cunoştinţa celui în cauză. Totodată dreptul la apărare este garantat şi prin obligaţia pe care o au organele judiciare de a asigura părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi prin dreptul de a administra probele necesare în apărare. Componentele dreptului la apărare, în cadrul procesului penal, sunt prevăzute în numeroase alte dispoziţii ale legii procesuale penale, printre care cele cuprinse în art. 6, 7, 8 şi 171 C. pr. pen. .

În aceste condiţii, în alin. 2 şi 3 ale art. 171 C. pr. pen. sunt prevăzute anumite cazuri în care asistenţa juridică este obligatorie, considerându-se că apărarea este o instituţie de interes social care funcţionează atât în interesul învinuitului sau al inculpatului, cât şi în interesul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal. Curtea constată că nu constituie o încălcare a prevederilor art. 24 din Constituţie faptul că la alin. 3 al art. 171 C. pr. pen. se prevăd unele cazuri de asistenţă juridică obligatorie pentru faza de judecată, diferite de cele prevăzute la alin. 2 al aceluiaşi articol pentru faza de urmărire penală, deoarece dispoziţiile constituţionale nu prevăd obligativitatea asistenţei juridice în tot timpul procesului penal, ci doar dreptul părţilor de a fi asistate, drept pe care ele îl pot sau nu îl pot exercita. Textul de lege criticat prevede deci unele excepţii de la regula generală a caracterului facultativ al asistenţei juridice. Stabilirea, extinderea sau restrângerea acestor excepţii este de competenţa exclusivă a legiuitorului.

De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 171 alin. 3 C. pr. pen., cu raportare la prevederile constituţionale ale art. 24, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, şi anume prin decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, şi prin decizia nr. 121 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 5 noiembrie 1999, respingând excepţiile de neconstituţionalitate.

În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut că dreptul la apărare, garantat prin dispoziţia constituţională, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de către legiuitor, conform prevederilor constituţionale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, şi în dispoziţiile art. 125 alin. (3), potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”.

Considerentele şi soluţia pronunţată în aceste decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi care ar putea justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Curtea Constituţională, dec. nr. 232 din 16 decembrie 1999, publicată în M.Of. nr. 73 din 18 februarie 2000

Notă: – V. Paşca, Exercitarea dreptului la apărare şi sancţiuni, „Dreptul” nr. 3/1995, p.77;

– Tamara Manea, Interpretarea art. 6 al 5 C. pr. pen., „Dreptul”nr. 12/1995, p.66;

– M. E. Răchită Burzo, Exercitarea profesiei de avocat, în „Dreptul” nr. 6/1996, p.24;

I. Retca, Asistenţa juridică obligatorie în cursul urmăririi penale a învinuitului sau inculpatului care îndeplineşte obligaţii militare, nr. 6/1998, 69 şi în „Pro lege” nr. 1/1998, 36;

I. Retca, Asistenţa juridică obligatorie în cursul urmăririi penale a învinuitului sau inculpatului care îndeplineşte obligaţii militare, 1/1998, 36;

– M.C. Ardelean, „R.R.D.” nr. 9/83, 27;

– Elena Cherciu, Dreptul de apărare în procesul penal, „Pro lege” nr. 1/1994, 89;

– C. Dâscă, Dreptul de apărare în procesul penal, „Pro lege” nr. 1/1995, p. 31;

– T.Dianu, Reflecţii cu privire la nelegalitatea hotărârii de achitare a inculpatului când nu s-a realizat asistenţa juridică obligatorie, „R.R.D.” nr. 9 – 12/89, p. 65;

– L. Margocsy, „Dreptul” nr. 5/1992, p. 64;

– S. Neculescu, D. Matei, S.C.J. 3/1994, 236

– Maria Nemoianu, Drepturile omului, în timpul detenţiei preventive, „Pro lege” nr. 1/1994, 320;

– V. Papadopol, Note în Culegere CAB, V, 179; V, 32; II 25, II 23;

– V. Paşca, „Dreptul” nr. 3/1995, 77;

– Gr. Theodoru, Nulitate absolută ca temei de casare în procesul penal, A.U.I. 1991, 41;

– A Turianu, Principiile urmăririi penale, „Dreptul” nr. 3/1995, 74;

– P. Vizireanu, Garanţiile Legii nr. 32/1990, „Pro lege” nr. 1/1990, 133;

– G. Vlaicu, Apărarea din oficiu, la cererea inculpatului, „Dreptul” nr. 7/1993, 54;

– D. Ciuncan, Asistenţă juridică, Refuz, „R.D.P.” nr. 1/1998, 57;

– R. Lupaşcu, plata onorariilor pentru asistenţa juridică acordată din oficiu în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, „Dreptul” nr. 4/1998, 81;

– Gh. Mateuţ, Apărătorul, subiect al procesului penal, „Dreptul” nr. 6/1996, p.33;

– L. nr. 83/1992: la art. 254-257 asistenţa juridică este obligatorie;

– I. Doltu, „Dreptul”nr. 10-11/1994;

– C.S.J. ,S. pen., dec. nr. 394/1993, 113;

– I. Dumitru, „Dreptul” nr. 5/1995, 35; 6/1995, 55;

– D. Ciuncan, „R.D.P.” nr. 1/1994, 133;

– B. Diamant, „R.D.P.” nr. 2/1997, 119;

– A. Stoicescu, „R.D.P.” nr. 2/1997, 121;

– Dorin Ciuncan, Asistenţa juridică obligatorie la procedura specială în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 254-257 C. pen, 8/1998, 141

– I. Retca, Militari. Asistenţa juridică obligatorie, „R.D.P.” nr. 3/1998, 53

(ASISTENŢĂ JURIDICĂ OBLIGATORIE. FURT CALIFICAT CONTRA  AVUTULUI  PUBLIC)

Art. 410 alin. 1 pct. I, 6 obligativitatea apărării pe tot parcursul procesului. Nulitate absolută.

1017 din 12 aprilie 19 95 în „Pro lege” nr. 4/1995, 74

Notă: C.S.J. dec. pen. nr. 2237 din 29 oct.92 a dispus restituirea cauzei la procuror şi revocarea măsurii arestării preventive, dacă inculpatul este arestat prin rechizitoriu. În acelaşi sens, C.S.J., dec. pen. nr. 3 din 17 ianuarie 1994, şi D. Ciuncan, în „R.D.P.” nr. 1/1994, p. 133 – 134.

– I. Dumitru, Învinuit, reţinut, „Dreptul” nr. 6/1995, p.55; „Dreptul” nr. 5/1995, p. 35.

(ASISTENŢA JURIDICĂ OBLIGATORIE. LIPSA APĂRĂTORULUI ALES)

Procedând la judecata în fond, în lipsa apărătorului ales şi fără să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu când asistenţa e obligatorie, instanţa a pronunţat o hotărâre nulă absolută

T.B., s II pen., dec. nr. 48/1994, Culegere, p.208

Notă: Potrivit art. 63 din Legea nr. 51/1995 a avocaturii, baroul asigură asistenţă din oficiu, sau la cercetarea organelor de urmărire penală ori instanţei când apreciază că există imposibilitate de plată.

Excepţional, se asigură asistenţă celui lipsit de mijloace, prejudiciabil prin întârziere .

Ca atare, în lipsa apărătorului ales NU se poate asigura o asistenţă din oficiu.

Vezi şi T.B., s II pen., dec. nr. 351/1996 Culegere, p.248

(ASISTENŢĂ JURIDICĂ OBLIGATORIE. LIPSĂ. JUDECATĂ NULĂ)

Asistenţa inculpatului liber este obligatorie la judecata unei cauze pentru infracţiuni cu pedeapsă mai mare de 5 ani închisoare.

Sancţiunea nulităţii absolute în apel este desfiinţarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare

T.B. s I, pen., dec. nr. 1270/1997 Culegere, 212

Notă: Constatarea nulităţii absolute în apel atrage casarea cu reţinere spre rejudecare (compară art. 379 pct.2 lit. b C. pr. pen. cu art. 385¹⁵, ca soluţie în recurs pentru nulitate absolută, ambele texte modificate prin L. nr. 45/1993).

(ASISTENŢA JURIDICĂ OBLIGATORIE.

FĂPTUITOR)

Calitatea de făptuitor, la actele premergătoare nu atrage obligaţia asistenţei.

T.B. s I pen., dec. nr. 529/1996, idem. s II pen. dec. nr. 913/1994 în Culegere, p.213

Notă: Declaraţia făptuitorului nu este un mijloc de probă. Procesul-verbal al actelor premergătoare prin care se constată efectuarea acestora poate constitui mijloc de probă. Proba este că s-a luat o declaraţie şi atât nu există declaraţia de făptuitor.

Cadrul procesual al drepturilor făptuitorului, adică al oricărei persoane este Constituţia.

A se vedea şi art. 24 din Constituţie.

– A. Ungureanu, C. Iacob, Asistare minor. Schimbarea încadrării juridice, „R.D.P.” nr. 2/1999, p.140.

– C.L. Popescu, CEDH şi arestarea preventivă în lumina jurisprudenţei C. Constituţionale, „Dreptul” nr. 6/1999, 60.

– De lege ferenda apreciem utilă obligaţia asigurării juridice (gratuite) în toate cauzele în care participă şi un procuror.

(C. pr. pen. al Cantonului Vaud, art. 104)

Vezi şi CEDH, Quaranta vs. Elveţia, hot. 24.5.91, în Culegere CEDH, Polirom, p.307.

(ASISTENŢĂ JURIDICĂ. AVOCAT ALES. DREPT DE APĂRARE)

Organul de urmărire are obligaţia  să încunoştinţeze avocatul ales şi nu să ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, cu motivarea că apărătorul nu a fost găsit.

T.B., s I pen., dec. nr. 351/1996, Culegere, p. 248

Notă: Se admite un apărător din oficiu la T.B., s II, dec. nr. 48/1994, Culegere, p.208.

– Titus Pungă, Executarea hotărârii. Asistenţa juridică, în „R.D.P.”nr. 1/2001, p.118.

– Dorin Ciuncan, Garanţia asistenţei juridice, în „R.D.P.” nr. 2/2001, p.59.

– A. Neacsu I, V. Patulea II, Obligativitatea asigurării asistenţei juridice a condamnatului în faza executării hotărârilor penale, „Dreptul” nr. 6/2002, p.132

(ASISTEN INTERNATIONALA)

Notă: – I. Anghel, I. Poenaru, L. nr. 704/2001 privind asistenţaă internaţională în materie penală, „Dreptul” nr. 5/2002, 15

(APĂRARE. ASISTENŢA OBLIGATORIE. CONDIŢII. LUARE DE MITĂ. LEGEA Nr. 83/1992)

Chiar dacă nu sunt flagrante, infracţiunile 254, 256, 257 C.pen. pot fi urmărite penal cf. acestei proceduri, într-un termen de cel mult 40 zile, caz în care asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie.

C.S.J., s.mil., dec. nr. 37/1996, în Bul. Jud, p.205.

Notă: – G. Potrivitu, Unele opinii în legătură cu dreptul la apărare, „Dreptul” nr. 2/1999, p.129.

Asistenţa este obligatorie cât durează regula garanţiei.

Obligativitatea asistenţei juridice a inculpatului minor, militar sau arestat (la prezentarea materialului de urmărire penală) presupune nu numai luarea măsurilor necesare pentru desemnarea unui apărător din oficiu, dacă inculpatul nu are apărător ales, dar şi asigurarea prezenţei efective a acestuia. Numai în acest fel se poate realiza voinţa legiuitorului de a da un conţinut real dreptului de apărare. Astfel, reducând obligativitatea asistenţei juridice doar la luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător din oficiu ar însemna ca acest drept să fie golit de conţinut şi să i se dea un caracter pur formal.

Trib. Suprdec. îndrum.3/1972, C.D., p.30-31.

Încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive doar odată cu fondul (art. 141 C. pr. pen.).

2065/1995, „Dreptul” nr. 8/1996, 143; dec. nr. 921/1990 „Dreptul” nr. 2-3/1991, 77; CAB, s I pen., dec. nr. 235/1997, în Culegere, p.33, cu jurisprudenţa în nota V. Papadopol.

Notă: – Corneliu Turianu Limitele obligativităţii asistenţei juridice, „Dreptul” nr. 7/2000, p.131

– Betinio Diamant, Vasile Luncean, Asistenţă judiciară. Reprezentare, „R.D.P.” nr. 3/2000, p.139

– Gh. Mărgărit,Recunoaşterea din grup de persoane a inculpatului arestat. Asistenţă judiciară obligatorie la efectuarea acestui act procesual, „Dreptul”nr. 1/2002, 184

– Dorin Ciuncan I, V. Patulea II, Administrarea probelor şi respectarea dreptului la apărare, „Dreptul” nr. 6/2002, p.115

(ASISTENŢA ÎNVINUITULUI SAU INCULPATULUI. NEASISTAREA INCULPATULUI DE APĂRĂTORUL DIN OFICIU, CU TOATE CĂ PEDEAPSA PREVĂZUTĂ DE LEGE ERA MAI MARE DE 5 ANI ÎNCHISOARE)

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunile prevăzute de art. 97 alin. 1 şi 4 şi de art. 98 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 26/1996, sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistenţa juridică fiind obligatorie potrivit art. 171 alin. 3 C. pr. pen..

Hotărârea instanţei de apel, fiind lovită de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. 2 C. pr. pen., decizia a fost casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentinţa penală nr. 494 din 27.06.1997 a Judecătoriei Câmpulung, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 97 alin. 1 şi 4, lit. a şi d din Legea nr. 26/1996 şi de art. 98 alin. 1 şi 4 din aceeaşi lege, faptele constând în aceea că inculpaţii au tăiat din pădurea statului 7 arbori folosindu-se de topor şi fierăstrău.

Prin decizia penală nr. 1057 din 23.10.1997 a Tribunalului Argeş, apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.

Recursurile acestora au fost admise, fiind casată decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

În motivare, s-a reţinut că legea prevede pentru cele două infracţiuni pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, fiind obligatorie asistenţa juridică a inculpaţilor, potrivit art. 171 alin. 3 C. pr. pen., dispoziţii care nu au fost respectate în cauză, deoarece inculpaţii nu au avut apărător.

În consecinţă, decizia este lovită de nulitate, în conformitate cu art. 197 alin. 2 C. pr. pen., considerent pentru care s-a dispus casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Curtea de Apel Piteşti, dec. pen. nr. 789/r din 12 februarie 1998, în Culegere de decizii

(APĂRARE. LIPSA APĂRĂRII ÎN CAZUL ASISTENŢEI JURIDICE OBLIGATORII. NULITATE ABSOLUTĂ)

Inculpatul a fost judecat în fond pentru o infracţiune de furt calificat prevăzută de art. 208, art. 209 lit. a, g, i C. pen. – fără ca instanţa să îi asigure un apărător din oficiu, potrivit obligaţiei ce-i revenea în temeiul art. 171 alin. 3 şi 4 C. pr. pen..

Tribunalul Caraş-Severin, prin decizia penală nr. 277/1998 a admis apelul inculpatului şi, reţinând circumstanţe atenuante, a redus pedeapsa potrivit art. 76 C.pen.

Prin decizia penală nr. 1690/1998 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul parchetului şi a dispus, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c C. pr. pen., casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre o nouă rejudecare în fond, reţinând motivul de casare arătat în art. 385⁹ pct. 6 C. pr. pen.. Instanţa de recurs a observat că, deşi în apel situaţia inculpatului a fost îmbunătăţită, Tribunalul Caraş-Severin a omis, la rândul său, să reţină existenţa cazului de nulitate prevăzută în art. 197 alin. 2 C. pr. pen..

C. A. Timişoara, dec. pen. nr. 1690 din 13 noiembrie 1998, în Culegere de decizii

Notă: – În sensul că lipsa apărătorului când asistenţa juridică este obligatorie, constituie motiv de casare formală impunând aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, care operează indiferent de faza procesului penal în care s-a încălcat dispoziţia art. 171 C. pr. pen., a se vedea Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II penală, decizia penală nr. 148/1995, Culegere de practică judiciară penală 1995, p. 160.

– A. Neacşu I, V. Pătulea II, Obligativitatea asigurării asistenţei juridice a condamnatului în faza executării hotărârilor penale, în „Dreptul” nr. 6/2001, p. 132