;

A

ABANDONUL DE FAMILIE   Săvârșirea de către persoana care are obligația legală de întreținere, față de cel îndreptățit la întreținere, a uneia dintre următoarele fapte: părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale; neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligației de întreținere prevăzute de lege; neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite pe cale judecătorească, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează neexecutarea, cu rea-credință, de către cel condamnat a prestațiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Fapta nu se pedepsește dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul își îndeplinește obligațiile. Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.  (  Decizia nr.  4/2017 ,  M. Of. nr. 360 din   16 mai 2017 ) Potrivit art. 15 din Codul penal, infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, aceasta fiind singurul temei al răspunderii penale. Curtea reține că în doctrină s-a arătat că, din punct de vedere material, infracțiunea constituie o activitate care uneori implică o desfășurare atât în timp, cât și în spațiu, adică o succesiune de mai multe acțiuni ce tind către producerea unei modificări în lumea externă – urmările infracționale. Între momentul în care în psihicul infractorului se schițează ideea comiterii infracțiunii și acela în care are loc consumarea acesteia pot exista mai multe etape ale lui iter criminis.Tentativa este forma de infracțiune care se situează în faza de executare a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente periculos. În acest sens, dispozițiile art. 32 alin. (1) din Codul penal prevăd că “tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul”. Din perspectiva răspunderii penale, tentativa este privită tot ca o formă a infracțiunii, deoarece rezultatul nu se va produce fie datorită întreruperii actului de executare, fie datorită altor împrejurări, când actul de executare a fost efectuat în întregime.

ABSENȚA NEJUSTIFICATĂ   Absența nejustificată a oricărui militar de la unitate sau de la serviciu, care a depășit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

 ABUZUL DE AUTORITATE   Fapta superiorului sau a șefului care, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, cauzează o vătămare gravă a intereselor legale ale inferiorului sau subordonatului ori îl obligă să încalce îndatoririle de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.

ABUZUL DE ÎNCREDERE   Însușirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

ABUZUL DE ÎNCREDERE PRIN FRAUDAREA CREDITORILOR   Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei care, știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Incriminări similare regăsim și în art.150 și 164 C. pen. elvețian, art. 313-5 și 314-7 C. pen. francez, 227 C. pen. portughez, 257-258 C. pen. spaniol, § 282 C. pen. norvegian etc. (Expunerea de motive)

ABUZUL ÎN SERVICIU   Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA. Dispozițiile art. 297 alin. (1) sunt constituționale în măsura în care prin sintagma “îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege “îndeplinește prin încălcarea legii”.(Curtea  Constituțională,   Decizia nr.  405/2016,  M. Of. nr.517 din 8 iulie 2016 ). PrinDecizia nr. 9 din 13 februarie 2023 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept legate, pe de-o parte, de calitatea de instituție publică a unui spital militar și, pe de altă parte, de posibilitatea ca acesta să fie subiect activ al infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu ,  Î.C.C.J.  Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că Spitalul miliar este instituție publică în sensul art. 135 C.pen., iar aceasta nu poate fi autor al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C.pen., și abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen.. (M. Of. nr. 245 din  24 martie 2023). Credem că fapta funcționarului, care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu cu știință nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și, prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor private ale unei persoane (fizice sau juridice de drept privat – inclusiv statului, atunci când acesta intră în relații de drept privat, cum ar fi relații comerciale) nu reprezintă un abuz în serviciu (sau o omisiune frauduloasă, o neglijență în serviciu).Dacă fapta privește o autoritate publică, o instituție publică, o persoană juridică de interes public, un serviciu public, precum și o activitate privată, dar de utilitate publică (de exemplu, o activitate bancară) sau de uz public vom fi în fața unui abuz în serviciu. Sub aspectul elementelor de tipicitate obiectivă, prin deciziile Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 și nr. 392 din  6iunie 2017, M. Of. , nr. 517/08.07.2016 și, respectiv nr. 504/30.06.2017, conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu – atât în varianta tip, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) și art. 297 alin. (1) C. pen., cât și în forma specială, reglementată de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care face trimitere și se raportează la normele de incriminare din C. pen. – a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma “îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul dispozițiilor legale menționate se înțelege “îndeplinește prin încălcarea legii”. Astfel, instanța de contencios constituțional a restrâns în mod substanțial câmpul de aplicare a normelor ce incriminează abuzul în serviciu, stabilind, în considerentele deciziei nr. 405 din 5 iunie 2016 – pe care le-a aplicat, ulterior, și cu prilejul verificării constituționalității prevederilor art. 248 C. pen. anterior (decizia nr. 392/06.06.2017,  §§ 31-38) – că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, respectiv legi, ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului, fiind, astfel, excluse din sfera actelor abuzive, în înțelesul legii penale, acele comportamente ale funcționarului public care sunt interzise prin acte infralegale sau acte interne ale angajatorului. În acest sens, Curtea a arătat că, în materie penală, principiul legalității incriminării, “nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituție, sau Guvernul, prin emiterea ordonanțelor sau ordonanțelor de urgență, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligați să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale, astfel încât sintagma “îndeplinește în mod defectuos” nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează “prin încălcarea legii” (§65). Așadar, orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a nesocotit îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea respectivelor atribuții a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 405/15.06.2016 și nr. 392/06.06.2017, fiind exterioare normativului penal substanțial regăsit în art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969), art. 297 alin. (1) C. pen. și, implicit, în art. 132 din Legea nr. 78/2000, acele încălcări de către funcționar ale dispozițiilor altor acte decât cele normative cu putere de lege, cum ar fi cele cuprinse în hotărâri ale Guvernului, ordine de ministru, hotărâri ale autorităților publice centrale sau locale, regulamente de funcționare sau organizare internă ale entităților publice sau private, hotărâri ale organelor de deliberare și decizie (adunarea generală a acționarilor/asociaților) sau ale celor de supraveghere și control (consiliul de administrație) din cadrul companiilor, societăților comerciale sau altor organizații, coduri etice sau deontologice, fișe ale postului ori contracte de muncă. Dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunțit prin legislația primară obligațiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcționari publici care își desfășoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităților/entităților/instituțiilor publice, precum și consecințele nerespectării acestora, legislația primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, însă, așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în considerentele deciziei nr. 405/15.06.2016 (§60 și 64), aceste acte normative date în executarea legilor și ordonanțelor Guvernului se emit doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislației metoda prevederii în chiar cuprinsul legii, a ordonanței sau, după caz, a ordonanței de urgență a Guvernului a unui text care instituie obligația adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară (de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, este emisă pentru organizarea executării legilor), prin care să se detalieze/explice dispozițiile din legislația primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte și a consecințelor ce intervin în situația neadoptării ei. Așadar, în aprecierea îndeplinirii cerinței esențiale atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin cele două decizii ale Curții Constituționale, analiza efectuată poate viza dispoziții din legislația secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligații prevăzute expres și neechivoc în legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuții sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcționarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deși norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală. De asemenea, defectuozitatea în îndeplinirea unui act, ca element de tipicitate al infracțiunii de abuz în serviciu, poate fi evaluată prin raportare la nerespectarea de către subiectul activ a unor prevederi din legislația secundară doar în situația în care acestea transpun ca atare dispoziții exprese din legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență ale Guvernului, nu și în cazul în care îndeplinirea atribuțiilor de serviciu se realizează prin încălcarea unor asemenea prevederi care modifică ori chiar contravin actelor normative de reglementare primară. (Î.C.C.J. Secția Penală, Decizia nr. 90/A din 1 martie 2023)

ACCEPTAREA OPERAȚIUNILOR FINANCIARE EFECTUATE ÎN MOD FRAUDULOS   Acceptarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, cunoscând că este efectuată prin folosirea unui instrument de plată fără numerar falsificat sau utilizat fără consimțământul titularului său, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează acceptarea uneia dintre operațiunile arătate, cunoscând că este efectuată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.

ACCESUL ILEGAL LA UN SISTEM INFORMATIC   Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Fapta săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Dacă fapta a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

ACCIDENTUL DE CALE FERATĂ   Accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea adusă mijloacelor de transport, materialului rulant sau instalațiilor de cale ferată în cursul circulației sau manevrei mijloacelor de transport, manevră, întreținere sau intervenție pe calea ferată. Aceste din urmă dispoziții nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care s-a săvârșit infracțiunea, există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoașterea hotărârilor străine.

 ACTELE DE DIVERSIUNE   Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a instalațiilor industriale, a căilor de comunicație, a mijloacelor de transport, a mijloacelor de telecomunicație, a construcțiilor, a produselor industriale sau agricole ori a altor bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

ACTIVITATEA LEGII PENALE   Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “1. Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului tempus regit actum. 2. Dacă art. 155 alin. (1) C. pen. , în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă” Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen. , cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 C. pen. . Înalta Curte respinge ca inadmisibile sesizările formulate,  printre altele  în următoarele dosare: Dosarul nr. 1.415/1/2022 (pct. IV.5.1), vizând lămurirea chestiunii de drept: Dacă în determinarea legii mai favorabile conform art. 5 C. pen. cu trimitere la deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 258 din 26 mai 2022 ale Curții Constituționale, dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pr. pen. prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. pen. pot fi aplicate independent de prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. pentru infracțiunile săvârșite până în  9 iunie 2022 și dacă aceste decizii ale Curții Constituționale devin inaplicabile în această materie în ceea ce privește infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene;  Dosarul nr. 1.604/1/2022 (pct. IV.16), vizând lămurirea chestiunii de drept: Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură, conform art. 155 alin. (1) din Codul penal, sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă, aplicarea acestora potrivit art. 5 din Codul penal se face indiferent de obiectul infracțiunii sau, în ce privește infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, se impune efectuarea unei analize specifice cu privire la necesitatea de a lăsa (sau nu) neaplicate aceste dispoziții în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene dezvoltate în baza art. 325 din TFUE, precum și a Hotărârii din  21.12.2021 în cauzele conexate C-357/19 Euro Box Promotion și alții, C-379/19DNA-Serviciul Teritorial Oradea, C547/19 Asociația Forumul Judecătorilor din România, C811/19 FQ și alții și C-840/19 NC. M. Of. nr. 1141 din 28 noiembrie 2022). În raport cu aspectele care rezultă din jurisprudența CEDO, principiul legalității incriminării și a pedepselor are un domeniu de aplicare mai restrâns decât principiul aplicării legii penale mai favorabile, primul fiind aplicabil normelor care reglementează infracțiunile și pedepsele ce pot fi aplicate pentru comiterea acestora, în timp ce al doilea este aplicabil tuturor dispozițiilor cu caracter penal cuprinse în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. Regula legii penale mai favorabile este recunoscută în jurisprudența CEDO ca fiind una dintre garanțiile care însoțesc interdicția retroactivității legii penale mai severe. Principiul aplicării legii penale mai favorabile este prevăzut și de art. 15 § (1) din Pactul Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile civile și politice. În dreptul intern, principiul legii penale mai favorabile are un rang constituțional, fiind prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată. Totodată, aplicarea legii penale mai favorabile este prevăzută și de art. 5 din Codul penal, respectiv de art. 6 C. pen.. Potrivit art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., principiul legii penale mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile. În mod simetric, dacă o normă favorabilă declarată neconstituțională poate ultraactiva, la rândul său o normă care devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituționalității ei (integral sau parțial) va putea retroactiva în baza principiului legii penale mai favorabile. Referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, într-o jurisprudență constantă s-a arătat că acestea pot avea aptitudinea de a reconfigura conținutul unei norme de incriminare ori chiar de a produce efecte echivalente cu o lege de dezincriminare, în ambele cazuri dispozițiile constatate ca neconstituționale fiind eliminate din fondul activ al legislației. Or, prin eliminarea unei dispoziții sau a unei părți dintr-o dispoziție legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituționalității ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parțială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile. În acord cu argumentele expuse prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 (M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014), se reține că noțiunea de instituție autonomă, care presupune o existență de sine stătătoare și absența unei dependențe de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-și îndeplini finalitatea, nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale și nici în legea de aplicare a actualului Cod penal. Astfel, “nu se poate reține că o normă din Codul penal care reglementează cu privire la o anumită instituție de drept penal (recidivă, concurs de infracțiuni, prescripție etc.) este independentă de legea căreia îi aparține” (§§  46, 47). Având în vedere că instituția prescripției răspunderii penale este calificată în cvasiunanimitatea doctrinei ca fiind o instituție de drept material (substanțial) și ținând cont că aceasta nu poate fi disociată și considerată ca fiind autonomă de legea căreia îi aparține (Codul penal), cu atât mai mult nu poate fi acceptată teza disocierii și atribuirii unui caracter autonom și diferit, de procedură penală, normei cuprinse în art. 155 alin. (1) C. pen.  referitoare la întreruperea cursului prescripției. În egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia. Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.  în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1)  C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului. Existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive. Revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia. În raport cu aspectele arătate anterior, în ceea ce privește prima chestiune de drept invocată de către instanțele de trimitere, Î.C.C.J.  – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit   principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din Codul penal. Π.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022

ACTUL SEXUAL CU UN MINOR   Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 și 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. Fapta săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă minorul este membru de familie al majorului;   minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze; fapta a pus în pericol viața minorului; a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. Fapta  se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:  fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care conviețuiește cu acesta;  minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;  fapta a pus în pericol viața minorului;   a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani. Fapta se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care conviețuiește cu acesta; minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze; fapta a pus în pericol viața minorului; a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.Faptele prevăzute la alin. (1) și (2),   Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală, respectiv săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 an, precum și la alin. (4) lit. e) ,  adică făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 3 ani. Tentativa se pedepsește.    Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepție de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, și în aplicarea art. 12 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(2¹), art. 222¹, art. 216¹ și art. 374 alin. (1) și (11) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. S-a introdus hărțuirea pentru a răspunde unor cazuri apărute în practică în care diferite persoane – în special femei – sunt așteptate și urmărite pe stradă sau în alte locuri publice, ori sunt tracasate prin intermediul unor mesaje telefonice sau similare, toate acestea fiind de natură a crea o stare de temere sau de îngrijorare persoanei în cauză. Incriminări similare există și în alte legislații europene, textul din proiect fiind inspirat de dispozițiile art.222-16 C. pen. francez, art.179septies C. pen. elvețian, § 390a C. pen. norvegian și de cele din legislația engleză (în special Public Order Act 1986 și Protection from Harasment Act 1997). (Expunerea de motive) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

 ACȚIUNI ÎMPOTRIVA ORDINII CONSTITUȚIONALE   Acțiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale a fost regândită astfel încât noul său conținut reunește atât infracțiunea de subminare a puterii de stat cât și pe cea de acțiuni împotriva ordinii constituționale din actuala reglementare care, luate separat, în anumite cazuri creează paralelisme nedorite iar în alte cazuri cele două texte apar ca fiind incomplete. Astfel, o acțiune armată cu manifestări de violență prin care se urmărește schimbarea ordinii constituționale dar care, prin durată, este și de natură să slăbească puterea de stat, va face discutabilă încadrarea acesteia în oricare dintre cele două texte în cauză având în vedere că realizează deopotrivă condițiile ambelor infracțiuni. Pe de altă parte, o acțiune armată fără manifestări de violență prin care se urmărește schimbarea ordinii constituționale, dar prin care nu este slăbită puterea de stat, nu constituie infracțiunea de subminare a puterii de stat întrucât lipsește urmarea cerută de norma de incriminare dar nici infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale pentru că fapta nu a fost comisă prin violență. Prin noua reglementare aceste neajunsuri sunt evitate. (Expunerea de motive)

ACȚIUNILE OSTILE CONTRA STATULUI   Faptele prevăzute în art. 394 (Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului) și art. 396 (Trădarea prin ajutarea inamicului), săvârșite de un cetățean străin sau apatrid, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

AERONAVE  MILITARE  Dispozițiile art. 424-426, 428 și 429 respectiv ,    Părăsirea navei,  Părăsirea comenzii,   Neluarea măsurilor necesare în operațiunile navale,   Coliziunea,   Sancționarea tentativei se aplică în mod corespunzător și în cazul aeronavelor militare. 

 AFIȘAREA SAU PUBLICAREA HOTĂRÂRII DE CONDAMNARE   Afișarea hotărârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. Prin afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea altor persoane. Afișarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma și locul stabilite de instanță, pentru o perioadă cuprinsă între o lună și 3 luni. Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras și în forma stabilită de instanță, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanță. Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanța stabilește numărul aparițiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicării prin alte mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate depăși 3 luni.

AGRESIUNE v Curtea Penală Internațională 

AGRESIUNEA ÎMPOTRIVA SANTINELEI   Fapta persoanei care amenință sau lovește santinela sau militarul aflat în serviciu de intervenție, însoțire sau de securitate se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani. Dacă fapta este săvârșită prin folosirea unei arme sau de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

AGRESIUNEA SEXUALĂ   Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, privind violul,  cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul ;  fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima; victima este un minor; fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod; fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună. Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când faptele au fost comise față de un minor în circumstanțele prevăzute la alin. (2) lit. a), b) și d)-f) ,  adică victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului,  fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima; fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod, fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună,  sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor    Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârșirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) și alin. (2), fapta constituie viol. Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Tentativa se pedepsește.  Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepție de la prevederile art. 9 pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(21), art. 222¹, art. 216¹ și art. 374 alin. (1) și (11) din Legea nr. 286/2009,   legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită.

 AGRESIUNI ASUPRA FĂTULUI   v Întreruperea cursului sarcinii, Vătămarea fătului

ALTERAREA INTEGRITĂȚII DATELOR INFORMATICE   Fapta de a modifica, șterge sau deteriora date informatice ori de a restricționa accesul la aceste date, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

AMÂNAREA APLICĂRII PEDEPSEI    constă în stabilirea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni și amânarea temporară a aplicării acesteia, atunci când pedeapsa concret stabilită este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani iar instanța apreciază, ținând seama de persoana infractorului și de conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii infracțiunii, că în raport cu situația personală a inculpatului, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă fixă de 2 ani. Pe parcursul acestui termen de supraveghere persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei este supusă unui proces de supraveghere, cu un conținut flexibil și variat,  care să permită atât verificarea conduitei persoanei (putând fi obligată să nu-și schimbe locuința avută fără acordul serviciului de probațiune, să nu se deplaseze în anumite locuri, la anumite manifestări sportive ori culturale, sau la alte adunări publice, stabilite de instanță, să nu comunice cu victima sau cu membrii familiei acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, sau să nu se apropie de acestea etc.) cât și sprijinirea acesteia pentru a conștientiza riscurile la care se expune prin comiterea de infracțiuni ori de a-i înlesni integrarea socială (putând fi obligat să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile în condițiile stabilite de instanță, să frecventeze un program de consiliere psihologică, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală etc.) Sistemul de obligații pe durata termenului de supraveghere este de asemenea unul flexibil, permițând instanței de judecată să-l adapteze în raport de conduita persoanei supravegheate fie prin impunerea unor noi obligații, fie prin sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, ori chiar prin încetarea executării unora din obligațiile pe care le-a impus inițial, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare. Pentru a avea mai multe șanse de reușită în procesul de recuperare a persoanei aflată în termenul de supraveghere s-a acordat o atenție sporită rolului consilierilor de probațiune, persoane specializate tocmai în acest gen de activități, pentru a contribui într-un mod calificat la procesul de reintegrare socială. În acest sens, pe durata termenului de supraveghere serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile care îi revin; c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.  Sub aspectul efectelor, la împlinirea termenului de supraveghere persoanei față de care s-a dispus amânarea nu i se mai aplică pedeapsa și pe cale de consecință nu este supusă nici unei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită dacă aceasta a avut o conduită care să justifice opțiunea instanței de a nu-i aplica o pedeapsă. Pentru a spori eficiența mijloacelor de protecție a intereselor victimei, producerea efectelor este condiționată, printre altele, de îndeplinirea integrală a obligațiilor stabilite prin hotărâre, în ipoteza neexecutării acestora fiind obligatorie revocarea amânării și dispunerea executării pedepsei, afară de cazul când infractorul dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească. Amânarea aplicării pedepsei se regăsește într-o reglementare similară în dreptul german (§ 59 și urm. C. pen.), și într-o reglementare parțial diferită în dreptul francez (art.132-60 C. pen.). (Expunerea de motive)   v Condițiile amânării aplicării pedepsei

AMENDA   Calcularea amenzii se face prin sistemul zilelor amendă, care, prin mecanismul de determinare a cuantumului, asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporționalității, exprimat în numărul zilelor-amendă, cât și al eficienței, prin determinarea valorii unei zile-amendă ținând seama de situația patrimonială a condamnatului. Acest sistem folosește două elemente esențiale pentru determinarea cuantumului amenzii și anume: numărul zilelor-amendă, care exprimă gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, considerent pentru care numărul acestora se stabilește pe baza criteriilor generale de individualizare a pedepsei, și valoarea unei zile-amendă, care reprezintă suma de bani corespunzătoare unei zile-amendă ce se determină ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în grija sa. Odată stabilite, numărul zilelor-amendă se înmulțește cu valoarea unei zile-amendă iar rezultatul obținut reprezintă suma pe care condamnatul a fost obligat să o plătească cu titlul de amendă. Acest sistem de aplicare a pedepsei amenzii este întâlnit în codurile penale din Germania (§ 40), Spania (art.50), Franța (art.131-5), Portugalia (art.47), Elveția (art.34, în vigoare de la 1 ianuarie 2007), Suedia (cap. 25, secțiunea 1), Finlanda (cap.2 secțiunea 4) și a fost preluat și de Legea 301/2004. Proiectul stabilește limitele generale ale numărului zilelor-amendă între 15 zile și 400 de zile iar cele ale valorii unei zile-amendă între 10 lei și 500 lei. În privința limitelor speciale, variabile progresiv sunt doar limitele numărului zilelor-amendă care, ca și în actualul cod penal, se determină în raport de modul în care norma de încriminare prevede amenda ca pedeapsă unică ori alternativ cu pedeapsa închisorii de o anumită durată.  Al doilea element de noutate constă în posibilitatea fie de a majora limitele speciale ale pedepsei amenzii, fie de a aplica amenda cumulativ cu pedeapsa închisorii, atunci când prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial. Rațiunea introducerii acestei reglementări este explicată de necesitatea de a consacra mijloace de constrângere penală eficiente care să nu presupună majorarea duratei pedepsei închisorii. În ultimul deceniu și jumătate fenomenul infracțional s-a amplificat datorită creșterii considerabile a numărului infracțiunilor contra patrimoniului ori a celor susceptibile de a aduce beneficii patrimoniale infractorilor iar în fața acestei realități până acum, în planul politicii penale, s-a considerat ca fiind oportună și suficientă majorarea semnificativă a pedepsei închisorii pentru aceste infracțiuni însă efectul nu a fost nici pe departe cel scontat. Reversul unei asemenea abordări a dus la apariția unor pedepse cu închisoarea disproporționate în raport cu importanța valorii sociale  protejate de legea penală și locul acesteia în cadrul ierarhiei valorilor ocrotite penal, astfel ajungându-se la cazuri în care pedeapsa pentru anumite infracțiuni contra patrimoniului să fie egală cu cea prevăzută pentru unele infracțiuni contra vieții.  Pentru a asigura mijloacele juridice necesare și eficiente în prevenirea și sancționarea acestei categorii de infracțiuni prin care s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, pe fondul diminuării semnificative a duratei pedepsei cu închisoarea așa cum se observă în partea specială a proiectului, s-a optat pentru soluția introducerii posibilității aplicării și a unei constrângeri de ordin patrimonial, atunci când instanța apreciază că o asemenea sancțiune este necesară și contribuie la o mai bună individualizare a pedepsei. Astfel, în cazul în care pentru infracțiunea săvârșită, prin care s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, legea prevede numai pedeapsa amenzii, sau pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii dar instanța optează pentru aplicarea amenzii,  limitele speciale ale acesteia se pot majora cu o treime. Dacă în schimb legea prevede pentru infracțiunea comisă numai pedeapsa cu închisoarea, sau pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii dar instanța optează pentru aplicarea pedepsei cu închisoarea, instanța va putea aplica pe lângă pedeapsa închisorii, atunci când va considera necesar, și pedeapsa amenzii care va însoți astfel pedeapsa închisorii. Durata pedepsei închisorii și cuantumul pedepsei amenzii vor fi stabilite pe baza criteriilor de individualizare a celor două pedepse între limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită. Posibilitatea aplicării unei amenzi alături de pedeapsa închisorii pentru aceeași faptă nu reprezintă o premieră pentru legislația noastră penală, fiind întâlnită în Codul penal din 1936 (art.25 pct.5 și art.52 alin.1) iar în prezent este consacrată și în dreptul francez (art.131-2, 131-5 C. pen.), olandez (art.9 alin.3 C. pen.), italian (art.24 alin.2), elvețian (art.50), german (§ 41), reglementarea propusă fiind inspirată de prevederile codului german. Un alt element de noutate apare în reglementarea înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii ori a executării pedepsei amenzii prin prestarea unei munci în folosul comunității. Reglementarea în vigoare prevede că sustragerea cu rea-credință a condamnatului de la plata amenzii conduce la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, dar acest lucru este posibil numai dacă infracțiunea pentru care s-a pronunțat condamnarea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii. În cazul în care infracțiunea săvârșită este sancționată numai cu amenda sau nu se face dovada sustragerii cu rea-credință de la plata amenzii la care a fost condamnat, instituția înlocuirii amenzii devine inoperabilă. De asemenea, dacă cel condamnat, deși de bună-credință, nu poate executa pedeapsa amenzii și nici nu are bunuri care să poată fi executate silit nu va suporta în final nici un fel de constrângere ca efect al infracțiunii comise. Pentru a înlătura aceste neajunsuri ale reglementării actuale, în cazul neexecutării amenzii cu rea-credință, se trece mai întâi la executare silită a condamnatului și dacă nici în acest fel nu se poate obține contravaloarea amenzii, datorită relei credințe a condamnatului, care și-a diminuat ori înstrăinat bunurile care puteau fi executate silit, instanța procedează la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii prin transformarea zilelor de amendă stabilite prin hotărârea inițială de condamnare în zile de închisoare. În acest fel dispare inconvenientul din reglementarea actuală care permitea înlocuirea amenzii cu închisoarea numai dacă aceasta din urmă era prevăzută de norma de încriminare. O dispoziție similară regăsim, spre exemplu, în art.36 alin.1 C. pen. elvețian (forma în vigoare de la 1 ianuarie 2007) sau art.49 C. pen. portughez. În ipoteza în care condamnatul este de bună credință însă se află în imposibilitatea de a executa în tot sau în parte pedeapsa amenzii și nici nu poate fi executat silit din motive neimputabile, instanța, cu consimțământul prealabil al condamnatului, înlocuiește zilele de amendă cu un număr corespunzător de zile de muncă în folosul comunității. Reglementată în acest fel munca în folosul comunității apare, sub aspectul naturii juridice, ca o formă substitutivă de executare a pedepsei amenzii în cazul persoanelor de bună credință insolvabile care consimt la executarea pedepsei amenzii în această modalitate. Până la executarea integrală a obligației de muncă în folosul comunității aceasta poate înceta, dacă persoana condamnată achită suma de bani corespunzătoare zilelor de amendă rămase neexecutate, ori poate fi transformată în privare de libertate prin înlocuirea zilelor de amendă neexecutate în zile de închisoare, dacă persoana condamnată fie nu execută munca în folosul comunității în condițiile stabilite de instanță fie săvârșește o nouă infracțiune. Dispoziții similare conțin art. 36 alin.3 lit. c) C. pen. elvețian, art. 53 C. pen. spaniol, art. 48 C. pen. portughez. (Expunerea de motive)  v Stabilirea amenzii

AMENDA CARE ÎNSOȚEȘTE PEDEAPSA ÎNCHISORII   Dacă prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica și pedeapsa amenzii. Limitele speciale ale zilelor-amendă se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanță și nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei. La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ține seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit.

AMENINȚAREA cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

ANULAREA AMÂNĂRII APLICĂRII PEDEPSEI   Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. În caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile amânării aplicării pedepsei . Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.

ANULAREA LIBERĂRII CONDIȚIONATE     Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța poate acorda liberarea condiționată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări. Când, după anulare, instanța dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii. Prin Decizia nr. 10 din 28 aprilie 2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din Codul penal, sintagma “dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la acordarea liberării” vizează atât situația infracțiunilor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite după acordarea liberării condiționate, până la împlinirea termenului de supraveghere, cât și situația infracțiunilor săvârșite anterior liberării condiționate și descoperite anterior liberării condiționate. (M. Of. nr. 500 din 12 iunie 2020). Prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C). (M. Of. nr. 907 din 6 octombrie 2020).

ANULAREA REABILITĂRII   Reabilitarea judecătorească va fi anulată când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai săvârșise o infracțiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.

ANULAREA SUSPENDĂRII EXECUTĂRII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE   Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. În caz de concurs de infracțiuni sau pluralitate intermediară, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

APA  v  Infectarea apei  

APLICAREA ÎN SPAȚIU A LEGII PENALE    În reglementarea principiului personalității, a fost introdusă cerința dublei incriminări, cerută de majoritatea doctrinei române și urmând unui model acceptat de majoritatea legislațiilor europene (§7 alin.2 C. pen. german, art.6 C. pen. elvețian, art.5 alin.1 pct.2 C. pen. olandez, art.23 alin.2 din Legea de organizare judecătorească din Spania), dar s-a considerat oportună limitarea acesteia la situația infracțiunilor de gravitate mică și medie, sancționate de lege cu închisoarea de cel mult 10 ani (o dispoziție similară conține și  art.113-6 alin.2 C. pen. francez). Cât privește principiul realității legii penale române, s-a decis aducerea în sfera sa de incidență a oricărei infracțiuni comise în străinătate contra Statului român, a unui cetățean român sau a unei persoane juridice române, pentru a evita situațiile în care s-ar impune intervenția legii penale române, dar aceasta nu este posibilă datorită neîncadrării infracțiunii în categoriile restrictive reglementate de legea în vigoare. S-au avut în vedere în acest context mai ales infracțiunile de criminalitate organizată care sunt comise în străinătate contra unui cetățean român ori contra statului român, fără a viza însă viața sau integritatea corporală a cetățeanului, respectiv siguranța națională (lipsire de libertate, trafic de minori, fraude informatice etc.). Noua reglementare nu va duce însă în practică, așa cum s-ar putea crede, la o extindere nejustificată a competenței legii penale române, căci punerea în mișcare a acțiunii penale rămâne condiționată de autorizarea procurorului general, care va aprecia oportunitatea unei proceduri în astfel de situații. Cât privește principiul universalității, textul a fost complet reformulat, având în vedere că reglementarea C. pen.  în vigoare, deși pare a conferi o competență extrem de largă organelor judiciare române, nu a fost aplicată în practică în cele aproape patru decenii de la intrarea în vigoare a codului. Noua formulare a principiului universalității circumscrie mai exact sfera sa de incidență, limitând-o la situațiile în care intervenția legii penale române se impune în considerarea unor angajamente asumate în plan internațional. Astfel, competența universală a legii penale române va interveni în două ipoteze: cazul infracțiunilor pe care România s-a angajat să le reprime în temeiul unei convenții internaționale; cazul în care s-a refuzat extrădarea, când principiul aut dedere aut judicare impune statului solicitat să instrumenteze cauza. O formulare similară a principiului universalității întâlnim și în alte legislații, cum este cazul: § 6-7 C. pen. german, art.7 alin.2 C. pen. elvețian (forma în vigoare de la  1 ianuarie 2007), art.5 alin.1 lit. e și alin.2 C. pen. portughez). În fine, au fort aduse modificări importante și în ceea ce privește reglementarea în materia extrădării (art. 14). Sub aspect terminologic, în noua reglementare s-a renunțat la folosirea  termenului de „convenție” în favoarea celui de „tratat” pentru a se realiza  punerea de acord atât cu Convenția de la Viena din 1969 pentru dreptul tratatelor cât și cu Legea 590/2003 privind tratatele, acte în cuprinsul cărora termenul de „tratat” reprezintă denumirea generică pentru actele juridice internaționale interstatale indiferent de denumirea dată acestora (convenție, acord etc.). Pe de altă parte textul a fost completat pentru a reglementa predarea către sau de către statul român a unei persoane în relațiile cu statele membre ale Uniunii Europene dar și predarea unei persoane  către un tribunal penal internațional. În primul caz completarea se impune având în vedere Decizia – cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, prin care s-a materializat hotărârea luată în cadrul Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, conform căreia statele membre ale Uniunii Europene,  să  înlocuiască procedura formală de extrădare, în cazul persoanelor care se sustrag executării unei pedepse privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre de condamnare rămasă definitivă, cu o procedură de predare simplificată, respectiv, de a se accelera procedura formală de extrădare. Decizia – cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre UE este transpusă în dreptul român prin Titlul III din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, titlu care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007.  Cât privește predarea către un tribunal internațional, această procedură se deosebește fundamental de extrădare întrucât predarea unei persoane nu mai este acordată la cererea unui alt stat suveran, ci la cererea unui tribunal internațional, organizație la care, prin ratificarea statutului acesteia, statul solicitat este parte, cu toate drepturile și obligațiile aferente, inclusiv obligația de predare, iar România, prin Legea nr. 111/2002, a ratificat Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale.

APLICAREA LEGII PENALE DE DEZINCRIMINARE   Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Prin Decizia nr. 31 din 19 noiembrie 2015 privind examinarea sesizării prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu unor probleme de drept,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, având ca obiect rezolvarea de principiu a următoarelor probleme de drept: “1. Dacă dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în ipoteza în care beneficiarul sprijinului financiar acordat din bugetele Uniunii Europene sau celor asimilate acestora a săvârșit fapta prevăzută de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 (în perioada anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 187/2012), din culpă, precum și datorită necunoașterii cu exactitate ori a imposibilității de cunoaștere a dispozițiilor legale ce reglementează condițiile de acordare a sprijinului financiar, lipsind deci elementul «relei-credințe» prevăzut în norma actuală de incriminare, situație în care sunt sau nu incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 187/2012; 2. Dacă simplele neconcordanțe existente în documentele depuse de beneficiarii sprijinului financiar, precum și neatașarea în termen, la cererea acestora, a tuturor documentelor necesare (depuse însă ulterior, până la efectiva acordare a fondurilor) se încadrează în noțiunea de «suspiciune de fraudă» sau «fraudă» definită de art. 1 alin. (1) lit. a) din Convenția pentru Protecția Intereselor Financiare ale Comunităților Europene, art. 27 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 și art. 2 lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora; 3. În ipoteza unui răspuns negativ, dacă aceste situații mai pot fi apreciate că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, motivat și de faptul că norma de incriminare nu întrunește cerințele de previzibilitate impuse de art. 7 din Convenție; 4. Dacă este dată cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 30 alin. (5) din noul Cod penal atunci când eroarea asupra caracterului ilicit al faptei se datorează necunoașterii sau interpretării eronate a unor norme civile a căror nerespectare a stat la baza comiterii infracțiunii prevăzute de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 în ipoteza în care respectivele norme erau cuprinse în acte normative ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial.” (M. Of. nr. 19 din 11 ianuarie 2016). Prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 4 din Codul penal,  Curtea Constituțională constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituțională. 2. Admite excepția de neconstituționalitate și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională.( M. Of. nr. 1083 din 20 decembrie 2018). Deciziile instanței constituționale, prin caracterul lor general obligatoriu, creează cadrul necesar aplicării art. 4 din Codul penal privind dezincriminarea, atât pentru cauzele în curs, cât și pentru cele definitiv soluționate, întrucât ele au aptitudinea de a scoate din vigoare o normă de incriminare. Or, în măsura în care art. 4 din Codul penal prevede expres retroactivitatea legii de dezincriminare, toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la faptele dezincriminate încetând prin intrarea în vigoare a legii noi, rezultă că și decizia Curții Constituționale, asimilată ca efecte juridice legii de dezincriminare, trebuie să producă aceleași consecințe, deci să poată constitui temei pentru formularea unei cereri întemeiate pe art. 595 din Codul de procedură penală. Curtea a considerat că este de neacceptat ca o lege de dezincriminare, care este expresia voinței și opțiunii legiuitorului, manifestată în cadrul marjei sale de apreciere, ca rezultat al politicii penale a statului la un moment dat, și care abrogă o normă care a beneficiat de prezumția de constituționalitate, să aibă efecte atât asupra cauzelor pendinte, cât și asupra celor definitiv judecate, iar o decizie a Curții Constituționale, care sancționează o normă de incriminare, constatând neconstituționalitatea sa, să nu producă efecte asupra cauzelor definitiv soluționate, cu consecința ca persoanele care cad sub incidența acesteia să execute în continuare o pedeapsă, întemeiată pe o normă neconstituțională. Această teză este cu atât mai evidentă cu cât intervenirea unei legi de dezincriminare reprezintă o chestiune de oportunitate, apreciată în exclusivitatea de legiuitor. Or, dacă răspunzând unor motive de oportunitate, legea de dezincriminare își extinde efectele și asupra unor condamnări definitive, cu atât mai mult acesta trebuie să fie efectul unei decizii de admitere a unei excepții de neconstituționalitate având ca obiect o normă de incriminare, care lipsește de validitate juridică norma legală. A admite că declararea neconstituționalității unei norme de incriminare într-o cauză penală nu ar avea niciun efect asupra situației persoanelor condamnate definitiv la închisoare în alte cauze penale înseamnă a admite că aceste persoane trebuie să continue executarea pedepselor aplicate chiar dacă temeiul legal al condamnării lor a dispărut. În acest caz, nu se mai asigură supremația Constituției și principiul legalității incriminării și executării pedepsei. Este de neconceput ca, în disonanță cu art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea și aplicarea pedepsei din Legea fundamentală și art. 7 Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, starea de libertate a unei persoane să depindă de cât de repede sau de încet se judecă un proces pentru fapte săvârșite în același moment. Este adevărat că, potrivit Constituției, numai legea penală poate retroactiva, dar, dacă decizia Curții Constituționale vizează o lege penală de incriminare, este inadmisibil ca aceasta să aibă efecte mai restrânse decât cele ale legii de dezincriminare. Astfel, în vreme ce legea este rezultatul unei evaluări a legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, decizia Curții Constituționale este rezultatul unui control de constituționalitate în urma căruia norma își pierde validitatea constituțională. Sancțiunea aplicată legii, respectiv lipsirea de efecte juridice, produce consecințe similare abrogării sale, astfel că efectele deciziei Curții Constituționale nu pot decât să fie asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare.   Aceste argumente sunt valabile și pentru deciziile Curții Constituționale care au ca efect micșorarea limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege.

APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP    Rezolvarea conflictelor de legi în timp generate de succesiunea celor două coduri va reprezenta una dintre primele și cele mai dificile sarcini cu care se   confruntă organele judiciare. Diversitatea situațiilor care pot să apară, evidențiază necesitatea unor demersuri susținute în vederea unei bune pregătiri a implementării noii reglementări.    Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare.     Ea nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi (art. 4  din Noul Cod penal).  Dispozițiile legii penale de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. Dispozițiile art. 4 nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire (art. 3 din Legea nr. 187/2012).   Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. (art. 16 din Legea nr. 187/2012)   În aplicarea dispozițiilor referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Codul penal. (  art. 17 din Legea nr. 187/2012).      În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.  Aceste dispoziții   se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile (art. 5 ). Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere. (art. 16 din Legea nr. 187/2012).    Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.      Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.      Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.     Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.  Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile descrise mai sus,  pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.  Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.    Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor de mai sus.    Legea penală temporară se aplică infracțiunii săvârșite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.   Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieșirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situației care a impus adoptarea sa. Se susține ca în cazul succesiunii de legi penale în timp, cu privire la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea penală mai favorabilă independent de legea determinată ca fiind mai favorabilă în raport de fiecare dintre infracțiunile concurente, fără a se putea spune că astfel s-ar crea o  lex tertia . În același mod se va proceda și atunci când faptele au fost judecate separat și când, cu ocazia contopirii, instanța este ținută de autoritatea de lucru judecat a pedepselor aplicate pentru diferitele infracțiuni.( Florin Streteanu, Documentare privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile intrării în vigoare a Noului Cod penal) Determinarea legii penale mai favorabile cu privire la tratamentul sancționator al concursului se va face in concreto, fără a contopi pedepsele stabilite mai întâi potrivit legii vechi și apoi potrivit legii noi. Mental, un judecător are a compara niște pedepse ce ar rezulta, teoretic.  Nu poate există nicio ipoteză în care se poate spune de plano că noul Cod penal este o lege mai severă, fără a mai fi necesară raportarea la situația concretă. In doctrină (C. Barbu, Aplicarea legii penale române în spațiu și timp) s-a reproșat uneori se va ajunge  la crearea unei  lex tertia, prin îmbinarea dispozițiilor din două legi ( în ipoteza în care pentru infracțiunile aflate în concurs este mai favorabilă una dintre legi, iar în privința pedepsei rezultante cealaltă). S-a considerat neîntemeiată această obiecție deoarece nu este vorba de aplicarea dispozițiilor din două legi pentru aceeași faptă, aplicarea pedepsei rezultante fiind o operațiune autonomă în raport cu stabilirea pedepselor pentru fiecare infracțiune concurentă. Or, așa cum se știe, dată fapta stabilită și pedeapsa aplicată conform uneia dintre legi, se poate recurge la instituțiile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului (F.  Streteanu, Documentare. . . ). Dacă pedeapsa nu se calculează în  abstracto, raționamentul este perfect aplicabil. În orice variantă, comparându-se rezultatele, se aplică o singură lege, aceea mai favorabilă infractorului, după principiul constituțional. Prin aplicarea legii penale în timp se înțelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorăsc din rațiuni de politică penală, prin care se reglementează modul de aplicare a principiului mitior lex în raport cu timpul săvârșirii infracțiunii și cu momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârșit infracțiuni (Curtea Constituțională ,  Decizia nr.841 din 2 octombrie 2007, M. Of.  nr.723 din 25 octombrie 2007 .) .  Totodată, determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă și de autorul ei (Curtea Constituțională ,  Decizia nr.834 din 2 octombrie 2007, M. Of.  nr.727 din 26 octombrie 2007, sau Decizia nr.265 din 6 mai 2014, § 31).   „Determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret. Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr.1.470 din 8 noiembrie 2011, M. Of.  nr.853 din 2 decembrie 2011, sau Decizia nr.265 din 6 mai 2014, § 32). Decizia Curții Constituționale nr.265 din 6 mai 2014 a fost receptată și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (v, cu titlu exemplificativ, Curtea Constituțională ,  Decizia nr.5 din 26 mai 2014, M. Of.  nr.470 din 26 iunie 2014, Decizia nr.9 din 2 iunie 2014, M. Of.  nr.497 din 3 iulie 2014, Decizia nr.19 din 15 septembrie 2014, M. Of.  nr.769 din 23 octombrie 2014, sau Decizia nr.13 din 6 mai 2015, M. Of.  nr.410 din 10 iunie 2015, decizii pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. ). Jurisprudența Curții Constituționale demonstrează faptul că operațiunea de determinare a legii penale mai favorabile este una complexă, care se realizează in concreto. Prin urmare, trebuie luate în calcul atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Această operațiune nu comportă doar o comparare a minimului sau maximului special al pedepsei prevăzute de lege pentru o infracțiune dată, ci, pe lângă criteriul antemenționat, prezintă relevanță, cu titlu exemplificativ, regimul juridic al concursului de infracțiuni, al recidivei, al pluralității intermediare, al modului în care norma penală este configurată [formă simplă/calificată a infracțiunii], aspectele referitoare la individualizarea pedepselor. De aceea, o aplicare globală a legii penale mai favorabile implică o viziune de ansamblu, în funcție de datele cauzei (Curtea Constituțională ,  Decizia nr.650 din 25 octombrie 2018,  M. Of.  nr.97 din 7 februarie 2019. (Curtea constată că art.I pct.2 [cu referire la art.5 alin.(12)] din lege, reglementând o anumită ordine obligatorie de analiză în trepte a criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile, indicate în art. 5 alin.(11) din lege, încalcă art.15 alin.(2) din Constituție, întrucât ordinea impusă permite calificarea unei legi penale mai aspre ca fiind mai blânde. Totodată, întrucât contravine ideii de aplicare globală a legii penale, astfel cum acest concept a fost definit prin Decizia nr.265 din 6 mai 2014, se reține și încălcarea art.147 alin.(4) din Constituție, cu privire la efectele general obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale). Principiul legalității obligă pe judecător să țină seama nu numai de textele care incriminează (sau nu) și pedepsesc faptele, ci de toate normele care își găsesc aplicarea, nu în abstract, ci  în fiecare  caz concret (V.  Dongoroz, Drept penal, “Tirajul”, Institutul de Arte Grafice, București,1939) – concursul de infracțiuni, recidiva, participația, tentativa circumstanțe etc (C. Barbu, Aplicarea legii . . . . În și cazul concursului, este mai blândă aceea dintre legi care în ansamblul dispozițiilor sale conduce la o pedeapsă rezultantă mai mică pentru infractor. C.  Barbu, , Gh.  Dărîngă, Aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului penal,.  V  și Fl.   Streteanu, Documentare . . . .  ,   În cazul concursului vorbim de o tratare independentă ( la G.  Antoniu, Comentariu), de o instituție separată, autonomă (de textele care prevăd incriminări sau pedepse), dar nu de o lege separată.). Determinarea concretă a legii penale mai favorabile, vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze.  Doar o lege inexistentă (combinată) ar constitui o lex tertia.  Curtea Constituțională a statuat că criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Dispozițiile art. 320¹ C.pr.pen. [anterior] reglementează Judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Textul a fost introdus în Codul de procedură penală prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010. Reglementarea urmărește să dea expresie dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, înlăturându-se o procedură judiciară îndelungată și costisitoare. Astfel, dacă în etapa judecății în primă instanță inculpatul declară, până la începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apare redundantă o readministrare de către judecător a acelorași probe care au dovedit acuzația și despre care inculpatul a luat cunoștință cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală.  O astfel de procedură se subsumează exigențelor privind celeritatea și stabilirea adevărului în cauzele penale. Termenul până la care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii cercetării judecătorești, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În privința aplicării în timp a legii penale, s-a impus completarea dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului cu prevederea din art.5 alin.2, referitoare la situația actelor normative neconstituționale, respectiv a ordonanțelor de urgență respinse sau aprobate cu modificări, dat fiind că aceste acte, deși își încetează – în tot sau în parte, după caz – activitatea, continuă să se aplice situațiilor juridice aflate la un moment dat sub imperiul lor, în măsura în care sunt mai favorabile. O reglementare a acestui gen de situații, se regăsește și în art. 2 alin. final C. pen. italian (soluția legiuitorului italian fiind însă diferită, pentru că are la bază o reglementare constituțională diferită). În contextul consacrării explicite în Constituție a principiului separației puterilor în stat, o altă problemă care s-a cerut soluționată a fost stabilirea relației între principiul autorității de lucru judecat și aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. În mod cert, principiul constituțional enunțat impune reducerea la minimul necesar a atingerilor aduse autorității de lucru judecat, astfel că o restrângere a acestei autorități se justifică doar în măsura în care ea are la bază tot un principiu de natură constituțională, cum este cazul principiului legalității pedepsei. În consecință, s-a optat pentru menținerea reglementării aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile (art.6) și renunțarea la aplicarea facultativă a acestei legi în cazul pedepselor definitive, aceasta din urmă neputând fi justificată prin raportare la principiul legalității. În reglementarea aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile au fost aduse o serie de modificări față de reglementarea actuală, menite a înlătura dificultățile de aplicare a textului. În acest sens, ipoteza măsurilor educative a primit o reglementare distinctă (art.6 alin.4), ele fiind sancțiuni principale și neputând fi asimilate pedepselor complementare. De asemenea, s-a avut în vedere că legea mai favorabilă intervenită după condamnarea definitivă se apreciază în primul rând prin raportare la sancțiunea principală, chiar dacă pedeapsa complementară sau măsura de siguranță ar fi mai severă, astfel că pedepsele complementare din legea veche care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta (alin.5). Dacă însă legea nouă nu modifică pedeapsa principală, pedepsele complementare și măsurile de siguranță, prevăzute de ambele legi, se execută în limitele legii noi, dacă acestea din urmă sunt mai favorabile (alin.6).(Expunerea de motive)

APLICAREA LEGII PENALE MAI FAVORABILE DUPĂ JUDECAREA DEFINITIVĂ A CAUZEI   Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.  Prin Decizia nr. 13 din 25 aprilie 2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Dacă instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă sau nu în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal” Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că dispozițiile art. 6 din Codul penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. ( M. Of. nr. 464 din   21 iunie 2017).   Prin Decizia nr. 15 din 23 iunie 2014 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă prevederile art. 43 alin. (5) din noul Cod penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse aplicate printr-o condamnare anterioară, pot fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 lit. b) C. pen. anterior, în situația în care pedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din noul Cod penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală,  în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. pen. , pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) C. pen. . (M. Of. nr. 546 din 23 iulie 2014)   V și Activitatea legii penale  

APLICAREA LEGII PENALE MAI FAVORABILE PÂNĂ LA JUDECAREA DEFINITIVĂ A CAUZEI    În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.  Acestedispoziții   se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile. Prin Decizia nr.  265/2014, Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 5 din sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Prin Decizia  nr. 11 din 5 mai 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă “în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86¹  C. pen. anterior și, respectiv, o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 86⁴ alin. 1 C. pen. anterior sau conform art. 96 alin. (4) și (5) C. pen. actual“,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care potrivit Codului penal anterior a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 86¹ din Codul penal anterior și o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) și (5) C. pen.(. Of. nr. 468 din 23 iunie 2016). Prin Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: “dacă la stabilirea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen. , pentru infracțiuni comise anterior datei de 1 februarie 2014, aflate în concurs cu una sau mai multe infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale se aplică avându-se în vedere toate infracțiunile comise de inculpat și impune aplicarea noului Cod penal pentru toate infracțiunile ori se aplică doar în raport cu infracțiunile comise anterior datei de 1 februarie 2014, existând astfel posibilitatea aplicării dispozițiilor din vechiul Cod penal pentru acestea din urmă”, stabilește că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. , în cazul pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă – identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplinește condițiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii și, respectiv, o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiționate, se realizează potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior sau conform dispozițiilor art. 96 alin. (5) raportat la art. 44 alin. (2) din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că în aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării care, conform art. 41 alin. (1) C. pen., nu îndeplinește condițiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii și, respectiv, o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiționate, se realizează potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1  C. pen.  anterior. (M. Of.  nr. 410 din  10 iunie 2015). Prin Decizia nr. 10 din 2 iunie 2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemelor de drept vizând menținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 din Codul penal anterior atunci când pentru fapta concretă legea mai favorabilă este Codul penal actual în condițiile neagravării situației în propria cale de atac, precum și efectele circumstanțelor atenuante prevăzute de Codul penal anterior (art. 76 C. pen.  anterior sau art. 76  C. pen. actual) în condițiile neagravării situației în propria cale de atac,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în aplicarea art. 5, circumstanțele atenuante se apreciază global în funcție de incriminare și sancțiune în situația intrării în vigoare a unei noi legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât și cu privire la circumstanțele atenuante, circumstanțele ca parte din instituția sancțiunii unei infracțiuni nu pot fi privite și analizate distinct față de instituția pedepsei. Înlăturarea circumstanțelor atenuante nu aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac prevăzut în art. 418 C. pr. pen., atunci când în concret, pentru aceeași faptă, se stabilește o sancțiune mai puțin severă. (M. Of. nr. 502 din 7 iulie 2014).  Prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal,  Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.  (M. Of. nr. 372 din   20 mai 2014)

APLICAREA LEGII PENALE TEMPORARE   Legea penală temporară se aplică infracțiunii săvârșite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp. Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieșirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situației care a impus adoptarea sa. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune. Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă. Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile de mai sus, pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta. Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită .

APLICAREA LEGII PENALE v Aplicarea legii penale de dezincriminare   ,  Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei   , Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei   ,  Aplicarea legii penale temporare

APLICAREA PEDEPSEI COMPLEMENTARE A INTERZICERII EXERCITĂRII UNOR DREPTURI   Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.  Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

 APLICAREA ȘI EXECUTAREA PEDEPSELOR COMPLEMENTARE ÎN CAZUL PERSOANEI JURIDICE   Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, precum și de împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt necesare. Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă. Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-f) C. pen. ,  și anume suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani; plasarea sub supraveghere judiciară; afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare,  se pot aplica în mod cumulativ. Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

ARME sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziții legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac.

ASISTAREA ZILNICĂ   Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligația minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probațiune, care conține orarul și condițiile de desfășurare a activităților, precum și interdicțiile impuse minorului. Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni, iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probațiune.

ASISTENȚA ȘI REPREZENTAREA NELOIALĂ   Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înțelegere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în aceeași cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează înțelegerea frauduloasă dintre avocat sau reprezentantul unei persoane și un terț interesat de soluția ce se va pronunța în cauză, în scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Textul incriminării este inspirat de reglementările similare ale art. 467 C. pen. spaniol, art. 371 C. pen. portughez, art. 380 C. pen. italian și art.§ 356C. pen. german. (Expunerea de motive)

ATENTATUL CARE PUNE ÎN PERICOL SECURITATEA NAȚIONALĂ   Atentatul contra vieții săvârșit împotriva unei persoane care deține o funcție de demnitate publică, dacă fapta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

ATENTATUL CONTRA UNEI COLECTIVITĂȚI   Atentatul săvârșit contra unei colectivități prin otrăviri în masă, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, în scopul îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

ATENUAREA ȘI AGRAVAREA RĂSPUNDERII PENALE A PERSOANEI JURIDICE   În caz de concurs de infracțiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică. În caz de pluralitate de infracțiuni, pedepsele complementare de natură diferită, cu excepția dizolvării, sau cele de aceeași natură, dar cu conținut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele complementare de aceeași natură și cu același conținut se aplică cea mai grea, În caz de pluralitate de infracțiuni, măsurile de siguranță luate se cumulează.

AUTORITATE v Abuzul de autoritate  

AUTORUL ȘI COAUTORII   Autor este persoana care săvârșește în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală. Coautori sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceeași faptă prevăzută de legea penală. proiectul corectează greșeala C. pen.  în vigoare care enumeră pe autor, alături de instigatori și complici, ca participant la infracțiune, deși între aceștia există o deosebire calitativă; autorul comite în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, iar instigatorii și complicii săvârșesc fapta în mod mijlocit prin autor. Proiectul, ca și Codul penal în vigoare, reglementează participația penală prin referire la „fapta prevăzută de legea penală” și nu prin raportarea activității autorului, instigatorilor și complicilor la infracțiune, așa cum apreciază unii autori de drept penal. Proiectul aduce o reglementare explicită a coautoratului, cerută de doctrină și practică și întâlnită și în alte legislații (spre exemplu, art.28 C. pen. spaniol). De asemenea, proiectul păstrează instituția participației improprii, devenită tradițională în dreptul nostru și care s-a dovedit funcțională fără dificultăți în practică, în detrimentul teoriei autorului mediat. Reglementarea participației improprii a fost însă completată cu prevederile referitoare la coautorat. ( Expunerea de motive)

 AVERTISMENTUL Când dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, instanța aplică infractorului un avertisment. Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni. În caz de concurs de infracțiuni se aplică un singur avertisment.   Anularea și efectele renunțării la aplicarea pedepsei Persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită.

 B

BANCRUTA FRAUDULOASĂ   Fapta persoanei care, în frauda creditorilor: falsifică, sustrage sau distruge evidențele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; înfățișează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situația financiară sume nedatorate; înstrăinează, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. dispozițiile art. 296 alin. (1) C. pr. pen. reglementează explicit momentul de la care începe să curgă termenul de 3 luni în care poate fi formulată plângerea prealabilă, moment care corespunde datei la care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei. În cazul particular al infracțiunii de bancrută frauduloasă incriminată de art. 241 alin. (1) lit. b) C. pen., acest moment corespunde, în concret, datei la care subiectul pasiv a cunoscut caracterul inexistent al datoriei înfățișate în registrele sau în actele debitorului, relevant fiind, așadar, a se stabili momentul la care persoana vătămată a luat cunoștință în mod efectiv de conduita incriminată, iar nu cel la care ea ar fi putut cunoaște o atare conduită. Obiectul juridic principal al bancrutei frauduloase îl constituie relațiile sociale referitoare la protecția creditorilor față de debitorii lor care nu respectă regulile de afaceri, prin săvârșirea acestei infracțiuni fiind lezat dreptul de gaj general al creditorilor. Preexistența unor drepturi patrimoniale ale subiectului pasiv în raporturile cu debitorul său reprezintă, prin urmare, o condiție specifică atașată acestui subiect, cu relevanță asupra realizării conținutului tipic obiectiv al infracțiunii prevăzute de art. 241 C. pen. ea se subsumează, astfel, sferei de aplicare a noțiunii de “chestiuni prealabile”, cu toate consecințele procesuale inerente acestei calificări. (Î.C.C.J. Secția Penală, Decizia nr. 9/A din  18 ianuarie 2022)

BANCRUTA SIMPLĂ   Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, într-un termen care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariția stării de insolvență, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

 BIGAMIA   Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o știe căsătorită se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

BOLI v zădărnicirea combaterii bolilor  

C

Ca și în cazul infracțiunii consumate, pentru a putea fi constatată existența formei tentate a infracțiunii, este nevoie de îndeplinirea anumitor condiții care decurg din dispozițiile legale în materie. Astfel, Curtea reține că prima condiție se referă la existența unei hotărâri de a săvârși infracțiunea, astfel cum reiese din prima teză a alin. (1) al art. 32 din Codul penal, care prevede că tentativa constă în punerea în executare “a intenției de a săvârși infracțiunea”. Curtea observă că din aceleași dispoziții legale reiese că o a doua condiție ce trebuie îndeplinită este cea referitoare la punerea în executare a hotărârii infracționale, textul legal precizând că “tentativa constă în punerea în executare” a intenției de a săvârși infracțiunea. Astfel, tentativa este caracterizată de începerea punerii în executare a hotărârii infracționale, adică de realizarea acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective. În ceea ce privește a treia condiție, Curtea constată că aceasta se referă fie la întreruperea executării, cu consecința neproducerii rezultatului, fie la executarea până la capăt a rezoluției infracționale, dar la o neproducere a rezultatului. Curtea constată că neproducerea rezultatului se circumscrie liniei de demarcație între infracțiunea consumată și infracțiunea în formă tentată (tentativa la infracțiune). În doctrină s-a apreciat că tentativa poate fi clasificată, după criteriul gradului de realizare a acțiunii, în tentativă întreruptă (simplă, neterminată, imperfectă) și tentativă terminată (perfectă, completă), iar după criteriul cauzelor care determină neproducerea rezultatului, în tentativă proprie și tentativă improprie. Tentativa întreruptă se caracterizează prin punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care se întrerupe și rezultatul nu se produce. Tentativa terminată constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși o infracțiune, executare care a fost dusă până la capăt, iar rezultatul nu se produce. Tentativa improprie se caracterizează prin punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care este realizată în întregime, dar producerea rezultatului nu a fost posibilă din cauza insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite ori din cauza împrejurării că în timpul când s-au săvârșit actele de executare obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află. În fine, se reține tentativa proprie, atunci când, sub aspectul mijloacelor folosite de făptuitor și al obiectului material, existau toate condițiile pentru ca executarea începută să poată fi terminată și rezultatul să se producă, dar acesta nu s-a produs. Tentativa nu este posibilă în ceea ce privește toate infracțiunile fie din cauza elementului subiectiv, fie a celui material. Astfel, este unanim acceptat faptul că, din perspectiva elementului subiectiv, tentativa nu este posibilă la infracțiunile ce se săvârșesc din culpă și la cele praeterintenționate, iar, din perspectiva elementului material, tentativa nu este posibilă la infracțiunile ce presupun o inacțiune, la cele ce presupun o executare promptă și la cele de obicei. Din perspectiva incriminării și sancționării tentativei, Curtea constată că, potrivit art. 33 alin. (1) din Codul penal, “tentativa se pedepsește numai când legea prevede în mod expres aceasta”.

CALCULUL DURATEI PEDEPSELOR   v Durata executării

CALCULUL PEDEPSEI ÎN CAZUL COMUTĂRII SAU ÎNLOCUIRII PEDEPSEI DETENȚIUNII PE VIAȚĂ   În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii, perioada de detențiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.

CALCULUL TERMENULUI DE REABILITARE   Termenele prevăzute în art. 165 și art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. Pentru cei condamnați la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod. În caz de grațiere totală sau de grațiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de grațiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era definitivă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă actul de grațiere se referă la infracțiuni în curs de judecată. În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere. În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și curge de la data executării ultimei pedepse.

CALCULUL TIMPULUI   La calcularea timpului ziua se socotește de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni. Luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă. Dacă limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracția de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracția se va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obținută se transformă în luni. În acest caz, luna se socotește de 30 de zile și se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracției. În cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplică în mod corespunzător dispozițiile de mai sus,   transformarea făcându-se între ani și luni.

CALE FERATĂ   v accidentul de cale ferată  

CAMĂTĂ   Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Camăta, sub o formulare nouă, este adusă din nou în sfera ilicitului penal.            Codul în vigoare, la adoptare, avea incriminată camăta sub denumirea marginală “specula“, constând în fapta de a da bani cu dobândă ca îndeletnicire. Prin Legea nr. 12/1990 această faptă a fost dezincriminată. Se consideră justificată incriminarea cametei întrucât aceasta prezintă pericol specific infracțiunii iar realitatea a demonstrat că prin săvârșirea acestui gen de fapte, ce pot aduce mari venituri, se eludează legislația fiscală dar se pot produce și consecințe, uneori grave, pentru interesele unei persoane. (Expunerea de motive)

CAPITULAREA   Predarea în mâinile inamicului de către comandant a forțelor armate pe care le comandă, lăsarea în mâinile inamicului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuințare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca vreuna dintre acestea să fi fost determinată de condițiile de luptă, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu  închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

CARANTINĂ  v zădărnicirea combaterii bolilor  

CATEGORIILE MĂSURILOR DE SIGURANȚĂ   Măsurile de siguranță sunt: obligarea la tratament medical; internarea medicală; interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii; confiscarea specială. e)confiscarea extinsă.

CATEGORIILE PEDEPSELOR    v Pedepsele principale,  Pedeapsa accesorie

CAUZE DE AGRAVARE   vConcursul între cauze de atenuare sau de agravare

CAUZE DE ATENUARE SAU DE AGRAVARE   vConcursul între cauze de atenuare sau de agravare

CAUZE DE REDUCERE A PEDEPSEI   Dacă persoana care a săvârșit una dintre infracțiunile contra securității naționale înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINȚELE CONDAMNĂRII   v  Reabilitarea de drept,  Reabilitarea judecătorească

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ   v Efectele amnistiei,  Prescripția răspunderii penale

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI   v Efectele grațierii,  Prescripția executării pedepsei

CAUZELE DE NEIMPUTABILITATE   Ca dispoziții generale,  nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condițiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate. Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanților, cu excepția cazului fortuit. Capitolulcauzelor de neimputabilitate  înlătură cea de-a treia trăsătură esențială a infracțiunii – imputabilitatea. Cauzele de neimputablitate sunt cauze personale, care nu se răsfrâng asupra participanților, de ele urmând a beneficia doar persoana care a acționat sub imperiul lor. Principalele modificări în această materie sunt: a) Introducerea în această categorie – și nu în cea a cauzelor justificative – a excesului justificat de legitimă apărare sau stare de necesitate. Această abordare, acceptată de numeroase sisteme europene – § 33 și 35 C. pen. german, art. 16 alin.2 și art.18 alin.2 C. pen elvețian (forma în vigoare de la 1 ianuarie 2007), art.33 și 35 C. pen. portughez – se justifică prin aceea că în respectivele situații suntem în prezența unor cauze cu caracter personal, care nu se răsfrâng asupra participanților, spre deosebire de cauzele justificative. Dacă spre exemplu, două persoane aflate împreună comit o faptă în legitimă apărare depășind limitele unei apărări proporționale, însă numai una a acționat sub imperiul unei stări de tulburare, doar aceasta va beneficia de efectele excesului neimputabil, nu și cea care a depășit limitele apărării în deplină cunoștință de cauză. b) înlocuirea termenului de „beție” utilizat în codul în vigoare cu cel de „intoxicație”, acesta din urmă redând mai fidel și mai corect din punct de vedere medico-legal conținutul respectivei cauze. Termenul este folosit și de alte legislații (art.20 pct.2 C. pen. spaniol). (Expunerea de motive)

CAUZELE JUSTIFICATIVE   Ca  dispoziții generale,  nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege. Efectul cauzelor justificative se extinde și asupra participanților. cauzele justificative, sunt împrejurări care înlătură cea de-a doua dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii – caracterul nejustificat. Este vorba de împrejurări care operează in rem, efectele lor fiind extinse și asupra participanților. (Expunerea de motive)

CAZUL FORTUIT   Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută. reglementarea legală a cazului fortuit nu se justifică, în condițiile în care pentru a înlătura existența infracțiunii este suficientă imposibilitatea subiectivă de prevedere. Astfel, dacă existența infracțiunii este exclusă în condițiile în care autorul nu a putut prevedea rezultatul (ceea ce înseamnă că nu există nici măcar o culpă fără prevedere, lipsind deci vinovăția), ce importanță mai are să constatăm că nici o altă persoană nu ar fi avut această posibilitate? Este de semnalat și faptul că nici dreptul francez, german, elvețian, portughez, sau olandez nu cunoaște o reglementare în materie, iar legiuitorul spaniol a renunțat în 1995 la dispozițiile anterioare C. pen.  privitoare la cazul fortuit. (Expunerea de motive)

 CERCETAREA ABUZIVĂ   Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își retragă declarațiile, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Cu aceeași pedeapsă se sancționează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.

CIRCUMSTANȚE AGRAVANTE   Următoarele împrejurări constituie circumstanțe agravante: săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună; săvârșirea infracțiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante; săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori bunuri; săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor; săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze; săvârșirea infracțiunii în stare de intoxicație voluntară cu alcool sau cu alte substanțe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracțiunii; săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență; săvârșirea infracțiunii pentru motive legate de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte. În privința circumstanțelor agravante, principala modificare constă în renunțarea la categoria circumstanțelor agravante judiciare întrucât, ținând seama de modul imprecis al reglementării și de efectul asupra răspunderii penale, textul se situează la limita principiului previzibilității legii, lăsând posibilitatea agravării răspunderii penale a unei persoane, căreia i se reproșează adoptarea unei conduite periculoase, în condițiile în care fapta ce atrage acest efect nu este descrisă de lege cu claritate pentru se putea înțelege fără echivoc în ce constă împrejurarea care imprimă faptei un caracter mai grav. Modul în care aceste circumstanțe funcționează astăzi în practica judiciară oferă adeseori exemple tipice de analogie în defavoarea inculpatului, procedeu prohibit în dreptul penal și sancționat de jurisprudența CEDO pe terenul art.7 din Convenție. Mai trebuie menționat și faptul că niciunul dintre sistemele legislative de referință (german, italian, spaniol, portughez, olandez, elvețian, belgian, francez etc.) nu conține o reglementare a unor circumstanțe agravante judiciare. Sub aspectulconținutului circumstanțelor agravante s-a procedat la o reevaluare a împrejurărilor care au aptitudinea de a evidenția un grad de pericol ridicat astfel încât să justifice reținerea acestora ca circumstanțe legale. În acest sens s-a extins sfera de aplicare a circumstanței privind contribuția a trei sau mai multe persoane la comiterea unei fapte prin eliminarea sintagmei „împreună”, deoarece contribuția unui asemenea număr de persoane reprezintă întotdeauna o formă mai sigură și mai ușoară de atingere a scopului urmărit, fără a interesa în mod deosebit natura contribuțiilor și momentul la care acestea au survenit. Eventuala contribuție survenită efectiv și concomitent în momentul comiterii faptei, în măsura în care în concret evidențiază un grad ridicat de periculozitate, poate fi valorificată cu ocazia individualizării pedepsei. De asemenea, s-a extins și sfera de aplicare a circumstanței privind comiterea infracțiunii de către o persoană în stare de intoxicație preordinată, la cauzele care determină această stare fiind adăugate, pe lângă alcool, și alte substanțe psihoactive, a căror consumare reprezintă o încălcare a unei interdicții legale sau medicale. Introducea acestei circumstanțe este determinată de constatările practicii judiciare din ultimii ani conform cărora numeroase infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului, dar nu numai, se comit pe fondul consumului de alcool, de droguri sau de alte substanțe interzise ori cu regim special. S-a renunțat la agravarea răspunderii în cazul comiterii infracțiunii din motive josnice deoarece, prin forța lucrurilor, în majoritatea covârșitoare a cazurilor comiterea infracțiunilor nu este animată de resorturi care pot stârni admirație sau pot reprezenta repere morale. În măsura în care, într-un caz concret, mobilul comiterii infracțiunii evidențiază în mod flagrant nivelul scăzut de conștiință al infractorului, această împrejurare poate fi avută în vedere în procesul de individualizare al pedepsei. În plus, conținutul acestei circumstanțe nu a fost niciodată delimitat cu precizie de doctrină și jurisprudență. Totodată a fost introdusă o nouă circumstanță agravantă, constând în săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze, întrucât o asemenea împrejurare evidențiază o periculozitate ridicată a infracțiunii dar și a infractorului. În privința efectelor circumstanțelor agravante acestea sunt obligatorii și se determină prin aplicarea unei fracții de o treime asupra limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, fără însă ca această majorare adusă limitei minime și maxime să poată depăși 2 ani în cazul pedepsei închisorii. (Expunerea de motive)

CIRCUMSTANȚE ATENUANTE   Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante legale: săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă; depășirea limitelor legitimei apărări; depășirea limitelor stării de necesitate. acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanța atenuantă nu se aplică în cazul săvârșirii următoarelor infracțiuni: contra persoanei, furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracțiuni contra siguranței publice, infracțiuni contra sănătății publice, infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, contra securității naționale, contra capacității de luptă a forțelor armate, infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, a infracțiunilor privind frontiera de stat a României, a infracțiunilor la legislația privind prevenirea și combaterea terorismului, a infracțiunilor de corupție, infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracțiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive și al precursorilor de explozivi restricționați, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, privind regimul juridic al substanțelor dopante, a celor privind spălarea banilor, privind activitățile aeronautice civile și cele care pot pune în pericol siguranța zborurilor și securitatea aeronautică, privind protecția martorilor, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, a celor privind traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea și combaterea pornografiei și a celor la regimul adopțiilor. Pot constitui circumstanțe atenuante judiciare: eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii; împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. În materia circumstanțelor atenuante elementele de noutate privesc conținutul circumstanțelor atenuante judiciare și efectele circumstanțelor atenuante. Sub aspectul conținutului, a fost înlăturată circumstanța privitoare la conduita bună a infractorului anterior săvârșirii infracțiunii, rămânând ca o asemenea împrejurare să fie avută în vedere în cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei. De asemenea a fost eliminată circumstanța atenuantă motivată de conduita ulterioară comiterii faptei, constând în prezentarea infractorului în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților, deoarece prin conținutul lor asemenea împrejurări nu influențează în mod semnificativ evaluarea periculozității infractorului ca să justifice o circumstanță atenuantă însă pot conduce la o atenuare a răspunderii datorită ajutorului pe care infractorul îl acordă autorităților pe parcursul procesului penal ori reglementarea raporturilor dintre infractor și autorități în cursul procesului penal este în sarcina legii de procedură penală. De asemenea, a fost regândită reglementarea efectelor circumstanțelor atenuante,în primul rând sub aspectul întinderii și a modului de determinare al acestor efecte dar și sub aspectul diferențierii gradului de atenuare în raport de natura circumstanțelor atenuante reținute. Existența circumstanțelor atenuante conduce, în cazul celor legale, la reducerea la jumătate a limitei speciale maxime și minime ale pedepsei prevăzute de lege, iar în cazul celor judiciare reducerea acelorași limite se face cu o treime. Reducerea atât a limitei speciale minime dar și a celei maxime a pedepsei conferă judecătorului o mai mare libertate de apreciere în stabilirea concretă a pedepsei prin aceea nu mai este obligat să aplice, de drept, o pedeapsă sub minimul special al pedepsei dar păstrează această posibilitate în măsura în care operațiunea de individualizare conduce la o asemenea concluzie. În același timp, prin reducerea limitelor speciale ale pedepsei cu o fracție (1/2 sau 1/3) se realizează o determinare proporțională a efectului atenuant ținând cont de gradul de pericol abstract stabilit de legiuitor pentru o anumită infracțiune. Diferențierea întinderii efectelor circumstanțelor atenuante, după cum acestea au caracter legal sau judiciar, este justificată prin semnificația diferită pe care acestea o au în procesul de individualizare. Astfel, circumstanțele atenuante legale, prevăzute expres și evaluate de legiuitor, sunt întotdeauna concomitente momentului săvârșirii faptei și relevă existența anumitor împrejurări ce influențează direct conduita infractorului prin aducerea acestuia într-o stare care, deși nu justifică săvârșirea infracțiuni, scuză într-o anumită măsură comportamentul său, fapt ce diminuează gravitatea infracțiunii și influențează forma și întinderea răspunderii penale. Circumstanțele atenuante judiciare sunt fie ulterioare momentului comiterii infracțiunii, fie concomitente dar determinate numai generic sub aspectul conținutului, astfel că aceste circumstanțe nu au o semnificație evidentă în aprecierea gravității infracțiunii ori a periculozității infractorului. Ele însă pot avea un efect atenuant în procesul de evaluare a periculozității infractorului (dacă acesta își manifestă regretul față de infracțiunea comisă prin contribuția adusă pentru înlăturarea ori diminuarea consecințelor faptei), ori a periculozității infracțiunii (dacă există împrejurări legate de fapta comisă, altele decât cele prevăzute ca circumstanțe atenuante legale, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului). (Expunerea de motive)

CIRCUMSTANȚE PERSONALE ȘI REALE   Circumstanțele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți. Circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului și a participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

CIVILI v  infracțiuni săvârșite de militari sau de civili,   Sustragerea de la serviciul militar în timp de război,  Agresiunea împotriva santinelei,  Sustragerea de la luarea în evidența militară,  Neprezentarea la încorporare sau concentrare,  Jefuirea celor căzuți pe câmpul de luptă,  Folosirea emblemei Crucea Roșie în timpul operațiunilor militare

COAUTORI v Autorul și coautorii

COBORÂREA PAVILIONULUI   în timpul luptei, în scopul de a servi cauza inamicului, săvârșită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, precum și de către orice altă persoană ambarcată, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂfusese modificat și completat prin Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (M.Of. nr. 194 din 2 martie 2018),   Legea nr. 9/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (M.Of. nr. 144 din 26 februarie 2017) , Ordonanța de  urgență nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (M.Of. nr. 101 din 5 februarie 2017), Ordonanța de  urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (M.Of. nr. 92 din 01 februarie 2017), Ordonanța de  urgență nr. 70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (M.Of. nr. 866 din 31 octombrie 2016), Legea nr. 151/2016 privind ordinul european de protecție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (M.Of. nr. 545 din 20 iulie 2016), Legea nr. 116/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (M.Of. nr. 418 din 02 iunie 2016), Ordonanța de  urgență nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (M.Of. nr. 389 din 23 mai 2016), Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (M.Of. nr. 334 din 29 aprilie 2016), Ordonanța de  urgență nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (M.Of. nr. 911 din 15 decembrie 2014), Ordonanța de  urgență nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal (M.Of. nr. 190 din 14 martie 2016), Legea nr.  318/2015 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative (M.Of. nr. 961 din 24 decembrie 2015), Ordonanța de  urgență nr. 24/2015 pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (M.Of. nr. 473 din 30 iunie 2015), Ordonanța de  urgență nr. 82/2014pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (M.Of. nr. 911 din 15 decembrie 2014), Ordonanța de  urgență nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative (M.Of. nr. 98 din 7 februarie 2014), Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale (M.Of. nr. 515 din 14 august 2013). A se urmări și Î.C.C.J. , Decizia nr.  19/2017  referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de Curtea de Apel Brașov vizând obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cauzele penale aflate în cursul judecății, atunci când din verificările efectuate a rezultat că inculpatul nu are niciun bun în proprietate (M.Of. nr. 953 din 04 decembrie 2017), Decizia nr.  20/2017  privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Târgu Mureș privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 235 alin. (1) C.pr.pen. , în sensul stabilirii modalității de calcul al termenului de 5 zile în care propunerea de prelungire a arestării preventive se depune la judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv dacă aceasta este cea prevăzută de dispozițiile art. 269 alin. (2) și (4) C.pr.pen.  sau cea prevăzută de dispozițiile art. 271 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 904 din 17 noiembrie 2017), Decizia nr.  13/2017  referitoare la examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Târgu Mureș privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 469 alin. (3) C.pr.pen. , în sensul stabilirii fazei de la care se reia procesul penal, în urma admiterii cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate (M.Of. nr. 735 din 13 septembrie  2017), Decizia nr.  10/2017  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: ”Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) C.pr.pen. , instanța care soluționează contestația în anulare, după admiterea în principiu a acesteia, poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal, pentru care existau probe la dosar” (M.Of. nr. 392 din 25 mai 2017), Decizia nr.  41/2016  privind examinarea sesizării formulată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă în Dosarul nr. 1.466/30/2015, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care decurge din interpretarea dispozițiilor art. 539 alin. (2) C.pr.pen. , în sensul de a stabili dacă privarea nelegală de libertate trebuie să rezulte explicit din actele jurisdicționale menționate în cuprinsul acestui articol sau poate fi și implicită, dedusă din hotărârea definitivă de achitare (M.Of. nr. 115 din 10 februarie 2017), Decizia nr. 21/2016  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: ”Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 lit. c) C.pr.pen. , în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistența juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispozițiile art. 187 C. pen. , sau asistența juridică este obligatorie numai pentru inculpatul persoană fizică, în raport cu dispozițiile art. 136 alin. (2) și (3) C. pen. , ce reglementează pedepsele aplicabile persoanei juridice (M.Of. nr. 884 din 04 noiembrie 2016), Decizia nr. 540/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) teza întâi C.pr.pen.  (M.Of. nr. 841 din 24 octombrie 2016) , Decizia nr.  6/2016  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea dispozițiilor art. 427 alin, (1) raportat la art. 426 lit. b) și d) C.pr.pen.  și aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. (M.Of. nr. 287 din 15 aprilie 2016) , Decizia nr.  1/2016  referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 C.pr.pen.  stabilește că: în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă (M.Of. nr. 258 din 06 aprilie 2016) , Decizia nr.  33/2015  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând posibilitatea ca judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea plângerii împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală să poată dispune admiterea plângerii și schimbarea soluției de renunțare la urmărirea penală în soluția de clasare, atunci când petentul invocă unul din temeiurile de drept care atrag ca și consecință imediată pronunțarea unei soluții de clasare (M.Of. nr. 36 din 19 ianuarie 2016), Decizia nr.  29/2015 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) C.pr.pen. , în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire (M.Of. nr. 29 din 15 ianuarie 2016), Decizia nr.  27/2015  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă ordonanța procurorului ierarhic superior, prin care în baza art. 335 alin. (1) C.pr.pen.  este admisă plângerea persoanei vătămate și se dispune infirmarea ordonanței procurorului și redeschiderea urmăririi penale, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară potrivit art. 335 alin. (4) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 919 din 11 decembrie 2015) , Decizia nr.  2/2015  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili care este calea de atac legală în urma desființării deciziei date în recurs, în calea de atac a revizuirii reglementată în procedura prevăzută de art. 465 C.pr.pen.  (revizuirea în cazul hotărârilor CEDO), în condițiile în care cauza a parcurs trei grade de jurisdicție (primă instanță, apel și recurs), în ultimă instanță soluționându-se recursul procurorului (M.Of. nr. 159 din 06 martie 2015) , Decizia nr.  25/2014  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept referitoare la posibilitatea procurorului, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, de a reține în încadrarea juridică dată faptei inculpatului și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.pr.pen. , cu consecințe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (M.Of. nr. 935 din 22 decembrie 2014), , Decizia nr.  23/2014  referitoare la admisibilitatea unei cereri de strămutare în procedura de cameră preliminară în care se verifică plângerea formulată împotriva soluției procurorului de neurmărire penală, iar dacă se va aprecia că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 475 C.pr.pen. , s-a exprimat opinia că o cerere de strămutare formulată în procedura de cameră preliminară în care se verifică plângerea împotriva soluțiilor procurorului de neurmărire penală este inadmisibilă (M.Of. nr. 843 din 19 noiembrie 2014), Decizia nr.  4/2014  referitoare la examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 203 alin. (5) și art. 425^1 alin. (1) C.pr.pen. , în sensul de a stabili care dispoziții sunt aplicabile, respectiv dacă ședința de judecată prin care este soluționată, în cursul urmăririi penale și în procedura de cameră preliminară, contestația formulată împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți și de cameră preliminară privind măsurile preventive are loc în camera de consiliu sau se desfășoară în ședință publică și dacă hotărârea adoptată este o încheiere sau o decizie (M.Of. nr. 821 din 11 noiembrie 2014), Decizia nr.  11/2014  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 216 alin. (1) și (2) raportat la art. 242 alin. (10) C.pr.pen. , în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauțiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării inițiale a acestei măsuri, cât și cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, precum și a chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 242 alin. (10), (11) și (12) raportat la art. 203 alin. (5) și (6) și art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) și art. 362 alin. (2) C.pr.pen. , în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauțiune de către instanța de control judiciar în cadrul procedurii înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune se realizează în ședință publică sau în camera de consiliu (M.Of. nr. 503 din 07 iulie 2014), Decizia nr. 10/2014  privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemelor de drept vizând menținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 C. pen. anterior atunci când pentru fapta concretă legea mai favorabilă este Codul penal actual în condițiile neagravării situației în propria cale de atac, precum și efectele circumstanțelor atenuante prevăzute de Codul penal anterior (art. 76 C. pen. anterior sau art. 76 C. pen. actual) în condițiile neagravării situației în propria cale de atac (M.Of. nr. 502 din 07 iulie 2014). Curtea Constituțională,  Decizia nr.  16/2018  referitoare la examinarea sesizării cu privire la următoarea problemă de drept: ”Natura termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) C.pr.pen.  și consecințele nerespectării acestuia” (M.Of. nr. 927 din 02 noiembrie 2018), Decizia nr.  354/2018  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252^3 alin. (3) teza finală C.pr.pen.  (M.Of. nr. 579 din 9 iulie 2018), Decizia nr.  102/2018  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 505 alin. (2) C.pr.pen. , precum și a sintagmei ”care nu a împlinit 16 ani” din cuprinsul dispozițiilor art. 505 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 400 din 10 mai 2018), Decizia nr.  102/2018  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 505 alin. (2) C.pr.pen. , precum și a sintagmei ”care nu a împlinit 16 ani” din cuprinsul dispozițiilor art. 505 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 400 din 10 mai 2018),Decizia nr.  79/2018  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215^1 alin. (8) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 399 din 09 mai 2018), Decizia nr.  22/2018   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3), art. 345 alin. (3) și art. 346 alin. (4) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 177 din 26 februarie 2018), Decizia nr.  21/2018  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 352 alin. (11) și alin. (12) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 175 din 23 februarie 2018), Decizia nr.  802/2017   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 și art. 345 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 116 din 06 februarie 2018), Decizia nr.  651/2017   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) și ale art. 439 alin. (4¹) teza a doua C.pr.pen.  (M.Of. nr. 1000 din 18 decembrie 2017), Decizia nr.  554/2017  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 1013 din 21 decembrie 2017), Decizia nr.  651/2017   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) și ale art. 439 alin. (4^1) teza a doua C.pr.pen.  (M.Of. nr. 1000 din 18 decembrie 2017), Decizia nr. 562/2017  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. a) și lit. b) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 837 din 23 octombrie 2017), Decizia nr.  437/2017  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 763 din 26 septembrie 2017), Decizia nr. 244/2017  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 529 din 06 iulie 2017), Decizia nr. 90/2017  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 alin. (3) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 291 din 25 aprilie 2017), Decizia nr.  17/2017   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (2) și art. 215^1 alin. (6) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 261 din 13 aprilie 2017), Decizia nr.  22/2017  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 159 din 03 martie 2017), Decizia nr.  625/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 și art. 70 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 107 din 07 februarie 2017), Decizia nr.  586/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) C.pr.pen.  cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din același act normativ (M.Of. nr. 1001 din 13 decembrie 2016), Decizia nr.  614/2016   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215¹ alin. (2) și alin. (5) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 962 din 28 noiembrie 2016), Decizia nr.  432/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (2), art. 439 alin. (4¹) teza întâi și art. 440 alin. (1) și (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 841 din 24 octombrie 2016), Decizia nr.  257/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 472 din 22 iunie 2017),Decizia nr.  302/2017  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 566 din 17 iulie 2017),  Decizia nr.  23/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 240 din 31 martie 2016), Decizia nr.  126/2016   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum și ale art. 459 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 185 din 11 martie 2016),Decizia nr.  235/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) și ale art. 488 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 364 din 26 mai 2015),Decizia nr.  23/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 240 din 31 martie 2016), 2 mai 2016 ,   Decizia nr.  641/2014   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) și art. 347 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 887 din 05 decembrie 2014), Decizia nr.  126/2016   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum și ale art. 459 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 185 din 11 martie 2016), Decizia nr.  44/2016   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. (3) lit. d) C.pr.pen.  și ale art. 125 alin. (3) C. pen. (M.Of. nr. 305 din 21 aprilie 2016), Decizia nr.  24/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (6) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 276 din 12 aprilie 2016), Decizia nr.  23/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 240 din 31 martie 2016),  Decizia nr.  51/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 190 din 14 martie 2016), Decizia nr.  126/2016   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum și ale art. 459 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 185 din 11 martie 2016), Decizia nr.  740/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (10) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 927 din 15 decembrie 2015), Decizia nr.  733/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. c) și alin. (7) pct. 2 lit. d) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 59 din 27 ianuarie 2016), Decizia nr.  704/2016   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (7) și art. 238 alin. (1) teza finală C.pr.pen. , în varianta anterioară modificării prin art. II pct. 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 (M.Of. nr. 158 din 02 martie 2017), Decizia nr.  740/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 alin. (10) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 927 din 15 decembrie 2015), Decizia nr.  501/2016  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. i) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 733 din 21 septembrie  2016), Decizia nr.  591/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) și (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 861 din 19 noiembrie 2015), Decizia nr.  631/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (2) și (3), art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) și art. 347 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 831 din 06 noiembrie 2015), Decizia nr.  18/2017  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 312 din 02 mai 2017),Decizia nr.  496/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (4) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 708 din 22 septembrie  2015),Decizia nr.  553/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 223 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 707 din 21 septembrie  2015),Decizia nr.  552/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza a doua, art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) și (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) și (2) și art. 348 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 707 din 21 septembrie  2015),Decizia nr.  542/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 707 din 21 septembrie  2015), Decizia nr.  2/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (3) și (4) teza întâi și ale art. 457 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 324 din 05 mai 2017), Decizia nr.  361/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218-222 și art. 241 alin. (1^1) lit. a) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 419 din 12 iunie 2015), Decizia nr.  506/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 459 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 539 din 20 iulie 2015), Decizia nr.  423/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488^4 alin. (5) C.pr.pen.  și ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale (M.Of. nr. 538 din 20 iulie 2015), Decizia nr.  235/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) și ale art. 488 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 364 din 26 mai 2015), Decizia nr.  361/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218-222 și art. 241 alin. (1^1) lit. a) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 419 din 12 iunie 2015), Decizia nr.  361/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218-222 și art. 241 alin. (1¹) lit. a) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 419 din 12 iunie 2015), Decizia nr.  166/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54, art. 344 alin. (3) și (4), art. 346 alin. (3) și (7), art. 347 și art. 549 ¹ C.pr.pen.  (M.Of. nr. 264 din 21 aprilie 2015), Decizia nr.  126/2016   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum și ale art. 459 alin. (2) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 185 din 11 martie 2016), Decizia nr.  235/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 484 alin. (2) și ale art. 488 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 364 din 26 mai 2015),Decizia nr.  166/2015   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54, art. 344 alin. (3) și (4), art. 346 alin. (3) și (7), art. 347 și art. 549¹ C.pr.pen.  (M.Of. nr. 264 din 21 aprilie 2015), Decizia nr.  76/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza a doua C.pr.pen.  (M.Of. nr. 174 din 13 martie 2015), Decizia nr.  336/2015  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 235 alin. (1) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 342 din 19 mai 2015), Decizia nr.  663/2014   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339-348 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 52 din 22 ianuarie 2015), Decizia nr.  641/2014 [A/A/A/R] referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) și art. 347 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 887 din 5 decembrie 2014), Decizia nr.  712/2014  referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 211-217 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 33 din 15 ianuarie 2015), Decizia nr.  599/2014   referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. f) și art. 341 alin. (5)-(8) C.pr.pen.  (M.Of. nr. 886 din 05 decembrie 2014), Decizia nr. 641/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) și art. 347 C.pr.pen.  (M.Of. nr. 887 din 05 decembrie 2014).  De asemenea, V și   Ordinul nr. 64/2015 privind stabilirea unor măsuri organizatorice în scopul asigurării exercitării dreptului de a consulta dosarul penal (M.Of. nr. 500 din 7 iulie 2015)

CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009) Codul penal intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia, cu excepția dispozițiilor alin. (2) și alin. (3), care intră în vigoare la 4 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod. Legea nr. 301/2004 – Codul penal, M. Of. nr. 575 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, și Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, M. Of. nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se abrogă. În termen de 12 luni de la data publicării prezentului cod în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal. Această lege a fost adoptată la  25 iunie 2009, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituția României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședința comună din  22 iunie 2009 și publicat în Monitorul Oficial nr.  510 din   24 iulie 2009.  Legea a fost promulgată prin Decretul nr. 1211/2009 pentru promulgarea Legii privind Codul penal , M.Of. 510 din 24 iulie 2009.

COLIZIUNEA   Fapta comandantului unei nave militare sau a oricărei persoane aflate la bordul navei, care a produs o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacă fapta a avut ca urmare avarierea gravă a acesteia, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul în care fapta a fost săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Fapta săvârșită în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

COMBATERII BOLILOR   v zădărnicirea combaterii bolilor  

COMERCIALIZAREA DE PRODUSE ALTERATE   Vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate ori cu perioada de valabilitate depășită, dacă sunt vătămătoare sănătății, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.  Cu aceeași pedeapsă se sancționează punerea în consum de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătății. Vânzarea de medicamente cunoscând că sunt contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate depășită, dacă sunt vătămătoare sănătății ori și-au pierdut în tot sau în parte eficiența terapeutică, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

COMPLICELE   este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. Potrivit dispozițiilor art. 48 C. pen. (reglementare similară celei prev. de art. 26 C. pen. anterior), complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.  A rezultat, așadar, că, pentru ca acțiunile desfășurate de o persoană să poată fi circumscrise participației penale sub forma complicității, trebuie îndeplinite următoarele condiții, sub aspect obiectiv: să se fi săvârșit în mod nemijlocit de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală; să se fi efectuat acte de sprijinire a autorului în comiterea faptei (constând fie într-o contribuție materială care a sprijinit sau ajutat la realizarea laturii obiective, fie morală, care a înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective); contribuția să fi servit efectiv la săvârșirea faptei prevăzută de legea penală; contribuția complicelui trebuie să fie reală și efectivă, adică să se integreze în antecedența cauzală a rezultatului ilicit și să fie folosită de autorul faptei. Sub aspect subiectiv, este necesar ca cel care înlesnește sau ajută în orice fel la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală să acționeze cu intenție directă sau indirectă. Intenția se caracterizează, sub aspectul factorului intelectiv, printr-o poziție psihică bivalentă, pe de o parte, față de fapta săvârșită de către autor și de rezultatul său și, pe de altă parte, față de propria activitate și de urmările acesteia. Complicele cunoaște activitatea autorului și prevede ca cert sau eventual rezultatul ei socialmente periculos și, totodată, are cunoștință că prin activitatea sa contribuie la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală de către autor. Astfel cum a rezultat chiar din conținutul reglementării, complicitatea poate fi anterioară sau concomitentă, în raport de momentul realizării actului de ajutor. Constituie o complicitate anterioară (cea care interesează în cauză) orice contribuție dată de complice înainte de a se fi trecut la efectuarea de acte de executare de către autor, dar în vederea executării, iar contribuția care poate fi nemijlocită sau mijlocită și implică întotdeauna o legătură subiectivă prealabilă, directă sau indirectă, între autor și complice.( Î.C.C.J.  Completurile de 5 judecători, Decizia nr. 87 din 5 decembrie 2022)

COMPROMITEREA INTERESELOR JUSTIȚIEI   Divulgarea, fără drept, de informații confidențiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcționar public care a luat cunoștință de acestea în virtutea funcției, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluție de netrimitere în judecată ori de soluționare definitivă a cauzei, de către un funcționar public care a luat cunoștință de acestea în virtutea funcției, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Dezvăluirea, fără drept, de informații dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicție este impusă de legea de procedură penală, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Nu constituie infracțiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activități vădit ilegale comise de autorități într-o cauză penală. Dispozițiile art. 277 alin. (2) din C. pen. prevăd că Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluție de netrimitere în judecată ori de soluționare definitivă a cauzei, de către un funcționar public care a luat cunoștință de acestea în virtutea funcției, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. În ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de compromitere a intereselor justiției, se constată că elementul material al acesteia constă într-o dezvăluire ce a fost realizat de către inculpat prin expunerea pe Facebook a ordonanței organului de urmărire penală. Această dezvăluire a fost făcută fără drept, deoarece reprezentantul autorității căreia i s-a transmis ordonanța nu avea dreptul de a dezvălui conținutul dosarului de urmărire penală. Instanța de control judiciar constată că ordonanța ce a fost dezvăluită reprezintă un înscris oficial, în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 178 din C. pen., fiind un înscris care emană de la o autoritate publică, iar acest înscris a fost dezvăluit de către un funcționar public în sensul legii penale, inculpatul fiind primarul comunei Ș, deci o persoană care, conform art. 175 din C. pen., exercită o funcție publică. De asemenea, se constată că inculpatul a luat cunoștință de conținutul ordonanței în virtutea funcției pe care o exercita, întrucât aceasta a fost transmisă de către organele de urmărire penală primăriei. Inculpatul a luat cunoștință de Ordonanță în calitate de primar și a făcut cunoscut, în public, conținutul actelor administrate de procuror. Mai mult decât atât, dezvăluirea ordonanței respective, a datelor referitoare la numele persoanelor față de care se făceau investigații și a locului presupuselor fapte, a fost făcută înainte de pronunțarea unei soluții definitive în cauză. În ceea ce privește tipicitatea subiectivă, se constată că fapta a fost comisă cu vinovăția cerută de lege, respectiv intenție indirectă întrucât inculpatul, prin dezvăluirea, fără drept, în cadrul “live-ului” de pe contul personal de Facebook, a ordonanței emisă de organele de cercetare, de care a luat cunoștință în calitatea de primar, a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii rezultatului faptei sale, respectiv atingerea adusă fazei de urmărire penală în dosarul în care se efectuau cercetări.  Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de textul de incriminare, în sensul că a existat o dezvăluire fără drept a unui înscris oficial dintr-o cauză penală de către un funcționar public care a luat cunoștință de aceasta în virtutea funcției, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, iar inculpatul a acționat cu vinovăția cerută de lege. (Î.C.C.J. Completurile de 5 judecători, Decizia nr. 84 din   21 noiembrie 2022).  În scopul de a întări garanțiile privind dreptul la un proces echitabil și în special prezumția de nevinovăție, consacrate în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a fost incriminată fapta de dezvăluire, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală înainte de a se dispune o soluție de netrimitere în judecată ori de soluționarea definitivă a cauzei, de către un funcționar public care a luat cunoștință de acestea în virtutea funcției. Potrivit Convenției, statele semnatare au, pe lângă obligația negativă de a se abține de la orice încălcare a drepturilor în afara limitelor permise, și obligația pozitivă de a lua măsurile necesare să asigure garantarea acestor drepturi împotriva încălcării lor de către orice altă persoană astfel că încălcarea prezumției de nevinovăție angajează responsabilitatea statului în cazul încălcării oricăreia dintre cele două obligații arătate. Prin această reglementare se urmărește împiedicarea funcționarilor publici să prezinte public mijloace de probă (declarații de martori, expertize, înregistrări audio-video, procese verbale de redare a conținutului unor convorbiri înregistrate etc.) dintr-un proces penal în curs de desfășurare în scopul de a nu transforma prezumția de nevinovăție într-o prezumție provizorie de vinovăție până la soluționarea cauzei. Preocuparea pentru protejarea prezumției de nevinovăție prin mijloace penale se observă și în legislațiile occidentale, reglementări similare fiind în art. 226-13 și 434-7-2 C. pen. francez, art. 379 bis C. pen. italian, art.466 C. pen. spaniol, art. 371 C. pen. portughez, art. 293 C. pen. elvețian și Capitolul 20 C. pen. suedez.  v Funcționar

 COMPROMITEREA UNOR INTERESE DE STAT   Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă prin aceasta sunt puse în pericol sau vătămate interesele de stat, se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 COMPUTAREA DURATEI MĂSURILOR PREVENTIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE   Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade și în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă. În cazul amenzii care însoțește pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.

COMPUTAREA PEDEPSELOR ȘI MĂSURILOR PREVENTIVE EXECUTATE ÎN AFARA ȚĂRII   În cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile legale ale aplicării pedepsei în spațiu (art. 8-11 C. pen. ), partea din pedeapsă, precum și durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune în România. Dispozițiile acestea se aplică în mod corespunzător și în cazul în care pedeapsa executată în afara țării este amenda.

  COMUNICAREA DE INFORMAȚII FALSE   Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

CONCURS FORMAL DE INFRACȚIUNI   v Concursul de infracțiuni

CONCURS REAL DE INFRACȚIUNI   v Concursul de infracțiuni

CONCURSUL DE INFRACȚIUNI   Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni. Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni. Se observă un tratament penal mai sever, dar în același timp realist, al concursului de infracțiuni comparativ cel consacrat de Codul penal în vigoare. Modificarea se justifică ținând seama de statisticile existente care demonstrează fără dubiu că în majoritatea covârșitoare a cazurilor instanțele nu procedează la adăugarea sporului, astfel că în realitate sistemul cumulului juridic cu spor facultativ a funcționat în fapt ca un veritabil cumul prin absorbție.  Nu în ultimul rând, în materia sancționării concursului a fost introdusă o dispoziție de excepție, care permite ca în situația comiterii mai multor fapte deosebit de grave, instanța să poată aplica pedeapsa detențiunii pe viață, chiar dacă aceasta nu a fost stabilită pentru niciuna dintre infracțiunile concurente. Spre exemplu, autorul a comis 4 fapte de viol sau tâlhărie urmate de moartea victimei și pentru fiecare instanța a stabilit câte o pedeapsă de 20 de ani. Aplicând sistemul clasic de sancționare a concursului, s-ar putea adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de cel mult 10 ani, cu toate că față de numărul și gravitatea infracțiunilor comise se justifică aplicarea detențiunii pe viață. De aceea, art.38 alin. 2 oferă judecătorului această posibilitate, urmând a se aprecia de la caz la caz dacă o asemenea opțiune este sau nu justificată (Expunerea de motive). V  Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni

 CONCURSUL ÎNTRE CAUZE DE ATENUARE SAU DE AGRAVARE   Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine. Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă. Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc,  după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform celor arătate de mai sus

CONDAMNĂRI CARE NU ATRAG STAREA DE RECIDIVĂ   La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la: faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală; infracțiunile amnistiate; infracțiunile săvârșite din culpă.

 CONDIȚIILE AMÂNĂRII APLICĂRII PEDEPSEI   Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția condamnărilor care nu atrag starea de recidivă sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților. Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care însoțește pedeapsa închisorii în condițiile legii.  Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Prin Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen.  și art. 88 alin. (3) din Codul penal, respectiv: dacă “în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse este obligatorie dispunerea condamnării pentru noua infracțiune ori se poate dispune din nou amânarea aplicării pedepsei pentru aceasta, fără revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare” Î.C.C.J. ,   în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen.   și art. 88 alin. (3) C. pen.   ,  stabilește că  în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii. (M. Of. nr. 860 din 1 noiembrie 2017)

 CONDIȚIILE LIBERĂRII CONDIȚIONATE ÎN CAZUL DETENȚI UNII PE VIAȚĂ   Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață poate fi dispusă, dacă: cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detențiune; cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. De la data liberării condiționate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.

CONDIȚIILE LIBERĂRII CONDIȚIONATE ÎN CAZUL PEDEPSEI ÎNCHISORII   Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiționată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani, sau a cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute mai sus.  În calculul fracțiunilor de pedeapsă se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute mai sus se ține seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 10 ani, și a cel puțin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.

  CONDIȚIILE RĂSPUNDERII PENALE A PERSOANEI JURIDICE   Persoana juridică, cu excepția statului și a autorităților publice, răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Instituțiile publice nu răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte. Prin Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “dacă întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracțiuni săvârșite în realizarea obiectului de activitate”,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică și, prin urmare, nu poate răspunde penal în condițiile prevăzute de art. 135 din Codul penal. (M. Of. nr. 138 din 23 februarie 2016). Prin Decizia nr. 9 din 13 februarie 2023 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept legate, pe de-o parte, de calitatea de instituție publică a unui spital militar și, pe de altă parte, de posibilitatea ca acesta să fie subiect activ al infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că:” Spitalul miliar este instituție publică în sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal, și abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal. (M. Of. nr.  245 din 24 martie 2023).

  CONDIȚIILE REABILITĂRII JUDECĂTOREȘTI   cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții: nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

CONDIȚIILE RENUNȚĂRII LA APLICAREA PEDEPSEI   Instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții: infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportuna din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția condamnărilor care nu atrag starea de recidivă sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;

CONDIȚIILE SUSPENDĂRII EXECUTĂRII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE   Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;    infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Când pedeapsa închisorii este însoțită de pedeapsa amenzii aplicate în condițiile legii, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum și a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: pedeapsa aplicată este numai amenda; aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată; infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.  Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum și a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Prin Decizia nr. 4 din 20 ianuarie 2020 privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Codul penal, când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. (M. Of. nr. 211 din   16 martie 2020).

  CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE   Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Obligația inculpatului de a nu conduce vehicule anume stabilite, impusă de organul judiciar pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar conform art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, nu constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce, iar încălcarea acesteia nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. .( I.C.C.J. ,  Decizia nr.  18/2019, M. Of. nr.  66 din 30 ianuarie 2020 )  Soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1), care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională.( Curtea Constituțională ,   Decizia nr.  224/2017 , M. Of. nr.427 din   9 iunie 2017 )   Poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. persoana care, după pronunțarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen. și până la anularea permisului de conducere dispusă de către șeful poliției, conduce un autovehicul pe drumurile publice. ( I.C.C.J. ,  Decizia nr.  27/2021, M. Of. nr.664 din  6 iulie 2021  ) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care deține un permis de conducere provizoriu valabil, eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie (“Provisional Driving Licence“), constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. , în situația în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. ( I.C.C.J. ,  Decizia nr.  78/2022, M. Of. nr.51 din 18 ianuarie 2023  ) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.  Prin Decizia nr. 14/2020 Î.C.C.J. stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 335 alin. (3) C. pen. , care incriminează fapta unei persoane de a încredința un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului, acestea trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.(M. Of. nr.135 din 10 februarie 2021 ). PrinDecizia nr. 11 din 12 aprilie 2017 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: “în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întrunește condițiile de tipicitate a infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal“,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că,  în interpretarea noțiunii de “autovehicul”, prevăzută de art. 334 alin. (1) din Codul penal și art. 335 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 6 pct. 6 și pct. 30 din O.U.G. nr. 195/2002, modificată și completată prin OG nr. 21/26.08.2014, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal. (M. Of. nr. 479 din 26 iunie 2017).

CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANȚE   Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.  Dacă persoana efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Acțiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 C. pen. , nu presupune în mod necesar punerea în mișcare a vehiculului prin acționarea sistemelor de autopropulsie. ( I.C.C.J. ,   Decizia nr.  6/2019,  M. Of. nr. 386 din 16 mai 2019)  Prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 privind examinarea sesizării formulată de către Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală și pentru cauze cu minori prin care se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală și pentru cauze cu minori prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul dea se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice. În aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare.  (M. Of. nr. 392 din  28 mai 2014). Sintagma “la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) este ( Curtea Constituțională  Decizia nr. 732/2014,   M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015) Fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) și (2) C. pen. , infracțiune unică.(  I.C.C.J. , Decizia nr. 11/2022,  M. Of. nr. 430 din  3 mai 2022) Folosirea sintagmei «substanțe psihoactive» din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) C. pen. include, pe lângă categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, și substanțele prevăzute în conținutul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare ( I.C.C.J. ,   Decizia nr.  48/2021 ,  M. Of. nr. 698 din 14 iulie 2021)   Fapta oricărei persoane de a modifica starea locului are în vedere și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație”.( I.C.C.J. ,   Decizia nr.  22/2022,  M. Of. nr. 580 din 15 iunie 2022).

CONFISCAREA EXTINSĂ   Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112 C. pen. , (bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală) când față de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material și pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanța își formează convingerea că bunurile respective provin din activități infracționale. Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe disproporția dintre veniturile licite și averea persoanei. Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței. Confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării. Pentru aplicarea dispozițiilor legale se va ține seama și de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terț unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deține controlul. Prin bunuri  înțelege și sumele de bani. La stabilirea diferenței dintre veniturile licite și valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor și cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia. Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora. Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea. Confiscarea nu poate depăși valoarea bunurilor dobândite într-o perioadă de 5 ani înainte și, dacă este cazul, după momentul săvârșirii infracțiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanței, care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate. Prin  Decizia nr. 11 din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituțională  s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal (M. Of. 102 din 9 februarie 2015)     Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii și ale 147 alin. (4) referitor la obligativitatea deciziilor Curții Constituționale.   Curtea reține că, prin Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014 ( M. Of. nr. 691 din 22 septembrie 2014) s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, constatând că acestea sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.  Prin decizia arătată, Curtea a reținut că: “sub incidența reglementării constituționale consacrate de art. 15 alin. (2) referitor la  retroactivitatea legii penale sau contravenționale mai favorabile pot intra numai normele de drept penal material (substanțial) și nicidecum cele de drept penal procedural care sunt de imediată aplicare” (v,   în acest sens Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, M. Of. nr. 273 din 14 aprilie 2014).   S-a arătat că dreptul penal cuprinde ansamblul normelor juridice care stabilesc faptele care constituie infracțiuni, sancțiunea ce urmează a fi adoptată (aplicată) în cazul săvârșirii infracțiunii, condițiile în care statul poate trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni, precum și condițiile în care urmează să fie executate pedepsele și măsurile ce se pot lua în cazul săvârșirii unor fapte penale. S-a subliniat, de asemenea, că prin lege penală se înțelege o normă de drept substanțial sau material cu un conținut normativ propriu-zis, adică o normă care stabilește conduite, fapte, acțiuni ale subiecților într-un raport juridic, în timp ce în dreptul procesual ori procedural se exprimă categoria normelor juridice care cuprind în conținutul lor proceduri, modalități sau mijloace prin care se aplică normele dreptului substanțial.   S-a mai reținut, cu privire la criteriile de delimitare ale normelor de drept penal de cele de procedură penală, că “așezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor”. Drept urmare, ceea ce prevalează în stabilirea acestui caracter constă în obiectul de reglementare, scopul și rezultatul la care conduce norma pusă în discuție (v și Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011).   Curtea a statuat că, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constată că art. 118² alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 este o normă referitoare la confiscarea specială, putând fi încadrată în categoria normelor de drept substanțial și nu în categoria celor de procedură penală, deoarece în art. 2 din Codul penal din 1969 se arată că legea penală prevede și măsurile ce se pot lua în cazul săvârșirii de infracțiuni. Or, măsura de siguranță a confiscării extinse este una dintre acestea. Totodată, Curtea a reținut că nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la înlăturarea unei stări de pericol și la preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. În consecință, Curtea a constatat că măsura de siguranță a confiscării extinse este o normă de drept penal material.   Curtea a decis că măsura de siguranță a confiscării extinse poate fi aplicată doar dacă atât infracțiunea care a determinat condamnarea, cât și actele anterioare acesteia din care provin bunurile ce fac obiectul confiscării extinse au fost comise după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 63/2012.   Curtea a reținut că principiul neretroactivității legii își găsește justificarea și are rolul de a asigura stabilitatea și securitatea raporturilor juridice. Prin urmare, numai o normă previzibilă poate determina în mod clar conduita subiecților de drept, destinatari ai legii. Tocmai de aceea o lege, odată adoptată, produce și trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplul motiv că legea se adresează subiectelor de drept, permițând sau interzicând și, bineînțeles, sancționând atitudinile deviante. S-a constatat că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru comportamente și o conduită pe care le-a avut anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează această conduită. Subiectul de drept nu putea să prevadă ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul său este normal și firesc dacă se desfășoară în cadrul ordinii de drept în vigoare.   În considerarea celor de mai sus și având în vedere jurisprudența instanței de contencios constituțional, potrivit căreia confiscarea extinsă este o instituție de drept material, Curtea a constatat că norma legală criticată nu poate retroactiva cu privire la confiscarea bunurilor dobândite înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt comise după această dată. S-a observat că, dacă s-ar dispune măsura confiscării extinse pentru bunurile dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012, s-ar încălca principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Curtea constată că dispozițiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) C. pen. cuprind o soluție legislativă identică cu cea a art. 118² alin. 2 lit. a) C. pen. din 1969, cele două texte fiind introduse în actele normative anterior arătate prin Legea nr. 63/2012. Având în vedere identitatea de obiect al prezentei excepții cu cel al excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118² alin. 2 lit. a) C. pen. din 1969, norma privind confiscarea extinsă prevăzută la art. 112¹ alin. (2) lit. a) C. pen. nu poate depăși limita temporală reprezentată de data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2012, neputându-se dispune cu privire la bunurile dobândite de persoana condamnată înaintea datei anterior referite, soluție de principiu reținută în Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 112¹ alin. (2) lit. a) C. pen. nu pot depăși limita temporală cu privire la confiscarea bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoarea Legii nr. 63/2012, chiar dacă infracțiunile pentru care s-a dispus                                                                                
condamnarea sunt comise după această dată, soluția contrară încălcând principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că dispozițiile art. 112¹ alin. (2) lit. a) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

CONFISCAREA SPECIALĂ   Sunt supuse confiscării speciale: bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală; bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor; bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor; bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; bunurile a căror deținere este interzisă de legea penală. În cazul bunurile care au fost folosite ,   dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de contribuția bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime. În cazurile acestea,   dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparțin infractorului, iar persoana căreia îi aparțin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora. Dispozițiile arătate mai sus nu se aplică în cazul faptelor săvârșite prin presă. Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani și bunuri până la concurența valorii acestora. Se confiscă, de asemenea, bunurile și banii obținuți din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum și bunurile produse de acestea, cu unele excepții . Prin Decizia nr. 6 din 2 martie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea dispozițiilor art. 427 alin, (1) raportat la art. 426 lit. b) și d) din Codul de procedură penală și aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal Î.C.C.J. respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept dacă: “1. În aplicarea dispozițiilor art. 427 alin, (1) raportat la art. 426 lit. b) și d) din Codul de procedură penală, persoana fizică sau persoana juridică care nu a avut calitatea de parte în procesul penal poate să formuleze contestație în anulare, dacă drepturile ori interesele sale legitime au fost afectate printr-o măsură dispusă de instanța de apel prin hotărâre definitivă. 2. În aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, măsura de siguranță a confiscării speciale poate fi dispusă în raport cu următoarele situații: față de terțe persoane fizice sau persoane juridice care nu sunt părți în procesul penal, cu consecința aplicării măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 249 din Codul de procedură penală;  față de persoana responsabilă civilmente în raport de care s-a respins acțiunea civilă exercitată în procesul penal;  asupra sumelor de bani sau a bunurilor în sens material; asupra prejudiciului cauzat persoanei vătămate, dacă aceasta s-a constituit parte civilă și nu a decedat ori, după caz, nu a fost dizolvată și lichidată. 3. În aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, măsura de siguranță a confiscării speciale poate fi dispusă în condiții de solidaritate ori trebuie individualizată.” (M. Of. nr. 287 din   15 aprilie 2016).

CONFLICT ARMAT v utilizarea de metode interzise în operațiunile de luptă 

CONSECINȚE DEOSEBIT DE GRAVE   reprezintă o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.

CONSECINȚELE RĂSPUNDERII PENALE   Față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. Față de minorul arătat mai sus se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

CONSEMNAREA LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ   Măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână constă în obligația minorului de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică, pe o durată cuprinsă între 4 și 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligația de a participa la anumite programe ori de a desfășura anumite activități impuse de instanță. Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probațiune.

CONSIMȚĂMÂNTUL PERSOANEI VĂTĂMATE   Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită cu consimțământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol. Consimțământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracțiunilor contra vieții, precum și atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia. consimțământul persoanei vătămate a fost prevăzut ca o cauză justificativă, după modelul altor legislații (art.50 C. pen. italian, art.38 C. pen. portughez etc.). Consimțământul nu va opera însă ca o cauză justificativă în cazul acelor valori sociale de care persoana nu poate dispune, fie pentru că nu îi aparțin (spre exemplu, consimțământul unui soț dat pentru ca celălalt să încheie o nouă căsătorie nu este valabil, pentru că valoarea lezată nu îi aparține), fie pentru că ar duce la o pierdere totală și ireversibilă a valorii sociale (spre exemplu, consimțământul dat de victimă ca autorul să îi amputeze un picior, fără a exista o necesitate medicală în acest sens). De asemenea, consimțământul nu va produce efecte în cazul infracțiunilor contra vieții, atunci când legea îi exclude valoarea justificativă (spre exemplu, în cazul traficului de persoane). (Expunerea de motive)

CONSTITUIREA DE STRUCTURI INFORMATIVE ILEGALE    Inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative în scopul culegerii de informații secrete de stat ori desfășurarea de către acestea a unei activități de culegere sau prelucrare de asemenea informații, în afara cadrului legal, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT   Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Nu se pedepsesc persoanele care au comis aceste fapte, dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului. Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele arătate înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.  Prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept, în sensul dacă infracțiunile prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 și art. 8 din Legea nr. 39/2003 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013) își găsesc corespondent în art. 367 alin. (1) din Codul penal sau, dimpotrivă, sunt dezincriminate deoarece legiuitorul a înțeles să incrimineze în dispozițiile art. 367 alin. (1) din Codul penal numai infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013) ,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Stabilește că faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior și art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nefiind dezincriminate. (M. Of. nr. 507 din  8 iulie 2014). Prin Decizia nr. 10 din 22 aprilie 2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal, respectiv dacă este îndeplinită condiția tipicității infracțiunii de grup infracțional organizat (sau dacă sunt întrunite elementele constitutive) atunci când pentru infracțiunea care intră în scopul grupului a intervenit dezincriminarea odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în ipoteza în care, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracțiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, respectiv condiția tipicității. (M. Of. nr. 389 din 4 iunie 2015).

CONSTITUȚIA  ROMÂNIEI   Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156). Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României. Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 767 din data de 31 octombrie 2003 În Art. 23 din Constituția României se află reglementată Libertatea individuală (1)Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.(2)Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.(3)Reținerea nu poate depăși 24 de ore.(4)Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.(5)În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.(6)În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate.(7)Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.(8)Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștință, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu.(9)Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege.(10)Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.(11)Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.(12)Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.(13)Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. În Art. 24 din Constituția României se află reglementat Dreptul la apărare (1)Dreptul la apărare este garantat.(2)În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. Art. 26 reglementează Viața intimă, familială și privată (1)Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.(2)Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Art. 27 din Constituția României   reglementează Inviolabilitatea domiciliului (1)Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia.(2)De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situații:)executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;)înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;)apărarea securității naționale sau a ordinii publice; d)prevenirea răspândirii unei epidemii.(3)Percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege.(4)Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazul infracțiunilor flagrante. Art. 28 din Constituția României  reglementează Secretul corespondenței Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Art. 29 reglementează: Libertatea conștiinței (1)Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (2)Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. (3)Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. (4)În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă. (5)Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate. (6)Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine. Art. 30 reglementează: Libertatea de exprimare (1)Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2)Cenzura de orice fel este interzisă. (3)Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații. (4)Nici o publicație nu poate fi suprimată. (5)Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării. (6)Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. (7)Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. (8)Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege. Art. 31 reglementează: Dreptul la informație (1)Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2)Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. (3)Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională. (4)Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. (5)Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică. Art. 52 reglementează: Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei. (2)Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. (3)Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Art. 53 reglementează: Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți (1)Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Art. 73 reglementează: Categorii de legi (1)Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare. (2)Legile constituționale sunt cele de revizuire a Constituției. (3)Prin lege organică se reglementează: a)sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente; b)organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice; c)statutul deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora; d)organizarea și desfășurarea referendumului; e)organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării; f)regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război; g)regimul stării de asediu și al stării de urgență; h)infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora; i)acordarea amnistiei sau a grațierii colective; j)statutul funcționarilor publici; k)contenciosul administrativ; l)organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; m)regimul juridic general al proprietății și al moștenirii; n)organizarea generală a învățământului;  o)organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală; p)regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială; r)statutul minorităților naționale din România; s)regimul general al cultelor; t)celelalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice. V  Dan Claudiu Danisor, Constituția României comentată,   Universul Juridic,  2009,       Decizia nr. 838/2009  referitoare la sesizarea formulată de Președintele României, domnul Traian Băsescu, privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte (M.Of. nr.  461 din 3 iulie 2009);  Decizia nr. 11/2015  privind interpretarea dispozițiilor art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 63 alin. (5) lit. e) și art. 115 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 19 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 123 alin. (5) din Constituție, prefectului îi este recunoscut dreptul de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele administrative emise de autoritățile administrației publice locale, în înțelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (M.Of. nr. 501 din 8 iulie 2015) ;  Decizia nr. 52/2018  privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, respectiv ale efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 (M.Of. nr.  609 din 17 iulie 2018) ;  Decizia nr. 5/2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 964 alin. (3), ale art. 966 și ale art. 983 alin. (3) din Codul civil (M.Of. nr.  287 din 22 martie 2021) ; v și Hotărârea nr. 26/2010 privind actele de sesizare a Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție (M.Of. nr. 870 din 27 decembrie 2010). Constituția României, în forma inițială, a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991. V funcționar public,  infracțiuni contra umanității   ,  legea penală,  prescripția răspunderii penale,  principiul legalității incriminării și a pedepsei ,  răspunderea penală a persoanei juridice        

CONSTRÂNGEREA FIZICĂ Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.

CONSTRÂNGEREA MORALĂ   Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod.

 CONSTRÂNGEREA SUPERIORULUI   Constrângerea, prin orice mijloace, a superiorului de către inferior sau a șefului de către subordonat, la încălcarea îndatoririlor de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani. Fapta săvârșită de 2 sau mai mulți militari împreună ori în fața trupei adunate sau prin folosirea unei arme se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. În timp de război ,   constrângerea, prin orice mijloace, a superiorului de către inferior sau a șefului de către subordonat se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar fapta săvârșită de 2 sau mai mulți militari împreună ori în fața trupei adunate sau prin folosirea unei arme se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani.

CONTAMINAREA VENERICĂ   Transmiterea unei boli venerice, prin raport sexual sau alte acte sexuale, de către o persoană care știe că suferă de o astfel de boală, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Instanța de judecată va dispune măsura de siguranță a obligării la tratament medical.

CONTOPIREA PEDEPSELOR PENTRU INFRACȚIUNI CONCURENTE Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică dispozițiile privind Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni.  Aceste dispoziții  se aplică și în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracțiune concurentă. Dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente. Dispozițiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii. În cazul contopirii pedepselor se ține seama și de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o infracțiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii. Prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C). (M. Of. nr. 907 din 6 octombrie 2020) V Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni

CONȚINUTUL PEDEPSEI COMPLEMENTARE A INTERZICERII EXERCITĂRII UNOR DREPTURI   Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

CONȚINUTUL ȘI MODUL DE EXECUTARE A PEDEPSEI ACCESORII A INTERZICERII EXERCITĂRII UNOR DREPTURI    Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute pentru pedepsele complementare, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. În cazul detențiunii pe viață, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanță a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) C. pen,   sau a unora dintre acestea. Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.  Prin Decizia nr. 29 din 11 noiembrie 2019 privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabilește că: aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d)-o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii unei soluții de condamnare la pedeapsa amenzii. (M. M. Of. nr. 63 din   30 ianuarie 2020). dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; dreptul de a alege; drepturile părintești; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;

Convenția de la Geneva din 12 august 1949 privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război, ratificată prin Decretul nr. 183/1954 (B. Of. nr. 25 din 21 mai 1954   v infracțiuni contra umanității  

Convenția de la Viena din 1969 pentru dreptul tratatelor  v Extrădarea

CONVENȚIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI amendată prin protocoalele nr. 3 din 6 mai 1963, nr. 5 din 20 ianuarie 1966 și nr. 8 din 19 martie 1985 și completată cu Protocolul nr. 2 din 6 mai 1963, a fost ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994. Prin aceeași lege au fost ratificate, de asemenea, primul Protocol adițional la convenție, Paris, 20 martie 1952; Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi și libertăți, altele decât cele deja înscrise în convenție și în primul protocol adițional la convenție, Strasbourg, 16 septembrie 1963; Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea, Strasbourg, 28 aprilie 1983; Protocolul nr. 7, Strasbourg, 22 noiembrie 1984; Protocolul nr. 9, Roma, 6 noiembrie 1990, și Protocolul nr. 10, Strasbourg, 25 martie 1992. Câteva directive propuse de Comisie adoptate.  Acestea sunt:  Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale ;  Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale  ;  Directiva (UE) 2016/1919 a  Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare ;;  Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale;  directiva (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare; Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate etc v nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive,  prescripția,       

CONVENȚIA NAȚIUNILOR UNITE ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI, adoptată la New York la 31 octombrie 2003. v funcționar public

CONVENȚIA PENALĂ A CONSILIULUI EUROPEI PRIVIND CORUPȚIA (Legea nr.260/2004) v infracțiuni de corupție   

CONVENȚIA PENALĂ PRIVIND CORUPȚIA, adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1999, ratificată de România, prin Legea nr.27/2002  v  legalitatea incriminării 

CONVENȚIA PENTRU PROTECȚIA INTERESELOR FINANCIARE ALE COMUNITĂȚILOR EUROPENE  v aplicarea legii penale de dezincriminare,   eroarea, 

CORUPEREA ALEGĂTORILOR   Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Nu intră în categoria bunurilor bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.

 CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR   Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:  fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care conviețuiește cu acesta;  minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze; fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice sau  dacă fapta a pus în pericol viața minorului.  Fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta între 14 și 18 ani, se pedepsește cu închisoarea de la două luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă:  minorul este membru de familie al majorului;  minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;   fapta a pus în pericol viața minorului; d) fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.  Actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Faptele nu se sancționează dacă diferența de vârstă nu depășește 3 ani. Tentativa la infracțiunile   raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală și  coruperea sexuală a minorilor se pedepsește. Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepție de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 ,   pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(21), art. 222¹, art. 216¹ și art. 374 alin. (1) și (11) din Legea nr. 286/2009,  legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită.

CRIMA DE AGRESIUNE v Curtea Penală Internațională 

CRIMA DE GENOCID  v Curtea Penală Internațională 

CRIMELE DE RĂZBOI  v Curtea Penală Internațională 

CRIMELE ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII   v Curtea Penală Internațională 

CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI   Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

CRUCE ROȘIE v Mișcarea internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie   

CUMPĂRAREA DE INFLUENȚĂ   Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunț  . Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ  România a ratificat Statutul de la Roma al Curții prin Legea nr. 111/2002. Ministerul Justiției este autoritatea centrală română competentă să primească cererile Curții Penale Internaționale, să le transmită neîntârziat spre rezolvare organelor judiciare române competente și să comunice Curții Penale Internaționale documentele aferente. instituție permanentă, care poate să își exercite competența față de persoane pentru crimele cele mai grave, având un răsunet internațional în sensul prezentului statut. Ea este complementară jurisdicțiilor penale naționale. Competența și funcționarea sa sunt reglementate de dispozițiile prezentului statut. 1.Competența Curții este limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunității internaționale. În baza prezentului statut Curtea are competență în ceea ce privește următoarele crime: a)crima de genocid; b)crimele împotriva umanității; c)crimele de război; d)crima de agresiune. 2.Curtea își va exercita competența în ceea ce privește crima de agresiune când va fi adoptată o dispoziție conform art. 121 și 123, care va defini această crimă și va fixa condițiile exercitării competenței Curții în ceea ce o privește. Această dispoziție va trebui să fie compatibilă cu dispozițiile pertinente ale Cartei Națiunilor Unite Art. 6: Crima de genocid În scopurile prezentului statut, prin crimă de genocid se înțelege oricare dintre faptele menționate mai jos, săvârșită cu intenția de a distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, și anume: a)uciderea de membri ai grupului; b)vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale privind membri ai grupului; c)supunerea cu intenție a grupului unor condiții de existență care să antreneze distrugerea sa fizică totală sau parțială; d)măsuri vizând împiedicarea nașterilor în sânul grupului; e)transferarea forțată de copii aparținând unui grup în alt grup. Art. 7: Crime împotriva umanității 1.În scopurile prezentului statut, prin crimă împotriva umanității se înțelege una dintre faptele menționate mai jos, când aceasta este comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populații civile și în cunoștință de acest atac: a)omorul; b)exterminarea; c)supunerea la sclavie; d)deportarea sau transferarea forțată de populație; e)întemnițarea sau altă formă de privare gravă de libertate fizică, cu violarea dispozițiilor fundamentale ale dreptului internațional; f)tortura; g)violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, sterilizarea forțată sau orice altă formă de violență sexuală de o gravitate comparabilă; h)persecutarea oricărui grup sau a oricărei colectivități identificabile din motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios sau sexual, în sensul paragrafului 3, ori în funcție de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional, în corelare cu orice act prevăzut în prezentul paragraf sau orice crimă de competența Curții; i)disparițiile forțate de persoane; j)crima de apartheid; k)alte fapte inumane cu caracter analog cauzând cu intenție suferințe mari sau vătămări grave ale integrității fizice ori ale sănătății fizice sau mintale. 2.În scopurile paragrafului 1; a)prin atac îndreptat împotriva unei populații civile se înțelege comportamentul care constă în comiterea multiplă de acte vizate la paragraful 1 împotriva oricărei populații civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizații având ca scop un asemenea atac; b)prin exterminare se înțelege îndeosebi fapta de a impune cu intenție condiții de viață, ca privarea accesului la hrană și la medicamente, cu scopul de a antrena distrugerea unei părți a populației; c)prin supunerea la sclavie se înțelege fapta de a exercita asupra unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de proprietate, inclusiv în cadrul traficului de ființe umane, în special de femei și copii; d)prin deportare sau transfer forțat de populație se înțelege fapta de a deplasa în mod forțat persoane, expulzându-le sau prin alte mijloace coercitive, din regiunea în care ele se află legal, fără motive admise în dreptul internațional; e)prin tortură se înțelege fapta de a cauza cu intenție durere sau suferințe acute, fizice sau mintale, unei persoane care se află sub paza sau controlul făptuitorului; înțelesul acestui termen nu se extinde la durerea sau suferințele rezultând exclusiv din sancțiuni legale, care sunt inerente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele; f)prin graviditate forțată se înțelege deținerea ilegală a unei femei însărcinate în mod forțat, cu intenția de a modifica compoziția etnică a unei populații sau de a comite alte violări grave ale dreptului internațional. Această definiție nu poate în nici un fel să fie interpretată ca având o incidență asupra legilor naționale referitoare la graviditate; g)prin persecuție se înțelege denegarea cu intenție și grav de drepturi fundamentale cu violarea dreptului internațional, din motive legate de identitatea grupului sau colectivității care face obiectul acesteia; h)prin crima de apartheid se înțelege fapte inumane analoage celor vizate la paragraful 1, comise în cadrul unui regim instituționalizat de oprimare sistematică și de dominare a unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial sau oricăror alte grupuri rasiale și cu intenția de a menține acest regim; i)prin dispariții forțate de persoane se înțelege cazurile în care persoanele sunt arestate, deținute sau răpite de către un stat ori o organizație politică sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al acestei organizații, care refuză apoi să admită că aceste persoane sunt private de libertate sau să dezvăluie soarta care le este rezervată ori locul unde se află, cu intenția de a le sustrage protecției legii pe o perioadă prelungită.3.În scopurile prezentului statut, prin termenul sex se înțelege unul sau celălalt sex, masculin ori feminin, după contextul societății. El nu implică nici un alt sens. Art. 8: Crime de război 1.Curtea are competență în ceea ce privește crimele de război, îndeosebi când aceste crime se înscriu într-un plan sau o politică ori când ele fac parte dintr-o serie de crime analoage comise pe scară largă.2.În scopurile statutului, prin crime de război se înțelege: a)infracțiunile grave la convențiile de la Geneva din 12 august 1949, și anume oricare dintre faptele menționate mai jos, dacă ele se referă la persoane sau bunuri protejate de dispozițiile convențiilor de la Geneva:(i) omuciderea intenționată;(ii) tortura și tratamentele inumane, inclusiv experiențele biologice;(iii) fapta de a cauza cu intenție suferințe mari sau de a vătăma grav integritatea fizică ori sănătatea;(iv) distrugerea și însușirea de bunuri, nejustificate de necesități militare și executate pe scară largă într-un mod ilicit și arbitrar;(v) fapta de a constrânge un prizonier de război sau o persoană protejată să servească în forțele unei puteri inamice;(vi) fapta de a priva cu intenție un prizonier de război sau oricare altă persoană protejată de dreptul său de a fi judecată regulamentar și imparțial;(vii) deportarea sau transferul ilegal ori detenția ilegală;(viii) luarea de ostatici; b)celelalte violări grave ale legilor și cutumelor aplicabile conflictelor armate internaționale în cadrul stabilit al dreptului internațional, și anume una dintre faptele ce urmează:(i) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva populației civile în general sau împotriva civililor care nu participă direct la ostilități;(ii) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva bunurilor cu caracter civil, adică a celor care nu sunt obiective militare;(iii) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva personalului, instalațiilor, materialului, unităților sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menținere a păcii conform Cartei Națiunilor Unite, cu condiția ca acestea să aibă dreptul la protecția pe care dreptul internațional al conflictelor armate o garantează civililor și bunurilor cu caracter civil;(iv) fapta de a lansa intenționat un atac știind că el va cauza în mod incidental pierderi de vieți omenești în rândul populației civile, răniri ale persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de durată și grave, mediului înconjurător care ar fi vădit excesive în raport cu ansamblul avantajului militar concret și direct așteptat;(v) fapta de a ataca sau bombarda, prin orice mijloace, orașe, sate, locuințe sau construcții care nu sunt apărate și care nu sunt obiective militare;(vi) fapta de a omorî sau de a răni un combatant care, după ce a depus armele sau nemaiavând mijloace de a se apăra, s-a predat fără condiții;(vii) fapta de a utiliza pe nedrept pavilionul parlamentar, drapelul sau insignele militare și uniforma inamicului sau ale Organizației Națiunilor Unite, precum și semnele distinctive prevăzute de convențiile de la Geneva și, făcând aceasta, de a cauza pierderi de vieți omenești sau răniri grave;(viii) transferarea, direct sau indirect, de către o putere ocupantă, a unei părți a populației sale civile, în teritoriul pe care ea îl ocupă, sau deportarea ori transferarea în interiorul sau în afara teritoriului ocupat a totalității sau a unei părți a populației din acest teritoriu;(ix) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva clădirilor consacrate religiei, învățământului, artei, științei sau acțiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor și locurilor unde bolnavii sau răniții sunt adunați, cu condiția ca aceste construcții să nu fie obiective militare;(x) fapta de a supune persoanele unei părți adverse căzute în puterea sa la mutilări ori la experiențe medicale sau științifice de orice fel, care nu sunt motivate de un tratament medical, dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane, ci care atrag moartea acestora sau le pun grav sănătatea în pericol;(xi) fapta de a omorî sau răni prin trădare indivizi aparținând națiunii sau armatei inamice;(xii) fapta de a declara că nu va fi îndurare pentru învinși;(xiii) fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, în afară de cazurile în care aceste distrugeri sau confiscări ar fi imperios ordonate de necesitățile războiului;(xiv) fapta de a declara stinse, suspendate sau inadmisibile în justiție drepturile și acțiunile cetățenilor părții adverse;(xv) fapta unui beligerant de a constrânge cetățenii părții adverse să ia parte la operațiunile de război îndreptate împotriva țării lor, chiar dacă ei erau în serviciul acestui beligerant înainte de începerea războiului;(xvi) jefuirea unui oraș sau a unei localități, chiar luate cu asalt;(xvii) fapta de a utiliza otravă sau arme otrăvitoare;(xviii) fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate și orice lichide, materii sau procedee analoage;(xix) fapta de a utiliza gloanțe care se dilată sau se aplatizează cu ușurință în corpul uman, cum sunt gloanțele al căror înveliș dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sunt perforate de tăieturi;(xx) fapte de a folosi arme, proiectile, materiale și metode de luptă de natură să cauzeze daune de prisos sau suferințe inutile ori de a acționa fără discriminare cu violarea dreptului internațional al conflictelor armate, cu condiția ca aceste arme, proiectile, materiale și metode de luptă să facă obiectul unei interdicții generale și ca ele să fie înscrise într-o anexă a prezentului statut, pe cale de amendament adoptat potrivit dispozițiilor art. 121 și 123;(xxi) atingerile aduse demnității persoanei, îndeosebi tratamentele umilitoare și degradante;(xxii) violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, astfel cum aceasta a fost definită la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forțată sau orice altă formă de violență sexuală constituind o infracțiune gravă la convențiile de la Geneva;(xxiii) fapta de a utiliza prezența unui civil sau a unei alte persoane protejate pentru a evita ca anumite puncte, zone sau forțe militare să nu fie ținta operațiunilor militare;(xxiv) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva clădirilor, materialului, unităților și mijloacelor de transport sanitar și a personalului care folosește, conform dreptului internațional, semnele distinctive prevăzute de convențiile de la Geneva;(xxv) fapta de a înfometa în mod deliberat civili, ca metodă de război, privându-i de bunurile indispensabile supraviețuirii, inclusiv împiedicându-i intenționat să primească ajutoarele prevăzute de convențiile de la Geneva;(xxvi) fapta de a proceda la recrutarea și înrolarea copiilor de vârstă mai mică de 15 ani în forțele armate naționale sau de a-i face să participe activ la ostilități; c)în caz de conflict armat care nu prezintă un caracter internațional, violările grave ale art. 3, comun celor 4 Convenții de la Geneva din 12 august 1949, și anume oricare dintre faptele menționate mai jos, comise împotriva persoanelor care nu participă direct la ostilități, inclusiv membrii forțelor armate care au depus armele și persoanele care au fost scoase în afara luptei din cauza bolii, rănirii, detenției sau din orice altă cauză:(i) atentatele la viața și la integritatea corporală, mai ales omorul sub toate formele sale, mutilările, tratamentele cu cruzime și tortura;(ii) atingerile aduse demnității persoanei, mai ales tratamentele umilitoare și degradante;(iii) luările de ostatici;(iv) condamnările pronunțate și execuțiile efectuate fără o judecată prealabilă, date de un tribunal legal constituit și cu respectarea garanțiilor judiciare general recunoscute ca indispensabile; d)lit. c) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă un caracter internațional și nu se aplică deci situațiilor de tulburări sau tensiuni interne, cum sunt insurecția, actele izolate și sporadice de violență și actele de natură similară; e)celelalte violări grave ale legilor și cutumelor aplicabile conflictelor armate care nu prezintă un caracter internațional, în cadrul stabilit de dreptul internațional, și anume oricare dintre următoarele fapte:(i) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva populației civile în general sau împotriva persoanelor civile care nu participă direct la ostilități;(ii) fapta de a lansa intenționat atacuri împotriva clădirilor, materialelor, unităților și mijloacelor de transport sanitar și a personalului care utilizează, conform dreptului internațional, însemnele distinctive prevăzute de convențiile de la Geneva;(iii) fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva personalului, instalațiilor, materialului, unităților sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menținere a păcii, conform Cartei Națiunilor Unite, cu condiția ca acestea să aibă dreptul la protecția pe care dreptul internațional al conflictelor armate îl garantează civililor și bunurilor cu caracter civil;(iv) fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva construcțiilor consacrate religiei, învățământului, artei, științei sau acțiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor și locurilor unde sunt adunați bolnavi și răniți, cu condiția ca aceste clădiri să nu fie obiective militare;(v) jefuirea unui oraș sau a unei localități, chiar luate cu asalt;(vi) violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, astfel este definită la art. 7 paragraful 2 lit. f), sterilizarea forțată sau orice altă formă de violență sexuală constituind o violare gravă a art. 3 comun celor 4 convenții de la Geneva;(vii) fapta de a proceda la recrutarea și înrolarea copiilor în vârstă mai mică de 15 ani în forțele armate sau în grupări armate ori de a-i face să participe activ la ostilități;(viii) fapta de a ordona deplasarea populației civile pentru considerente având legătură cu conflictul, în afara cazurilor în care securitatea civililor sau imperativele militare o cer;(ix) fapta de a ucide sau a răni prin trădare un adversar combatant;(x) fapta de a declara că nu va exista îndurare pentru învinși;(xi) fapta de a supune persoanele care sunt împotriva unei alte părți la conflict, căzute în puterea sa, la mutilări sau experiențe medicale ori științifice care nu sunt nici motivate de un tratament medical dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane și care atrag moartea acestora sau le pun în mod serios sănătatea în pericol;(xii) fapta de a distruge sau de confisca bunurile unui adversar, în afară de cazul în care aceste distrugeri sau confiscări sunt imperios ordonate de necesitățile conflictului; f)lit. e) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care nu prezintă un caracter internațional și nu se aplică deci situațiilor de tulburări și de tensiuni interne, cum sunt insurecțiile, actele izolate sau sporadice de violență sau alte acte de natură similară. Lit. e) a paragrafului 2 se aplică conflictelor armate care opun în mod prelungit, pe teritoriul unui stat, autoritățile guvernului acestui stat și grupuri armate organizate sau grupuri armate organizate între ele.3.Nici o prevedere din paragraful 2 lit. c) și e) nu afectează responsabilitatea unui guvern de a menține sau restabili ordinea publică în stat ori de a apăra unitatea și integritatea teritorială a statului prin toate mijloacele legitime. Crimele ce țin de competența Curții nu se prescriu . Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale din 17 iulie 1998,  M. Of. nr. 211 din 28 martie 2002

D

DAREA DE MITĂ   Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost date în cazul constrângerii sau date după denunț . Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Martorul denunțător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) C. pen. poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. . ( I.C.C.J. ,  Decizia nr. 1/2020,  M. Of. nr.173 din 3 martie 2020 ) Decizia – cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre UE este transpusă în dreptul român prin Titlul III din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, titlu care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007.

De asemenea, o altă directivă esențială pentru  profesia de avocat este cea privind dreptul de a avea acces la un avocat în procedurile penale: DIRECTIVA 2013/48/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate.

DEGRADAREA MILITARĂ Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detențiunea pe viață. Degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puțin 5 ani și de cel mult 10 ani.

DELAPIDAREA   Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

DESCOPERIREA UNEI INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE ÎN TIMPUL MINORITĂȚII   Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile legale.

DESISTAREA ȘI ÎMPIEDICAREA PRODUCERII REZULTATULUI   Nu se pedepsește autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoștințat autoritățile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el însuși consumarea infracțiunii. Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracțiune, se aplică pedeapsa pentru această infracțiune.

DETENȚIUNEA PE VIAȚĂ constă în privarea de libertate pe durată nedeterminată și se execută potrivit legii privind executarea pedepselor. V  Neaplicarea detențiunii pe viață,  Înlocuirea detențiunii pe viață,  Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață

DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII   Fapta de a determina sau înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani. Când fapta s-a săvârșit față de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau față de o persoană cu discernământ diminuat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii, săvârșită față de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau față de o persoană care nu a putut să-și dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă actele de determinare sau înlesnire au fost urmate de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. S-a consacrat o reglementare distinctă între fapta care a fost urmată doar de o încercare de sinucidere și cea care a condus la sinuciderea victimei.  În egală măsură, s-a prevăzut un tratament sancționator diferențiat după cum faptele au fost comise cu privire la o persoană cu discernământ nealterat, cu privire la o persoană cu discernământ diminuat sau la o persoană lipsită de discernământ, în acest ultim caz neputând fi vorba de o hotărâre luată de cel în cauză, iar fapta fiind sancționată la fel ca și infracțiunea de omor. Reglementarea este apropiată de cea întâlnită în (art.580 C. pen. italian, art.135 C. pen. portughez, § 235 C. pen. norvegian). (Expunerea de motive)

DETURNAREA DE FONDURI   Schimbarea destinației fondurilor bănești ori a resurselor materiale alocate unei autorități publice sau instituții publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor provenite din finanțările obținute sau garantate din fonduri publice. Tentativa se pedepsește.

DETURNAREA LICITAȚIILOR PUBLICE   Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitație publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. practica ultimilor ani a demonstrat că, nu în puține cazuri, participanții la o licitație publică au recurs a diferite manopere frauduloase, în scopul îndepărtării de la licitație a unor potențiali participanți, alterând astfel prețul de adjudecare. Faptele de această natură sunt incriminate și de alte legislații, cum este cazul art.313-6 C. pen. francez, art.230 C. pen. portughez, art.262 C. pen. spaniol. (Expunerea de motive)

 DEȚINEREA DE INSTRUMENTE ÎN VEDEREA FALSIFICĂRII DE VALORI   Fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311 alin. (1) și art. 312 se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Fabricarea, producerea, primirea, deținerea, transmiterea sau punerea la dispoziție a unui dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, sau a oricăror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată fără numerar se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.  Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancționează și dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuția unui dispozitiv, instrument, unor date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricăror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată fără numerar.
(la data 25-iul-2021 Art. 314, alin. (3) din partea II, titlul VI, capitolul I modificat de Art. I, punctul 9. din Legea 207/2021 ) Nu se pedepsește persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (1)-(3), înainte de descoperirea acestora și înainte de a se fi trecut la săvârșirea faptei de falsificare, predă instrumentele, materialele deținute sau orice alte mijloace autorităților judiciare ori încunoștințează aceste autorități despre existența lor.
  DEZERTAREA   Absența nejustificată de la unitate sau de la serviciu, care depășește 3 zile, a oricărui militar se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Dezertarea săvârșită în următoarele împrejurări: de doi sau mai mulți militari împreună; având asupra sa o armă militară; în timpul misiunilor la care participă în afara teritoriului statului român, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani. În timp de război sau pe un teritoriu pe care a fost proclamată starea de asediu sau de urgență, dezertarea oricărui militar de la unitate sau serviciu care a depășit 24 de ore se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

DIRECTIVA (UE) 2016/1919 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare

DIRECTIVA (UE) 2016/343 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale

DIRECTIVA (UE) 2016/800 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale

DIRECTIVA 2013/48/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate

 DISPOZIȚII FINALE    v  Intrarea în vigoare

DISTRUGEREA CALIFICATĂ Dacă faptele de distrugere prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.

DISTRUGEREA DIN CULPĂ Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârșită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

DISTRUGEREA SAU SEMNALIZAREA FALSĂ   Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a liniei de cale ferată, a materialului rulant, a instalațiilor de cale ferată ori a celor de comunicații feroviare, precum și a oricăror altor bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare ori așezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea de acte de semnalizare falsă sau săvârșirea oricăror acte care pot induce în eroare personalul care asigură circulația mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată în timpul executării serviciului, dacă prin aceste fapte se creează un pericol de accident de cale ferată.  Dacă faptele au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Când faptele săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. Tentativa se pedepsește.

DISTRUGEREA, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparține în tot sau în parte altei persoane și servește la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Distrugerea unui dispozitiv electronic de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare sau execuțional penale se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate privește bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Dispozițiile se aplică chiar dacă bunul aparține făptuitorului. Pentru faptele de distrugere prevăzute în alin. (1) și alin. (2) ale art. 253 C. pen. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea penală a persoanei vinovate. acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) și alin. (4) ale art. 253,   respectiv privește bunuri care fac parte din patrimoniul cultural , săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri se pedepsește.

DIVERSIUNE  v  actele de diversiune  

DIVULGAREA INFORMAȚIILOR SECRETE DE SERVICIU SAU NEPUBLICE   Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității, de către cel care ia cunoștință de acestea, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Dacă, urmare a faptei, s-a săvârșit o infracțiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecție a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenție o infracțiune contra vieții, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

DIVULGAREA INFORMAȚIILOR SECRETE DE STAT   Divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de stat, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176(autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică), se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Deținerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conține informații secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. public Persoana care deține un document ce conține informații secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepsește dacă predă de îndată documentul la organul sau instituția emitentă.

DIVULGAREA SECRETULUI CARE PERICLITEAZĂ SECURITATEA NAȚIONALĂ   Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie informații secrete de stat, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, Deținerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce conține informații secrete de stat, dacă fapta pune în pericol securitatea națională, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani. Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informații secrete de stat, de către cel care ia cunoștință de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL   Divulgarea, fără drept, a unor date sau informații privind viața privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoștință despre acestea în virtutea profesiei ori funcției și care are obligația păstrării confidențialității cu privire la aceste date, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

DIZOLVAREA PERSOANEI JURIDICE  Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când: persoana juridică a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni; obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracțiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 3 ani. În caz de neexecutare, cu rea-credință, a uneia dintre pedepsele complementare,  instanța dispune dizolvarea persoanei juridice.  Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când: persoana juridică a fost constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni; obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracțiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 3 ani.

DURATA EXECUTĂRII PEDEPSEI privative de libertate se socotește din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare. Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării. Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei. Permisiunile de ieșire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei.

E

EFECTELE AMÂNĂRII APLICĂRII PEDEPSEI   Persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare. Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre.

 EFECTELE AMNISTIEI   Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie. Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei vătămate.

EFECTELE CAUZELOR DE ATENUARE ȘI AGRAVARE   În cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității, cauzele de atenuare și agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative și produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.

 EFECTELE CIRCUMSTANȚELOR AGRAVANTE   În cazul în care există circumstanțe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor agravante reținute.

EFECTELE CIRCUMSTANȚELOR ATENUANTE   În cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor atenuante reținute.

EFECTELE COMASĂRII ȘI DIVIZĂRII PERSOANEI JURIDICE   În cazul pierderii personalității juridice prin fuziune, absorbție sau divizare intervenită după comiterea infracțiunii /răspunderea penală și consecințele acesteia se vor angaja: în sarcina persoanei juridice create prin fuziune; în sarcina persoanei juridice absorbante; în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care au dobândit fracțiuni din patrimoniul persoanei divizate. În cazul pierderii personalității juridice prin fuziune, absorbție sau divizare intervenită după comiterea infracțiunii ,  la individualizarea pedepsei se va ține seama de cifra de afaceri, respectiv de valoarea activului patrimonial al persoanei juridice care a comis infracțiunea, precum și de partea din patrimoniul acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la operațiune.

 EFECTELE GRAȚIERII   Grațierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai ușoară. Grațierea nu are efecte asupra pedepselor complementare și măsurilor educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere. Grațierea nu are efect asupra măsurilor de siguranță și asupra drepturilor persoanei vătămate. Grațierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere, în afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de grațiere.

  EFECTELE LIBERĂRII CONDIȚIONATE   În cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.

  EFECTELE MĂSURILOR EDUCATIVE   Măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități.

 EFECTELE REABILITĂRII DE DREPT SAU JUDECĂTOREȘTI   Reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare. Reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut. Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță. Prin Decizia nr. 17 din 11 octombrie 2018 privind dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: “Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal prin raportare la dispozițiile art. 169 din Codul penal, intervenirea reabilitării sau împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana unui inculpat, condamnat anterior definitiv pentru o infracțiune de omor sau tentativă la infracțiunea de omor, împiedică reținerea agravantei prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, în cazul comiterii unei noi infracțiuni de omor sau tentative la infracțiunea de omor” ,   Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Stabilește că în interpretarea art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal și a art. 169 alin. (1) din Codul penal, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de omor sau tentative la infracțiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor nu împiedică reținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal. (M. Of. nr. 1000 din   27 noiembrie 2018).

EFECTELE SUSPENDĂRII EXECUTĂRII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE   În cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

EFECTUAREA DE LUCRĂRI NEAUTORIZATE ÎN ZONA DRUMULUI PUBLIC   Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Amplasarea unor construcții, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizație de construcție eliberată în condițiile legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranța circulației, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație.

EFECTUAREA DE OPERAȚIUNI FINANCIARE ÎN MOD FRAUDULOS   Efectuarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimțământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează efectuarea uneia dintre operațiunile de mai sus, prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive. Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile arătate,   se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

EMITEREA FRAUDULOASĂ DE MONEDĂ   Confecționarea de monedă autentică prin folosirea de instalații sau materiale destinate acestui scop, cu încălcarea condițiilor stabilite de autoritățile competente sau fără acordul acestora, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează punerea în circulație a monedei confecționate în condițiile amintite mai sus,   precum și primirea, deținerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii ei în circulație. Tentativa se pedepsește.

EROAREA   Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Dispozițiile de mai sus se aplică și faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației ori împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei. Nu constituie circumstanță agravantă sau element circumstanțial agravant starea, situația ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii. Prevederile de mai sus se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită ca urmare a necunoașterii sau cunoașterii greșite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată. Prin Decizia nr. 31 din 19 noiembrie 2015 privind examinarea sesizării formulată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu unor probleme de drept,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, având ca obiect rezolvarea de principiu a următoarelor probleme de drept: “1. Dacă dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în ipoteza în care beneficiarul sprijinului financiar acordat din bugetele Uniunii Europene sau celor asimilate acestora a săvârșit fapta prevăzută de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 (în perioada anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 187/2012), din culpă, precum și datorită necunoașterii cu exactitate ori a imposibilității de cunoaștere a dispozițiilor legale ce reglementează condițiile de acordare a sprijinului financiar, lipsind deci elementul «relei-credințe» prevăzut în norma actuală de incriminare, situație în care sunt sau nu incidente dispozițiile art. 3 din Legea nr. 187/2012; 2. Dacă simplele neconcordanțe existente în documentele depuse de beneficiarii sprijinului financiar, precum și neatașarea în termen, la cererea acestora, a tuturor documentelor necesare (depuse însă ulterior, până la efectiva acordare a fondurilor) se încadrează în noțiunea de «suspiciune de fraudă» sau «fraudă» definită de art. 1 alin. (1) lit. a) din Convenția pentru Protecția Intereselor Financiare ale Comunităților Europene, art. 27 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 și art. 2 lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora; 3. În ipoteza unui răspuns negativ, dacă aceste situații mai pot fi apreciate că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000, motivat și de faptul că norma de incriminare nu întrunește cerințele de previzibilitate impuse de art. 7 din Convenție; 4. Dacă este dată cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 30 alin. (5) din noul Cod penal atunci când eroarea asupra caracterului ilicit al faptei se datorează necunoașterii sau interpretării eronate a unor norme civile a căror nerespectare a stat la baza comiterii infracțiunii prevăzute de art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 în ipoteza în care respectivele norme erau cuprinse în acte normative ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial.” (M. Of. nr. 19 din 11 ianuarie 2016). reglementarea erorii, pe baza clasificării moderne care distinge între eroarea asupra elementelor constitutive ale infracțiunii și eroarea asupra caracterului interzis al actului. Această abordare este astăzi promovată de numeroase legislații europene (§ 16-17 C. pen. german, art.14 C. pen. spaniol, art.16-17 C. pen. portughez, art.13 și 21 C. pen. elvețian, § 8 și 9 C. pen. austriac) și este în concordanță cu concepția proiectului privind trăsăturile esențiale ale infracțiunii. Dispozițiile alin 1, 2 și 4 din art.30 privesc eroarea asupra elementelor constitutive ale infracțiunii, eroare care înlătură intenția, ca sub-element al laturii subiective. Această eroare înlătură și culpa dacă este invincibilă, respectiv lasă să subziste răspunderea penală pentru o faptă din culpă dacă eroarea este culpabilă, iar fapta este incriminată și în modalitatea respectivă. Spre exemplu, dacă o persoană, dorind să facă o glumă, îndreaptă spre o altă persoană o armă pe care o știa neîncărcată, deși în realitate nu era așa, și ucide victima, autorul nu va răspunde pentru o faptă intenționată de omor datorită erorii, dar va răspunde pentru o ucidere din culpă datorită faptului că această eroare îi este imputabilă. Eroarea asupra caracterului ilicit al faptei este cea care înlătură imputabilitatea. Ea poate fi o eroare de fapt – autorul crede că se află în fața unui atac ce ar legitima o apărare, deși în realitate nu este așa (legitimă apărare putativă), considerând astfel că poate comite fapta în mod licit – ori o eroare de drept extrapenal (autorul crede că o anumită normă din dreptul civil referitoare la transferul dreptului de proprietate îi conferă dreptul de a vinde un anumit bun, el comițând în realitate un abuz de încredere) sau penal. Eroarea asupra caracterului ilicit înlătură imputabilitatea doar atunci când este invincibilă. În situațiile în care această eroare este culpabilă ea poate fi valorificată doar ca o circumstanță atenuantă judiciară. (Expunerea de motive)

EVADAREA   din starea legală de reținere sau de deținere se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârșită prin folosire de violențe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare: neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate; părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere; încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii.  În situațiile prevăzute la alin. (3) lit. a) și b)ale art. 285,   pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.
 1În situația prevăzută la alin. (3) lit. c), se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Tentativa la infracțiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) ale art. 285 se pedepsește.

EXCESUL NEIMPUTABIL   Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu și-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

 EXECUTAREA PEDEPSEI COMPLEMENTARE A INTERZICERII EXERCITĂRII UNOR DREPTURI   Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe: de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii; de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În cazul în care s-a dispus liberarea condiționată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării. Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârșirea unei noi infracțiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii.

EXERCITAREA FĂRĂ DREPT A UNEI PROFESII SAU ACTIVITĂȚI    pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Prin Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 privind recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 din Codul penal (corespondent al art. 281 din Codul penal anterior), în ipoteza exercitării activităților specifice profesiei de avocat de către persoane care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare,  Î.C.C.J. stabilește: “Fapta unei persoane care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități prevăzută de art. 348 Cod penal. (M. Of. nr. 816 din   3 noiembrie 2015).

EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAȚII   Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta. Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligații impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală. Exercitarea unui drept și îndeplinirea unei obligații are aceeași sferă de cuprindere ca și „ordinul sau autorizarea legii și comanda autorității legitime” consacrată de codul penal din 1936, reprezentând însă o formulare modernă a acestei cauze justificative, pentru care a optat majoritatea legislațiilor (art.20 pct.7 C. pen. spaniol, art.51 C. pen. italian, art.36 C. pen. portughez etc.). (Expunerea de motive)

EXPLOATAREA CERȘETORIEI   Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă fapta este săvârșită în următoarele împrejurări: de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerșește; prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

EXPLOATAREA PATRIMONIALĂ A UNEI PERSOANE VULNERABILE   Fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității ori relației de dependență în care debitorul se află față de el, îl face să constituie sau să transmită, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanță de valoare vădit disproporționată față de această prestație se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicații cu alcool sau cu substanțe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de creanță sau să renunțe la un drept, dacă s-a produs o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Acest gen de fapte sunt incriminate în majoritate legislațiilor europene. V art.157 C. pen. elvețian, art.226 C. pen. portughez, care au inspirat redactarea textului din proiect, dar și art.644 C. pen. italian, art.313-4 C. pen. francez, § 295 C. pen. norvegian. (Expunerea de motive)

EXPLOATAREA UNEI PERSOANE constă în supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat; ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; obligarea la practicarea cerșetoriei;  prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.   

EXPUNERE DE MOTIVE     Elaborarea și adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluția legislativă a oricărui stat. Decizia de a se trece la elaborarea unui nou Cod penal nu este o simplă manifestare a voinței politice, ci reprezintă, în egală măsură, un corolar al evoluției economico-sociale dar și a doctrinei și jurisprudenței. Elaborarea unui cod (penal, civil, comercial etc.) presupune, așadar, mai multe premise: o evoluție a relațiilor sociale, care face ca vechile reglementări să apară ca depășite; o activitate de cercetare științifică laborioasă, desfășurată în prealabil și menită să identifice necesitățile de reglementare relevate de doctrină și practică; cunoașterea aprofundată a celor mai recente tendințe ale legislațiilor naționale din Europa și a normelor europene în domeniul considerat. Profundele transformări în plan politic, social și economic, suferite de societatea românească în cele aproape patru decenii care au trecut de la adoptarea Codului penal în vigoare, și mai ales în perioada de după 1989, nu lasă loc pentru nicio îndoială în privința necesității adoptării unui nou cod penal. Pornind de la aceste premise, pentru elaborarea proiectului noului cod penal a fost constituită în cadrul Ministerului Justiției o comisie formată din cadre didactice universitare, judecători, procurori, cu participarea reprezentanților Consiliului Legislativ. Pe parcursul procesului de elaborare a proiectului comisia a avut privilegiul să beneficieze de colaborarea și sprijinul unor renumiți specialiști în materie precum  Jean Pradel, profesor emerit al Universității din Poitiers, George Antoniu ,   Costică Bulai și Valerian Cioclei. De asemenea, a existat o foarte bună colaborare cu  judecătorii și procurorii de la instanțe și parchete, care prin criticile și sugestiile formulate asupra reglementărilor propuse în proiect au influențat semnificativ opțiunea finală în favoarea anumitor soluții, disponibilitatea și interesul de care au dat dovadă trebuind subliniate în mod deosebit.  În elaborarea proiectului s-a urmărit pe de o parte, valorificarea tradiției legislației penale române, iar pe de altă parte racordarea la curentele de reglementare actuale ale unor sisteme juridice de referință în dreptul penal european. Aceste două direcții avute în vedere la elaborarea proiectului au putut fi conciliate tocmai prin analiza atentă a evoluției legislației penale române. Astfel, în valorificarea tradiției legislației noastre penale s-a pornit de la prevederile Codului penal din 1936, multe dintre ele menținute și de Codul penal în vigoare. Așa cum este cunoscut, codul din 1936 a avut două surse de inspirație principale – codul penal italian și codul penal din Transilvania (în esență, de inspirație austriacă). În același timp, este o realitate că, în prezent, reglementările penale cu cea mai largă influență în dreptul european aparțin în continuare spațiului german și italian. Convergența reglementărilor propuse de proiect cu cele din aceste legislații, și cu cele pe care ele le-au inspirat (dreptul spaniol, elvețian, portughez), a permis valorificarea creativă a tradiției naționale concomitent cu realizarea unor reglementări racordate la tendințele actuale ale dreptului penal european. Fidelitatea față de tradiția italo-germană nu presupune însă preluarea unor dispoziții din aceste legislații în forma în care ele se regăseau la momentul elaborării Codului penal din 1936, ci, dimpotrivă, luarea în considerare a evoluțiilor intervenite în aceste sisteme, a teoriilor și reglementărilor moderne dezvoltate între timp. Pentru toate aceste considerente, membrii comisiei nu s-au raliat opțiunii comisiei de elaborare a Legii nr.301/2004, care a adoptat modelul francez (abandonat de legiuitorul nostru penal în 1936) ca principală sursă de inspirație pentru reglementările nou introduse. Această orientare a comisiei de elaborare a proiectului nu a presupus însă în nici un caz ignorarea soluțiilor adoptate de alte sisteme europene, cum este cazul dreptului francez, belgian, olandez sau cel al unora dintre țările scandinave. Au fost, în egală măsură, păstrate o serie de instituții specifice legislației penale române, unele introduse prin Codul penal în vigoare, care și-au dovedit funcționalitatea (spre exemplu, a fost menținută participația improprie, deși majoritatea legislațiilor operează în aceste ipoteze cu instituția autorului mediat). Nu în ultimul rând, au fost preluate din Legea 301/2004, o serie de elemente în acord cu tendințele actuale ale legislațiilor penale europene (renunțarea la instituția pericolului social, consimțământul victimei etc.).  

EXTRĂDAREA   poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internațional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condițiile legii. Predarea sau extrădarea unei persoane în relația cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condițiile legii. Predarea unei persoane către un tribunal penal internațional se acordă în condițiile legii. În fine, au fort aduse modificări importante și în ceea ce privește reglementarea în materia extrădării (art. 14). Sub aspect terminologic, în noua reglementare s-a renunțat la folosirea  termenului de „convenție” în favoarea celui de „tratat” pentru a se realiza  punerea de acord atât cu Convenția de la Viena din 1969 pentru dreptul tratatelor cât și cu Legea 590/2003 privind tratatele, acte în cuprinsul cărora termenul de „tratat” reprezintă denumirea generică pentru actele juridice internaționale interstatale indiferent de denumirea dată acestora (convenție, acord etc.). Pe de altă parte textul a fost completat pentru a reglementa predarea către sau de către statul român a unei persoane în relațiile cu statele membre ale Uniunii Europene dar și predarea unei persoane  către un tribunal penal internațional. În primul caz completarea se impune având în vedere Decizia – cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, prin care s-a materializat hotărârea luată în cadrul Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, conform căreia statele membre ale Uniunii Europene,  să  înlocuiască procedura formală de extrădare, în cazul persoanelor care se sustrag executării unei pedepse privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre de condamnare rămasă definitivă, cu o procedură de predare simplificată, respectiv, de a se accelera procedura formală de extrădare. Decizia – cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre UE este transpusă în dreptul român prin Titlul III din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, titlu care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2007.     Cât privește predarea către un tribunal internațional, această procedură se deosebește fundamental de extrădare întrucât predarea unei persoane nu mai este acordată la cererea unui alt stat suveran, ci la cererea unui tribunal internațional, organizație la care, prin ratificarea statutului acesteia, statul solicitat este parte, cu toate drepturile și obligațiile aferente, inclusiv obligația de predare, iar România, prin Legea nr. 111/2002, a ratificat Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale.

F

FACILITAREA ȘEDERII ILEGALE ÎN ROMÂNIA   Fapta persoanei care facilitează, prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe teritoriul României a unei persoane, victimă a unei infracțiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranți, care nu are cetățenia română și nici domiciliul în România, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă mijlocul folosit constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Când fapta a fost săvârșită: în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial; de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Când faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) sunt săvârșite cu privire la un alt străin aflat ilegal pe teritoriul României, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

FALSIFICAREA DE INSTRUMENTE DE AUTENTIFICARE STRĂINE   Dispozițiile cuprinse în prezentul capitol se aplică și atunci când fapta privește instrumente de autentificare sau de marcare folosite de autoritățile unui stat străin.

FALSIFICAREA DE INSTRUMENTE OFICIALE   Falsificarea unui sigiliu, a unei ștampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc persoanele prevăzute în art. 176 sau persoanele fizice menționate în art. 175 alin. (2) se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Falsificarea unui sigiliu, a unei ștampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc alte persoane decât cele prevăzute în alin. (1) se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Tentativa se pedepsește.

FALSIFICAREA DE MONEDE   Falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează falsificarea unei monede, emise de către autoritățile competente, înainte de punerea oficială în circulație a acesteia. Tentativa se pedepsește.

FALSIFICAREA DE TIMBRE SAU EFECTE POȘTALE   Falsificarea de timbre de orice fel, mărci poștale, plicuri poștale, cărți poștale sau cupoane răspuns internațional se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Tentativa se pedepsește.

 FALSIFICAREA DE TITLURI DE CREDIT SAU INSTRUMENTE DE PLATĂ   Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor titluri ori valori asemănătoare se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepsește. Dacă fapta prevăzută la alin. (1) privește un instrument de plată fără numerar, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.  

   FALSIFICAREA DE VALORI STRĂINE   Dispozițiile cuprinse în prezentul capitol se aplică și în cazul când infracțiunea privește monede, timbre, titluri de valoare ori instrumente de plată, inclusiv instrumente de plată fără numerar emise în străinătate.

  FALSIFICAREA DOCUMENTELOR ȘI EVIDENȚELOR ELECTORALE   Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă ori de pe lista electorală complementară a unor persoane care nu figurează în această listă.
Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obținute în secțiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează introducerea de date, informații sau proceduri care duc la alterarea sistemului informațional național necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.

FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE   v Falsificarea de instrumente oficiale,  Folosirea instrumentelor false,  Falsificarea de instrumente de autentificare străine

FALSIFICAREA SAU MODIFICAREA. ȘTERGEREA SAU MODIFICAREA MARCAJELOR DE PE ARME LETALE   Falsificarea sau ștergerea, înlăturarea ori modificarea, fără drept, a marcajelor de pe arme letale se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.

FALSIFICAREA SAU SUBSTITUIREA DE ALIMENTE ORI ALTE PRODUSE   Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, băuturi ori alte produse falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătății, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. Prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de medicamente contrafăcute sau substituite care sunt vătămătoare sănătății se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

FALSIFICAREA UNEI ÎNREGISTRĂRI TEHNICE   Falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredințarea acesteia unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecințe juridice. Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înțelege atestarea unei valori, greutăți, măsuri ori a desfășurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat și care este destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecințe juridice.

FALSUL INFORMATIC   Fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Prin Decizia nr. 4 din 25 ianuarie 2021 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: “Dacă fapta de a deschide și utiliza un cont pe o rețea de socializare deschisă publicului (rețea care nu solicită dovezi din care să reiasă folosirea numelui real de către deținătorul unui cont), furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane și introducând date reale vizând această persoană (informații, fotografii, imagini video etc.) realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, cu referire la cerințele ca acțiunea de introducere a unor date informatice să fie realizată fără drept și, respectiv, să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului”,  Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că fapta de a deschide și utiliza un cont pe o rețea de socializare deschisă publicului, folosind ca nume de utilizator numele unei alte persoane și introducând date personale reale care permit identificarea acesteia, întrunește două dintre cerințele esențiale ale infracțiunii de fals informatic prevăzute în art. 325 din Codul penal, respectiv cea ca acțiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept și cea ca acțiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului.(M. Of. nr. 171 din   19 februarie 2021).

  FALSUL INTELECTUAL   Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Tentativa se pedepsește.

FALSUL ÎN DECLARAȚII   Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Fapta săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

FALSUL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ   Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Tentativa se pedepsește. Prin Decizia nr. 21 din 6 noiembrie 2017 privind recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor vizând încadrarea juridică a faptei de evidențiere, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în ipoteza înregistrării unor facturi fiscale și chitanțe de plată întocmite în fals în numele unor societăți comerciale care nu recunosc tranzacțiile sau care au avut în perioada funcționării comportamentul fiscal asemănător societăților comerciale “fantomă”, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale; raportul dintre infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată/uz de fals prevăzute de art. 322 și art. 323 din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii stabilește că fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prin folosirea de facturi și chitanțe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. (M. Of. nr. 1024 din 27 decembrie 2017).

FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE   Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Falsul prevăzut în alin. (1), săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice. Tentativa se pedepsește.

FALSUL PRIVIND IDENTITATEA   Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Încredințarea unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Prin Decizia nr. 20 din 4 iunie 2015 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept privind: “interpretarea dispozițiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal în sensul de a lămuri în ce măsură art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută toate condițiile elementului material de la art. 327 alin. (1) din Codul penal, inclusiv condiția ca prezentarea să fie efectuată prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat sau art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută de la art. 327 alin. (1) din Codul penal condițiile elementului material, mai puțin condiția vizând modalitatea în care se face prezentarea, astfel încât condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat este înlocuită în art. 327 alin. (2) din Codul penal cu condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin întrebuințarea identității reale a unei persoane”,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că cerința esențială a elementului material al infracțiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta-tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie și în ipoteza în care acțiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.(M. Of. nr. 573 din  30 iulie 2015).

FALSURI ÎN ÎNSCRISURI   v Falsul material în înscrisuri oficiale,  Falsul intelectual,  Falsul în înscrisuri sub semnătură privată,  Uzul de fals,  Falsificarea unei înregistrări tehnice,  Falsul informatic,  Falsul în declarații,  Falsul privind identitatea,  Infracțiuni de fals comise în legătură cu autoritatea unui stat străin

FAMILIE v abandonul de familie,  agresiunea sexuală, coruperea sexuală a minorilor ,  conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, favorizarea făptuitorului , folosirea prostituției infantile,  folosirea serviciilor unei persoane exploatate   ,  folosirea unui minor în scop de cerșetorie, relele tratamente aplicate minorului nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, infracțiuni de război contra persoanelor   împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu influențarea declarațiilor,  internarea într-un centru,  internarea într-un centru de detenție,   infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie,  împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă,  măsurile de supraveghere și obligațiile, membru de familie, plângerea prealabilă și împăcarea, pornografia infantilă,  răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, șantajul, tăinuirea, traficul de minori, ultrajul,  ultrajul judiciar, violența în familie, violul,  limitele răspunderii penale,  minoritatea făptuitorului,  minor devenit major,  nedenunțarea,  nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului   ,  obligații ce pot fi impuse minorului,  plângerea prealabilă și împăcarea,  prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate, prescripția executării măsurilor educative, prescripția răspunderii penale, prescripția răspunderii penale a minorilor,  plasarea sub supraveghere judiciară,  racolarea minorilor în scopuri sexuale,   referatul de evaluare, relele tratamente aplicate minorului, stagiul de formare civică, supravegherea,    termenele de prescripție a răspunderii penale ,  traficul de minori,   traficul de persoane,  trecerea frauduloasă a frontierei de stat   ,  

 FAPTĂ SĂVÂRȘITĂ ÎN PUBLIC   Fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă: într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane; într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenția ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de două sau mai multe persoane; într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.

FAPTE COMISE ÎN CIRCUMSTANȚE AGRAVANTE    Dacă faptele prevăzute la art. 220-222 C. pen.   sunt săvârșite de două sau mai multe persoane împreună sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită.

FAPTE SĂVÂRȘITE DE CĂTRE FUNCȚIONARI STRĂINI SAU ÎN LEGĂTURĂ CU ACEȘTIA   Prevederile prezentului capitol se aplică în privința următoarelor persoane, dacă, prin tratatele internaționale la care România este parte, nu se dispune altfel: funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte; membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;  funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene; persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe; funcționarilor unui stat străin; membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin. juraților din cadrul unor instanțe străine.

FAPTE SĂVÂRȘITE DE CĂTRE MEMBRII INSTANȚELOR DE ARBITRAJ SAU ÎN LEGĂTURĂ CU ACEȘTIA   Dispozițiile art. 289 și art. 290 se aplică în mod corespunzător și persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.

FAPTE SĂVÂRȘITE ÎN LEGĂTURĂ CU UN REFERENDUM   Dispozițiile art. 385-391(Împiedicarea exercitării drepturilor electorale,  Coruperea alegătorilor,  Frauda la vot,  Frauda la votul electronic,   Violarea confidențialității votului,   Nerespectarea regimului urnei de vot,   Falsificarea documentelor și evidențelor electorale,  Fapte săvârșite în legătură cu un referendum,) se aplică în mod corespunzător și în cazul faptelor săvârșite cu prilejul unui referendum.

FAPTELE CARE AU PRODUS CONSECINȚE DEOSEBIT DE GRAVE   Dacă faptele prevăzute la art. 228, 229, 233, 234, 235, 239, 242, 244, 245, 247, art. 249-251 respectiv furtul,  furtul calificat,  tâlhăria,  tâlhăria calificată,  abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, gestiunea frauduloasă, înșelăciunea, înșelăciunea privind asigurările,  exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile, frauda informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos  au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate. Dacă faptele de delapidare,  abuz în serviciu,  neglijența în serviciu,  uzurparea funcției,  divulgarea informațiilor secrete de stat, divulgarea informațiilor secrete de serviciu,  obținerea ilegală de fonduri, respectiv,   art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 C. pen. au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

 FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI   Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor. Favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește. s-a renunțat la folosirea noțiunilor de „infracțiune” și „infractor” în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală” și de „făptuitor” întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii (de pildă minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condițiilor de existență sau inexistență a responsabilității penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal și nu în raport de aprecierea făcută de favorizator. În acest sens sunt și art. 378 alin. 4 C. pen. italian și art. 453 C. pen. spaniol. În al doilea rând, sub aspectul laturii subiective a fost reformulat scopul comiterii infracțiunii. Astfel, textul nu mai vorbește de împiedicarea sau îngreunarea urmăriri penale, judecății sau executării pedepsei ci a tragerii la răspundere penală sau a executării pedepsei, urmărind în acest fel să aducă sub incidență penală și ajutorul dat făptuitorului înainte de începerea unei urmăriri penale precum cel prin care se asigură scăparea de la locul săvârșirii faptei. În acest sens sunt și § 258 alin. 1 și 2 C. pen. german și art. 367 alin. 1 și 2 C. pen. portughez. ( Expunerea de motive)

FOLOSIREA ABUZIVĂ A FUNCȚIEI ÎN SCOP SEXUAL   Fapta funcționarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obține favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. Pretinderea sau obținerea de favoruri de natură sexuală de către un funcționar public care se prevalează sau profită de o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcția deținută, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

FOLOSIREA EMBLEMEI CRUCEA ROȘIE ÎN TIMPUL OPERAȚIUNILOR MILITARE   Folosirea, fără drept, în timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură cu operațiunile militare, a emblemei ori denumirii de “Crucea Roșie” sau a celor asimilate acesteia se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. V Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie 

FOLOSIREA FUNCȚIEI PENTRU FAVORIZAREA UNOR PERSOANE   Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani.  Aceste dispoziții) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situații: a)emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; b)exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.

FOLOSIREA INSTRUMENTELOR FALSE   Folosirea instrumentelor false prevăzute în art. 317 se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

FOLOSIREA PROSTITUȚIEI INFANTILE   Întreținerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituția se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.  Conform art. II din Legea nr. 217/2020, prin excepție de la prevederile art. 9 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, pentru faptele prevăzute la art. 218-220, art. 221 alin. (1)-(21), art. 2221, art. 2161 și art. 374 alin. (1) și (11) din Legea nr. 286/2009,  legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită.( Legea 217/2020 )

FOLOSIREA SERVICIILOR UNEI PERSOANE EXPLOATATE   Fapta de a utiliza serviciile prevăzute în art. 182, prestate de o persoană despre care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

 FOLOSIREA UNUI MINOR ÎN SCOP DE CERȘETORIE   Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Fracțiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă .

FRAUDA INFORMATICĂ   Introducerea, transmiterea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

  FRAUDA LA VOT   Fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept; de două sau mai multe ori; prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător. Cu aceeași pedeapsă se sancționează utilizarea unei cărți de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

FRAUDA LA VOTUL ELECTRONIC   Tipărirea și utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

 FRAUDE COMISĂ PRIN SISTEME INFORMATICE ȘI MIJLOACE DE PLATA ELECTRONICE   v Frauda informatică,  Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos,   Operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar,  Acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos,  Sancționarea tentativei

FRONTIERA DE STAT   v infracțiuni privind frontiera de stat   v Trecerea frauduloasă a frontierei de stat,  Traficul de migranți,  Facilitarea șederii ilegale în România,  Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României

FRONTIERA DE STAT v infracțiuni privind frontiera de stat, Trecerea frauduloasă a frontierei de stat,  Traficul de migranți,  Facilitarea șederii ilegale în România,  Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României

FUNCȚIONAR PUBLIC, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești; exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură; exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea rezolvării de principiu a modalității de interpretare a dispozițiilor art. 175 C.pen., respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzute de dispozițiile art. 289 alin. (1) C.pen., se încadrează în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (1) lit. c) C.pen.  sau în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (2) C.pen.,  Î.C.C.J. stabilește că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. (M. Of. nr. 24 din   13 ianuarie 2015). Prin Decizia nr. 8 din 15 martie 2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: “dacă în sensul legii penale, profesorul din învățământul preuniversitar de stat este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau în accepțiunea art. 175 alin. (2) C.pen. “,  Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Stabilește că profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. (M. Of. nr. 290 din 25 aprilie 2017). Prin Decizia nr. 37 din 8 iunie 2022 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Dacă persoana care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcționar public potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 1  C.pen.  de la 1968, art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal actual sau ale art. 175 alin. (2) din Codul penal actual“,  Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că: “Persoana care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic are calitatea de funcționar public potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 1 C.pen.   de la 1968. Persoana care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic nu are calitatea de funcționar public potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a și ale art. 175 alin. (2) C.pen..” (M. Of. nr. 1031 din   24 octombrie 2022). Prin Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a modalității de interpretare a dispozițiilor art. 175 alin. (1) și (2) C.pen.  privind funcționarii publici, respectiv dacă expertul judiciar este funcționar public în sensul alin. (1) ori alin. (2 Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că expertul tehnic judiciar este funcționar public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal. (M. Of. nr. 766 din   22 octombrie 2014). Prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă, în sensul legii penale, funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, este funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) C.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că: În sensul legii penale, funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, este funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) C.pen. (M. Of. nr. 545 din  11 iulie 2017). Prin Decizia nr. 13 din 7 mai 2020 referitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept privind interpretarea art. 308 alin. (1) C.pen.  raportat la art. 175 alin. (2) teza a II-a din Codul penal raportat la art. 175 alin. (2) C.pen.,  Înalta Curte de Casație și Justiție Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept stabilește că: Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispozițiilor art. 308 alin. (1) C.pen., calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) C.pen., în raporturile cu întreprinderea individuală. În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităților publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) C.pen. (M. Of. nr. 721 din 11 august 2020). Notarul public este, în sensul legii penale, funcționar public (art.175 al.2 C.pen.) și, cu privire la sumele susmenționate avea calitatea de gestionar, astfel că are calitatea de subiect activ calificat al infracțiunii de delapidare prevăzută de art.295 C.pen. Prin nedeclararea în mod conștient, așa cum s-a arătat, a unor sume considerabile reprezentând impozitelor aferente veniturilor rezultate din transferul proprietăților imobiliare și însușirea acestora în interes propriu, inculpata a realizat acte materiale specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii de delapidare, fiind deplin conștientă (inculpata este o persoană cu o pregătire superioară și îndeplinea un serviciu de interes public ce implică cunoașterea normelor legale ce-i guvernează activitatea, precum și a normelor legii penale) de natura ilicită a faptelor sale și de urmările acestora, astfel că este îndeplinită și condiția de incriminare ce ține de latura subiectivă a infracțiunii, inculpata acționând cu intenție directă.( de exemplu,  Notarul public este, în sensul legii penale, funcționar public (art.175 alin.2 C.pen.) și, cu privire la sumele susmenționate avea calitatea de gestionar, astfel că are calitatea de subiect activ calificat al infracțiunii de delapidare prevăzută de art.295 C.pen. Prin nedeclararea în mod conștient, așa cum s-a arătat, a unor sume considerabile reprezentând impozitelor aferente veniturilor rezultate din transferul proprietăților imobiliare și însușirea acestora în interes propriu, inculpata a realizat acte materiale specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii de delapidare, fiind deplin conștientă (inculpata este o persoană cu o pregătire superioară și îndeplinea un serviciu de interes public ce implică cunoașterea normelor legale ce-i guvernează activitatea, precum și a normelor legii penale) de natura ilicită a faptelor sale și de urmările acestora, astfel că este îndeplinită și condiția de incriminare ce ține de latura subiectivă a infracțiunii, inculpata acționând cu intenție directă – Curtea de Apel Bacău, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, Sentința Penală nr. 130 din 12 decembrie 2018). Conform art. 54 din Legea nr. 188/2000, în desfășurarea actelor de executare într-un dosar, executorul judecătoresc era obligat să respecte prevederile Codului de procedură civilă și ale legilor speciale aplicabile în materia contenciosului administrativ (dat fiind că titlul executoriu era o hotărâre pronunțată în această materie), acestea fiind atribuții de serviciu instituite prin lege. Conform art. 2 alin. 1 din același act normativ, executorul este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, având calitatea de funcționar public conform art. 175 alin. 2 noul Cod penal, în consecință putând fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 Noul Cod Penal.( Curtea de Apel București  Secția a II- a Penală, Sentința penală nr. 261 /F din 26 noiembrie 2018). Calitatea de funcționar public prevăzută de art.175 alin. l lit. c Cod Penal a inculpatului este atrasă de faptul că a ocupat, la data comiterii faptelor, funcția de pădurar în cadrul Ocolului Silvic ,   aparținând Direcției Silvice ,   unitate fără personalitate juridică a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, regie autonomă de interes național conform H. G.  nr.229/2009. Agravanta prev. de art.7 lit. c  din Legea 78/2000 este atrasă de obligația inculpatului, potrivit fișei postului și dispozițiile Legii 46/2008, de a întocmi procese verbale de constatare a contravențiilor și infracțiunilor (Curtea de Apel Cluj,Secția Penală și de Minori, Decizia Penală nr. 448/Adin  22 martie 2017). Dispozițiile art. 277 alin. (2) din C. pen. prevăd că Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluție de netrimitere în judecată ori de soluționare definitivă a cauzei, de către un funcționar public care a luat cunoștință de acestea în virtutea funcției, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. În ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de compromitere a intereselor justiției, se constată că elementul material al acesteia constă într-o dezvăluire ce a fost realizat de către inculpat prin expunerea pe Facebook a ordonanței organului de urmărire penală. Această dezvăluire a fost făcută fără drept, deoarece reprezentantul autorității căreia i s-a transmis ordonanța nu avea dreptul de a dezvălui conținutul dosarului de urmărire penală. Instanța de control judiciar constată că ordonanța ce a fost dezvăluită reprezintă un înscris oficial, în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 178 din C. pen., fiind un înscris care emană de la o autoritate publică, iar acest înscris a fost dezvăluit de către un funcționar public în sensul legii penale, inculpatul fiind primarul comunei Ș, deci o persoană care, conform art. 175 din C. pen., exercită o funcție publică. De asemenea, se constată că inculpatul a luat cunoștință de conținutul ordonanței în virtutea funcției pe care o exercita, întrucât aceasta a fost transmisă de către organele de urmărire penală primăriei. Inculpatul a luat cunoștință de Ordonanță în calitate de primar și a făcut cunoscut, în public, conținutul actelor administrate de procuror. Mai mult decât atât, dezvăluirea ordonanței respective, a datelor referitoare la numele persoanelor față de care se făceau investigații și a locului presupuselor fapte, a fost făcută înainte de pronunțarea unei soluții definitive în cauză. În ceea ce privește tipicitatea subiectivă, se constată că fapta a fost comisă cu vinovăția cerută de lege, respectiv intenție indirectă întrucât inculpatul, prin dezvăluirea, fără drept, în cadrul “live-ului” de pe contul personal de Facebook, a ordonanței emisă de organele de cercetare, de care a luat cunoștință în calitatea de primar, a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii rezultatului faptei sale, respectiv atingerea adusă fazei de urmărire penală în dosarul în care se efectuau cercetări.  , Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de textul de incriminare, în sensul că a existat o dezvăluire fără drept a unui înscris oficial dintr-o cauză penală de către un funcționar public care a luat cunoștință de aceasta în virtutea funcției, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, iar inculpatul a acționat cu vinovăția cerută de lege. (Înalta Curte de Casație și Justiție Completurile de 5 judecători, Decizia nr. 84 din   21 noiembrie 2022). Credem că interpretarea literală arată că poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz  în serviciu și o altă persoană, constituind infracțiune și faptele săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice care, la rândul ei, exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public sau în cadrul oricărei persoane juridice. Față de textul codului anterior, formularea este ușor încărcată, dar și ceva mai limitativ. Oricum, sensul trebuie să fie același. Prin Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014 Curtea Constituțională a constatat că, potrivit legii penale, noțiunile de „funcționar public” și de „funcționar” au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. (M. Of. nr.71 din 29 ianuarie 2014 și Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, § 25) Cu privire la „funcționari publici asimilați”, Curtea constată că sfera art.175 alin.(2) C.pen.  vizează acei funcționari care nu pot fi încadrați în una din categoriile reglementate la art.175 alin.(1) C.pen. , dar care au fost învestiți de autoritățile publice să exercite un serviciu de interes public sau care, exercitând un astfel de serviciu, chiar fără să fi fost necesară învestirea de către o autoritate publică în acest scop, sunt supuse controlului sau supravegherii autorităților publice, în ceea ce privește îndeplinirea serviciului public în cauză. În această categorie au fost încadrați, spre exemplu, notarul public, executorul judecătoresc, mediatorii autorizați și medicii cu drept de liberă practică care își desfășoară activitatea pe cont propriu în cadrul unor cabinete medicale private. De altfel, chiar Expunerea de motive a Legii nr.286/2009 privind Codul penal încadrează, cu titlu exemplificativ, în categoria funcționarilor publici, reglementată la art.175 alin.(2) C.pen. , notarii publici și executorii judecătorești. Referindu-se la această categorie de persoane asimilate funcționarilor publici, expunerea de motive precizează că, „deși aceste persoane nu sunt propriu-zis funcționari publici, ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente, și sunt supuse controlului acesteia”. În pronunțarea unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală  a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art.175 alin.(1) lit. b) teza a II-a C.pen. , soluție a cărei interpretare per a contrario a determinat concluzia că medicul care își desfășoară activitatea în sistemul privat de sănătate se încadrează în categoria funcționarilor publici reglementată la art.175 alin.(2) C.pen. . De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 15 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art.175 alin.(1) lit. b) teza a II-a C.pen. , prin aplicarea aceleiași metode de interpretare rezultând că profesorul din învățământul preuniversitar privat are calitatea de funcționar public potrivit dispozițiilor art.175 alin.(2) C.pen. . Se mai rețin Decizia nr.20 din 29 septembrie 2014 (M. Of.  nr.766 din 22 octombrie 2014, și Decizia nr.18 din 30 mai 2017, M. Of.  nr.545 din 11 iulie 2017), pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care aceasta a stabilit că expertul tehnic judiciar și, respectiv, funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, sunt funcționari publici, în accepțiunea dispozițiilor art.175 alin.(2) C.pen. .   Săvârșirea infracțiunilor de corupție și de serviciu a fost apreciată de legiuitor ca prezentând un grad de pericol mai redus atunci când sunt săvârșite de funcționari din mediu privat, prin Decizia nr.603 din 6 octombrie 2015, a fost constatată neconstituționalitatea incriminării infracțiunii de conflict de interese, atunci când aceasta este săvârșită de funcționari din cadrul „oricărei persoane juridice”, la care se face trimitere prin dispozițiile art.308 alin.(1) C.pen. . S-a reținut că, prin dispozițiile art.308 alin.(1) C.pen. , sancționând penal fapte ce contravin unor interese pur private, legiuitorul le-a calificat pe acestea din urmă ca având caracter public, ceea ce a dus la o limitare disproporționată a dreptului la muncă și a libertății economice ale persoanelor care își desfășoară activitatea în mediul privat. În aceste condiții, protecția penală astfel reglementată, deși adecvată sub aspectul finalității, aceea a protejării unor valori sociale chiar și private, nu este necesară și nu respectă un raport just de proporționalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată și interesul individual al persoanelor.  Dacă faptele persoanelor din mediul privat sunt cauzatoare de prejudicii, împotriva acestora poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau alte forme de răspundere, care nu implică forța de constrângere a statului prin mijloace de drept penal. Prin urmare, Curtea a reținut că este greu de identificat o valoare socială ce trebuie protejată în cazul sancționării conflictului de interese în mediul privat, dat fiind că eventualele cazuri concrete de incompatibilitate pot fi eficient soluționate, astfel cum s-a arătat, cu ajutorul mijloacelor de drept civil, dreptul muncii sau prin alte reguli, care nu implică răspunderea penală. Incriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertății economice și a dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, drepturi fundamentale prevăzute la art.41 alin.(1) și art.45 din Constituție. Prin Legea nr.356/2004, România a ratificat Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003. Aceasta prevede, la art.2 lit. a), noțiunea de „agent public”, prin care se înțelege: „(i) orice persoană care deține un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat parte, care a fost numită ori aleasă, cu titlu permanent sau temporar, care este remunerată ori neremunerată, și oricare ar fi nivelul său ierarhic; (ii) orice persoană care exercită o funcție publică, inclusiv pentru un organism public sau o întreprindere publică, ori care prestează un serviciu public, așa cum acești termeni sunt definiți în dreptul intern al statului parte și aplicați în domeniul pertinent al dreptului acestui stat; (iii) orice persoană definită ca «agent public» în dreptul intern al unui stat parte”. Aceeași convenție prevede, la art.21, referitor la corupția în sistemul privat, că fiecare stat parte urmărește să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție în cadrul activităților economice, financiare sau comerciale: faptei de a promite, de a oferi ori de a da, direct sau indirect, un folos necuvenit oricărei persoane care conduce o entitate din sectorul privat ori care lucrează pentru o asemenea entitate, orice calitate ar avea, pentru sine sau pentru un altul, în scopul de a îndeplini ori de a se abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale; faptei oricărei persoane care conduce o entitate a sectorului privat sau care lucrează pentru o astfel de entitate, orice funcție ar avea, de a solicita ori de a accepta, direct sau indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, cu scopul de a îndeplini sau de a se abține să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale.  De asemenea, Convenția penală privind corupția, adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1999, ratificată de România, prin Legea nr.27/2002, reglementează, la art.7 și 8, corupția activă și corupția pasivă în sistemul privat. În acest sens, art.7, anterior menționat, prevede că fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta de a promite sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale. De asemenea, potrivit art.8 din Convenția penală privind corupția, fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârșit cu intenție, în cadrul unei activități comerciale, fapta oricărei persoane care conduce sau lucrează pentru o entitate din sectorul privat de a solicita sau de a primi, direct ori prin intermediul terților, un folos necuvenit sau de a accepta oferta ori promisiunea, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, cu scopul ca aceasta să îndeplinească sau să se abțină să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale.  Prin urmare, atât Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, cât și Convenția penală privind corupția obligă la incriminarea faptelor de corupție, nu doar a celor săvârșite în domeniul public, ci și a celor săvârșite în domeniul privat, neîndeplinirea acestei obligații de către statul român constituind o încălcare a prevederilor constituționale ale art.11.  Prin Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014, Curtea Constituțională a statuat că, prin modificările operate, legiuitorul a afectat protecția penală acordată unor valori sociale deosebit de importante. S-a reținut, în acest sens, că fenomenul corupției este considerat a fi una dintre cele mai grave amenințări cu privire la instituțiile statului de drept, democrație, drepturile omului, echitatea și justiția socială, cu efecte negative asupra activității autorităților și instituțiilor publice și asupra funcționării economiei de piață. S-a reținut, de asemenea, că corupția se constituie într-un obstacol al dezvoltării economice a statului și compromite stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății, motiv pentru care, în ultima perioadă, politica penală declarată a statului a fost aceea de a intensifica eforturile în scopul adoptării unor acte normative în materia combaterii corupției, care, printre altele, să prevadă incriminarea coordonată a tuturor infracțiunilor de corupție la toate nivelurile autorităților și instituțiilor statului.   Legea penală s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr.582 din 20 iulie 2016, M. Of. nr.731 din 21 septembrie 2016, §§ 23-25.).  Excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidență a răspunderii penale în materia infracțiunilor de serviciu și de corupție nu constituie un criteriu obiectiv în funcție de care se poate justifica intervenția legiuitorului. Determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidența normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia care se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză și autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public. Ratificând sau aderând la convențiile internaționale menționate, statul român și-a asumat obligația de a respecta și transpune întocmai prevederile internaționale în dreptul său intern, și anume obligația de a incrimina corupția activă și corupția pasivă a persoanelor care se circumscriu categoriilor „agent public”/„membru al adunărilor publice naționale”/„funcționar național”/„ofițer public”, noțiuni care au corespondență, în dreptul penal român, în noțiunile de „funcționar public”/„funcționar”. Mutatis mutandis, Curtea reține aceleași argumente și în ceea ce privește cauza de impunitate a persoanelor care ocupă funcții sau demnități publice obținute prin numire sau alegere în cadrul autorităților publice, instituțiilor publice, instituțiilor sau altor persoane juridice de interes public, cu privire la infracțiunea de conflict de interese. Având în vedere toata aceste considerente, Potrivit art.1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu-și poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Constituție. De altfel, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (Decizia Curții Constituționale nr.62/2007, M. Of.  nr. 104 din 12 februarie 2007) că „Parlamentul nu ar putea defini și stabili ca infracțiuni, fără ca prin aceasta să încalce Constituția, fapte în conținutul cărora ar intra elemente de discriminare dintre cele prevăzute de art.4 alin.(2) din Legea fundamentală. Tot astfel, Parlamentul nu poate proceda la eliminarea protecției juridice penale a valorilor cu statut constituțional. Libertatea de reglementare pe care o are Parlamentul în aceste cazuri se exercită prin reglementarea condițiilor de tragere la răspundere penală pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevăzute și garantate de Constituție”.  Curtea reține că, într-adevăr funcționarul public, în sensul dispozițiilor art.175 alin.(2) C.pen. , are un statut diferit de cel al funcționarului public reglementat la alin.(1) al aceluiași articol, dar, cu toate acestea, funcția publică ce i-a fost încredințată se caracterizează prin faptul că persoanele care o dețin exercită un serviciu de interes public, fiind învestite de autoritățile publice sau supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Dezincriminarea faptelor de corupție și renunțarea la reglementarea infracțiunilor de serviciu săvârșite de persoanele care dețin funcțiile publice analizate, prin abrogarea prevederilor art.175 alin.(2) C.pen. , provoacă prejudicii însemnate intereselor societății, afectând valorile democratice ale statului de drept (Decizia Curții Constituționale nr. 650   § 476  . Prin abrogarea art.175 alin.(2) C.pen. , legiuitorul nu numai că a „extras”, dar a eliminat întregul text ce privește funcționarul public asimilat, aspect ce lezează în mod vădit valorile fundamentale care decurg din exigențele statului de drept. Or, astfel cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, Parlamentul nu poate proceda la eliminarea protecției juridice penale a valorilor cu statut constituțional, libertatea de reglementare pe care acesta o are în astfel cazuri putând fi exercitată doar prin reglementarea condițiilor de tragere la răspundere penală pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevăzute și garantate de Constituție.  Dec.  nr.62 din 7 februarie 2007, M. Of.  nr.104 din 12 februarie 2007. „Incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale” . V  Dec.  nr.683 din 19 noiembrie 2014, M. Of.  nr.47 din 20 ianuarie 2015, § 16, și ad similis Dec.  nr.54 din 24 februarie 2015, M. Of.  nr.257 din 17 aprilie 2015.)

FURTUL   Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Fapta constituie furt și dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii acel bun se găsea în posesia sau detenția legitimă a altei persoane. Se consideră bunuri mobile și înscrisurile, energia electrică, precum și orice alt fel de energie care are valoare economică. Prin Decizia nr. 4 din 27 ianuarie 2022 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește: Îndeplinirea obligației de a purta o mască de protecție având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spațiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidența elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal privind infracțiunea de furt săvârșită de către o persoană mascată. (M. Of. nr. 335 din  5 aprilie 2022). Prin Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii stabilește că fapta de furt săvârșită prin scoaterea/ruperea sistemului de siguranță plasat pe bun întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal. (M. Of. nr. 691 din 3 august 2020).

 FURTUL CALIFICAT   Furtul săvârșit în următoarele împrejurări: într-un mijloc de transport în comun; în timpul nopții; de o persoană mascată, deghizată sau travestită; prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă furtul a fost săvârșit în următoarele împrejurări: asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural; prin violare de domiciliu sau sediu profesional; de o persoană având asupra sa o armă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Furtul privind următoarele categorii de bunuri: țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă; componente ale sistemelor de irigații; componente ale rețelelor electrice; un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică; un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru; instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente; bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice; cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Prin Decizia nr. 4 din 27 ianuarie 2022 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că îndeplinirea obligației de a purta o mască de protecție având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spațiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidența elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal privind infracțiunea de furt săvârșită de către o persoană mascată. (M. Of. nr. 335 din 5 aprilie 2022).

 FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ   Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârșit în scopul de a-l folosi pe nedrept, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime. Cu aceeași pedeapsă se sancționează folosirea fără drept a unui terminal de comunicații al altuia sau folosirea unui terminal de comunicații racordat fără drept la o rețea, dacă s-a produs o pagubă.

G

GENOCIDUL Săvârșirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte: uciderea de membri ai grupului; vătămarea integrității fizice sau mintale a unor membri ai grupului; supunerea grupului la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parțială, a acestuia; impunerea de măsuri vizând împiedicarea nașterilor în cadrul grupului; transferul forțat de copii aparținând unui grup în alt grup, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele prevăzute mai sus sunt săvârșite în timp de război, pedeapsa este detențiunea pe viață. Înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Incitarea la săvârșirea infracțiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 GESTIUNEA FRAUDULOASĂ   Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Când fapta a fost săvârșită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Faptele săvârșite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

H

 HĂRȚUIREA   Fapta celui care, în mod repetat, urmărește, fără drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuința, locul de muncă sau alte locuri frecventate de către aceasta, cauzându-i astfel o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă. Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

HĂRȚUIREA SEXUALĂ   Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

HOTĂRÂRI DE CONDAMNARE   v afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare  

I

IMUNITATEA DE JURISDICȚIE   Legea penală nu se aplică infracțiunilor săvârșite de către reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaționale, nu sunt supuse jurisdicției penale a statului român.

INCESTUL   Raportul sexual consimțit, săvârșit între rude în linie directă sau între frați și surori, se pedepsește cu închisoarea de la un an la 5 ani. Pentru determinarea subiecților infracțiunii de incest prevăzute de art. 377 C. pen. , în cazul în care unul dintre aceștia este adoptat, nu se impune stabilirea în prealabil a unui raport juridic civil de rude în linie directă sau frați și surori potrivit art. 409 din Codul civil raportat la art. 416 din Codul civil sau art. 424 din Codul civil, după caz, acest aspect putând fi stabilit în absența actelor de stare civilă și a unei acțiuni civile cu acest obiect, în cadrul procesului penal pendinte potrivit mijloacelor de probă prevăzute de art. 97 alin. (1) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 52 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală. Efectele legăturii de rudenie biologică stabilite într-un proces civil sau chiar în procesul penal pendinte ulterior comiterii faptei de incest retroactivează până la momentul nașterii copilului.  Prin Decizia nr. 52/2021 Î.C.C.J.   stabilește că ,   în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 377 C. pen. , prin raportare la art. 177 alin. (2) C. pen. , pentru determinarea subiecților infracțiunii de incest, stabilirea calității de rude biologice în linie directă sau între frați și surori, în cazul în care subiect al infracțiunii este o persoană adoptată, poate avea loc în condițiile art. 52 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală independent de dispozițiile art. 440 și art. 470 alin. (2) din Codul civil. (M. Of. nr. 874 din 13 septembrie 2021).

INCITAREA LA VIOLENȚĂ, URĂ SAU DISCRIMINARE   Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR      reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia. În scopul realizării unei cât mai bune evaluări a gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, pornind de la reglementările în aceeași materie ale codurilor penale italian (art.133), german (art.46 alin.2) și portughez (art.71), au fost reglementate un număr de 8 criterii generale de individualizare a pedepsei pe baza cărora judecătorul să poată obține o imagine clară asupra semnificației sociale a infracțiunii comise și a persoanei infractorului. În plus, se instituie obligativitatea prezentării motivelor de fapt avute în vedere în procesul de individualizare pentru a se putea observa modul în care acestea se reflectă în rezultatul evaluării.      În proiect s-a renunțat la menționarea explicită ca și criterii de individualizare a dispozițiilor părții generale și ale părții speciale a codului, respectiv la cauzele care atenuează și agravează răspunderea penală, deoarece acestea conduc la stabilirea limitelor între care se va face individualizarea judiciară și cunosc reglementări specifice. Ceea ce interesează în acest context, sunt doar elementele ce urmează a fi avute în vedere la stabilirea pedepsei între limitele speciale așa cum au fost ele determinate prin aplicarea tuturor prevederilor legale incidente. (Expunerea de motive)  v Criteriile generale de individualizare a pedepsei,  Circumstanțe atenuante,  Circumstanțe agravante,  Concursul între cauze de atenuare sau de agravare,  Renunțarea la aplicarea pedepsei

INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE   Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Nu se pedepsește persoana care a săvârșit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reținerea, arestarea sau de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt nereale.

 INFECTAREA APEI   Infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Prin excepție de la dispozițiile art. 137 alin. {2), în cazul infracțiunii prevăzute în prezentul articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei. Tentativa se pedepsește.

 INFLUENȚAREA DECLARAȚIILOR   Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoana vătămată, intervenită în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea. Importanța și necesitatea incriminării unor asemenea fapte sunt pe deplin justificate de fenomenul actual al criminalității și de presiunile asupra celor care pot contribui la înfăptuirea justiției, dreptul comparat subliniind că legislațiile europene au introdus, unele destul de recent, reglementări similare în codurile lor penale. Aici avem în vedere § 160 C. pen. german, art. 464 C. pen. spaniol, art. 377 bis C. pen. italian (introdus prin Legea nr. 63 din 1 martie 2001 privind corectitudinea procesuală), art. 434-5, art. 434-8, art. 434-15 C. pen. francez (texte introduse prin Ordonanța nr. 2000-916 din 19 septembrie 2000 în vigoare de la 1 ianuarie 2002) și Capitolul 15-Secțiunea 9 C. pen. finlandez (introdus prin Legea 563 din 1998). (Expunerea de motive)

INFORMAȚII SECRETE DE STAT ȘI ÎNSCRISURI OFICIALE   Informații secrete de stat sunt informațiile clasificate astfel, potrivit legii. Înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ,   adică tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) C. pen.  privind funcționarul public sau care aparține unor asemenea persoane.

INFRACȚIUNEA COMPLEXĂ v Pedeapsa pentru infracțiunea continuată și infracțiunea complexă

INFRACȚIUNEA CONTINUATĂ v Pedeapsa pentru infracțiunea continuată și infracțiunea complexă

INFRACȚIUNI  COMISIVE  v Săvârșirea infracțiunii comisive prin omisiune

 INFRACȚIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAȚII PRIVIND CONVIEȚUIREA SOCIALĂ   v Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice,  Infracțiuni contra familiei,  Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate

INFRACȚIUNI CE ADUC ATINGERE DOMICILIULUI ȘI VIEȚII PRIVATE   v Violarea de domiciliu, Violarea sediului profesional,  Violarea vieții private,  Divulgarea secretului profesional

INFRACȚIUNI CONTRA CAPACITĂȚII DE LUPTĂ A FORȚELOR ARMATE   v Infracțiuni săvârșite de militari,  Infracțiuni săvârșite de militari sau de civili

INFRACȚIUNI CONTRA FAMILIEI   v Bigamia,  Incestul,  Abandonul de familie,  Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului,  Împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu

INFRACȚIUNI CONTRA INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU SĂNĂTĂȚII   v Lovirea sau alte violențe,   Vătămarea corporală,  Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte,   Vătămarea corporală din culpă,  Relele tratamente aplicate minorului,  Încăierarea, 

INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI   v Nedenunțarea,  Omisiunea sesizării,  Inducerea în eroare a organelor judiciare,  Favorizarea făptuitorului,  Tăinuirea,  ,  Obstrucționarea justiției,   Influențarea declarațiilor,   Mărturia mincinoasă,  Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției,  Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri,  Compromiterea intereselor justiției,   Încălcarea solemnității ședinței,   Ultrajul judiciar, Cercetarea abuzivă,  Supunerea la rele tratamente,  Tortura, Represiunea nedreaptă,  Asistența și reprezentarea neloială,  Evadarea,  Înlesnirea evadării,  Nerespectarea hotărârilor judecătorești,  Neexecutarea sancțiunilor penale

INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII PERSOANEI   v Lipsirea de libertate în mod ilegal, Amenințarea,  Șantajul,  Hărțuirea

INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII RELIGIOASE ȘI RESPECTULUI DATORAT PERSOANELOR DECEDATE   v Împiedicarea exercitării libertății religioase,  Profanarea lăcașurilor sau a obiectelor de cult,  Profanarea de cadavre sau morminte,  Prelevarea ilegală de țesuturi sau organe

 INFRACȚIUNI CONTRA LIBERTĂȚII ȘI INTEGRITĂȚII SEXUALE   v Violul,  Agresiunea sexuală,  Actul sexual cu un minor,  Coruperea sexuală a minorilor

 INFRACȚIUNI CONTRA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE   v Constituirea unui grup infracțional organizat,  Instigarea publică,  Incitarea la violență, ură sau discriminare,  Încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni,   Tulburarea ordinii și liniștii publice,  Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase,  Împiedicarea desfășurării unei adunări publice,  Pornografia infantilă,  Ultrajul contra bunelor moravuri

INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI   v Furtul,  Furtul calificat,   Furtul în scop de folosință,    Plângerea prealabilă și împăcarea,  Sancționarea tentativei

INFRACȚIUNI CONTRA PATRIMONIULUI PRIN NESOCOTIREA ÎNCREDERII   v Abuzul de încredere,  Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor,  Bancruta simplă,  Bancruta frauduloasă, Gestiunea frauduloasă,  Însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor,  Înșelăciunea,  Înșelăciunea privind asigurările,  Deturnarea licitațiilor publice, Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile,   Sancționarea tentativei

INFRACȚIUNI CONTRA PERSOANEI   v Infracțiuni contra vieții,  Omorul, Omorul calificat,   Uciderea la cererea victimei,  Determinarea sau înlesnirea sinuciderii,  Uciderea din culpă, Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății,    Lovirea sau alte violențe,  Vătămarea corporală,  Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte,  Vătămarea corporală din culpă,  Relele tratamente aplicate minorului,  Încăierarea,  Violența în familie, Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă,  Întreruperea cursului sarcinii,  Vătămarea fătului, Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate,   Împiedicarea ajutorului

INFRACȚIUNI CONTRA PERSOANELOR CARE SE BUCURĂ DE PROTECȚIE INTERNAȚIONALĂ   Atentatul contra vieții săvârșit împotriva reprezentantului unui stat străin sau altei persoane care se bucură de protecție în conformitate cu convențiile internaționale, aflată în misiune oficială în România, se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Infracțiunile intenționate contra integrității corporale, sănătății sau libertății, săvârșite împotriva unei persoane dintre cele menționate mai sus,   se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

 INFRACȚIUNI CONTRA SĂNĂTĂȚII PUBLICE   v  Zădărnicirea combaterii bolilor,  Omisiunea declarării unor informații,  Contaminarea venerică,  Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit,  Răspândirea bolilor la animale sau plante,   Infectarea apei,   Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse,  Comercializarea de produse alterate,  Traficul de produse sau substanțe toxice

INFRACȚIUNI CONTRA SECURITĂȚII NAȚIONALE   v  Trădarea,   Trădarea prin transmitere de informații secrete de stat,   Trădarea prin ajutarea inamicului,  Acțiuni împotriva ordinii constituționale,   Înalta trădare,  Acțiunile ostile contra statului,  Spionajul,  Atentatul care pune în pericol securitatea națională,  Atentatul contra unei colectivități,   Actele de diversiune,  Comunicarea de informații false,  Propaganda pentru război,   Compromiterea unor interese de stat,  Divulgarea secretului care periclitează securitatea națională,  Infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională,  Constituirea de structuri informative ilegale,   Nedenunțarea unor infracțiuni contra securității naționale,  Cauze de reducere a pedepsei,   Sancționarea tentativei

INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE CĂILE FERATE   v Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă,  Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă,  Părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe,  Distrugerea sau semnalizarea falsă,  Accidentul de cale ferată

INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE   v Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat,  Conducerea unui vehicul fără permis de conducere,  Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,  Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice,   Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia,  Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice,   Nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor,  Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public

 INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI PUBLICE   v Infracțiuni contra siguranței circulației pe căile ferate,  Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice,  Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive,  Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege

INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI ȘI INTEGRITĂȚII SISTEMELOR ȘI DATELOR INFORMATICE   v Accesul ilegal la un sistem informatic,  Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice,  Alterarea integrității datelor informatice,   Perturbarea funcționării sistemelor informatice,  Transferul neautorizat de date informatice,  Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice,  Sancționarea tentativei

INFRACȚIUNI CONTRA UMANITĂȚII   Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapte: uciderea unor persoane; supunerea unei populații sau părți a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiții de viață menite să determine distrugerea fizică, totală sau parțială, a acesteia; sclavia sau traficul de ființe umane, în special de femei sau copii; deportarea sau transferarea forțată, cu încălcarea regulilor generale de drept internațional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere; torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice, ori suferințe fizice sau psihice grave, ce depășesc consecințele sancțiunilor admise de către dreptul internațional; violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituție, sterilizarea forțată sau detenția ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forțat, în scopul modificării compoziției etnice a unei populații; vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane; provocarea dispariției forțate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecția legii pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deținere, la ordinul unui stat sau al unei organizații politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informații reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informații au fost solicitate; întemnițarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internațional; persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcție de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional; alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele   săvârșite în cadrul unui regim instituționalizat de oprimare sistematică și de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intenția de a menține acest regim. Referitor la infracțiunile contra umanității, textul propus reia, într-o formă adaptată, prevederile art. 7 din Statutul CPI, valorificând, astfel, definițiile anterioare promovate de art. 6 lit. c) din Statutul Tribunalului Militar Internațional de la Nuernberg, art. II nr. 1 c) a Legii nr. 10 a Consiliului de Control, de art. 5 lit. c) din Statutul Tribunalului Penal Internațional pentru Orientul Îndepărtat, respectiv mai actualele art. 5 din Statutul Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și art. 3 din Statutul Tribunalului Penal Internațional pentru Ruanda.  Procurori ai Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. au efectuat mai multe acte de urmărire penală în cauza denumită ca fiind „Dosarele Revoluției”. Prin ordonanța din 1 noiembrie 2016,  procurorii militari au dispus extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul infracțiunii contra umanității, prevăzută în art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) și k) C. pen.,  cu aplicarea art. 5 C. pen. Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după  22 decembrie 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare,  vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prevăzută în  art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) și k) C. pen.,  cu aplicarea art. 5 C. pen. ”Statul român a întârziat, nepermis de mult, finalizarea aflării adevărului, în baza căruia să se poată garanta dreptul victimelor și al urmașilor acestora la reparație echitabilă, autoritățile naționale neacționând cu diligența impusă de normele internaționale referitoare la respectarea drepturilor omului”.( https://cursdeguvernare.ro/draftul-rezolutiei, 12 decembrie 2019). Prin rechizitoriul Secției Parchetelor Militare nr. 11/P/2014 din 05.04.2019, în dosarul penal intitulat generic „Revoluția Română din decembrie 1989”, au fost trimiși în judecată inculpații Iliescu Ion,Voiculescu Voican Gelu și general (rtr.) Rus Iosif pentru săvârșirea infracțiunilor contra umanității, prevăzută și pedepsită de art. 439 alin.1. lit. a), g), i) și k) din C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen.   Pentru întocmirea rechizitoriului Secției Parchetelor Militare au fost administrate, în principal, probe obținute după  13.06.2016, dată la care, prin Încheierea nr. 469 din dosarul 1483/1/2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmăririi penale. Procurorii militari au obținut prin ancheta desfășurată probe noi, iar în urma declasificării documente esențiale, care au contribuit la cunoașterea împrejurărilor comiterii faptelor și la aflarea adevărului . Comunicat,   http://www.mpublic.ro/ro,  8 aprilie 2019 .  Totodată, a fost dispusă clasarea cauzei  cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității de către Ceaușescu Nicolae, pentru conduitele constatate în intervalul 16.12.1989 – 22.12.1989 (orele 12:06), întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,  Vlad Iulian,  Milea Vasile Militaru Nicolae Eftimescu ,  Brucan Silviu, întrucât a survenit decesul acestora, cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale; a  fost dispusă clasarea cauzei cu privire la conduitele numiților Mocanu Mircea și Dinu Ștefan, întrucât nu există probe concludente în sarcina acestora cu privire la existența infracțiunilor contra umanității, cu privire la conduitele numiților Roman Petre, Brateș Teodor și  Toma Ioan, deoarece în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există  în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârșirea infracțiunilor contra umanității,   cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, de către  Igreț Viorel, având în vedere că în sarcina acestuia nu există probe concludente pentru săvârșirea acestei infracțiuni sau a altei infracțiuni prevăzută de legea penală. Situația premisă a infracțiunii contra umanității referitoare la existența unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localități în care au avut loc incidente armate cu consecințele menționate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existența unui plan după care s-a acționat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forțelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naționale și difuzarea unor ordine, rapoarte și informații false, scoaterea în stradă și înarmarea populației, respectiv crearea aparenței unui „război civil” în care să se confrunte unități înarmate aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne sau aceluiași minister, în scopul preluării puterii și legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste și uneori false, la tăierea legăturilor telefonice și aducerea la conducerea ministerelor de forță a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecința generării unui „război” psihologic și mediatic care a condus la producerea a numeroase victime. În cauză, cercetările continuă cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la faptele comise după  22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul țării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză Comunicat  8  februarie 2017,  http://www.mpublic.ro.  Pentru îndeplinirea dispozițiilor reținute din încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză, precum și a obiectivelor fixate de procurori la momentul extinderii urmăririi penale sub aspectul infracțiunii contra umanității (1 noiembrie 2016), a fost administrat un probatoriu complex, implicând audierea a numeroși martori; colaborarea cu  istorici, scriitori și jurnaliști; verificarea și exploatarea arhivelor militare și civile, precum și fișarea, scanarea, analizarea și valorificarea vastei arhive a Senatului României care a stat la baza elaborării Raportului Comisiei Senatoriale privind Revoluția Română din Decembrie 1989 (28.730 file); s-a realizat o clarificare cu privire la situația internă și  internațională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989; a fost stabilită componența comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga președintelui în exercițiu,  puterea totală în România, concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.  S-a realizat edificarea parțială referitoare la declanșarea și executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 . Un documentar laborios CNSAS la   Andrei URSU, Mădălin HODOR,   Roland O. THOMASSON,    „Cine a tras în noi după 22” Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989, http://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2018_4/NRDO-4-2018-studiu.pdf . V și madalin_hodor@yahoo.com. „Concluzia autorilor este că eludarea vinovățiilor instituționale și individuale ale Securității și ale cadrelor sale perpetuează, în ciuda dovezilor, mistificările întreținute chiar de securiști și adepții lor timp de 29 de ani. Mizându-se pe amnezia generală a poporului român, procurorii îi scot din ecuație tocmai pe cei care au tras și au montat simulatoarele, deci cadre ale Securității sau afiliate acesteia. Prin necercetarea și neinculparea lor, rechizitoriul constituie, citez, «încă o tragedie pentru victimele de la Revoluție, încă o lovitură dată supraviețuitorilor și urmașilor celor căzuți pentru libertatea noastră» «o rușine pentru memoria revoluționarilor uciși și pentru demnitatea națională“; o „mistificare juridică și istorică cu profunde implicații pentru capacitatea noastră de a ne face dreptate, de a ne gestiona propria justiție»“. Gabriel Andreescu,  Finalul penibil al Dosarului Revoluției. O victorie a Securității,   „Observator cultural” nr. 967,   18 aprilie 2019. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale și distrugeri survenite.  Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecințe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii și mijloacelor militare de comunicații, astfel fiind instaurată la nivel național bine cunoscuta psihoză teroristă; de asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecințe deosebit de grave. A fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum și existența unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu; au fost clarificate circumstanțele și împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgență a fostului președinte și a soției acestuia,  judecarea propriu-zisă, motivațiile reale care au stat la baza acestei acțiuni și, mai  apoi, executarea soților Ceaușescu. Parchetul  precizează faptul că, după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluția, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acțiuni sau inacțiuni și consecințele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989. Comunicat 18 decembrie 2017 ,  http://www.mpublic.ro Rechizitoriul depășește „în mod imprudent” granițele documentului strict juridic,  pentru a se aventura în teritoriul istoriei Ion Cristoiu, Din jurnalul unei obsesii: Evenimentele din decembrie 1989, „Historia” nr. 208 mai 2019,   pp. 74 sqq  .  El expune opinii și despre lovitura de stat din decembrie ’89, despre caracterul prosovietic al echipei conducătoare, despre Procesul simulat de la Târgoviște, despre relația dintre armată și securitate,  înainte și după 22 decembrie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. a adresat Președintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituționale și legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii contra umanității, prevăzută în art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) și k) C. pen.  cu aplicarea art. 5 C. pen. ,   față de: Iliescu Ion, membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă și legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariția Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când președintele consiliului a primit rolul unui șef de stat, iar atribuțiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989; Roman Petre, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989,  și Voiculescu Gelu-Voican, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989, numit oficial viceprim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.    Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. se întemeiază pe prevederile constituționale și legale (art. 109 alin. 2 din Constituția României, respectiv art. 12 și 19 din Legea nr. 115/1999), precum și pe Decizia Curții Constituționale nr. 270 din 10 martie 2008 Comunicat  2 aprilie 2018). Procurorii militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității față de suspecții  general locotenent (r) Rus Iosif, la data săvârșirii faptelor, comandant al Aviației Militare și membru al Consiliului  Militar Superior;  amiral (r)  Dumitrescu Emil. În aceeași cauză, s-a dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității față de suspectul Ion  Iliescu, la data săvârșirii faptelor, membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (C. F. S. N. )pentru fapte comise în intervalul 27 – 31 decembrie 1989,  pentru care nu este necesară îndeplinirea unei condiții prealabile de autorizare.  În această perioadă, C. F. S. N.  a acționat ca un veritabil Guvern, membrii acestuia fiind asimilați unor miniștri, aspect detaliat pe larg în Precizările  Ministerului Public în  13 aprilie 2018. Astfel,  conform dispozițiilor art.109 alin. 2 din Constituția României, art. 12 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată,  și art. 294¹ C.pr.pen. , doar Președintele României are dreptul să autorizeze efectuarea urmăririi penale a foștilor membrii ai Guvernului României. În vederea edificării cu privire la natura juridică a C. F. S. N. și a caracterului juridic al actelor emise de acest organism, principalele facultăți de drept din țară (Cluj – Napoca, București și Iași) au concluzionat că „deși cadrul legal de funcționare al C. F. S. N.  a fost definitiv conturat abia în  27 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr. 2, din punct de vedere faptic C. F. S. N.  a acționat în perioada 22-27 decembrie 1989 ca un veritabil Guvern, învestit prin susținerea populară existentă la momentul respectiv” .Din probatoriul administrat în cauză,   rezultă că (Precizări privind  solicitarea adresată președintelui României în vederea exercitării prerogativelor constituționale și legale în cauza intitulată generic „Dosarul Revoluției”, 21 aprilie 2018,    ) în calitate de comandant al Aviației Militare și membru al Consiliului  Militar Superior, gl. lt. (r) Iosif Rus a dat ordine cu caracter diversionist .  Astfel, în seara zilei de 22 decembrie 1989, din proprie inițiativă și fără drept, acesta a insistat în emiterea unui ordin prin care a solicitat ca în sprijinul micro garnizoanei Aeroportului Internațional Otopeni să fie trimisă o subunitate a trupelor de Securitate. Acest ordin, dat de o persoană ce nu avea dreptul să intervină în organizarea pazei și apărării Aeroportului Otopeni (cu plan propriu de apărare), a produs o ruptură informațională și de comunicare între forțele angrenate în paza și apărarea acestui obiectiv, constituind sursa unei grave confuzii, factori esențiali ce au creat premisele focului fratricid între militarii M. Ap. N.  și cei ai trupelor de Securitate sosite în sprijin. Fără acest ordin, neregulamentar și inutil, nu ar fi fost posibilă tragedia survenită în dimineața zilei de 23 decembrie 1989, în urma căreia au decedat 48 de persoane (40 militari) și alte 15 au fost rănite .  Totodată, față de gl. lt. (r) Iosif Rus există probe care demonstrează că, la  23 decembrie 1989, acesta a dat ordin ca elicopterelor de la Regimentul 61 Elicoptere Boteni să le fie schimbate, prin revopsire, cocardele tricolore de pe fuzelaj și înlocuite cu alte însemne, de alt format geometric. În condițiile în care gl. lt. (r) Iosif Rus a ordonat, în mai multe rânduri, ca aparatele de zbor amintite să efectueze diverse misiuni deasupra Capitalei (TVR, Cimitirul Ghencea etc.) și în alte zone, cu scopul combaterii presupușilor teroriști, au fost generate confuzii și suspiciuni întemeiate la nivelul militarilor dispuși la sol pentru paza diverselor obiective, situație care a dus la deschiderea focului fratricid și creșterea în intensitate a psihozei teroriste. De menționat că toate afirmațiile făcute cu privire la existența elementelor teroriste s-au dovedit ulterior a fi false. Din același probatoriu, rezultă suspiciuni rezonabile referitoare la activitatea cpt. rang I Emil (Cico) Dumitrescu, cu privire la care s-a stabilit că, în ținută militară, a lansat personal prin intermediul TVR (începând cu 22 decembrie 1989, orele 14.25) informații false, cu caracter diversionist, ce au avut drept efect instaurarea la nivelul întregii țări a psihozei fenomenului terorist, cu consecințele grave arătate mai sus, respectiv pierderi de vieți omenești, vătămări corporale și lipsirea de libertate a numeroase persoane pe teritoriul României .  Același militar a făcut parte din comandamentul militar existent în TVR, iar din această poziție a desfășurat activități ce au avut drept efect intensificarea psihozei cu privirea la activitatea elementelor teroriste. Ca inițiator și coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar) iar, mai apoi, în  calitate de președinte al C. F. S. N. (care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), Iliescu Ion „a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist. Prin exercitarea autorității depline, Iliescu Ion ar fi putut interveni pentru stoparea fenomenului diversionist, însă nu a acționat în acest sens” .  Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor și civililor înarmați, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unități militare, ordonate în general pe timpul nopții), au avut drept rezultat numeroase situații de foc fratricid și de deschidere a focului asupra  unor persoane ce nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare Comunicat, 17 aprilie 2018 ,  http://www.mpublic.ro . I. Iliescu  rămâne în istorie  ca fiind aparatcicul semiautoritar care a obținut victoria în cele mai violente și „revoluționare” evenimente,  deși efectele schimbărilor au fost cele mai puțin radicale (David Priestland,   Steagul roșu. O istorie a comunismului, Ed. Litera, București, 2019. P. 723). Pe de altă parte,  Ion Iliescu reiterează buna credință a celor care au încercat să „dea un sens și direcție schimbării”, atunci când „o revoltă populară a născut un vid de putere” http://www.ziare.com.Cum poți să propagi o revoluție mai rapid decât transmițând-o la televizor? Acesta a fost răspunsul găsit în `89. Astăzi mai avem Facebook-ul și Twitter (pentru vreo altă  primăvară arabă)! La noi, puterea a alunecat din balcon, dar nu a ajuns la masele din piață. Deși entuziasmate,  mulțimile nu aveau cum să se organizeze deosebit de rapid. Puterea a trecut în mâinile unei mici grupări de actori politici al căror unic capital era o mai bună organizare.   Yuval Noah Harari este profesor de istorie universală  în cadrul Departamentului de istorie al Universității Ebraice din Ierusalim.  Cartea care l-a făcut celebru este „Sapiens. Scurtă istorie”,  tradusă în peste patruzeci de limbi,  printre care și în românește (Polirom,  2017). Într-o altă lucrare (Yuval Noah Harari,  Homo deus. Scurtă istorie a viitorului,  Polirom, 2018.), „turnată în scenarii logice,  dar și în  mirări îngrijorătoare” (Florin Saiu,  După ce-a inventat divinitatea,  omul se pregătește să devină zeu,  „Evenimentul istoric ” nr. 3,  20 aprilie-24 mai 2018,  p. 64. ). ,  se arată că Revoluția Română a fost deturnată de autoproclamatul F.S.N.,  care,  în realitate,  era o perdea de fum pentru aripa moderată a partidului comunist. Frontul era alcătuit din foști membri de partid de nivel mediu și condus de un membru al C.C.  al P.C.R.,  fost șef al departamentului de propagandă. Ei s-au reinventat ca politicieni democrați, folosindu-și experiența îndelungată și rețeaua de acoliți în preluarea  controlului asupra țării și în însușirea resurselor economice. Noua elită este alcătuită din foștii comuniști și familiile lor.   Masele care și-au riscat viața la Timișoara și București nu aveau cum  să știe „cum să coopereze și cum să creeze o organizare eficientă ca să-și urmărească propriile interese”[1]. Istoricul  definește fenomenul ca definind o cooperare flexibilă,  în cadrul unor rețele mai eficiente.    Crima împotriva umanității este un concept care apare în practica judiciară ca o alternativă la utilizarea termenului de genocid. Motivul este existența unor cerințe de probațiune mult mai ușoare, în condițiile în care există anumite suprapuneri a sferelor celor două infracțiuni Versavia Brudaru,  Infracțiuni de genocid și contra umanității, în G. Antoniu,  T. Toader (coordonatori),  „ Explicațiile noului Cod penal”, vol. V,  ,   Crimele contra umanității, indiferent dacă sunt comise în timp de război sau în timp de pace, așa cum sunt definite în Statutul Tribunalului Militar Internațional de la Nürnberg din 8 august 1945 și confirmate prin rezoluțiile Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite 3 (I) și 95 (I) din 13 februarie 1946 și 11 decembrie 1946, sunt imprescriptibile. <sup>.</sup> Șeful Secției Parchetelor Militare din cadrul P.  Î.C.C.J. , Dan Voinea spune că „într-adevăr, acuzații nu pot fi judecați după altă legislație decât cea în vigoare la vremea respectivă, decât dacă avocații lor apreciază că cea actuală este mai blândă, altfel vor cere revenirea la vechiul C. pen. . Cum de genocid nu poate fi vorba, rămâne articolul legat de tratamente neomenoase în care s-ar încadra, cred eu, faptele comise la mineriadă. Numai că, știți cum e, dacă sunt cinci juriști într-o cameră, fiecare poate avea altă opinie vizavi de acest fapt, deci nu mă pot pronunța categoric” http://inpolitics.ro/un-mister-si-totusi-pentru-ce-anume-sunt-anchetati, http://sokant.ro, sau,  printre alții,   Magda Colgiu, Ion Iliescu nu poate fi acuzat de infracțiuni contra umanității,  https://www.cotidianul.ro,18 aprilie 2018. Articolul  7  C.E.D.H.  arată că: „1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvârșirii sale, era considerată infracțiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate.” Noțiunea de „drept” („law”) utilizată la art. 7 corespunde celei de „lege” care figurează în alte articole ale Convenției și cuprinde dreptul scris și nescris, implicând condiții calitative, printre care cele privind accesibilitatea și previzibilitatea. În ceea ce privește previzibilitatea, Curtea reamintește că, oricât de clar ar fi redactat textul unei dispoziții legale, în orice sistem juridic, inclusiv dreptul penal, inevitabil există un element de interpretare judecătorească. Întotdeauna va exista necesitatea de elucidare a aspectelor îndoielnice și de adaptare la schimbările de situație. De altfel, în tradiția juridică a anumitor state părți la Convenție este consacrat faptul că jurisprudența, ca sursă de drept, contribuie în mod necesar la evoluția progresivă a dreptului penal . Articolul 7 din Convenție nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a normelor privind răspunderea penală prin interpretarea judecătorească a fiecărei cauze în parte, cu condiția ca rezultatul să fie concordant cu substanța infracțiunii și previzibil în mod rezonabil (Cauza Streletz, Kessler și Krenz c Germaniei (MC), nr. 34044/96, 35532/97 și 44801/98, § 50: Secondly, the Court reiterates the fundamental principles laid down in its case-law on Article 7 of the Convention, particularly in S.W. v. the United Kingdom and C.R. c. the United Kingdom (judgments of 22 November 1995, Series A no. 335-B, pp. 41-42, §§ 34-36, and Series A no. 335-C, pp. 68-69, §§ 32-34, respectively):“The guarantee enshrined in Article 7, which is an essential element of the rule of law, occupies a prominent place in the Convention system of protection, as is underlined by the fact that no derogation from it is permissible under Article 15 in  time of war or other public emergency. It should be construed and applied, as follows from its object and purpose, in such a way as to provide effective safeguards against arbitrary prosecution, conviction and punishment. Accordingly, as the Court held in  its Kokkinakis v. Greece judgment of 25 May 1993 (Series A no. 260-A, p. 22, § 52), Article 7 is not confined to prohibiting the retrospective application of the criminal law to an accused’s disadvantage: it also embodies, more generally, the principle that only the law can define a crime and prescribe a penalty (nullum crimen, nulla poena sine lege) and the principle that the criminal law must not be extensively construed to an accused’s detriment, for instance by analogy. From these principles it follows that an offence must be clearly defined in the law. in  its aforementioned judgment the Court added that this requirement is satisfied where the individual can know from the wording of the relevant provision and, if need be, with the assistance of the courts’ interpretation of it, what acts and omissions will make him criminally liable. The Court thus indicated that when speaking of ‘law’ Article 7 alludes to the very same concept as that to which the Convention refers elsewhere when using that term, a concept which comprises written as well as unwritten law and implies qualitative requirements, notably those of accessibility and foreseeability (see … the Tolstoy Miloslavsky v. the United Kingdom judgment of 13 July 1995, Series A no. 316-B, pp. 71-72, § 37).However clearly drafted a legal provision may be, in  any system of law, including criminal law, there is an inevitable element of judicial interpretation. There will always be a need for elucidation of doubtful points and for adaptation to changing circumstances. Indeed, in … the … Convention States, the progressive development of the criminal law through judicial law-making is a well entrenched and necessary part of legal tradition. Article 7 of the Convention cannot be read as outlawing the gradual clarification of the rules of criminal liability through judicial interpretation from case to case, provided that the resultant development is consistent with the essence of the offence and could reasonably be foreseen.”) În temeiul art. 7 din Convenție, într-o cauză,   reclamanții s-au plâns de faptul că li s-a aplicat o lege penală mai severă decât cea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost găsiți vinovați (Cu privire la pretinsa încălcare a art. 7 CEDH, Marea Cameră, Hotărârea din 18 iulie 2013, Cauza Maktouf și Damjanović c Bosniei și Herțegovina (Cererile nr. 2312/08 și 34179/08),§§ 54 ,  62-66: referitor la neretroactivitate,   se consideră că acest principiu nu trebuie să fie aplicat cu rigiditate, anumite situații istorice impunând  aplicarea mai flexibilă a acestuia, astfel încât să nu se aducă atingere principiului echității.). Curtea reamintește, în primul rând, că nu are sarcina de a examina in  abstracto aspectul de a stabili dacă aplicarea retroactivă a Codului din 2003 în cauzele privind crime de război este, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenție. Principiile generale referitoare la art. 7 au fost reamintite   în cauza Kononov c   Letoniei (CEDO 2010 (MC), nr. 36376/04, § 185 : din lucrările preparatorii ale Convenției rezultă că art. 7 § 2 are scopul de a preciza că acest articol nu afectează legile care, în circumstanțele excepționale ale sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial au fost adoptate pentru a pedepsi, printre altele, crimele de război; prin urmare, acesta nu vizează nici o condamnare juridică sau morală a acestor legi (X. c. Belgiei, nr. 268/57, decizia Comisiei din 20 iulie 1957, Anuarul 1, p. 241). În orice caz, Curtea notează că definiția crimelor de război care figurează în Statutul TMI de la Nuernberg era privită ca o expresie codificată a legilor și obiceiurilor internaționale de război așa cum erau interpretate în 1939 . ): „Garanția consacrată la art. 7, element esențial al statului de drept, ocupă un loc primordial în sistemul de protecție al Convenției, astfel cum o atestă faptul că art. 15 nu autorizează nicio derogare în caz de război sau alt pericol public. Astfel cum decurge din obiectul și scopul său, acesta trebuie să fie interpretat și aplicat astfel încât să fie asigurată o protecție efectivă împotriva urmăririi penale, condamnărilor și sancțiunilor arbitrare. Prin urmare, art. 7 nu se limitează la a interzice aplicarea retroactivă a dreptului penal în defavoarea acuzatului: acesta consacră totodată, la modul mai general, principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege) și cel care dispune să nu se aplice legea penală în mod extensiv în detrimentul acuzatului, mai ales prin analogie. Rezultă că o infracțiune trebuie să fie definită clar de lege. Această condiție este îndeplinită în cazul în care justițiabilul poate știi, pornind de la textul dispoziției relevante și, dacă este necesar, prin intermediul interpretării acesteia de către instanțe, ce acte și omisiuni angajează răspunderea sa penală. Se apreciase că actele săvârșite de reclamanți în cauză constituiau infracțiuni în temeiul „principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate” și că, în consecință, norma privind neretroactivitatea pedepselor nu se aplică în speță. Acesta subliniază, de asemenea, că, deși  a fost aplicat Codul din 2003, pedepsele reclamanților intră atât în sfera de aplicare a Codului din 1976, cât și în cea a Codului anterior,   din 2003 (Se face trimitere la Observațiile finale privind al doilea raport periodic din Bosnia și Herțegovina ale Comitetului pentru drepturile omului al Organizației Națiunilor Unite (CCPR/C/BIH/CO/1). ). Citând decizia Karmo c  Bulgariei (nr. 76965/01, 9 februarie 2006), Guvernul bosniac susține că versiunea Codului penal din 2003 era mai favorabilă în privința reclamanților decât cea a Codului penal din 1976, pentru că  nu prevedea pedeapsa cu moartea; argumentează că aceeași opinie a fost exprimată și de Curtea Constituțională a Bosniei și Herțegovina în speță .  Deși Codul din 2003 nu a fost mai favorabil în privința reclamanților, era totuși justificată aplicarea sa în speță. În primul rând, art. 7 § 2 din Convenție prevedea o excepție de la principiul neretroactivității infracțiunilor și pedepselor enunțat la art. 7 § 1(nr. 76965/01, 9 februarie 2006) și o aplică. Cu alte cuvinte, conform Guvernului bosniac, dacă o acțiune constituia o infracțiune la momentul săvârșirii sale, atât în temeiul „principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate”, cât și conform dreptului național, ar putea fi impusă o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă în dreptul național la momentul faptelor. Or,- se afirmă – era clar că actele săvârșite de reclamanți în cauză constituiau infracțiuni în temeiul „principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate”. Prin urmare, principiul privind neretroactivitatea pedepselor nu își găsește locul.  În al doilea rând, interesul justiției impune ca în cauză să nu se țină seama de principiul neretroactivității(în această privință, Guvernul face trimitere la hotărârile S.W. și Streletz, Kessler și Krenz și la obligația prevăzută de dreptul național umanitar de a pedepsi în mod corespunzător autorii crimelor de război. ) .  În fapt, Guvernul consideră că acest principiu nu trebuie să fie aplicat cu rigiditate, anumite situații istorice impunând aplicarea mai flexibilă a acestuia, astfel încât să nu se aducă atingere principiului echității. În cauzele privind crime de război, camere de apel au aplicat Codul din 1976 în cinci cauze și Codul din 2003 în șaisprezece cauze Guvernul bozniac dezaprobă abordarea adoptată în cele cinci cauze menționate și consideră că ar fi trebuit ca în toate cauzele privind crime de război să fie aplicat Codul din 2003 de către Curtea de Stat . În speța românească,   nu este vorba de prescripție sau de crime de război,  de Iugoslavia sau de Ruanda. Referitor la criteriul gradului de organizare a acțiunilor atacului, observăm că este vorba de  atac generalizat sau sistematic, îndreptat împotriva unei populații civile (Convenția de la Geneva din 12 august 1949 privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război, ratificată prin Decretul nr. 183/1954 (B. Of. nr. 25 din 21 mai 1954); scopul   distrugerii, referirea la condiții de viață menite să determine distrugerea   acesteia  îl găsim doar sub lit. b); încălcarea regulilor generale de drept internațional ori folosirea altor măsuri de constrângere doar sub lit. d); depășirea consecințelor,   sancțiunilor admise de către dreptul internațional,  formulată ca atare,  doar la lit. e); scopul modificării compoziției etnice a unei populații la lit. f); vătămarea integrității   unor persoane apare,   separat,   sub lit. g); scopul de a   sustrage   persoane de sub protecția legii pentru o perioadă îndelungată,  la lit. h); încălcarea regulilor generale de drept internațional apare din nou și  la lit. i);  distincția grup sau   colectivitate determinate o întâlnim sub lit. j); privarea drepturile fundamentale ale omului sau   restrângerea (gravă) a exercitării acestor drepturi este incriminată sub lit. j); motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcție de alte criterii întâlnim pomenite sub aceeași lit. j);  iar la lit. k),   înglobăm orice fapte ,   acțiune sau   omisiune care, în momentul săvârșirii sale, sunt considerate infracțiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate. Exemplificările literelor a) la j) se subsumează,  de fapt, privării populației de  drepturile fundamentale ale omului. Restrângerea (gravă) a exercitării   drepturilor.  Toate asemenea fapte sunt săvârșite (1) cu intenție (chiar eventuală) și (2) în cunoștință de cauză (“A cunoaște” și “în cunoștință de cauză” se interpretează în consecință.), (3) în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, (4) lansat împotriva unei populații civile,   adică necombatante (Se pare că s-ar putea adăuga membrii forțelor armate care au depus armele și persoanele care au fost scoase în afara luptei din orice cauză). Acțiunile atacului trebuie să urmeze un plan,  o metodă,  să fie ordonate,  organizate,   ca parte a unor activități generalizate conștient,  urmând un scop bine determinat.  Unele probe descrise în acuzațiile parchetului sunt exterioare sau co/laterale,  iar scopul urmărit în decembrie `89 presupunea,  cel puțin drept circumstanță atenuantă,  schimbarea unui regim politic,  într-o primă fază. Scopuri ulterioare fazei incipient democratice sunt subsumate acaparării puterii. Analiza juridică nu îndepărtează de la convingerea unei corecte și convingătoare încadrări juridice,  dar plecând de la reglementările internaționale în domeniu,  de la care pleacă legea internă.  Potrivit art.  5 din Statut (Statutul din 17 iulie 1998 de la Roma al Curții Penale Internaționale,  M. Of. nr. 211 din 28 martie 2002. România a semnat Statutul la  7 iulie 1999 și l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002.),   competenta Curții Penale Internaționale este limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunității internaționale,  printre care și  crimele împotriva umanității.   Oricare stat parte poate deferi procurorului Curții o fapta în care una sau mai multe crime ce sunt de competenta Curții par sa fi fost comise și sa roage procurorul sa ancheteze aceasta fapta pentru a stabili dacă una sau mai multe persoane identificate ar trebui sa fie acuzate pentru aceste crime.  Statul care procedează la trimitere indică pe cât posibil circumstanțele pertinente ale cauzei și prezintă documentele justificative de care dispune (art. 14), putându-se deschide o anchetă din proprie inițiativă a  procurorului Curții (Biroul procurorului acționează independent ca organ distinct în cadrul Curții). Statutul se aplica tuturor în mod egal, fără nici o distincție, bazată pe calitatea oficială. În special, calitatea oficială de șef de stat sau de guvern, de membru al guvernului sau al parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al unui stat nu exonerează în nici un caz de răspundere penală, potrivit prezentului statut, și nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei (art. 27 din Statut)  Imunitățile sau regulile de procedura speciale care pot fi legate de calitatea oficială a unei persoane, în baza dreptului intern și a dreptului internațional, nu împiedică Curtea sa își exercite competența față de această persoană. Crimele ce țin de competenta Curții nu se prescriu (conform art. 29), dar  nimeni nu răspunde penal, în baza   Statutului CPI, pentru un comportament anterior intrării în vigoare a acestuia. Dacă dreptul aplicabil unei cauze este modificat înainte de judecarea definitivă, se aplica dreptul cel mai favorabil persoanei care face obiectul unei anchete, urmăriri sau al unei condamnări ( art. 24 din Statut).Credem că această regulă se aplică   națiunilor civilizate,  oricât de (cel puțin) imorale sau criminale sunt  acțiunile desfășurate și măsurile dispuse de noua conducere politică și militară instaurată după  22 decembrie 1989. În Comunicatul P.Î.C.C.J. din  8 aprilie 2019 Comunicat,   http://www.mpublic.ro/ro,  8 aprilie 2019 . „Acest dosar contrafăcut al Revoluției, în cazul în care, poate, nu a cunoscut probele existente, care incriminează, fără putință de tăgadă, Securitatea. Și să-l trimită înapoi la Pachet, pentru extinderea și completarea cercetării penale.”( Ovidiu Șimonca, Interviu cu Andrei Ursu, Gheorghe Ursu, Securitatea, Revoluția, https://www.observatorcultural.ro, nr. 967, 19 aprilie 2019)- subl.ns.-D. C.  se arată în ce constă infracțiunea contra umanității ,   și anume că începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 ar fi  fost lansată o amplă și complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni și dezinformări), coordonată de unii componenți ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată și asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N. Potrivit art. 439 alin. (1) C. pen.,  săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapte: a) uciderea unor persoane; [. . .] g) vătămarea integrității fizice sau psihice a unor persoane; [. . . ]i) întemnițarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internațional; [. . . ] sau a k) altor asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 11/P/2014,  având ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în contextul Revoluției Române din decembrie 1989 și a circumstanțelor care au avut ca rezultat decesul, rănirea și lipsirea de libertate a multor persoane, vătămări psihice grave precum și distrugerea unor bunuri de patrimoniu, pe întregul teritoriu al României,  Prin  rechizitoriul din   5  aprilie  2019,  colonel magistrat Cătălin Ranco Pițu, procuror militar, șef al Biroului urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – Secția Parchetelor Militare,  a dispus   trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:  Iliescu Ion, fost președinte al României, cu privire la săvârșirea infracțiunii contra umanității, prevăzută și pedepsită de art. 439 alin.1 lit. a), g), i), k) din  Codul penal cu aplicarea art. 5 C.pen., a lui Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, cu privire la săvârșirea infracțiunii contra umanității, prevăzută și pedepsită de art. 439 alin.1 lit. a), g), i), k) din  Codul penal cu aplicarea art. 5 C.pen. și a  general (rtr) Rus Iosif, fost comandant al Aviației Militare, cu privire la săvârșirea infracțiunii contra umanității, prevăzută și pedepsită de art. 439 alin.1 lit. a), g), i), k) din  Codul penal cu aplicarea art. 5 C.pen. S-a considerat că materialul probator demonstrează fără echivoc preexistența unui grup dizident din care făcea parte inclusiv Iliescu Ion ca lider, care avea drept scop înlăturarea de la putere a președintelui Nicolae Ceaușescu, cu menținerea României în sfera de influență a URSS.  Iliescu Ion a afirmat că o unitate a cadrelor de securitate special pregătite și fidele fostului președinte i-a atacat pe revoluționarii aflați în fața fostului C. C. al P. C. R.  și pe aceia care se aflau în sediul Comitetului Central.  Probatoriul administrat în  cauză a demonstrat că nu există nicio probă pe baza căreia să se concluzioneze că militari din fostul D. S. S.  i-au atacat pe revoluționarii din fața C. C.  al P. C. R.  sau pe cei aflați în sediu. Iliescu Ion îi numește pe atacatori ca fiind securiști, bezmetici, sinucigași, teroriști.  Prin aceste afirmații neverificate a fost dezinformată opinia publică și s-a contribuit în mod decisiv la instaurarea psihozei securist-teroriste, dorindu-se a se demonstra că militarii fostei securități sunt ostili Revoluției (așadar poporului român și armatei române) și noii conduceri a statului.  Analizată in profunzime, afirmația conform căreia cadrele D. S. S.  au declanșat un atac militar, este lipsită de logică.    Iliescu Ion a precizat că atacul respectivilor securiști/bezmetici/ sinucigași/teroriști a creat noi tragedii și victime pe altarul luptei pentru libertate. Nici această afirmație nu are acoperire în realitate, fiind la rândul ei o dezinformare ce a amplificat psihoza teroristă și a accentuat divizarea dintre cele două tabere aparent dușmane. Primele victime prin împușcare apărute în acel perimetru al capitalei au survenit mai târziu, în cursul zilei de 22 decembrie , după ce psihoza teroristă a început să se instaleze. Prin apariția televizată din seara zilei de 22 decembrie 1989, Iliescu Ion a contribuit în mod direct și nemijlocit la generarea și amplificarea psihozei terorist-securiste , dezinformând opinia publică prin întregul său discurs. A fost, practic, o succesiune de dezinformări, în condițiile în care prin dezinformare și diversiune a fost indusă psihoza teroristă, cauză principală a multiplelor decese și răniri de persoane, după 22 decembrie 1989. Conduitele inculpatului Iliescu Ion ,   care, în calitate de șef de stat și guvern, președinte al CFSN și al Consiliului Militar Superior, cu intenție, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 19.30, a dezinformat în mod direct prin aparițiile sale televizate și emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel în mod decisiv la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, psihoză concretizată în numeroase situații de foc fratricid, trageri haotice cu muniție militară, etc.), a participat la dezinformarea și diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceaușescu (25 decembrie 1989) și a acceptat și și-a asumat politic (în intervalul 22-31 decembrie 1989) inducerea în eroare coordonată și exercitată de unele cadre cu funcții de conducere din M. Ap. N . (al căror șef era), fără a interveni pentru stoparea acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor contra  umanității, prevăzute de art. 439 lit. a), g), i), k)  din  Codul penal ,  având în vedere că toate aceste conduite au contribuit decisiv la decesul unui număr de 853 persoane, rănirea unui număr de 2157 persoane, privarea gravă de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internațional a 489 de persoane și cauzarea de suferințe psihice altor persoane. Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane, generând totodată o stare de pericol pentru existența unei părți însemnate a populației civile de pe întregul teritoriu al României.  Referitor la continuitatea incriminării juridice a faptelor,  în rechizitoriu se arată deosebit de documentat că Infracțiunile contra păcii și omenirii au fost reglementate de Codul penal anterior, în cadrul unui titlu distinct (XI), care cuprindea propaganda pentru război (art.356), genocidul (art. 357), distrugerea unor obiective și însușirea unor bunuri (art. 359), distrugerea, jefuirea sau însușirea unor valori culturale (art.360), precum și un articol distinct, care prevedea sancționarea tentativei, tăinuirii și favorizării pentru infracțiunile menționate. În actualul Cod penal, infracțiunile de genocid, contra umanității și de război, sunt prevăzute în titlul XII, care este împărțit în două capitole. Capitolul I cuprinde infracțiunile de genocid și cele contra umanității. Capitolul II cuprinde infracțiunile de război. Astfel, legislația penală internă a fost aliniată la standardele Statutului Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la  17 iulie 1998, ratificat de România. Pe cale de consecință, relațiile sociale ocrotite de Codul penal din 1968 sunt protejate în prezent prin incriminările cuprinse în Codul penal – Titlul XII. În cele ce urmează, se va face o paralelă între infracțiunile de genocid și cele de tratamente neomenoase și modul în care faptele care intrau în conținutul constitutiv al acestor infracțiuni sunt incriminate în prezent. Conform Codului penal din 1968, constituia genocid „săvârșirea, în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup național, etnic, rasial sau religios, a uneia din următoarele fapte : uciderea membrilor colectivității sau grupului ; vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a colectivității sau grupului (….)” (p. 459 din rechizitoriu).  Actualul Cod penal incriminează infracțiunea de genocid (art. 438), textul nefiind modificat în mod semnificativ față de cel al codului anterior, o modificare constând în renunțarea la termenul de „colectivitate” în favoarea celui de „grup”. Codul penal din 1968 stipula că infracțiunea de tratamente neomenoase consta în supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar al Crucii Roșii ori a organelor asimilate acesteia, a prizonierilor de război și, în general a oricărei persoane căzute în puterea adversarului. Totodată, această infracțiune putea consta în săvârșirea, față de persoanele menționate, inclusiv a lipsirilor de libertate fără temei legal sau a torturii. Actualul Cod penal nu prevede un corespondent ca atare, însă elementele specifice acestei infracțiuni se regăsesc mai ales în cadrul infracțiunilor de război contra persoanelor (art. 440), cu mențiunea că aceste infracțiuni prevăd ca situație premisă existența unui conflict armat, pe când infracțiunea de tratamente neomenoase din vechiul cod putea fi săvârșită pe timp de pace sau de război. În Codul Penal actual a fost introdus un text nou – infracțiunile contra umanității (art.439) , despre care s-a făcut referire anterior.  Textul articolului 439 din actualul Cod penal, reia, într-o formă adaptată, prevederile articolului 7 din Statutul Curții Penale Internaționale.  Cu toate că între infracțiunea de tratamente neomenoase și cea contra umanității nu există, ca atare, o continuitate a incriminării, procurorul constată în mod judicios că unele dintre modalitățile normative alternative de săvârșire a infracțiunii de tratamente neomenoase se regăsesc în cuprinsul infracțiunilor contra umanității (lipsirea de libertate în mod ilegal și tortura). Totodată, elemente privind supunerea la rele tratamente a unor categorii de persoane, se regăsesc și în cadrul infracțiunilor contra  umanității. Mai precis, persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi sau alte asemenea fapte ce cauzează suferințe mari sau vătămări grave ale integrității fizice sau psihice. (p. 460 din rechizitoriu)  Deosebit de important este că valoarea socială protejată este, în esență, aceeași, respectiv, siguranța populației civile. În cazul tratamentelor neomenoase aria este restrânsă la persoanele căzute în puterea adversarului, în timp ce infracțiunile contra umanității presupun săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, împotriva unei populații civile, a uneia dintre modalitățile normative.  Referitor la încadrarea juridică a faptelor,  rechizitoriul subliniază că  art. 439 C. pen. , definește infracțiunile contra umanității, ca fiind uciderea de persoane, vătămarea integrității fizice, privarea gravă de libertate și vătămările fizice sau psihice, survenite ca o consecință a unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile. La rândul său, prin doctrina militară, atacul este definit ca fiind „ofensiva unor forțe armate care urmărește nimicirea sau prinderea inamicului”. Pentru atingerea scopului unui atac militar complex (nimicirea sau prinderea inamicului) sunt folosite diverse mijloace militare, printre care, în mod indubitabil diversiunea și dezinformarea, componente ale inducerii în eroare. Așadar, diversiunea și dezinformarea sunt componente ale unui atac complex. Prin intermediul diversiunii și dezinformării (inducerii în eroare a inamicului), în decembrie 1989,au fost atinse scopurile celor care au coordonat și acceptat aceste procedee, după cum s-a argumentat în expozitivul acestei lucrări. Pe cale de consecință, atacul militar complex, înglobează diversiunea și dezinformarea (inducerea în eroare). Atacul a fost sistematic întrucât, începând cu 22 decembrie 1989, s-a desfășurat după o anumită metodă, fiind evidențiat un sistem de exercitare a diversiunilor și dezinformărilor. În mod repetat, factorii decizionali ai C. F. S. N.  ( Iliescu Ion și Voiculescu Voican Gelu ) au dezinformat opinia publică, inducând aparenta existență a celor două tabere adverse . Aceiași factori au contribuit în mod sistematic la instaurarea și agravarea psihozei terorismului pe întregul teritoriu al țării, cu consecințele tragice menționate. Pe întregul teritoriu al României, factorii decizionali ai MApN au creat, după un anume tipar, aceleași situații de foc fratricid. Comunicațiile militare au fost intoxicate cu același gen de dezinformări. Diversiunea radio-electronică s-a manifestat în același mod, timp de trei nopți, pe întregul teritoriu al țării. În paralel, prin intermediul TVR și Radiodifuziunii, controlate militar, a fost diseminat același gen de informații generatoare de panică. Aceste realități, expuse detaliat, evidențiază existența unui plan bine pus la punct (profesionist) ce a stat la baza dezinformărilor și diversiunilor din timpul Revoluției. Totodată, este evidențiată și existența unui centru decizional, de comandă, format dintr-un număr restrâns de militari – componenții Consiliului Militar Superior , ale căror conduite au fost girate și acceptate de factorul decizional politic. Atacul a fost generalizat, întrucât diversiunea și dezinformarea (componente ale atacului) s-au manifestat în București și în marile orașe ale României, iar efectele tragice au fost resimțite la nivelul întregii populații a României. Procurorul subliniază că doctrina militară evidențiază că ținta dezinformării o reprezintă opinia publică. Apoi, unul dintre scopurile dezinformării este neutralizarea maselor, pentru a împiedica orice intervenție spontană, cu scopul cuceririi nonviolente a puterii de către o minoritate. Totodată, tehnicile dezinformării (demonizarea, divizarea și psihoza) au drept scop manipularea opiniei publice. Prin exercitarea diversiunii și dezinformării, a fost indusă la nivelul întregii populații a României (opinia publică) psihoza teroristă. Este probat că informațiile false induse prin exercitarea inducerii în eroare, au fost considerate ca fiind reale de cvasiunanimitatea opiniei publice, iar poporul român a fost indus într-o stare irațională care nu i-a permis să vadă altceva decât mesajele directe sau cu conținut subliminal, în sensul dezinformării. Așa fiind, ținta atacului (dezinformări și diversiuni) a reprezentat-o întreaga populație a României, populație într-o covârșitoare majoritate formată din civili. Modalitatea concretă de exercitare a diversiunilor și dezinformărilor (inducerea în eroare), care a generat implicarea în focul fratricid a tuturor forțelor militare ale țării, a cauzat survenirea unui număr mare de decese, răniri, lipsiri de libertate și alte suferințe. S-a creat aparența existenței a două tabere care, aflându-se sub imperiul psihozei, s-au manifestat violent una împotriva celeilalte. În realitate, cele două tabere aparent dușmane au avut același scop (victoria Revoluției) și doar inducerea în eroare a făcut ca percepțiile să fie total deformate și situația generală să degenereze în mod tragic. Ca urmare a acestui atac atipic (dezinformări și diversiuni), ce a avut drept țintă întreaga populație a țării și s-a desfășurat începând după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, au rezultat 862 de decese (civili și militari), 2150 răniți (civili și militari), sute de persoane lipsite în mod grav de liberate (civili și militari), multiple vătămări psihice. Preambul Statutul Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998, ratificat prin  Legea nr. 111/2002 din 13 martie 2002, pentru ratificarea Statului Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998 M. Of.  nr.  211 din 28 martie 2002, stabilește că statele părți,. . .  având în conștiință că în cursul acestui secol milioane de copii, de femei și de bărbați au fost victime ale unor atrocități care sfidează imaginația și lezează profund conștiința umană, recunoscând că prin crimele de o asemenea gravitate se amenință pacea, securitatea și bunăstarea lumii, afirmând că cele mai grave crime care privesc ansamblul comunității internaționale nu pot rămâne nepedepsite și că reprimarea lor trebuie să fie asigurată efectiv prin măsuri luate în cadrul național și prin întărirea cooperării internaționale, determinate să pună capăt impunității autorilor acestor crime și să coopereze astfel pentru prevenirea unor noi crime, au datoria să supună jurisdicției sale penale pe responsabilii de crime internaționale, Potrivit art. 7 § 1 al Statutului de la Roma prin crimă împotriva umanității se înțelege una dintre faptele menționate mai jos, când aceasta este comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populații civile și în cunoștință de acest atac: a) omorul; b) exterminarea; c) supunerea la sclavie; d) deportarea sau transferarea forțată de populație; e) întemnițarea sau altă formă de privare gravă de libertate fizică, cu violarea dispozițiilor fundamentale ale dreptului internațional; f) tortura; g) violul, sclavajul sexual, prostituția forțată, graviditatea forțată, sterilizarea forțată sau orice altă formă de violență sexuală de o gravitate comparabilă; h) persecutarea oricărui grup sau a oricărei colectivități identificabile din motive de ordin politic, rasial, național, etnic, cultural, religios sau sexual, în sensul paragrafului 3, ori în funcție de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional, în corelare cu orice act prevăzut în prezentul paragraf sau orice crimă de competența Curții; i) disparițiile forțate de persoane; j) crima de apartheid; k) alte fapte inumane cu caracter analog cauzând cu intenție suferințe mari sau vătămări grave ale integrității fizice ori ale sănătății fizice sau mintale. 2.În scopurile paragrafului 1; a) prin atac îndreptat împotriva unei populații civile se înțelege comportamentul care constă în comiterea multiplă de acte vizate la § 1 împotriva oricărei populații civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizații având ca scop un asemenea atac; b) prin exterminare se înțelege îndeosebi fapta de a impune cu intenție condiții de viață, ca privarea accesului la hrană și la medicamente, cu scopul de a antrena distrugerea unei părți a populației; c) prin supunerea la sclavie se înțelege fapta de a exercita asupra unei persoane unul sau ansamblul atributelor legate de dreptul de proprietate, inclusiv în cadrul traficului de ființe umane, în special de femei și copii; d) prin deportare sau transfer forțat de populație se înțelege fapta de a deplasa în mod forțat persoane, expulzându-le sau prin alte mijloace coercitive, din regiunea în care ele se află legal, fără motive admise în dreptul internațional; e) prin tortură se înțelege fapta de a cauza cu intenție durere sau suferințe acute, fizice sau mintale, unei persoane care se află sub paza sau controlul făptuitorului; înțelesul acestui termen nu se extinde la durerea sau suferințele rezultând exclusiv din sancțiuni legale, care sunt inerente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele; f) prin graviditate forțată se înțelege deținerea ilegală a unei femei însărcinate în mod forțat, cu intenția de a modifica compoziția etnică a unei populații sau de a comite alte violări grave ale dreptului internațional. Această definiție nu poate în nici un fel să fie interpretată ca având o incidență asupra legilor naționale referitoare la graviditate; g) prin persecuție se înțelege denegarea cu intenție și grav de drepturi fundamentale cu violarea dreptului internațional, din motive legate de identitatea grupului sau colectivității care face obiectul acesteia; h) prin crima de apartheid se înțelege fapte inumane analoage celor vizate la § 1, comise în cadrul unui regim instituționalizat de oprimare sistematică și de dominare a unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial sau oricăror alte grupuri rasiale și cu intenția de a menține acest regim; i) prin dispariții forțate de persoane se înțelege cazurile în care persoanele sunt arestate, deținute sau răpite de către un stat ori o organizație politică sau cu autorizarea, sprijinul ori asentimentul acestui stat sau al acestei organizații, care refuză apoi să admită că aceste persoane sunt private de libertate sau să dezvăluie soarta care le este rezervată ori locul unde se află, cu intenția de a le sustrage protecției legii pe o perioadă prelungită. O asemenea  politică poate fi implementată și prin decizia conștientă de a nu acționa într-o anumită situație, care este îndreptată spre încurajarea 458 obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.” (p. 458 din rechizitoriu) Într-o analiză de mare profunzime (Andrei Ursu,  Roland O. Thomasson,  Mădălin Hodor,  Trăgători și mistificatori,   contrarevoluția Securității în decembrie 1989,  Polirom,  2019), „ o bătălie grea,  anevoioasă” – Cum o denumește Ovidiu Șimonca,  Securitatea continuă să-l ucidă de Gheorghe Ursu,   în „Observator cultural” nr. 1004,  30 ianuarie – 5 februarie 2020 . Editorialistul constată și un efort ideologic de a  absolvi Securitatea de caracterul represiv îndreptat împotriva populației. ).  Se documentează existența teroriștilor,   apartenența lor instituțională la Securitate și încadrarea faptelor ca infracțiuni contra umanității (p. 163). Scopul nucleelor de rezistență rămâne implicită,  fiind vorba de păstrarea puterii.  de către Securitate. După dispariția lui Ceaușescu,  misiunile și metodele de acțiune rămân aceleași,  stipulate în planurile de rezistență (Lucrarea face trimitere la o bogată bibliografie din revista „Securitatea” nr. 1 (81)/1988,  fond documentar ACHSAS,  dosar 334,  vol. 20; nr. 3/1986; nr. 1(85)/1989,  p. 27 etc. ). „ Se creează agresorului o stare permanentă de nesiguranță,  de teamă,  prin lovituri date neîncetat,  ,  ,  ” Lt. Col. Tudor Alexandru,  cpt. Nicolae Catană,   Lupta de rezistență     , „ Securitatea”  nr. 1/1989,  p. 27,  cit. apud Ursu,  Thomasson,  Hodor,  op. cit. p. 155 . Ne duce cu gândul la afirmațiile lui I. Iliescu,  potrivit cărora,  „ atacul respectivilor securiști/bezmetici/ sinucigași/teroriști a creat noi tragedii și victime pe altarul luptei pentru libertate”.  De aici,  consecința ce revine în rechizitoriu ar fi că se încercă „ să exonereze Securitatea de rolul represiv în timpul Revoluției” Dennis Deletant,  Prefață la Ursu,  Thomasson,  Hodor,   p. 15. Rechizitoriul apare,  în viziunea autorilor citați,  ca fiind încununarea tragică a unui proces de rescriere a istoriei. . . dovadă ultimă a reușitei fostei Securități în a-și impune propria versiune a evenimentelor din decembrie 1989 nu numai la nivel mediatic,  ci și juridic. Cum s-ar putea să se înțeleagă faptul că argumentația lor ar putea fi interpretată ca o disculpare a lui Ion Iliescu,  autorii îl arată pe acesta totuși drept infractor împotriva umanității,  dar și pentru alte fapte (Mineriada) Ursu,  Thomasson,  Hodor, op. cit., p. 310  Noi considerăm că s-ar putea discuta o eventuală vinovăție a șefului statului dacă s-ar face dovada ( juridicește)  intenției de a înlătura o eventuală urmărire penală  în răspunderea celor vinovați de după 22 decembrie. O privire atentă descoperă că argumentele prezentate de rechizitoriu nu sunt noi,  ci reciclări ale unei dezinformări diseminate de membrii fostei Securități,  . . . în încercarea de a se disculpa pe ei înșiși și instituția din care au făcut parte. Rechizitoriul  din 5 aprilie 2019 este o culminare a acestei mistificări,  la rândul său o diversiune –  de data aceasta,  juridică Ursu,  Thomasson,  Hodor,  op. cit., p. 423. PrinÎncheierea finală  de dezînvestire din 9 octombrie 2020,   Completul de opt a dispus  restituirea la procuror. Instanțaadmite, în parte, cererile și excepțiile invocate și constată neregularitatea rechizitoriului nr. 11/P/2014 din  05 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – Secția Parchetelor Militare din perspectiva următoarelor aspecte: – în ceea ce privește numărul total al volumelor de urmărire penală ce conțin probele relevate de parchet în susținerea acuzațiilor aduse inculpaților atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile și care, cu respectarea dispozițiilor legale în materia reunirii, compun dosarul nr. 11/P/2014; – verificarea sub aspectul legalității și temeiniciei a actului de sesizare de către procurorul ierarhic superior; – descrierea faptelor reținute prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpaților Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și gl. (rtr.) Rus Iosif, indicarea și analiza mijloacelor de probă, identificarea și stabilirea identității persoanelor vătămate, părților civile ori succesorilor acestora prin raportare la acuzațiile aduse fiecărui inculpat din cauză; – nelegalitatea „depozițiilor” persoanelor ascultate în fața Comisiilor senatoriale și care au dobândit calitatea de suspecți/inculpați în cauză; – nelegalitatea administrării unor depoziții de martori/persoane vătămate, după redeschiderea urmării penale în cauză; – nelegalitatea administrării mijloacelor de probă constând în Rapoartele întocmite de Comisia Senatorială privind evenimentele din decembrie 1989, Sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de parchetul militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989, punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989, Documentarul privind Marele Stat Major din cadrul M.Ap.N., „Cartea revoluției române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolaescu, documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acțiunile întreprinse de Direcția de Cercetare a Armatei pentru perioada 17.12 – 31.12.1989, datate mai 1991. 2. Constată că numărul volumelor de urmărire penală înaintate instanței este de 2995, iar parte din acestea conțin un număr mai mare de acte de urmărire penală decât cele menționate de parchet. Constată că dosarul nr. 200/P/2007 ce are în conținut un număr de 234 volume de urmărire penală – incluzând și volumul 163 bis, lipsă fiind volumul cu nr. 174 menționat în adresa parchetului (renumerotate de instanță de la nr. 2762 la nr. 2995) -, a fost atașat prezentului dosar și îl exclude din ansamblul probator (subl. ns. –D. C. ). 3. Exclude din materialul de urmărire penală: – actele intitulate „declarații” ce conțin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu în fața Comisiei Senatoriale [ . . . ]  actele intitulate „declarații” (olografe) – filele 21-24, vol. 1508; – declarațiile de persoane vătămate/părți civile și succesori ai acestora față de care prin ordonanța nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. s-a solicitat redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – Secția Parchetelor Militare în ceea ce privește soluția de clasare dată în legătură cu plângerile formulate de mai multe persoane (pct.2 din rechizitoriu), confirmată prin încheierea nr. 443 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. 2705/1/2019; [. . . ] Transmite încheierea motivată Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – Secției Parchetelor Militare, pentru ca, în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să procedeze la remedierea neregularităților actului de sesizare și să comunice dacă menține dispoziția de trimitere în judecată a inculpaților ori solicită restituirea cauzei. Cu drept de contestație odată cu încheierea pronunțată conform art. 346 C.  pr. pen. Pronunțată în cameră de consiliu, azi, 9 octombrie 2020 (http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar).

INFRACȚIUNI CONTRA VIEȚII   După modelul majorității legislațiilor europene (§ 211 C. pen. german, § 75 C. pen. austriac, art.139 C. pen. spaniol, art.132 C. pen. portughez, art.112 C. pen. elvețian) s-a prevăzut o singură formă agravată a infracțiunii de omor – omorul calificat – care regrupează atât elementele circumstanțiale agravante ale omorului deosebit de grav din actuala reglementare, cât și o parte din cele ale omorului calificat. S-a renunțat însă la o parte a elementelor circumstanțiale agravante specifice omorului calificat din reglementarea actuală, fie datorită faptului că ele se regăsesc în conținutul agravantelor generale (omorul asupra unei persoane în neputință de a se apăra), fie datorită reglementării lor în alte texte (omorul asupra soțului sau a unei rude apropiate), fie pentru că nu se justifică (omorul comis în public). În acest din urmă caz s-a apreciat că nu este în mod necesar mai periculos cel care ucide victima în public (spre exemplu, în cadrul unui conflict spontan într-un bar) față de cel care ucide victima în locuința acesteia, motiv pentru care este preferabil ca evaluarea periculozității să fie făcută de judecător cu ocazia individualizării judiciare. Au fost păstrate în conținutul art.186 doar acele împrejurări care justifică – cel puțin in abstracto – posibilitatea de a aplica pedeapsa detențiunii pe viață. De asemenea, au fost reformulate unele dintre agravantele omorului calificat, astfel încât sfera de incidență a acestora să fie mai corect delimitată. Spre exemplu, va constitui antecedent al omorului calificat comis de o persoană ce a mai săvârșit un omor, nu doar infracțiunea propriu-zisă de omor, ci orice infracțiune în conținutul căreia se absoarbe un omor (atentat, act de terorism etc.). A fost de asemenea expres reglementată infracțiunea de ucidere la cererea victimei, ca o formă atenuată a omorului, reînscriind astfel reglementarea nu doar pe linia tradiției existente în dreptul nostru (art.468 C. pen. din 1936), ci și în tradiția majorității codurilor europene (§ 216 C. pen. german, § 77 C. pen. austriac, art.143 alin.4 C. pen. spaniol, art.134 C. pen. portughez, art.114 C. pen. elvețian, § 235 C. pen. norvegian). Reintroducerea acestui text se impunea însă, înainte de toate, ca urmare a noului regim al circumstanțelor atenuante consacrat de partea generală. Dacă în reglementarea actuală, împrejurarea avută în vedere în art.187 poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară, ducând astfel la aplicarea unei pedepse sub minimul special, în noua reglementare, chiar reținând o atenuantă judiciară, pedeapsa aplicată nu se va mai situa obligatoriu sub acest minim. În fine, a fost preferată denumirea marginală de ucidere la cererea victimei și nu cea de omor la cererea victimei, pentru a exclude această faptă dintre antecedentele omorului calificat prevăzut de art.186 lit. e).   v Omorul,  Omorul calificat

INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE    ca urmare a ratificării de către România a Protocolului adițional la Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția (Legea nr.260/2004) s-a impus completarea cadrului infracțiunilor de corupție cu o prevedere referitoare la extinderea normelor penale respective în privința faptelor de dare și luare de mită comise de persoanele implicate în soluționarea litigiilor pe cale de arbitraj intern sau internațional (art.2-4 din Protocol).  v Luarea de mită,  Darea de mită,  Traficul de influență,  Cumpărarea de influență,  Fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia,  Fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia,  Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane

INFRACȚIUNI DE CORUPȚIE ȘI DE SERVICIU COMISE DE ALTE PERSOANE Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. Întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispozițiilor art. 308 alin. (1) C. pen. , calitatea de persoană care exercită permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. , în raporturile cu întreprinderea individuală. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. În cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes public care este supus controlului ori supravegherii autorităților publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) C. pen. ,  adică persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. (Decizia nr.  13/2020,  M. Of. nr. 721 din 11 august 2020 ). Prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în sensul de a se stabili dacă infracțiunea prevăzută de art. 308 din Codul penal este o infracțiune autonomă, o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă sau o formă atenuată a infracțiunii prevăzute de art. 295 din Codul penal și dacă pentru infracțiunea prevăzută de art. 308 din Codul penal termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzător limitelor de pedeapsă reduse și cuprinse între 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare, sau este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din același cod, corespunzător limitelor de pedeapsă stipulate de lege pentru forma de bază, respectiv între 2 ani și 7 ani închisoare,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Stabilește că dispozițiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. La calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale se ține seama de pedeapsa prevăzută de art. 295 din Codul penal raportat la art. 308 alin. (2) din Codul penal.(M. Of. nr. 105 din  10 februarie 2015).

INFRACȚIUNI DE FALS COMISE ÎN LEGĂTURĂ CU AUTORITATEA UNUI STAT STRĂIN    Dispozițiile cuprinse în prezentul capitol se aplică și atunci când fapta privește acte emise de o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizație internațională instituită printr-un tratat la care România este parte sau declarații ori o identitate asumate în fața acesteia.

INFRACȚIUNI DE FALS v Falsificarea de monede,   Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată,  Falsificarea de timbre sau efecte poștale,  Punerea în circulație de valori falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate,  Deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori,  Emiterea frauduloasă de monedă,  Falsificarea de valori străine,  falsuri în înscrisuri, 

INFRACȚIUNI DE GENOCID, CONTRA UMANITĂȚII ȘI DE RĂZBOI Conform art. 17 din Statutul Curții Penale Internaționale (CPI), jurisdicția Curții este una complementară față de cea a instanțelor naționale ale statelor ce au ratificat Statutul. În consecință, ca urmare a ratificării Statutului de către România prin Legea nr. 111/2002, este necesară alinierea legislației penale române la standardele Statutului CPI, în scopul facilitării exercitării propriei competențe. Acesta este de altfel, principalul scop al prezentului titlu – asigurarea unei compatibilități depline între prevederile Statutului de la Roma și cele ale noului Cod penal român. Acest imperativ a fost dealtfel recunoscut și de alte state ce au ratificat Statutul și care, fie au recurs la modificarea codurilor penale, fie au creat un Cod al infracțiunilor internaționale, așa cum s-a întâmplat în dreptul german (v Gesetz zur Einfuhrüng des Völkerstrafgesetzbuches (VStG), publicat în Bundesgesetzblatt nr. 42/29.06.2002). Modificările propuse vizează doar forma, pentru o mai bună corelare cu art. 6 din Statutul CPI. Astfel, a fost înlocuită noțiunea de „colectivitate” cu cea de „grup”, preferată în actele normative internaționale recente, și s-a precizat în cazul lit. c) posibilitatea ca distrugerea grupului să fie totală sau parțială. Forma actuală a textului – „(…) de natură să conducă la distrugerea fizică” – este echivocă, putând sugera că doar distrugerea totală determină reținerea infracțiunii.   v Infracțiuni de genocid și contra umanității,  Infracțiuni de război

INFRACȚIUNI DE RĂZBOI   Inspirată de modelul german, metoda de sistematizare aleasă ia în considerare tendința actuală a instanțelor penale internaționale de a pune semnul egalității între infracțiunile de război comise într-un conflict, indiferent dacă are sau nu caracter internațional. Distincția după caracterul conflictului armat este totuși făcută acolo unde ea se dovedește necesară, în sensul că există particularități ale uneia sau alteia dintre categoriile de conflicte menționate. (Expunerea de motive)  v  Infracțiuni de război contra persoanelor,  Infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi,  Infracțiuni de război contra operațiunilor umanitare și emblemelor,  Utilizarea de metode interzise în operațiunile de luptă,  Utilizarea de mijloace interzise în operațiunile de luptă

INFRACȚIUNI DE RĂZBOI CONTRA OPERAȚIUNILOR UMANITARE ȘI EMBLEMELOR   Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internațional: declanșează un atac împotriva personalului, instalațiilor, materialului, unităților sau vehiculelor care participă la o misiune de ajutor umanitar ori la o misiune de menținere a păcii, conform Cartei Națiunilor Unite, și care se bucură de protecția pe care dreptul internațional umanitar o garantează civililor sau bunurilor cu caracter civil; declanșează un atac împotriva personalului, clădirilor, unităților sanitare sau mijloacelor de transport sanitare, care utilizează semnele distinctive prevăzute de Convențiile de la Geneva, în conformitate cu dispozițiile dreptului internațional umanitar, se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internațional, utilizează fără drept semnele distinctive prevăzute de Convențiile de la Geneva, steagul de parlamentare, drapelul, insignele militare sau uniforma inamicului ori ale Organizației Națiunilor Unite, cauzând astfel moartea sau vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

INFRACȚIUNI DE RĂZBOI CONTRA PERSOANELOR   Săvârșirea, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internațional, asupra uneia sau mai multor persoane protejate de dreptul internațional umanitar, a uneia dintre următoarele fapte: uciderea; luarea de ostatici; aplicarea de tratamente cu cruzime sau inumane, cauzându-i vătămări ale integrității fizice sau psihice ori suferințe fizice sau psihice grave, în special prin tortură sau mutilare; violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituție, sterilizarea forțată sau detenția ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forțat, în scopul modificării compoziției etnice a unei populații; deportarea sau transferarea forțată, cu încălcarea regulilor generale de drept internațional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere; aplicarea sau executarea unei pedepse severe, în special pedeapsa cu moartea sau o pedeapsă privativă de libertate, împotriva unei persoane care nu a fost judecată în cadrul unei proceduri legale și imparțiale, care să ofere garanțiile impuse de dreptul internațional; expunerea unei persoane la un pericol de moarte sau atingere gravă adusă sănătății prin: efectuarea asupra acesteia de experiențe cu privire la care ea nu a consimțit în mod voluntar, expres și prealabil sau care nu sunt necesare pentru sănătatea acesteia ori nu sunt efectuate în interesul său; prelevarea de țesuturi sau organe de la aceasta în scopul transplantului, cu excepția prelevării de sânge sau piele efectuate în scop terapeutic, în conformitate cu principiile medicale general recunoscute și cu consimțământul voluntar, expres și prealabil al persoanei; supunerea acesteia la metode de tratament nerecunoscute medical, fără ca acestea să fie necesare pentru sănătatea persoanei și fără ca ea să fi consimțit, în mod voluntar, expres și prealabil; supunerea unei persoane la un tratament degradant, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează recrutarea sau încorporarea minorilor care nu au împlinit vârsta de 15 ani în forțele armate sau în grupuri armate, precum și determinarea acestora, prin orice mijloace, să participe activ la ostilități. Rănirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internațional, a unui membru al forțelor armate inamice sau a unui combatant al părții inamice, după ce acesta s-a predat fără condiții sau care a fost scos din luptă în orice mod, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Săvârșirea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internațional, a uneia dintre următoarele fapte: menținerea ilegală în detenție sau întârzierea nejustificată a repatrierii uneia sau mai multor persoane dintre cele prevăzute în alin. (5) lit. a); transferarea, în mod direct sau indirect, de către un agent al puterii ocupante, a unei părți a populației civile căreia el îi aparține, în teritoriul ocupat; constrângerea, prin violență sau amenințare, a uneia sau mai multor persoane dintre cele prevăzute în alin. (5) lit. a) să servească în forțele armate ale inamicului; constrângerea resortisanților puterii inamice să ia parte la operațiunile de război îndreptate împotriva țării lor, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Persoanele protejate de dreptul internațional umanitar sunt: într-un conflict armat cu caracter internațional: persoanele protejate în sensul Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949 și al Protocolului Adițional I din 8 iunie 1977, în special răniții, bolnavii, naufragiații, prizonierii de război și civilii; într-un conflict armat fără caracter internațional: răniții, bolnavii, naufragiații și persoanele care nu participă direct la ostilități și care se găsesc sub puterea părții inamice; într-un conflict armat cu sau fără caracter internațional: membrii forțelor armate și combatanții părții inamice, care au depus armele sau care, din orice altă cauză, nu se mai pot apăra și care nu se află sub puterea părții inamice.

INFRACȚIUNI DE RĂZBOI CONTRA PROPRIETĂȚII ȘI ALTOR DREPTURI   Fapta persoanei care, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internațional, jefuiește sau, cu încălcarea dreptului internațional și fără ca aceasta să fie justificată de necesități militare, distruge, își însușește sau rechiziționează bunuri ale părții inamice, aflate sub puterea părții căreia îi aparține făptuitorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Declararea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internațional, ca fiind stinse, suspendate sau inadmisibile în justiție drepturile și acțiunile tuturor resortisanților părții inamice sau ale unei părți importante a acestora se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

INFRACȚIUNI DE SERVICIU   v Delapidarea,  Purtarea abuzivă,  Abuzul în serviciu,  Neglijența în serviciu,  Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual,  Uzurparea funcției,  Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane,  Violarea secretului corespondenței,  Divulgarea informațiilor secrete de stat,  Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice,   Neglijența în păstrarea informațiilor,   Obținerea ilegală de fonduri,  Deturnarea de fonduri,  Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane,  Faptele care au produs consecințe deosebit de grave

INFRACȚIUNI ELECTORALE   v Împiedicarea exercitării drepturilor electorale,  Coruperea alegătorilor,  Frauda la vot,  Frauda la votul electronic,   Violarea confidențialității votului,   Nerespectarea regimului urnei de vot,   Falsificarea documentelor și evidențelor electorale,  Fapte săvârșite în legătură cu un referendum,  Sancționarea tentativei

INFRACȚIUNI PRIVIND AUTORITATEA     v Infracțiuni contra autorității,  Ultrajul,  Uzurparea de calități oficiale,  Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,  Ruperea de sigilii,  Sustragerea de sub sechestru

INFRACȚIUNI PRIVIND FRONTIERA DE STAT   v Trecerea frauduloasă a frontierei de stat,  Traficul de migranți,  Facilitarea șederii ilegale în România,  Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României

INFRACȚIUNI PRIVIND OBLIGAȚIA DE ASISTENTĂ A CELOR ÎN PRIMEJDIE   v Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate,  Împiedicarea ajutorului

INFRACȚIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU ALTE ACTIVITĂȚI REGLEMENTATE DE LEGE   v Exercitarea fără drept a unei profesii sau activități,  Neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă,  Nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă,  Camătă

 INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE ASUPRA UNUI MEMBRU DE FAMILIE v Violența în familie,  Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă

INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE DE MILITARI   v Absența nejustificată,  Dezertare,  Încălcarea consemnului,  Părăsirea postului sau comenzii,  Insubordonarea,   Constrângerea superiorului,   Abuzul de autoritate,  Lovirea superiorului ori a inferiorului,   Capitularea,  Părăsirea câmpului de luptă,  Zborul neautorizat,  Părăsirea navei,  Părăsirea comenzii,   Neluarea măsurilor necesare în operațiunile navale,  Coborârea pavilionului,  Coliziunea,   Sancționarea tentativei,  Aeronave  militare, Punerea în mișcare a acțiunii penale

 INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE DE MILITARI SAU DE CIVILI   v Sustragerea de la serviciul militar în timp de război,  Agresiunea împotriva santinelei,  Sustragerea de la luarea în evidența militară,  Neprezentarea la încorporare sau concentrare,  Jefuirea celor căzuți pe câmpul de luptă,  Folosirea emblemei Crucea Roșie în timpul operațiunilor militare

INSTIGAREA PUBLICĂ   Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat. Dacă fapta este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat. Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

 INSTIGATORUL    Instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

 INSUBORDONAREA   Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. În timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, pedeapsa pentru fapta arătată este închisoarea de la 2 la 7 ani.

INTERCEPTAREA ILEGALĂ A UNEI TRANSMISII DE DATE INFORMATICE   Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică și care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conține date informatice care nu sunt publice.

INTERESE DE STAT     v compromiterea unor interese de stat  

INTERESELE JUSTIȚIEI  v compromiterea intereselor justiției  

INTERNAREA ÎNTR-UN CENTRU  Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu și 3 ani. Dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța poate menține măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăși maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenție. În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune: înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani; liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani. Odată cu înlocuirea sau liberarea instanța impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute de lege până la împlinirea duratei măsurii internării. Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ. În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanța revine asupra înlocuirii și dispune: executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege; internarea într-un centru de detenție. Prin Decizia nr. 17 din 19 iunie 2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (3) din Codul penal, în cazul înlocuirii măsurii educative a internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenție, fiind incidentă ipoteza concursului de infracțiuni, se scade din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție perioada executării măsurii educative a internării într-un centru educativ. (M. Of. nr. 958 din 19 octombrie 2020).

 INTERNAREA ÎNTR-UN CENTRU DE DETENȚIE   constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază și supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani. Dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța prelungește măsura internării, fără a depăși maximul prevăzut de lege,   determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii. În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune: înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani; liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani. Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanța impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile legale, până la împlinirea duratei măsurii internării. Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție. În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenție cu măsura asistării zilnice, instanța revine asupra înlocuirii și dispune: executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detenție;  prelungirea duratei acestei internări .

INTERNAREA MEDICALĂ Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă și prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

  INTERZICEREA DE A PARTICIPA LA PROCEDURILE DE ACHIZIȚII PUBLICE   Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziții publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziții publice, prevăzute de lege.

INTERZICEREA OCUPĂRII UNEI FUNCȚII SAU A EXERCITĂRII UNEI PROFESII   Când făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcții, pentru exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfășurarea unei alte activități, se poate lua măsura interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea funcție ori de a exercita acea profesie, meserie sau activitate. Măsura de siguranță poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.

INTOXICAȚIA   Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanțe psihoactive.

 INTRAREA ÎN VIGOARE     v Codul penal

 
IRESPONSABILITATEA Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.

Î

ÎMPĂCAREA   poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă. Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali, iar persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege.

ÎMPĂCAREA   poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă. Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali, iar persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convențional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârșit infracțiunea și persoana vătămată nu produce efecte față de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiași fapte. Curtea Constituțională  constată că dispozițiilor art. 159 alin. (3) privind Împăcarea constată că acestea sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit. ( Curtea Constituțională,   decizia nr. 508/2014 ,  M. Of. nr. 843 din 19 noiembrie 2014) În pronunțarea unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, Î.C.C.J. , prin Decizia nr.26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală  a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art.175 alin.(1) lit. b) teza a II-a C. pen. , soluție a cărei interpretare per a contrario a determinat concluzia că medicul care își desfășoară activitatea în sistemul privat de sănătate se încadrează în categoria funcționarilor publici reglementată la art.175 alin.(2) C. pen. . De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 15 martie 2017, Î.C.C.J. — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art.175 alin.(1) lit. b) teza a II-a C. pen. , prin aplicarea aceleiași metode de interpretare rezultând că profesorul din învățământul preuniversitar privat are calitatea de funcționar public potrivit dispozițiilor art.175 alin.(2) C. pen. . Se mai rețin Decizia nr.20 din 29 septembrie 2014 (M. Of.  nr.766 din 22 octombrie 2014, și Decizia nr.18 din 30 mai 2017, M. Of.  nr.545 din 11 iulie 2017), pronunțate de Î.C.C.J. — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care aceasta a stabilit că expertul tehnic judiciar și, respectiv, funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, sunt funcționari publici, în accepțiunea dispozițiilor art.175 alin.(2) C. pen. Săvârșirea infracțiunilor de corupție și de serviciu a fost apreciată de legiuitor ca prezentând un grad de pericol mai redus atunci când sunt săvârșite de funcționari din mediu privat, prin Decizia nr.603 din 6 octombrie 2015, a fost constatată neconstituționalitatea incriminării infracțiunii de conflict de interese, atunci când aceasta este săvârșită de funcționari din cadrul „oricărei persoane juridice”, la care se face trimitere prin dispozițiile art.308 alin.(1) C. pen.  S-a reținut că, prin dispozițiile art.308 alin.(1) C. pen. , sancționând penal fapte ce contravin unor interese pur private, legiuitorul le-a calificat pe acestea din urmă ca având caracter public, ceea ce a dus la o limitare disproporționată a dreptului la muncă și a libertății economice ale persoanelor care își desfășoară activitatea în mediul privat. În aceste condiții, protecția penală astfel reglementată, deși adecvată sub aspectul finalității, aceea a protejării unor valori sociale chiar și private, nu este necesară și nu respectă un raport just de proporționalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată și interesul individual al persoanelor. Dacă faptele persoanelor din mediul privat sunt cauzatoare de prejudicii, împotriva acestora poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau alte forme de răspundere, care nu implică forța de constrângere a statului prin mijloace de drept penal.

ÎMPĂCAREA  v plângerea prealabilă 

ÎMPIEDICAREA ACCESULUI LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL GENERAL OBLIGATORIU   Părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Fapta nu se pedepsește dacă înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor. Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanța dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta.

  ÎMPIEDICAREA AJUTORULUI   Împiedicarea intervenției ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent și grav pentru viața, integritatea corporală sau sănătatea acesteia se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

ÎMPIEDICAREA DESFĂȘURĂRII UNEI ADUNĂRI PUBLICE   Împiedicarea, prin orice mijloace, a desfășurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII DREPTURILOR ELECTORALE   Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secției de votare se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII LIBERTĂȚII RELIGIOASE   Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat și funcționează potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.   Obligarea unei persoane, prin constrângere, să participe la serviciile religioase ale unui cult ori să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează obligarea unei persoane, prin violență sau amenințare, să îndeplinească un act interzis de cultul, organizat potrivit legii, căruia îi aparține. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

ÎMPIEDICAREA PRODUCERII REZULTATULUI v Desistarea și împiedicarea producerii rezultatului

ÎMPIEDICAREA SAU ÎNGREUNAREA CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE PUBLICE instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea pozițiilor acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic ori să îngreuneze circulația pe drumul public se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic. Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanțe periculoase se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

ÎMPIEDICAREA SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII   Participantul nu se pedepsește dacă, înainte de descoperirea faptei, denunță săvârșirea infracțiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuși consumarea infracțiunii. Dacă actele îndeplinite până în momentul denunțării sau împiedicării constituie o altă infracțiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracțiune.

  ÎNALTA TRĂDARE   Faptele prevăzute în art. 394-397, săvârșite de către Președintele României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, constituie infracțiunea de înaltă trădare și se pedepsesc cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

ÎNCĂIERAREA   Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau mai multor persoane și nu se cunoaște care dintre participanți a produs urmările, se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepția victimei, care răspunde penal. Când prin fapta săvârșită în condițiile de mai sus s-a cauzat moartea unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să-i despartă pe alții.

ÎNCĂLCAREA CONSEMNULUI   Încălcarea regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Încălcarea consemnului de către santinela aflată în post la depozitele de armament, muniții sau alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Faptele săvârșite în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

 ÎNCĂLCAREA SOLEMNITĂȚII ȘEDINȚEI   Întrebuințarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanței, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfășoară în fața instanței, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

ÎNCERCAREA DE A DETERMINA SĂVÂRȘIREA UNEI INFRACȚIUNI   Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

 ÎNCHIDEREA UNOR PUNCTE DE LUCRU ALE PERSOANEI JURIDICE   Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparținând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfășurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârșită infracțiunea. Dispozițiile de mai sus nu se aplică persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.

 ÎNCHISOAREA v Regimul închisorii

ÎNLESNIREA EVADĂRII   Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Înlesnirea evadării: săvârșită prin folosire de violențe, arme, substanțe narcotice sau paralizante; a două sau mai multor persoane în aceeași împrejurare; unei persoane reținute sau arestate pentru o infracțiune sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsă se sancționează cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele arătate sunt săvârșite de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reținut sau deținut, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Înlesnirea evadării, săvârșită din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel care a evadat, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani. Tentativa se pedepsește.

 ÎNLOCUIREA DETENȚIUNII PE VIAȚĂ   În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detențiunii pe viață poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, și a făcut progrese constante și evidente în vederea reintegrării sociale.

ÎNLOCUIREA PEDEPSEI AMENZII CU PEDEAPSA ÎNCHISORII   Dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Dacă amenda neexecutată a însoțit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură pedeapsă. În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condițiile de mai sus, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare. Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimțământul acesteia, instanța înlocuiește obligația de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunității. Dacă amenda înlocuită a însoțit pedeapsa închisorii, obligația de muncă în folosul comunității se execută după executarea pedepsei închisorii. Coordonarea executării obligației de muncă în folosul comunității se face de serviciul de probațiune. Executarea muncii în folosul comunității încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate. Instanța înlocuiește zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă: a)persoana condamnată nu execută obligația de muncă în folosul comunității în condițiile stabilite de instanță; b)persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune descoperită înainte de executarea integrală a obligației de muncă în folosul comunității. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității la data condamnării definitive pentru noua infracțiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracțiune. Dacă persoana condamnată, aflată în situația prevăzută mai sus, nu își dă consimțământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, amenda neexecutată se înlocuiește cu pedeapsa închisorii

  ÎNSUȘIREA BUNULUI GĂSIT SAU AJUNS DIN EROARE LA FĂPTUITOR   Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparține. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

 ÎNȘELĂCIUNEA   Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Împăcarea înlătură răspunderea penală.   Prin Decizia nr. 37 din 7 iunie 2021 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: “Publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal (în modalitatea alternativă a «introducerii de date informatice»), sau ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (2) din Codul penal (în modalitatea alternativă «prin alte mijloace frauduloase»)?”,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Stabilește că publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal. (M. Of. nr. 707 din  16 iulie 2021).

ÎNȘELĂCIUNEA PRIVIND ASIGURĂRILE   Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Fapta persoanei care, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, simulează, își cauzează sau agravează leziuni sau vătămări corporale produse de un risc asigurat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Împăcarea înlătură răspunderea penală. în condițiile dezvoltării susținute a pieței asigurărilor, a creșterii numărului și ponderii asigurărilor obligatorii, a crescut și tentația unor persoane de a frauda asigurătorii în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste. Incriminări similare se găsesc și în art.642 C. pen. italian, art. 219 C. pen. portughez, § 272 C. pen. norvegian etc. Obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale cu caracter patrimonial, relații care trebuie să se bazeze pe încredere și bună credință. Elementul material al laturii obiective a constat în fapta inculpaților care, au înstrăinat marfa în valoare de 109.032 euro, asigurată cu polița de asigurare nr. x/02.12.2014, emisă de persoana vătămată S.C. C. S.A., după care au deschis un dosar de daună cu scopul de a obține pentru ei suma asigurată, Urmarea imediată a infracțiunii de înșelăciune privind asigurările a constat în producerea unei stări de pericol pentru patrimoniul societății de asigurare care s-ar fi concretizat într-un rezultat dacă scopul de a obține suma asigurată s-ar fi realizat, dar și în paguba materială produsă persoanei vătămate S.C. C. S.A., constând în cheltuielile efectuate de societatea de asigurare pentru efectuarea unei anchete privind realizarea riscului asigurat și invocat de inculpați. Elementul subiectiv în cazul acestei infracțiuni constă în intenție directă, urmarea păguboasă fiind urmărită în vederea realizării unui folos material injust (intenție calificată prin scop). Nu interesează, pentru realizarea infracțiunii, mobilul de care este animat inculpatul.(Î. C. C. J. Secția Penală, Decizia nr. 535/RC din 23 noiembrie 2021).

Întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor; dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; dreptul de a alege; drepturile părintești; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță; dreptul de a părăsi teritoriul României; dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță; dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea; dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată. Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, instanța dispune interzicerea exercitării drepturilor   de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat Interzicerea exercitării drepturilor se dispune cumulativ. Pedeapsa prevăzută străinului de a se afla pe teritoriul României nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viața persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată. Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile, instanța individualizează în concret conținutul acestei pedepse, ținând seama de împrejurările cauzei.

ÎNTRERUPEREA CURSULUI PRESCRIPȚIEI EXECUTĂRII PEDEPSEI   Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii. Cursul termenului de prescripție a executării se întrerupe și prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni. Cursul termenului de prescripție a executării pedepsei amenzii se întrerupe și prin înlocuirea obligației de plată a amenzii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

 ÎNTRERUPEREA CURSULUI PRESCRIPȚIEI RĂSPUNDERII PENALE   Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
 După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei. Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni. Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripție a răspunderii penale. Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal,  Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal erau neconstituționale. (M. Of. nr. 565 din   9 iunie 2022)

ÎNTRERUPEREA CURSULUI SARCINII   Întreruperea cursului sarcinii săvârșită în vreuna dintre următoarele împrejurări: în afara instituțiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop; de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie și drept de liberă practică medicală în această specialitate; dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă prin faptele de mai sus s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Când faptele au fost săvârșite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica și interzicerea exercitării profesiei de medic. Tentativa la infracțiunile prevăzute mai sus se pedepsește. Nu constituie infracțiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, până la vârsta sarcinii de douăzeci și patru de săptămâni, sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului. Nu se pedepsește femeia însărcinată care își întrerupe cursul sarcinii.

ÎNTREȚINERE  v abandonul de familie  

ÎNȚELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ   Ori de câte ori legea penală folosește un termen sau o expresie dintre cele arătate în prezentul titlu, înțelesul acesteia este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel. V Legea penală,  Săvârșirea unei infracțiuni,  Funcționar public,   Public,  Membru de familie,  Informații secrete de stat și înscrisuri oficiale,   Arme,   Mijloace de plată fără numerar,   Sistem informatic și date informatice,  Exploatarea unei persoane,  Consecințe deosebit de grave,  Faptă săvârșită în public,  Timp de război,  Calculul timpului,  Pedeapsă prevăzută de lege

J

 JEFUIREA CELOR CĂZUȚI PE CÂMPUL DE LUPTĂ   Jefuirea pe câmpul de luptă a morților sau răniților se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta care, fără să fie săvârșită pe câmpul de luptă, este urmarea unor operații de război.

L

LĂSAREA FĂRĂ AJUTOR  v abandonul de familie  

LĂSAREA FĂRĂ AJUTOR A UNEI PERSOANE AFLATE ÎN DIFICULTATE   Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu are putința de a se salva se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Fapta nu constituie infracțiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viața, integritatea corporală sau sănătatea sa.

 LEGALITATEA INCRIMINĂRII   Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni. Nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită. Cu privire la cerințe de calitate a legii, garanție a principiului legalității, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 și 24 mai 2007, pronunțate în cauzele Beyeler c Italiei (§ 109), Rotaru c României (§ 52), Sissanis c României (§ 66), și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni c României (§ 34) a reținut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanție a principiului legalității, prevăzut la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, prin Hotărârea pronunțată în Cauza Sissanis c României (§ 66), instanța europeană a reținut că sintagma “prevăzută de lege” impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. S-a reținut, totodată, că, pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. În plus, a fost statuat faptul că nu se poate considera drept “lege” decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. De asemenea, prin hotărârea pronunțată în Cauza Rotaru c României (§ 52), Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă, conform căreia “prevăzut de lege” înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, ci și calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei și previzibilă. Totodată, în hotărârea pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni c României (§ 34), Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea “drept” folosită la art. 7 din Convenție corespunde noțiunii de “lege” ce apare în alte articole din Convenție; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială și implică condiții calitative, printre altele, pe cele ale accesibilității și previzibilității.( Dec.  nr. 51 din 16 februarie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, M. Of. Nr.  190 din 14 martie 2016,§ 42)

LEGALITATEA SANCȚIUNILOR DE DREPT PENAL   Legea penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță ce se pot lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită. Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată în afara limitelor generale ale acesteia.

Legea nr. 78/2000, în varianta inițială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cuprindea în secțiunea a 3-a a capitolului III, cu denumirea marginală “Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție”, articolele 10-16, pedepsirea tentativei la infracțiunile prevăzute de această secțiune fiind reglementată în art. 15. Ulterior, articolul 13² a fost introdus în cuprinsul secțiunii a 3-a a capitolului III din Legea nr. 78/2000 prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 521/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.123 din 29 noiembrie 2004. Dispozițiile art. 13² au fost modificate prin art. 79 pct. 9 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, motivat de faptul că, în prezent, în art. 297 din Codul penal, cu denumirea marginală “abuzul în serviciu”, legiuitorul a unificat într-o singură incriminare faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de abuz în serviciu contra intereselor publice și de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fapte prevăzute în texte diferite (art. 246, 247 și 248) în Codul penal din 1969.În momentul introducerii dispozițiilor art. 13² în cuprinsul Legii nr. 78/2000, legiuitorul a analizat ansamblul legislativ, iar prin nemodificarea dispozițiilor art. 15, în sensul excluderii de la sancționare a tentativei infracțiunii nou-introduse, a avut în vedere o aplicare a acestora în ceea ce privește toate infracțiunile din secțiunea a 3-a a capitolului III al Legii nr. 78/2000, deci și în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 13². Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, § 42, a statuat că acest act normativ constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică unei categorii de persoane clar circumstanțiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 reprezintă, astfel cum prevede și titlul secțiunii din care face parte, o infracțiune asimilată celor de corupție, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu, care are o variantă tip prevăzută de dispozițiile art. 297 din Codul penal. În contextul celor reținute prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, § 42, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, M. Of.  nr. 105 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că dispozițiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, aplicând mutatis mutandis raționamentul juridic reținut de instanța supremă și în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, reține că dispozițiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată și a infracțiunii prevăzute de art. 297 din Codul penal. În egală măsură, Curtea apreciază că dispozițiile art. 309 din Codul penal reprezintă o variantă agravată a infracțiunii de abuz în serviciu. Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 nu se circumscrie nici variantei atenuate, nici celei agravate a infracțiunii de abuz în serviciu.Analiza existenței infracțiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 trebuie să pornească de la dispozițiile referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu (a se vedea în același sens Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016), elementele constitutive ale acesteia fiind cele prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal, la care se adaugă condiția obținerii pentru sine ori pentru altul a unui folos necuvenit. În doctrină s-a precizat că norma penală specială are o structură dihotomică, fiind alcătuită din dispoziție și sancțiune. Dispoziția are în vedere interzicerea sau impunerea unei anumite acțiuni sau inacțiuni, iar sancțiunea constă în pedeapsa ce urmează a se aplica în cazul nerespectării dispoziției. Cu alte cuvinte, dispoziția normei penale este reprezentată de regula de conduită pe care legiuitorul o cere a fi respectată destinatarilor legii penale, fiind exprimată prin descrierea acțiunii sau inacțiunii incriminate. După conținutul normelor se face distincția între norme juridice penale complete (unitare) și norme penale divizate. Primele dintre acestea sunt reprezentate de acele norme care, în conținutul lor, au prevăzute integral atât dispoziția, cât și sancțiunea. Normele penale divizate sunt acele norme din conținutul cărora lipsește fie dispoziția sau o parte din aceasta, fie sancțiunea, elemente care se regăsesc în alte texte ale aceluiași act normativ ori în acte normative distincte. Din categoria normelor penale divizate fac parte și normele penale de trimitere, și cele de referire, acestea fiind norme incomplete sub aspectul dispoziției sau sancțiunii, care necesită completarea lor cu elemente din alte norme. Astfel, prin tehnica trimiterii la o altă reglementare, între cele două norme juridice (cea completă și cea incompletă, de trimitere) se realizează o strânsă legătură în plan normativ, norma completă devenind suportul juridic al celei de trimitere.Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, “atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage și modificarea normei incomplete”. Astfel, în noua concepție a legiuitorului, norma de trimitere nu mai are un caracter independent față de norma de la care a împrumutat elementul completator, astfel că norma juridică de trimitere nu mai este aptă de a funcționa independent, ci doar în strânsă legătură cu norma completă, la care face trimitere și care conține elementul împrumutat (pentru aceeași concluzie a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, § 88).Dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 dispun că, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu [astfel cum aceasta este configurată de art. 297 alin. (1) din Codul penal], dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Infracțiunea de abuz în serviciu este reglementată de dispozițiile art. 297 din Codul penal, care la alin. (1) prevăd că fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea legii (a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată) și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.Norma prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal reprezintă o normă completă, în structura sa putând fi identificate atât dispoziția – nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea legii (a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată) -, cât și sancțiunea – pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Spre deosebire de art. 297 alin. (1) din Codul penal, art. 13² din Legea nr. 78/2000 conține o trimitere la infracțiunea de abuz în serviciu, adăugându-se de către legiuitor o circumstanțiere specială, acea a obținerii de către funcționarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit. Așa fiind, Curtea observă că dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 nu conțin în cuprinsul lor dispoziția necesară existenței unei norme penale complete, iar în ceea ce privește sancțiunea acestea fac referire la limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea de abuz în serviciu, care se majorează cu o treime. Cu alte cuvinte, în cuprinsul dispozițiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000 legiuitorul nu a descris o faptă distinctă, cu o configurație proprie, ci a făcut trimitere la dispoziția și pedeapsa cuprinsă în art. 297 din Codul penal.Reglementarea cuprinsă în art. 297 din Codul penal întregește conținutul normei de trimitere, reprezentată de art. 13² din Legea nr. 78/2000, prima dispoziție legală devenind suportul juridic al celei de-a doua. Cu alte cuvinte, infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 prezintă trăsăturile constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu la care se adaugă condiția referitoare la obținerea de către funcționarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit. Concluzia ce se impune, din economia modului de reglementare a dispozițiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000, este aceea că pentru a deveni aplicabile aceste dispoziții este necesar să se constate mai întâi că faptele săvârșite întrunesc toate elementele de structură ale conținutului variantei-tip descrise de art. 297 din Codul penal.Situația premisă ce stă la baza infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 presupune întotdeauna constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma sa tip. Doar după constatarea existenței infracțiunii de abuz în serviciu în varianta-tip se poate trece la analiza îndeplinirii condiției speciale referitoare la urmarea imediată a acestei fapte, respectiv condiția ca subiectul activ al infracțiunii să fi obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Această concluzie este susținută și de faptul că în jurisprudența sa, analizând constituționalitatea noțiunii de “folos necuvenit”, nu a realizat o suprapunere a elementului “pagubă” (regăsit în art. 297 din Codul penal) cu cel de “folos necuvenit” (regăsit în dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000) în sensul aprecierii că cele două reprezintă noțiuni ce se asimilează. Dimpotrivă, Curtea Constituțională a analizat separat cele două elemente, tocmai pentru că acestea au o existență de sine stătătoare în contextul săvârșirii infracțiunii. Cu alte cuvinte, producerea pagubei, deși uneori se poate converti într-un folos necuvenit, nu este întotdeauna echivalentă cu obținerea acestui folos. De asemenea, cele două elemente nu se exclud reciproc, ci, din contră, doar după constatarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în forma sa tip, care presupune cauzarea pagubei sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se poate trece la a se constata dacă s-a obținut de către funcționar un folos necuvenit, fiind, în consecință, săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000. Dacă s-ar considera în mod contrar, s-ar ajunge la situația în care ori de câte ori prin săvârșirea faptei s-a creat o pagubă, s-ar considera că s-a realizat și un folos necuvenit, astfel că infracțiunea de abuz în serviciu nu s-ar mai săvârși decât în forma prevăzută de dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 și niciodată în varianta-tip, prevăzută de art. 297 din Codul penal.În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 248 din Codul penal din 1969, în doctrină s-a arătat că aceasta se consumă în varianta constând într-o acțiune în momentul în care se realizează îndeplinirea în mod defectuos a actului și se produce urmarea periculoasă a faptei, iar atunci când elementul material constă într-o inacțiune în momentul expirării termenului în care trebuie efectuat actul având ca urmare fie o tulburare însemnată a bunului mers al unității, fie o pagubă cauzată patrimoniului acesteia. Astfel, literatura de specialitate a arătat că fapta de abuz în serviciu este susceptibilă de acte pregătitoare și tentativă în modalitatea constând într-o acțiune. Luând în considerare că, în anumite modalități, neprecizate însă de doctrină, infracțiunea de abuz în serviciu este susceptibilă de tentativă, situație care ar putea sta la baza sancționării tentativei și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000, Curtea urmează să își îndrepte atenția asupra mai multor aspecte.  Primul aspect vizează elementul material al variantei-tip a infracțiunii de abuz în serviciu, care constă într-o acțiune – îndeplinirea actului prin încălcarea legii, dar și într-o inacțiune – neîndeplinirea unui act. Așa cum s-a precizat în prealabil (§ 34 al prezentei decizii), în doctrină s-a arătat că fapta de abuz în serviciu este susceptibilă de tentativă în modalitatea constând într-o acțiune. În ceea ce privește săvârșirea unei infracțiuni printr-o inacțiune, Curtea constată că legiuitorul a reglementat, în cadrul art. 17 din Codul penal, săvârșirea infracțiunii comisive prin omisiune, anterior aceasta fiind recunoscută de doctrina și practica judiciară, nefiind însă legal consacrată. În doctrină s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 17 din Codul penal, sunt susceptibile de a fi săvârșite prin inacțiune numai infracțiunile comisive care presupun producerea unui rezultat material explicit în norma de incriminare. Cu toate acestea, doctrina a relevat faptul că nu toate infracțiunile comisive care presupun producerea unui rezultat se pot considera săvârșite și prin omisiune. În acest sens s-a precizat că infracțiunile comisive care pot fi săvârșite prin omisiune sunt acele infracțiuni de rezultat, adică cele care produc un rezultat material, la care omisiunea echivalentă acțiunii nu este expres prevăzută în norma de incriminare.Dispoziția ce reglementează varianta-tip a infracțiunii de abuz în serviciu prevede expres omisiunea echivalentă acțiunii – neîndeplinirea unui act – ca modalitate distinctă de săvârșire a acestei infracțiuni. Astfel, concluzia care se impune este că în varianta comisivă infracțiunea de abuz în serviciu nu poate fi săvârșită printr-o omisiune. Dispozițiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 prevăd că tentativa la infracțiunea prevăzută în art. 13² din același act normativ se pedepsește, fără a se face nicio distincție în funcție de modalitățile de săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu. Astfel, Curtea reține că, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atunci când legiuitorul nu face el singur distincția între anumite elemente avute în vedere în momentul legiferării, interpretul nu poate realiza această distincție (în același sens, Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, M. Of. nr. 318 din 11 mai 2007; Decizia nr. 305 din 12 mai 2016, M. Of.  nr. 485 din 29 iunie 2016). Principiul anterior menționat este aplicabil indiferent de caracterul normei supuse interpretării sau de materia în care aceasta a fost adoptată. În acest sens, în practica judiciară s-a reținut că “acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, chiar dacă este în discuție o zonă normativă specială (…). Astfel, (…), formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeași măsură generală, neputând fi introduse distincții dacă legea nu le încorporează” (Decizia nr. 10 din 18 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2012). Interpretarea unei dispoziții de lege trebuie întotdeauna să plece de la premisa că aceasta a fost adoptată în scopul aplicării ei. Astfel, Curtea a reținut că unul dintre principiile fundamentale ale interpretării normelor juridice este acela potrivit căruia actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, ceea ce semnifică faptul că o normă juridică trebuie interpretată în sensul care să permită aplicarea ei, și nu în acela în care să o înlăture (Decizia nr. 470 din 22 septembrie 2005, M. Of.  nr. 996 din 10 noiembrie 2005).Legiuitorul, adoptând dispozițiile art. 15 din Legea nr. 78/2000, a apreciat că se impune o sancționare a tentativei la infracțiunea anterior menționată, chiar și în modalitatea ce presupune o inacțiune a subiectului activ. Așa fiind, aplicând cele două principii anterior menționate, concluzia care se impune este că legiuitorul, prin modul de reglementare a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000, a urmărit o incriminare și o sancționare a infracțiunii prevăzute de art. 13² din același act normativ în forma tentată, atât pentru modalitatea săvârșirii printr-o acțiune, cât și în modalitatea săvârșirii acesteia printr-o inacțiune. Este unanim admis faptul că există infracțiuni care, fie din cauza elementului subiectiv, fie din cauza celui material, nu pot fi săvârșite în forma tentativei, una dintre acestea fiind și infracțiunea ce presupune o inacțiune. Or, prin sancționarea tentativei la infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000, chiar și în modalitatea ce presupune o inacțiune a subiectului activ, legiuitorul a permis organului judiciar să analizeze, în fapt, un element subiectiv, neexteriorizat, al persoanei în cauză, ceea ce creează premisele realizării unei aprecieri subiective și, în consecință, discreționare. Altfel, prin modul de reglementare se ajunge la situația în care un adevăr unanim admis, acela al imposibilității comiterii unei tentative în cazul unei infracțiuni săvârșite în modalitatea inacțiunii, este contrazis prin prescripția normativă. Al doilea aspect analizat de Curte pornește de la premisa că pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 este necesară consumarea infracțiunii de abuz în serviciu în varianta-tip și obținerea de către funcționarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit. Curtea va analiza în ce măsură, față de modul de reglementare al acesteia și față de formularea dată de legiuitor art. 15 din Legea nr. 78/2000, infracțiunea prevăzută de art. 13² din același act normativ este susceptibilă de tentativă, urmând să distingă trei ipoteze. Plecând de la ideea de bază că infracțiunea art. 13² din Legea nr. 78/2000 presupune ca situație premisă infracțiunea consumată de abuz în serviciu în varianta-tip, Curtea apreciază că, în ipoteza în care fapta a privit îndeplinirea cu încălcarea legii a actului de serviciu, dar paguba sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice nu s-a produs, nu ne putem afla în situația verificării existenței eventualului folos necuvenit. Curtea constată că situația descrisă constituie o tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu, în varianta-tip prevăzută de art. 297 C.pen., tentativă care însă nu se pedepsește.  Cea de-a doua ipoteză supusă analizei este aceea a consumării infracțiunii de abuz în serviciu în varianta-tip, respectiv se reține încălcarea legii prin actul îndeplinit în exercitarea atribuțiilor de serviciu și cauzarea pagubei sau a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, dar nu se obține folosul necuvenit. Curtea constată că, în acest caz, legiuitorul, prin norma criticată, pune pe același plan săvârșirea tentativei, din perspectiva infracțiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu fapta în formă consumată, din perspectiva infracțiunii de abuz în serviciu în varianta-tip, prevăzută de art. 297 C.pen.. A treia ipoteză este aceea a consumării infracțiunii de abuz în serviciu în varianta-tip, precum și obținerea folosului necuvenit, condiție prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000. Curtea observă că în această situație ne găsim însă în fața săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 în varianta consumată. Analizând un ultim aspect, Curtea observă că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 78/2000 au în vedere sancționarea tentativei la infracțiunile prevăzute în art. 10, 11, 12, 13, 13¹ și 13² din același act normativ. Prin dispozițiile art. 10-13 din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a incriminat săvârșirea unor infracțiuni calificate prin scop, astfel cum se precizează în înseși textele legale. În acest sens, legiuitorul menționează că infracțiunea este săvârșită “în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite” (art. 10, art. 12, art. 13) sau “dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit” (art. 11). Aceasta presupune că oricare dintre acțiunile ce formează elementul material al infracțiunii se realizează în scopul prevăzut de lege, în acest caz fapta comițându-se numai cu intenție directă, calificată prin scopul urmărit. Curtea constată că literatura de specialitate a reținut că tentativa este posibilă la toate faptele din această categorie. Infracțiunile prevăzute în art. 10-13 din Legea nr. 78/2000 sunt norme juridice penale complete (unitare), în structura acestora putând fi identificate atât dispoziția, cât și sancțiunea. Astfel, analiza existenței infracțiunii în forma consumată ori în cea tentată nu presupune coroborarea acestor norme cu alte dispoziții de drept penal prin care sunt reglementate variante-tip ale acestor infracțiuni. Spre deosebire de aceste infracțiuni, cea cuprinsă în art. 13² din Legea nr. 78/2000, pe de o parte, reprezintă o infracțiune de rezultat, nefiind calificată prin scop, iar, pe de altă parte, presupune existența unei condiții – obținerea de către funcționarul public, pentru sine ori pentru altul, a unui folos necuvenit – a cărei îndeplinire, dacă și celelalte elemente constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, în varianta tip, sunt îndeplinite, determină constatarea săvârșirii infracțiunii prevăzute de acesta, în forma consumată. Deși legiuitorul a reglementat pedepsirea formei tentate, tocmai prin modul în care este reglementată infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 13² din Legea nr. 78/2000, forma tentată a acestei infracțiuni se identifică întotdeauna cu infracțiunea consumată de abuz în serviciu, în varianta-tip, prevăzută de art. 297 C.pen. Această situație juridică pune probleme din perspectiva clarității și previzibilității legii și implicit a aplicării dispozițiilor de lege criticate. Astfel, aceeași faptă poate fi considerată atât varianta tentată a unei infracțiuni, cât și varianta consumată a altei infracțiuni, cu consecințe diferite în planul tratamentului sancționator și al competenței materiale a organelor judiciare, deoarece norma legală permite ca persoanei ce a săvârșit fapta respectivă să îi poată fi aplicate fie prevederile ce reglementează varianta-tip a infracțiunii de abuz în serviciu, fie prevederile ce reglementează infracțiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 alin. (2) din C.pen. Această modalitate de reglementare, care permite autorităților să aplice legea penală într-o manieră subiectivă, lăsând acestora posibilitatea alegerii normei legale pentru aplicarea sa la un caz concret, contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul respectării principiului legalității. Curtea apreciază că și în situația în care persoana în cauză ar fi obținut consiliere juridică în această privință nu ar fi putut cunoaște pedeapsa aplicabilă faptei săvârșite, în condițiile în care această faptă poate constitui, potrivit legii, atât varianta-tip a unei infracțiuni, cât și forma tentată a altei infracțiuni. Acest fapt determină imposibilitatea persoanei în cauză de a-și adapta conduita la prescripția normativă. Curtea reține că în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, M. Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție impun garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii corespunzătoare și, în mod implicit, obligația în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerințele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalității prevăzut la art. 1 alin. (5)din Constituție. Având în vedere jurisprudența proprie [de exemplu, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, M. Of. nr. 629 din 17 august 2016, § 18; Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, M. Of.  nr. 495 din 6 iulie 2015, §§ 17 și 18] și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului [de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, § 29; Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, §§ 33 și 34; Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, § 140; Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, §§ 107 și 108] referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției și Convenției, Curtea a statuat că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și că o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. Atingerea de către stat a unor obiective, chiar și atunci când acestea sunt de interes general și necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituției, care, potrivit art. 1 alin. (5), este obligatorie. Astfel nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă și accesibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligația de a edicta norme care să respecte trăsăturile arătate (Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, M. Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, § 31).Pentru aceasta,  Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 78/2000, raportate la art. 13² din același act normativ, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu, sunt neconstituționale. Curtea Constituțională, Decizia nr. 458 din 22 iunie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportate la art. 13² din același act normativ, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu,  M. Of. nr. 890 din 13 noiembrie 2017 Î.C.C.J. stabilește că: “În cazul infracțiunii de abandon de familie prevăzute în art. 378 alin. (1) lit. c) C. pen. , termenul de introducere a plângerii prealabile prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) și (2) C.pr.pen. – de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârșirea faptei – curge de la data la care persoana vătămată ori reprezentantul său legal a cunoscut săvârșirea faptei. Termenul de 3 luni prevăzut în conținutul art. 296 alin. (1) și (2) C.pr.pen. poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracțiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii faptei; b) din momentul cunoașterii săvârșirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării și c) din momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale (Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală,  Decizia nr. 2 din 20 ianuarie 2020 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Dacă, în cazul infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) C.pen., prin sintagma «săvârșirea faptei» prevăzută de dispozițiile art. 296 C.pr.pen.  (relevantă pentru calcularea termenului de introducere a plângerii prealabile) se înțelege data încetării inacțiunii (data epuizării infracțiunii de abandon de familie) sau data consumării infracțiunii (expirarea perioadei de 3 luni pe durata căreia autorul a rămas în pasivitate)” M. Of. nr. 135 din  20 februarie 2020).

LEGEA PENALĂ reprezintă orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. Legea penală este definită prin dispozițiile art. 173 C. pen.  ca fiind orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. Așadar, norma de drept penal material nu este limitată la normele care definesc infracțiuni și pedepsele ce pot fi aplicate pentru sancționarea acestora, ci cuprinde orice dispoziție cu caracter penal. Legea penală este supusă din perspectiva aplicării în timp principiului activității conform art. 3 C. pen., principiu care este limitat de excepția privind legea penală mai favorabilă, consacrată cu rang constituțional prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și totodată prin dispozițiile art. 5 C. pen. Legea procesuală nu este definită explicit în legislație, iar potrivit art. 13 din Codul de procedură penală aceasta este supusă principiului activității, cu singura excepție a situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii. Normele de drept procesual penal au ca obiect de reglementare desfășurarea procesului penal și se adresează numai celor care participă la activitatea procesuală, spre deosebire de normele de drept substanțial care se adresează tuturor  ( V. Dongoroz, Curs de procedură penală, ed. a II-a, București, 1942, p. 8 apud N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol. I, Ed. Paidea, p. 35.). Dată fiind interdependența dintre dreptul penal material și dreptul procesual penal, simpla plasare a unei norme în cuprinsul Codului penal sau al Codului de procedură penală nu constituie un criteriu suficient în sine pentru calificarea acesteia ca fiind o normă de drept substanțial sau, dimpotrivă, de drept procesual. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, problema delimitării dintre normele de drept material și cele de drept procesual a fost abordată în contextul analizării domeniului de aplicare a dispozițiilor art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale privind principiul legalității incriminării și a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege). Curtea a statuat că dispozițiile art. 7 din Convenție se aplică numai dispozițiilor care definesc infracțiunile și pedepsele prevăzute pentru sancționarea acestora. Cu toate acestea, o dispoziție legală calificată în dreptul național ca fiind procedurală va fi considerată ca normă de drept material (substanțial) în măsura în care aceasta are o influență asupra severității pedepsei ce poate fi aplicată persoanei acuzate și va intra în domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 7 din Convenție [Cauza Scopolla împotriva Italiei (nr. 2) (MC), §§ 110-113].Curtea Constituțională a României a dezvoltat analiza asupra acestei chestiuni și a elaborat în jurisprudența sa un set de criterii pentru determinarea caracterului unei norme ca aparținând dreptului material sau celui procesual. S-a reținut că așezarea normei în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru delimitarea normelor de drept penal de cele de procedură penală, fiind necesară analizarea și a altor criterii, respectiv obiectul de reglementare, scopul și rezultatul cu privire la răspunderea penală la care conduce norma în discuție. Mai mult, dincolo de simpla calificare a unei norme ca aparținând dreptului material sau celui procesual, instanța de contencios constituțional a reținut că “În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății, indiferent de ramura de drept căreia îi aparține, aduce o schimbare cu privire la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidența legii penale mai favorabile. Așadar, faptul că textul în discuție figurează în Codul de procedură penală nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă” (Decizia Curții Constituționale nr 1470/2011 și Decizia Curții Constituționale nr. 1483/20114). M. Of.  nr. 853 din 2 decembrie 2011. În consecință, urmează ca determinarea naturii normei cuprinse în dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal să fie făcută în raport cu criteriile care rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, respectiv prin luarea în considerare a obiectului de reglementare, a scopului și a rezultatului asupra răspunderii penale a normei menționate. În literatura de specialitate (F. Streteanu, Considerații privind modificarea Codului penal din Legea nr. 27/2012, Revista Caiete de Drept Penal, nr. 1/2012, p. 15) s-a arătat că, în doctrina contemporană și în diferitele legislații la nivel european, prescripția penală este calificată ca fiind o instituție de drept procesual supusă regulii aplicării imediate a legii noi, punct de vedere susținut de doctrina germană, franceză sau belgiană; instituție de drept substanțial, opinie susținută în dreptul spaniol, elvețian sau italian ori o instituție mixtă, aparținând deopotrivă dreptului penal substanțial și procedurii penale.

LEGEA PENALĂ ȘI TRATATELE INTERNAȚIONALE   Dispozițiile privind teritorialitatea, personalitatea , realitatea sau universalitatea legii penale se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internațional la care România este parte.

LEGITIMA APĂRARE   Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în legitimă apărare. Este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului. Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condițiile de mai sus, acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără drept, prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții. În privința legitimei apărări, au fost avute în vedere atât  opiniile exprimate în doctrină cât și experiența altor legislații (art.15 C. pen. elvețian, art.20 C. pen. spaniol, art.122-5 C. pen. francez) și s-a renunțat la condiția pericolului grav generat de atac, gravitatea acestuia și a acțiunilor comise pentru înlăturarea sa fiind apreciate pe terenul proporționalității. (Expunerea de motive)

LIBERAREA CONDIȚIONATĂ   Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. De la data liberării condiționate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani. Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Liberarea condiționată cunoaște modificări semnificative atât sub aspectul condițiilor de acordare cât și al procesului de reintegrare socială a condamnatului prin implicarea activă și calificată a statului, în acest sens un rol esențial revenind consilierilor de probațiune. În privința condițiilor de acordare, nu s-au menținut dispozițiile care creau regimuri diferențiate de acordare a liberării între condamnații femei și bărbați ori între condamnații pentru infracțiuni comise cu intenție sau din culpă. În primul caz, rațiunea modificării urmărește reglementarea unui regim unic în care criteriul relevant să-l reprezinte durata pedepsei executate. În al doilea caz, forma de vinovăție cu care s-a săvârșit infracțiunea nu mai poate constitui un temei pentru fundamentarea unor regimuri diferențiate de  acordare a liberării condiționate deoarece forma de vinovăție, a fost valorificată în operațiunea de individualizare a pedepsei, care se reflectă în natura, durata și modul de executare a pedepsei așa cum au fost aplicate prin hotărârea de condamnare. Orientarea europeană în această materie dar și a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, pe deplin justificată, este de a reglementa acordarea liberării condiționate ținând cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei, pentru că numai în acest fel poate fi influențată și modelată mai eficient conduita condamnatului care dobândește astfel o motivare în plus cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape punerea în libertate. Acordarea liberării ținând seama de stări de fapt anterioare începerii executării, precum natura sau gravitatea infracțiunii comise, forma de vinovăție, conduita pe parcursul procesului, constituie o cauză de descurajare a condamnatului în procesul de reintegrare deoarece acesta realizează că liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executării, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influența în nici un fel. În același timp, prin modul de reglementare a condițiilor de acordare se evidențiază mai clar rolul și rațiunile liberării condiționate. Practica judiciară din ultimul deceniu a transformat liberarea condiționată, este adevărat și din cauza majorării drastice a limitelor de pedeapsă, într-un drept al condamnatului de a fi liberat după executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege. De asemenea, s-a observat că în ceea ce privește condiția existenței dovezilor temeinice de îndreptare, aceasta a fost socotită ca fiind îndeplinită atâta timp cât condamnatul nu a fost sancționat disciplinar pentru abateri comise în perioada încarcerării.  Liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării, dovedește că a făcut progrese constante și evidente în vederea reintegrării sociale și convinge astfel instanța că nu va mai comite infracțiuni iar liberarea sa anticipată nu prezintă nici un pericol pentru colectivitate. Referitor la procesul de recuperare după liberare, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatului îi revine nu numai obligația generală negativă de a nu mai comite alte infracțiuni, verificarea respectării acestei obligații fiind supusă unui regim de supraveghere, dar și o serie de obligații prin care se urmărește reacomodarea acestuia cu viața în colectivitate pentru înlesnirea reintegrării sale sociale. Noua reglementare a instituției liberării condiționate, prin care condamnatul este supus pe durata termenului de supraveghere unui proces de supraveghere și reacomodare cu viața în colectivitate, a fost inspirată de dispozițiile similare din legislația penală germană (§ 57-§ 58), spaniolă (art. 90) și portugheză (art. 61- art. 63).  (Expunerea de motive) v Condițiile liberării condiționate

LIMITELE RĂSPUNDERII PENALE Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

LIPSA PLÂNGERII PREALABILE   În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele. Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârșirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea. În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitatea de exercițiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu. Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu.

 LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL   Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoarea de la unu la 7 ani. Se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra. Dacă fapta este săvârșită: de către o persoană înarmată; asupra unui minor; punând în pericol sănătatea sau viața victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 și 10 ani. Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa la aceste infracțiuni  se pedepsește.

LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE   Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. Acțiunea penala se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) C. pen. , atunci când acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, și nu ca efect al împăcării.(  I.C.C.J. ,   Decizia nr.  11/2019 ,  Of. nr. 477 din  12 iunie 2019)

LOVIREA SUPERIORULUI ORI A INFERIORULUI   Lovirea superiorului de către inferior sau a șefului de către subordonat, atunci când superiorul sau șeful se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legătură cu aceste atribuții, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și lovirea săvârșită de către superior sau șef împotriva inferiorului sau a subordonatului, atunci când inferiorul sau subordonatul se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legătură cu aceste atribuții. Când faptele au fost comise în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE   Dacă vreuna dintre faptele de lovire  sau alte violențe și vătămare corporală a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.

LUAREA DE MITĂ   Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta. Fapta săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. Prin Decizia nr. 9 din 13 februarie 2023 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept legate, pe de-o parte, de calitatea de instituție publică a unui spital militar și, pe de altă parte, de posibilitatea ca acesta să fie subiect activ al infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că Spitalul miliar este instituție publică în sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal, și abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal. (M. Of. nr. 245 din 24 martie 2023).

M

MĂRTURIA MINCINOASĂ Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.  Mărturia mincinoasă săvârșită: de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecție a martorilor; de un investigator sub acoperire; de o persoană care întocmește un raport de expertiză ori de un interpret; în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Autorul nu se pedepsește dacă își retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reținere, arestare sau de punerea în mișcare a acțiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție, ca urmare a mărturiei mincinoase. Martorul denunțător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) C. pen. poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. .( Decizia nr. 1/2020 M. Of. nr. 173 din 3 martie 2020 ) Fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată întrunește numai elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.(Decizia nr. 1/2019,  M. Of. nr. 187 din martie 2019) Participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 C. pen. .( Înalta Curtea de Casație și Justiție,   Decizia nr.  10/2019 M. Of. nr. 16 din 28 mai 2019).

Măsurile de siguranță se pot lua și în situația în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.

MĂSURILE DE SIGURANȚĂ v Scopul măsurilor de siguranță,  Categoriile măsurilor de siguranță

 MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE ȘI  MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE ȘI OBLIGAȚIILE în cazul suspendării executării pedepsei  Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, Instanța impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor. Pentru stabilirea conținutului acestei obligații ,   instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate. Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE ȘI OBLIGAȚIILE  în cazul amânării executării pedepsei   Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:  să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;  să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;  să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;  să comunice schimbarea locului de muncă;  să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.  Instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:  să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;  să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor;  să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;  să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;  să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea;  să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;  să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;  să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;  să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;  să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii,  Pentru stabilirea obligației prevăzute la alin. (2) lit. b), vizitele consilierului de probațiune ,  instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate. Când stabilește obligația prevăzută la alin. (2) lit. e)-g),  adică  să nu comunice,  să nu se afle în anumite locuri,  să nu conducă anumite vehicule ,  instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei. Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE ȘI OBLIGAȚIILE  în cazul liberării condiționate    Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În cazul arătat mai sus,   instanța poate impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; să nu părăsească teritoriul României; să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea; să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. Obligațiile prevăzute în lege pot fi impuse în măsura în care nu au fost aplicate în conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Când stabilește o anume obligație, instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei. Măsurile de supraveghere și obligațiile impuse se execută din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, respectiv pe toată durata termenului de supraveghere.

MĂSURILE EDUCATIVE sunt neprivative de libertate sau privative de libertate. Măsurile educative neprivative de libertate sunt: stagiul de formare civică; supravegherea; consemnarea la sfârșit de săptămână; asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate sunt: internarea într-un centru educativ; internarea într-un centru de detenție.

MEMBRU DE FAMILIE se înțelege: ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; soțul; persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc. Dispozițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a) al art,  177 C. pen. , se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești.

MIJLOACE DE PLATĂ FĂRĂ NUMERAR reprezintă un dispozitiv, un obiect sau o înregistrare, protejat, respectiv protejată, material ori nematerial, respectiv materială ori nematerială, sau o combinație a acestora, altul, respectiv alta decât o monedă cu valoare circulatorie și care, singur, respectiv singură sau împreună cu o procedură sau un set de proceduri, permite deținătorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetară, inclusiv prin monedă electronică sau monedă virtuală. Prin instrument de plată electronică se înțelege un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum și transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții financiare. Prin monedă electronică se înțelege valoarea monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanță asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operațiuni de plată și care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică. Moneda virtuală înseamnă o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă sau garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar este acceptată de către persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb și poate fi transferată, stocată și tranzacționată electronic.

MILITARI   v infracțiuni săvârșite de militari   ,  Absența nejustificată,  Dezertare,  Încălcarea consemnului,  Părăsirea postului sau comenzii,  Insubordonarea,   Constrângerea superiorului,   Abuzul de autoritate,  Lovirea superiorului ori a inferiorului,   Capitularea,  Părăsirea câmpului de luptă,  Zborul neautorizat,  Părăsirea navei,  Părăsirea comenzii,   Neluarea măsurilor necesare în operațiunile navale,  Coborârea pavilionului,  Coliziunea,   Sancționarea tentativei,  Aeronave  militare, Punerea în mișcare a acțiunii penale

MILITARI v  infracțiuni săvârșite de militari sau de civili,  Sustragerea de la serviciul militar în timp de război,  Agresiunea împotriva santinelei, Sustragerea de la luarea în evidența militară,  Neprezentarea la încorporare sau concentrare,  Jefuirea celor căzuți pe câmpul de luptă,  Folosirea emblemei Crucea Roșie în timpul operațiunilor militare

MINOR   v abandonul de familie,  agresiunea sexuală, coruperea sexuală a minorilor ,  conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, favorizarea făptuitorului , folosirea prostituției infantile,  folosirea serviciilor unei persoane exploatate   ,  folosirea unui minor în scop de cerșetorie, relele tratamente aplicate minorului nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, infracțiuni de război contra persoanelor   împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu influențarea declarațiilor,  internarea într-un centru,  internarea într-un centru de detenție,   infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie,  împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă,  măsurile de supraveghere și obligațiile, membru de familie, plângerea prealabilă și împăcarea, pornografia infantilă,  răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, șantajul, tăinuirea, traficul de minori, ultrajul,  ultrajul judiciar, violența în familie, violul,  limitele răspunderii penale,  minoritatea făptuitorului,  minor devenit major,  nedenunțarea,  nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului   ,  obligații ce pot fi impuse minorului,  plângerea prealabilă și împăcarea,  prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate, prescripția executării măsurilor educative, prescripția răspunderii penale, prescripția răspunderii penale a minorilor,  plasarea sub supraveghere judiciară,  racolarea minorilor în scopuri sexuale,   referatul de evaluare, relele tratamente aplicate minorului, stagiul de formare civică, supravegherea,    termenele de prescripție a răspunderii penale ,  traficul de minori,   traficul de persoane,  trecerea frauduloasă a frontierei de stat  

MINOR  v actul sexual cu un minor,  abandonul de familie,  agresiunea aplicarea în spațiu a legii penale, aplicarea legii penale de dezincriminare,  asistarea zilnică,  coruperea sexuală a minorilor,  conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, favorizarea făptuitorului , folosirea prostituției infantile,  folosirea serviciilor unei persoane exploatate,  folosirea unui minor în scop de cerșetorie, relele tratamente aplicate minorului nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, infracțiuni de război contra persoanelor   împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu influențarea declarațiilor,  internarea într-un centru,  internarea într-un centru de detenție,   infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie,  împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă,  măsurile de supraveghere și obligațiile, membru de familie, plângerea prealabilă și împăcarea, pornografia infantilă,  răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, șantajul, tăinuirea, traficul de minori, limitele răspunderii penale,  minoritatea făptuitorului,  minor devenit major,  nedenunțarea,  nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului ,  obligații ce pot fi impuse minorului,  plângerea prealabilă și împăcarea,  prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate, prescripția executării măsurilor educative, prescripția răspunderii penale, prescripția răspunderii penale a minorilor,  plasarea sub supraveghere judiciară,  racolarea minorilor în scopuri sexuale,  referatul de evaluare, relele tratamente aplicate minorului, stagiul de formare civică, supravegherea,   termenele de prescripție a răspunderii penale ,  traficul de minori,   traficul de persoane,  trecerea frauduloasă a frontierei de stat   circumstanțe agravante,  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,  coruperea sexuală a minorilor, descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității,  determinarea sau înlesnirea sinuciderii,  efectele cauzelor de atenuare și agravare,  eroarea,  exploatarea cerșetoriei, facilitarea șederii ilegale în România,  favorizarea făptuitorului,  influențarea declarațiilor,  infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă,  măsurile de supraveghere și obligațiile, membru de familie, plângerea prealabilă și împăcarea, pornografia infantilă,  răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, șantajul, tăinuirea, traficul de minori, ultrajul,  ultrajul judiciar, violența în familie, violul

MINORITATEA  v  Limitele răspunderii penale , Consecințele răspunderii penale,  Măsurile educative,   Regimul măsurilor educative neprivative de libertate

MINORITATEA FĂPTUITORULUI   Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal.

MINORUL DEVENIT MAJOR   Dispozițiile prezentului titlu se aplică și majorilor care, la data săvârșirii infracțiunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Când, la data pronunțării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanța, ținând seama de posibilitățile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum și de celelalte criterii prevăzute, poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.

MIȘCAREA INTERNAȚIONALĂ DE CRUCE ROȘIE ȘI SEMILUNĂ ROȘIE este o mișcare umanitară internațională a cărei misiune este de a proteja viața și sănătatea oamenilor, de a asigura respectul față de ființa umană, de a preveni și alina suferința oamenilor, fără vreo discriminare de naționalitate, rasă, religie, clase sociale sau opinii politice. Termenul cel mai răspândit este de Crucea Roșie Internațională, deși acesta este folosit greșit, deoarece nu există nicio organizație cu acest nume. În realitate, mișcarea constă în mai multe organizații distincte, independente din punct de vedere legal, însă unite în cadrul aceleiași mișcări prin principii de bază, obiective, simboluri, statute și organe de conducere comune. V  Folosirea emblemei Crucea Roșie în timpul operațiunilor militare  

MODIFICAREA SAU ÎNCETAREA OBLIGAȚIILOR   Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare. Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

 N

NEAPLICAREA DETENȚIUNII PE VIAȚĂ   Dacă la data pronunțării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detențiunii pe viață i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă.

NEAPLICAREA DIZOLVĂRII SAU SUSPENDĂRII ACTIVITĂȚII PERSOANEI JURIDICE   Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) și lit. b) C. pen.  ,   și anume dizolvarea persoanei juridice; suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani,   nu pot fi aplicate instituțiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și organizațiilor religioase ori aparținând minorităților naționale, constituite potrivit legii. Dispozițiile de mai sus se aplică și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.

 NEDENUNȚAREA   Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani.  Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertății și integrității sexuale, săvârșite față de un minor, nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Nedenunțarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește. Nu se pedepsește persoana care, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților. Sancționarea penală a oricărei persoane pentru nedenunțarea unor infracțiuni săvârșite contra patrimoniului nu mai este necesară în prezent, mai cu seamă în condițiile în care infracțiunea a fost deja comisă, așa cum prevede textul în vigoare. În majoritatea legislațiilor penale de referință ale statelor europene este incriminată nedenunțarea unei infracțiuni dar numai când cel care, având cunoștință despre pregătirea comiterii acesteia, nu sesizează autoritățile pentru a putea împiedica săvârșirea infracțiunii. Totodată obligația de denunțare nu subzistă decât în cazul unor infracțiuni de o gravitate deosebită pentru că numai în aceste condiții poate fi justificată aplicarea unei sancțiuni penale.  În sensul celor arătate mai sus sunt dispoziții §138 C. pen. german (care sancționează nedenunțarea unor infracțiuni precum pregătire a unui război de agresiune, înalta trădare, falsificarea de bani, traficul agravat de persoane, omorul, genocidul etc.), art.450 alin. 2 C. pen. spaniol (care sancționează nedenunțarea unor infracțiuni contra vieții, integrității sau sănătății, libertății ori libertății sexuale), art. 364 C. pen. italian (care sancționează nedenunțarea unor infracțiuni privind securitatea statului), art. 434-1 – 434-3 C. pen. francez.  În reglementarea propusă de proiect infracțiunea de nedenunțare sancționează conduita persoanei care, luând cunoștință de pregătirea sau comiterea unei fapte de omor, lipsire de libertate în mod ilegal, viol sau agresiune sexuală, anterior sau concomitent comiterii acesteia, nu înștiințează de îndată autoritățile în vederea împiedicării comiterii acestora ori pentru înlesnirea identificării sau prinderii făptuitorilor. Din această perspectivă se justifică sancționarea penală a persoanei care, fără vreun risc propriu, refuză sesizarea imediată a autorităților pentru a se putea interveni înainte de consumarea sau epuizarea unor infracțiuni grave în vederea împiedicării sau diminuării efectelor acestora ori pentru a-i putea prinde pe făptuitori. Se instituie obligația de denunțare a unei „fapte prevăzute de legea penală” și nu a unei „infracțiuni”, rațiunea fiind aceea că pentru existența infracțiunii de nedenunțare interesează doar ținerea sub tăcere față de autorități a pregătirii sau comiterii unei fapte periculoase interzise de legea penală împotriva unei persoane, fiind fără relevanță că fapta respectivă nu a fost încă pusă în executare, că actele de executare deja comise se află în faza actelor premergătoare ori a unei tentative nepedepsite de lege sau că nu s-ar putea angaja răspunderea penală ca urmare a existenței unor cauze de neimputabilitate (de exemplu minoritatea sau iresponsabilitatea). ( Expunerea de motive)

NEDENUNȚAREA UNOR INFRACȚIUNI CONTRA SECURITĂȚII NAȚIONALE   Fapta persoanei care, luând cunoștință despre pregătirea sau comiterea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 394-397, art. 399-403 și art. 406-409 (Trădarea,  Trădarea prin transmitere de informații secrete de stat,  Trădarea prin ajutarea inamicului,  Acțiuni împotriva ordinii constituționale,  Acțiunile ostile contra statului,  Spionajul,  Atentatul care pune în pericol securitatea națională,  Atentatul contra unei colectivități,  Actele de diversiune,  Compromiterea unor interese de stat,  Divulgarea secretului care periclitează securitatea națională,  Infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională,  Constituirea de structuri informative ilegale), nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Nedenunțarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește. Nu se pedepsește persoana care, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului și a participanților.

NEEXECUTAREA SANCȚIUNILOR PENALE   Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranță prevăzute în art. 108 lit. b) și lit. c),(internarea medicală,  respectiv interzicerea ocupării unor funcții sau exercitării unei profesii) de către persoana fizică față de care s-au dispus aceste sancțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau a centrului de detenție ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepsește cu amendă. Prin Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2019 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept: “Fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969)” ,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Stabilește că “Fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranță prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969) nu realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) din Codul penal“. (M. Of. nr. 242 din 28 martie 2019).

NEGLIJENȚA ÎN PĂSTRAREA INFORMAȚIILOR   Neglijența care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conține informații secrete de stat, precum și neglijența care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informații se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1),   divulgarea informațiilor secrete de stat și art. 304, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice  dacă au fost săvârșite din culpă.

 NEGLIJENȚA ÎN SERVICIU   Încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Dispozițiile art. 298 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma “îndeplinirea ei defectuoasă” din cuprinsul acestora se înțelege “îndeplinirea prin încălcarea legii”.(Curtea Constituțională,  Decizia nr. 518/2017,   M. Of. nr. 765 din 26 septembrie 2017 ).

NEIMPUTABILITATE v Cauzele de neimputablitate

NEÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU SAU ÎNDEPLINIREA LOR DEFECTUOASĂ  de către angajații care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, intervenție sau manevră, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța circulației mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

NEÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU SAU ÎNDEPLINIREA LOR DEFECTUOASĂ DIN CULPĂ   Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, de către angajații care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, intervenție sau manevră, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Când fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

 NELUAREA MĂSURILOR LEGALE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Fapta săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

 NELUAREA MĂSURILOR NECESARE ÎN OPERAȚIUNILE NAVALE   Fapta comandantului unei nave militare sau grupări de nave militare care, fără a fi fost oprit prin vreun ordin sau fără a fi fost împiedicat de misiunea specială pe care o avea: nu ia măsurile necesare să atace, să lupte împotriva inamicului, să ajute o navă a statului român sau a unei țări aliate, urmărită de inamic ori angajată în luptă; nu ia măsurile necesare pentru a distruge un convoi inamic; nu urmărește navele de război sau comerciale ale inamicului se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

NEPREZENTAREA LA ÎNCORPORARE SAU CONCENTRARE   Neprezentarea la încorporare, concentrare sau mobilizare în timp de război sau pe durata stării de asediu, în termenul prevăzut în ordinul de chemare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și neprezentarea celui încorporat sau concentrat la unitatea la care a fost repartizat, precum și a celui care, executând potrivit legii serviciul alternativ, nu se prezintă în termen la angajator. Termenele de prezentare prevăzute mai sus se prelungesc cu 10 zile, în cazul în care cel chemat se află în străinătate.

 NERESPECTAREA ATRIBUȚIILOR PRIVIND VERIFICAREA TEHNICĂ ORI EFECTUAREA REPARAȚIILOR   Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecție tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparații sau intervenții tehnice de către persoanele care au asemenea atribuții, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă, urmare a faptei, s-a produs un accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Dacă faptele au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. Repararea autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau mopedelor având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI   Nerespectarea unei hotărâri judecătorești săvârșită prin: împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de organul de executare; refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un anumit act; refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligație conform legii; neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat; neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată; nerespectarea hotărârilor judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea pensiilor; împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea; nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de protecție. se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În cazul faptelor prevăzute în lit. d)- g), ale art. 287 acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptei prevăzute la alin. (1) lit. h), împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

 NERESPECTAREA MĂSURILOR LEGALE DE SECURITATE ȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ   Nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează repunerea în funcțiune a instalațiilor, mașinilor și utilajelor, anterior eliminării tuturor deficiențelor pentru care s-a luat măsura opririi lor. Faptele săvârșite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

NERESPECTAREA MĂSURILOR PRIVIND ÎNCREDINȚAREA MINORULUI   Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI AL MUNIȚIILOR   Deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. Deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Sustragerea armelor sau munițiilor  amintite se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Portul acelor arme, fără drept, în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spațiile rezervate desfășurării procesului electoral, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă Deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept și Sustragerea armelor sau munițiilor  au ca obiect arme interzise sau muniții, mecanisme ori dispozitive ale acestora, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Fabricarea sau asamblarea de arme letale, de piese sau de muniție pentru acestea: din orice componente esențiale traficate ilicit; fără o autorizație eliberată de către o autoritate competentă a statului membru în care are loc fabricarea sau asamblarea; fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, în conformitate cu prevederile legale, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.  În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6), cu privire la care s-a dispus o soluție de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma și muniția intră sub incidența confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. , în procedura reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma și muniția la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.  ( Î.C.C.J. Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii,   Decizia 10/2019,  M. Of. nr. 472 din  11 iunie 2019).

NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR, MUNIȚIILOR, MATERIALELOR NUCLEARE ȘI AL MATERIILOR EXPLOZIVE     Prin noul conținut al normelor de incriminare a faptelor la regimul armelor și al munițiilor s-a urmărit armonizarea acestora cu Directiva 91/477 C.E.E., Convenția Drepturilor Omului, Convenția Schengen și Convenția Europeană cu privire la controlul achiziționării armelor de foc de către particulari.  v Nerespectarea regimului armelor și al munițiilor,   Uzul de armă fără drept,  Falsificarea sau modificarea. ștergerea sau modificarea marcajelor de pe arme letale,  Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive,  Nerespectarea regimului materiilor explozive,  Nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restricționați,   Sancționarea tentativei

NERESPECTAREA REGIMULUI MATERIALELOR NUCLEARE SAU AL ALTOR MATERII RADIOACTIVE  Primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, producția, procesarea, manipularea, depozitarea intermediară, importul, exportul ori depozitarea finală, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum și orice operație privind circulația acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Sustragerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele au pus în pericol alte persoane sau bunuri, au produs vătămarea corporală a uneia ori mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul în care faptele au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (3) și (4) ale art. 345 au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Prin excepție de la dispozițiile art. 137 alin. (2), (Cuantumul amenzii pentru persoana juridică) în cazul infracțiunii prevăzute în articolul 137, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.

NERESPECTAREA REGIMULUI MATERIILOR EXPLOZIVE   Producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operațiuni privind circulația acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Sustragerea materiilor explozive se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Când faptele privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea explozivă este însoțită de materiale de inițiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul în care faptele au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

NERESPECTAREA REGIMULUI PRECURSORILOR DE EXPLOZIVI RESTRICȚIONAȚI   Producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, punerea la dispoziție sau utilizarea de precursori de explozivi restricționați, fără drept, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la unu la 5 ani. Punerea la dispoziție cu orice titlu de precursori de explozivi restricționați persoanelor din rândul publicului larg de către operatori economici constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani. Sustragerea precursorilor de explozivi restricționați se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

NERESPECTAREA REGIMULUI URNEI DE VOT   Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. Încredințarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secției de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiții decât cele prevăzute de lege se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

O

OBLIGAREA LA TRATAMENT MEDICAL   Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Când persoana față de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală. Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei.

OBLIGAȚII CE POT FI IMPUSE MINORULUI   Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanța poate impune minorului una sau mai multe dintre următoarele obligații: să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională; să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță; să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță; să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. Când stabilește obligația ,  instanța individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei. Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea serviciului de probațiune. Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă: au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea; persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin.

OBSTRUCȚIONAREA JUSTIȚIEI   Persoana care, fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale: împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanța să efectueze, în condițiile legii, un act procedural; refuză să pună la dispoziția organului de urmărire penală, instanței sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Dispozițiile de mai sus nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracțiunea care formează obiectul procesului penal. Preocuparea pentru asigurarea autorității justiției și a desfășurării în cele mai bune condiții a procedurilor judiciare, inclusiv prin mijloace penale, este întâlnită și în diferite legislații penale europene precum art. 366 C. pen. italian, art. 463 C. pen. spaniol, art. 434-15-1 C. pen. francez, art. 192-193 C. pen. olandez și în Capitolul 17-Secțiunea 13 alin. 2 C. pen. suedez, care conțin reglementări similare. (Expunerea de motive)

  OBȚINEREA ILEGALĂ DE FONDURI   Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării finanțărilor obținute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepsește. Prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016 referitoare la examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 215 alin. 1, 2, 3 din Codul penal anterior, respectiv art. 306 din Codul penal în vigoare, în ipoteza unui prejudiciu produs în aceeași cauză atât bugetului general al Uniunii Europene sau bugetelor administrate de aceasta ori în numele ei, cât și bugetului de stat, respectiv dacă infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se va reține singură sau în concurs ideal cu infracțiunea de înșelăciune, în cazul în care legea veche este mai favorabilă, respectiv cu infracțiunea de obținere ilegală de fonduri, în cazul în care legea nouă este mai favorabilă sau fapta a fost săvârșită sub imperiul ei,  Î.C.C.J. Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii stabilește că fapta de a folosi, în cadrul autorității contractante, printr-o acțiune a autorului, documente ori declarații inexacte, ce a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.(M. Of. nr. 418 din  2 iunie 2016). În structura infracțiunii de obținere ilegală de fonduri, situația premisă constă în existența prealabilă a unor reglementări sau programe, fonduri publice sau alte surse bănești garantate din fondurile publice și servicii care au competența de a aproba finanțarea ori garantarea finanțării din fondurile publice preexistente. Pentru existența acestei infracțiuni, trebuie să existe o situație premisă, respectiv să existe un cadrul normativ care să reglementeze modul în care se vor derula aceste activități de finanțare, precum și să legifereze condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să acceseze astfel de fonduri. Având trasate aceste repere, se desprinde concluzia potrivit căreia art. 306 din C. pen. este o normă în alb, respectiv normă cadru care urmează a fi completată cu dispoziții din alte acte normative pentru a se da efectivitate textului legal. Prin urmare, norma din art. 306 din C. pen. devine aplicabilă doar în momentul în care se completează cu o lege specială. În momentul de față, norma în alb incompletă de la art. 306 din C. pen. se va concretiza cu actuala formă a art. 13 din Legea nr. 350/2005 așa cum a fost redată, modificarea din conținutul acesteia, cristalizându-se în prezenta speță, în sensul posibilității aplicării noii modificări a art. 13 din Legea nr. 350/2005 raportat la art. 306 din C. pen., ca lege penală mai favorabilă așa cum este prevăzută în art. 5 din C. pen. (Î.C.C.J. Secția Penală, Decizia nr. 160/RC din 7 aprilie 2022)

OMISIUNE v Săvârșirea infracțiunii comisive prin omisiune

OMISIUNEA DECLARĂRII UNOR INFORMAȚII   Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea unele informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

OMISIUNEA SESIZĂRII   Funcționarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Când fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.

OMORUL   Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepsește.

OMORUL CALIFICAT   Omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări: cu premeditare; din interes material; pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse; pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni; de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor; asupra a două sau mai multor persoane; asupra unei femei gravide; prin cruzimi, se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepsește. În cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de omor sau tentative la infracțiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor nu împiedică reținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut în art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal.”( Decizia nr.  17/2018,  M. Of. nr.1000 din 27 noiembrie 2018 )

OPERAȚIUNI DE LUPTĂ   v utilizarea de metode interzise în operațiunile de luptă 

OPERAȚIUNI FINANCIARE   v acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos  

OPERAȚIUNI ILEGALE CU DISPOZITIVE SAU PROGRAME INFORMATICE   Fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziție sub orice formă: dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364; parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parțial la un sistem informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

OPERAȚIUNI ILEGALE CU INSTRUMENTE DE PLATĂ FĂRĂ NUMERAR   Deținerea în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar însușit prin săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 și art. 295,  respectiv Furtul,  Furtul calificat, Tâlhăria, Tâlhăria calificată, Pirateria,  Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei,  Însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor,  Înșelăciunea ,  Delapidarea se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin primire, însușire, cumpărare sau ca urmare a unei operațiuni precum transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau punerea la dispoziție în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar obținut prin săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute mai sus  se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Fabricarea, producerea, primirea, deținerea, transmiterea sau punerea la dispoziție a unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricăror alte mijloace, cu scopul de a servi la însușirea unui instrument de plată fără numerar prin săvârșirea uneia dintre faptele arătate pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Cu pedeapsa prevăzută se sancționează și dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuția unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware ori software, sau a oricăror alte mijloace cu scopul de a servi la însușirea unui instrument de plată fără numerar prin săvârșirea uneia dintre faptele arătate mai sus.

P

PARTEA SPECIALĂ C. PEN.     sub aspectul sistematizării, s-a renunțat la structura codurilor penale anterioare, fiind reglementate mai întâi infracțiunile care aduc atingere persoanei și drepturilor acesteia și abia după aceea infracțiunile care aduc atingere atributelor statului. Această structură se regăsește la majoritatea codurilor europene recente Austria, Spania, Franța, Portugalia, etc. și reflectă concepția actuală privind locul individului și al drepturilor și libertăților acestuia în ierarhia valorilor care se bucură de protecție, inclusiv prin mijloace penale. Noul cod  aduce o reașezare, în limite normale, a tratamentului sancționator pentru infracțiunile incriminate în partea specială. Noile prevederi nu trebuie înțelese ca o simplă diminuare a limitelor de pedeapsă, ce ar determina o slăbire a represiunii penale. Ele sunt expresia unei viziuni moderne asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni. Practica ultimului deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsă este soluția eficientă pentru combaterea criminalității. Astfel, deși pedeapsa pentru furtul calificat este în legea în vigoare închisoarea de la 3 la 15 ani, această sancțiune legală – nemaiîntâlnită în nici un alt sistem de drept din Uniunea Europeană – nu a dus la o scădere semnificativă a numărului acestor fapte. De altfel, în perioada anilor 2004, 2005 și 2006 aproximativ 80% dintre pedepsele aflate în curs de executare prin privare de libertate pentru furt și furt calificat erau de cel mult 5 ani închisoare, ceea ce indică faptul că instanțele de judecată nu au simțit nevoia să aplice sancțiuni spre limita superioară maximă prevăzută de lege ( 12 ani în cazul furtului simplu respectiv 15 ani, 18 ani și 20 de ani în cazul furtului calificat). Pe de altă parte, intervalul extrem de larg dintre limita minimă și cea maximă a pedepsei ( unu la 12 ani, 3 la 15 ani, 4 la 18 ani) a dus în practică la soluții mult diferite în ceea ce privește pedepsele concret aplicate pentru fapte asemănătoare ori la pedepse mari pentru infracțiuni cu o periculozitate scăzută, fapt care nu asigură caracterul previzibil al actului de justiție. Soluția de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică (spre exemplu, furtul unui autoturism ce valorează mai mult de 200.000 RON este sancționat de legea astăzi în vigoare la fel ca omorul). Într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care permit o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru concurs și recidivă. Nu în ultimul rând, trebuie menționat că limitele pedepselor propuse de proiect sunt în concordanță cu limitele prevăzute de majoritatea codurilor penale europene pentru infracțiuni similare, dar și cu limitele de pedeapsă prevăzute în mod tradițional în dreptul nostru, atât de codurile anterioare cât și de codul penal în vigoare, anterior modificărilor efectuate de Legea nr.140/1996. (Expunerea de motive).

PARTICIPANȚI    Coautorul, instigatorul și complicele la o infracțiune  v  Pedeapsa în cazul participanților v și Împiedicarea săvârșirii infracțiunii

PARTICIPAȚIA IMPROPRIE   Săvârșirea nemijlocită, cu intenție, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție. Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenție. Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune. Dispozițiile legale privind circumstanțe personale și reale sau cele privind Împiedicarea săvârșirii infracțiunii se aplică în mod corespunzător. v Circumstanțe personale și reale,  Împiedicarea săvârșirii infracțiunii

 PĂRĂSIREA CÂMPULUI DE LUPTĂ   Părăsirea câmpului de luptă sau refuzul de a acționa, săvârșite în timpul luptei, ori predarea în captivitate sau săvârșirea altor asemenea fapte de natură a servi cauzei inamicului se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

 PĂRĂSIREA COMENZII   de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, în situații care ar fi putut periclita nava militară sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. În cazul în care părăsirea comenzii s-a săvârșit în timpul luptei, de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI ORI MODIFICAREA SAU ȘTERGEREA URMELOR ACESTUIA   Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului. Nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când: în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare; victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de politie. Prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: “Ce se înțelege prin termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului?, Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de “leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) C.pen. “. (M. Of. nr. 355 din   24 aprilie 2018).  Jurisprudența Curții Constituționale cuprinde însă mai multe decizii care pot prezenta interes în problema analizată din perspectiva considerațiilor și statuărilor referitoare la obiectul relațiilor sociale protejate de norma de incriminare de la art. 338 alin. (1) din Codul penal. Astfel, dispozițiile art. 338 alin. (1) C.pen., incidente în sesizarea de față, au făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate deciziile nr. 154 din 24 martie 2016 (M.Of. nr. 450 din 16 iunie 2016), nr. 140 din 14 martie 2017 (M.Of. nr. 553 din 13 iulie 2017) și nr. 340 din 11 mai 2017 (M.Of. nr. 696 din 29 august 2017), prin care excepțiile de neconstituționalitate au fost respinse ca neîntemeiate, în raport cu criticile formulate. Chiar dacă prin aceste decizii Curtea Constituțională nu a formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării de față a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost examinat conținutul laturii obiective a infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C.pen., fiind exprimate considerații în legătură cu obiectul juridic special al infracțiunii și rațiunile care au condus la incriminarea faptei. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că “elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) C.pen.  constă în acțiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalități, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului, și prin acte de omisiune – neîntoarcerea la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. b) sau c), ori neoprirea la locul accidentului. Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, relații ocrotite prin norma de incriminare, iar legătura de cauzalitate între acțiunea incriminată de lege și urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, întrucât rezultă din materialitatea faptei” (§ 15 din Decizia nr. 340/2017).De asemenea, exprimând un punct de vedere cu privire la înțelesul sintagmei “rănire”, Curtea Constituțională a reținut: “Din coroborarea dispozițiilor alineatului (1) cu cele ale alineatului (3) lit. a) din art. 338 C.pen. rezultă că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta de părăsire a locului accidentului în orice situație în care respectivul eveniment rutier a avut ca urmare decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, prin «rănire» înțelegându-se orice atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate. Curtea reține că integritatea corporală și sănătatea unei persoane implicate într-un accident de circulație pot fi afectate chiar dacă nu apar imediat modificări perceptibile cu ajutorul simțurilor, ci este necesară, în acest sens, examinarea medicală a victimei accidentului.” (§ 17 din Decizia nr. 154/2016, punct de vedere menținut și preluat apoi în Decizia nr. 140/2017 și Decizia nr. 340/2017) ( Î. C. C. J. Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 8 din 21 martie 2019, M. Of. nr. 424 din 30 mai 2019).

 PĂRĂSIREA NAVEI   Părăsirea unei nave militare în caz de naufragiu de către comandant, înainte de a-și fi exercitat până la capăt îndatoririle de serviciu, precum și de către orice alte persoane ce fac parte din echipajul navei, fără ordinul comandantului, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă fapta este săvârșită în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

PĂRĂSIREA POSTULUI SAU COMENZII   Părăsirea de către militar a postului, a serviciului sau a oricărui alt loc în care acesta trebuia să se afle se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an. Părăsirea comenzii sau a serviciului de permanență de către orice militar se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.  Faptele   săvârșite pe durata stării de asediu sau a stării de urgență se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar dacă au fost săvârșite în timp de război, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.  

PĂRĂSIREA POSTULUI ȘI PREZENȚA LA SERVICIU SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANȚE   Părăsirea postului, în orice mod și sub orice formă, de angajații cu atribuții privind siguranța circulației mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranța circulației acestor mijloace, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către un angajat având atribuții privind siguranța circulației mijloacelor de transport, intervenție sau manevră pe calea ferată, care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influența unor substanțe psihoactive. Când faptele au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

PEDEAPSA ACCESORIE constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate. v Conținutul și modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi

PEDEAPSA ÎN CAZ DE RECIDIVĂ     Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.  Dacă prin însumarea pedepselor  s-ar depăși cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile săvârșite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață. Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă este detențiunea pe viață, se va executa pedeapsa detențiunii pe viață. Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracțiune și mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile arătate mai sus. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii. Prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: “în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă «executată sau considerată ca executată» se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 55¹ din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispozițiilor art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal” Î. C. C. J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, prin pedeapsa “executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55¹ din Legea nr. 254/2013.(M. Of. nr. 975 din data de 19 noiembrie 2018). Prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,  Î. C. C. J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală (M. Of. nr. 907 din  6 octombrie 2020). Prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal,  Înalta Curte stabilește că dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracțiuni este în concurs și cu cea care constituie primul termen al recidivei. (M. Of. nr. 585 din data de 17 iulie 2019) Prin Decizia nr. 15 din 23 iunie 2014 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă prevederile art. 43 alin. (5) din noul Cod penal, ce reglementează regimul sancționator al recidivei, în situația în care fapta a fost săvârșită după executarea unei pedepse aplicate printr-o condamnare anterioară, pot fi interpretate în sensul că pot fi aplicabile și persoanelor ce au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni cu reținerea art. 37 lit. b) din Codul penal anterior, în situația în carepedeapsa aplicată a fost redusă în baza art. 6 din noul Cod penal,  Î. C. C. J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. pen. , pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) C. pen. . (M. Of. nr. 546 din data de 23 iulie 2014).  Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. În interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) C. pen. , prin pedeapsa “executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013. ( v și Decizia 15/2018 ) În cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C).( ICCJ,    Decizia 22/2020 ) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. Dispozițiile art. 43 alin. (2) presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracțiuni este în concurs și cu cea care constituie primul termen al recidivei.(ICCJ,   Decizia 14/2019 ) Dacă prin însumarea pedepselor în condițiile alin. (1) și alin. (2) ale art. 43 s-ar depăși cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile săvârșite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.  Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă este detențiunea pe viață, se va executa pedeapsa detențiunii pe viață. Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate. Prin pedeapsa “executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 551 din Legea nr. 254/2013. (ICCJ,   Decizia nr.  15/2018 ) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracțiune și mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile de mai sus. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

PEDEAPSA ÎN CAZUL PARTICIPANȚILOR   Coautorul, instigatorul și complicele la o infracțiune săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile privind criteriile generale de individualizare a pedepsei.  V Criteriile generale de individualizare a pedepsei

PEDEAPSA PENTRU INFRACȚIUNEA CONTINUATĂ ȘI INFRACȚIUNEA COMPLEXĂ    Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii. Infracțiunea complexă se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune. Infracțiunea complexă săvârșită cu intenție depășită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acțiunii secundare, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea complexă consumată.

PEDEAPSA PRINCIPALĂ ÎN CAZ DE CONCURS DE INFRACȚIUNI    În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață; când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii .  Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață. Prin Decizia nr. 3 din 16 februarie 2015 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie. iar, potrivit noului Cod penal condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal“,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală  statuează în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralității de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiționate, iar, potrivit Codului penal, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară. (M. Of. nr. 380 din  2 iunie 2015380 din 2 iunie 2015). Prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală  stabilește că, în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C).(M. Of. nr. 907 din 6 octombrie 2020). Prin Decizia nr. 20 din 7 iulie 2020 privind interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal cu privire la calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracțiuni, în situația în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru fiecare infracțiune concurentă este diferită Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală  admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția I penală,  prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “Interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal cu privire la calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracțiuni, în situația în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru fiecare infracțiune concurentă este diferită.” stabilește că, în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în caz de concurs de infracțiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru infracțiunile concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel: se cumulează pedeapsa amenzii celei mai grele cu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite; se determină numărul de zile-amendă, prin cumularea numărului celui mai mare al zilelor-amendă stabilite pentru o infracțiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amendă corespunzătoare celorlalte amenzi; se stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărțirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numărul de zile-amendă rezultante.”(M. Of. nr. 733 din 13 august 2020)

PEDEAPSĂ PREVĂZUTĂ DE LEGE   reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Prin Decizia nr. 21 din 11 octombrie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: “Dacă în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistența juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispozițiile art. 187 din Codul penal, sau asistența juridică este obligatorie numai pentru inculpatul persoană fizică, în raport cu dispozițiile art. 136 alin. (2) și (3) din Codul penal, ce reglementează pedepsele aplicabile persoanei juridice,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală statuează în sensul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, în cursul procedurii de cameră preliminară și în cursul judecății, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, asistența juridică este obligatorie pentru inculpatul persoană juridică, în raport cu dispozițiile art. 187 din Codul penal. (M. Of. nr. 884 din 4 noiembrie 2016)

PEDEPSELE    În reglementarea sistemului pedepselor principala preocupare a fost aceea de a crea un mecanism care, prin flexibilitate și diversitate, să permită alegerea și aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporțională în raport cu gravitate infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului cât și o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului. O asemenea abordare este susținută pe de o parte de reglementările similare din majoritatea codurilor penale europene (a se vedea noua parte generală a Codului penal elvețian, în vigoare de la 1 ianuarie 2007, Codul penal spaniol, Codul penal francez), care în ultimul deceniu au manifestat o preocupare constantă în acest sens, dar și de realitățile practicii judiciare care, deși a evidențiat în perioada postdecembristă o infracționalitate din ce în ce mai variată sub aspectul modalităților faptice de comitere, a motivelor ori a scopurilor urmărite, nu a avut la dispoziție un sistem sancționator adaptat acestor noi realități. ( Expunerea de motive) v Pedepsele principale,  Pedeapsa accesorie,  Pedepsele complementare

  PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE   sunt principale și complementare. Pedeapsa principală este amenda.  Pedepsele complementare sunt: dizolvarea persoanei juridice; suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani; plasarea sub supraveghere judiciară; afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

PEDEPSELE COMPLEMENTARE sunt: interzicerea exercitării unor drepturi; degradarea militară; publicarea hotărârii de condamnare. v  Conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi,  Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi,  Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi,  Degradarea militară

PEDEPSELE COMPLEMENTARE, PEDEPSELE ACCESORII ȘI MĂSURILE DE SIGURANȚĂ ÎN CAZ DE PLURALITATE DE INFRACȚIUNI   Dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală. Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală. Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut: în caz de concurs de infracțiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea; în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune. În cazul condamnărilor succesive pentru infracțiuni concurente, partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată. Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispozițiile alin. (1)-(3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Măsurile de siguranță de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, luate în cazul infracțiunilor săvârșite, se cumulează. Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranță de aceeași natură și cu același conținut, dar pe durate diferite, se aplică măsura de siguranță cu durata cea mai mare. Măsurile de siguranță luate conform art. 112 se cumulează. Prin Decizia nr. 18 din 27 septembrie 2021 referitoare la admiterea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Codul penal, în materia tratamentului penal al concursului de infracțiuni, aplicarea pedepsei accesorii presupune stabilirea acesteia mai întâi pe lângă pedeapsa principală inițială și, apoi, pe lângă pedeapsa principală rezultantă. (M. Of. nr. 1108 din   22 noiembrie 2021).

PEDEPSELE PRINCIPALE    sunt detențiunea pe viață;  închisoarea; amenda.

PEDEPSIREA TENTATIVEI   Tentativa se pedepsește numai când legea prevede în mod expres aceasta. Tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. În privința pedepsirii tentativei, limitele speciale se vor reduce doar cu 1/3, spre deosebire de prevederile Codului penal în vigoare care reduce aceste limite cu 1/2  față de cele prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată. Această modificare are în vedere faptul că în cazul tentativei producerea sau nu a rezultatului este în multe situații independentă de comportamentul autorului, care a finalizat actul de executare, depinzând mai mult de hazard. Așa se face că numeroase legislații permit sancționarea tentativei la fel ca infracțiunea consumată (art.121-4 C. pen. francez, art.14 C. pen. polonez, art.22 C. pen. elvețian, acest din urmă text prevăzând că atenuarea pedepsei pentru tentativă este facultativă). O reglementare similară cu cea propusă de proiect regăsim în art.45 C. pen. olandez și în art.73 C. pen. portughez. (Expunerea de motive) v Sancționarea tentativei

PERICOL PUBLIC CE AMENINȚĂ VIAȚA NAȚIUNII     expresia „pericol public” include noțiunea de pericol iminent fiind necesare următoarele elemente: Pericolul trebuie să fi e actual sau iminent., acesta trebuie să aibă urmări asupra întregii națiuni. acesta trebuie să constituie o amenințare pentru viața organizată a comunității;  criza sau pericolul trebuie să aibă un caracter excepțional, adică măsurile sau restricțiile ordinare, autorizate de Convenție pentru asigurarea securității, sănătății sau ordinii publice, sunt vădit insuficiente.           Prin „alt pericol public ce amenință viața națiunii” trebuie să înțelegem o situație de criză sau de primejdie cu caracter excepțional, actual sau iminent , constituind o  amenințare pentru viața organizată a comunității,   afectând întreaga națiune .  v Actele de, Acțiuni împotriva ordinii constituționale,  Atentatul care pune în pericol securitatea națională  

PERMIS DE CONDUCERE   v conducerea unui vehicul fără permis de conducere  

PERSONALITATEA LEGII PENALE   Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detențiunea pe viață ori închisoarea mai mare de 10 ani. În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a țării unde a fost săvârșită ori dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdicției niciunui stat. Punerea în mișcarea a acțiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al P. Î.C.C.J. . Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la 30 de zile de la data solicitării autorizării și poate fi prelungit, în condițiile legii, fără ca durata totală să depășească 180 de zile.

PERTURBAREA FUNCȚIONĂRII SISTEMELOR INFORMATICE    Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

 PIRATERIA   Furtul comis, prin violență sau amenințare, de către o persoană care face parte din echipajul sau din pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor ce se găsesc pe acel vas sau pe o altă navă, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă  se sancționează și capturarea unei nave aflate în marea liberă sau faptul de a provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori eșuarea acesteia, în scopul de a-și însuși încărcătura ei sau de a tâlhări persoanele aflate la bord. Dacă pirateria a avut ca urmare vătămarea corporală, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Există piraterie și dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave și nave.

PLASAREA SUB SUPRAVEGHERE JUDICIARĂ   Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presupune desfășurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activității care a ocazionat comiterea infracțiunii, pe o perioadă de la un an la 3 ani. Mandatarul judiciar are obligația de a sesiza instanța atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracțiuni. În cazul în care instanța constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu suspendare activității. Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul instituțiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și organizațiilor religioase ori aparținând minorităților naționale, constituite potrivit legii  și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul presei.

PLÂNGEREA PREALABILĂ  v abandonul de familie,  abuzul de încredere,  abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, actul sexual cu un minor,  agresiunea sexuală ,  amenințarea,   asistența și reprezentarea neloială , bancruta frauduloasă ,  bancruta simplă,  distrugerea,  divulgarea secretului profesional, gestiunea frauduloasă, împiedicarea exercitării libertății religioase, lipsa plângerii prealabile, lovirea sau alte violențe, nerespectarea hotărârilor judecătorești, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului,  plângerea prealabilă și împăcarea,  tulburarea de posesie ,  vătămarea corporală din culpă ,  violarea de domiciliu,   violarea secretului corespondenței, violarea sediului profesional ,   violarea vieții private ,  violul

PLÂNGEREA PREALABILĂ ȘI ÎMPĂCAREA    Faptele prevăzute în Capitolul I ,  Furtul,   din Titlul II, Infracțiuni contra patrimoniului   săvârșite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor de furt și  furtul în scop de folosință.  Împăcarea înlătură răspunderea penală.
PLURALITATEA DE INFRACȚIUNI     În caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele.  În cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care: dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa; dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat; dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită după majorat este detențiunea pe viață, se execută numai această pedeapsă; dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta. În cazul dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din momentul săvârșirii infracțiunii comise după majorat până la data judecării. În cazul săvârșirii după majorat a două sau mai multor infracțiuni concurente se aplică mai întâi regulile referitoare la concursul de infracțiuni.  Pedeapsa stabilită potrivit dispozițiilor legii,   nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere. Prin Decizia nr. 2 din 26 ianuarie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: “dacă, în cazul în care, un inculpat minor săvârșește, în timpul minorității, un concurs de infracțiuni, fiind ulterior trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor din cadrul concursului de infracțiuni, prin rechizitorii distincte, iar pentru una dintre infracțiuni i s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate, pe care a executat-o integral înainte de a fi trimis în judecată și pentru săvârșirea celorlalte infracțiuni din cadrul concursului, în momentul în care i se aplică o măsură educativă pentru toate infracțiunile din cadrul concursului de infracțiuni, conform art. 129 alin. (1) din Codul penal, durata măsurii educative deja executate se scade din durata noii măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracțiuni sau se va dispune executarea integrală a noii măsuri educative aplicate pentru concursul de infracțiuni, atât în cazul aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate, cât și în cazul aplicării unei măsuri educative privative de libertate,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în ipoteza infracțiunilor concurente săvârșite în timpul minorității, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracțiune concurentă și executată, nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea și stabilirea sancțiunii conform art. 129 alin. (1) din Codul penal. (M. Of. nr. 192 din  15 martie 2016). Prin Decizia nr. 4 din 12 mai 2014 privind examinarea sesizării formulată de Curtea de Apel București Secția I penală în Dosarul nr. 200/93/2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la  1 februarie 2014,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește: “Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la  1 februarie 2014.” (M. Of. nr. 434 din   13 iunie 2014). Prin Decizia nr. 601 din 27 septembrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal,  Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, și constată că sintagma “cel puțin” din cuprinsul acestora este neconstituțională.   (M. Of. nr. 1057 din 13 decembrie 2018).

 PLURALITATEA INTERMEDIARĂ   Există pluralitate intermediară de infracțiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni. Prin Decizia nr. 3 din 16 februarie 2015 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, la stabilirea pedepsei aplicabile potrivit noii legi în cazul unei pluralități de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie. iar, potrivit noului Cod penal condițiile art. 41 nu mai sunt întrunite, se ia în considerare pedeapsa aplicabilă potrivit art. 43 alin. (1), fără aprecieri asupra stării de recidivă, sau cea aplicabilă potrivit art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal“,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Statuează în sensul că, în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralității de infracțiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reținerea stării de recidivă postcondamnatorie cu revocarea suspendării condiționate, iar, potrivit Codului penal, condițiile recidivei postcondamnatorii cu privire la primul termen nu mai sunt întrunite, se determină conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul penal, referitoare la pluralitatea intermediară. (M. Of. nr. 380 din   2 iunie 2015). Prin Decizia nr. 7 din 17 februarie 2020 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal,  Î.C.C.J. Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii stabilește că În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Codul penal, în cazul pluralității intermediare de infracțiuni, în ipoteza în care primul și/sau al doilea termen al pluralității intermediare este format dintr-un concurs de infracțiuni, contopirea tuturor pedepselor stabilite se realizează, în cadrul unei operațiuni unice, potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni. (M. Of. nr. 486 din  9 iunie 2020)

PORNOGRAFIA INFANTILĂ   Producerea, deținerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani. Cu pedeapsa prevăzută mai sus se pedepsește și îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obținerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice altfel pentru realizarea de spectacole pornografice. Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Dacă faptele au fost săvârșite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă faptele au fost săvârșite în următoarele împrejurări:  de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima;  de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau de o persoană care a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului; fapta a pus în pericol viața minorului; de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majorează cu o treime. Prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual. Prin spectacol pornografic se înțelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informațiilor și comunicațiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual. Tentativa se pedepsește. Pentru faptele prevăzute la art. 374 alin. (1) și (11) din Legea nr. 286/2009, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau de o persoană juridică română indiferent de pedeapsa prevăzută de legea română, chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală a țării unde aceasta a fost săvârșită.
( conform Legea nr. 217/2020 )

PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE   Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun: cuțitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire; arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru șocuri electrice; substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanțelor arătate mai sus se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Portul, fără drept, al obiectelor sau substanțelor arătate în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spațiile rezervate desfășurării procesului electoral se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

PRELEVAREA ILEGALĂ DE ȚESUTURI SAU ORGANE   Prelevarea de țesuturi sau organe de la un cadavru, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

PRELUNGIREA SAU ÎNLOCUIREA MĂSURILOR EDUCATIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE   Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, instanța dispune: prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta; înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, inițial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă. Dacă nici de această dată nu sunt respectate condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, instanța înlocuiește măsura educativă neprivativă de libertate cu măsura internării într-un centru educativ. Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța dispune: prelungirea măsurii educative luate inițial, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta; înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate. Instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori sporește condițiile de executare a celor existente.

  PRESCRIPȚIA EXECUTĂRII MĂSURILOR EDUCATIVE   Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate. Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puțin de 2 ani. Termenele de prescripție a executării măsurilor educative se întrerup și se suspendă în condițiile prevăzute de lege pentru majori. În cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai grea și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.

 PRESCRIPȚIA EXECUTĂRII PEDEPSEI   Prescripția înlătură executarea pedepsei principale. Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul: a)infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au fost comise; b)infracțiunilor  de omor și de omor calificat al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei.
 

 PRESCRIPȚIA EXECUTĂRII PEDEPSEI  aplicate persoanei juridice Termenul de prescripție a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani. Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată.  

PRESCRIPȚIA RĂSPUNDERII PENALE A MINORILOR   Termenele de prescripție a răspunderii penale se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori și se întrerup sau se suspendă în condițiile prevăzute de lege pentru majori.

PRESCRIPȚIA RĂSPUNDERII PENALE Prescripția înlătură răspunderea penală.     Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul: a)infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, indiferent de data la care au fost comise; b)infracțiunilor de omor și omor calificat și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei.  c)infracțiunilor de viol și de act sexual cu un minor.  c)infracțiunilor de sclavie,  trafic de persoane ,  trafic de minori, proxenetism,  viol,  agresiune sexuală. act sexual cu un minor,  tortură .  Prescripția nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracțiunilor de omor și omor calificat și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei. pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții.   Răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în condițiile prevăzute de lege pentru persoana fizică. Prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (M. Of. nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea “oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale “31. (…) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale”. Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (M. Of. nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pe larg,  Curtea Constituțională reține că în Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018, §§ 22 și 23, a subliniat necesitatea analizării instituției prescripției răspunderii penale dintr-o dublă perspectivă, această dualitate fiind esențială și în ceea ce privește analizarea instituției întreruperii termenului cursului prescripției. Astfel, Curtea a reținut că instituția prescripției răspunderii penale „instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni, iar, pe de altă parte, un termen, apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârșite și efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relațiilor sociale”. Așa fiind, Curtea a considerat că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale reprezintă, pe de o parte, o soluție juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripție, în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art.5 C.pr.pen. , de stabilire a adevărului, în cauzele penale, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale. Curtea reține că, deși repunerea în termenul de prescripție este un instrument oferit organelor judiciare, necesar îndeplinirii rolului lor și împiedicării tergiversării soluționării procesului penal prin exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale de către suspect sau inculpat, aceasta nu poate fi convertită într-un instrument care să justifice pasivitatea acestor organe în îndeplinirea obligațiilor lor legale. Prin urmare, Curtea observă că instituția prescripției răspunderii penale are, în egală măsură, rolul de a împiedica tergiversarea realizării urmăririi penale și a desfășurării procesului penal cu consecința tragerii la răspundere penală a persoanelor ce se fac vinovate de săvârșirea faptelor penale.   În continuare, Curtea constată că, în § 34 al Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 a evidențiat faptul că soluția legislativă C. pen.  din 1969 îndeplinea exigențele de claritate și previzibilitate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat. Curtea observă însă că indicarea soluției legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ și, în niciun caz nu i se poate atribui o natură absolută, în sensul obligării adoptării de către legiuitor a unei norme identice cu cea conținută de Codul penal din 1969. Astfel, Curtea subliniază că, deși a sancționat soluția legislativă prevăzută de art.155 alin.(1) C. pen. deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripției prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezența acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competența legiuitorului, cu condiția esențială ca acestea să îndeplinească exigențele menționate de către instanța de contencios constituțional. De altfel, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art.61 alin.(1) din Constituție în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. Totodată, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale . (Decizia nr.405 din 15 iunie 2016, M.Of. nr.517 din 8 iulie 2016, § 66). Tocmai având în vedere sfera de competență a legiuitorului, Curtea constată că, în § 34 al Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat reperele comportamentului constituțional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația să și-l însușească, acesta, în temeiul art.147 din Constituție, fiind obligat să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. De altfel, prin aceeași decizie, Curtea a indicat ca punct de reper inclusiv jurisprudența Curții Federale de Justiție (Bundesgerichtshof – BGH), care a afirmat în jurisprudența sa că dispozițiile de drept penal care reglementează întreruperea termenului de prescripție se interpretează ca excepții atent definite și, prin urmare, nu se pretează la interpretări extinse; așadar, instanțele obișnuite nu pot, pe propria răspundere, să dezvolte legea prin analogie (conform Deciziilor Curții Federale de Justiție în materie penală, Entscheidungen des Bundesgerichtshofs în Strafsachen – BGHSt 28, 381 <382> ; BGH, Ordonanța din 29.09.2004 – 1 StR 565/03 -; Ordonanța din 16.06.2008 – 3 StR 545/07 -; Ordonanța din 10.08.2017 – 2 StR 227/17 ). Or, Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale a rămas o operațiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situație lipsită de claritate și previzibilitate, situație ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situații similare a dispozițiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Î.C.C.J.  a existenței unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenție a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și, implicit, aplicarea legii penale prin analogie. Or, Curtea a statuat constant, în jurisprudența sa, că prevederile art.61 alin.(1) din Constituție stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”, iar competența de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigențele Legii fundamentale (Decizia nr.308 din 28 martie 2012, M. Of. nr.309 din 9 mai 2012). Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează și aplică legea penală, în absența unei norme exprese, să stabilească el însuși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, art.7 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art.23 alin.(12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevăd și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.  Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.  În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art.147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.  Curtea constată că o astfel de consecință este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale și a pasivității sale, chiar și în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenției legislative. De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art.155 alin.(1) C. pen. la exigențele constituționale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art.154 C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale.  În acest context, Curtea constată că situația creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art.1 alin.(3) și (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum și supremația Constituției. Aceasta, deoarece prevalența Constituției asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremației Legii fundamentale este însăși Curtea Constituțională, prin deciziile pe care le pronunță, astfel că neglijarea constatărilor și dispozițiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituționale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în același sens, Decizia nr.230 din 28 aprilie 2022, M.Of. nr.519 din 26 mai 2022). Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege „cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea”, care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate. (Curtea Constituțională,  decizia nr. 358 din 26 mai 2022,  M. Of. nr. 9 iunie 2022) dispozițiile art. 1 și 2 din Codul penal, care stabilesc principiile legalității incriminării și legalității sancțiunilor de drept penal în dreptul penal, oferă totodată și definiția legii penale ca fiind acea lege care prevede faptele care constituie infracțiuni, pedepsele și măsurile educative aplicabile ce se pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță ce se pot lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Dispozițiile art. 173 din Codul penal prevăd că prin legea penală se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. Aceste dispoziții conțin nu atât o definiție a legii penale, astfel cum sugerează titlul marginal al articolului, cât de fapt o transpunere a dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituția României, republicată, care prevede obligativitatea legiferării infracțiunilor, pedepselor și regimul de executare al acestora doar prin lege organică, stabilind astfel că doar legea organică și actele normative cu putere echivalentă acesteia sunt izvoare de drept penal. Dispozițiile art. 15 alin. (2) din Codul penal stabilesc că săvârșirea unei infracțiuni conduce la atragerea răspunderii penale a persoanei cu consecința aplicării unei sancțiuni de drept penal. În titlul VII al Codului penal au fost reglementate cauzele care înlătură răspunderea penală și care astfel conduc la imposibilitatea aplicării unei sancțiuni de drept penal persoanei care a comis o infracțiune. Printre acestea se regăsește și instituția prescripției răspunderii penale reglementată la art. 153 din Codul penal în ceea ce privește conținutul său și la art. 154 din Codul penal în ceea ce privește termenele de prescripție. În mod tradițional, instituția prescripției răspunderii penale este considerată o instituție care aparține dreptului penal material, nu dreptului procesual, prin raportare la efectul său de a înlătura răspunderea penală și deci și stabilirea și aplicarea pedepsei. Se reține în acest sens și jurisprudența Curții Constituționale exprimată prin Decizia nr 1092 din 18 decembrie 2012 (M.Of. nr. 67 din 31 ianuarie 2013) prin care Curtea a întărit această interpretare. Cu toate acestea, însăși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 (M.Of. nr. 565 din 9 iunie 2022) – § 67, a operat o distincție între instituția prescripției răspunderii penale și instituția întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale. Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a precizat că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale reprezintă, pe de o parte, o soluție juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripție, în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală, de stabilire a adevărului, în cauzele penale, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale. Curtea a mai reținut că repunerea în termenul de prescripție este un instrument oferit organelor judiciare, necesar îndeplinirii rolului lor. Încadrarea instituției întreruperii prescripției printre instituțiile de drept procesual se datorează faptului că reprezintă în esență unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. Procesul penal este definit (Explicații teoretice ale Codului penal român, , vol. V p. 10) ca o activitate judiciară care se desfășoară în fața și prin mijlocirea organelor judiciare, iar acest caracter judiciar se răsfrânge asupra tuturor actelor procesului penal, atât cele procesuale, cât și cele procedurale, pentru acestea din urmă chiar atunci când sunt efectuate de organe extrajudiciare, dar sub control judiciar (de exemplu, înmânarea unei citații prin poștă) sau de către persoane particulare din însărcinarea organului judiciar (de exemplu, raportul întocmit de expert). Normele care reglementează desfășurarea procesului penal, care se realizează prin efectuarea de acte procesuale și procedurale, sunt norme de procedură penală, astfel cum este prevăzut explicit în dispozițiile art. 1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Procesul penal presupune o suită de activități desfășurate în timp, prin care participanții la acesta își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiile, iar actele procesuale și procedurale sunt instrumentele juridice care dinamizează desfășurarea procesului penal și permit efectiva lui înfăptuire ( N. Volonciu și alții ,  Noul Cod de procedură penală, p. 584). Ține de natura intrinsecă a acestor acte faptul că totodată, implicit, “relevă existența și persistența acțiunii de tragere la răspundere penală a infractorului” (Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. II p. 245), ceea ce determină împiedicarea uitării faptei ce contravine normelor de incriminare. Acest efect întreruptiv de prescripție al actelor de procedură nu poate fi disociat de conținutul și scopul actelor și este de esența actelor de procedură. Pentru a-și produce efectul de dinamizare și înfăptuire a procesului penal, actele procesuale și procedurale trebuie întocmite cu stricta respectare a dispozițiilor legale care le reglementează în ceea ce privește condițiile de fond și de formă, dispoziții legale în vigoare la data întocmirii lor. Aceasta este esența principiului aplicării imediate a legii de procedură care a fost caracterizat de Curtea Constituțională în Decizia nr. 691 din 8 noiembrie 2018 (M.Of. nr. 130 din 19 februarie 2019) – § 24, ca fiind de strictă aplicare și implicând atât efectuarea actelor procesuale sau procedurale în conformitate cu legea în vigoare, cât și recunoașterea ca valabile a acelor acte efectuate anterior intrării în vigoare a noii legi. Principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură nu poate fi aplicat selectiv, respectiv doar în ceea ce privește unele dintre efecte, ci se aplică totalității efectelor pe care un act de procedură le are la data întocmirii sale, întrucât organele judiciare întocmesc actele de procedură în considerarea tuturor efectelor pe care acestea le au în desfășurarea procesului penal la momentul întocmirii lor. În cazul unei succesiuni de legi de procedură, legea nouă nu poate fi decât rezultatul unei evoluții în materie procesuală prin care se urmărește o mai bună adaptare a regulilor de procedură în vederea optimizării procesului penal. A impune noul standard configurat de noua lege de procedură unui act procedural întocmit cu respectarea unei legi anterioare cu consecința invalidării efectelor acelui act reprezintă o cenzurare și sancționare a conduitei organelor judiciare, deși la momentul actului acestea au respectat toate rigorile impuse de lege. Actul de procedură nici nu putea avea o altă configurație și alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data întocmirii, altfel ar fi fost contrar legii, lovit de nulitate și nu și-ar fi produs efectele juridice urmărite prin realizarea sa. Curtea Constituțională a antamat această chestiune relativ la previzibilitatea în conduita unui subiect de drept, menționând prin Decizia nr. 180 din 28 martie 2019 (M.Of. nr. 398 din 21 mai 2019) – § 34, prin care a descris principiul neretroactivității, principiu comun atât legii de procedură, cât și legii penale mai severe, că este absurd să se pretindă unui subiect de drept că o anumită conduită sau anumite relații sociale reglementate de o normă legală nu mai sunt legale sau valide ori sunt inexistente, deoarece norma care le materializa a fost declarată neconstituțională. Și în această ultimă situație, subiectul de drept nu avea cum să prevadă că ulterior norma legală va fi declarată neconstituțională. Astfel, în cazul efectelor unui act de procedură penală nu poate fi conceput principiul aplicării retroactive a legii relativ la niciunul dintre efectele actului de procedură fără a nega esența și rațiunea acestuia și fără a contraveni scopului procesului penal. În acest sens, aplicarea retroactivă a normelor referitoare la efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură folosind argumentul conform căruia întreruperea prescripției este o instituție de drept penal, întrucât influențează termenul de prescripție și poate conduce la înlăturarea răspunderii penale, și deci a posibilității de stabilire și aplicare a pedepsei ori măsurii educative, nu poate decât să conducă la o lipsă de securitate și de previzibilitate în sistemul de drept. În definitiv, chiar în ipoteza aprecierii normelor supuse examinării ca fiind norme de drept penal prin prisma efectului avut asupra termenului de prescripție și deci asupra răspunderii penale, însăși precaritatea principiului aplicării retroactive a legii în materia prescripției penale relativ la imprescriptibilitatea unor infracțiuni, astfel cum a fost relevată de Curtea Constituțională, constituie un argument în sensul preeminenței principiului activității legii în ceea ce privește efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură. Astfel, inițial, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a agreat punctul de vedere tradițional al doctrinei și al practicii potrivit căruia prescripția răspunderii penale este o instituție specifică dreptului material substanțial căreia îi este aplicabil principiul axiomatic prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, privind retroactivitatea legii penale mai favorabile, atunci când a statuat prin Decizia nr 1092 din 18 decembrie 2012 (M.Of. nr. 67 din 31 ianuarie 2013) că dispozițiile art. 124 C. pen.  adoptat prin Legea nr. 15/1968 privind adoptarea Codului penal al României, care prevedeau că prescripția specială înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul general al prescripției este depășit cu încă o dată (în urma modificării legislative termenul prescripției speciale fiind astfel mai mare), sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi. Ulterior, poziția Curții Constituționale referitor la imuabilitatea principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile aplicabil în materia prescripției s-a schimbat. Astfel, Curtea a avut ocazia să analizeze în cadrul deciziilor nr. 511 din 12 decembrie 2013 (M.Of. nr. 75 din 30 ianuarie 2014) și nr. 341 din 17 iunie 2014 (M.Of. nr. 595 din 8 august 2014) constituționalitatea dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Codul penal adoptat prin Legea nr. 15/1968 privind adoptarea Codului penal al României, dispoziții introduse prin Legea nr. 27/2012 pentru modificarea și completarea Codului penal al României și a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (M.Of. nr. 180 din 20 martie 2012), care prevedeau în esență retroactivitatea obligatorie a imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor, omor calificat și omor deosebit de grav, dar și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care nu se împlinise termenul de prescripție a executării. În cadrul acestor decizii, Curtea Constituțională a realizat o analiză a instituției prescripției din perspectiva legislației, doctrinei și jurisprudenței altor state europene, antamând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 7 din Convenție referitor la retroactivitatea dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale, reținând opinia Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept – Comisia de la Veneția, dar și realizând o analiză a doctrinei românești. Fără a-și asuma o reapreciere a caracterului normelor ce guvernează instituția prescripției, dar având această viziune de ansamblu, Curtea Constituțională, atentă la stadiul evolutiv al dreptului penal la nivel european, a decis că dispozițiile legale criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate, relativ la încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, cu privire la neretroactivitatea dispozițiilor legii penale mai severe. Astfel, în esență, Curtea Constituțională a înlăturat concepția tradițională, statornicită, a aplicării legii penale mai favorabile în mod automat și fără a distinge în toate situațiile care țin de prescripție în dreptul penal, a învederat caracterul relativ al aplicării principiului statuat la art. 15 alin. (2) din Constituție în această materie și, de asemenea, a statuat incidența principiului aplicării imediate a dispozițiilor legale din materia prescripției care prevedeau o situație defavorabilă. Se remarcă, prin această concepție, o interpretare a normelor în materie de prescripție cu luarea în considerare a cerințelor și standardelor asumate de statul român în urma aderării la Uniunea Europeană și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului se reține că situația prescripției răspunderii penale a fost analizată pe tărâmul art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin trei hotărâri fundamentale: Coeme și alții împotriva Belgiei (2000), Previti împotriva Italiei (2013) și Borcea împotriva României (2015). Dacă în prima hotărâre (§ 149) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având de analizat legislația belgiană care includea materia prescripției în sfera de reglementare a dreptului procesual, a stabilit că aplicarea imediată a legii de procedură cu consecința prelungirii termenului de prescripție nu încalcă art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului atâta timp cât nu se împlinise termenul de prescripție la data intrării în vigoare a legii, totuși, în cea ce-a doua hotărâre (§ 80), analizând legislația italiană în care prescripția aparține dreptului penal substanțial, Curtea a ridicat la nivel de principiu faptul că legile privind prescripția nu stabilesc pedepse sau infracțiuni, ci pot fi considerate simple condiții prealabile de examinare a cauzei, fiind astfel legi procedurale guvernate de principiul tempus regit actum, nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile garantat de art. 7 menționat. În ultima hotărâre (§ 64), această optică a Curții Europene a Drepturilor Omului a fost relevată și cu prilejul analizei legislației române în materie de prescripție, Curtea reamintind că în ceea ce privește dispozițiile aplicabile în materia prescripției s-a pronunțat deja în sensul că “aplicarea imediată a unei legi care proroga termenele de prescripție nu aducea atingere art. 7 din Convenție, întrucât nu se poate interpreta că această dispoziție ar împiedica, prin efectul aplicării imediate a unei legi de procedură, o prelungire a termenelor de prescripție din moment ce faptele imputate nu s-au prescris niciodată. Prin urmare, a stabilit că normele în materie de prescripție sunt legi de procedură”. Curtea a mai statuat că “normele privind prescripția nu definesc infracțiunile și pedepsele care le sancționează și pot fi interpretate ca impunând o simplă condiție prealabilă pentru examinarea cauzei”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a îmbrățișat optica exprimată în opinia concordantă la Hotărârea Mocanu împotriva României (2014) și opinia parțial divergentă la Hotărârea Matytsina împotriva Rusiei (2014), potrivit căreia normele care reglementează prescripția răspunderii penale sunt norme mixte de drept procesual și material. Mai mult, faptul că în Hotărârea Kononovo împotriva Letoniei (2010) Curtea a analizat din perspectiva art. 7 din Convenție caracterul retroactiv al dispozițiilor legale care modificau Codul penal în sensul declarării imprescriptibilității crimelor împotriva umanității, a reprezentat doar încercarea Curții de a răspunde argumentelor reclamanților, însă ar putea conduce la efecte care ar putea submina însuși spiritul art. 7 (inaplicabil în această materie), astfel cum s-a menționat în opinia separată concordantă formulată de o parte dintre judecători. Dincolo de inaplicabilitatea dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în situația normelor care guvernează prescripția răspunderii penale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conturat, prin hotărârile Alikaj împotriva Italiei (2011) în §§  108 și 111 și Cestaro împotriva Italiei (2015) în § 225, ideea că mecanismul prescripției poate fi apreciat ca fiind contrar art. 2 și 3 din Convenție privind dreptul la viață și interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, în latura procedurală referitoare la efectivitatea anchetei penale desfășurate, Astfel, în esență, a reținut Curtea că normele de drept penal, inclusiv cele referitoare la prescripția răspunderii penale, trebuie să fie adecvate pentru a conduce la pedepsirea actelor interzise de art. 2 și 3 și să aibă un puternic caracter de descurajare pentru a asigura prevenirea actelor ilegale, în considerarea obligației generale asumate de state, prevăzută la art. 1 al Convenției care prevede că părțile contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite de Convenție. Se observă, atât la nivel european, dar și la nivel național, prin prisma deciziilor nr. 511 din 12 decembrie 2013 (M.Of. nr. 75 din 30 ianuarie 2014) și nr. 341 din 17 iunie 2014 (M.Of. nr. 595 din 8 august 2014), că în situația unui conflict între principiile fundamentale de drept, principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în materia prescripției este limitat, din perspectiva Curții Constituționale, de principiul echității ca o componentă fundamentală a statului de drept, astfel cum a menționat în considerentele Deciziei nr. 511 din 12 decembrie 2013 (M.Of. nr. 75 din 30 ianuarie 2014), de principiul respectării drepturilor fundamentale ale omului la viață și la interzicerea torturii și a tratamentelor inumane și degradante salvgardate de efectivitatea anchetei penale, dar și de cerințele impuse de respectarea actelor Uniunii Europene și de îndeplinirea obligațiilor asumate de statul român în materia pedepsirii infracțiunilor grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție în general. Considerând că normele care guvernează efectul întreruptiv de prescripție sunt de imediată aplicare, se constată că orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 – data publicării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Începând cu data de 30 mai 2022 produc efecte întreruptive actele de procedură reglementate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Pentru determinarea actelor cu caracter întreruptiv de prescripție din perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 – data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, se impune analiza efectelor deciziilor Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 s-a stabilit că o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate face ca legea sau ordonanța declarată neconstituțională ori textul din cadrul lor să nu se mai aplice, ca și cum ar fi abrogate prin lege, și că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acestea. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, datorită căruia jurisprudența acesteia trebuie avută în vedere de toate autoritățile statului, inclusiv de organele implicate în procesul de aplicare a legilor și a ordonanțelor Guvernului. Aceste concluzii generale sunt valabile indiferent de tipul de decizie adoptat de Curtea Constituțională (simplă sau de interpretare), nefiind operată vreo distincție în acest sens în jurisprudența instanței constituționale. Față de împrejurarea că în considerentele Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 (M.Of. nr. 518 din 25 iunie 2018) Curtea a indicat soluția referitoare la întreruperea cursului prescripției pe care a considerat-o conformă principiilor constituționale, respectiv aceea ce fusese reglementată de dispozițiile Codului penal adoptat prin Legea nr. 15/1968 privind adoptarea Codului penal al României, organele judiciare au aplicat-o, reținând caracterul obligatoriu al considerentelor deciziei. Trebuie menționat că, deși Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 (M.Of. nr. 518 din 25 iunie 2018) a “abrogat” dispoziția finală a alin. (1) al art. 155 din Codul penal, organele judiciare au urmat soluția indicată în considerentele deciziei, soluție cunoscută și întemeiată pe o practică judiciară consistentă și consecventă conform Codului penal adoptat prin Legea nr. 15/1968 privind adoptarea Codului penal al României. Mențiunile din considerentele Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 (M.Of. nr. 565 din 9 iunie 2022) de la §§  71-72, în sensul că organele judiciare, în absența intervenției legiuitorului, s-au substituit acestuia și au aplicat dispoziții legale care nu existau în fondul activ al legislației, reprezintă o deviere de la principiile statuate prin Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999 (M.Of. nr. 213 din 16 mai 2000), un reviriment jurisprudențial necunoscut până la momentul Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 (M.Of. nr. 565 din 9 iunie 2022). În acest interval, 25 iunie 2018-30 mai 2022, fiind confruntate cu lipsa din fondul legislativ activ a cazurilor de întrerupere a prescripției formal reglementate, organele judiciare, pe cale de interpretare, folosind îndrumarea explicită furnizată de instanța constituțională și cu respectarea principiilor și regulilor de drept, în special a principiului echității, și-au realizat activitatea conform atribuțiilor legale și constituționale, în desfășurarea procesului penal, fiind evidentă atitudinea de a nu permite ca faptele de natură penală să își piardă rezonanța socială avută la momentul comiterii lor. Nu poate fi ignorată semnificația faptului că legiuitorul a instituit formal, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, aceeași soluție ca cea indicată de Curtea Constituțională în considerentele deciziei, care este aceeași cu cea prevăzută de Codul penal adoptat prin Legea nr. 15/1968 privind adoptarea Codului penal al României și cu cea efectiv aplicată de organele judiciare în intervalul 25 iunie 2018-30 mai 2022. Astfel, în contextul unei jurisprudențe întemeiate pe Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 (M.Of. nr. 16 din 26 ianuarie 1995) și Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999 (M.Of. nr. 213 din 16 mai 2000), în intervalul 25 iunie 2018-30 mai 2022 au avut efect întreruptiv de prescripție acele acte de procedură care trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului, în sensul practicii stabilite conform dispozițiilor Codului penal adoptat prin Legea nr. 15/1968 privind adoptarea Codului penal al României. Î.C.C.J.  Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 67/2022 Dosar nr. 1341/1 din 25 octombrie 2022 M. Of. nr. 1141 din 28 noiembrie 2022

PRINCIPIUL LEGALITĂȚII INCRIMINĂRII ȘI A PEDEPSEI    Din jurisprudența CEDO rezultă că principiul legalității incriminării și a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) prevăzut de art. 7 din Convenție se aplică numai dispozițiilor care definesc infracțiunile și pedepsele prevăzute pentru sancționarea lor și interzic retroactivitatea legii mai severe în ceea ce le privește pe acestea. De asemenea, luând în considerare modul în care sunt reglementate în dreptul intern al statelor semnatare ale Convenției, Curtea a statuat că dispozițiile legale prin care se prelungesc termenele de prescripție încă neîmplinite pentru anumite infracțiuni nu intră în domeniul de aplicare al principiului legalității incriminării, întrucât nu definesc infracțiuni și pedepsele ce pot fi aplicate pentru acestea și pot fi interpretate ca impunând o simplă condiție prealabilă pentru examinarea cauzei. CEDO nu a statuat încă în jurisprudența sa asupra naturii și modului de aplicare a unor dispoziții legale privind modificarea unor termene de prescripție deja împlinite la data apariției actului normativ modificator. Totodată, se reține că, deși art. 7 din Convenție nu face referire la principiul retroactivității legii penale mai favorabile (mitior lex), CEDO (  CEDO, Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC), §§  103-109, Cauza Mihai Toma împotriva României, § 26.) a considerat în jurisprudența sa că această dispoziție nu garantează doar principiul neretroactivității legilor penale mai severe, ci și, implicit, principiul retroactivității legii penale mai favorabile. Acest principiu se transpune prin regula conform căreia, în cazul în care legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii este diferită de legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunțarea hotărârii definitive, instanța trebuie să aplice legea ale cărei dispoziții sunt mai favorabile inculpatului. În dreptul român, potrivit jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale arătate anterior, prescripția răspunderii penale este considerată o instituție de drept material și, întrucât produce efecte asupra regimului răspunderii penale, aceasta este supusă exigențelor care derivă din principiul legalității incriminării. Concret, prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a inclus în mod explicit în domeniul de aplicare al principiului legalității incriminării și pedepsei normele care reglementează prescripția răspunderii penale, arătând că “legea penală, în ansamblul ei, este supusă atât exigențelor calității legii, impuse prin dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), cât și celor ale principiului legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție care impun nu doar reglementarea clară, precisă și previzibilă a faptelor care constituie infracțiuni, ci și a condițiilor în care o persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru săvârșirea acestora. Or, din ansamblul reglementărilor ce au ca scop angajarea răspunderii penale face parte și instituția prescripției răspunderii penale al cărei mecanism juridic este supus acelorași cerințe ale principiului legalității și ale standardelor de calitate a legii, inclusiv sub aspectul, mai sus analizat, al mecanismelor juridice prin care suspectul sau inculpatul este informat cu privire la persistența în timp a efectelor sociale ale faptelor de natură penală pe care le-a săvârșit” (§ 26). Mai mult, cu referire la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, Curtea a reținut că “prevederile art. 155 alin. (1) C. pen.  sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma “oricărui act de procedură” din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale” (§ 31).În concluzie, se reține că standardul național de protecție circumscris exigențelor ce derivă din principiul legalității incriminării și a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudența CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării și normele în materia prescripției răspunderii penale. Or, potrivit art. 20 din Constituția României, republicată, și astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale21, “este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de soluționare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai puțin severe și că, dincolo de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care din această perspectivă este mai restrictivă, Constituția României dispune în art. 20 alin. (2) că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile”. ( Î.C.C.J.  Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 67  din 25 octombrie 2022, M. Of. nr. 1141 din 28 noiembrie 2022)

PRINCIPIUL UNIVERSALITĂȚII   textul a fost complet reformulat, având în vedere că reglementarea C. pen.  în vigoare, deși pare a conferi o competență extrem de largă organelor judiciare române, nu a fost aplicată în practică în cele aproape patru decenii de la intrarea în vigoare a codului. Noua formulare a principiului universalității circumscrie mai exact sfera sa de incidență, limitând-o la situațiile în care intervenția legii penale române se impune în considerarea unor angajamente asumate în plan internațional. Astfel, competența universală a legii penale române va interveni în două ipoteze: cazul infracțiunilor pe care România s-a angajat să le reprime în temeiul unei convenții internaționale; cazul în care s-a refuzat extrădarea, când principiul aut dedere aut judicare impune statului solicitat să instrumenteze cauza. O formulare similară a principiului universalității întâlnim și în alte legislații, cum este cazul: § 6-7 C. pen. german, art.7 alin.2 C. pen. elvețian (forma în vigoare de la data de 1 ianuarie 2007), art.5 alin.1 lit. e și alin.2 C. pen. portughez).

PRODUSE ALTERATE   v comercializarea de produse alterate  

PROFANAREA DE CADAVRE SAU MORMINTE   Sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenușii rezultate din incinerarea acestuia se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

PROFANAREA LĂCAȘURILOR SAU A OBIECTELOR DE CULT   Profanarea unui lăcaș sau a unui obiect de cult, aparținând unui cult religios care este organizat și funcționează potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

PROPAGANDA PENTRU RĂZBOI   Propaganda pentru război de agresiune, precum și răspândirea de știri tendențioase sau inventate, în scopul provocării unui război de agresiune, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează faptele săvârșite în scopul provocării unui război de agresiune împotriva României sau a unui conflict armat intern. Un alt element de noutate privește introducerea infracțiunii de propagandă pentru război (art. 411) în cadrul infracțiunilor contra securității naționale, renunțându-se la menținerea acesteia în rândul infracțiunilor contra păcii și omenirii din actuala reglementare, întrucât acestea din urmă au fost modificate substanțial prin punerea de acord cu Statutul Curții Penale Internaționale (CPI), ratificat de către România prin Legea nr. 111/2002, în cuprinsul căruia nu este reglementată infracțiunea de propagandă pentru război

PROXENETISMUL   Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

PUBLIC   Prin termenul public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

PUBLICAREA HOTĂRÂRII DEFINITIVE DE CONDAMNARE se poate dispune când, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana condamnatului, instanța apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârșirii altor asemenea infracțiuni. Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanță, într-un cotidian local sau național, o singură dată. Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane.

PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE DE VALORI FALSIFICATE SAU DOBÂNDIREA DE INSTRUMENTE DE PLATĂ FĂRĂ NUMERAR FALSIFICATE    Punerea în circulație a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, precum și primirea, deținerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulație, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de falsificare prin care au fost produse. Punerea în circulație a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, săvârșită de către autor sau un participant la infracțiunea de falsificare, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de falsificare prin care au fost produse. Repunerea în circulație a uneia dintre valorile prevăzute în art. 310-312, de către o persoană care a constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cărei limite speciale se reduc la jumătate. Tentativa se pedepsește. Dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin primire, însușire, cumpărare sau ca urmare a unei operațiuni precum transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau punerea la dispoziție în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar falsificat se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE SAU CONDUCEREA UNUI VEHICUL NEÎNMATRICULAT   Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă. Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Prin Decizia nr. 11 din 12 aprilie 2017 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: “în ce măsură tractorul agricol sau forestier condus pe drumurile publice devine asimilat autovehiculului, iar conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînregistrat, potrivit legii, sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere întrunește condițiile de tipicitate a infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv art. 335 alin. (1) din Codul penal“,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește : conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 335 alin. (1) din Codul penal. (M. Of. nr. 479 din   26 iunie 2017)

PUNEREA ÎN MIȘCARE A ACȚIUNII PENALE   Acțiunea penală pentru infracțiunile săvârșite de militari se pune în mișcare numai la sesizarea comandantului.

 PUNEREA ÎN MIȘCARE A ACȚIUNII PENALE LA PLÂNGEREA PREALABILĂ A PERSOANEI VĂTĂMATE  v plângerea prealabilă 

PURTAREA ABUZIVĂ   Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă. Amenințarea ori lovirea sau alte violențe săvârșite în condițiile alin. (1) se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

R

RACOLAREA MINORILOR ÎN SCOPURI SEXUALE   Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 374, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanță, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanță, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

 RĂSPÂNDIREA BOLILOR LA ANIMALE SAU PLANTE   Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.   Dacă fapta este săvârșită din culpă, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE     Condițiile răspunderii penale a persoanelor juridice  își găseau locul în  art. 19¹ C. pen. anterior, articol  introdus prin Legea nr. 278/2006,  care dispunea că persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală.  Răspunderea penală a persoanei juridice nu excludea răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârșirea aceleiași infracțiuni.   Există situații în care prin imputabilitate legală sunt prevăzute persoanele fizice care răspund penal pentru infracțiunea comisă de persoana juridică cu precizarea că legiuitorul nu instituie astfel o prezumție absolută de vinovăție a persoanelor în cauză, ci doar determină persoanele care au obligația de a preveni săvârșirea unei fapte ilicite, așa cum este cazul pentru nerespectarea dispozițiilor legale sau art.143 și urm. din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prin care sunt nominalizate persoanele fizice care răspund pentru săvârșirea infracțiunilor în materia insolvenței (reprezentatul legal al persoanei juridice debitoare / administratorul judiciar, lichidatorul averii debitorului, precum și orice reprezentant sau prepus) sau pentru infracțiunile prevăzute în art. 3 și urm. din Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, subiectul activ fiind reprezentat de conducătorul unității, contribuabilii, împuterniciții contribuabililor, persoanele cu atribuții financiar contabile. În mod similar art. 271 și urm. din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale indică persoanele care răspund penal pentru infracțiunea comisă de persoana juridică: fondatorul, administratorul, directorul ori reprezentantul legal al societății.  Referitor la condițiile răspunderii penale a persoanei juridice,  amintim că  subiectul activ este persoana juridică (evident,  cu personalitate juridică) cum ar fi: societăți agricole, asociații, fundații etc – exceptând statul, autoritățile publice (ex. Guvernul, C. S. M. ) și instituțiile publice (ex. B. N. R. , I. N. M. ) – prin intermediul organelor sale de conducere, a reprezentanților (legali / convenționali), prepușilor ori terților (care acționează în interesul sau numele persoanei juridice).      În aplicarea dispozițiilor art. 135 din Codul penal, prin autorități publice se înțelege autoritățile prevăzute în mod expres în titlul III (art. 61 – art. 134) din Constituție, precum și la art. 140 și 142 din Constituția României, republicată; prin autorități publice se va înțelege: Parlamentul, Președintele României (privit ca instituția prezidențială), Guvernul, administrația publică centrală de specialitate sau locală, autoritatea judecătorească (instanțele, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Curtea Constituțională) (Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,     M.Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în M.Of. nr. 117 din 1 martie 2013,modificată prin Legea nr.255/2013,prin Legea nr.85/2014 ;).. Socotim că o  acțiune în fapt în interesul sau numele persoanei juridice nu poate angaja răspunderea persoanei juridice,  legea impunând un minim regim de publicitate în materia actelor de dispoziție. Dispozițiile Codului civil privitoare la regimul juridic general aplicabil persoanelor juridice se aplică și persoanelor juridice în ființă la data intrării sale în vigoare, însă numai în măsura în care prin legile aplicabile fiecărei persoane juridice nu se prevede altfel. (cf art. 18 din Legea nr. 71/2011).   În practica judiciară au fost întâlnite situații în care răspunderea penală a persoanei juridice a antrenat și răspunderea penală a persoanei fizice care a comis infracțiunea, cât și situații în care răspunderea penală cumulativă nu a fost posibilă ca urmare a existenței unei cauze exoneratoare de răspundere. Noua reglementare ( după modelul Codului penal finlandez) reia principiile pe care se fundamentează această răspundere,  menținându-se opțiunea pentru modelul de răspundere directă, distinctă și autonomă în raport cu cea a persoanelor fizice care au acționat pentru persoana juridică sau care au neglijat să acționeze pentru aceasta, consacrat de dreptul belgian și olandez precum și cerința existenței personalității juridice ca premisă pentru angajarea răspunderii penale a entităților colective (Expunere de motive)   S-a opinat că pot răspunde penal persoanele juridice de drept privat la care statul sau autoritățile publice sunt acționari, deoarece acestea sunt distincte de stat sau autoritățile publice iar sancționarea penală a lor nu afectează activitatea principală, respectiv serviciul public al statului sau al autorităților publice. Potrivit reglementărilor cuprinse în art.135,  45 C. pen. ,  respectiv art. 19¹ din codul anterior – statul, autoritățile publice, sunt excluse din câmpul răspunderii penale. Opinia majoritară a doctrinei este favorabilă angajării răspunderii penale a acestora, iar unul dintre argumentele aduse în favoarea acestei răspunderi constă în principiul constituțional al egalității persoanelor în fața legii, fiind total inechitabil ca pentru o faptă o persoană juridică să răspundă sau nu, după cum aparține dreptului public sau nu (v Cristian Claudiu Teodorescu, Răspunderea penală a persoanei juridice în lumina legiuitorului român). Noi credem că  instituțiile publice trebuie să răspundă penal ori de câte ori intră în raporturi de drept privat și pentru infracțiunile săvârșite  în interesul ori în numele persoanei juridice chiar și cu depășirea obiectului de activitate , chiar și în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul domeniului privat , alături de răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârșirea aceleiași fapte.  Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.  Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organelor lor, în aceleași condiții ca persoanele juridice de drept privat (art. 221 C. civ. – Răspunderea persoanelor juridice de drept public).   v Condițiile răspunderii penale a persoanei juridice,  Pedepsele aplicabile persoanei juridice,  Stabilirea amenzii pentru persoana juridică

RĂZBUNAREA PENTRU AJUTORUL DAT JUSTIȚIEI   Săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declarații ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

REABILITAREA DE DREPT   Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.

REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ   Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea următoarelor termene: 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani; 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detențiunii pe viață, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii; 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, considerată executată ca urmare a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a liberării condiționate. Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanța, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.

REABILITAREA PERSOANEI JURIDICE   Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerată ca executată, aceasta nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune.

REA-CREDINȚĂ v abandonul de familie  

REALITATEA LEGII PENALE Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin sau o persoană fără cetățenie, contra statului român, contra unui cetățean român ori a unei persoane juridice române. Punerea în mișcare a acțiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia s-a comis.

RECALCULAREA PEDEPSEI PENTRU INFRACȚIUNEA CONTINUATĂ SAU COMPLEXĂ   Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată sau complexă este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decât cea pronunțată anterior.   Prin ,   nr. 11 din 28 iunie 2021 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 37 din Codul penal Î.C.C.J. Completul pentru soluționarea recursului în Interesul Legii stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 37 din Codul penal, în ipoteza în care constată existența unei condamnări definitive pentru o infracțiune continuată, instanța învestită cu judecarea unor acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni va proceda la recalcularea pedepsei ținând seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, va stabili o pedeapsă unică ce nu poate fi mai mică decât cea pronunțată anterior și va dispune anularea formelor de executare emise ca urmare a condamnării anterioare și emiterea unora noi în conformitate cu hotărârea pronunțată sau, după caz, va constata executată pedeapsa.(M. Of. nr. 909 din 22 septembrie 2021)

RECIDIVA   Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. Există recidivă și în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în condițiile de mai sus este detențiunea pe viață. Pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzută și de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.  În aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere, ca prim termen al recidivei, pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal anterior (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal). (Decizia nr. 7 din 15 martie 2017 pentru dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere ca prim termen al recidivei pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal din 1969 (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal), sau pedepsele componente ale pluralității de infracțiuni constatate ( Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală M. Of. nr. 269 din 18 aprilie 2017 )    În reglementarea recidivei identificăm, în proiect, elemente noi atât în ceea ce privește definirea și termenii recidivei, cât și referitor la pedeapsă. Caracterul temporar al recidivei este evidențiat chiar în definirea acestei forme a pluralității de infracțiuni. Termenii recidivei au fost modificați (limitele acestora au crescut) pentru a califica drept recidivist numai acele persoane condamnate și care au săvârșit noi infracțiuni de un anumit grad de pericol social, în rest acționând regimul de sancționare instituit pentru pluralitatea intermediară de infracțiuni. În materia tratamentului sancționator reglementarea a fost simplificată, recurgându-și la un cumul aritmetic în cazul recidivei postcondamnatorii, respectiv la majorarea legală a limitelor speciale de pedeapsă cu jumătate  în cazul recidivei postexecutorii. Pentru ipoteza în care termenul al doilea al recidivei este alcătuit dintr-un concurs de infracțiuni, a fost stabilit un algoritm de aplicare a pedepsei diferit de cel existent astăzi, aplicându-se mai întâi dispozițiile referitoare la concurs și apoi cele incidente în cazul recidivei. Acest tratament este aplicabil chiar dacă numai una dintre infracțiunile concurente se află în stare de recidivă, restul fiind în pluralitate intermediară, deoarece calitatea de recidivist trebuie să atragă tratamentul specific acestei forme de pluralitate. În același timp, tratamentul sancționator propus este mai puțin sever decât cel care ar rezulta din aplicarea mai întâi a dispozițiilor privind recidiva sau pluralitatea intermediară pentru fiecare infracțiune în parte și apoi regulile referitoare la concursul de infracțiuni. A fost consacrată și în materia recidivei postcondamnatorii, cu titlu de excepție, posibilitatea aplicării detențiunii pe viață chiar dacă pedepsele stabilite constau în închisoare, atunci când numărul și gravitatea faptelor comise ar justifica acest lucru.(Expunerea de motive) v Pedeapsa în caz de recidivă

RECIDIVA ÎN CAZUL PERSOANEI JURIDICE   Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la reabilitare, persoana juridică săvârșește din nou o infracțiune, cu intenție sau cu intenție depășită. În caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, fără a depăși maximul general al pedepsei amenzii. Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda stabilită pentru noua infracțiune, se adaugă la pedeapsa anterioară sau la restul rămas neexecutat din aceasta.

RECIDIVĂ  v condamnări care nu atrag starea de recidivă  

REFERATUL DE EVALUARE   În vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74, instanța va solicita serviciului de probațiune întocmirea unui referat care va cuprinde și propuneri motivate referitoare la natura și durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum și la alte obligații ce pot fi impuse acestuia de către instanță. Referatul de evaluare privind respectarea condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse se întocmește de către serviciul de probațiune în toate cazurile în care instanța dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării sau încetării executării obligațiilor impuse, cu excepția situației prevăzute la art. 126, când acesta va fi întocmit de către centrul educativ ori de detenție.

REFUZUL SAU SUSTRAGEREA DE LA PRELEVAREA DE MOSTRE BIOLOGICE   Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

REGIMUL DETENȚIUNII PE VIAȚĂ v  Detențiunea pe viață

REGIMUL ÎNCHISORII   Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile și 30 de ani, și se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.

REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANȚĂ   v  Obligarea la tratament medical,  Internarea medicală,  Interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii,  Confiscarea specială

REGIMUL MĂSURILOR EDUCATIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE   v Stagiul de formare civică,   Supravegherea,  Consemnarea la sfârșit de săptămână,   Asistarea zilnică,  Obligații ce pot fi impuse minorului,  Modificarea sau încetarea obligațiilor

REGIMUL MĂSURILOR EDUCATIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE   v Internarea într-un centru educativ,   Internarea într-un centru de detenție,  Minorul devenit major,   Efectele măsurilor educative,   Prescripția răspunderii penale a minorilor

REGIMUL PEDEPSELOR COMPLEMENTARE APLICATE PERSOANEI JURIDICE   v Aplicarea și executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice,  Dizolvarea persoanei juridice,  Suspendarea activității persoanei juridice,  Neaplicarea dizolvării sau suspendării activității persoanei juridice,  Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice,  Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare

REGIMUL RĂSPUNDERII PENALE A MINORULUI   v  Limitele răspunderii penale , Consecințele răspunderii penale,  Măsurile educative,  

REÎNNOIREA CERERII DE REABILITARE JUDECĂTOREASCĂ   În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate introduce o nouă cerere decât după un termen de un an, care se socotește de la data respingerii cererii prin hotărâre definitivă. Condițiile prevăzute de lege trebuie să fie îndeplinite și pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere. Cererea respinsă ca urmare a neîndeplinirii unor condiții de formă poate fi reînnoită potrivit Codului de procedură penală.

RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI   Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

RENUNȚAREA LA APLICAREA PEDEPSEI constă în dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța definitiv la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținând seama de infracțiunea săvârșită, de persoana infractorului și de conduita avută de acesta anterior și ulterior comiterii faptei, este suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului. Instituția este reglementată și în legislația germană (§ 60 C. pen.), portugheză (art.60 și 74 C. pen.), franceză (art.132-58 C. pen.), elvețiană (art.53-54). (Expunerea de motive). Renunțarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre. Dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana față de care s-a luat această măsură săvârșise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracțiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. v Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei

REPRESIUNEA NEDREAPTĂ   Fapta de a pune în mișcare acțiunea penală, de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, știind că este nevinovată, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Reținerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, știind că este nevinovată, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

RETRAGEREA PLÂNGERII PREALABILE   Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, retragerea plângerii prealabile se face numai de reprezentanții lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, retragerea se face cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu în condițiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însușită de procuror.

REVOCAREA AMÂNĂRII APLICĂRII PEDEPSEI   Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni. Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca amânarea aplicării pedepsei în cazul revocării, dispozițiile de mai sus se aplică în mod corespunzător. Prin Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept vizând modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal și art. 88 alin. (3) din Codul penal, respectiv: dacă “în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse este obligatorie dispunerea condamnării pentru noua infracțiune ori se poate dispune din nou amânarea aplicării pedepsei pentru aceasta, fără revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare”,  Î.C.C.J. ,  În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal și art. 88 alin. (3) din Codul penal stabilește că: în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii. (M. Of. nr. 860 din 1 noiembrie 2017).

REVOCAREA LIBERĂRII CONDIȚIONATE   Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. Dispozițiile de mai sus se aplică în mod corespunzător și în cazul liberării condiționate din executarea pedepsei detențiunii pe viață.  Prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile privind modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că, în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C). (M. Of. nr. 907 din 6 octombrie 2020).

REVOCAREA SUSPENDĂRII EXECUTĂRII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE   Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei. Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Dacă pedeapsa amenzii care a însoțit pedeapsa închisorii în condițiile legii nu a fost executată și a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit legii, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda. Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei. Pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

RUPEREA DE SIGILII   Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Dacă fapta a fost săvârșită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.

S

SANCȚIONAREA TENTATIVEI    Tentativa la infracțiunile de Sclavia, Traficul de persoane,  Traficul de minori ,   Supunerea la muncă forțată sau obligatorie,  Proxenetismul În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere,     Folosirea serviciilor unei persoane exploatate,  Folosirea prostituției infantile se pedepsește.    Tentativa la   infracțiunile contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice   se pedepsește. Tentativa la infracțiunile de genocid, contra umanității și de războise pedepsește. Tentativa la infracțiunile abuz al debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor (art. 239 alin. 1) ,  bancrută frauduloasă (art. 241) și înșelăciune (art. 244), înșelăciune privind asigurările (art. 245) , Deturnarea licitațiilor publice (art. 246) și  Deturnarea licitațiilor publice (art. 247 ) se pedepsește.  Tentativa la infracțiunile Împiedicarea exercitării drepturilor electorale,  Frauda la vot,  Frauda la votul electronic,   Violarea confidențialității votului,   Nerespectarea regimului urnei de vot,   Falsificarea documentelor și evidențelor electorale,  Fapte săvârșite în legătură cu un referendum, se pedepsește.    Tentativa la infracțiunile prevăzute în Capitolul I ,  Furtul,   din Titlul II, Infracțiuni contra patrimoniului  se pedepsește.    Tentativa la infracțiunile prevăzute în art. 233-235 ,  respectiv,  tâlhăria și pirateria se pedepsește.    Tentativa la infracțiunile prevăzute în art. 342 alin. (1) și (3), art. 345 alin. (1) și (2), art. 346 alin. (1) și (2), precum și   Tentativa la infracțiunile prevăzute în art. 421-425, art. 427 și art. 428 alin. (1) respectiv,  ,   Capitularea,  Părăsirea câmpului de luptă,  Zborul neautorizat,  Părăsirea navei,  Părăsirea comenzii,    Coborârea pavilionului,  Coliziunea intenționată se pedepsește. Tentativa la infracțiunile contra securității naționale se pedepsește. Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 395-397, art. 401-403, art. 408 și art. 399 ,  respectiv,   Trădarea prin transmitere de informații secrete de stat,   Trădarea prin ajutarea inamicului,  Acțiuni împotriva ordinii constituționale,    Atentatul care pune în pericol securitatea națională,  Atentatul contra unei colectivități,   Actele de diversiune, Infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională,   Acțiuni ostile contra statului raportat la infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului. Tentativa la infracțiunile de fraude comisă prin sisteme informatice și mijloace de plata electronice   se pedepsește. V Pedepsirea tentativei

SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII COMISIVE PRIN OMISIUNE   Infracțiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârșită și prin omisiune, când: există o obligație legală sau contractuală de a acționa; autorul omisiunii, printr-o acțiune sau inacțiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului. Pe baza acestei concepții privind trăsăturile esențiale ale infracțiunii a fost concepută și sistematizarea articolelor în titlul II. Astfel, după enunțarea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, următoarele două articole (art.16 și 17) sunt consacrate unor elemente care țin de prima trăsătură generală – prevederea faptei în legea penală. Este vorba de o reglementare ce privește elementul material al infracțiunii (reglementarea comisiunii prin omisiune) și respectiv de definirea elementului subiectiv (vinovăția). Așa cum am arătat, ambele sunt elemente prin prisma cărora se analizează concordanța între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare și fapta concret săvârșită. În ceea ce privește infracțiunea comisivă prin omisiune (art.16), ea este recunoscută ca atare de doctrina și practica judiciară română, dar până în prezent nu există un text de lege care să o consacre. Asimilarea inacțiunii cu acțiunea în absența unui text de lege, constituie o analogie în defavoarea inculpatului. Acesta este motivul pentru care unele sisteme juridice, cum este cazul dreptului francez și belgian, resping de principiu admiterea acestor infracțiuni. Majoritatea legislațiilor europene admit însă infracțiunile comisive prin omisiune, dar includ în partea generală un text care precizează în ce condiții inacțiunea poate fi asimilată acțiunii. Așa se întâmplă în dreptul german (§ 13 C. pen.), spaniol (art.11 C. pen.), portughez (art.10 C. pen.), italian (art.40 alin.2) etc. Este de menționat că și dreptul elvețian, aflat printre foarte puținele sisteme în aceeași situație cu dreptul român – în sensul că practica judiciară recunoștea existența infracțiunii comisive prin omisiune în absența unui text legal – a consacrat de dată recentă o reglementare legală acestei instituții (art.11 C. pen., în vigoare de la 1 ianuarie 2007). Reglementarea propusă de proiect este inspirată de art.11 C. pen. spaniol, și are în vedere cele două principale ipoteze în care inacțiunea poate fi asimilată acțiunii: a) existența unei obligații legale sau contractuale de a acționa (spre exemplu, mama care refuză să îl mai alăpteze pe noul-născut în scopul de a-l ucide, iar victima decedează, sau funcționarul dintr-un penitenciar care refuză să ia măsurile necesare pentru a asigura tratamentul medical unui deținut ce suferă de o afecțiune gravă, iar deținutul decedează, vor răspunde pentru o infracțiune de omor sau omor calificat, după caz; la fel și persoana care are în întreținere contractuală o persoană imobilizată la pat și îi suprimă viața prin neacordare de hrană); b) o acțiune anterioară a autorului, care a creat o stare de pericol pentru valoarea ocrotită și lezată ulterior ca efect al inacțiunii (proprietarul care lasă liber un animal periculos într-un parc, comite o acțiune prin care este pusă în pericol integritatea persoanelor aflate în acel spațiu public; dacă ulterior animalul rănește o persoană, proprietarul acestuia va răspunde pentru o infracțiune de vătămare corporală, în forma faptei comisive prin omisiune).

 SĂVÂRȘIREA UNEI INFRACȚIUNI sau comiterea unei infracțiuni reprezintă săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice. Prin Decizia nr. 5 din 11 februarie 2019 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea art. 174, cu referire la art. 154 alin. (2) teza I din Codul penal,   Î.C.C.J. Completul Competent să Judece Recursul în Interesul Legii stabilește că  prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înțelege momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit. ( M. Of. nr. 334 din   2 mai 2019)

SCHIMBAREA REGIMULUI DE EXECUTARE   Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.

SCLAVIA   Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

SCOPUL MĂSURILOR DE SIGURANȚĂ   Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.

SISTEM INFORMATIC   v accesul ilegal la un sistem informatic  

SISTEM INFORMATIC ȘI DATE INFORMATICE reprezintă orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic. Prin date informatice se înțelege orice reprezentare a unor fapte, informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.

SPIONAJUL   Transmiterea de informații secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, precum și procurarea ori deținerea de documente sau date ce constituie informații secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, săvârșite de un cetățean străin sau apatrid, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

SPITALIZARE v zădărnicirea combaterii bolilor  

STABILIREA AMENZII   Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului. Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile. Instanța stabilește numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa. Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între: a)60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii; b)120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani; 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani. Dacă prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanța optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.

 STABILIREA AMENZII PENTRU PERSOANA JURIDICĂ   Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului. Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 și 5.000 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 600 de zile. Instanța stabilește numărul zilelor-amendă ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ținând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei juridice. Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între: 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii; 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii; 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani; 240 și 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani; 360 și 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detențiunea pe viață. Când prin infracțiunea săvârșită persoana juridică a urmărit obținerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăși maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ține seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit.  Prin Decizia  nr. 708 din 28 octombrie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (2) și ale art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma “cifra de afaceri” din Codul penal   Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 137 alin. (3) teza a doua, cu referire la sintagma “cifra de afaceri”, din Codul penal sunt neconstituționale. (M. Of. nr. 1160 din   7 decembrie 2021).

STAGIUL DE FORMARE CIVICĂ   Măsura educativa a stagiului de formare civica consta în obligația minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-i ajuta să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor. Organizarea, asigurarea participării și supravegherea minorului, pe durata cursului de formare civică, se fac sub coordonarea serviciului de probațiune, fără a afecta programul școlar sau profesional al minorului.

STAREA DE NECESITATE   Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de necesitate. Este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

STAREA DE RECIDIVĂ   v condamnări care nu atrag starea de recidivă  

STATUTUL DE LA ROMA AL CURȚII PENALE INTERNAȚIONALE  v Curtea Penală Internațională 

SUPRAVEGHEREA   Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două și 6 luni, sub coordonarea serviciului de probațiune, pentru a asigura participarea la cursuri școlare sau de formare profesională și prevenirea desfășurării unor activități sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.

SUPRAVEGHEREA CONDAMNATULUI   Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de lege se comunică serviciului de probațiune. Supravegherea executării obligațiilor se face de serviciul de probațiune. Verificarea modului de îndeplinire a celorlalte obligații se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probațiune cu privire la orice încălcare a acestora. Serviciul de probațiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă: au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea; persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile care îi revin; persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

SUPUNEREA LA MUNCĂ FORȚATĂ SAU OBLIGATORIE   Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci împotriva voinței sale sau la o muncă obligatorie se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.

  SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE   Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative în alt mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de reținere, deținere ori în executarea unei măsuri de siguranță sau educative, privative de libertate, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

SUSPENDAREA ACTIVITĂȚII PERSOANEI JURIDICE   Pedeapsa complementară a suspendării activității persoanei juridice constă în interzicerea desfășurării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice în realizarea căreia a fost săvârșită infracțiunea, În caz de neexecutare, cu rea-credință, a pedepsei complementare a afișării sau publicării hotărârii de condamnare, instanța dispune suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni. Dacă până la împlinirea termenului legal pedeapsa complementară nu a fost pusă în executare, instanța dispune dizolvarea persoanei juridice.

SUSPENDAREA CURSULUI PRESCRIPȚIEI EXECUTĂRII PEDEPSEI   Cursul termenului prescripției executării pedepsei este suspendat în cazurile și condițiile prevăzute în Codul de procedură penală. Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

SUSPENDAREA CURSULUI PRESCRIPȚIEI RĂSPUNDERII PENALE   Cursul termenului prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal. Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

SUSPENDAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI SUB SUPRAVEGHERE  nu mai are ca efect intervenirea reabilitării de drept la expirarea termenului de supraveghere. Condamnarea va fi susceptibilă de reabilitare conform dreptului comun, al cărei termen va curge de la împlinirea termenului de supraveghere. Ca și în cazul amânării aplicării pedepsei, producerea efectelor suspendării este condiționată de executarea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească. Instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere este cunoscută în majoritatea legislațiilor penale europene, reglementarea din proiect fiind rezultatul analizei dispozițiilor similare din legislațiile germană (§56 – §56g C. pen.), italiană ( art.163 – art.168), spaniolă (art.80-art.87), portugheză (art.50-art.57) și franceză ( art.132-40 – art.132-53).(Expunerea de motive)    v Condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere

SUSTRAGEREA DE LA LUAREA ÎN EVIDENȚA MILITARĂ   Sustragerea de la luarea în evidența militară, selecția, stabilirea aptitudinilor și a opțiunilor privind modul de îndeplinire a îndatoririlor militare, în timp de pace, se pedepsește cu amendă. Dacă fapta este săvârșită în timp de război sau pe durata stării de asediu, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

SUSTRAGEREA DE LA MĂSURILE DE ÎNDEPĂRTARE DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI   Sustragerea de la executarea obligațiilor instituite de autoritățile competente, de către străinul față de care s-a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a fost dispusă interzicerea dreptului de ședere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

SUSTRAGEREA DE LA SERVICIUL MILITAR ÎN TIMP DE RĂZBOI   Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, își provoacă vătămări integrității corporale sau sănătății, simulează o boală sau o infirmitate, folosește înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU   Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Dacă fapta a fost săvârșită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.

SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE ÎNSCRISURI   Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deținerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 (tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică) sau art. 175 alin. (2)  (este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public) se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă fapta este săvârșită de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Tentativa se pedepsește.

SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE PROBE ORI DE ÎNSCRISURI   Sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluționării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să ajungă la destinatar. Infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prevăzută de art. 275 alin. (1) C. pen. , are ca situație premisă existența unei proceduri judiciare începute. Autorul faptei prevăzute de legea penală ce face obiectul procesului penal în care sunt folosite înscrisurile ori mijloacele materiale de probă poate fi subiect activ al infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri în modalitatea prevăzută de art. 275 alin. (1) C. pen. . ( Decizia nr.  3/2021,  M. Of. nr.396 din  15 aprilie 2021 ).

Ș

ȘANTAJUL   Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, Dacă faptele prevăzute  mai sus fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

T

TĂINUIREA   Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor. Tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.

TÂLHĂRIA CALIFICATĂ   Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante; prin simularea de calități oficiale; de o persoană mascată, deghizată sau travestită; în timpul nopții; într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport; prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.  Tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. (3),  adică privind următoarele categorii de bunuri: țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă; componente ale sistemelor de irigații; componente ale rețelelor electrice; un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică; un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru; instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente; bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice; cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.  Cu aceeași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.

TÂLHĂRIA Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

TÂLHĂRIA SAU PIRATERIA URMATĂ DE MOARTEA VICTIMEI   Dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

TENTATIVA   constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea.    Tentativa este formă atipică a infracțiunii. În alin. (1) al art. 31 din proiectul noului Cod penal se definește tentativa ca fiind „punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea”, spre deosebire de Codul penal de la 1968 (art. 20 alin. 1), în concepția căruia tentativa constă în „punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea”. Această din urmă soluție promovată de legiuitor a ridicat ample discuții în doctrina și practica judiciară, deoarece prin „hotărârea de a săvârși infracțiunea”, unii autori au înțeles că tentativa se poate săvârși numai cu intenție directă, pe când alții au considerat că tentativa poate fi comisă și cu intenție indirectă. Pe aceleași poziții contradictorii s-au situat și instanțele de judecată în hotărârile pe care le-au pronunțat. Formularea propusă de proiect înlătură această controversă și conduce la consacrarea fără echivoc a soluției conform căreia, în cazul tentativei, intenția poate fi directă sau indirectă. A doua modificare vizează renunțarea la dispozițiile art. 20 alin. 2 Cod penal în vigoare. S-a considerat că aceste prevederi nu se justifică atâta vreme cât nu au relevanță motivele neproducerii rezultatului în cazul tentativei, ele putând fi de orice natură, dar independente de voința făptuitorului pentru a angaja răspunderea penală a acestuia. Reglementarea tentativei relativ improprii a fost socotită oportună de către redactorii Codului penal Carol II (de unde a fost preluată ulterior în Codul penal în vigoare) pentru a pune capăt discuțiilor referitoare la sancționarea sau nesancționarea așa-numitei infracțiuni imposibile. În prezent aceste chestiuni au fost definitiv tranșate, astfel încât nu se mai justifică menținerea textului în discuție. Tentativa relativ improprie nu este reglementată expres nici în legislațiile penale străine (C. pen. francez, C. pen. italian, C. pen. suedez, C. pen. german, C. pen. spaniol etc.). În privința pedepsirii tentativei, limitele speciale se vor reduce doar cu 1/3, spre deosebire de prevederile Codului penal în vigoare care reduce aceste limite cu 1/2  față de cele prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată. Această modificare are în vedere faptul că în cazul tentativei producerea sau nu a rezultatului este în multe situații independentă de comportamentul autorului, care a finalizat actul de executare, depinzând mai mult de hazard. Așa se face că numeroase legislații permit sancționarea tentativei la fel ca infracțiunea consumată (art.121-4 C. pen. francez, art.14 C. pen. polonez, art.22 C. pen. elvețian, acest din urmă text prevăzând că atenuarea pedepsei pentru tentativă este facultativă). O reglementare similară cu cea propusă de proiect regăsim în art.45 C. pen. olandez și în art.73 C. pen. portughez. (Expunerea de motive)   V Pedepsirea tentativei

TERITORIALITATEA LEGII PENALE   Legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României. Prin teritoriul României se înțelege întinderea de pământ, marea teritorială și apele cu solul, subsolul și spațiul aerian, cuprinse între frontierele de stat. Prin infracțiune săvârșită pe teritoriul României se înțelege orice infracțiune comisă pe teritoriul României sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în România. Infracțiunea se consideră săvârșită pe teritoriul României și atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracțiunii.

TERITORIUL ROMÂNIEI v Teritorialitatea legii penale  

 TERMENELE DE PRESCRIPȚIE A EXECUTĂRII PEDEPSEI pentru persoana fizică sunt:20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 15 ani;5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda. Termenele de mai sus se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă. În cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere ori liberării condiționate, termenul de prescripție începe să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă. În cazul revocării liberării condiționate, termenul de prescripție începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă și se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat. În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de prescripție curge de la data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă și se calculează în raport cu durata pedepsei închisorii. Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice și măsurile de siguranță nu se prescriu. Prin pedeapsa ce se execută se înțelege pedeapsa stabilită de instanță, ținându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.

 TERMENELE DE PRESCRIPȚIE A RĂSPUNDERII PENALE sunt: 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani; 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani; 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda. Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act. În cazul infracțiunilor progresive, termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii și se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. În cazul infracțiunilor de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile și al infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, altele decât cele prevăzute la art. 153 alin. (2) lit. c),  respectiv  infracțiunile de Sclavia , Traficul de persoane , Traficul de minori,   Proxenetismul , Violul, Agresiunea sexuală, Actul sexual cu un minor, Tortura ( prevăzute la art. 209-211, art. 213, art. 218-220 și art. 282), precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului. în cauzele având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligențele necesare în acest scop, se stabilesc termene în vederea finalizării urmăririi penale (ce implică și identificarea făptuitorilor) și, respectiv, în care o nouă contestație nu poate fi formulată. (Decizia nr. 7 din 7 martie 2022 privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488⁶ alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 285 din același cod și art. 154 din Codul penal Î.C.C.J. Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488⁶ alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 285 din același cod și art. 154 din Codul penal, în cauzele având ca obiect contestații privind durata procesului în cazul faptelor ai căror autori nu au fost identificați (sau identificabili), deși organele de urmărire penală au depus diligențele necesare în acest scop, se stabilesc termene în vederea finalizării urmăririi penale (ce implică și identificarea făptuitorilor) și, respectiv, în care o nouă contestație nu poate fi formulată. (M. Of. nr. 484 din  16 mai 2022). PrinDecizia nr. 5 din 11 februarie 2019 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea art. 174, cu referire la art. 154 alin. (2) teza I din Codul penal Î.C.C.J. Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii stabilește că: Prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit,  la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înțelege momentul apariției primei pagube ori al obținerii primului folos necuvenit. (M. Of. nr. 334 din 2 mai 2019).  

TERMENUL DE SUPRAVEGHERE   Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate. Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță. Prin  Decizia nr. 13 din 7 mai 2019 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: “În cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care anterior s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante?”,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală stabilește că în cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmate de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante, termenul de supraveghere, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante. (M. f nr. 479 din  12 iunie 2019). Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță.

TIMP DE RĂZBOI   este durata stării de mobilizare a forțelor armate sau durata stării de război.

TORTURA   Fapta funcționarului public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat sau a altei persoane care acționează la instigarea sau cu consimțământul expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferințe fizice ori psihice: în scopul obținerii de la această persoană sau de la o terță persoană informații sau declarații; în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis; în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane; pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă fapta de a provoca unei persoane puternice suferințe fizice ori psihice a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa la infracțiunea de tortură se pedepsește. Nicio împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de amenințări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat ordinul superiorului ori al unei autorități publice. Nu constituie tortură durerea sau suferințele ce rezultă exclusiv din sancțiuni legale și care sunt inerente acestor sancțiuni sau sunt ocazionate de ele.

TRAFICUL DE INFLUENȚĂ   Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.  Elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței de către o persoană (care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar), acțiune care se poate realiza prin primirea sau pretinderea unei sume de bani sau a altor foloase, sau prin acceptarea promisiunii unor as fel de foloase, ori acceptarea de daruri pentru a determina pe acel funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu . Pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu interesează dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenție (reală sau presupusă) se urmărește determinarea unei acțiuni licite . sau a unei acțiuni ilicite . ori determinarea unei inacțiuni licite sau a unei inacțiuni ilicite; dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale ori presupuse . Pentru existența elementului material, și deci al infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar ca, ulterior, acesta să fi fost urmat de executare, adică de satisfacerea pretenției sau de respectarea promisiunii .De asemenea, nu este necesar ca actul ce intră în atribuțiile funcționarului să fi fost ori nu efectuat; este suficient că s-au primit ori pretins foloase sau că s-au acceptat promisiuni de foloase în vederea determinării funcționarului. Este indiferent faptul că inițiativa aparține traficatului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată. (I.C.C.J. ,  S. Pen. ,  Dec.  nr. 9/RC/11 ianuarie 2018). Diferența dintre lobby și trafic este dată de desfășurarea transparentă a unei activități comerciale, nu civile, cu aplicarea reglementărilor comerciale, și fiscale,  exceptând un conflict de interese. între cele două infracțiuni există deosebiri esențiale, atât cu privire la obiectul juridic și latura obiectivă a acestora, cât mai ales referitor la trăsăturile specifice ce caracterizează latura lor subiectivă.    Or, aceste deosebiri, ce particularizează modul de săvârșire a celor două infracțiuni, situațiile relevate prin recursul în interesul legii nu subliniază dificultăți de interpretare a dispozițiilor art. 257 alin. 1 C.pen.  în comparație cu cele înscrise în art. 215 alin. 1 din același cod, atunci când fapta concretă se referă la oferire sau acceptare de a da bani ori alte foloase în schimbul unor acte promise de o persoană cu reală sau presupusă influență asupra unui funcționar cu atribuții de serviciu în sfera cărora intră și posibilitatea de a îndeplini acele acte.    Prin recursul în interesul legii, se învederează că instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod diferit cu privire la încadrarea juridică a faptei unei persoane de a pretinde, primi sau accepta bani ori alte foloase, în vederea remiterii acestora unui funcționar, asupra căruia pretinde că are influență, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.    Astfel, se susține că unele instanțe au considerat că o asemenea faptă constituie infracțiunea de trafic de influență prevăzută în art. 257 C.pen. , iar alte instanțe au încadrat atare fapte în infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 din același cod.    S-a relevat, în acest sens, că principalul criteriu de distincție dintre cele două infracțiuni ar trebui să-l constituie caracterul influenței ce o poate exercita autorul faptei asupra funcționarului vizat de trafic, o atare influență neputând fi decât fie reală, fie posibilă și credibilă, fără de care prestigiul acelui funcționar nu ar fi afectat, iar încadrarea faptei în art. 257 C.pen.  nu s-ar justifica.    În fine, s-a argumentat că expresiei “pentru altul”, la care se referă atât art. 215 alin. 1 C.pen. , cât și art. 257 alin. 1 din același cod, nu are relevanța ce i s-a atribuit de unele instanțe, pentru a diferenția infracțiunea de înșelăciune de aceea de trafic de influență, câtă vreme în noțiunea “pentru altul” poate fi inclus și funcționarul față de care făptuitorul are sau pretinde că ar avea influență.    S-a mai subliniat că trebuie avut în vedere că, în timp ce obiectul juridic al infracțiunii de trafic de influență îl constituie încrederea în prestigiul și integritatea funcționarului aflat în serviciul unei persoane juridice, obiectul juridic al infracțiunii de înșelăciune constă doar în buna-credință ce trebuie să existe în cadrul relațiilor sociale ce privesc patrimoniul.  Or, se susține că din moment ce cumpărătorul de influență urmărește realizarea unui anumit interes, legal sau ilicit, în schimbul folosului pe care îl asigură persoanei care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra funcționarului pe care pretinde că îl va determina să facă ori să nu facă un anumit act din sfera atribuțiilor sale de serviciu, nu se poate considera că ar fi prejudiciat prin fapta respectivă câtă vreme el și-a micșorat de bunăvoie patrimoniul în schimbul serviciului dorit sau acceptat.    Ca urmare, prin recursul în interesul legii s-a cerut să se stabilească deosebirea dintre infracțiunea de trafic de influență și aceea de înșelăciune în raport cu aceste criterii de distincție.    Secțiile Unite au respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. cu privire la încadrarea juridică a faptei persoanei de a pretinde, primi sau accepta bani ori alte foloase, în vederea remiterii acestora unui funcționar asupra căruia pretinde că are sau lasă să se creadă că are influență, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, în infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C.pen.  și nu de înșelăciune prevăzută de art. 215 C.pen. I.C.C.J. , Secțiile Unite, Dec.  nr. XXXV, din 7 mai 2007, M. Of. nr.  764 din 12 noiembrie 2007 ,  http://www.scj.ro

TRAFICUL DE MIGRANȚI   Racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când fapta a fost săvârșită: în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial; prin mijloace care pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea migrantului; prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepsește.

TRAFICUL DE MINORI   Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane; fapta a fost săvârșită de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu; fapta a pus în pericol viața minorului; fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima; fapta a fost săvârșită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau făptuitorul a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze. Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.

TRAFICUL DE PERSOANE   Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia, săvârșită: a)prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b)profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c)prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Traficul de persoane săvârșit de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani. Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă. În anul 2018 au fost  deschise un număr de  695 de cazuri de trafic de persoane, față de 675 în 2017 și 864 în 2016. Procurorii au pus sub urmărire penală 399 de suspecți de trafic de persoane (362 în 2017, 358 în 2016). Instanțele au condamnat 130 de traficanți în 2018, număr care a continuat scăderea anuală de la 222 (în 2017) și de la 472 în 2016. 37 de traficanți condamnați (29%) au primit pedepse cu suspendare; restul traficanților au primit pedepse cu închisoarea între 1 și peste 10 ani. În Raportul privind traficul de persoane (2019) de pe situl Ambasadei SUA la București, se arată că Guvernul României nu îndeplinește în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de ființe umane, însă depune eforturi semnificative în acest sens. Aceste eforturi includ inculparea mai multor suspecți de trafic de persoane și adoptarea unei strategii naționale pe cinci ani și a unui plan național de acțiune. Cu toate acestea, guvernul nu a demonstrat eforturi sporite comparativ cu perioada anterioară de raportare. Instanțele au condamnat un număr semnificativ mai mic de traficanți, iar autoritățile au identificat un număr considerabil mai mic de victime, continuând declinul multianual al acestor eforturi. Corupția endemică și presupusa complicitate la infracțiuni de trafic de persoane au continuat nepedepsite, în special în cazul funcționarilor publici care exploatau minore aflate în centre de plasament de stat. În continuare, judecătorii nu au beneficiat de pregătire specializată pentru cazurile de trafic de persoane și lucrul cu victimele, ceea ce a avut efecte negative asupra protecției martorilor, returnării victimelor și condamnării traficanților. Mai mult, insuficienta finanțare  Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane: Buget de 1,3 milioane de euro. Un milion, cheltuieli cu salarii, diurne și deplasări (https://www.rfi.ro/social-113883-romania-victime-traficate-bilant, 28 august 2019 – “O rețea de trafic nu poate exista fără complicitatea autorităților”)  de către guvern a serviciilor de asistență și protecție a continuat să fie o problemă, lăsând majoritatea victimelor neprotejate, predispuse la noi traume și vulnerabile la noi acte de trafic de persoane „România rămâne țară sursă principală pentru traficarea victimelor în scopul exploatării sexuale și a exploatării prin muncă forțată în Europa.” https://ro.usembassy.gov/ro/raportul-privind-traficul-de-persoane-2019, Drept urmare, România a fost retrogradată și inclusă în Nivelul 2 pe Listă de monitorizare, 11 iulie 2019. Jurisprudența națională relevă, de cele mai multe ori, existența unui important element extraneu : Prin Sentința penală nr. 76 din 8.12.2015 a Curții de Apel Suceava s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate A., condamnat de către autoritățile judiciare din Marea Britanie la pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. T20147356 din 10.04.2015 pronunțată de Curtea Coroanei Harrow – Marea Britanie, în a cărei executare se află  (I.C.C.J.,   S.  Penală,   Decizia nr. 514  din   29 mai 2018). Petenta A. se află în stare de detenție în Penitenciarul Bacău (din 30 iunie 2016) în executarea pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 120 din 4 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/1/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 124/A din 8 aprilie 2015 pronunțată de Î.C.C.J. pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) C. pen., trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen. Ea a fost condamnată prin Sentința penală nr. 440/2011 din 6 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Rimini, Republica Italiană, în Dosarul nr. x/2010, definitivă la  13 aprilie 2012, la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare și 600 de euro amendă pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism și a fost arestată preventiv la domiciliu de la 19 iulie 2010 la 26 ianuarie 2011. Prin ordinul de executare pentru încarcerare și decretul de suspendare din 2 august 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar din Rimini a dispus suspendarea executării ordinului de executare a pedepsei închisorii aplicate petentei, mai exact a restului rămas de executat de 2 ani, o lună și 22 de zile închisoare. Totodată, s-a dispus înștiințarea petentei pentru a se prezenta la Biroul Executări Penale din cadrul Parchetului pentru a solicita acordarea uneia dintre măsurile alternative detenției stabilită conform legislației italiene și avertizarea că se va da curs executării pedepsei imediat în cazurile explicit descrise în ordin( Î.C.C.J., S. Pen. , Dec . nr. 329 din   11 aprilie 2018). În perioada aprilie 2006 – iulie 2006, numitul A., uneori împreună cu alte persoane, a constrâns victimele majore C., D., E. (și prin exercitarea de violențe în mod repetat asupra uneia dintre acestea – C.), să practice prostituția în folosul său și al celorlalți coautori, stabilind locurile unde se desfășurau activitățile, prețurile și încasând sumele de bani obținute în urma practicării prostituției (mandatul european de arestare emis la  17.09.2013 de către Judecătorul de Instrucție din cadrul Tribunalului din Torino – Italia, în baza mandatului de arestare pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de exploatare sexuală a minorilor; exploatare prostituție și viol, prevăzute  și pedepsite  de art. 600 bis, art. 609 bis din Codul penal italian; art. 3 n. 5, n. 7 cazurile 1 și 2 și art. 4 din Legea nr. 75/1958.). S-a arătat că faptele penale susmenționate sunt incriminate și de legea penală română, respectiv în infracțiunile de trafic de persoane prevăzute  și pedepsite  de art. 210 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea  art. 5 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), cu aplicarea  art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.; trafic de minori prevăzute  și pedepsite  de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea  art. 5 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi) și viol prevăzute  și pedepsite  de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. c) și e) C. pen., cu aplicarea  art. 5 alin. (1) C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), infracțiuni reținute în concurs real, respectiv cu aplicarea  art. 38 alin. (1) C. pen. (Î.C.C.J., S. Pen., Dec . nr. 155 din  19 februarie 2018) . Fapta inculpatului, constând în aceea că, în perioada august-septembrie 2012 – august 2014, a recrutat    victimele   și le-a transportat  în  – Austria unde, le-a obligat  prin constrângere fizică, psihică și morală să practice prostituția în folosul său, obținând astfel, în mod ilicit, sume de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (Î.C.C.J., S. Pen., Dec . nr. 164/RC  din 11 aprilie 2017). Cu ocazia rezolvării unei probleme de drept (Î.C.C.J., Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,  Decizia nr. 20/2016, M. Of.  nr. 927 din 17 noiembrie 2016) au mai fost semnalate alte cazuri, ca urmare a comunicării opiniei judecătorilor din cadrul unor Curții de Apel  și instanțelor arondate: Sentința penală nr. 166 din 3 decembrie 2015, a Tribunalului Hunedoara (nedefinitivă) prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) din Codul penal (două fapte) și art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal. Sentința penală nr. 638 din 30 decembrie 2014 a Judecătoriei Sibiu (nedefinitivă), prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților I.F.C., în temeiul art. 213 alin. (1) din Codul penal, și a inculpatului I.C.A., în temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă agravată. Decizia penală nr. 617/A din 22 aprilie 2015 a Curții de Apel București – S.  a II-a penală pronunțată în soluționarea apelurilor formulate împotriva Sentinței penale nr. 50 din 2 februarie 2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care s-a dispus, printre altele, respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de apelanții inculpați prin care în temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 36 alin. (1) din Codul penal, art. 396 alin. (1) și (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 79 alin. (3) din Codul penal au fost condamnați inculpații mai sus menționați.. Sentința penală nr. 183 din 6 mai 2016 a Judecătoriei Alexandria — S.  penală privind pe inculpații ,   prin care s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpaților în temeiul art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 77 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 396 alin. (1), (2) și (10) din Codul de procedură penală.

TRAFICUL DE PRODUSE SAU SUBSTANȚE TOXICE   Producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepsește.

TRAFICUL ȘI EXPLOATAREA PERSOANELOR VULNERABILE   v Sclavia, Traficul de persoane,  Traficul de minori ,   Supunerea la muncă forțată sau obligatorie,  Proxenetismul,  Exploatarea cerșetoriei,  Folosirea unui minor în scop de cerșetorie,   Folosirea serviciilor unei persoane exploatate,  Folosirea prostituției infantile,  Sancționarea tentativei

  TRANSFERUL NEAUTORIZAT DE DATE INFORMATICE   Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

 TRANSMITEREA SINDROMULUI IMUNODEFICITAR DOBÂNDIT   Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA – de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA – de către o altă persoană decât subiectul activ al infracțiunii se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani. Dacă prin faptele amintite s-a produs moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani. Când fapta a fost săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar dacă a cauzat moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepsește.

TRĂDAREA   Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, prin: provocare de război contra țării sau de înlesnire a ocupației militare străine; subminare economică, politică sau a capacității de apărare a statului; aservire față de o putere sau organizație străină; ajutarea unei puteri sau organizații străine pentru desfășurarea unei activități ostile împotriva securității naționale, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

TRĂDAREA PRIN AJUTAREA INAMICULUI   Fapta cetățeanului român care, în timp de război: predă teritorii, orașe, poziții de apărare, depozite ori instalații ale forțelor armate române sau care servesc apărării; predă nave, aeronave, mașini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtării războiului; procură inamicului oameni, valori sau materiale de orice fel; trece de partea inamicului sau efectuează alte acțiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forțelor armate române sau a armatelor aliate; luptă sau face parte din formații de luptă împotriva statului român sau a aliaților săi se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

TRĂDAREA PRIN TRANSMITERE DE INFORMAȚII SECRETE DE STAT   Transmiterea de informații secrete de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, precum și procurarea ori deținerea de documente sau date ce constituie informații secrete de stat de către cei care nu au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, săvârșite de un cetățean român, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

TRĂSĂTURILE ESENȚIALE ALE INFRACȚIUNII   Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. Având în vedere tradiția instaurată de codul penal în vigoare privind includerea unei definiții a infracțiunii într-un text al codului – deși în majoritatea legislațiilor o astfel de definiție nu există, ea fiind considerată ca intrând în competența doctrinei – s-a decis menținerea acestui model de reglementare și formularea definiției infracțiunii în art.15. Definiția propusă este însă substanțial modificată față de cea conținută în art.17 C. pen. în vigoare. Astfel, s-a renunțat la pericolul social ca trăsătură generală a infracțiunii, trăsătură specifică legislațiilor de inspirație sovietică, fără legătură cu tradițiile dreptului nostru penal. Renunțarea la reglementarea pericolului social – și implicit la categoria faptelor care nu prezintă pericolul social al infracțiunii – nu atrage după sine aducerea în sfera infracțiunii pedepsibile a unor fapte vădit lipsite de gravitate, căci situația acestora se va rezolva, în contextul reglementărilor unui nou Cod de procedură penală, pe baza principiului oportunității urmăririi penale, o asemenea soluție fiind tradițională în legislațiile europene occidentale. Definiția infracțiunii propusă în art.15 a ținut cont atât de tradiția dreptului penal român interbelic, cât și de reglementări europene care consacră o asemenea definiție în codul penal. În acest sens, este de subliniat că încă în 1923, profesorul Traian Pop definea infracțiunea ca o faptă antijuridică, imputabilă și sancționată de legea penală. Textul propus de proiect pornește de la această definiție doctrinară și, având în vedere și reglementarea din art.14 al Codului penal grec, reține trei trăsături generale ale infracțiunii, acceptate de majoritatea sistemelor penale europene: prevederea în legea penală, caracterul nejustificat (antijuridic) și caracterul imputabil. Prevederea faptei în legea penală presupune cerința ca fapta concret săvârșită, ce urmează a fi calificată ca infracțiune, să corespundă întru-totul descrierii pe care legiuitorul o face în norma de incriminare. Această corespondență se realizează atât în planul elementelor de factură obiectivă (acțiune, urmare, calitatea subiectului activ sau pasiv etc.) cât și a elementelor de factură subiectivă (forma de vinovăție). Așa de pildă, dacă se comite din culpă luarea unui bun al altuia, se va decide, prin raportare la infracțiunea de furt, că fapta comisă nu este prevăzută de legea penală, căci legiuitorul a incriminat luarea unui bun al altuia numai atunci când este săvârșită cu intenție. Caracterul nejustificat al faptei prevăzute de legea penală presupune că aceasta nu este permisă de ordinea juridică, cu alte cuvinte are un caracter ilicit. Astfel, este posibil ca o faptă deși prevăzută de legea penală, să nu fie ilicită, întrucât săvârșirea ei este permisă de o normă legală. Spre exemplu, uciderea unei persoane în legitimă apărare corespunde întru-totul descrierii realizate de legiuitor în textul care incriminează omorul, dar fapta nu are caracter ilicit pentru că legea autorizează săvârșirea ei în condițiile date. Împrejurările care înlătură caracterul nejustificat al faptei sunt reglementate – sub denumirea de cauze justificative – într-un capitol distinct. Ultima trăsătură generală a infracțiunii este caracterul imputabil. Pentru ca o faptă  să atragă răspunderea penală, nu este suficient ca ea să corespundă descrierii realizate de legiuitor în norma de incriminare și să fie nejustificată, ci trebuie să poată fi imputată făptuitorului, adică acestuia să îi poată fi reproșată săvârșirea ei. Pentru ca această imputabilitate să poată fi adusă în discuție, sunt necesare anumite premise, și anume: făptuitorul să fi avut reprezentarea acțiunilor sau inacțiunilor sale și să poată fi stăpân pe ele (să nu fi acționat în condițiile iresponsabilității, intoxicației sau minorității); făptuitorul să fi avut posibilitatea să acționeze în conformitate cu cerințele legale (să nu fi fost constrâns la comiterea faptei prevăzute de legea penală); făptuitorul să fi avut reprezentarea caracterului ilicit al faptei (să nu se fi aflat în eroare). Cauzele care înlătură premisele imputabilității sunt reglementate distinct, sub denumirea de cauze de neimputabilitate. Faptul că vinovăția nu mai apare menționată explicit în cuprinsul definiției infracțiunii nu înseamnă însă că aceasta și-a pierdut în vreun fel din importanță, ci doar că s-a dorit o clarificare a funcțiilor pe care ea le îndeplinește în cadrul infracțiunii. De altfel în prezent este unanim admis că noțiunea de vinovăție are o dublă accepțiune: ea reprezintă în primul rând un sub-element al laturii subiective a infracțiunii, context în care se înfățișează sub forma intenției, a intenției depășite (praeterintenției) și a culpei; într-o a doua accepțiune, vinovăția apare ca trăsătură generală a infracțiunii. În noua reglementare, vinovăția, în prima sa accepțiune, joacă același rol, ca element în structura internă a faptei prevăzute de legea penală, prin prisma căruia se analizează concordanța faptei concret comise cu modelul descris de legiuitor în norma de incriminare. Cât privește a doua accepțiune, s-a considerat preferabilă consacrarea unui termen distinct – imputabilitate – pentru a o defini, din mai multe rațiuni: a) evitarea unei confuzii terminologice cu vinovăția ca sub-element al laturii subiective, confuzie nefericită în condițiile în care, vinovăția privită ca trăsătură generală a infracțiunii, fie există, fie nu există, astfel încât nu prezintă nicio importanță delimitarea între intenție și culpă. Astfel, sub aspectul trăsăturii generale, o persoană, după cum este sau nu responsabilă penal, va acționa cu sau fără vinovăție, nefiind posibilă o diferențiere între intenție și culpă pe acest plan. Distincția intenție/culpă prezintă relevanță doar în planul încadrării juridice, adică doar sub aspectul de sub-element al laturii subiective. b) deplasarea abordării vinovăției ca trăsătură generală a infracțiunii, dinspre teoria psihologică înspre teoria normativă, îmbrățișată astăzi de majoritatea sistemelor penale europene (dreptul german, austriac, elvețian, spaniol, portughez, olandez etc.). Așa cum s-a mai menționat, potrivit teoriei normative, vinovăția ca trăsătură generală este privită ca un reproș, ca o imputare făcută infractorului pentru că a acționat altfel decât îi cerea legea deși a avut reprezentarea clară a faptei sale și deplină libertate în manifestarea voinței, ea neconfundându-se cu sub-elementul laturii subiective. (Expunerea de motive).

TRECEREA FRAUDULOASĂ A FRONTIEREI DE STAT   intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă fapta a fost săvârșită: în scopul sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse ori a unei măsuri educative, privative de libertate; de către un străin declarat indezirabil ori căruia i-a fost interzis în orice mod dreptul de intrare sau de ședere în țară, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Tentativa se pedepsește. Fapta săvârșită de o victimă a traficului de persoane sau de minori, nu se pedepsește.

TULBURAREA DE POSESIE   Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.  Infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave.

TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE   Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.  Prin Decizia nr. 9 din 12 aprilie 2016 referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: “Dacă elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane și dacă în situația în care acțiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.” ,  Î.C.C.J. Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală Stabilește că: 1. În aplicarea dispozițiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru existența infracțiunii, violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violențele, amenințările ori atingerile grave aduse demnității, care tulbură ordinea și liniștea publică, să fie săvârșite, în public, împotriva unei persoane. 2. În ipoteza în care violențele, amenințările sau atingerile grave aduse demnității persoanei, care tulbură ordinea și liniștea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispozițiile art. 4 din Codul penal. (M. Of. nr. 356 din 10 mai 2016).

U

UCIDEREA DIN CULPĂ   Uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI   Uciderea săvârșită la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

UCIDEREA ORI VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI SĂVÂRȘITĂ DE CĂTRE MAMĂ   Uciderea copilului nou-născut imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârșită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă faptele de lovire sau alte violențe,  vătămare corporală ,&