COMPUNEREA INSTANŢEI

COMPUNEREA INSTANŢEI

(ARESTAREA INCULPATULUI. INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE. COMPUNEREA INSTANŢEI.)

În cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată prin Legea nr. 161/2003, arestarea preventivă a inculpatului, în faza de urmărire penală, se face de instanţa judecătorească în complet format dintr-un singur judecător, în temeiul art. 1491 C. pr. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, iar nu în completul special de 2 judecători prevăzut de Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea din 18 iulie 2003, dată în camera de consiliu, Curtea Militară de Apel a admis propunerea formulată de Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul pentru cercetarea infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie comise de militari, dispunând arestarea preventivă a inculpaţilor, pe o perioadă de 27 de zile.

Prin Decizia nr. 3376 din 21.07.2003, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia penală a admis recursurile declarate de inculpaţi şi a casat încheierea atacată, dispunând punerea acestora de îndată în libertate, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză. S-a motivat că, în raport cu prevederile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost,modificată prin Legea nr. 161/2003, Curtea Militară de Apel trebuia să soluţioneze propunerea procurorului de arestare preventiva în complet specializat format din 2 judecători, iar nu doar dintr-un singur judecător, aşa cum a procedat această instanţă. Ca urmare, s-a relevat prin considerentele deciziei, cât timp încheierea este lovită de nulitate absolută, care îşi produce efectele chiar din momentul întocmirii actului, mandatele de arestare emise pe baza încheierii sunt, la rândul lor, lovite şi ele de nulitate, ceea ce nu mai face posibilă o nouă judecare a cauzei pentru că menţinerea inculpaţi lor în stare de arest ar deveni ilegală.

Procurorul. general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestei decizii, referindu-se la temeiul înscris în art. 410 alin. 2 C. pr. pen. S-a susţinut că soluţia adoptată de instanţa de recurs este contrară dispoziţiilor1egale prin care este reglementată compunerea instanţei învestite cu propunerea de luare a măsurii preventive. În acest sens, g-a relevat că dispoziţia de derogare înscrisă în art. 29 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, nu este aplicabilă şi în cazul prevăzut de art. 1491 alin. 6 C. pr. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, în temeiul căruia Curtea Militară de Apel a soluţionat propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor. S-a mai arătat că prevederea derogatorie menţionată, care se referă la compunerea completului pentru judecarea în primă instanţă, nu poate fi extinsă şi la momentul soluţionării, în baza urmăririi penale, a propunerii procurorului de arestare preventivă a inculpatului, deoarece, în actuala sa redactare, Codul de procedură penală cuprinde o reglementare distinctă pentru fiecare fază a procesului penal. În fine, s-a relevat că şi succesiunea în timp a reglementărilor impune ca, pentru acest moment procedural, completul să fie constituit dintr-un singur judecător, independent de natura infracţiunii ce face obiectul urmăririi penale, întrucât art. 1491, prin care s-a prevăzut soluţionarea propunerii de arestare preventivă în camera de consiliu de un singur judecător, a fost introdus în Codul de procedură penală ulterior modificării aduse art. 29 din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003. În concluzie, s-a cerut casarea deciziei atacate şi rezolvarea în conformitate cu prevederile legale menţionate a problemei aplicabilităţii prevederilor art. 1491 alin. 6 C. pr. pen., pentru a se evita preluarea, în practica instanţelor, a unui precedent judiciar greşit.

Examinându-se hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate prin recursul în anulare, precum şi cu susţinerile formulate de inculpaţi prin apărătorii lor, se constată . următoarele.

Trebuie reţinut că s-au respectat cu rigurozitate dispoziţiile art. l49¹ C. pr. pen., prin care se prevede că „propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător”.

Aprecierea instanţei de recurs că, în raport cu prevederile art. 29 alin. 1 şi2 din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, propunerea de arestare preventivă trebuia soluţionată de un complet specializat format din 2 judecători nu se justifică, deoarece, potrivit acelor prevederi, completele specializate se constituie numai „pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute” în legea respectivă.

Tot astfel, succesiunea în timp a modificărilor aduse Legii nr. 78/2000 şi dispoziţiilor din Codul de procedură penală impune constatarea că voinţa.1egiuitorului nu a putut fi decât aceea de a exista o reglementare unică pentru cazul propunerii de arestare preventivă, în sensul ca aceasta să fie soluţionată în camera de consiliu de un singur judecător; indiferent de natura infracţiunii.

Este relevant, sub acest aspect, că Legea nr. 281/2003, prin care a fost introdus art. 149¹ în Codul de procedură penală, deşi,ulterioară Legii nr. 161/2003, nu face nici o referire la dispoziţiile privind completele specializate de 2 judecători, ceea ce impune concluzia,că nu s-a urmărit preluarea unor astfel de reglementări pentru momentul procesual al soluţionării propunerii de arestare preventivă, ceea ce poate fi explicat şi de urgenţa reclamată de examinarea propunerii respective.

Mai mult, din moment ce legea ulterioară (Legea nr. 281/2003) este intitulată „Legea privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale” şi cuprinde numeroase dispoziţii de modificare a unor legi speciale, iar în art. X se prevede să fie aplicate în mod corespunzător dispoziţiile din acea lege „ori de câte ori alte legi prevăd dispoziţii referitoare la dispunerea de către procuror a luării, menţinerii, revocării ori încetării măsurii preventive”, nu se poate considera că nu s-a avut în (vedere ca reglementarea nouă, dată în cadrul art. 1491 alin. 6 C. pr. pen., să nu privească şi infracţiunile de corupţie la care se referă Legea nr.78/2002.

În atare situaţie, se impune a se reţine că instanţa de recurs a apreciat greşit că, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 7812000, nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 1491 alin. 6 C. pr. pen., iar ca urmare şi susţinerile făcute în această privinţă, în apărarea inculpaţilor, sunt lipsite de temei legal.

Pentru aceste motive, în numele legii, Curtea admite recursul declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, casează decizia nr. 3376 din 21 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.

Rejudecând, respinge recursurile declarate de inculpaţi împotriva încheierii din 18 iulie 2003, pronunţate de curtea Militară de Apel în dosarul nr. 4/2003.

C.S.J., Completul de 9 judecători, dec; nr. 111 din 25.07.2003 – extras Comentariu de conf. univ. dr. Corneliu-Liviu Popescu