CONCURENŢA NELOIALĂ

CONCURENŢA NELOIALĂ

Potrivit art. 301 C. pen. folosirea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau denumirile organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

Ulterior, prin Legea nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurenţei neloiale37 a fost incriminată fapta de concurenţă neloială care constă în:

a) folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau model industrial, unor tipografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

b) punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorul asupra calităţii/serviciului;

c) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi;

d) divulgarea unor informaţii prevăzute la lit. c), cu excepţia situaţiilor în care dezvăluirea acestor informaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu excepţia cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerţ, dacă aceste informaţii provin de la autorităţile competente;

e) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, fără consimţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial sau industrial;

f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparţinând autorităţilor publice, precum şi de către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice;

d) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare a unor mărfuri/servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.

Reglementarea din art. 301 C. pen. concordă cu acordurile internaţionale la care ţara noastră a aderat, referitoare la stabilirea regulilor privind lealitatea de conduită între comercianţi38.

De aceea, organul de cercetare trebuie să determine cu exactitate subiectul activ al infracţiunilor, Legea nr. 11 sancţionând doar pe comercianţi, în sensul efectuării de fapte de comerţ de persoane având comerţul ca o profesie obişnuită (patron sau manager salariat). Celorlalte persoane, care nu sunt comercianţi, dar fac acte de vânzare-cumpărare li se va aplica textul Codului penal.

Este de remarcat, totodată, că infracţiunea din Legea nr. 11 se săvârşeşte numai între comercianţi, prin definiţie trebuind determinată comiterea unui act de concurenţă neloială şi nu încălcarea altor norme.

Mai subliniem că ceea ce este esenţial este dovedirea menţiunilor false, de natură a induce în eroare şi care constau, în materialitatea lor, în orice indicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile s-au produs în alt loc decât cel real.

Atragem atenţia că dacă un nume a devenit generic şi indică în comerţ numai natura lui (detergent, de exemplu) fapta constituie totuşi infracţiune dacă această denumire este însoţită de o menţiune care putea face să se creadă că are o origine anume.

De un efectiv ajutor cercetării trebuie să fie Oficiul Concurenţei, ca organ de constatare, care poate chiar să facă sesizare penală, prin persoanele împuternicite.

Acelaşi lucru este recomandat şi pentru camera de comerţ şi industrie teritorială şi, mai ales, pentru deţinătorul legitim al secretului comercial afectat, acţiunea penală punându-se în mişcare la plângerea (respectiv sesizarea) acestora.

Este momentul acum să discutăm despre valoarea actelor întocmite de Oficiul Concurenţei sau de Consiliul Concurenţei.

Actele efectuate vor putea fi îndeplinite numai în condiţiile art. 214 C. pr. pen. fiind în consecinţă, acte de constatare. În acest sens, ele vor proceda doar la luarea de declaraţii de la făptuitor şi vor întocmi un proces-verbal despre împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia. Puterea de „anchetă” pentru „investigarea” faptelor este o anchetă pur administrativă, cu foarte puţină relevanţă penală. De fapt aceste organe, şi altele asemenea (de exemplu ORDA – Oficiul de spălare a banilor) au un rol pozitiv prin aceea că au posibilitatea (şi obligaţia) de a asigura conservarea urmelor infracţionale, a corpurilor debite şi a mijloacelor de probă ce pot servi organului de urmărire penală.

Referitor la incriminarea vânzării cu lipsă la cântar sau la măsurătoare, prevăzută în Legea nr. 12/199039 organul de cercetare este obligat să observe că ea este o variantă de specie la infracţiunea din art. 296 C. pen.

Dacă înşelarea la vânzare se produce prin folosirea unui instrument de măsurat inexact, ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact, judecătorul va aplica textul art. 296 C. pen. sancţionând fapta cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.

Deci ori de câte ori va exista o inducere sau menţinere în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract de vânzare, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu va fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate – ca scop, incriminarea va fi aceea prevăzută în art. 296 C. pen. dacă vânzarea s-a făcut prin folosirea unui instrument de măsurat inexact sau prin folosirea frauduloasă a unui cântar. Acţiunea de înşelare constă tocmai în faptul că infractorul prezintă acest instrument drept exact, corespunzător prescripţiilor legale (cântar, metru, recipient de măsurat, contor, alcoolmetru etc. şi independent de cauza care a transformat instrumentul sau de voinţa vânzătorului ori de modul de manipulare).

Varianta din Legea nr. 12 subzistă atunci când scopul de a înşela este dovedit40.

În cazul infracţiunii prevăzute în art. 1 lit. e al Legii nr. 12/1990, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 126/199841 şi care constă în efectuarea de acte sau de fapte de comerţ cu bani a căror provenienţă nu este dovedită, organul de cercetare trebuie să întreprindă demersuri pentru obţinerea documentelor de provenienţă care trebuie să însoţească marfa, indiferent de locul în care aceasta se află, pe timpul transportului, al depozitării îi comercializării.

Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documente vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.

Deşi Legea nr. 21/1996 este în vigoare ea trebuie privită conform actualului cadru legislativ.

Ceea ce vrem să subliniem este faptul că percheziţiile şi actele pe care le implică se efectuează de către poliţişti, anchetatorii Consiliului, respectiv Oficiului asistând la aceste operaţii. Ceea ce aduce nou legea este faptul că autoritatea şi controlul deplin este al judecătorului care a autorizat percheziţia.

Prin „asistând” înţelegem „acordarea de asistenţă de specialitate” poliţistului, şi nu invers.

Referitor la dreptul de a percheziţiona domiciliul conducătorilor, administratorilor, agenţilor şi funcţionarilor agenţilor economici supuşi investigaţiei, amintim necesitatea respectării dreptului la viaţă privată, care include şi protecţia domiciliului, chiar dacă acasă se desfăşoară activitatea profesională42.

Susţinem aceasta întrucât Codul de procedură penală, la care face permanentă raportare Legea nr.21, se aplică doar în cazul existenţei unui proces penal, adică a unei urmăriri penale şi a unei judecăţi potrivit art. 12 C. pr. pen.

Nici o activitatea anterioară nu are cum a se raporta la Codul de procedură penală atât timp cât nu există o cauză penală, un dosar penal, ştiut fiind faptul că actele premergătoare se efectuează doar de organul de urmărire penală de lucrătorii operativi din M.I., precum şi de celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

Doar procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.

De altfel, autorizaţia (ordinul) procurorului se dă în vederea soluţionării unei anumite cauze (dosar, număr de persoane), conţinând date strict determinate (art. 105 alin. 2 în legătură cu fapta), iar instanţa poate proceda ea însăşi la efectuarea unei percheziţii numai cu ocazia unei cercetări locale proprii (art. 102 alin. 1 C. pr. pen.)

În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de a efectua percheziţia se comunică procurorului (art. 102 C. pr. pen.) competent prin procurorul parchetului de pe lângă această instanţă (conform normelor privitoare la comisia rogatorie).

Notă: – Mioara Ketty-Guiu, Infracţiunea de concurenţă neloială, în „R.D.P.” nr. 3/2003, p. 43

---

37 Publicată în M.Of. nr. 24 dom 30 ianuarie 1991. Art. 5 a mai fost modificat prin Legea nr. 298/2001.

38 Reglementarea distinctă a acordării mărcilor de fabrică, de comerţ sau de servicii, prin care sunt sancţionate contrafacerile are în vedere, ca lege specială, uzurparea mărcilor. A se vedea D. Ciuncan, Semnificaţia reglementării prin două texte distincte a infracţiunii de concurenţă neloaială, în „Dreptul” nr. 5/1996, p.64 şi urm. În sens contrar, C. Turianu, în „Dreptul” nr. 5/1998, p.91, care consideră art. 301 C.pen. abrogat, rămânând să îşi găsească aplicare doar prevederile Legii nr. 11/1991 şi ale Legii nr. 21/1996. Că autorul nu are dreptate, vezi Curtea Constituţională, dec. nr. 19/1993 şi M.Of. nr. 105/1993 sau dec. nr. 21/1997, în M.Of. nr. 254/1997. Art. 301 îşi păstrează actualitatea (de ex. în cazul licenţelor obligatorii).

39 M.Of. nr. 133 din 20 iunie 1991, republicată, cu modificările ulterioare.

40 D. Ciuncan, Formele de răspundere juridică în sancţionarea unor activităţi comerciale ilicite, în „Pro lege” nr. 4/1999, p.16 şi urm.

41 M.Of. nr. 328 din 29 august 1998.

42 CEDH, cazul Niemietz vs. Germania – hot. din 16 decembrie (Cameră) seria A nr. 251-B în Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, p.395.