CONTRAVENȚII

Legea prevede care fapte constituie infracțiuni.

Titlul VI, reglementa Infracțiunea, iar Capitolul I desemna Clasificarea infracțiunilor. Art. 95 alin. 1 din Codul penal din 17 martie 1936 departaja Infracțiunile ca fiind crime, delicte și contravenții, după specia pedepsei prevăzute de lege, pentru fiecare din ele.

Ulterior,  în Titlul II era reglementată Infracțiunea, Capitolul I conținea Dispoziții Generale.  Art. 17 (Trăsăturile esențiale ale infracțiunii)   arată că Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.

Codul Penal al României din 21 iunie 1968 a  intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 1969 (art. 363) și a înlăturat să considere contravențiile ca fiind fapte penale.

Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale [1].

Codul penal din 17 iulie 2009 (Legea nr.  286/2009 ) [2] , în vigoare de la data de 1 februarie 2014 (potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012), definește Infracțiunea ca fiind fapta necesară de legea penală , săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoane care a săvârșit-o [3] . În forma actuală a art. 15, a dispărut condiții “pericolului social” și înlocuită cu cele privind imputabilitatea și lipsa de justificare a faptei.

Titlul II este consacrat instituțional infracțiunii. Unul dintre principalele elemente de noutate („schimbarea majoră de optică” la Tudorel Toader ș. A. , Noul Cod penal , Hamangiu) constă în renunțarea la pericolul social ca trăsătură generală („trăsătură esențială” – la Tudorel Toader, la ICCJ, Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Dec. nr. 18/2016 Dosar nr. 2163/1/2016 ^[4] , „elementele constitutive” – în C. Apel Brașov. S. pen., dec. pen. nr. 42 din 5 februarie 2018 [5] ) a infracțiunii, ca fiind de inspirație sovietică, străină tradițională dreptului nostru interbelic și mai apropiată de reglementări europene, după cum se arată în Expunerea de motiv la proiectul codului.

            Corelativ, se produce eliminarea din ansamblul cauzelor generale de excludere a infracțiunii a instituției disciplinate de art. 18¹ C. pen.  1969, căreia i se substituie, cu privire la faptele lipsite de gravitatea care să justifice o pedeapsă concretă, două noi instituții, anume renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80-82 noul C. pen.), respectiv renunțarea la urmărire penală⁴⁶ (art. 318-320 noul C. pr. pen. ).

[1] C. Apel București, Secția I Penală, Dec.  pen.  nr. 1541/A din  15 noiembrie 2018, www.rolii.ro

^[2] A fost promulgată la data 24 iulie 2009  prin Decretul nr. 1211/2009

[3] Definiția legală a infracțiunii, astfel cum este prevăzută de art. 15 alin. (1) din Codul penal – I. C. C. J. ,   Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Dec.  nr. 17 din 11 octombrie 2018 Dosar nr. 2018/1/2018, M. Of. nr. 1000 din 27 noiembrie 2018; definiția legală a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din Codul penal – I. C. C. J. ,  Secția Penală, Dec.  nr. 417/RC  din   12 noiembrie 2020, https://idrept.ro/ . Art. 53 alin.  (1) din Legea nr. 304/2004 : Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat (Secțiunea a 3-a,  Completele de judecată,   din Capitolul II) . Varianta corectă de plural  (DOOM) este “completuri”.

[4] M. Of. nr. 930 din 18 noiembrie 2016. Fapta de transmitere fictivă a părților sociale sau a acțiunilor nu întrunește una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 15 alin. (1) din Codul penal, neconstituind o “faptă prevăzută de legea penală”.

[5] www.rolii.ro