CRIMA ORGANIZATĂ

CRIMA ORGANIZATĂ

Notă: – G.Paraschiv, Crima organizată, „R.D.P.” 4/1998

– Incriminările prevăzute în partea specială a legii penale în vigoare acoperă aproape toate faptele ilicite care ar putea fi comise de asociaţiile criminale, inclusiv în cazul crimei organizate. (G. Antoniu, Refecţii asupra crimei organizate, „R.D.P.”, nr. 3/1997, 35)

– C.Păun, Legea penală română şi crima organizată, „R.D.P.” nr. 3/1997, 47

CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ = orice faptă ilicită comisă de o organizaţie criminală definită ca o asociaţie structurată, de mai mult de două persoane, formată în timp şi acţionând într-o manieră concertată în vederea comiterii de infracţiuni pentru care se prevede o pedeapsă privativă de libertate cu limita maximă de cel puţin 4 ani ori cu o pedeapsă mai gravă, aceste infracţiuni constituind un scop în sine sau un mijloc pentru a obţine unele avantaje patrimoniale ori, după caz, pentru a influenţa în mod ilicit funcţionarea autorităţilor publice (art. 2 L. nr. 50/2001, Convenţia Română/Belgia privind cooperarea poliţienească, M.Of. nr. 136/2001).

Asocierea de tip mafiot (art. 416 bis din Codul italian: „Asocierea este de tip mafiot când cei care fac parte din ea se prevalează de forţa de intimidare a legăturii dintre asociaţi şi de condiţia de supunere şi tăcere, care derivă din aceasta, pentru comiterea de infracţiuni, pentru obţinerea, direct sau indirect, a gestiunii sau controlului activităţii economice, concesiuni, autorizaţii, antreprize şi servicii publice sau pentru a realiza profituri ori avantaje ilicite pentru sine sau pentru alţii sau în scopul de a împiedica sau obstacole libera exercitare a votului sau pentru a-şi procura voturi pentru ei sau pentru alţii cu prilejul consultărilor electorale. Dacă asociaţia este înarmată pedeapsa este majorată… Asociaţia se consideră înarmată când participanţii au la dispoziţie, pentru realizarea scopurilor asociaţiei, arme, materiale Expl..ozive, chiar ascunse sau ţinute în depozite. Dacă activitatea economică asupra căreia asociaţii înţeleg să-şi asume sau să-şi menţină controlul este finanţată în total sau în parte cu preţul, produsul sau profitul obţinut din infracţiuni, pedepsele stabilite în alineatele precedente se majorează de la o treime la jumătate”. (George Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, „R.D.P.” nr. 3/1997, p. 44-45).

Crima strategică = combinaţie profund legată de crima organizată, trafic droguri şi terorism; ea atacă sistemul legislativ şi puterea legitimă.

(Douglas Menarchik, „Crima strategică şi strategia de securitate naţională a României”.)

– V.N.Spânu, în PCA Timişoara, Revista „Juridică”, nr. 10/1996, p.5.

– Angela Nicolae, în PCA Timişoara, Revista „Juridică” nr. 10/1996, p.34.

– Crima organizată este definită ca fiind orice faptă ilicită săvârşită de o organizaţie. Aceasta constă într-o asociaţie structurată de mai mult de două persoane, formată în timp şi acţionând într-o manieră concretă în vederea săvârşirii de infracţiuni pentru care se prevede o pedeapsă privativă de libertate cu limită maximă de cel puţin 4 ani ori cu o pedeapsă mai grea, aceste infracţiuni constituind un scop în sine sau un mijloc pentru a obţine unele avantaje patrimoniale ori după caz, pentru a influenţa în mod licit funcţionarea autorităţilor publice[1].

Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite contra criminalităţii transnaţionale organizate (deschisă spre semnare la Palermo, la 12 decembrie 2000), expresia grup criminal organizat desemnează un grup structurat de trei sau mai multe persoane existând un anumit timp, urmărind înţelegerea membrilor în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave sau strict determinate, incriminate cu o pedeapsă privativă de libertate de peste patru ani sau cu o pedeapsă mai grea pentru obţinerea, direct sau indirect, unui avantaj financiar sau a unui alt avantaj material.

Din definiţie, observăm distincţia faţă de incriminarea românească prevăzute în art. 323 C.pen., care presupune ca pluralitate constituită:

– o grupare de persoane,

– o specială organizare a acesteia şi

– un program infracţional ce urmează a fi realizat de membri acelei grupări[2].

Doctrina a arătat că este suficient un singur subiect activ în varianta iniţierii[3], fiind posibilă şi o anume pluritate ocazională[4]. În esenţă, este vorba de o anumită disciplină internă, anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor şi planurile de activitate[5].

Ca atare, până la adoptarea legii privind combaterea criminalităţii organizate[6], apreciem că este întotdeauna competent procurorul specializat (al secţiei, respectiv al serviciului) ori de câte ori se va reţine şi infracţiunea prevăzută în art. 323 C. pen.

În ipoteza neîndeplinirii condiţiilor legale, cauza poate fi redirecţionată procurorului competent.

În ceea ce priveşte competenţa între parchete, remarca principală priveşte distincţia dintre competenţa procurorului ca organ de urmărire penală şi, respectiv, ca organ de supraveghere.[7]

---

[1] A se vedea, de exemplu, Convenţia între Guvernul României şi Guvernul Regatului Belgiei pentru cooperarea poliţienească, ratificată prin Legea nr. 50/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 20 martie 2001.

[2] V.Dongoroz, Participaţia în „Explicaţii teoretice …”, Partea generală, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p.180.

[3] C. Bulai, Alte infracţiuni care aduc unor relaţii privind convieţuirea socială, în „Explicaţii teoretice …”, vol.IV, Partea specială, Editura Academiei, Bucureşti, 1972, p. 688.

[4] Ibidem.

[5] D. Ciuncan, Unele consideraţii privind săvârşirea infracţiunilor de mai multe persoane, în „Revista română de drept”, nr. 6/1983, p. 34 şi urm.

[6] Doctrina a particularizat:

– o stabilitate în cadrul asociaţiei;

– o structură internă ce presupune o diviziune a rolurilor între membri;

– continuitate şi sistematizare a activităţii;

– scopul obţinerii unor câştiguri importante şi

– profesionalizarea activităţii infracţionale (a se vedea D.Banciu, S. Rădulescu, Corupţia şi crima organizată în România, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1994, I. Pitulescu, Al treilea război mondial. Crima organizată, Editura Naţional, Bucureşti, 1998, p.11). Criteriul de identificare, potrivit proiectului legii pentru combatere a criminalităţii organizate, sunt: derularea unor activităţi de către un grup constituit de mai mult timp, format din mai mult de trei persoane între care există raporturi ierarhice sau personale, care permit acestora să se îmbogăţească sau să controleze teritorii, pieţe în sectorul vieţii economice şi sociale, interne sau străine, prin utilizarea şantajului, intimidării, violenţei sau corupţiei, cu intenţia fie de a săvârşi infracţiuni, fie a infiltrării în economia naţională (a se vedea M.J., Direcţia relaţii internaţionale, adresa nr. 1/DI/18/30450/1999 din 16 iunie 1999 în Consiliul Europei, Comitetul de experţi asupra aspectelor de drept penal şi a aspectelor criminologice ale crimei organizate, P.C. CO Questionnaire Replies, Docs, Strasbourg, 29 noiembrie 1999).

[7] V.Rămureanu, Competenţa penală a organelor judiciare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p.329 şi urm.