DARE DE MITĂ

DARE DE MITĂ

CONFISCARE VALORI. TEMEI

În cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. 1 C.pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă în temeiul art. 255 alin. 4, raportat la art. 254 alin. 3 C.pen. şi nu în temeiul art. 118 lit. b C.pen.

Prin sentinţa penală nr. 25 din 13 februarie 1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, inculpatul O.S. (cetăţean turc) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută în art. 255 alin. 1 C.pen.

În baza art. 118 lit. b C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 210.000 lei.

S-a reţinut că, la data de 29 noiembrie 1994, inculpatul a oferit suma de 210.000 lei martorului S.I. pentru a fi abandonate cercetările ce se efectuau cu privire la un transport de marfă importată de societatea comercială reprezentată de inculpat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o cu privire la temeiul greşit al confiscării sumei ce a constituit obiectul infracţiunii.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, prin decizia penală nr. 135 din 27 iunie 1997, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, procurorul a declarat recurs.

Recursul este fondat.

În cazul infracţiunii de dare de mită, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 255 alin. 4 cu referire la art. 254 alin. 3 C.pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Prin art. 118 lit. b C. pen., în baza căruia a fost confiscată suma ce a făcut obiectul infracţiunii de dare de mită, este reglementată confiscarea specială asupra lucrurilor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului.

Or, în raport cu dispoziţiile acestui din urmă text de lege, prevederile din art. 255 alin. 4 şi art. 254 alin. 3 C.pen. au un caracter special, derogatoriu, iar aplicarea lor este obligatorie.

Ca urmare, recursul declarat de procuror a fost admis şi, casându-se hotărârile pronunţate, s-a dispus confiscarea celor 210.000 lei în baza art. 255 alin. 4 raportat la art. 254 alin. 3 C.pen.

400/1998, „Dreptul” nr. 7/1999, 150, G.Ionescu, I.Ionescu, Probleme….1990-2000 şi în Bul.jud., p. 472; „Pro lege” nr. 3/1999, 125.

Notă: – Constrângerea, „R.D.P.” nr. 3/1995, p. 78.

– A.Socaciu, Apărare de pedeapsă, „Dreptul” nr. 12/1997, p. 84.

– L. nr. 83/1992: asistenţa juridică este obligatorie

(DARE DE MITĂ. SUBIECT PASIV AL IFRACŢIUNII)

Fapta inculpatului de a oferi unui ofiţer de poliţie un inel de aur pentru ca acesta să-i pună în libertate prietenul, constituie infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 255 alin. 1 C. pen., fiind fără relevanţă, faptul că ordonanţa de reţinere a fost întocmită de un alt ofiţer de poliţie, atâta timp cât cel căruia i s-a înmânat inelul în scopul arătat mai sus, a efectuat cercetări penale în dosarul respectiv şi avea posibilitatea eliberării prietenului inculpatului.

Tribunalul Constanţa, dec.pen.nr. 272/1993, în „Dreptul„ nr. 1 / 1994, p. 104

(DARE DE MITĂ. INFRACŢIUNE CONTINUATĂ)

În fapt, inculpatul luând hotărârea de a da mită paznicilor ori de câte ori merge să facă rost de materiale, adică să dea paznicilor, pe care îi va întâlni, diferite sume de bani, a procedat în consecinţă şi a comis mai multe acte de dare de mită în baza acestei rezoluţii.

În consecinţă, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 2 C. pen., fiind vorba de o infracţiune continuată. Este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatul a luat legătura nu concomitent ci ocazional cu fiecare din paznicii mituiţi.

Trib. Braşov, dec.pen.nr. 424/1993, în: „Dreptul„ nr. 2 / 1994, p. 86

(DARE DE MITĂ. CONFISCARE SPECIALĂ)

În cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită, se confiscă în temeiul art. 255 alin. 4 raportat la art. 254 alin. 3 C. pen. şi nu în temeiul art. 118 lit. b C. pen., aceasta întrucât dispoziţiile art. 255 alin. 4 raportat la art. 254 alin. 3 C. pen. au un caracter special, derogatoriu, iar aplicarea lor este obligatorie.

400/1998, în „Dreptul„ nr. 7/1999, p. 150

Notă: – T. Hâj, Dare de mită, „Dreptul” nr. 12/2002, p. 150

(DARE DE MITĂ. DENUNŢĂTOR. ÎNCETAREA PROCESULUI PENAL. RESTITUIREA VALORILOR)

În cazul în care mituitorul denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune, instanţa urmează a dispune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b. raportat la art. 10 alin. 1 lit. f C. pr. pen., iar nu achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. e, deoarece prevederea din art. 255 alin. 3 C. pen. constituie un caz de nepedepsire, iar nu un caz care înlătură caracterul penal al faptei.

În atare situaţie, conform art. 255 alin. 5 C. pen., banii, valorile şi orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, şi nu se confiscă.

5439 din 7.12.2001, în „Curierul judiciar” nr. 1/2003, p. 100

Notă: – T. Hâj, Dare de mită. Funcţionar. Alt salariat, „Dreptul” nr. 12/2002, p. 150

(DARE DE MITĂ. TEMEIUL CONFISCĂRII SPECIALE A BANILOR, VALORILOR SAU BUNURILOR CARE AU FĂCUT OBIECTUL ACESTEI INFRACŢIUNI)

În cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută în art. 255 alin. 1 Cod penal, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă în temeiul art. 255 alin. 4, raportat la art. 254 alin. 3 Cod penal şi nu în temeiul art. 118 lit. b Cod penal.

În fapt, prin sentinţa penală nr. 25 din 13 februarie 1997 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, inculpatul O.S. (cetăţean turc) a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută în art. 255 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 118 lit. b din Codul penal, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 210.000 lei.

S-a reţinut că, la data de 29 noiembrie 1994, inculpatul a oferit suma de 210.000 lei martorului S.I. pentru a fi abandonate cercetările ce se efectuau cu privire la un transport de marfă importată de societatea comercială reprezentată de inculpat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o cu privire la temeiul greşit al confiscării sumei ce a constituit obiectul infracţiunii.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, prin decizia penală nr. 135 din 27 iunie 1997, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, procurorul a declarat recurs.

Recursul este fondat.

În cazul infracţiunii de dare de mită, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 255 alin. 4 cu referire la art. 254 alin. 3 Cod penal, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Prin art. 118 lit. b Cod penal, în baza căruia a fost confiscată suma ce a făcut obiectul infracţiunii de dare de mită, este reglementată confiscarea specială asupra lucrurilor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului.

Or, în raport cu dispoziţiile acestui din urmă text de lege, prevederile din art. 255 alin. 4 şi art. 254 alin. 3 Cod penal au un caracter special, derogatoriu, iar aplicarea lor este obligatorie.

Ca urmare, recursul declarat de procuror a fost admis şi, casându-se hotărârile pronunţate, s-a dispus confiscarea celor 210.000 lei în baza art. 255 alin. 4 raportat la art. 254 alin. 3 Cod penal.

400 din 17 februarie 1998, din programul Lex expert al Companiei de informatică Neamţ

(DARE DE MITĂ. CONDIŢII. SEMNIFICAŢIA REFUZULUI FUNCŢIONARULUI ÎN A ACCEPTA OFERTA DE MITUIRE)

Potrivit dispoziţiunilor art. 255 alin. 1 Cod penal, constituie infracţiunea de dare de mită, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 Cod penal.

În speţă s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul C.I. în ziua de 7 aprilie 1995, pentru a determina un lucrător de poliţie să nu controleze marfa pe care o transporta, i-a oferit acestuia 60.000 lei, ofertă care a fost respinsă de poliţist. Cu prilejul verificării mărfii s-au constatat nereguli.

Reţinând existenţa elementelor de conţinut ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 Cod Penal, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare.

În apelul său, inculpatul a susţinut că existenţa infracţiunii de dare de mită este sub semnul îndoielii, aceasta datorită lipsei de fermitate a respingerii ofertei pe care a manifestat-o lucrătorul de poliţie.

Apelul este nefondat, urmând a fi respins în condiţiile art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Din probele administrate în cauză şi în primul rând din interogatoriul luat făptaşului de prima instanţă, rezultă în mod neîndoielnic că inculpatul a oferit o sumă de bani poliţistului, bani pe care i-a şi pus pe masa acestuia.

Din punct de vedere juridic, pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, este lipsită de semnificaţie reacţia funcţionarului căruia i se oferă bani sau alte avantaje, astfel că insuficienta fermitate a refuzului – pe care o afirmă în speţă inculpatul -, nu poate avea nici un efect cu privire la mituitor şi fapta sa.

Eventual, fapta funcţionarului de a nu respinge prompt şi ferm oferta de mituire, poate angaja răspunderea sa pentru infracţiunea de luare de mită (art. 254 Cod penal) care printre modalităţile de latură obiectivă are şi pe aceea de a “nu o respinge” (ceea ce nu este cazul în speţă). Oricum promptitudinea şi fermitatea refuzului, nu pot angaja nici un fel de efect juridic – nici măcar în privinţa ameliorării răspunderii penale – referitor la infracţiunea de dare de mită.

Curtea de Apel Braşov, decizia penală nr. 6/a din 21 ianuarie 1996, publicată în Jurisprudenţa, 1996

(DARE DE MITĂ. ACHITARE. ART. 11 PCT. 2 LIT. A RAPORTAT LA ART. 10 LIT. A C. PR. PEN. DENUNŢ. ATRIBUŢII DE SERVICIU. FIŞA POSTULUI)

În fapt, prin sentinţa nr. 151 din din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău – secţia penală, a fost condamnat la 6 luni închisoare, inculpatul P.G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. 1 C. pen.

Potrivit art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor suspendării condiţionate.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500.000 lei şi a următoarelor bunuri considerate a fi făcut obiectul infracţiunii de dare de mită: o sticlă de Coca-Cola, două pachete ţigări, cafea solubilă „Amigo” şi o cutie cu stiksuri.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, aceasta să fie comunicată la Registrul Comerţului Buzău.

Instanţa a reţinut că inculpatul, la data de 15 noiembrie 2001, s-a deplasat la Administraţia Finanţelor Publice pentru a rezolva unele probleme legate de activitatea financiară a societăţii SC „G” SRL Buzău, la care acesta era administrator.

La Biroul de executare silită a persoanelor juridice s-a adresat economistei L.E. şi a discutat problema restanţelor la plata obligaţiilor datorate la bugetul de stat de către societatea al cărei administrator era.

Cu această ocazie, a solicitat relaţii cu privire la o eventuală eşalonare a plăţii datoriei şi a fost îndrumat asupra modului în care trebuie să procedeze şi ce anume acte îi trebuie pentru a putea obţine eşalonarea obligaţiei datorate.

A doua zi, inculpatul s-a prezentat la martora L.E. şi după ce aceasta a examinat actele prezentate, l-a trimis pe inculpat la Registrul contabil şi să ia declaraţii fiscale, la martora Enciu Liliana care se ocupa de rezolvarea acestei probleme.

Înainte de a pleca din biroul martorei L.E., inculpatul i-a dat acesteia un plic cu suma de 1.500.000 lei şi fiind întrebat ce conţine plicul, acesta i-a spus că reprezintă o sumă de bani destinată pentru „cafea”. Martora a refuzat primirea plicului dar inculpatul a lăsat plicul pe tastatura calculatorului şi a plecat. Imediat, martora a sunat la Serviciul Registrului contabil şi a discutat cu D.N. pe care a rugat-o să-i spună inculpatului să vină să ia ce a lăsat în biroul său, adică plicul cu bani. În urma discuţiei avută cu D.N., inculpatul a spus că este posibil să fi uitat ceva la L.E.a şi a lăsat lângă biroul lui E.L. o sacoşă cu o sticlă de Coca-Cola, două pachete ţigări LM şi o cutie cu stksuri. Au fost sesizate organele de anchetă penală care au stabilit situaţia de mai sus, pe baza declaraţiilor date de martori, a procesului-verbal de constatare, raportate la modul în care inculpatul a procedat cu cele două salariate, care, potrivit fişei postului, aveau obligaţia să discute cu cei care datorau sume de bani la bugetul statului sau voiau să obţină eşalonarea plăţii acestora.

Instanţa de fond a înlăturat susţinerile inculpatului ca neîntemeiate cu privire la posibilitatea pierderii plicului cu bani în momentul în care a arătat actele martorei L.E., cât şi cu privire la împrejurarea că din grabă, a uitat sacoşa cu bunurile respective lângă biroul martorei E.L.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală, prin decizia nr. 449 din 4 octombrie 2002.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul, susţinând că a fost condamnat greşit, fapta sa neîndeplinind elementele constitutive ale infracţiunii ce i se impută, deoarece denunţătoarea nu avea, prin funcţia ocupată, atribuţii de serviciu, care să-i permită rezolvarea problemelor pe care le avea de rezolvat. În plus, a arătat că i s-au confiscat şi bunuri ce n-au format obiectul vreunei infracţiuni.

Inculpatul a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii şi achitarea de orice penalitate, cu consecinţa înlăturării confiscării.

Motivul de recurs formulat de inculpat, în principal, nu este întemeiat. Martora L.E. denunţătoarea faptei inculpatului, avea funcţia de şef de serviciu, calitate în care potrivit fişei postului, avea obligaţia organizării activităţii de primire şi înregistrare a cererilor privind acordarea de înlesniri de plata impozitelor şi întocmirea referatelor pentru soluţionarea acestei cereri.

Deci, inculpatul s-a adresat persoanei ce trebuia să îi primească cererea şi să-i întocmească referatul pentru eşalonare, iar suma de 1.500.000 lei i-a fost dată ca aceasta să-i întocmească un referat favorabil eşalonării datoriei.

Sub acest aspect, nu poate fi nici o discuţie legată de faptul că activitatea denunţătoarei n-ar avea aptitudinea care să dea activităţii inculpatului configuraţia infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În ceea ce priveşte aplicarea măsurii confiscării unor bunuri, critica formulată de recurent este întemeiată în sensul că inculpatul nefiind trimis în judecată pentru infracţiunea de dare de mită către numita E.L., nu există temeiul juridic al confiscării bunurilor prevăzute în dovada cu seria B nr. 0009487 din 16 noiembrie 2001.

În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să admită recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 449 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, casând, în baza art. 385¹⁵ alin. 1 pct. 2 lit. d C. pr. pen. decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 151 din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la dispoziţia de confiscare a unor bunuri potrivit art. 255 alin. 4 C. pen., în sensul înlăturării măsurii confiscării de la inculpat a bunurilor aflate la I.P.J., conform dovezii seria B nr. 0009487 din 16 noiembrie 2001.

365 din 24 ianuarie 2003 (Dosar nr. 4518/2002), aflată pe site-ul www.scj.ro

(CONCURS DE INFRACŢIUNI. DARE DE MITĂ. UNITATE INFRACŢIONALĂ)

În esenţă, fapta constă în aceea că mituitorii s-au înţeles cu inculpaţii – paznici la livada de mere a S.C.P.P. Bacău – ca în schimbul unor cadouri să le permită în seara următoare să culeagă mere din livada staţiunii, ceea ce paznicii au acceptat. În baza acestei înţelegeri, cei doi mituitori şi alte două persoane netrimise în judecată, au pus fiecare anumite bunuri (3 sticle cu vin, 2 sticle cu lichior şi o găină) într-o singură plasă pe care a doua zi, unul dintre mituitori a predat-o celor doi paznici, după care s-a comis furtul de mere.

Faptul că a existat o singură înţelegere, iar toate bunurile formând o singură entitate (o plasă cu bunuri) au fost predate de către o singură persoană ambilor paznici, nu poate întruni decât elementele constitutive ale unei singure infracţiuni de luare de mită (în sarcina fiecărui paznic) şi, respectiv de dare de mită (în sarcina fiecăruia din cei doi mituitori) fiind irelevant faptul că la constituirea cadoului au contribuit mai multe persoane.

În consecinţă, apelurile declarate au fost admise, s-a înlăturat aplicarea prevederilor art. 33 lit. a Cod penal, privind concursul de infracţiuni pentru cei doi paznici cât şi pentru cei doi mituitori, cărora li s-a aplicat câte o singură pedeapsă în baza art. 254 alin. 1 Cod penal şi, respectiv art. 255 alin. 2 Cod penal.

Curtea de Apel Bacău, decizia penală nr. 131/a din 31 mai 1994, publicată în Curtea de Apel Bacău, Jurisprudenţa, 1995