DE CITIT

De citit.  Am de ales între Somnambulii,  recomandată de Cristoiu – Cum a intrat Europa în război,  în 1914; o cărămidă – Oppenheimer,un prometeu american și Informatorul. Primele două au venit prin comandă; am fost la mall. Informatorul (The Secret Man. The story of Watergate´s Deep Throat ) era în coșul de cărți la chioșcul de ziare și țigări,  printre integrame. Am văzut,   imediat,  editura – Rao și autorul Bob Woodward. – povestea lui Deep Throat,  sursa secretă din cazul Watergate. Alături de Carl Bernstein se ocupase de cazul Watergate pentru ziarul Washington Post – prăbușirea administrației Nixon.  Și citisem Toți oamenii președintelui. Robert Redford primise Oscarul pentru rol secundar în ecranizare. În toamna anului 1972,  Bob Woodward  și Carl Bernstein stabiliseră că exista un fond secret de bani gheață,  aflat la dispoziția Comitetului pentru realegerea lui Nixon,  CREEP. Din acest fond fuseseră finanțate spargerea la complexul W din Washington D,  C,  la sediul Comitetului Național Democrat (17 iunie 1972). Scandalul s-a extins la o investigație care a scos la iveală abuzuri de putere,  dar și mușamalizarea faptelor.

Se aflase de atunci de W Max Felt (n 1913. ) ca fiind informatorul. Credeam că al doilea om în FBI murise de cancer la gât.  Făcusem,  probabil,  legătura cu  numele filmului porno Deep Throat. Țineam vag amintirea acțiunii artistice,   într-o bucătărie,  la vremea aceea.  . .  Acum aflu se moartea a survenit în 2008. Ideea cărții constă în protecția sursei ziaristului.

            Dar ceea ce  am aflat eu mai nou este că Nixon a știut imediat numele persoanei turnătorului. Înregistrările  făcute în Biroul Oval,   publicate ulterior,  arată că administrația a avut tot timpul un informator în redacția ziarul Washington Post. Dar despre acesta nu se va scrie nicio carte!!! Oricum,  președintele a numit pe altcineva la conducerea firmei!

În acei ani,  Felt și Ed. S. Miller,  șeful informațiilor de la FBI autorizaseră pătrunderi clandestine în locuințele sau birourile  unor activiști de stânga,  membrii/sau apropiaților acestora/ai WUO,  Weather Undergraund Organization,  organizație radicală antiVietnam.  Intrările clandestine ale echipelor erau făcute fără consultarea lui L. Patrick  Gray,  directorul în exercițiu al FBI.

În procesul care a urmat,  Nixon ,  care fusese convocat de procurori,  după ce se oferise să depună mărturie. fostul președinte,  depune în apărarea agenților. Securitatea națională reprezintă o cauză nobilă deasupra oricăror considerații. „Ceea ce în alte condiții ar fi contrar legii sau ilegal devenea legal”. Nixon depunea mărturie în favoarea celui care îl trădase (p. 151). Fostul președinte NIxon a trimis lui Felt un exemplar din ultima lui carte,   Adevăratul război. Pe autograf,  își arăta „deosebita recunoștință pentru anii petrecuți în slujba națiunii”.

Condamnarea penală  de 5000 $,a fost amnistiată de președintele Regan,  La americani,  actul de clementă a fost justificat ca fiind determinat de credința sinceră a condamnaților „că astfel de acțiuni erau necesare pentru a apăra interesele de securitate ale țării” (p. 154).  Bob Woodward arată că Nixon a trimis agenților amnistiați câte o sticlă de șampanie cu un mesaj: „Până a urmă,  dreptatea triumfă”!. M-ar interesa informatorul din redacție.