DESPĂGUBIRI

DESPĂGUBIRI

(OBLIGAREA LA PLATA UNOR DAUNE MORALE)

Victima unui accident de circulaţie, căreia i s-a cauzat o invaliditate permanentă de natură a o împiedica să ducă o viaţă normală, precum şi un prejudiciu estetic, este îndreptăţită a primi de la inculpat despăgubiri pentru daune morale.

3030 din 12 decembrie 19 95 în „Pro lege” nr. 4/1996, 121

(DESPĂGUBIRI. CHELTUIELI NECESITATE DE ASISTENŢA MEDICALĂ ACORDATĂ VICTIMEI INFRACŢIUNII. ART. 188 DIN LEGEA NR. 3/1978)

Costul transportării victimei unei agresiuni la spital cu autovehiculul staţiei de salvare constituie o componentă a cheltuielilor necesitate de asistenţa medicală acordată acesteia şi, deci, făptuitorul trebuie obligat la plata despăgubirilor către această unitate sanitară.

1878 din 28 iunie 19 95 în „Pro lege” nr. 3/1996, 80

(DESPĂGUBIRI. DOBÂNZI. OMOR)

Data de la care curg este data rămânerii definitive a hotărârii, moment din care daunele s-au transformat într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

2941 din 14 decembrie 1989 în „Pro lege” nr. 1/1990, p. 83

Notă: Potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, victima are dreptul la valoarea lui de înlocuire la care se adaugă contravaloarea lipsei de folosinţă până la data pronunţării hotărârii. După această dată creanţa iniţială dobândeşte forma unei creanţe băneşti producătoare de dobânzi legale (până în momentul achitării ei efective) (vezi şi  S.pen., dec. nr. 189/1977 în „R.R.D.” nr. 8/1977, 67)

Dobânda nu reprezintă o despăgubire care să compenseze neexecutarea obligaţiei de plată (a unei sume), ci constituie echivalentul daunei rezultate din plata cu întârziere (S.civ., dec. nr. 1618/1976, „R.R.D.” nr. 3/1977, p. 58).

– Cu privire la rolul şi locul dobânii, ca productivitate potenţială a capitalului, a se vedea şi R.M.Antoniu, Legea nr. 94/1992 privind Curtea de Conturi, texte comentate, texte contestate, Ed. România de Mâine, Bucureşti, 1995, comentariul de sub art. 77 (p. 122 – 137).

– C. Turianu, Inflaţia, „Dreptul” nr. 11/1997, p. 35.

(DESPĂGUBIRI. ACCIDENT DE CIRCULAŢIE. INCULPAT)

Societate de asigurări străină reprezentată prin soc.asig.rom.. Cheltuieli de spitalizare. Lipsa calităţii procesuale.

1867 din 25 noiembrie 1989 în „Pro lege” nr. 1/1990, p. 82

(DESPĂGUBIRI. ADAS)

În limitele indemnizaţiei; ADAS se subrogă în drepturile beneficiarului asigurării, deci instanţa trebuia să introducă din oficiu (17 C. pr.pen. – per.vătămată o organizaţie austriacă). ADAS – Sucursala judeţeană în calitate de parte civilă corespunzător indemnizaţiei achitate asiguratorului şi dovada legală aferentă.

740din20 iunie 1990 în „Pro lege” nr. din 1991, 82

(DESPĂGUBIRI PERIODICE. DATA PÂNĂ LA CARE SE DATOREAZĂ)

Prejudiciul este cert până la majorat.

La irea majoratului, persoana care a beneficiat de o despăgubire periodică poate solicita instanţei pe calea unei acţiuni civile separate, plata în continuare, a despăgubirilor. Problema continuării stadiilor este probabilă, nu certă.

Compl.7, 26 din 26 martie 1990 în „Pro lege” nr. 2/1990, p. 107

(DESPĂGUBIRI)

Cuantumul corect nu este 1/2 din venituri cf. art. 94 C.f., ci cf. 998 C.civ..

Faţă de numărul membrilor familiei 2 + 4 copii, fără diferenţieri semnificative, se impuneau 4/6 din acele venituri.

Compl.7, 26 din 20 martie 1990 în „Pro lege” nr. 2/1990, 107

(DESPĂGUBIRI. ÎNCREDINŢAREA VOLANULUI UNEI PERSOANE, CUNOSCÂND CĂ NU ARE PERMIS)

Răspundere solidară întrucât între fapta inculpatului şi vătămarea integrităţii corporale există un raport de cauzalitate deoarece fără încredinţarea volanului accidentul nu ar fi avut loc. Vinovăţia e sub forma culpei întrucât se putea prevedea rezultatul survenit.

570 din 21 mai 1990 în „Pro lege” nr. 1/1991, 84; 2/1990, 108

(DESPĂGUBIRI. CHELTUIELI JUDICIARE)

Parte responsabilă civilmente, plata dobânzilor şi a cheltuielilor judiciare.

Compl.7, 12 din 26 februarie 1990 în „Pro lege” nr. 2/1990, 109

(DESPĂGUBIRI PERIODICE. TEMEI JURIDIC. CULPĂ COMUNĂ. MOD CALCUL. DURATA OBLIGAŢIEI)

Temeiul nu rezidă în dispoziţiile 94 C.fam., ci în art. 998 C. civ. Major, nu mai operează prezumţia stării de nevoie, deci copilul trebuie să facă dovada stăruinţei în continuare a studiilor şi obţinerea unor rezultate corespunzătoare.

617 din 28 mai 19 90 în „Pro lege” nr. 1/1991, 80

(DESPĂGUBIRI. CULPĂ COMUNĂ. ACHITARE)

Dacă la judecarea recursului părţii civile, inculpatul se declară de acord cu majorarea despăgubirii, manifestarea sa de voinţă de a dispune are drept casarea hotărârii.

1599 din 18 octombrie 1991 în „Pro lege” nr. 1/1992, p. 132

– Idem: La plata împrumutului nu poate fi obligată solidar şi partea responsabilă civilmente achitarea inculpatului nefiindu-i operantă.

411 din 14 martie 19 91 în „Pro lege” nr. 1/1992, p. 132

Contra: Achitarea inculpatului la pretenţiile părţii civile este opozabilă părţii responsabile civilmente de vreme ce obligaţia solidară la despăgubiri nu are decât rolul de a garanta mai rapid şi eficient repararea pagubei, faţă de dreptul de a acţiona în regres pe prepus, ceea ce duce la concluzia că stabilirea unui anumit cuantum al despăgubirilor nu este de natură a produce un prejudiciu comitentului.

1269 din 18 septembrie 1990 în „Pro lege” nr. 1/1992, p. 134

(DESPĂGUBIRI. DAUNE MORALE)

Temeiul legal – art. 14 C. pr. pen., 998, 999 C. civ.- dacă victima a suferit, între alte urmări de natură a-i altera aspectul fizic, o paralizie facială parţială.

2073 din 8 octombrie 1992 în „Pro lege” nr. 1/1994, p. 177

Notă: – Angela Hărăstăşanu, Daune morale, în „R.D.P.” nr. 3/2003, p. 103

Vezi: Daune morale.

(DESPĂGUBIRI. ASIGURĂRI)

În cazul accidentului în transportul de călători, pretenţiile se sting în limita sumei asigurate plătite de asigurator.

818 din 26 martie 19 92 în „Pro lege” nr. 1/1994, p. 181

(DESPĂGUBIRI)

Victima neîncadrată în muncă are dreptul la despăgubiri dacă din probe rezultă că angajarea este aproape sigură.

Compl..7, dec. nr. 17 din 17 februarie 1992 în „Pro lege” nr. 1/1994, 180

(DESPĂGUBIRI. RESTITUIREA LUCRULUI)

Dacă lucrurile sustrase au fost găsite şi sechestrate, instanţa trebuie să dispună repararea pagubei în natură, prin restituirea lucrului, cf. 14 al. 3 lit. a C. pr. pen., fără obligarea la plata sumei echivalente cu dobândă legală.

2171 din 20 octombrie 19 92 în „Pro lege” nr. 1/1994, p. 179

(INFLUENŢA INFLAŢIEI)

6/1993

Vezi şi: T.J. Sibiu dec.civ. nr. 1079/1992 (dreptul creditorului la o nouă acţiune) în „Dreptul” nr. 5-6/1994, p.161 urm.

– B.Diamant, V. Luncean, Note în loc.cit.

Acţiune civilă separată, fără a se ţine seama de inflaţie.

6 din 12 ianuarie 1993 în C. Crişu ş.a., Repertoriu, vol. II, p. 272

(DESPĂGUBIRI. NERESPECTAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI. RESTABILIREA SITUAŢIEI ANTERIOARE)

Odată cu condamnarea, instanţa trebuia să dispună restabilirea situaţiei anterioare în sensul obligării inculpatei să predea posesia.

1087 din 18 iunie 1993 în „Pro lege” nr. 2/1995, 102; 1/1995, 98

(DESPĂGUBIRI)

Dacă lucrul furat a fost vândut, cumpărătorul va fi obligat a-l restitui părţii civile, al având posibilitatea de a cere restituirea de la inculpat a preţului şi plata altor eventuale daune. Repararea prin echivalent bănesc se poate dispune numai dacă repararea pagubei nu este posibilă în natură, prin restituirea lucrului.

624 din 6 aprilie 1994 în „Pro lege” nr. 2/1995, p. 105

(DESPĂGUBIRI CIVILE. ACTUALIZAREA DESPĂGUBIRILOR)

La stabilirea cuantumului daunelor, prima instanţă trebuie să ţină seama de coeficientul de inflaţie la data pronunţării sentinţei, în raport cu data când au fost cauzate pagubele prin săvârşirea infracţiunii.

826 din 3 aprilie 1997 în „Pro lege” nr. 2/1998, p. 183

– Coeficientul de reactualizare a despăgubirilor în raport cu inflaţia trebuie cerut de la BNR, Dir.de politică monetară şi studii.

1095/1994, „Dreptul” nr. 5/1995, p.86

Notă: Obligaţii contractuale. Actualizarea datoriei potrivit indicelui de devalorizare (C.S.J., s.com., dec. nr. 510 din 12 februarie 1998, în „Pro lege” nr. 4/1998)

– Indexarea operează în faza de executare, nefiind justificată cererea în instanţa de recurs

CAB, s II pen., dec. nr. 791/1997, în Culegere, p.15-16, cu Notă V. Papadopol (arătând posibilitatea instanţei de apel, ca jurisdicţie de fond de a se pronunţa)

– Evaluarea beneficiului nerealizat este legală (art. 1589 C. civ.), ea nu a devenit o chestiune de fapt.

– Deprecierea monetară se reflectă în prejudiciul efectiv, nu în dobândă.

(În sens contrar I. Retca, Infracţiuni. Despăgubiri pentru beneficiul nerealizat, „R.D.P.” nr. 1/1999, p. 78)

– plen, C. Conturi, hot. nr. 252/10.11.97: până la reglementarea problemei (?!) se va practica rata dobânzii la care a fost adjudecată oferta de cumpărare a titlului de stat.

(contra, I. Retca, loc.cit., p.83)

(DESPĂGUBIRI. CULPĂ COMUNĂ)

La stabilirea proporţiei instanţa trebuia să aibă în vedere gravitatea concretă a culpei fiecăruia dintre fraţi şi să stabilească semnificaţia reală a comportamentului frăţiei şi a replicii făptuitorului, stabilind astfel o reparare justă a daunei, în raport cu gradul de culpă al făptuitorului.

937 din 2 iunie 1993 în „Pro lege” nr. 2/1995, 109

Notă: – Stabilirea rolului inflaţiei la C. Stătescu; C. Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ALL, 1992, p.163;

– Calcul la valoarea de circulaţie actuală,

T.M. Bucuresti, în C. D. 92, p.81;

– Valuta la cursul pronunţării hotărârii în V. Stoica, Comentarii, în Practica judiciară penală, vol. IV., p.77-78; D. Ciuncan, Calculul prejudiciului, în „Rev. dr. pen.” nr. 1/1995, p. 80 şi urm.; „Dreptul” nr. 1/1991;

– C. Olteanu I, N. Pătulea II, Modificarea prejudiciului stabilit de organele fiscale, în cursul urmăririi penale, „Dreptul” nr. 11/1999, p. 132

– Şt. Daneş, Repararea pagubei produse prin infracţiune, în „R.D.P.” nr. 3/1995, p. 120 şi urm.

– D. Ciuncan, Infracţiunea de sacrificare ilegală a bovinelor şi cabalinelor. Lipsa pericolului social al faptei. Obligarea la plata despăgubirilor, „R.R.D.” nr. 10/86, p. 65

– I. Dumitru, plata taxelor pentru asistenţă medico-legală din oficiu, în cauze penale, „Dreptul” nr. 5/1995, p. 40.

– I. Dumitru, Totalizarea prejudiciului la furt calificat, „Dreptul” nr. 10/1997, p. 95.

– Regimul juridic al dobânzilor, la I.Băcanu, în „Revista de drept comercial” nr. 1/1995, p. 33.

– V. Beligrădeanu, Gh. Eleş, Stabilirea despăgubirilor în funcţie de preţul bunurilor, în „Dreptul” nr. 9-12/1990, p. 133.

– C. Turianu, Inflaţie, „Dreptul” nr. 11/1997, p. 35.

– Stabilirea, rolului inflaţiei, în C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil. Obligaţii, ed. 92, p. 163.

– St. Daneş, „R.D.P.” nr. 3/1995, p. 120.

– V. Stoica, B. Suciu, Repararea pagubei cauzate de o infracţiune dacă prin aceasta s-a realizat plata necuvenită a unei sume de bani de către o unitate în beneficiul alteia, „Dreptul” nr. 4/1990, p.25

– Calculul la valoarea de circulaţie de la data judecării – C.S.J., S.pen. 1556/1991, în „Jurisprudenţa C.S.J.” p.65; Trib.Supr.,S.pen., dec. nr. 623/82 în C. D., p.296; S.pen.,dec. nr. 469/76, în V. Papadopol, M.Popovici, Repertoriu 115; Trib.Supr.,S.pen., dec. nr. 238/1975, „R.R.D.” nr. 1/76, p.63; TMB în C. D. 92, p.81; TMB, Culegere 91, 80.

– Pentru încadrarea juridică – stabilirea prejudiciului la momentul consumării infracţiunii, pentru despăgubiri (civile) la momentul în care instanţa este chemată la acorde despăgubirea (D. Ciuncan, „Dreptul” nr. 11/1997, 75) sau la data admiterii acţiunii în reparaţie (M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, 466-469; I.Albu, în „R.R.D.” nr. 8/83m 12; Trib.Supr.s.civ.dec. nr. 1053/63 în C. D., 130-133; TRIB.SUPR.,S.pen., dec. nr. 623/82, „R.R.D.” nr. 12/82, 65 cit.apud, C. Turianu, „Dreptul” nr. 11/1997, 36).

– Hotărârea civilă are caracter constitutiv de vreme ce dreptul la reparaţie deşi se naşte din momentul când paguba a fost pricinuită nu dobândeşte un conţinut cert şi lichid decât prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti care consfiinţeşte existenţa dreptului şi determină întinderea lui. Obligaţia de dezdăunare nu corespunde unei creanţe existente anterior judecăţii, ci unei creanţe născute la data pronunţării hotărârii. (O excepţie: paguba determinată în bani – caz în care hotărârea are caracter declarativ. Ref. la dobânzi, vezi T. Popescu, P. Anca, Teoria generală a  obligaţiunilor, 1968, p. 172-173).

– Silvia Oancea, L. Popescu, Referitor la problema reparării prejudiciilor patrimoniale, în cazul în care, prin infracţiune, s-a cauzat moartea unei persoane. Cheltuieli de înmormântare, în PCAB Bul. nr. 1/1998, p. 72

– M. Criste, V. Stoica, Contract civil. Consecinţe păgubitoare. Natura juridică a răspunderii, „Dreptul” nr. 7/1990, p. 45

(DESPĂGUBIRI. VALOARE CUNOSCUTĂ)

Tăinuitorul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, solidar cu autorul furtului, decât în limita valorii bunurilor tăinuite şi a pagubei cauzate prin fapta sa.

2846/1997, în Bul.jud., p.330

(PREJUDICIU INCERT. CHELTUIELI VIITOARE)

Instanţa nu poate obliga decât pentru prejudiciul efectiv suferit, nu la unul ipotetic, a cărui producere în viitor nu reprezintă nici o certitudine.

C.A.Bacău, dec. pen. nr. 240 din 26 martie 19 98, Jurisprudenţa C.A. Bacău, 1998, p.125.

Notă: În speţă, intervenţiile chirurgicale sunt incerte şi greu evaluabile.

Dar reparaţiunea poate fi datorată nu numai pentru prejudiciul actual, ci şi pentru o daună viitoare. Nu este vorba de un element actual/viitor, ci de cert, şi nu eventual sau ipotetic.

Se acoperă şi o despăgubire actuală a unei pagube viitoare.

(M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Ed. Acad., 1972, p.93).

– Repararea pagubei pentru condamnări pe nedrept, cf.art. 504 C. pr. pen. este de competenţa instanţei civile, nu penale.

(C.A.B, dec.pen. nr.24 din 3 februarie 1999 în Gh. Josan, Sinteză de practică, „Dreptul” nr. 5/2000, p.132).

(DESPĂGUBIRI GREŞIT STABILITE. ACŢIUNE CIVILĂ. EROARE GRAVĂ DE FAPT)

1152 din 14 mai 1996 în „Pro lege” nr. 3/1997, p. 185

Notă: – Mihaela Elena Răchită, Implicaţii teoretice şi practice ale devalorizării monetare în raporturile de răspundere civilă delictuală, „Dreptul” nr. 2/1994, p. 172

(DESPĂGUBIRI. DOBÂNDĂ LEGALĂ. ÎNŞELĂCIUNE PREVĂZUTĂ ÎN ART. 215 ALIN. 3 DIN CODUL  PENAL)

În cazul înşelăciunii săvârşite cu prilejul încheierii sau executării unui contract, condamnatul datorează părţii civile despăgubiri cuprinzând şi dobânda legală de 6 % prevăzută în Decretul nr. 311/1954, indiferent dacă este o unitate bugetară sau nu.

1109 din 8 mai 1996 în „Pro lege” nr. 4/1997, p. 114

(DESPĂGUBIRI. DOBÂNZI)

Inculpatul nu poate fi obligat la plata dobânzilor aferente sumei pe care acesta urmează a o plăti  ca despăgubiri, decât dacă partea civilă a formulat cererea în acest sens.

T.B. s.II pen., decembrie.356/1995, Culegere, p.173

Notă: Despăgubirile trebuie să cuprindă prejudiciul efectiv şi folosul nerealizat.

Dacă prejudiciul este o sumă de bani, folosul nerealizat se acordă (pentru lipsa de folosinţă) de la data săvârşirii faptei, infractorului fiind de drept în întârziere (fapt civil ilicit).

Dacă obiectul material al infracţiunii îl constituie un bun mobil, instanţa va stabili întinderea despăgubirii (în funcţie de situaţia post factum a bunului) cu folos nerealizat de la data determinării despăgubirii, adică de la data hotărârii.

– L. Ungur, Despăgubiri civile la contravenţii, „Dreptul” nr. 8/1999, p.77

– Alina Iuniana Ţuca, Regimul juridic al dobânzilor în contractul de împrumut din perspectiva noilor reglementări cuprinse în O.G. nr. 9/2000, „Juridica” nr. 6/2000, p.228

– Dispoziţia „Sumele restituite nu sunt purtătoare de dobânzi şi nu se actualizează” (art. 19 alin. 3 teza finală din L. nr. 85/1992 prin vânzarea de locuinţe este neconstituţională.

C.C dec. nr. 70/2001, M.Of. 236 din 10 mai 2001

(DESPĂGUBIRI. INFLAŢIE)

Dacă întârzierea în efectuarea plăţii nu este imputabilă debitorului M.F., care nu a făcut decât să epuizeze mijloacele de apărare legale, în validare, nu se admite cererea de actualizare a despăgubirilor (acordate conform art. 504 C. pr. pen.) corespunzător coeficientului de inflaţie.

C.S.J., S.civ., dec. nr. 5 din 12 ianuarie 1999

Notă: – Reactualizarea despăgubirilor civile în raport cu inflaţia se face cerându-se relaţii de la BNR, Dir.de politică monetară şi studii cu privire la coeficientul ce trebuie Aplicat (C.S.J., S.civ., dec. nr. 1095/1994 în „Dreptul” nr. 5/1995, 86).

– Nivelul dobânzii legale în O.G. nr. 9/2000, M.Of. nr. 26/25.1.00.

(RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ)

Răspunderea se bazează pe culpa presupusă a comitentului în alegerea prepusului. El urmează să suporte riscurile faptelor păgubitoare comise de prepus, consecinţă a relei sale alegeri şi lipsei de supraveghere pe care era dator să o exercite asupra prepusului, dacă fapta a fost săvârşită în exerciţiul funcţiilor ce i s-au încredinţat.

C.Cass.franceză, hot. din 24 ianuarie 1923 în Recueil, Dalloz Périodique, 1923, partea I, p.55

Comitenţii nu răspund de faptele păgubitoare comise de prepuşi în afara serviciului.

C.Cass.fr., hot. din 3 martie 1884, Recueil Dalloz Périodique 1885, partea I, p.63 şi în Recueil Sirey, 1885, partea I, p.215; hot. din 20 decembrie 1904, „R.D.P.” 1905, partea I, p.16 sau Sirey 1905, partea I, p.173; hot.13 ianuarie 1922 în  „R.D.P.” 1923, partea I, p.5 cu notă R.Savatier

Dacă este dovedit că prepusul a lucrat în limitele însărcinării date, comitentul va răspunde, chiar dacă prepusul a încălcat ordinele primite.

C.A. Paris, dec. din 24 februarie 1909 în „R.D.P.” 1909, partea a 7-a, p.75

Statul, judeţul, comuna, instituţiile care depind de administraţia publică, societăţile comerciale, orice persoană juridică sunt răspunzătoare de daunele provocate prin actele funcţionarilor şi prepuşilor lor în exerciţiul funcţiunilor ce le sunt încredinţate, ca o garanţie esenţială a raporturilor dintre particulari şi autorităţi.

Înalta C.Cas., Secţia 1, hot. din 20 octombrie 1920, „Pandectele Române” 1922, partea 1, p. 18 cu note Cerban, A. Costin; hot. din 7 februarie 1921 „Pandectele Române” 1923, partea 1, p.51 cu notă I. Rosetti Bălănescu; hot. din 31 martie 1922 „Pandectele Române”, partea 1, p. 88, cu notă D. Alexandrescu.

Notă: – Prin tăcerea pe care o păstrează în privinţa comitenţilor, cu privire la puterea de a dovedi că nu au putut împiedica fapta, legea transformă prezumţia de culpă în prezumţie iuris et de iure fără posibilitatea probei contrare (C. Hamangiu ş.a., Tratat …, vol. II ed. 1997, p. 476)

Răspunderea derogatorie a comitentului este o formă tehnică ce dă expresie unei obligaţii legale de garanţie (cauţiune) întemeiată pe riscul de activitate (nu riscul – profit).

Împuternicirea poate fi şi aparentă, fundamentarea teoretică a răspunderii pe ideile de risc şi de garanţie este acela al subordonării juridice.

Prepus este cel care acceptă să facă ceva, în interesul altuia, sub direcţia, supravegherea şi controlul acestuia, comitentul fiind învestit cu o putere juridică, fără a fi necesar întotdeauna un contract (de muncă, scris) şi o detaşare la un nou comitent, nefiind necesar un caracter oneros (o altă persoană se conduce după instrucţiunile proprietarului), chiar o activitate obştească, voluntară.

M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Ed.Academiei, 1972, p.289

Contractul de muncă trebuie să implice prepuşenia, după cum şi un contract de întreprindere, intermediere sau mandat poate fiinţa dacă mandatarul a acceptat să se conformeze instrucţiunilor clientului, pierzându-şi independenţa.

col.civ., dec. nr. 886/57, C.D., 161; Trib. Supr.,col.pen., dec. nr. 1322/56, „LP” 9/56, 1083

Notă: – Militarul nu are calitatea de prepus fiind lipsit de voinţă proprie la acord, cu excepţia unor funcţii angajate.

M. Eliescu, Răspunderea, p.290-291

Acţiunile inculpaţilor M.I. ce au pătruns fără mandat şi au săvârşit un furt, deşi abuzivă, se consideră că au avut loc în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

236/1994, cit. apud C.Crişu ş.a., Repertoriu, p.457.

Notă: – Funcţiile încredinţate nu trebuie să corespundă celor ale postului din schemă, ci şi de fapt, în exerciţiul normal al funcţiei, în marginile scopului în vederea îndeplinirii căruia i-au fost conferite funcţiile, chiar fără a avea instrucţiunile comitentului sau chiar împotriva acestor instrucţiuni ori încălcând o prohibiţie expresă a comitentului (o bătaie la serviciu).

M.Eliescu., p. 291

– În schimb, C. Stănescu apreciază că răspunderea comitentului nu-şi găseşte temei în cazurile în care a luat măsurile necesare spre a preîntâmpina (p. 153), de parcă ar răspunde dincoace de cazul fortuit, interesând „legătura dintre comitent şi prejudiciu” (exclusă la Fr. Deak, p. 167)

Comitentul nu răspunde pentru fapte care nu au legătură cu funcţia încredinţată, chiar în timpul serviciului.

C.7.dec. nr. 49/77, C.D., p.314

Notă: – Coboară din maşină şi omoară, dar răspunde dacă se duce cu maşina la furat baloţi de paie, sau face braconaj cu farurile, face contrabandă cu maşina (C.Cas., fr., hot. din 22 martie 1907, Recueil d’arréT. S. Trib.Supr.de Sirey, 1907, partea I, p.473; hot. din 23 noiembrie 1928, în „Gazette du Palais” 1928, partea a 2-a, p.90), agentul unei societăţi face operaţiuni juridice servindu-se de titlul său (C.Cas.fr., hot. din 3 martie 1923, în „Gaz.Palais”, 1923; hot. din 15 decembrie 1926 în Rec.Sirey 1927, partea I, p.51 apud M. Planiol, Traité élémentaire de droit civil, 1947, LGDJ, t.II, p.391, nr. 1133)

– Tănase Joiţa, Acţiunea civilă în procesul penal, Ed. Naţional,1999

(RAPORTUL DE PREPUŞENIE)

Legătura de subordonare presupune în esenţă dreptul de a face acte de autoritate dând prepusului ordine şi instrucţiuni asupra modului de a îndeplini, temporar sau permanent, cu sau fără remunerare, chiar fără contract de închiriere de servicii, sarcini ce le sunt încredinţate pentru un timp şi având un obiect determinat

C.Cas.fr., cam. penală, hot. din 7 noiembrie 1968, „Bulletin des arretes de la Cour de cassation en matiére criminelle” nr. 291; hot. din 16 aprilie 1975 în „Gaz.Pal.” 1975, partea 2, p.506; hot. din 30 iunie 1987, „Bul.crim.” nr. 278. apud Dalloz, Code civil, 1988-1989, la art. 1384, p.888

Calitatea de membru în organele de conducere (mandatar) ale unei societăţi nu naşte în mod necesar pe aceea de propus.

C.Cas.fr.I, cam.civile, hot. din 27 mai 1986 în „Bulletin des arretes des chambres civiles de la cour de casation”, nr.m 134

(ÎN EXERCITAREA FUNCŢIEI ÎNCREDINŢATE)

Acceptând parcarea în altă parte, cu acordul conducerii, aceasta este în culpă pentru insuficienta instruire şi supraveghere a prepusului său.

S.pen. dec. nr. 533/1989 în Crişu ş.a. Repertoriu, p. 715. În acelaşi sens, Trib.Supr.,S.pen., dec. nr. 272/1982, 1698/1982, în C.D., p. 312 respectiv p.310.

Notă: – Comitentul răspunde şi în caz de exerciţiul abuziv al funcţiei dacă există raport de cauzalitate sau cel puţin de conexitate, astfel încât funcţia să fi procurat instrumentul faptei ilicite sau prejudiciul care a înlesnit fapta (o vătămare la locul de muncă, bătaie).

Condiţia este a timpului serviciului, chiar aparent prezenta legalitate.

– M. Eliescu, op.cit., p. 293, contra, limitând, exonerând de răspundere dacă s-a acţionat „fără ştirea organelor”, care „au luat toate măsurile” prepuşii şi-au „depăşit mandatul” (Trib.Supr., col.pen., dec. nr. 753/62, J.N. 1/63, p.173; T.reg. Oltenia, dec. nr. 9811/59, în „LP” nr. 2/61, p.124)

Legătura cauzată trebuie stabilită între fapta prepusului şi prejudiciu, iar nu între fapta comitentului (de a nu fi supravegheat) şi prejudiciu (Fr. Deak, Răspunderea pentru fapta altuia în Răspunderea civilă, de I. Anghel, Fr. Deak, M. Popa, Ed. Şt., 1970, p.167).

Interpretarea extensivă a exerciţiului abuziv la Trib.Supr. col. pen., dec. nr. 494/63, C. D., p. 382; 1302/65, C.D., p. 450; Trib.Supr., col.mil., dec. nr. 144/63 în J.N. 4/64, 162

Limite ale extensiei:

– victima ştie;

– fără raport de subordonare, ca persoană străină, pătrunde clandestin în unitate, foloseşte clandestin instrumentul pe cale şi-l înstăpâneşte, la cauzarea prejudiciului.

(Deak. op.cit., p. 172-173)

Să existe cauzalitatea, conexitatea sau cel puţin „o corelaţie necesară” – nu o simplă corelaţie ocazională

C. Stătescu, Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane, Ed. Şf. Encp., 1984, p. 153

Responsabilitatea este cumulativă pentru ambii comitenţi, întreprindere de supraveghere şi magazin unde este plasat agentul.

C.A.Orleans, dec. nr. 21 aprilie 1986, în „Gaz. Pal” 1986, partea a II-a, p.628 cu Notă F. Levy

Comitentul nu răspunde pentru scopuri străine atribuţiilor, prepusul plasându-se în afara funcţiilor, incendiind voluntar clădirea ce trebuia să o păzească.

Hot. adunării plenare a C.Cas.fr. din 17 iunie 1983 în Dalloz 1984, p.134 cu Notă Denis sau hot. adunării plenare a C.Cas.fr.15 noiembrie 1985 în Dalloz 1986, p. 81 cu Notă Aubert; bibliografia în Dalloz, Code civil, 1988-1989, p. 889

(DESPĂGUBIRI. ŞANTAJ. LEGĂTURĂ DE CAUZALITATE)

Instanţa sesizată cu judecarea infracţiunii de şantaj are îndatorirea ca, în conformitate cu prevederile art. 14 C. pr. pen., să examineze pretenţiile formulate de victimă constituită parte civilă şi, în măsura în care le găseşte îndreptăţite, să oblige pe inculpat la repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea acelei infracţiuni. Nu se poate considera că o atare infracţiune nu este susceptibilă a fi cauzatoare de prejudiciu pe motiv că acţiunea inculpatului, fiind îndreptată spre lezarea libertăţii psihice a persoanei vizate, nu ar avea un obiect material, câtă vreme, prin acţiunea de constrângere exercitată, persoana respectivă a fost deposedată de o sumă de bani.

Prin sentinţa penală nr. 244 din 20 noiembrie 1997 a Tribunalului Bacău au fost condamnaţi, inculpatul S.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C. pen., iar inculpatul N.F. pentru complicitate la această infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 alin. 1 C. pen.

S-a reţinut că inculpatul S.Z. a reuşit, cu ajutorul coinculpatului N.F., să constrângă pe M.A.B.D., prin ameninţări, să le dea suma de 3.000 dolari SUA.

Cererea de despăgubiri formulată de partea civilă a fost respinsă cu motivarea că infracţiunea de şantaj nu are un obiect material, acţiunea inculpaţilor fiind îndreptată spre lezarea libertăţii psihice a victimei.

Apelul declarat de partea civilă a fost respins prin decizia penală nr. 131 din 12 mai 1998 a Curţii de Apel Bacău.

Declarând recurs, partea civilă a solicitat obligarea inculpaţilor să-i plătească suma de bani pe care i-au luat-o prin şantaj.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 14 C. pr. pen., cu referire la art. 998 din Codul civil, cel vinovat de comiterea unei infracţiuni este obligat să repare în întregime prejudiciul cauzat prin acea infracţiune.

Or, în cauză, cei doi inculpaţi au fost condamnaţi pentru infracţiunea de şantaj şi, respectiv, pentru complicitate la această infracţiune, reţinându-se că prin comiterea acelor infracţiuni ei au dobândit de la partea civilă suma de 3.000 dolari SUA.

Cum este evident că această sumă, scoasă din patrimoniul părţii civile, prin constrângerea ei de către cei doi inculpaţi, constituie o pagubă în sensul art. 14 C. pr. pen. şi art. 998 din Codul civil, este firesc ca aceştia să fie obligaţi a o repara.

În această privinţă, în raport cu cerinţele textelor de lege menţionate, prezintă importanţă dacă prejudicierea părţii civile este urmarea acţiunii celor doi făptuitori, iar nu împrejurarea că infracţiunea de şantaj are ca obiect un drept personal nepatrimonial, respectiv libertatea psihică a persoanei, cum greşit s-a apreciat prin considerentele cu care a fost respinsă cererea de despăgubiri.

Ca urmare, admiţându-se recursul părţii civile, cei doi inculpaţi au fost obligaţi, solidar, să-i plătească echivalentul în lei al sumei de 3.000 dolari SUA.

1036 din 18 martie 1999 – 3/2000, 191 şi în Bul. jud., p.301

Notă: – Vasile Pătulea, Răspunderea patrimonială a statului pentru pagubele rezultate ca urmare a aplicării legilor, „Dreptul” nr. 7/2000, p. 19

– „Dreptul”, Adriana Corhan, Efectele hotărârii judecătoreşti de obligare la despăgubiri, PCA Timişoara 15/2000, p. 44

– Gheorghe Dumitru, Societăţile de asigurare. Calitate procesuală, „R.D.P.” nr. 4/2000, p. 89

– Ioan Lascu, Laura Codruţa Lascu, Acordarea de despăgubiri pentru daune morale. Depunerea unei cauţiuni, „Pro lege” nr. 4/2000, p. 84

– Alexandru Ţiclea, Verginel Lozneanu, Reflecţii în legătură cu principiul ocrotirii subdobânditorului de bună-credinţă, „Dreptul” nr. 12/2000, p. 43

– Gabriel Cristina Frenţiu, Răspunderea civilă delictuală în calitate de comitent, a tribunalului sau, respectiv, a parchetului de pe lângă tribunal pentru actele de procedură întocmite de magistrat sau de personalul auxiliar de specialitate sub semnătura magistratului, „Dreptul” nr. 3/2001, p. 39

– Gabriela Cristina Frenţiu, Inculpat, detaşat la o altă unitate. Calitatea de comitent, „R.D.P.” nr. 2/2001, p. 122

Responsabilitatea statului pentru daune cauzate prin infracţiuni în situaţia A.N. sau condamnaţi insolvabili. În N. Zeelandă (1963), Anglia, Austria, Germania, Franţa, Danemarca, Suedia, Norvegia, Canada, majoritatea statelor americane.

(M. Delmas-Mary, Le grands systemes de politique criminelle, PUF, Paris, 1992, p.25.V. şi Convenţia europeană privitoare la despăgubirea victimelor infracţiunilor violente, 1983 – care nu este ratificată suficient: V. Pasca, „R.D.P.” nr. 2/2001, p. 39)

(REPARAREA INTEGRALĂ A PAGUBEI. INFLAŢIE. DESPĂGUBIRE PENTRU CONDAMNARE)

Decizia C.S.J. prin care se admite, – după 5 ani de la condamnare, pentru calomnie, – R.A., constatându-se lipsa intenţiei, nu reprezintă o recunoaştere  explicită sau în substanţă a unei încălcări a dreptului la un proces echitabil (şi într-un termen rezonabil) şi, în orice caz, nu oferă o reparaţie în sensul jurisprudenţei Curţii (art. 6).

De asemenea, nu există o reparaţie adecvată nici în ce priveşte încălcarea dreptului la libertatea de exprimare (art. 10). Astfel, nu s-a acordat nici o despăgubire pentru condamnare, iar sumele la care reclamantul fusese obligat cu titlu de daune morale nu au fost restituite în urma admiterii R.A.

Amenda la care reclamantul a fost obligat nu a fost restituită la valoarea actuală (cu inflaţie).

CEDH, hot. Constantinescu vs. România, Plângerea nr. 28871/1995, M.Of., 279.30.5.2001

Aceasta înseamnă că pentru orice achitare prin R.A. trebuie să se solicite şi aplicarea art. 504.

Vezi şi: Curtea Constituţională dec. nr. 138, M.Of. nr. 495/1998; 45/1998 M.Of. nr. 182/1998; 138 M.Of. nr. 554/1999

Culmea este că CEDH consideră R.A. greşit, în sensul că atingerea adusă dreptului la libertatea de exprimare a fost proporţională cu scopul legitim urmărit (protejarea reputaţiei de afirmaţii gen „infractor”); Pedeapsa Aplicată (de 50.000 lei amendă) şi 500.000 lei despăgubiri pentru calomnie, pentru prejudiciul moral nu erau exagerate.

(INTERES LEGITIM)

O decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a se pierde calitatea de victimă, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, în mod explicit sau în substanţă şi apoi au reparat încălcarea convenţiei.

CEDH, Aniuur vs France, hot. din 25 iunie 1996. idem Dalban vs. România, hot. din 28 septembrie 1999, în M.Of. nr.277 din 20 iunie 2000

(DESPĂGUBIRI. ACTUALIZAREA PREJUDICIULUI)

Prin sentinţa penala nr. 128 din 9 iulie 1997 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II penala a fost condamnat inculpatul E.P. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile N.P. sumele de 15.000.000 lei despăgubiri materiale, de 35.000.000 lei daune morale şi de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

S-a reţinut că, în ziua de 26 august 1995, inculpatul a ucis prin sugrumare pe victima N.G., soţia părţii civile.

Prin decizia nr. 232 din 31 octombrie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală s-a respins apelul părţii civile şi, admiţându-se apelurile declarate de procuror şi inculpat, a fost redusă pedeapsa.

Împotriva deciziei au declarat recurs partea civilă şi inculpatul.

Recursul părţii civile, care se refera la actualizarea despăgubirilor în raport cu rata inflaţiei, precum şi la neacordarea sumei de 950 milioane lei pentru înfiinţarea unei societăţi caritabile, nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 3 lit. b din Codul de procedura penală, cu referire la art. 998 din Codul civil, repararea pagubei produse prin săvârşirea unei infracţiuni trebuie să reprezinte o justă şi integrală acoperire a prejudiciului.

Cum partea civila a făcut dovada cheltuirii a circa 14 – 16 milioane lei cu înmormântarea şi pomenirile făcute potrivit tradiţiei, obligarea inculpatului să plătească despăgubiri civile în suma de 15 milioane lei corespunde dispoziţiilor legale menţionate.

Actualizarea acestei sume, precum şi a celei reprezentând daunele morale acordate în suma de 35 milioane lei, partea civilă o poate realiza, cu prilejul punerii în executare a hotărârii ramase definitive, pe calea unei acţiuni civile separate.

Nu poate fi primita nici cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 950 milioane lei, pentru a fi folosita la înfiinţarea unei societăţi caritabile întrucât, potrivit principiului dedus din textele de lege enunţate, el nu poate răspunde civil decât pentru cheltuielile legate direct de rezultatul activităţii sale infracţionale.

Ca urmare, recursul declarat de partea civilă a fost respins.

125 din 20 ianuarie 1999

(VICTIMĂ. CALITATE)

O hotărâre sau o măsură favorabilă, în principiu, nu este suficientă pentru ca reclamantul să piardă  calitatea de victimă, decât atunci când autorităţile naţionale au recunoscut, în mod explicit şi apoi au reparat pentru încălcarea  unui drept garantat de convenţie.

CEDH, hot. Dalban vs. România, GC, nr. 28114/1995, alin. 4, CEDH 1999 -VI; hot. Constantinescu vs. România (Plângerea nr. 28871/1995 M.Of. nr. 279. 30.5. 2001

Notă: – În Dalban în loc de „decât atunci când” este „decât dacă”. După „în mod explicit există sintagma sau în substanţă” în loc de „încălcarea unui drept garantat de Convenţie” este doar „încălcarea Convenţiei”, citând hot. Amuur vs. Franţa din 25 iunie 1996. (Culegere 1996-III, p. 8-46 alin. 36)

(CAZURI CARE SAU DREPTUL LA REPARAREA PAGUBEI)

Notă: – Curtea Constituţională, dec. nr. 138, M.Of. 495/1998; 45/1998, M.Of. 182/1998, art. 504 constituţional numai în măsura în care nu limitează.

– 1986, Deversare în Marea Neagră de către firmele securităţii – rechizitoriu M. Ionescu, I.Jipa, în Rom.lib. din 27 martie 2002

– Obligarea M.F. este o acţiune de drept comun şi nu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. pr. pen. dacă are ca obiect doar actualizarea valorică a unui drept deja acordat.

C.S.J., S.civ. dec. nr. 610 din 25 februarie 2000 în „Pro lege” nr. 4/2001.