DREPT DE APĂRARE

Doctrină şi jurisprudenţă penală,2004…

DREPT DE APĂRARE

Liberul exerciţiu al dreptului de apărare este condiţionat de chemarea învinuitului spre a-i aduce la cunoştinţă materialul probator ce stă la baza învinuirii sale.

Dacă procurorul are numai latitudinea, nu şi obligaţia, înseamnă că cel mai important moment al urmăririi penale – trimiterea în judecată, – s-ar putea realiza fără apărare, fără timpul necesar pregătirii apărării, fără a se cunoaşte chiar învinuirea.

În consecinţă dispoziţia „…dacă socoteşte necesar…” din art. 257 C. pr. pen. este neconstituţională.

Curtea Constituţionalădec. nr. 24 din 23 februarie 1999, M.Of. nr. 136 din 1aprilie 1999 şi „Pro lege” nr. 3/1999, 83

Notă: – C. Dâşcă, Dreptul de apărare, „Pro lege” nr. 1/1995, 31

– I. Dumitru, Unele aspecte privind aplicarea dispoziţiilor art. 137¹ C. pr. pen., „Dreptul” nr. 5-6/1994, 148

– V. Paşca, Exercitarea dreptului de apărare şi sancţionarea încălcării sale, „Dreptul” nr. 3/1995, p. 77

– Costel Niculeanu, Garantarea şi asigurarea dreptului la apărare, 8/1998, p. 67

– A. Ungureanu, Lipsă de apărare, „R.D.P.” nr. 3/1998, p. 121

– V.Timofte, „Dreptul” nr. 8/1998, 121 (invocarea în recurs a încălcării art. 6 alin. 5 C. pr. pen.)

– Dreptul de apărare. Obligaţia de încunoştinţare a învinuitului sau inculpatului, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător. Omisiune. Consecinţe (Tribunalul Botoşani, decizia penală nr.63R din 4 martie 1999 – cu Notă de Titus Pungă), „Dreptul” nr. 4/2000, p.173.

– Nicu Jidovu, Apărarea inculpatului în procesul penal, „Dreptul” nr. 4/2000, 60.

– Ioan Lascu, Laura Codruţa Lascu, Dreptul la apărare – drept fundamental reglementat în legislaţia internaţională şi legea română, „Pro lege” nr. 3/2000, 5

– Ioan Amarie, Dreptul la apărare. Nulităţi, „R.D.P.” nr. 4/2000, p.107

– Dorin Ciuncan I, V. Pătulea II, Administrarea probelor şi respectarea dreptului la apărare, „Dreptul” nr. 6/2002, p. 115

(DREPT DE APĂRARE. RESTITUIREA CAUZEI LA PROCUROR)

Nerespectarea obligaţiei prevăzute în art. 6 C. pr. pen. de a încunoştinţa pe învinuit, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare, constituie şi o încălcare a obligaţiei de a-i asigura deplina exercitare a drepturilor procesuale.

Neîndeplinirea acestor obligaţii nou introduse în lege tocmai în scopul garantării cât mai depline a dreptului de apărare nu poate fi acoperită de motivarea recursului extraordinar – în sensul că inculpatul nu se găsea în nici una dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ în cuprinsul art. 171 alin. 2 C. pr. pen. – întrucât, în cazurile respective, există o nouă obligaţie pentru procuror, şi anume de a lua măsuri pentru asigurarea existenţei juridice a învinuitului dacă acesta nu are apărător ales.

Refacerea actelor menţionate este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, vătămarea respectivă neputând fi înlăturată decât prin anularea acestora.

Reluarea urmăririi penale de către procuror constituie o garanţie că i se vor asigura toate drepturile procesuale, inclusiv cel de apărare.

2194 din 26 octombrie 1993

Notă: Instanţa a menţinut soluţia de restituire la procuror, pentru refacerea urmăririi penale dispusă prin sent. pen. nr. 692 din 25 mai 1992 a Judec.Slobozia şi prin dec. pen. nr. 469 din 7 octombrie 1992 a Trib.Jud. Ialomiţa, respingând recursul extraordinar.

– Gheorghe Cocuţa, Dreptul la apărare în faza de urmărire penală, „R.D.P.” 2001, p.113

– Ioan Amărie, Consideraţii privind sancţiunea nulităţii în cadrul nerespectării dispoziţiilor art. 6 alin. 5 C. pr. pen., „Dreptul” nr. 1/2001, p. 133

– Titus Pungă, Drept de apărare. Exercitare abuzivă, „R.D.P.” nr. 2/2001, p. 110

– Adrian Ştefan Tulbure, Discuţii în legătură cu diferenţierea ce trebuie făcută între dreptul la apărare şi reprezentarea inculpatului în procesul penal, „Dreptul” nr. 11/2001, p. 131

DREPTUL SĂ FIE ASISTAT DE APĂRĂTOR ÎN TOT CURSUL URMĂRIRII PENALE ŞI AL JUDECĂŢII

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 1 teza a doua C. pr. pen., care au următorul cuprins: „Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră aceste dispoziţii ca fiind contrare prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare, şi celor ale art. 23 alin. (5), potrivit cărora învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt considerate ca fiind contrare prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Din examinarea comparativă a dispoziţiei legale criticate şi a prevederilor constituţionale pretins încălcate, Curtea constată că între acestea nu există nici o contradicţie. Dispoziţia legală criticată nu face decât să concretizeze dreptul constituţional la apărare, obligând organele judiciare să aducă la cunoştinţă învinuitului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de apărător. Tocmai prin această obligaţie este garantat dreptul la apărare, la care se referă autorii excepţiei. De aceea, afirmaţia autorilor excepţiei în sensul că nu li s-a asigurat apărător în faza urmăririi penale nu poate fi considerată ca o încălcare a dreptului la apărare al învinuitului sau inculpatului. Legea prevede, în alin. 2 – 6 ale aceluiaşi articol 171 C. pr. pen., cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, dispoziţii din care rezultă că asistenţa juridică a inculpatului este asigurată, practic, în tot cursul procesului penal. Faptul că aceste garanţii procesuale nu au fost respectate în cauză este o chestiune de aplicare a legii, care nu poate face obiectul contenciosului constituţional.

Totodată, Curtea constată că textul legal criticat este în concordanţă şi cu prevederile pct. 3 al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul la garanţiile procesuale enumerate şi menţionate, printre care: acela de a fi informată asupra naturii şi cauzei acuzaţiei ce i se aduce, de a avea asistenţa unui apărător ales de ea, iar dacă nu are apărător, să poată fi asistată în mod gratuit de un avocat din oficiu, ori de câte ori interesul justiţiei o cere sau dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera.

Prin urmare, este evident că prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce nici o atingere dreptului la apărare garantat de Constituţie prin prevederile art. 24 alin. (2), ci, dimpotrivă, prin aceste dispoziţii se înscriu în Codul de procedură penală dreptul la apărare şi obligaţia organelor judiciare de a-l respecta şi de a asigura exercitarea efectivă a acestui drept.

De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 171 alin. 1 C. pr. pen., sub aspectul asistenţei juridice obligatorii în tot cursul procesului penal, deci şi în faza urmăririi penale, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999. Curtea a constatat în acea cauză că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând în considerente că nu există nici o contradicţie între dispoziţiile art. 171 alin. 1 C. pr. pen.şi prevederile art. 24 alin. (2) din Constituţie, textul reglementând în detaliu însuşi principiul constituţional al dreptului la apărare. Aceste considerente îşi menţin actualitatea şi în prezenta cauză. . .

Curtea Constituţională, dec. nr. 13 din 16 ianuarie 2003, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 3 martie 2003