FALS

FALS INTELECTUAL

Notă: prin omisiune, „Dreptul” nr. 4/1996, p. 47.

– D. Ciuncan, Consecinţele penale ale neînregistrărilor contabile, „Dreptul” nr. 3/1996, p. 65.

– D. Ciuncan, Fals intelectual al unui înscris contabil oficial în „Dreptul” nr. 12/1996,63.

– Victoria Aurora Bosu, Neînregistrarea facturilor, concurs real, „Dreptul” nr. 4/1997, p. 66.

– V.A. Bouru, 9/1997, p. 66.

Vezi şi: C.C.dec. nr. 35 şi 36/1994.

(FALSUL INTELECTUAL AL UNUI ÎNSCRIS CONTABIL OFICIAL)

Notă: – I. Neagu, Unele aspecte procesuale privind falsul în înscrisuri, A.U.B. 1974,123

– O. Rădulescu, Aspecte ale falsului intelectual în actele notariale, „Dreptul” nr. 5/1998, p. 66

– D. Ciuncan, Fals. Determinarea sferei noţiunii „înscrisuri oficiale”. Producerea de consecinţe juridice, „R.R.D.” nr. 6/88, p. 51.

(FALS INTELECTUAL. PARTICIPAŢIE IMPROPRIE. MODALITATE DE SĂVÂRŞIRE)

Fapta administratorului unei societăţi comerciale de a determina pe o funcţionară subalternă, fără ca aceasta să cunoască adevărul, să înscrie într-o adeverinţă fiscală o cantitate mai mică de marfă decât aceea vândută, precum şi o valoare a acesteia inferioară celei reale, în scopul de a fi plătite de către cumpărător taxe vamale mai mici decât cele cuvenite, constituie infracţiunea de fals intelectual săvârşită în condiţiile participaţiei improprii prevăzută de art. 289 alin. 1, cu aplicarea art. 31 alin. 2 C.pen.

(FALS INTELECTUAL. PARTICIPAŢIE IMPROPRIE)

Prin sentinţa penală nr. 191 din 4 septembrie 1997 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul A.Al. pentru infracţiunea de fals intelectual săvârşită în condiţiile participaţiei improprii prevăzută de art. 289, cu aplicarea art. 31 alin. 2 C. pen.

S-a reţinut că Gh.M., cetăţean străin, a cumpărat la data de 2 septembrie 1993, de la S.C. AMESAN S.R.L. Iaşi, al cărei administrator era inculpatul A.Al., cantitatea de 120 kg fire sintetice în valoare de 1.485.000 lei.

La solicitarea cetăţeanului străin de a i se menţiona în chitanţa fiscală o valoare mai mică, pentru a plăti taxe vamale în cuantum mai redus, din dispoziţia inculpatului, o salariată a firmei respective a întocmit chitanţa cerută pentru cantitatea de 61,25 kg fire în valoare de 735.000 lei.

La controlul făcut de organele de politie, în autoturismul cetateanului strain a fost gasita cantitatea de 129 kg fire sintetice.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penala nr. 54 din 19 februarie 1998 a Curtii de Apel Iaşi.

Declarând recurs, inculpatul a cerut schimbarea încadrarii juridice în instigare la infracţiunea de fals intelectual.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului rezultă în mod vădit ca inculpatul a dat dispoziţii unei subalterne să treacă în chitanţa fiscală datele pe care aceasta le-a înscris fără să-şi dea seama că, în realitate, cantitatea vândută era mult mai mare.

Ca urmare, fapta inculpatului de a determina, cu intenţie, pe o salariată subalternă lui, de a atesta, într-o chitanţă fiscală, date necorespunzatoare adevărului, cu scopul de a fi plătite taxe vamale mai reduse de către persoana căreia i-a fost eliberată chitanţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual săvârşită în condiţiile participaţiei improprii prevăzută de art. 289 alin. 1, cu aplicarea art. 31 alin. 2 C.pen.

În consecinţă, recursul inculpatului a fost respins.

53 din 21 ianuarie 1999, 2/2000, 104

(EVAZIUNE FISCALĂ. FALS INTELECTUAL)

Neînregistrarea unor facturi având ca urmare denaturarea veniturilor şi neplata impozitului constituie infracţiunile de evaziune şi fals, în concurs.

2245/1997, în Bul.jud. p.349

Notă: În sensul absorbţiei falsului în infracţiunea complexă de evaziune fiscală a se vedea  D. Ciuncan, Consecinţele penale ale neînregistrărilor contabile, „Dreptul” nr. 3/1996, p. 65

– Gh. Voinea, Falsul în contabilitate şi falsul intelectual, „Dreptul” nr. 3/1999, p. 98

– B. Diamant, V. Luncean, În legătură cu infracţiuni de fals intelectual, „R.D.P.” nr. 1/1999, p. 139

– E. Crişu, Dacă pot fi subiecte active ale infracţiunii prevăzute în art. 40 din Legea nr. 82/1991, persoanele fizice autorizate în baza D-l 54/1990 să desfăşoare o activitate economică, „Dreptul” nr. 4/1999, p. 101

– Falsificarea oricărui înscris ce capătă caracter de înscrisuri oficiale de către orice persoană ce are din p.v. penal calitatea de salariat, prin atestarea unor neadevăruri sau prin omisiuni poate fi privită ca infracţiune prevăzută în art. 289 C. pen.

– Gh. Voinea, Falsul în actele contabile, „R.D.P.” nr. 2/1999, p. 106

(APLICAREA LEGII PENALE MAI FAVORABILE. FALS. ART.40 LEGEA 87/1994)

Prin sentinţa penală nr. 1818 din 18 octombrie 1995 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă prin neapelare, inculpata D.A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută în art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen..

Instanţa a reţinut că inculpata, asociată la o societate comercială, nu a înscris, în perioada iulie-septembrie 1994, 5 facturi în evidenţele contabile, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului datorat, în sumă de 188.077 lei.

Recursul în anulare declarat în cauză este fondat.

Efectuarea, cu ştiinţă, de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor şi cheltuielilor, săvârşită în septembrie 1994, şi judecată în octombrie 1995, nu se sancţionează potrivit art. 40 din Legea nr. 82/1991, ca infracţiune de fals intelectual, raportat la art. 289 C. pen., cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, ci potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994 publicată la 24 octombrie 1994 şi intrată în vigoare la 23 noiembrie 1994, ca evaziune fiscală, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă de la 1 la 10 milioane lei.

Între data săvârşirii faptei şi până la judecarea definitivă a cauzei intervenind o lege care prevede aceleaşi limite ale pdepsei închisorii ca şi legea anterioară, dar alternativ cu pedeapsa amenzii, legea nouă este mai favorabilă şi, ca atare, este aplicabilă conform prevederilor art. 13 C. pen..

2427 din 1 noiembrie 1996 în „Pro lege” nr. 1/1998, p. 96

Notă: -Ceea ce s-a întâmplat deja nu mai poate fi anulat; însă interpretarea normativă a unor lucruri întâmplate demult poate fi modificată ulterior pe baza unor norme care au fost stabilite după evenimentele ce urmează a fi interpretate.

Cu un asemenea efect retroactiv este posibil, de exemplu, ca legea unui guvern ajuns la putere printr-o revoluţie să anuleze o lege emisă de guvernul anterior lege care pedepseşte anumite acţiuni ale indivizilor din partidul revoluţionar calificându-le drept crime politice.

Guvernul naţional-socialist din Germania a legitimat retroactiv ca sancţiuni anumite acte coercitive care din punct de vedere juridic erau crime, calificând tot retroactiv ca delict comportamentul care le-a determinat.

O normă de drept poate anula cu efect retroactiv valabilitatea unei alte norme de drept, elaborate anterior, în aşa fel încât actele coercitive cu caracter de sancţiuni, valabile în condiţiile primei norme să fie lipsite de însuşirea lor de pedepse sau execuţii, iar comportamentul uman care le-a determinat să-şi piardă ulterior caracterul de delict.)Hans Kelsen, Reine RechT. S. lehre – Doctrina pură a dreptului, Ed. rom. 2000, Humanitas, p.27-28.

Notă: – În „Revista de drept comercial” nr. 12/1996, p. 63 şi urm.

– D. Ciuncan, Desfinţarea totală sau parţială a unui înscris, „R.D.P.” nr. 2/1997, p. 61.

– A. Botezan, Anularea actelor false, „PL” 4/1997, p. 227.

– F. Roman, Fapta funcţionarului comercial, „Dreptul” nr. 12/1997, p. 72.

– În cazul falsificării, acţiunea în constatarea nulităţii poate fi exercitată şi de procuror. (Alexandru-Mihaela Şinc, Anularea înscrisurilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror în temeiul art. 10 lit. b¹, d, e sau g C. pr.pen., „Dreptul” nr. 9/1999, 109)

(FALS INTELECTUAL. NOTAR PUBLIC. ÎNSCRIS OFICIAL. FUNCŢIONAR PUBLIC)

3378/1998, Bul.jud., p.485

Notă: – O. Rădulescu, Paula Ioana Rădulescu, Declararea unui preţ mai mic la notar nu e infracţiune , „Dreptul” nr. 10/1999, p. 132

(FALS INTELECTUAL. ABUZ ÎN SERVICIU. INEXISTENŢA CONCURSULUI)

Reţinându-se săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, caracterizat, potrivit art. 289 C. pen., prin calitatea de funcţionar a subiectului activ şi prin comiterea faptei în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu se poate reţine şi infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 248 din acelaşi cod.

1019 din 26 aprilie 1996 în „Pro lege” nr. 4/1997, p. 108

Vezi: Evaziune fiscală; Infracţiuni la Legea contabilităţii; Infracţiuni prevăzute în legi speciale

(FALS ÎN DECLARAŢII. ART. 45 DIN LEGEA NR. 26/1990)

Cererea, neîntemeiată, de a se opera o menţiune în Registrul Comerţului pe baza unei hotărâri judecătoreşti nedefinitive, verificată şi avizată de funcţionarii Oficiului Registrului Comerţului şi de judecătorul delegat, nu are caracterul unui fals în declaraţii, în sensul prevederilor art. 45 din Legea nr. 26/1990 şi art. 292 C. pen., de vreme ce înregistrarea menţiunii nu se poate face decât cu avizul Oficiului Registrului Comerţului şi din dispoziţia judecătorului delegat, cererea, în sine, nefiind de natură a produce consecinţe juridice.

Prin Sentinţa penală nr. 817 din 19 martie 1997, a Judecătoriei Braşov, inculpata C.L. a fost achitată în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. a C. pr. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 45 din Legea nr. 26/1990, raportat la art. 292 C. pen.

Instanţa a reţinut că, la 18 ianuarie 1995, la cererea inculpatei, Camera de Comerţ şi Industrie Braşov – Oficiul Registrului Comerţului – a înscris menţiunea de excludere a asociatei N.L. din Societatea Comercială C & N. Ca urmare a acestei operaţiuni, societatea a funcţionat cu inculpata figurând asociat unic.

Pentru înregistrarea menţiunii, inculpata a depus la Registrul Comerţului Sentinţa civilă nr. 301 din 23 ianuarie 1994 a Tribunalului Braşov, pe baza căreia judecătorul delegat a dispus înregistrarea, deşi hotărârea nu era definitivă.

Tribunalul Braşov, prin decizia penală nr. 431/A din 17 iunie 1997, a respins apelul declarat de procuror.

Recursul procurorului a fost admis prin decizia penală nr. 397/R din 10 decembrie 1997 a Curţii de Apel Braşov şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b¹ C. pr. pen. şi la art. 18¹ C.pen., a dispus achitarea inculpatei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut vinovăţia inculpatei în săvârşirea infracţiunii, însă a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Recursul în anulare declarat în cauză, cu motivarea că fapta nu există, este fondat.

În conformitate cu prevederile art.  45 din Legea nr. 26/1990, persoana care, cu rea-credinţă, a făcut declaraţii inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Pentru existenţa acestei infracţiuni se cer întrunite, cumulativ, trei condiţii, şi anume: să se facă o declaraţie inexactă; pe baza declaraţiei inexacte să se fi făcut înregistrarea; declaraţia inexactă să fi avut un rol determinant în efectuarea operaţiunii respective.

În speţa dedusă judecăţii se constată că în nici una din cererile scrise de inculpată nu se face menţiune că sentinţa ar fi definitivă sau că a formulat cerere în calitate de asociat unic.

Dată fiind importanţa înscrierilor în Registrul Comerţului, cererea şi actele depuse de solicitanţi trebuie să urmeze o procedură prealabilă, în cadrul căreia funcţionarii acestei instituţii trebuie să le verifice şi să constate dacă îndeplinesc sau nu condiţiile legale, după care judecătorul delegat urmează să dispună sau nu, prin încheiere, înregistrarea menţiunilor solicitate în Registrul Comerţului.

În speţă, deşi sentinţa civilă ataşată de inculpată cererii sale nu conţine menţiunea „definitivă”, nici funcţionarii însărcinaţi cu verificarea actelor şi nici judecătorul delegat nu au observat că sentinţa nu avea aplicată această menţiune, considerând că actele depuse sunt în regulă.

Infracţiunea de fals în declaraţii nu s-a consumat prin simplul fapt că inculpata a depus la Registrul Comerţului sentinţa civilă care nu era definitivă, solicitând înscrierea menţiunilor din această hotărâre, deoarece nu a avut un rol determinant în producerea de consecinţe juridice, de vreme ce funcţionarii Oficiului Registrului Comerţului şi judecătorul delegat aveau obligaţia să verifice acest aspect, iar în lipsa menţiunii, conform art. 6 din Legea nr. 26/1990, erau obligaţi să respingă cererea inculpatei.

În consecinţă, achitarea inculpatei dispusă de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel este legală şi temeinică, motiv pentru care, în urma casării deciziei instanţei de recurs, această soluţie a fost menţinută.

2882 din 5 iunie 2001

Notă: – N. Conea, L. nr. 1105/1996 privind evidenţa populaţiei, „Dreptul” nr. 7/1997,59.

– A. Cocieru, Concurs 291, 292 şi 293 C.pen., 2/1997,171.

– Ioana Olaru, Fapta de a declara în faţa notarului un preţ mai decât cel real, „Dreptul” nr. 6/1999, 80

– T. Teodorescu, Aplicarea art. 12 L. nr. 87/1994 faţă de cămătari şi de cei ce declară notarului preţuri mai mici, „Dreptul” nr. 6/1999, 91

– Gh. Ivan, Fals în declaraţii. Condiţii de reţinere. Neproducerea consecinţei juridice. Urmărite de inculpat. Obligaţia verificării declaraţiei, „Dreptul” nr. 5/2000, 153

(FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ)

Notă: – D. Ciuncan, Forma de vinovăţie necesară pentru realizarea laturii subiective în cazul infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, „Pro lege” nr. 2/1999, 23;

– Al. Salan, Falsuri în înscrisuri. Observaţii critice,  „R.D.P.” nr. 1/2002, 87

(FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ. FALS INTELECTUAL ŞI UZ DE FALS. DIFERENŢIERE)

Fapta angajatului unei societăţi comerciale private de a întocmi facturi nereale de livrare a unor mărfuri şi de a le folosi în scopul justificării unor lipsuri în gestiune constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., iar nu infracţiunile de fals intelectual şi de uz de fals prevăzute în art. 289 şi art. 291 din acelaşi cod, actele falsificate şi folosite în vederea producerii unor consecinţe juridice neavând caracter oficial.

5195 din 28.11.2001, în „Curierul judiciar” nr. 1/2003, p. 101

(FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ. FALS INTELECTUAL. UZ DE FALS. ÎNSCRISURI OFICIALE. SOCIETATEA NAŢIONALĂ A PETROLULUI – PETROM S.A.)

Falsificarea unor înscrisuri aparţinând S.N.P. – Petrom S.A. şi folosirea lor nu constituie infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, deoarece această societate comercială nu este o persoană juridică de interes public, iar bunurile acesteia, de asemenea, nu sunt de interes public în sensul prevederilor art. 145 şi 150 alin. 2 C. pen.; ca atare, faptele menţionate constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C.pen.

Prin sentinţa penală nr. 180 din 10 aprilie 2001, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul B.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare prevăzută în art. 215¹ alin. 1, de fals intelectual şi de uz de fals prevăzute în art. 289 şi art. 291 C.pen.

Instanţa a reţinut că, îndeplinind funcţia de gestionar la Societatea Naţională a Petrolului-Petrom Sucursala Dolj, inculpatul ş I însuşit, în perioada 1 aprilie 1997 – 31 august 1999, din banii rezultaţi din vânzarea unor butelii de aragaz, suma de 276.473.000 de lei.

Pentru acoperirea delapidării, inculpatul a întocmit în fals mai multe  acte justificative pe care le-a depus la contabilitate.

Prin decizia nr.448 din 5 septembrie 2001, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală, a admis apelul procurorului cu privire la omisiunea aplicării pedepsei accesorii.

Procurorul a declarat recurs, solicitând majorarea pedepsei.

Acest motiv de recurs este lipsit de temei.

Recursul este însă fondat  pentru cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. 1 pct.17 C. pr. pen., care va fi luat în considerare din oficiu, conform alin .3 al articolului menţionat.

Sub acest aspect se constată că hotărârile atacate sunt nelegale cu privire la  greşita  încadrare juridică în prevederile art. 289 şi art. 291 C. pen. a faptei inculpatului de a fi falsificata acte de gestiune pe care apoi le-a folosit pentru justificare.

Potrivit art. 289 C.pen., obiectul material al infracţiunii îl constituie înscrisul oficial care, în înţelesul dat prin art. 150 alin. 2 din acelaşi cod, este un înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi.

Întrucât Societatea Naţională a Petrolului – Petrom, Sucursala Dolj, societate comercială căreia îi aparţin actele falsificate, nu face parte dintre autorităţile publice, instituţiile publice şi persoanele juridice de interes public şi nici buteliile sau încărcătura acestora nu constituie proprietate publică în sensul prevederilor art. 145 C. pen., rezultă că înscrisurile care emană de la această societate nu fac parte din categoria înscrisurilor oficiale.

Aşa fiind, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care recursul a fost admis, s-a schimbat încadrarea juridică în sensul celor ce preced şi s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 290 C. pen.

660 din 6 februarie 2002

(FALS INTELECTUAL. FALS MATERIAL)

Falsificarea unor acte contabile prin modificare, ştersături şi adăugiri şi folosirea lor în evidenţele contabile ale societăţii nu constituie un fals intelectual şi uz de fals, ci un fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

4266 din 1 noiembrie 2ooo, în Bul.jud., 323

Notă: Simulaţia care aduce prejudiciu este un adevărat fals (E. Garçon, Code pénale annoté, nr.60). Este posibil ca, după împrejurări, să se găsească, în asemenea acte, o manoperă frauduloasă constitutivă a unei înşelăciuni, dar în nici un caz un fals.

(R. Garraund, ed.III, t.IV, nr.1374, p.126).

Cf. M.I. Papadopolu, în C.Rătescu, Codul penal adnotat, vol. II, 1937, p.565; D. Ciuncan în „Dreptul” nr. 3/1994,92;

– D. Lucinescu, în „Codul penal comentat şi adnotat”, p.321.

Notă: Cu privire la înscrisul mincinos, şi nu fals, D. Ciuncan în „Dreptul” nr. 3/1994, p. 92; mai vechi D.Lucinescu în Codul penal comentat şi adnotat, P.spec., vol. I,p.321; V. Dongoroz în Explicaţii…, vol. III, p.533.

– Dacă biletul se poate gira, andosa, s-ar putea spune că are valoare circulatorie. Vezi falsificare de monede, dec. nr. 4548/2000;

– Numai cecul circular este emis de o bancă (instituţie de credit).

Cf. art. 322 pct.4 C. pr. civ. instanţa de revizuire poate stabili (la acest moment) dacă un înscris are caracter nereal, deci fals, deoarece nu conţine adevărata situaţie, ajungându-se la un rezultat mincinos (C.S.J., S. Comerc. dec. nr. 5606 din 15.11.2000).

Vezi: Înşelăciune

(FALS MATERIAL)

Notă: – D. Ciuncan, Circulaţia rutieră, Fals material, „R.D.P.” nr. 2/1998, p. 118

– V. Păvăleanu, în „Dreptul” nr. 8/1998, p. 96

– V. Timofte, în „Dreptul” nr. 8/1998, p. 107

Sunt considerate înscrisuri orice imprimate producătoare (care produc nu care ar putea produce) de consecinţe juridice: bilete de spectacole, tichete de transport, loto care fac dovada unei plăţi.

(V. Dongoroz, Explicaţii, IV, p.428)

Biletele de transport nominalizate (adică fără valoare circulatorie), abonamentul nominal sunt înscrisuri oficiale (C.Mitrache în Practica judiciară penală, III, p.245)

– Sunt înscrisuri oficiale valabile cu putere circulatorie şi nenominalizate

(TRIB.SUPR. s.p., dec. nr. 4700/1971, „R.R.D.” nr. 7/72, p. 158; dec. nr. 1155/71 în Repertoriu p.167; dec. nr. 1812/71, Rep.p.167; dec. nr. 4678/69, Rep., p.167)

(FALS PRIVIND IDENTITATEA. UZ DE FALS. INFRACŢIUNE UNICĂ. CONCURS DE INFRACŢIUNI)

Folosirea unui paşaport fals, pe numele altei persoane, în faţa autorităţilor, constituie infracţiunea de fals privind identitatea, iar nu şi cea de uz de fals în concurs cu cea dintâi. Prezentarea sub o identitate falsă prevăzută în art. 293 C. pen. poate fi săvârşită şi prin folosirea unor acte false de identitate, faptă absorbită în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de fals privind identitatea, ca o modalitate de inducere în eroare a organului de stat.

755 din 26 martie 1997 în „Pro lege” nr. 2/1998, p. 171

Notă: – uz de fals, înscrisuri oficiale, I. Dumitru, „Dreptul” nr. 12/1995, 55.

– Concurs 291-293 sau infracţiune complexă, A.Cocieru în „Pro lege” nr. 2/1997, p. 171.

– P.Stanciu, Competenţa de soluţionare a faptelor prevăzute în art. 282 şi 284 C.pen. în PCA Timişoara „Rev.pen.” nr. 1/1994, p.18 (282 la Trib. iar 284 la J.-idem la V. Papadopol, „R.R.D.” nr. 10/79, 5), contra

– E.Lambert, Competenţa după materie în cazul 284 C.pen., PCAT „Rev.pen.” nr. 1/1994, 19 (pt.competenţa Tribunalului)

– Dacă făptuitorul, atribuindu-şi o altă identitate, se foloseşte şi de un fals, infracţiunile sunt autonome.

În acest sens, T.B., şi pen., dec. nr. 585/1993, cu notă V. Papadopol, în Culegere, p.84-86

– I. Dinu D. Nica; II. Liviu Matei; III. Gheorghe Mărgărit, Despre constituţionalitatea prevederilor articolului 293 alin. 1 C. pen., „Dreptul” nr. 4/2000, 116.

(FALSUL PRIVIND IDENTITATEA. PRODUCEREA UNEI CONSECINŢE JURIDICE. ART. 293 C.PEN.)

Infracţiunea de fals privind identitatea este condiţionată de scopul urmărit de făptuitor, ca prezentarea sub o identitate falsă să producă o consecinţă juridică.

Această condiţie priveşte latura subiectivă a infracţiunii caracterizată prin scop, fiind irelevant dacă, în fapt, consecinţa juridică s-a produs ori nu.

2847/1997, în Bul.jud., p.242

Notă: – Gigel Potrivitu, Infracţiunea de fals privind identitatea, „Dreptul” nr. 10/2001, p.162

– L. Mihu, Competenţa anulării unui înscris fals în cazul unei soluţii de neurmărire penală, în „Dreptul” nr. 7/2003, p. 191

(FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ. FALS INTELECTUAL. UZ DE FALS. LEGEA NR. 87/1994)

Scoaterea din circuitul economic a cantităţii de ţigări netimbrate prin distrugerea acesteia, constituie o preluare a bunurilor în vederea folosirii, fiind asimilată livrării de bunuri şi constituie o operaţiune impozabilă care generează obligaţia de plată a T.V.A.

Fapta inculpatului de a înregistra suma de 130.855.637 lei la cheltuieli deductibile, în împrejurările arătate, operaţiune efectuată în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale şi de a ascunde obiectul impozabil pentru a nu plăti T.V.A. datorată, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. 85 din 27 mai 1999 a Judecătoriei Orăştie, inculpatul B.P., a fost condamnat după cum urmează :

– 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 290 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunile de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 Cod penal;

– 4 luni închisoare pentru infracţiunea de rupere de sigilii prevăzută şi pedepsită de art. 243 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 s-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt graţiate integral şi condiţionat.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, inculpatul B.P. a fost achitat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de:

– evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

– evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

– folosirea creditului societăţii în alte scopuri şi în favoarea acestuia prevăzută şi pedepsită de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 160⁵ Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpat a cauţiunii în sumă de 4.000.000 lei, achitată cu recipisa CEC nr. 1/2533601 din 2 martie 1998 la Agenţia CEC Orăştie.

S-a dispus încetarea stării de liberare provizorie.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin încheierea din data de 10 septembrie 1998 a Judecătoriei Orăştie asupra apartamentului .

S-a reţinut în fapt că inculpatul este asociat unic al S.C. ”S.C.” societate înfiinţată de inculpat la data de 29 decembrie 1994.

La data de 11 august 1995 Guvernul României a emis Ordonanţa nr. 23, prin care s-a instituit obligativitatea importatorilor sau producătorilor de a marca ţigaretele prin aplicarea unor timbre, începând cu data de 1 martie 1996, dată de la care se interzicea vânzarea acestor produse fără elementele de marcare specifice.

Întrucât până la data de 1 martie 1996 s-a constatat că stocurile de ţigări aflate la producători şi comercianţi nu au fost epuizate, acest termen a fost prelungit cu încă două luni, respectiv până la 1 mai 1996.

Consecinţa imediată a acestei ordonanţe a fost că persoanele vizate trebuiau să-şi lichideze stocurile de ţigări netimbrate, până la data limită de 1 mai 1996, ulterior vânzarea acestora fiind interzisă sub sancţiunea confiscării ţigaretelor netimbrate şi aplicarea unor amenzi.

Cu toate acestea, în perioada anterioară datei de 1 mai 1996, inculpatul s-a aprovizionat în continuare cu cantităţi mari de ţigări netimbrate, profitând de preţul mai scăzut al acestora şi sperând că termenul limită va mai fi prelungit în continuare.

Deoarece acest lucru nu s-a întâmplat, inculpatul împreună cu martorul U.O. au întocmit la data de 5 mai 1996 un proces verbal prin care au consemnat că au distrus prin ardere o cantitate de ţigări netimbrate în valoare de 130.855.637 lei.

Acest proces verbal nu îndeplinea condiţiile prevăzute la pct. 119, cap.III al Regulamentului privind aplicarea Legii nr. 82/1991 şi ca atare, nu putea fi înregistrat în contabilitate ca document justificativ.

Controalele efectuate ulterior au scos în evidenţă împrejurarea că din dispoziţia scrisă a inculpatului pe procesul verbal, martora Prostean Ileana care îndeplinea funcţia de contabil, a trecut suma de 130.855.637 lei pe cheltuieli, scăzând astfel baza de impozitare, deşi în realitate distrugerea ţigărilor nefiind o cheltuială aferentă, este nedeductibilă din punct de vedere fiscal.

Această împrejurare este reglementată legal în art. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 70 din 29 august 1994 privind impozitul pe profit.

S-a reţinut, de asemenea, că la cumpărarea ţigărilor netimbrate, S.C. ”S.C.” a plătit T.V.A-ul aferent furnizorului, urmând ca la vânzarea acestora sau scoaterea lor din circuitul comercial, preţul stabilit să fie purtător de T.V.A., care la rândul său trebuia virat la stat.

Ţigările respective prin presupusa distrugere au fost scoase din circuitul comercial şi în momentul în care, contabila P.I. a încercat să includă în decontul privind T.V.A-ul şi suma de 23.053.582 lei, inculpatul a refuzat să plătească această sumă, contrar prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 privind plata T.V.A-ului.

S-a reţinut la data trimiterii în judecată că prin aceste operaţiuni, inculpatul a adus statului un prejudiciu în sumă de 73.278.724 lei, sumă care s-a considerat că ar fi reprezentat impozitul pe profit + T.V.A-ul aferent contravalorii ţigărilor, respectiv suma de 130.855.637 lei.

Iniţial, partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Deva, s-a constituit parte civilă cu suma de 43.938.433 lei, constatând totodată că T.V.A-ul în sumă de 23.553.528 lei a fost de fapt achitat în luna iulie 1996, fiind astfel exclus din prejudiciul constatat.

Ulterior, inculpatul a contestat acest prejudiciu la organele financiare competente, care în final au concluzionat că, referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994, nu există prejudiciu, plângerile inculpatului conform Legii nr. 105/1997 fiind admise, rămânând de plătit doar suma de 5.550.282 lei reprezentând impozitul pe profit aferent cantităţii de ţigări.

Din adresa nr. 173406 din 14 aprilie 1999 a Ministerului Finanţelor – Direcţia Generală Juridică, a rezultat că această sumă a fost considerată ca o abatere de la disciplina financiară privind impozitul pe profit, aplicându-i-se inculpatului o amendă contravenţională, care a fost achitată.

Partea civilă D.G.F.P.C.F.S. a concluzionat că neexistând prejudiciu, nu se constituie parte civilă.

A concluzionat instanţa că din concluziile părţii civile depuse la dosar a rezultat că inculpatul nu s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi se impune achitarea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală.

În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 constând în aceea că inculpatul nu a achitat către stat suma de 5.215.759 lei reprezentând impozitul aferent salariilor achitate persoanelor angajate la societatea inculpatului instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite elementele constitutive şi se impune achitarea.

Persoanele menţionate în anexa 2 bis al procesului verbal încheiat la data de 8 mai 1997 nu figurează pe statele de plată ale S.C. ”S.C.” Persoanele în cauză nu au contracte de muncă şi contracte de prestări servicii, iar sumele menţionate în anexa 2 bis nu au fost incluse pe cheltuielile agentului economic. În consecinţă, suma reţinută ca impozit pe salariu neplătit către stat, respectiv 3.286.986 + 1.082.672 lei majorări întârziere, a fost exonerată de la plata de către inculpat, aşa cum rezultă din adresa D.G.F.P.C.F.S. Deva.

Această faptă a fost luată în examinare şi de către Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a Jud. Hunedoara care a arătat că prestările de servicii nu sunt raporturi de muncă care cad sub incidenţa legislaţiei muncii, ci sunt raporturi de drept civil, persoanele astfel angajate nu au drepturile şi obligaţiile de asigurări sociale. S-a reţinut că totuşi, inculpatul a săvârşit o contravenţie prin neîncheierea şi neînregistrarea contractelor de prestări servicii şi a fost sancţionat pentru această faptă cu amenda de 500.000 lei.

Nici această parte civilă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, considerând că nu există prejudiciu aferent pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

A mai reţinut instanţa că inculpatul nu a folosit creditele în alte scopuri, şi deci, nu a săvârşit nici infracţiunea prevăzută de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/ 1990.

S-a reţinut însă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin întocmirea procesului verbal de ardere a unor ţigări netimbrate, care a servit la producerea de consecinţe juridice.

În sfârşit, s-a reţinut în fapt, că în data de 12 martie 1997 organele de poliţie au efectuat un control la barul „P” aparţinând S.C. ”S.C.” şi au constatat că sunt expuse spre vânzare pachete de ţigări având aplicate necorespunzător timbrele de marcare.

Deoarece acest control a avut loc la o oră târzie, organele de control au sigilat barul cu scopul de a veni ulterior pentru verificarea pachetelor respective.

La scurt timp după sigilarea barului, inculpatul s-a prezentat la faţa locului şi a rupt sigiliile cu justificarea că organele de poliţie nu au dreptul să aplice asemenea sigilii.

Prima instanţă s-a bazat pe actele de constatare întocmite în cauză, pe expertiza contabilă judiciară şi pe declaraţiile martorilor şi inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie şi inculpatul B.P.

În apelul parchetului s-a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală ca urmare a achitării inculpatului, întrucât acesta a săvârşit toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi, în mod deosebit, există probe concludente că s-a sustras de la plata impozitelor prin întocmirea în fals a procesului verbal de distrugere a unei cantităţi importante de ţigări fără timbre emise de Ministerul Finanţelor.

De asemenea, s-a susţinut că faptele de fals au fost corect încadrate în rechizitor în dispoziţiile art. 289 şi 291 Cod penal.

În sfârşit, sentinţa a fost criticată în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor considerate prea mici.

În apelul inculpatului s-a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală în privinţa condamnării acestuia, deoarece nu a comis infracţiunea de fals şi nu sunt îndeplinite cerinţele infracţiunii de rupere de sigilii.

Prin decizia penală nr. 1481 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Hunedoara a fost admis apelul inculpatului, s-a desfiinţat sentinţa atacată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 243 Cod penal, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie.

A motivat instanţa de apel că din întregul material probator nu rezultă că procesul verbal întocmit de către inculpat în asistenţa unui martor, ar constitui un act care nu reflecta realitatea.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 194 din Legea nr. 31/1990, aceasta nu este dovedită prin nici un fel de probe.

Cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, soluţia instanţei de fond prin care a dispus achitarea este corectă.

S-a constatat astfel că apelul declarat de parchet nu este fondat.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpat prin care a solicitat achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 Cod penal, art. 243 alin. 1 Cod penal s-a apreciat că este întemeiat.

Inculpatul a fost greşit condamnat pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, neexistând probe care să dovedească că inculpatul ar fi atestat fapte neadevărate.

În cauză nu sunt întrunite nici elementele constituite ale infracţiunii de rupere de sigilii prevăzută de art. 243 Cod penal.

Organele de poliţie s-au prezentat la barul „P” şi au întocmit procesul verbal la orele 23,25 în care au consemnat că au găsit expuse la vânzare 6 cartuşe de ţigări tip LM şi 9 cartuşe de ţigări ASSOS care prezentau timbre incorect aplicate.

În aceste condiţii s-au ridicat toate ţigările de către organele de poliţie şi s-a aplicat pe uşa barului un sigiliu tip M.I., care a fost rupt de către inculpat după un interval de 30 de minute.

A motivat instanţa de apel că sigiliul nu a fost legal aplicat întrucât nu a existat nici o ordonanţă emisă de organul de cercetare penală sau de către procuror iar pe de altă parte aplicarea sigiliului nu se încadrează nici în procedura prevăzută de art. 96 şi art. 99 şi urm. din Codul de procedură penală, nefiind vorba de conservarea vreunei probe, mai ales că cele 15 cartuşe de ţigări fuseseră ridicate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul.

Parchetul a invocat greşita achitare a inculpatului întrucât probele administrate confirmă vinovăţia acestuia pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Inculpatul a declarat că îşi retrage recursul.

Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia penală nr. 403 din 25 mai 2000 a respins ca nefondat recursul declarat de parchet.

A motivat instanţa de recurs că în cauză s-a reţinut o corectă stare de fapt şi s-a dispus în mod temeinic achitarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute în rechizitoriu. Acuzarea inculpatului s-a bazat pe prezumţii, neexistând probe care să confirme vinovăţia inculpatului.

Împotriva acestor hotărâri procurorul general a declarat recurs în anulare în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. 1 partea I, pct. 7¹ teza I din Codul de procedură penală cu motivarea că achitarea inculpatului B.P. pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 este contrară legii.

S-a arătat că greşit instanţele au apreciat că faptele inculpatului constituie contravenţie şi nu s-a produs prejudiciu.

Instanţele au avut în vedere exclusiv relaţiile comunicate de partea civilă, în care s-a menţionat că s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, că prejudiciul a fost acoperit de societatea comercială şi că aceeaşi sumă constituie obiect al unui litigiu civil, situaţie faţă de care partea civilă a declarat că renunţă la pretenţiile civile în cauza penală.

Simpla apreciere a părţii civile conform căreia faptele inculpatului constituie contravenţii nu îndreptăţea instanţele să-şi însuşească aceste considerente.

Instanţele trebuiau ca, dând dovadă de rol activ, să cerceteze faptele cu care au fost sesizate în lumina dispoziţiilor legale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, a Legii nr. 87/1994 privind evaziunea fiscală, a Ordonanţei Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în raport de care se învederează cu suficienţă caracterul infracţional al activităţii inculpatului.

S-a solicitat, pentru faptele inculpatului de a dispune înregistrarea sumei de 130.855.637 lei drept cheltuială deductibilă şi pentru neplata T.V.A. să se reţină infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, dispunând schimbarea încadrării juridice în acest sens.

Pentru fapta inculpatului care în perioada iunie 1996 – martie 1997 a retribuit un număr de 9 persoane fără a înscrie în evidenţa patrimonială a societăţii comerciale întreaga sumă plătită, s-a solicitat a se reţine că inculpatul se face vinovat de infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Examinând recursul în anulare declarat, se constată următoarele :

În cauză nu se contestă că după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 23 din 11 august 1995, prin care se solicita lichidarea stocurilor de ţigări netimbrate până la data limită – 1 mai 1996 –, inculpatul B.P. a întocmit la data de 5 mai 1996 un proces verbal prin care a consemnat că a distrus prin ardere, o cantitate de ţigări netimbrate în valoare de 130.855.637 lei.

Realitatea celor consemnate în acest proces verbal nu face obiectul recursului în anulare declarat, astfel că sub acest aspect dispoziţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal, a intrat în puterea lucrului judecat.

Conform art. 4 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor.

Potrivit acestei dispoziţii, rezultă că din baza impozabilă se deduc numai cheltuielile efectuate pentru obţinerea unui venit şi numai în măsura în care venitul a fost realizat efectiv.

În cauză, cheltuiala pe care a făcut-o S.C. „S.C.” al cărei administrator şi asociat unic era inculpatul B.P. cu achiziţionarea ţigărilor, respectiv suma de 130.855.637 lei – reprezentând preţul şi T.V.A. achitată vânzătorului –, nu a fost urmată de realizarea unui venit, astfel că nu a dobândit natura de cheltuiala deductibilă, în sensul dispoziţiei legale mai sus arătate.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind, ca operaţiuni impozabile, operaţiunile cu plată şi cele asimilate acestora privind livrările de bunuri.

Conform art. 2 pct. 2.2 al aceluiaşi articol, este asimilată cu livrarea de bunuri preluarea de către agentul economic a unor bunuri în vederea folosirii sub orice formă.

Operaţiunile scutite de T.V.A. sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992

Conform art. 10 din acelaşi act normativ, obligaţia plăţii T.V.A. ia naştere la data efectuării livrării de bunuri, ori a operaţiunilor asimilate livrării.

Scoaterea din circuitul economic a cantităţii de ţigări netimbrate prin distrugerea acesteia, constituie o preluare a bunurilor în vederea folosirii, fiind asimilată livrării de bunuri şi constituie o operaţiune impozabilă care generează obligaţia de plată a T.V.A.

Se constată astfel că T.V.A aferentă preţului ţigărilor distruse trebuia considerată T.V.A. colectat şi trecut în contabilitatea societăţii în decontul de T.V.A. pe luna în care s-a făcut operaţiunea, urmând ca ea să se adauge la T.V.A. datorată.

Potrivit art. 25 pct. c lit. a din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, plătitorii de T.V.A. au obligaţia să ţină în mod regulat evidenţa contabilă care să le permită să determine T.V.A. pentru livrările şi serviciile efectuate.

Art. 36 din actul normativ mai sus arătat stabileşte că nerespectarea prevederilor din art. 25 referitoare la obligaţia plătitorilor de T.V.A. se sancţionează conform Legii nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale.

În legătură cu fapta inculpatului de a înscrie suma de 130.855.637 lei reprezentând contravaloarea ţigărilor distruse, drept cheltuială deductibilă, urmează a se analiza dacă această operaţiune a fost făcută cu intenţia de a se sustrage de la plata obligaţiunilor fiscale fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 ori inculpatul a acţionat din culpă, împrejurare faţă de care fapta este contravenţie.

Probatoriul administrat confirmă că inculpatul a fost încunoştiinţat de contabila sa, respectiv martora Prostean Ileana că înregistrarea sumei de 130.855.637 lei reprezentând contravaloarea ţigărilor distruse, la cheltuieli deductibile nu este legală şi că trebuie plătit T.V.A. aferentă ţigărilor distruse.

Fără să ţină seama de propunerile contabilei societăţii, în condiţiile în care legalitatea înregistrării avea consecinţe asupra plăţii impozitului pe profit şi a T.V.A. datorată, inculpatul B.P. a dat dispoziţie expresă, impunând martorei să înregistreze suma la cheltuieli deductibilă.

Pentru a nu suporta consecinţe de natură penală ori contravenţională, contabila P.I. a refuzat înregistrarea sumei de 130.855.667 lei în modalitatea impusă de inculpat şi i-a solicitat dispoziţie scrisă, ceea ce s-a şi întâmplat. La sfârşitul procesului verbal, inculpatul a menţionat „Se va înregistra pe pierderi la deductibile” semnând şi aplicând ştampila societăţii (fila 61 dosar urmărire penală). Ulterior martora a făcut înregistrarea conform voinţei inculpatului.

Aceste aspecte rezultă din declaraţiile constante ale martorei Prostean Ileana de la urmărirea penală şi instanţă „Eu i-am spus că nu trebuie să trec la cheltuieli deductibile pentru a nu scădea baza de impozitare, iar acesta mi-a spus să-i execut dispoziţiile şi să le trec la cheltuieli deductibile” (fila 74 dosar instanţă).

Modul în care inculpatul a impus înregistrarea sumei la cheltuieli deductibile, ignorând dispoziţiile legale, pe acest aspect, aduse la cunoştinţă de către contabila societăţii comerciale, conduce la concluzia că a acţionat în acest fel în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.

Cu privire la modalitatea înregistrării sumei, inculpatul a justificat că s-a consultat cu juristul societăţii, afirmaţie care nu are relevanţă şi nici nu a fost probată.

Pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză confirmă că inculpatul obişnuia să impună angajaţilor şi alte operaţiuni nelegale în activitatea desfăşurată de S.C. „S.C.” cu consecinţa obţinerii de câştiguri ilicite.

Astfel, martorul T.I. – şofer – a declarat că după 1 mai 1996 a transportat cu inculpatul baxuri cu ţigări netimbrate în garajul acestuia, care ulterior au fost distribuite la unităţi de desfacere, fiind vândute de sub teşghea. Aceste aspecte sunt confirmate şi de martorii C.A. şi C.C. – vânzători – care au relatat că după 1 mai 1996, inculpatul le-a impus să vândă ţigări fără timbru la un preţ mai mic decât cel care se practica.

Aceste aspecte sunt de natură să întărească convingerea că inculpatul impunea angajaţilor şi efectuarea de operaţiuni nelegale cu consecinţa diminuării impozitelor şi a altor taxe datorate statului.

Fapta inculpatului de a înregistra suma de 130.855.637 lei la cheltuieli deductibile, în împrejurările arătate, operaţiune efectuată în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale şi de a ascunde obiectul impozabil pentru a nu plăti T.V.A. datorată, îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Cum pentru aceste fapte, sesizarea prin rechizitoriu s-a făcut cu infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, se va dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea menţionată mai sus.

În legătură cu prejudiciul cauzat de inculpat, partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Hunedoara se află în litigiu civil cu inculpatul la Curtea de Apel Alba Iulia.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului urmează a se avea în vedere pericolul social concret al faptei comisă de inculpat şi datele ce caracterizează persoana acestuia, aflându-se la prima încălcare a legii penale, urmând a-i aplica o pedeapsă orientată la limita minimă a textului de lege sancţionator.

Se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în detenţie, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 81 Cod penal, astfel că se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.

Motivul recursului în anulare cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal constând în aceea că a retribuit în perioada iunie 1996 – martie 1997 un număr de 9 persoane fără a înscrie în evidenţa patrimonială a societăţii întreaga sumă plătită, nu este întemeiat.

Probatoriul administrat nu confirmă această învinuire.

Raportul de expertiză contabilă efectuat în faza de urmărire penală a stabilit că în evidenţele contabile ale S.C. ”S.C.” în perioada 1995 – 1997, ştatele de plată au fost corect întocmite reţinându-se impozitul pe salarii în conformitate cu prevederile legale.

Nici o altă probă nu confirmă că inculpatul a retribuit personalul angajat cu sume mai mari decât cele evidenţiate în statele de plată. Soluţia de achitare pentru această infracţiune este corectă.

Recursul în anulare declarat urmează a fi admis în conformitate cu art. 414¹ cu referire la art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală, în sensul celor reţinute.

În raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 26/1990 se va dispune trimiterea unei copii legalizate de pe dispozitivul prezentei decizii la Registrul Comerţului, pentru efectuarea înregistrărilor.

253 din 21 ianuarie 2003 (Dosar nr. 2301/2001), aflată pe site-ul www.scj.ro