INFRACŢIUNI LA REGIMUL VALORILOR MOBILIARE

Intermedierea vânzării-cumpărării de certificate de proprietate fără autorizaţie din partea Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, de către un funcţionar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 114 din Legea nr. 52/1994, şi nu ale infracţiunii de luare de mită.

Prin Sentinţa penală nr. 148 din 30.03.1998 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală (în fond după desfiinţarea primei sentinţe şi rejudecarea cauzei dispusă prin decizia penală nr. 155 din 19.09.1996 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală) inculpatul I.M. a fost condamnat la 1 an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din 6 infracţiuni de luare de mită – prevăzute de art. 254 alin. (1) Cod penal, o infracţiune prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994 şi o infracţiune prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal

Tribunalul a reţinut, în fapt, următoarele:

În perioada 9.12.1992 – 1.04.1995 inculpatul I.M. a îndeplinit funcţia de director executiv al Fondului Proprietăţii Private IV Muntenia, calitate în care a făcut parte din Comitetul Director şi a participat la adoptarea deciziilor Comitetului de Investiţii şi ale Consiliului de Administraţie.

Începând cu data de 1.04.1995, inculpatul a fost schimbat din funcţia de director şi numit Consilier la Departamentul Tranzacţii – Finanţări din cadrul aceluiaşi F.P.P.

Sesizând lipsa unui cadru legislativ adecvat privind bursa de valori şi activităţile de brokeraj, precum şi numărul mare al solicitanţilor de preschimbare a certificatelor de proprietate emise de Fondurile Proprietăţii Private în acţiuni la societăţile comerciale arondate F.P.P. IV Muntenia, care se privatizează, inculpatul, prevalându-se de avantajele deţinute în virtutea funcţiei, s-a hotărât să intermedieze aceste schimburi de certificate de proprietate în acţiuni la societăţile comerciale care se privatizau (activitate de brokeraj).

În acest sens, inculpatul, în perioada ianuarie 1995 – aprilie 1995, a primit certificate de proprietate emise de F.P.P. II, III, IV şi V, de la 12 societăţi comerciale care se privatizau, pe care le-a schimbat cu certificate emise de F.P.P. I, primind de la acestea câte 300 – 1.000 lei de fiecare certificat preschimbat, în total suma de 41.190.533 lei.

Instanţa a reţinut că inculpatul a intermediat schimbul de certificate de proprietate în afara îndatoririlor de serviciu, ca persoană fizică şi fără a avea autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 52/1994, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) Cod penal, şi nici a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994, dat fiind că veniturile realizate nu sunt din activităţi licite, activitatea sa de intermediere de valori mobiliare fără autorizaţie întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

Împotriva sentinţei penale menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.M.

Parchetul a susţinut că, în mod greşit, instanţa a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, întrucât inculpatul a efectuat 6 acte de brokeraj (intermediere de certificate de proprietate cu acţiuni la 6 societăţi comerciale) pentru care a realizat un folos de 27.589.000 lei şi aceste activităţi, deşi nu constituie îndatoriri specifice de serviciu, „au legătură cu activitatea sa generică de serviciu” şi că oricum pedeapsa aplicată pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului era graţiată, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.

Inculpatul, în apelul declarat, a susţinut că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt inexactă, întrucât nu a gestionat certificate de proprietate aparţinând F.P.P. IV Muntenia, ci în afara atribuţiilor de serviciu, ca simplă persoană fizică, a cumpărat de pe piaţa liberă certificate de proprietate, pe care le-a schimbat direct, pe bază de înţelegere cu alte persoane, printr-un simplu contract de schimb – scris sau verbal – conform art. 1405 – 1409 din Codul civil, activitate care nu cade sub incidenţa legii penale, cu atât mai mult cu cât transmiterea certificatelor de proprietate se face prin simpla tradiţiune, potrivit art. 36 din statutul cadru al F.P.P. – urilor, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/1992, certificatul de proprietate fiind un simplu mijloc de plată la purtător, care este şi proprietarul.

Inculpatul a mai susţinut că a efectuat schimburi de certificate de proprietate şi sumele de bani încasate reprezintă diferenţa de valoare care era mai mare pentru certificatele emise de F.P.P. I, deoarece erau mai solicitate decât cele emise de F.P.P. II – IV pe piaţa liberă, în timp ce, certificatele emise de F.P.P. III aveau valoarea cea mai mică, pentru care, la rândul său, trebuia să plătească o diferenţă.

În consecinţă, susţine inculpatul, schimbul de certificate de proprietate nu era supus prevederilor Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori.

Pe de altă parte, mai susţine inculpatul, certificatele de proprietate nu constituiau valori mobiliare, deoarece Fondurile Proprietăţii Private nu au depus documentele de emisiune ale certificatelor de proprietate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare în vederea înregistrării acestora ca valori mobiliare şi, din acest motiv, nu puteau fi negociate la bursele de valori, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 52/1994, motiv pentru care nici inculpatul nu avea nevoie de autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, pentru a intermedia schimbul de certificate, tocmai pentru că acest schimb nu viza valori mobiliare, cum se atestă şi prin adresa nr. C/88 din 7 ianuarie 1999 a acestei Comisii, depusă la dosarul cauzei.

Apelurile declarate sunt fondate numai pentru motivul al doilea, invocat în apelul declarat de parchet, referitor la omisiunea graţierii pedepsei aplicate.

Din examinarea hotărârii pronunţate în cauză (inclusiv a sentinţei penale anterioare) rezultă că instanţa de fond, întemeindu-se pe probele administrate, a stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi, de asemenea, a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise de inculpat.

Sub aceste aspecte, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi la instanţă, inculpatul a recunoscut că, în calitate de persoană fizică, deci în nume propriu, a intermediat schimburile de certificate în afara atribuţiilor de serviciu şi pentru că această activitate a desfăşurat-o în timpul liber, a solicitat plata unei sume de bani pentru serviciile făcute, mai ales că dădea şi consultaţii de specialitate societăţilor comerciale care se privatizau.

Declaraţiile inculpatului se coroborează cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, cărora inculpatul le-a intermediat schimbul de certificate de proprietate şi care au dat acestuia diferite sume de bani pentru serviciile făcute.

Prin urmare, situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţă şi nu eronat, cum se susţine în apelul declarat de inculpat.

Potrivit Statutului – Cadru al Fondului Proprietăţii Private, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 10 din 7.08.1992, certificatele de proprietate sunt titluri de valoare imobiliară la purtător, negociabile în condiţiile prevăzute de lege (art. 3.1.), ele pot fi negociate la bursă sau pe orice altă piaţă organizată în condiţiile legii (art. 3.3.) şi nu pot fi înstrăinate către persoane fizice sau persoane juridice străine (art. 3.7.); schimbarea unui certificat de proprietate se efectuează numai contra acţiunilor deţinute de Fondul Proprietăţii Private care a emis certificatul de proprietate (art. 1.2. lit. b) din anexa 3 la Statutul – Cadru).

De asemeni, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 52/1994, valori mobiliare pot fi şi acţiunile, obligaţiunile, precum şi instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit, încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în această categorie.

Intermedierea de valori mobiliare este o activitate realizată de persoane autorizate, conform legii, constând în cumpărarea şi (sau) vânzarea de valori mobiliare ori drepturi aferente lor sau derivând din acestea, precum şi în operaţiuni accesorii sau conexe autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (art. 2 lit. l) din aceeaşi lege).

Certificatele de proprietate emise de Fondurile Proprietăţii Private pot fi negociate la bursele de valori prin ordine de vânzare sau de cumpărare şi pot fi oferite sau cerute pentru schimb cu alte valori mobiliare, în condiţiile pieţei bursiere, ele fiind de drept admise la cota oricărei burse de valori prin fapta şi de la data înregistrării de către Fondurile Proprietăţii Private a documentelor de emisiune la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare (art. 3 alin. (3) din aceeaşi lege).

Intermedierea de valori mobiliare se desfăşoară exclusiv de către intermediari autorizaţi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţi de valori mobiliare în formă de societate pe acţiuni, având ca obiect de activitate exclusiv intermedierea de valori mobiliare.

Sunt admise ca obiect al tranzacţiilor bursiere numai valorile mobiliare înscrise la cota bursei de valori, iar titlurile menţionate la art. 3 alin. (1) şi (3) (printre care certificatele de proprietate emise de F.P.P.) sunt de drept admise la cotă, la primirea de către bursa de valori a respectivului document de emisiune.

Din prevederile legale menţionate mai sus rezultă expres că certificatele de proprietate nu pot face obiectul unor acte de vânzare-cumpărare între persoane fizice, că sunt admise de drept la cota bursei de valori, pot face obiectul tranzacţiilor bursiere, iar intermedierea unor astfel de valori de către persoanele fizice se poate efectua numai pe baza autorizaţiei din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Prin urmare, corect instanţa de fond a reţinut că activităţile desfăşurate de inculpat – astfel cum au fost precizate mai sus – exced atribuţiilor de serviciu şi, deci, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) Cod penal, ci ale infracţiunii prevăzute de art. 114 din Legea nr. 52/1994, al cărei conţinut constă în „intermedierea de valori mobiliare fără autorizarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, săvârşită de administratorii, directorii societăţilor comerciale şi orice persoane fizice”.

Inculpatul nu a efectuat o simplă „tradiţiune”, cum susţine, în sensul prevederilor art. 3 pct. 3.6. din Statutul – Cadru al F.P.P.- urilor şi nici schimb de certificate de proprietate contra acţiunilor deţinute de F.P.P.- ul emitent, în sensul prevederilor art. 1.2. lit. b) din Anexa 3 la Statutul – Cadru, ci a intermediat un număr mare de certificate de proprietate (peste 100.000 certificate), în înţelesul dat acestei noţiuni prin art. 2 lit. l) din Legea nr. 52/1994.

Or, aceste activităţi puteau fi efectuate de orice persoană fizică, dar numai la bursa de valori şi pe baza autorizaţiei Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Împrejurarea că Fondurile Proprietăţii Private nu au depus documentele de emisiune ale certificatelor de proprietate la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare, în vederea înregistrării acestora ca valori mobiliare, şi din acest motiv nu puteau fi negociate la bursele de valori, este lipsită de relevanţă, câtă vreme acestea sunt admise de drept la cota oricărei burse de valori, iar legea prevede pentru intermedierea acestor valori de către persoane fizice autorizaţia menţionată.

Prin urmare, nu se poate invoca nerespectarea prevederilor legale sus-arătate de către F.P.P. – uri, pentru justificarea activităţilor inculpatului, neconforme cu aceste prevederi legale.

Adresa nr. C/88 din 7.01.1999 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, semnată de directorul Departamentului de Control Anchetă, la care se referă inculpatul apelant, prin care se apreciază că schimbul certificatelor de proprietate nu poate fi considerat ca intermediere de valori mobiliare şi nu intră sub incidenţa art. 114 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, este în contradicţie cu prevederile legale sus-arătate (art. 71 alin. (3) din Legea nr. 52/1994), în care se arată că certificatele de proprietate emise de F.P.P. – uri sunt de drept admise la cotă şi numai organele judiciare au competenţa aprecierii faptelor penale.

Ca atare, criticile formulate de parchet şi inculpat sub aspectele învederate mai sus nu sunt întemeiate.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 125 /1999

Leave a Reply