JUDECATA

Doctrină şi jurisprudenţă penală,2004…

JUDECATA. PARTICIPAREA PROCURORULUI

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 315 şi ale art. 316 C. pr. pen., care au următorul conţinut:

– Art. 315: „Procurorul este obligat să participe la şedinţele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 2 ani sau mai mare, în cauzele în care vreunul din inculpaţi se află în stare de detenţie sau este minor, precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii. La şedinţele de judecată privind alte infracţiuni, procurorul participă când consideră necesar.

La şedinţele de judecată ale celorlalte instanţe, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile.”;

– Art. 316: „În desfăşurarea cercetării judecătoreşti şi a dezbaterilor, procurorul exercită rolul său activ în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate.

Cererile şi concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

Când cercetarea judecătorească nu confirmă învinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10 lit. f) – h) şi j), procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 131 alin. (1), care au următorul conţinut:

„Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate sunt incluse în Titlul II, Capitolul II, Secţiunea I C. pr. pen., destinate desfăşurării judecării cauzelor care reglementează, printre altele, participarea procurorului la şedinţele de judecată şi rolul acestuia în faza de cercetare judecătorească. Astfel, prevederile legale contestate stabilesc condiţiile participării obligatorii şi facultative a procurorului la şedinţele de judecată şi rolul exercitat de acesta în faza de cercetare judecătorească, care trebuie realizat potrivit legii, în consonanţă cu probele administrate.

În faza de urmărire penală, procurorul este obligat, în virtutea rolului său activ, să administreze probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului, în scopul aflării adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Aceleaşi obligaţii îi sunt opozabile reprezentantului Ministerului Public şi în cea de-a doua fază a procesului penal.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că posibilitatea conferită de textele atacate procurorului care a întocmit actul de sesizare a instanţei, de a participa şi la şedinţele de judecată, aduce atingere principiilor legalităţii şi imparţialităţii, sub egida cărora toţi procurorii trebuie să îşi desfăşoare activitatea.

În examinarea criticilor formulate, Curtea reţine că imparţialitatea este un corolar al principiului legalităţii şi răspunde, ca şi acesta, exigenţei asigurării egalităţii cetăţenilor în faţa legii, formulată în Constituţie, cu statut de drept fundamental, în art. 16.

Din acest principiu rezultă că procurorul, în calitatea sa de reprezentant al întregii societăţi, de apărător al ordinii de drept, precum şi al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor [art. 130 alin. (1) din Constituţia României], are obligaţia să îşi exercite acţiunea cu obiectivitate, fără alt scop general prestabilit şi fără părtinire în favoarea statului sau a vreuneia dintre părţile din procesele judiciare la care participă.

Potrivit statutului său constituţional şi legal, procurorul trebuie să vegheze ca organele la a căror activitate participă sau a căror activitate o supraveghează să aplice legea fără discriminare.

Ţinând seama de aceste considerente, ca şi de faptul că, în activitatea lor, procurorii sunt supuşi, conform art. 131 alin. (1) din Constituţie, în egală măsură, principiului legalităţii, susţinerea că art. 315 şi 316 C. pr. pen.ar permite procurorului care participă la dezbaterile judiciare să fie părtinitor nu poate fi primită nici chiar în ipoteza în care procurorul de şedinţă ar fi întocmit rechizitoriul în cauză sau ar fi efectuat ori supravegheat urmărirea penală.

Obligaţia constituţională de imparţialitate subzistă pentru procuror şi în aceste ipoteze şi nimic nu se opune ca, în raport cu noile probe administrate în cauză sau cu o altă perspectivă de evaluare a probelor administrate în cursul urmăririi penale – perspectivă deschisă de dezbaterile contradictorii din faza de judecată -, procurorul să îşi schimbe opţiunea privind soluţia ce trebuie pronunţată şi să pună concluzii de achitare a inculpatului sau de restituire a dosarului la parchet.

Dimpotrivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. 4 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză.

În sfârşit, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 315 alin. 1 C. pr. pen.prin deciziile nr. 30 din 1 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001, şi nr. 40 din 30 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 20 februarie 2003. Astfel, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, cu motivarea că procurorii participă la judecată potrivit voinţei legiuitorului exprimate în dispoziţiile contestate pe calea controlului constituţional, norme procedurale care, conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, „sunt stabilite de lege”. .

Curtea Constituţională , dec. nr. 136 din 3 aprilie 2003,, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.298 din 6 mai 2003

JUDECĂTOR DE INSTRUCŢIE

Notă: – Dan Apostol, „Pro lege” nr. 1/1993, p.160 – 170;

– D. Ciuncan, „Pro lege” nr. 1/1992, p. 106.

– Judecător de instrucţie belgian, Claude Lamber T.S. ş.a., Les codes Larcieer, t. II, Bruxelles, 1995, p. 105 – 109

– P. Duda, în PCA Timişoara, Revista juridică nr. 10/1996, p. 34

– Codul de instrucţie penală belgian, 17.11.1808, art. 59 şi urm.

– S. Popescu, Victoria Ţăndăreanu, Svetlana Baciu, T.Prelipceanu, Judecătorul de instrucţie, Studiu de legislaţie comparată, în „Buletin de informare legislativă” nr. 4/2001, p. 40

– Bernard Bouloc, Chronique legislative, Loi de 15 juin 2000 renforçant a protection de la presompion d’innocence et des droi T.S. des victimes, „Revue de science criminelle et de droit penal compare” nr. 3/2001, p. 619-624

JUDECĂTOR ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ

Vezi: Schisser vs. Elveţia CEDH 4.12.1979, Seria A nr.34

Huber vs. Elveţia 23.10.1990, Seria A nr.188

Brincart vs. Italia 26.11.1992 Seria a nr.249 A

Brogan ş.a. vs. U.K. 29.11.1988 Seria A nr.145 – B

– Planul de acţiune al Programului guvernamental privind modificarea legislaţiei în scopul respectării dreptului la apărare.

– Introducerea instituţiei judecătorului de instrucţie

Reconsiderare reformei în domeniul justiţiei (Ministerul Justiţiei pct.I S t.IV.termen 2002)

Vezi: Ministerul Public; Procuror; Arestare preventivă

JUDECATĂ

(JUDECATĂ. COMPLET. PRELUNGIREA ARESTĂRII PREVENTIVE.)

În titlul IV din Codul de procedură penală modificat prin Legea nr. 281/2003 sunt reglementate distinct luarea şi prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale şi după trimiterea în judecată şi cursul judecăţii.

Că legiuitorul a înţeles să reglementeze luarea şi prelungirea arestării preventive precum şi căile de atac privind aceste măsuri în diferite faze ale procesului penal o demonstrează dispoziţiile identice privind înaintarea dosarului cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive (art. 156 alin. 2, art. 159 alin. 1, art. 160 C. pr. pen.) termenul de 24 de ore în care încheierile de luare şi prelungire a arestării preventive pot fi atacate cu recurs (art. 149¹ alin. 15, art. 159 alin. 8, art. 160^b alin. 1 C. pr. pen.) prevăzute distinct pentru fiecare moment în parte.

Potrivit art. 146 alin. 6 şi art. 149 alin. 6 din C. pr. pen. propunerea de arestare preventivă a învinuitului, în primul caz, sau a inculpatului, în cel de-al doilea caz se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător.

Art. 159 alin. 1 C. pr. pen., înainte de modificările aduse prin Legea nr. 281/2003 care reglementa procedura de soluţionare a propunerii pentru prelungirea arestării preventive de către instanţă stabilind că, completul de judecată va fi prezidat de preşedintele instanţei sau de un  judecător desemnat de acesta, iar participarea procurorului este obligatorie.

Art. 29 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a fost modificat prin Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, el conţinând dispoziţii referitoare la compunerea numerică a completului de judecată şi la desemnarea judecătorilor.

În noua redactare „pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege se constituie complete specializate, iar la judecătorii, tribunale şi curţile de apel completele specializate sunt formate din doi judecători”.

Această ultimă normă derogă de la norma de drept comun în materii şi anume art. 17 din Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească potrivit căruia „cauzele date potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judecă de un singur judecător.”

Art. 29 din Legea nr. 78/2000 modificat prin Legea nr. 161/2003 derogă şi de la dispoziţiile cuprinse în art. 159 C. pr. pen. anteriori datei de 21 aprilie 2003.

Prin Legea nr. 281/2003 s-au prevăzut dispoziţii speciale privind luarea şi prelungirea arestării preventive a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale, printre acestea şi cele de la articolele 146 alin. 6 şi 149¹ alin. 6 C. pr. pen. – „propunerea de arestare preventivă se soluţionează în camera de consiliu de un singur judecător”.

Potrivit art. 149 alin. 12 C. pr. pen., în cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1, instanţa dispune, prin încheiere, arestarea preventivă a inculpatului înainte de expirarea duratei arestării provizorii dispuse de procuror, arătând temeiurile care justifică luarea măsurii arestării preventive şi fixând durata acesteia, care nu poate depăşi 30 de zile.

Prin dispoziţiile cuprinse în articolele 155 şi 159 C. pr. pen., se stabilesc condiţiile în care arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, legiuitorul reluând prevederile din art. 146 şi 149 privind propunerea de arestare, participarea procurorului, prezenţa inculpatului, întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 143 şi 148 şi dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice punerea în libertate, că propunerea de prelungire a arestării se soluţionează în camera de consiliu, iar încheierea poate fi atacată cu recurs în 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi sau de la comunicare pentru cei lipsă.

Faptul că legiuitorul nu a mai prevăzut în alineatul 2 al art. 159 C. pr. pen. că propunerea de prelungire se soluţionează în camera de consiliu cu un singur judecător nu conduce automat la concluzia că, în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 modificată prin Legea nr. 161/2003, prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale se face în camera de consiliu în complet format din doi judecători.

Prin Legea nr. 161/2003, articolul 29 din Legea nr. 78/2000 a primit o nouă formulare, în alineatul 1 legiuitorul a stabilit că pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete separate, iar în alineatul 2, că aceste complete sunt formate din doi judecători la judecătorii, tribunale şi curţile de apel.

La data modificării articolului 29 din Legea nr. 78/2000, adică la 21 aprilie 2003, instanţa de judecată nu avea competenţa luării măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, cu excepţia arestării învinuitului în scopul săvârşirii unei infracţiuni de audienţă în condiţiile art. 299 C. pr. pen.

Deoarece prin Legea nr. 281/2003 s-au prevăzut dispoziţii speciale privind luarea şi prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale, dispoziţii care au intrat în vigoare la 1 iulie 2003, cum şi dispoziţiile din art. 29 din Legea 78/2000 privesc judecata în primă instanţă, deci, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, pentru cele ce preced şi prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale se impune a fi soluţionată în camera de consiliu de un singur judecător.

Prin urmare, referirea din cuprinsul recursului la faptul că prin încheierile din 5 august şi 2 septembrie 2003, s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului cu câte 30 de zile în complet format din 2 judecători nu este de natură a atrage nulitatea absolută a încheierii supusă recursului, ea fiind pronunţată de un complet legal constituit.

Examinând recursul declarat de inculpat, se constată următoarele:

Prin Ordonanţa din 15 martie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Pădean Paul pe timp de 30 de zile pentru că în perioada 1996 – 1997, făcând parte dintr-o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a corupt un angajat al Biroului Vamal Sibiu, prin intermediul căruia a reuşit să scutească de plata taxelor vamale introducerea în ţară a mai multor autoturisme şi împreună cu Răcean Constantin şi Petru Daniel a intermediat înmatricularea frauduloasă a acelor autoturisme ajutaţi de trei lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Alba, atraşi în asocierea infracţională.

S-a motivat că Pădean Paul s-a sustras urmăririi penale iar lăsarea în libertate constituie un  pericol pentru ordinea publică.

În aceeaşi zi a fost emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 41/17/P/2000.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest alături de alţi 42 de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 323 alin. 1 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 72 alin. 1 lit. a din Legea nr. 30/1958 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi cu referire la art. 178 din Legea nr. 141/1997, trafic de influenţă prevăzut de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. şi uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 5 din 22 aprilie 2003 pronunţată de Secţia penală a Curţii de Apel Alba Iulia s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Alba Iulia pentru refacerea urmăririi penale. A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul Pădean Paul şi a fost menţinută starea de arest. Prin încheierile din 5 august şi 2 septembrie 2003 pronunţate de Secţia penală a Curţii de Apel Alba Iulia a fost prelungită arestarea preventivă  a inculpatului cu câte 30 de zile iar prin încheierea nr. 114 din 3 octombrie 2003 supusă recursului de faţă s-a dispus prelungirea arestării cu 30 zile începând cu 5 octombrie 2003 şi până la 3 noiembrie 2003.

Măsura arestării preventive a fost luată şi apoi prelungită cu motivarea că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, iar multitudinea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi gravitatea acestora o justifică pentru a înlătura starea de pericol rezultată din lăsarea sa în libertate.

Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, săvârşirea unor infracţiuni la regimul vamal şi infracţiuni de corupţie în care au fost atraşi şi lucrători de poliţie, sustragerea învinuitului de la urmărirea penală constituie temeiuri pentru prelungirea arestării preventive.

Cercetarea în stare de libertate pentru fapte grave de corupţie (trafic de influenţă) în care sunt atraşi şi lucrători de poliţie, poate constitui o încurajare la săvârşirea unor astfel de infracţiuni şi de către alte persoane tentate de câştigul unor importante sume de bani fără eforturi deosebite.

Pentru cele ce preced recursurile Serviciului Parchetului Naţional Anticorupţie de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a inculpatului Pădean Paul urmează să fie respinse în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C. pr. pen..

Decizia nr. 4253 din 4 octombrie 2003

C.S.J. Secţia penală

JURAŢI

Notă: Corpul de juraţi reprezintă totuşi singura protecţie împotriva frecventelor erori ale unei caste nesupuse nici unui control.

(Gustave Le Bon, Psihologia mulţimilor, Antet XX Pres,f.a., p.85)

JURISDICŢIA ADMINISTRATIVĂ

Sunt organe cu jurisdicţie deplină, printre acestea figurând puterea de a reforma decizia unui organ inferior sub toate aspectele, în fapt, ca şi în drept.

Curtea Constituţională, dec. nr. 48/1999,M.Of. nr. 323/1999,Culegere, p.442

Notă: – V. Pătulea, Căi de atac împotriva actelor administraţiei jurisdicţionale, „Dreptul” nr. 2/1998, p.34