Potrivit art. 88 din Legea nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României[1], călătorii și alte persoane fizice cu domiciliul în țară sau în străinătate pot introduce și scoate din țară bunurile aflate în bagajele personale ori care îi însoțesc, fără a fi supuși taxelor vamale, în condițiile și în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului. Această hotărâre va ține seama de acordurile și de convențiile internaționale la care România este parte.
Pentru bunurile care nu se încadrează în limitele cantitative și valorice prevăzute în hotărârea Guvernului se aplică, la import, tariful vamal de import, iar la export, o taxă vamală unică de 20% aplicată la valoarea în vamă.
În capitolul 4 al legii, intitulat Vămuirea mărfurilor, secțiunea 1 reglementează declararea mărfurilor și prezentarea acestora pentru vămuire. Astfel, declararea mărfurilor și prezentarea lor pentru vămuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanți ai acestora, prin depunerea unei declarații vamale în detaliu, în formă scrisă, în termen de 30 de zile de la data depunerii declarației sumare (art. 39).
Prin hotărâre a Guvernului, prevăzută la art. 88, se stabilesc și normele privind determinarea valorii în vamă a bunurilor introduse sau scoase din țară de către persoanele fizice aflate în situația menționată la alin. (1) (art. 90).
Prin Hotărârea nr. 1114 din 9 noiembrie 2001 a fost aprobat Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României[2].
Autoritatea vamală este cea care stabilește cuantumul taxelor vamale pe care le încasează și le varsă la bugetul de stat, iar eliberarea bunurilor supuse taxelor vamale se face abia după plata acestora (art. 134 din regulament).
Controlul vamal are drept scop prevenirea încălcării reglementărilor vamale și stricta respectare a condițiilor și termenelor legale, precum și descoperirea fraudelor vamale.
Controlul vamal exercitat de autoritatea vamală prin agenții săi abilitați în cadrul atribuțiilor care le sunt conferite prin reglementările vamale se execută în mod obligatoriu prin verificarea documentelor necesare efectuării vămuirii (art. 56).
Controlul documentar constă în verificarea:
a) corectitudinii completării declarației vamale în detaliu;
b) existenței documentelor anexate la declarația vamală în detaliu potrivit regimului vamal solicitat;
c) concordanței dintre datele înscrise în declarația vamală în detaliu și cele din documentele anexate;
d) formală a documentelor anexate (art. 57).
În art. 45 se arată că declarația vamală de import de mărfuri se depune la autoritatea vamală împreună cu următoarele documente:
a) documentul de transport al mărfurilor sau, în lipsa acestuia, alte documente emise de transportator, cuprinzând date referitoare la mărfurile transportate;
b) factura, în original sau în copie, ori un alt document pe baza căruia se declară valoarea în vamă a mărfurilor;
c) declarația de valoare în vamă;
d) documentele necesare aplicării unui regim tarifar preferențial sau altor măsuri derogatorii la regimul tarifar de bază;
e) orice alt document necesar aplicării dispozițiilor prevăzute în normele legale specifice care reglementează importul mărfurilor declarate;
f) codul fiscal al titularului.
Controlul vamal fizic al bunurilor importate sau exportate constă în identificarea acestora pe baza declarației vamale în detaliu, însoțită de documentele depuse împreună cu aceasta.
Importul mărfurilor se face cu respectarea normelor prevăzute în Codul vamal al României, precum și a legii pentru aprobarea tarifului vamal de import, care se aplică de autoritatea vamală în condițiile stabilite în prezentul capitol (art. 58 din regulament).
În mod distinct capitolul 8 reglementează regimul vamal aplicabil călătorilor și altor persoane fizice.
Referitor la declararea bunurilor, în secțiunea 1 se arată că persoanele fizice sunt obligate să declare, verbal sau în scris, bunurile pe care le introduc sau le scot din țară și să le prezinte pentru control la birourile vamale (art. 121).
Sunt supuse declarării scrise, în toate cazurile, următoarele bunuri:
a) armele și munițiile, materiile explozive, radioactive, nucleare, precum și produsele care, potrivit legii, sunt supuse controlului destinației finale;
b) produsele și substanțele stupefiante ori psihotrope și precursorii acestora, materialele biologice cu potențial de contaminare în masă, medicamentele care conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, substanțele chimice esențiale, precum și produsele și substanțele toxice;
c) obiectele din metale prețioase, cu sau fără pietre prețioase, care depășesc uzul personal stabilit în anexa nr. 6;
d) bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic, numai la ieșirea din țară. Bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic pot fi declarate în scris la intrarea în țară de persoanele fizice, în vederea scoaterii din țară fără aprobare (art. 122).
Declararea în scris se face pe formulare tipizate care se pun la dispoziție de birourile vamale, în mod gratuit, la cererea persoanelor fizice (art. 123).
Controlul vamal al bunurilor aparținând persoanelor fizice constă în confruntarea celor declarate cu bunurile aflate în bagajele însoțite sau neînsoțite și în colete.
Controlul vamal se efectuează prin sondaj în ceea ce privește numărul autoturismelor, numărul călătorilor și numărul bagajelor aparținând unui călător (art. 125).
Când există indicii temeinice de fraudă se poate efectua controlul vamal corporal, cu respectarea normelor de igienă și în încăperi separate, de către persoane de același sex cu controlată.
Se consideră că există indicii temeinice de fraudă în situațiile în care agenții vamali:
a) descoperă în timpul controlului indicii cu privire la existența unor bunuri nedeclarate sau ascunse;
b) dețin informații despre intenția persoanei controlate de a săvârși contravenții sau infracțiuni vamale;
c) posedă date că persoana controlată a mai săvârșit contravenții sau infracțiuni vamale;
d) constată comportamente neobișnuite din partea persoanei controlate (art. 127).
În ceea ce privește Regimul vamal aplicabil persoanelor fizice, acestea pot introduce sau scoate din țară bunuri fără caracter comercial, în limitele și în condițiile prevăzute în anexa nr. 6 (art. 131)[3].
Într-o speță, în perioada noiembrie 1999 – mai 2002 (deci în 30 de luni), au fost introduse, prin aproximativ 50 de operațiuni, în regim de persoană fizică, bunuri cumpărate în străinătate pe firmă.
Potrivit Codului comercial român, sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț având comerțul ca o profesiune și societățile comerciale (art. 7 ca fapte subiective de comerț).
În cazul în care faptele „obiective” au fost exercitate accidental, aceasta nu atribuie autorului lor calitatea de comerciant.
În practică, s-a statuat că exercitarea mai multor acte comerciale în sine nu constituie profesionalitate, deoarece profesionalitatea constă în exercitarea actelor în așa mod încât să formeze o ocupație permanentă (perseverentă), să fie un exercițiu atât de des și consecutiv încât să constituie oarecum o specială condiție de existență și de viață socială[4], să formeze o ocupație socială[5].
Dar actele obiective produc efecte în sensul legii independent de calitatea persoanei (oricum un necomerciant nu poate săvârși acte subiective de comerț).
Sunt acte de comerț cumpărarea de produse sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după prelucrare sau pentru a fi închiriate (C. com., art. 3 pct. 1).
Dar nu orice cumpărare cu intenția revinderii (închirierii, prelucrării sau schimbului) transformă un act civil într-unul comercial.
Noțiunea de „operațiune de import/export” presupune pe aceea de activitate comercială dar fără, calitatea de comerciant a subiectului[6].
Relația socială ocrotită este aceea stabilită în domeniul activității economice comerciale externe.
Ceea ce constituie obiectul material al infracțiunii este orice lucru cu valoare economică ce poate fitranzacționat, incluzând aici și drepturile evoluabile în bani (de autor, de inventator, licențele de editare, difuzare).
În acest sens, o licență legal acordată unui agent economic pentru o anumită tranzacție poate reprezenta obiectul material al infracțiunii, dacă mărfuri1c sunt exportate de către un necomerciant. Socotim că are relevanță dacă licența limita (contingenta numai exportul sau numai importul). Infracțiunea se săvârșește când comerțul este fără autorizație.
Chiar dacă bunurile formează obiectul material al altor infracțiuni, prevăzute în legi speciale, fapta va fi încadrată și în prevederile art. 302 C. pen. dacă trăsăturile esențiale ale infracțiunii au fost întrunite. De exemplu, pot forma obiectul material al infracțiunii de operații interzise cu materii strategice, metale prețioase, sau legate și de încălcarea reglementărilor vamale.
Prin folosirea formei plurale socotim că legiuitorul a avut în vedere efectuarea a cel puțin două acte de vânzare/cumpărare în scop de revânzare.
Spre deosebire de infracțiunea de speculă, actul de comerț trebuie să fie împlinit, adică să fi avut loc și vânzarea (închirierea, schimbul, tranzitul etc.) și să se fi urmărit realizarea unui câștig (de esența actului de comerț, spre deosebire de infracțiunea incriminată în art. 295 C. pen., în care profitul este indiferent pentru întrunirea condițiilor săvârșirii infracțiunii).
Condiția revânzării nu se mai pune în situația unor acte obiective de comerț (de exemplu, vânzări de acțiuni în cadrul contractului de societate).
Ea se ridică, cel puțin, numai până la al doilea act de vânzare (inclusiv) pentru a caracteriza teoretic ideea de fapt de comerț, ca o condiție necesară, dar nu suficientă.
Acțiunile nu conferă calitatea de comerciant cât timp nu se face dovada că aceste operații s-au făcut în mod repetat și obișnuit, ca o profesiune și pentru ca din efectuarea lor să se tragă un câștig[7].
Introducerea în țară a unei cantități mari de marfă, cu intenția de a o revinde, fără a se obține autorizația care să ateste calitatea de agent economic, o singură dată, socotim că nu poate caracteriza fapta ca infracțiune prevăzută în art. 302 C. pen., întrucât nu cantitatea mărfii sau valoarea caracterizează infracțiunea.
În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii, socotim că el este atât cetățeanul român, cât și cel străin care efectuează acte de comerț, operațiuni comerciale sau de cooperare economică (și în cercetarea științifică), operațiuni financiare etc. fără a avea, calitatea de comerciant/de agent economic[8].
Odată pierdută calitatea de comerciant (prin desființarea firmei) efectuarea unor operații comerciale cu element extraneu obiectiv poate constitui infracțiune cu excepția actelor aflate în derularesau efectuateîn vederea lichidăriisocietății (sau pentru realizarea creanțelor creditorilor).
În esență, credem că interpretarea noastră se apropie mult de aplicarea pe care o avea legea extrapenală anterior anului 1971, și anume potrivit Decretului nr. 317 din 26 iunie 1949, în baza căruia subiect activ al infracțiunii puteau fi și instituțiilesau întreprinderile care efectuau operațiuni de comerț exterior fără autorizarea prealabilă a M.C.E.
Această prevedere era în concordanță cu situația economică existentă atunci în țară – asemănătoare cu perioada de tranziție actuală – când asemenea operațiuni erau efectuate și de către unele firme particulare, care nu fuseseră încă naționalizate.
Infracțiunea prevăzută în art. 302 C. pen. va subzista întotdeauna cât operațiile de comerț exterior vor necesita autorizație, independent de necesitatea, utilitatea sau existența obligatorie a unor licențe de export cât timp agenții economici impex S.R.L., vor fi înființați prin autorizarea cerută de o lege a societăților comerciale[9].
În speța noastră, cu puțină atenție, vameșul putea depista, din evidențele biroului, că suntem în prezența unor operații de import și le putea trata ca atare din punct de vedere vamal, dacă nu penal. Dar reaua lui credință trebuie dovedită prin elemente de fapt din dosar.
În concluzie, lucrătorul vamal trebuia și avea posibilitatea să verifice dacă au fost sau nu încălcate cel puțin dispozițiile vamale arătate mai sus. Din datele de care dispunem nu putem constata nici măcar săvârșirea unui abuz în serviciu din partea acestuia. Procurorul ordinar ar avea suficiente elemente care să dovedească cel puțin o evaziune fiscală, din partea persoanei fizice, dar nici acestea nu atrag competența Parchetului Național Anticorupție. În P. N. A. Buletin documentar nr. 1/2004, pp 72 sqq
[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997 şi modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 13 din 26 ianuarie 2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001 şi prin Ordonanţă de urgenţă nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003.
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 19 noiembrie 2001.
[3] Anexa 6 la regulament stabileşte condiţiile şi limitele privind introducerea şi scoaterea din ţară a bunurilor aparţinând călătorilor şi altor persoane fizice. Astfel, călătorii şi persoanele fizice stabilite în România sau cu domiciliul în străinătate pot să introducă în ţară, ca bagaje însoţite sau neînsoţite, fără să fie supuse la plata taxelor vamale, următoarele bunuri, în limitele şi în condiţiile stabilite mai jos:
a) efectele personale şi medicamentele necesare, în mod raţional, pe durata călătoriei şi a şederii în străinătate sau în ţară;
b) bijuteriile de uz personal definite ca atare în prezenta anexă;
c) cărţile, publicaţiile, înregistrările de orice fel, diapozitivele şi altele asemenea, necesare uzului personal;
d) bunurile obţinute ca premii sau distincţii în cadrul unor manifestări oficiale;
e) băuturile alcoolice, ţigările, ţigaretele şi tutunul în următoarele cantităţi: 2 l de băuturi alcoolice peste 22 grade, 4 l de vin, 4 l de bere, 200 bucăţi de ţigarete, 50 bucăţi de ţigări de foi şi 250 g de tutun pentru uzul persoanelor în vârstă de peste 16 ani;
f) alte bunuri de orice fel în limita valorică reprezentând în total echivalentul în lei al sumei de 100 euro.
Limita valorică stabilită la pct. 1 lit. f) se aplică numai la o singură trecere de frontieră (dus şi întors) în cursul unei luni. Pentru următoarele călătorii într-o lună limita valorică se reduce la 20 euro.
Pentru bunurile prevăzute la pct. 1 lit. e) limitele se aplică la o singură trecere de frontieră (dus şi întors) în cursul unei luni. Pentru următoarele călătorii într-o lună limitele se reduc la jumătate.
În afara bunurilor prevăzute la pct. 1 alin. (1) se pot introduce în ţară, prin bagaje însoţite sau neînsoţite, cu plata taxelor vamale stabilite la art. 90 din Codul vamal al României, bunuri în limita valorică reprezentând contravaloarea în lei a 1.200 euro pentru fiecare călător sau persoană fizică, o singură dată pe lună.
Valoarea în vamă pentru bunurile introduse sau scoase din ţară de călători şi de alte persoane fizice stabilite în România sau în străinătate, ce nu fac obiectul unor operaţiuni comerciale, se stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice, prin aprobarea listei de valori unice în vamă ale unor produse sau grupe de produse.
Atunci când bunurile nu pot fi identificate în lista de valori unice în vamă, biroul vamal este autorizat să determine valoarea în vamă pe baza facturii externe sau, în lipsa acesteia ori când există suspiciuni, prin asimilare, luând în considerare valoarea stabilită pentru bunuri cu caracteristici asemănătoare, potrivit alin. (1).
Atunci când nu este posibilă stabilirea valorii în vamă potrivit alin. (2), valoarea în vamă este stabilită de Direcţia Generală a Vămilor, care poate lua în considerare valorile din cataloage sau cele comunicate de o societate comercială producătoare de profil ori de o instituţie specializată.
Taxele vamale se aplică la valoarea în vamă a bunurilor, fără a se ţine seama de uzura lor.
[4] Curtea de Casaţie şi Justiţie, dec. nr. 1532 din 5 ianuarie 1935 în Codul comercial adnotat, Bucureşti, 1944, p. 32, nr. 2 şi în R. Petrescu, Probleme de drept comercial, Business Globe, 1991, p. 11, R. Petrescu, Subiectiv de drept comercial, f. ed. Bucureşti, 1993, p. 46. A se vedea şi I. Condor, Silvia Cristea Condor, Drept vamal şi fiscal, Lumina Lex, Bucureşti, 2002
[5] Curtea de Casaţie III, Dec. nr. 1896 din 5 noiembrie 1936 în Codul comercial adnotat, p. 31 şi în R. Petrescu, Drept comercial, Oscar Print, Bucureşti, 1995; p. 80; V. Pătulea, C. Turianu, Instituţii de drept economic şi comercial, Practica judiciară, Bucureşti, 1994, p. 57 şi urm.
[6] În acest sens şi Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 2480/1971 în Repertoriu, p. 297-298.
[7] Trib. Ilfov, sec. I com., dec nr. 1229/1930 în „Pandetele române” 1930, II, p. 276. A se vedea, cu privire la profit, J. Guyon, Droit des affaires, I, Paris, p. 52. Cu excepţia vânzărilor în pierderea promoţională, pentru atragerea clientelei, pentru reclamă, pentru evitarea unei pierderi şi mai mari, prin dumping etc.
[8] În legătură cu calitatea de subiect activ al străinilor: Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 4279 din 31.07.1970, nr. 5162 din 15.09.1970, nr. 3017 din 20.05.1971 (nepublicate), citate în Maria Coca-Cozma, Infracţiuni economice prevăzute în Codul penal, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, p. 268, precum şi dec. nr. 2109/1971 în C.D., p. 273.
Dacă un act este comercial pentru una din părţi toţi comercianţii, sunt supuşi, în ce priveşte acest act, legii comerciale (art. 56 C. com.), dar acţiunea unuia nu îl transformă pe celălalt în comerciant. Legea exclude aplicarea prezumţiei de solidaritate pentru necomercianţii care nu fac acte de comerţ (V. pătulea, C. Turianu, Elemente de drept comercial, Şansa, 1993, p. 45).
[9] D. Ciuncan, Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, în „Dreptul” nr. 6/1995, p. 61 sqq. Dovada activităţii comerciale se face cu orice mijloc de probă, fiind un element de fapt (A se vedea N. Finţescu, Curs de drept comercial, vol. I, Bucureşti, 1929, p. 78).
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.