PERCHEZIŢIE

Doctrină şi jurisprudenţă penală,2004…

PERCHEZIŢIE

Notă: – D. Ciuncan, Posibilitatea ~ localurile publice de către Garda Financiară, „Dreptul” nr. 10/1992, p.54.

– domiciliară, C. Paraschiv, „Dreptul” nr. 12/1995, p. 65;

– Al. Tuculeanu, „Pro lege” nr. 2/1996, p. 5; nr. 2/1998, p. 13

– Al. Ţuculeanu, Protecţia libertăţii persoanei în cazul percheziţiei corporale, „Pro lege” nr. 2/1997, p. 14;

– I. Dumitru, Posibilitatea efectuării percheziţiei în etapa actelor premergătoare, „Dreptul” nr. 9/1999, p. 118; în sens contrar D. Ciuncan, Actele premergătoare urmăririi penale şi garanţiile constituţionale în cazul percheziţiei în revista „Drepturile Omului” nr. 1/1999, p.25; idem în „Dreptul” nr. 7/1996, p.88.

– Ilegale. V. Dabu, Poliţişti, procurori şi judecători, p. 163;

– I. V. Brisc, Inviolabilitatea domiciliului; „Dreptul” nr. 1/1997, p. 38.

– Gh. Aniculesei, Cazurile de aplicare a procedurii speciale de urmărire şi judecare a unor infracţiuni flagrante, Bul.int.Bucuresti, nr. 2/1970, p. 32

– G. Antoniu, Implicaţii asupra legii penale române a CEDH, „St. dr. rom.” nr. 1/1992, p. 5

– Al. Ţuculeanu, Percheziţia corporală, „R.D.P.” 4/1998

– N. Conea, I. Tun, Câteva observaţii în legătură cu efectuarea percheziţiei domiciliare, „Dreptul” nr. 7/1993, p. 55

– I.A. Man, Notă, ord. P.C.S.J. 320/1994, „Dreptul” nr. 7 /1994, p. 71

– Percheziţie, interceptări – cabinetele de avocatură fac parte din domiciliul persoanei, şi, implicit sunt cuprinse în noţiunea de viaţă privată (Kopp vs. Elveţia, CEDH, hot. din 25.03.1998 în „R.D.P.” nr. 3/1998, p. 155-156)

– Al. Ţuculeanu, Percheziţia corporală în raport cu libertăţile şi drepturile constituţionale,  „R.D.P.” nr. 4/1998, p. 48

– Al. Ţuculeanu, Ocrotirea drepturilor şi libertăţilor constituţionale în cazul percheziţiei corporale „Dreptul” nr. 1/1999, p. 39

Organul de executare a creanţelor va cere instanţei judecătoreşti autorizarea pentru a intra în încăperile domiciliului sau reşedinţei debitorului sau proprietarului imobilului unde se află bunurile debitorului în scopul identificării fiecărui bun şi a valorii acestora.

(V.O.Mf. nr. 972/1996, norme metodologice de aplicare exec. sil. a creanţelor bugetare în O.G. nr. 11/1996, M. nr. 107/1996)

– inspecţie: verificare efectuată la faţa locului, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate şi al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice şi a patrimoniului public şi pentru repararea prejudiciului produs, după caz.

(art. 2 lit. o O.G. nr. 119/1999, privind auditul intern, modificat prin O.G. nr. 72, M.Of. nr. 540/2001, privind auditul public intern).

(PERCHEZIŢIE ILEGALĂ )

Însuşirea de bani în exercitarea atribuţiilor de serviciu M.I. atrage răspunderea comitentului

236/1994

(DOMICILIU. INVIOLABILITATE)

În domeniul luptei împotriva evaziunii capitalurilor (spălarea banilor) şi a fugii de impozit (evaziune fiscală) statele pot considera ca necesară recurgerea la anumite măsuri, cum ar fi vizitele la domiciliu şi sechestrele, pentru a stabili proba delictelor de schimb şi de a urmări, dacă este cazul, pe autori, pentru acestea. Ceea ce trebuie însă este ca legislaţia (şi jurisprudenţa) să ofere garanţii adecvate şi suficiente contra abuzurilor.

În speţă, administraţia vămilor, dispunând de putere prea largă, a efectuat între ianuarie 1977 şi februarie 1980 la reşedinţa şi domiciliul persoanei, numeroase „vizite”, asistată de un ofiţer al poliţiei judiciare, ocazie cu care a sechestrat o mare cantitate de documente. (Ulterior s-a dat ordonanţă de neurmărire, în iunie 1987).

În alt caz, vizitele efectuate (la 5 şi 6 ianuarie 1983) la domiciliu (care este şi sediul consulatului Filipinelor) au dus la sechestrarea masivă a 15.000 documente (restituite ulterior) în cadrul anchetei cu privire la statutul refugiaţilor.

Vama franceză avea o anumită competenţă de a aprecia singură oportunitatea, numărul, durata şi amploarea operaţiunilor de „control”. În absenţa mai ales a unui mandat judiciar, restricţiile şi condiţiile acelei legi (vamale) apăreau ca foarte laxe şi lacunare pentru ca ingerinţele în drepturi să fie considerate proporţionale scopului legitim urmărit.(Administraţia nefăcând ulterior plângere penală).

Cum sechestrele au îmbrăcat un caracter masiv şi mai ales nediferenţiat, există o violare a art. 8.

CEDH Miasilhe, Funke, vs. Franţa, hot. cam. 25 februarie 1993.

(DOMICILIU. ÎNCĂLCARE PRIN MIROS URÂT)

Există o încălcare a art. 8 în cazul violării domiciliului prin mirosuri pestilenţiale.

CEDH Lopez Ostra vs. Spania, hot. cam. 9 decembrie 1994

(DOMICILIU. ÎNŢELES. DOMICILIU PROFESIONAL SAU COMERCIAL)

Nu există nici un motiv de principiu în a considera noţiunea de „viaţă privată” ca excluzând activităţile profesionale sau comerciale; în ocupaţiile unei persoane, nu se poate despărţi, întotdeauna ceea ce aparţine domeniului profesional şi cel personal.

Cuvintele home, domicile, haus includ şi sensul de local profesional; se pot desfăşura acasă activităţi legate de o profesie sau de comerţ, precum şi activităţi de ordin personal din birou sau dintr-un local comercial.

Viaţa privată şi domiciliul includ şi localurile sau activităţile profesionale sau comerciale.

În speţă, judecătorul a ordonat cercetarea şi sechestrarea de documente, dar aceasta s-a făcut printr-o percheziţie neautorizată, care a vizat şi documente individuale, private, fără garanţia prezenţei unui observator independent, încălcând secretul profesional.

În plus, publicitatea a compromis renumele petiţionarului în ochii actualei clientele şi a publicităţii în general, existând o violare a art. 6 şi 8.

Curtea apreciază că daunele morale sunt satisfăcute prin însăşi constatarea violării.

CEDH Niemietz vs. Germania, hot. din 16 decembrie 1992; Holfild vs. UK, 25 iunie 1997

Bun = orice drept (de proprietate, de creanţă; garanţii, clientelă, possession; biens)

Ex Regele ş.a. vs. Grecia, 2000; Beyeler vs Italia, 2000, Gasus Dosier und Fordertechnik GmbH vs Olanda,1996; Van Marle ş.a. vs. Olanda, 1996; Iatridis vs. Grecia,1999; Pressos Campania Navieras A.s.a. vs. Belgia, 1995; Curtea Constituţională, dec. nr. 70/2001, M.Of. nr. 236/2001

– Ionel Olteanu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cazul Brumărescu contra României, „Juridica” nr. 1/2000, p.26

– Ionel Olteanu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cazul E.Vasilescu contra României, „Juridica” nr. 1/2000, p.30

– Ionel Olteanu, Comisia Europeană a Drepturilor Omului. Cazul Asociaţia „Regele Mihai” contra României, „Juridica” nr. 2/2000, p.71

– Ionel Olteanu, C.E.D.O. Cazul Constantinescu contra României, „Juridica” nr. 6/2000, p.232

– Ionel Olteanu, C.E.D.O., Cazul Niedbala contra Poloniei, „Juridica” nr. 8/2000, p.312

– Ionel Olteanu, C.E.D.O. Cazul Coëme şi alţii contra Belgiei, „Juridica” nr. 9/2000, p.349

– Ionel Olteanu, C.E.D.O. Cazul Frydlender contra Franţei în „Juridica” nr. 10/2000, p.399

– Ionel Olteanu, Cronica de jurisprudenţă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, „Juridica” nr. 6/2000; 2/2000; 1/2000

– Ionel Olteanu, C.E.D.O Cazul Cha’are Shalom Ve T.S. edek contra Franţei, „Juridica” nr. 7/2000, p.272

Notă: – Silvia Oancea, Liviu Popescu, Percheziţia; actele premergătoare, „Pro lege” nr. 1/1999, p. 124

În sensul asimilării dreptului de a pătrunde sau rămâne în domiciliu (art. 27 alin. 1 Constituţie) cu dreptul de a efectua percheziţii fără mandatul corespunzător din art. 27 alin. 3 din aceiaşi Constituţie, în sensul posibilităţii percheziţiei fără autorizarea magistratului cu învoirea persoanei.

Diferenţa între ridicare silită şi percheziţie nu stă deci

– în caracterul silit (posibil ambelor);

– în caracterul general sau determinat (pot percheziţiona şi pentru  un obiect anume după cum  pot ridica diverse obiecte), ci în actualitatea obiectiv diferită a percheziţiei, şi care constă în a căuta, obiecte ascunse, deci împotriva voinţei posesorului (silit) şi nu întotdeauna căutând obiecte determinate, dar, neapărat, numai obiecte (şi înscrisuri) care au legătură cu fapta săvârşită (art. 105 al.2 C. pr. pen.).

Autorizaţia procurorului (ordinul) se dă în vederea soluţionării unei anumite cauze (dos. nr.) conţinând date strict determinate (art. 105 alin. 2: legătură cu fapta) semnată de procurorul competent.

Instanţa poate proceda ea însăşi la efectuarea unei percheziţii numai cu ocazia unei cercetări locale proprii (art. 102 alin. 1 C. pr. pen.).

În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de a efectua percheziţia se comunică procurorului (art. 102 C. pr. pen.) competent prin procurorul Parchetului de pe lângă această instanţă (cf. normelor privind comisia rogatorie).

Percheziţia neautorizată nu se poate face numai cu acordul locatarului (cf.art. 23, 27 alin. 3 raportat la art. 150 din Constituţie). Acordul de a pătrunde sau de a rămâne în reşedinţă nu acoperă lipsa autorizaţiei şi nu reprezintă (nu acoperă) o premisă a unei percheziţii legale.

Percheziţia în timpul nopţii este interzisă. Percheziţia începută poate continua şi în timpul nopţii (art. 103 C. pr. pen.) dar ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliară nu se poate face nici de procuror nici de judecător şi în timpul nopţii (cf.art. 23, 27 alin. 3 raportat la art. 150 din Constituţie), cu excepţia delictului flagrant (cf. art. 27 alin. 4 din Constituţie).

Art.26 al.1 lit. c O.G.70/1997 nu contravine art. 27 al.1 referitor la inviolabilitatea domiciliului pentru că se referă la sedii de afaceri ori în alte locuri în care există bunuri impozabile sau în care se desfăşoară activităţi producătoare de venituri.

Curtea Constituţională dec. nr. 38 din 6 februarie 2001, M.Of. nr. 250/16.5.2001, cu opinie concurentă.

Notă: Accesul nu reprezintă o percheziţie pentru a observa vizual bunurile impozabile sau activităţi producătoare de venituri; este vorba deci de un control fiscal (pct.14 art. unic, L.64/1999).

– controlul vehiculului. În Franţa se aplică dreptul comun, adică necesitatea unui mandat, cu excepţia liberului consimţământ sau a flagrantului (şi asupra bagajelor )-

În Franţa, percheziţiile corporale sunt asimilate cu o percheziţie (consimţământ sau flagranţă fără mandat.

În SUA s-a statuat principiul posibilităţii controlului fără mandat pentru motive rezonabile a se crede prezenţa unui obiect ilegal şi că vehiculul nu va mai fi disponibil la momentul obţinerii unui mandat.

Curtea Supremă, afacerea Carrol, 1925, 267 US 132. Idem afacerea Carney 1985, 471 US 386 şi Ross 1982, 456 US 102

Percheziţia poate fi dispusă numai după ce a fost începută urmărirea penală, cu excepţia infracţiunilor flagrante şi ori de câte ori legea dispune altfel.

Percheziţia nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale decât cu consimţământul persoanei în cauză.

Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris din cele arătate în art. 98 tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor, instanţa de judecată, la cererea procurorului în cursul urmăririi penale sau din oficiu în cursul judecăţii, poate dispune, în scris şi motivat, efectuarea acesteia.

În cazuri urgente şi temeinic justificate, în cursul urmăririi penale, şi procurorul poate dispune, în scris şi motivat, efectuarea percheziţiei, fiind obligat să informeze, de îndată despre aceasta, instanţa. (Art. 100)

Indicii temeinice există atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta.(Art. 143)

Când persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la percheziţie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitate de exerciţiu. (Art. 104)

Procurorul este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită. El trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza, să nu devină publice.

Vezi: col. A. Lefter, col. I. Tun, col® S. Mihălcioiu, col. ® I. Dinu, col ® St. Popa, Cercetare penală, aspecte teoretice şi practice, Global Print, Bucureşti, 1999, p. 169.

Vezi şi: Libertate individuală.