PROCUROR
Notă: Non haberes auctoritatem în me ullam, misi hoc tibi datum esset superne: propterea, qui me tradidit tibi, maius peccatum habet. (Ioan 19.11)
Inamovibilitatea membrilor ministerului public este prima condiţiune a independenţei lor, iar această independenţă este cea mai de seamă chezăşie pentru libertăţile cetăţeneşti şi pentru realizarea unei justiţii represive demne şi serioase.
Puterea executivă, aproape pretutindeni a persistat şi persistă în a-şi conserva deschisă o portiţă prin care să se strecoare continuu presiunea mâinii sale animată de motive şi interese străine justiţiei. Dependinţa ministerului public de puterea executivă, iată portiţa! V. Dongoroz, în I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, vol. IV, f.a.,p.139
Dacă măsura arestării nu a fost dispusă de procurorul de la unitatea corespunzătoare instanţei care, potrivit legii, judecă în prima instanţă cauza, înseamnă că a fost luată de un organ necompetent, iar instanţa are posibilitatea revocării măsurii ilegale.
CAB, S II pen., dec. nr. 12/1993 în Culegere , p.33-35
Notă: – Delegat, legalitatea măsurii preventive în „Dreptul” nr. 8/1995, p. 64; „Dreptul” nr. 9/1996, p.90;
– Supravegherea activităţii de cerc. pen. la R. Lupaşcu în „Dreptul” nr. 3/1995, p. 87
– În procesul civil la Paula Pantea, în „Dreptul” nr. 2/1995, 32; Statut în „Dreptul” nr. 12/1994, p. 35
– Nerespectarea normelor procesuale la I. Doltu, în „Dreptul” nr. 7/1994, p. 51
– Dreptul procurorului şi libertatea persoanei, V. Botea în „R.D.P.” nr. 1/1994, p.71
– Plângerile contra unor măsuri procesuale, V. Pop în „R.D.P.” nr. 2/1996, p.84;
– Incompatibilităţi ale funcţiei de magistrat, R.D.P.” nr. 1/1995, p.71
– Parte, H. Diaconescu, „Dreptul” nr. 2/1995, p. 51
– Responsabilitatea M.P. la N.Volonciu, Tratat, I, ed.93, p.167
– Magda Coruţa, Gh. Coruţa, Interdicţia procurorilor stagiari de a semna acte procesuale care privesc libertatea persoanei, „Dreptul” nr. 3/1999, p. 158
– Magistratului francez îi este interzisă exercitarea simultană a funcţiei judiciare şi a altor funcţii publice sau activităţi profesionale de natură privată (comerciant industriaş) salariat al unei interpretări). O asemenea situaţie nu este o culpă, dar trebuie să aleagă (R.Perrot, Institutions judiciaires, 7e ed, 1995, p.354-355)
– Dorin Octavian, În legătură cu majorarea prevăzută de art. 8 din Legea nr.50/1996, „Pro lege” nr. 1/1998, p. 83
– Ion Dumitru, Condiţiile de acordare a indemnizaţiei prevăzute de art. 104 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, 1/1998, 85; „Dreptul” nr. 10/1998, p. 42
– Salarizare, I.Dumitru, „Dreptul” nr.1/1997,28.
– Delegare în urmărire penală, A.Ş. Tulbure, „Dreptul” nr. 9/1996,90;
– Declararea apelului şi recursului, competenţa procurorului ierarhic superior, A.Luca I, N. Cârlan II, în „Dreptul” nr. 11/1996, p. 78;
– Rolul său în urmărirea penală, I. Doltu, „Dreptul” nr. 7/1994, 51;
– În procesul civil, C. Gârboci, „Dreptul” nr. 10-11/1994, 99;
– În procesul civil. Statutul refugiaţilor, I. Retca, „Dreptul” nr. 2/1997, 86;
– Antoaneta Popescu, Participare în contencios-administrativ, în „Rev. dr. public” nr. 2/1995, p.122-128;
– procuror ierarhic superior = procuror situat într-o ierarhie superioară (A. Luca în „Pro lege” nr. 2/1997, p. 31);
– Un alt punct de vedere (numai conducătorul): D. Ciuncan, „Dreptul” nr. 7/1997, p. 60;
– Gh. Voinea, Rolul procurorului în procesul civil, „Dreptul” nr. 9/1997, p. 73;
– dreptul min. justiţiei de a da dispoziţie scrisă pt. începerea urmăririi penale =d rept de decizie administrativă (D. Ciuncan, în Natura juridică a dreptului ministrului justiţiei de a da dispoziţii, în „Dreptul” nr. 9/1997, p. 91);
– D. Ciuncan, Nominalizarea participării procurorului la judecarea în primă urgenţă a cauzelor penale, la tribunale şi curţi de apel, „Pro lege” nr.3/1997, 36.
– N. Giurgiu, în „B.int.Pr.” nr. 2/72, p. 36
– C. Duceac, Rolul procurorului, „Bul.int.Pr.” nr. 10/78, p. 99
– A. Luca, Rolul activ al procurorului „Bul.int.Pr.” nr. 9/1978, p. 72
– Gh. Mateuţ în „Dreptul” nr. 3/1995, p. 65
– Gh. Mateuţ, MP – subiect al raportului procesual penal, „Dreptul” nr. 12/1992, p. 24
– T. Medeanu, Arestare; procuror delegat în „Dreptul” nr. 8/1995, p. 64
– Un alt punct de vedere (numai conducătorul): D. Ciuncan, „Dreptul” nr. 7/1997, p. 60
– Procurorul este un organ independent (de executiv) însărcinat cu ancheta (CEDH, hot. din 19.02.1998, Kaya vs. Turcia, în „R.D.P.” nr. 3/1998, 156-157)
– R.V. Mancaş, Recuzare cerută de procuror, „R.D.P.” nr. 3/1997
– H. Dumbravă, Din nou despre recuzarea cerută de procuror, „R.D.P.” nr. 3/1998, p. 88
– V. Nicolescu, Procuror. Atribuţii în cazuri speciale, „R.D.P.” nr. 2/1999, p. 78;
A.Spielman, A.Frowein, în Raport asupra drepturilor omului în România, din 18 ianuarie 1993 arată că „procurorul român nu poate fi organ decizional în sensul art. 5§3 CEDH”.
– „Rezistenţa la schimbare este feroce” (Rodica Culcer, Procurori şi judecători, „22” nr. 696/2003)
– A. Pavelescu, Magistratura împotriva statului de drept, Editura Ziua, 2003
(CONTROL JUDICIAR AL ACTELOR PROCURORULUI)
Un control judiciar al atingerilor aduse de executiv libertăţii unei persoane constituie un element esenţial al garanţiei înscrise în art. 5 § 3 din Constituţie.
CEDH, Aksoy vs. Turcia, hot. din 18 decembrie 1986
(CUMUL EFECTIV. SIMPLĂ POSIBILITATE ABSTRACTĂ. ÎNCĂLCAREA ART.5)
Magistratul funcţiei judiciare poate interveni ulterior cu titlul de reprezentant al organului de acuzare, deci imparţialitatea sa poate inspira dubii justificate obiectiv.
CEDH, Brincot vs. Italia, hot. din 26 noiembrie 1992
(DREPTUL PROCURORULUI DE A RIDICA EXCEPŢIA DE NECONSTITUŢIONALITATE)
Acest drept îi revine şi procurorului în cazul în care el participă la judecată. Deşi nu este menţionat la art. 23 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republ., temeiul constituţional îl constituie textul art. 130 alin. (1) care prevede că, în activitatea judiciară, M.P. reprezintă interesele generale ale societăţii.
Curtea Constituţională, dec. nr. 59/26 martie 1998, în M.Of. nr.183/15 mai 1998 şi Curtea Constituţională dec. nr.34/1999, M. Of. nr. 317/1999, p.2.
Notă: – I. Amarie, Extinderea de către instanţă a obiectului judecăţii. Autosesizarea instanţei şi separarea funcţiilor procesuale, Dreptul nr. 4/2001, p.138 sqq.
– Ordonanţa emisă necompetent trebuie anulată nu revocată. (D. Ciuncan, Probleme privind arestarea preventivă, „Pro lege” nr. 1/1999, 117)
– Angela Boureanu, Procurorul-titular al exerciţiului acţiunii penale, „Pro lege” nr. 1/1999, p. 5
– Al. Ţuculeanu, Magistrat, arestare, CEDH, „Pro lege” nr. 1/1999, p. 9
– N. Cochinescu, Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire penală, „Pro lege” nr. 1/1999, p. 18
– I. Retca, Procurorul competent să prezideze comisia de propuneri în vederea liberării condiţionate din penitenciar, „Pro lege” nr. 1/1999, p. 50
– Angela Boureanu, Funcţia de învinuire exercitată de procuror în faza de urmărire penală, „Pro lege” nr. 1/1999, p. 61
– I. Dumitru, Condiţiile de acordare a salariului de merit magistraţilor, „Pro lege” nr.1/1999, 195
– S. Brendea, Despre constituţionalitatea unor dispoziţii ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală referitoare la competenţa procurorului, „Pro lege” nr. 4/1998, p. 14
– D. Ciuncan, Declinarea de competenţă făcută de procuror în favoarea altui parchet, prin rezoluţie sau prin ordonanţă, „Pro lege” nr.4/1998, 17
– Al. Ţuculeanu, Despre calitatea de magistrat a procurorului şi dreptul acestuia de a dispune arestarea preventivă în lumina CEDH, „Dreptul” nr. 2/1999, p. 88
– T.C. Medeanu, I, D. Ciuncan, II, Prezenţa unui procuror delegat în cazul intervenţiei în forţă a jandarmilor, „Dreptul” nr. 2/1999, 136
– Prin punerea în mişcare a acţiunii penale statul devine subiect procesual principal al procesului penal, deci parte în acest proces (aşa cum este parte şi în conflictul de drept penal rezultat din săvârşirea infracţiunii).
Procurorii ca reprezentanţi ai statului sunt subiecţi calificaţi procesuali, nu au calitatea de parte.
(V. Dongoroz, Explicaţii . . ., vol. I, p.87).
– Angela Boureanu, Procurorul titular al exerciţiului acţiunii penale, „R.D.P.” nr. 4/1999, p. 38;
– M.P. reprezintă o magistratură specială, care nu îndeplineşte atribuţii de natură jurisdicţională.
Curtea Constituţională, dec. nr. 73/1996, M.Of. nr. 255 din 22 octombrie 1996
– Întreaga fază a urmăririi penale se desfăşoară prin activitatea sau sub supravegherea procurorului.
– Curtea constată că procurorul este un „alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare” în sensul cerut de art. 5§ 3 CEDH, precum şi în sensul art. 23 alin. (4) din Constituţie.
CC, dec. nr. 28/2000, M.Of. nr. 301 din 3 iulie 2000
Notă: Curtea Constituţională nu a analizat dispoziţiile art. 148, 236 C. pr.pen. şi art. 27 L. nr. 92/1992 şi prin prisma art. 6 CEDH.
– LARJ asigură ca arestarea în cursul urmăririi penale să fie dispusă de un alt organ decât acela care exercită funcţia de acuzare, efectuează sau supraveghează urmărirea penală şi trimiterea în judecată, prin aceasta asigurându-se într-o măsură mai mare independenţa şi imparţialitatea celui care se pronunţă cu privire la luarea sau revocarea măsurii arestării preventive.
În acelaşi timp, se instituie şi un control al organelor de justiţie în toate cazurile asupra oricăror privări sau restrângeri de libertate, precum şi alte asemenea garanţii.
(Decalogul drepturilor cetăţeanului, zece teme de interes general din Proiectul de Lege pentru accelerarea reformei justiţiei).
(PROCUROR. PARTICIPARE OBLIGATORIE LA ŞEDINŢA DE JUDECATĂ)
Neparticiparea obligatorie, printre altele, în cauzele în care pedeapsa este peste 2 ani atrage nulitatea conf. art. 197 alin. 2 C. pr. pen.
3206 din 8 decembrie 1998, în Bul. Jud., p.520-521
Notă: Spre deosebire de regimul instituit de L.1/1970, pentru judecători şi procurori suspendarea din funcţie era obligatorie în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale până la terminarea definitivă a procesului penal (art. 61 alin. 4 din Legea 58/1968 respectiv art. 13 alin. 4 din Legea nr. 60/68), aceasta explicându-se pe ideea că orice faptă penală, „ştirbeşte reputaţia” aceluia, deci îl face incompatibil cu funcţia deţinută.
Procurorul poate propune, solicita prefectului suspendarea din funcţie a primarului arestat, iar instanţa a primarului trimis în judecată penală (art. 43 alin. 3 din L. nr. 69/1991 republ., modificată prin O.U. nr. 107/1999. Pentru oportunitate, primarul poate fi suspendat prin H.G. la propunerea prefectului.
Interpretarea judiciară înseamnă căutarea sensului legii de către o instanţă, într-un proces anume. Ea zice dreptul în tăcerea, obscuritatea sau insuficienţa legii penale pentru că altfel s-ar face culpabilă de denegarea de dreptate (art. 5 C. civ. francez, art. 185). Instanţa civilă merge pe argumentul analogic sau de echitate (R. Garraud, Précis de droit criminel, 14e ed, Sirey, Paris, 1926, p.103).
M.P. poate emite – în circumstanţe potrivite – avize interpretative, dar nu poate să impună din propria autoritate interpretări autentice.
(Anteproiect M. Robert la expunerea de motive a Proiectului de recomandare R(00) a Comitetului Miniştrilor privind rolul MP în sistemul de justiţie penală, Strasbourg, 6septembrie 1993).
Libertatea cuvântului, exprimată sub forma adagiului la plume est serve, mais la parole est libre semnifică faptul că deşi procurorul e ţinut să susţină acuzarea în sensul în care îi este indicat, la audieri îşi poate exprima liber gândirea, bazat pe propriile scrupule de conştiinţă (art. 5, Ordonnance 1270 din 22 decembrie 1958, apud Roger Perrot, Institutions judiciaires, 7e ed, Montehrestien, 1995, p.446).
Nu e acceptabil uman şi fără pericol pentru libertăţile publice să fie constrâns un procuror să execute o indicaţie contrară legii, conştiinţei, moralei, dar nu poate exista un drept la nesupunere care ar împiedica funcţionarea sistemului.
(Anteproiectul expunerii expresii de motive Marc Raport la Recomandarea R(00) a Comitetului Miniştrilor către statele membre privind rolul MP în sistemul justiţiei penale, Strasbourg, 6.9.1999).
– I. Retca, Competenţa penală a procurorului stagiar, „Pro lege” nr. 1/2000, p. 21
– Ion Dumitru, Modul de acordare a sporului pentru vechime în muncă personalului din organele autorităţii judecătoreşti, „Dreptul” nr. 6/2000, p. 86
– Livia Doina Stanciu, Lipsa procurorului. Nulitate absolută, „R.D.P.” nr. nr. 3/2000, p. 137
– I. Retca, Competenţa penală a procurorului stagiar, „Dreptul” nr. 10/2000, p. 117
– Alexandru Ţiclea, Verginel Lozneanu, Vechimea în magistratură şi consecinţele acesteia, „Dreptul” nr. 10/2000, p. 51
– Ioan Amarie, Consideraţii privind locul şi rolul procurorului în sistemul organelor statului şi în activitatea judiciară desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti, PCA Suceava, Bul., nr. 2/2000
M.P. face parte dintre autorităţile publice judiciare care acţionează ca parte a puterii judecătoreşti (Gr.Theodoru, Drept procesual penal, partea generală, Ed.Cugetarea, Iaşi, 1996, p.110-112)
– Gabriela Cristina Franţiu, Răspunderea civilă delictuală a magistratului, „Dreptul” nr. 3/2001, p.39
Magistratul nu răspundea civil delictual decât ca regres, M.F. cf.art. 507 C. pr. pen.
(V. Pătulea, „Dreptul” nr. 4/1997, 21; I. Leş, „Dreptul” nr. 5/1997, 18: I. Leş, Organizarea sistemului judiciar, a avocatului şi al activităţii notariale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p.108 – 111; E. Mihai, Organizarea magistraturii, avocaturii şi notariatelor din România, Editura Timpolis, p.52-53; Gabriela Cristico Frenţiu, „Dreptul” nr. 3/2001, p. 39). Astăzi există şi răspunderea delictuală civilă cf. art. 12 O.G. nr. 94/1999 (ref.CEDH).
– „alt magistrat”, trebuie să satisfacă anumite condiţii pentru a garanta dreptul unei persoane (CEDH, Schisser vs. Elveţia, Assenov, ş.a. vs. Bulgaria, 1998, în Culegere de hot. CEDH, Polirom, p. 591
– Magistratul trebuie să fie independent şi faţă de executiv şi faţă de părţi. Dacă la momentul luării măsurii arestării preventive poate interveni ulterior în procedurile penale, din partea organelor de urmărire penală, independenţa şi imparţialitatea sa pot fi puse la îndoială (Huber vs. Elveţia, Brincat vs. Italia, Assenov ş.a. vs. Bulgaria, 1998, loc.cit., p.591).
Nici executivul nici legislativul nu trebuie să exercite funcţii judiciare sau să intervină într-o procedură judiciară (Comitetul creat de Comisia drepturilor omului a O.N.U., 1962, E/CN.4/862/Rev.1, Etude du droit en vertu duquel nul ne peut etre arbitrairement arreté, détenu ou exilé, Nations Uniés, New York, 1964, p.25).
– C. Sima (I), A. Fîciu (II), Codul deontologic al magistraţilor, „Pro lege” nr. 2/2001, p. 295.
Dispoziţia sau măsura luată de procurorul ierarhic superior trebuie să fie cuprinsă într-o ordonanţă, rezoluţie, proces-verbal, toate în scris, cu motivele care au determinat intervenţia sa.
Gr.Theodoru, Drept procesual penal, Partea Generală, Ed. Cugetarea, Iaşi, 1996, p. 116; V. Păvăleanu, Drept procesual penal, Partea Generală, Lumina Lex, Bucureşti,, 2001, p.115.
– D. Ciuncan, Recalcularea şi reactualizarea pensiilor magistraţilor, „Pro lege” nr. 2/2001, p. 280.
– I. Mariţa, Evoluţia reglementării liberului acces la justiţie al persoanelor cu privire la care Consiliul Superior al Magistraturii refuză să facă propuneri de numirea, prin decret prezidenţial, în funcţiile de judecător şi procuror, „Pro lege” nr. 2/2001, 289.
CEDH ia notă că Parchetul General, care a înlocuit vechea Procuratură, este alcătuit din funcţionari care îşi exercită atribuţiile sub autoritatea acestuia. Ministerul justiţiei are drept de control asupra tuturor membrilor Parchetului General, inclusiv asupra procurorului general.
Chiar şi atunci când exercită, ca în cazul de faţă, funcţii de natură judiciară, un procuror al unui parchet de pe lângă tribunal acţionează ca un membru al Parchetului General, fiind subordonat mai întâi procurorului general, şi apoi ministrului justiţiei.
Curtea reaminteşte că numai un organism care are competenţă deplină şi satisface o serie de cerinţe – cum este independenţa faţă de puterea executivă şi de părţi – poate di descrisă ca o instanţă de judecată în sensul art. 6 § 1. Nici procurorii din Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi nici procurorul general nu îndeplinesc această cerinţă.
CEDH, Vasilescu vs. România, hot. din 22 mai 1998. Vezi şi Beaumartini vs. Franţa, hot. din 24 noiembrie 1994
Ref.la confiscare vezi Spareong şi Lonnroth vs. Suedia, din 23 septembrie 1982, Papamichalopoulos ş.a. vs. Grecia, din 24 noiembrie 1993 etc.
Notă: În sensul controlului ierarhic şi al subordonării ierarhice până la îndeplinirea oricărora dintre atribuţii prin preluare ierarhică vezi V.Pătulea, în „Dreptul” nr. 11/2001, p.123 şi urm. şi în „Dreptul” nr. 10/2001. In sensul limitării doar la atribuţii administrative şi la atribuţii judiciare date expres de lege (confirmări etc.) vezi D. Ciuncan, în „Dreptul” nr. 10/2001
Corelarea principiului controlului şi subordonării este administrativă doar.
Competenţa procurorului este stabilită prin reguli de procedură, şi nu administrative.
Delegarea de atribuţii este reglementată judiciar exclusiv în art. 132-135 C. pr. pen.
Procurorul este dominus, şi nu şeful unităţii sau unitatea de parchet.
Atribuţiile şefului sunt foarte limitativ prevăzute în procedură, şi nu exemplificativ Competenţa funcţională nu se poate delega altor persoane.
După 1969 nimeni nu a susţinut că procurorul ar fi o instanţă, adică un organ cu atribuţii jurisdicţionale definitive. Au fost destui aceia care au apreciat că denominativul magistrat l-ar transforma automat într-un magistrat independent şi imparţial.
Giudice per le indagini preliminari (C. pr. pen.italian 1989) are funcţie de jurisdicţie, nu de investigaţie (ordonând arestarea, interceptări, percheziţii). Funcţia de investigaţie aparţinând procurorului (cu excepţia incidentului probator, în care judecătorul stabileşte o probă ce nu va mai putea fi repetată la audiere).
Funcţionarii parchetului sunt ţinuţi să se conformeze directivelor superiorilor lor (art. 146 C. german al organizării judiciare). Un superior poate exercita un drept de devoluţie şi un drept de substituţie (art,145)
Legea poloneză din 22 martie 1990 are aceeaşi regulă (J. Pradel, Droit pénal comparé, p.326 )
Legea japoneză din 1947 asupra ministerului public consacră caracterul ierarhic potrivit căruia orice procuror superior poate transfera afacerea de la un parchet la altul.(H.Tanaka,The japonese legal system,University of Tokyo Press, 7e ed 1988,p.88 şi urm.).
Curtea apreciază că termenul „magistrat” nu se confundă cu „judecător”, deşi acesta trebuie să posede anumite calităţi, adică să îndeplinească condiţiile constituind tot atâtea garanţii pentru persoana arestată:
– garanţii de independenţă faţă de executiv şi de părţi ceea ce nu exclude orice subordonare faţă de alţi judecători sau magistraţi, cu condiţia ca aceştia să se bucure de o independenţă analoagă;
– garanţii de procedură, ceea ce implică obligaţia de a audia personal individual care îi este deferit;
– garanţii de fond, ceea ce comportă obligaţia de a examina circumstanţele constituind argumente pentru sau contra detenţiei, de a se pronunţa potrivit criteriilor juridice asupra existenţei noţiunilor care o justifică şi, în absenţa lor, de a dispune persoana în libertate.
CEDH, Schisser vs. Elveţia, hot.din 4 decembrie 1979 (cameră) în V.Berger, Jurisprudenţa, et.III, p. 81, 82
Un control judiciar al atingerilor aduse de executiv dreptului la libertate al unui individ constituie un element esenţial al garanţiei prevăzute de art. 5 parag.3. Pentru ca un „magistrat” să poată fi considerat ca exercitând „funcţiuni judiciare”, în sensul acestei dispoziţii, el trebuie să îndeplinească anumite condiţii, care reprezintă, pentru persoana deţinută, garanţii împotriva arbitrariului sau a privării nejustificate de libertate. Astfel, „magistratul” trebuie să fie independent faţă de executiv şi faţă de părţi. Sub acest aspect, aparenţele obiective de la momentul deciziei asupra detenţiei sunt pertinente. Dacă apare, la acest moment, că magistratul poate interveni în procedura penală ulterioară în calitate de parte care exercită acţiunea penală, independenţa şi imparţialitatea sa poate fi puse în discuţie.
Magistratul trebuie să îl audieze personal pe individul prezentat în faţa lui şi să se pronunţe pe baza criteriilor de drept asupra existenţei unor motive justificând detenţia, iar, în lipsa lor, trebui să aibă puterea să ordone, cu forţă obligatorie, eliberarea celui deţinut.
Instanţa europeană constată că, judecătorul de instrucţie, la momentul terminării anchetei preliminare, redactează o decizie finală care face o descriere sumară a faptelor, dă o calificare juridică infracţiunilor şi indică dispoziţiile penale aplicabile. În mod evident, această decizie nu are decât rolul să orienteze instanţa judecătorească, având un simplu caracter declarator.
Totuşi, în procedura care urmează în faţa tribunalului de district, nu este depus nici un act oficial de acuzare şi nici un membru al Ministerului Public nu este prezent la proces. În schimb, judecătorul de instrucţie este acela care, în decizia sa finală, rezumă faptele şi indică încadrarea juridică, element de pornire în derularea procedurii la tribunalul de district. Prin urmare, decizia judecătorului de instrucţie, ca atare, conţine elemente importante ale unui act de inculpare şi, în fapt, îndeplineşte rolul acestuia.
Aşa fiind, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată că, la momentul în care judecătorul de instrucţie a decis privarea de libertate a reclamantului, a reieşit că, în cazul în care cauza ar fi fost deferită tribunalului de district, judecătorul care a ordonat arestarea preventivă ar fi putut să intervină în procedura penală ulterioară în calitate de parte care exercită acţiunea penală.
CEDH, S. a II-a, Cameră, Cauza H.B. vs. Elveţia hot. din 5 aprilie 2001. Vezi şi: CEDH, Huber vs. Elveţia hot. din 23 octombrie 1990; Assenov ş.a., vs. Bulgaria, hot 28 octombrie 1998, în Hotărâri ale CEDH, culegere selectivă, Polirom, 2000, p.572 şi urm.
(PARTICIPARE OBLIGATORIE. EXPROPRIERE)
Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, participarea procurorului la judecarea cauzelor privind exproprierea bunurilor imobile este obligatorie.
C.S.J., s.civ.,dec. nr. 1613 din 12 mai 2000, Bul.jud., 105
(PARCHET. PLÂNGERILE PENALE. CONTENCIOS ADMINISTRATIV )
Obligarea parchetului C.A. de a răspunde la plângerile penale adresate P.C.S.J., prin acela, este inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ pentru că parchetul nu este un organ administrativ .
Ca atare, instanţa de contencios nu poate obliga la formularea unui răspuns.
C.S.J., s.civ.,dec. nr. 1369 din 29 august 1996, dos. nr. 668/1996, în „Pro lege” nr. 3/1997, p.100-101
(ANULAREA ACTULUI COMERCIAL.LIPSA LEGITIMITĂŢII PARCHETULUI)
Din interpretarea art. 45 C.pr.civ., rezultă clar că procurorul nu are legitimare activă în cauză pentru a solicita instanţei anularea unor clauze din statutul unei S.R.L.
C.S.J., s.com.,dec. nr. 935 din 13 iunie 1996, în „Pro Lege” nr. 4/1997, p.138-139
(PROCUROR. CONCLUZII OBLIGATORII. CERCETARE)
Pricinile având ca obiect acordarea personalităţii juridice pentru fundaţii se cercetează cu concluziile obligatorii ale minstrului-competent şi ale Ministerului Public (art. 89, L. nr. 21/1924, dispoziţii de natură publică cf. art. 106 din aceiaşi lege).
C.S.J.., S. civ., dec. nr. 111 din 19 ianuarie 1999
(CĂI DE ATAC.RECURS.PROCUROR)
Dacă sentinţa primei instanţe a fost atacată numai de pârât – statul român- procurorul neformulând apel şi achiesând aşadar, la soluţia instanţei de fond, confirmată în apel, nu mai poate omisso medio, peste calea apelului, s-o deducă judecăţii recursului.
C.S.J., S. civ.,dec. nr. 3282 din 2 septembrie 1998
Vezi: Ordinul legii; Pedeapsă; Recurs; Minister Public; Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; Urmărire penală.
PROCURORUL IERARHIC SUPERIOR
În virtutea principiului subordonării ierarhice, urmărirea penală poate fi efectuată şi de procurorul ierarhic superior
Trib. Supr.,dec. îndrumare III din 18 aprilie 1953, C. D. 1952-1954, vol. I,28
Notă:-Supunerea ierarhică priveşte numai actele scrise, nu şi concluziile orale ale procurorului (R. Garroud, Donedieu de Varbres, P. Bouzat, J. Pinatel, G. Levasseur, V. Manzini, N. Volonciu, vol. I, p. 235).
– Toţi membrii parchetului conservă libertatea cuvântului. Este ceea ce se exprimă sub forma adagiului la plume est serve, mais la parole est libre, ceea ce semnifică că dacă procurorul este ţinut să pună concluzii în sensul în care îi este indicat, la audiere îi este permis, în schimb, să exprime liber gândirea sa, pe argumentul respectării scrupulelor lor de conştiinţă.
(Roger Perrot, Institutions judiciaires, 7e ed, Montchestien, 1995, p.446).
– Nicolae Cochinescu, Atribuţiile procurorului în luarea măsurilor preventive şi a altor măsuri procesuale, „R.D.P.” nr. 2/2000, p. 28.
-A. Luha, „Pro lege” nr. 2/1997, p. 31
– D. Ciuncan, „Dreptul” nr. 7/1997, p. 60
PARTICIPARE LA ŞEDINŢELE DE JUDECATĂ
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 315 alin. 1 teza II C. pr. pen..
Prevederile art. 315 alin. 1 C. pr. pen., care reglementează participarea procurorului la şedinţele de judecată ale judecătoriilor, au următorul conţinut: „Procurorul este obligat să participe la şedinţele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 2 ani sau mai mare, în cauzele în care vreunul din inculpaţi se află în stare de detenţie sau este minor, precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii. La şedinţele de judecată privind alte infracţiuni, procurorul participă când consideră necesar.”
Autorul excepţiei consideră că prin prevederile tezei a doua a art. 315 alin. 1 C. pr. pen.se creează un regim procesual diferit de acela din cauzele în care procurorul participă în mod obligatoriu la judecată. Se porneşte de la premisa că prin participarea sa la judecată procurorul influenţează totdeauna decizia pe care o adoptă judecătorul, astfel încât, atunci când procurorul nu participă la judecată, deoarece consideră că nu este necesară participarea sa, se creează o situaţie de inegalitate. De aceea, teza criticată este considerată ca fiind contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 315 alin. 1 C. pr. pen., prin decizia nr. 30 din 1 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001. Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, cu motivarea că procurorii participă la judecată potrivit voinţei legiuitorului exprimate în dispoziţiile art. 315 alin. 1 C. pr. pen., norme procedurale care, conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, „sunt stabilite de lege”. Totodată, Curtea a constatat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât în speţă nu este vorba despre egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ci este pusă în discuţie o reglementare legală care priveşte participarea procurorului la şedinţele de judecată. Neparticiparea procurorului la judecată în unele cazuri nu înseamnă o inegalitate în drepturi a părţilor din asemenea cazuri în raport cu părţile din cauzele în care participă procurorul, deoarece nici Constituţia şi nici convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului nu prevăd „dreptul la procuror”, aşa cum este precizat dreptul la apărare.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 30/2001 îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 315 alin. 1 teza a doua C. pr. pen.urmează să fie respinsă. . .
Curtea Constituţională, dec. nr. 40 din 30 ianuarie 2003, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.109 din 20 februarie 2003
PROCURORUL IERARHIC SUPERIOR
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28 alin. 3 teza întâi din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul conţinut:
– Art. 28 alin. 3 teza întâi: „Procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor în subordine […].”
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 131 alin. (1), care au următorul conţinut:
– Art. 131 alin. (1): „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt incluse în capitolul I – „Dispoziţii comune” al titlului III – „Ministerul Public” şi prevăd posibilitatea procurorului ierarhic superior de a îndeplini oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine.
În opinia autorului, posibilitatea parchetului de pe lângă tribunal de a efectua activitatea de supraveghere pentru o infracţiune care, conform dispoziţiilor C. pr. pen., urmează a fi judecată în primă instanţă de judecătorie şi de a sesiza instanţa prin rechizitoriu echivalează cu adăugarea la principiile constituţionale ale activităţii procurorilor, menţionate mai sus, a încă unui principiu, acela al subordinii ierarhice, caracteristic organizării şi funcţionării vechii procuraturi, care a fost înlăturat o dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991.
În examinarea criticilor formulate, Curtea reţine că principiul subordonării ierarhice sau al unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public constituie o aplicare a prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţie şi semnifică legătura existentă între membrii Ministerului Public, în virtutea căreia sunt obligaţi să se supună şefilor lor, adică să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unor acte care intră în competenţa lor, din ordinul acestora.
În virtutea organizării ierarhice, dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine. Procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile procurorilor din subordine şi să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora, dacă sunt contrare legii.
Acest principiu diferenţiază acţiunea magistraţilor procurori de cea a magistraţilor judecători şi se justifică prin rolul Ministerului Public în asigurarea aplicării unitare a legii.
Aşadar, dispoziţia legală ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu contravine art. 131 alin. (1) din Constituţie şi nici unei alte norme consacrate prin Legea fundamentală, ci constituie o regulă de procedură, pe care legiuitorul are libertatea să o adopte, în conformitate cu art. 125 alin. (3) din Constituţie. Prevederile legale criticate nu aduc atingere temeiului constituţional invocat, ci, dimpotrivă, dezvoltă principiul controlului ierarhic în activitatea procurorilor, reprezentând totodată o garanţie a respectării dispoziţiilor constituţionale.
În sfârşit, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 28 alin. 3 teza întâi din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, prin decizia nr. 293 din 5 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 4 decembrie 2002, în sensul că nu contravine Legii fundamentale.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 293/2002 îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 28 alin. 3 teza întâi din Legea nr. 92/1992, republicată, urmează a fi respinsă. . .
Curtea Constituţională, dec. nr. 137 din 3 aprilie 2003, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.316 din 12 mai 2003
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.