RĂSPUNDEREA PENALĂ A PARLAMENTARILOR ŞI A MEMBRILOR GUVERNULUI

Doctrină şi jurisprudenţă penală,2004…

RĂSPUNDEREA PENALĂ A PARLAMENTARILOR ŞI A MEMBRILOR GUVERNULUI

Notă: – D. Ciuncan, „Pro lege” nr. 1/1998, 42; „Dreptul” nr. 1/1995

– M. Enache, „Dreptul” nr. 9/1997, 3

– D. Pavel,  „R.D.P.” nr. 3/1997, p. 18

– A. Tuculeanu, „Dreptul” nr. 7/1995, p.12

– D. Mihai,  „R.D.P.” nr. 1/1997, p. 75

– V. Pop, Din nou despre răspunderea penală a membrilor guvernului,  „R.D.P.” nr. 1/1998, p. 28

– V. Prisăcaru, Tratat: în prezent, membrii Guvernului nu pot fi traşi la răspundere penală pentru activitatea diplomatică şi actele emise în exerciţiul funcţiilor lor (p.94).

Contrar P. Negulescu, Curs de drept constituţional român, p.435-453 cit.apud D. Ciuncan, Răspunderea penală a parlamentarilor şi a membrilor Guvernului, „Dreptul” nr. 1/1995, p.49-50

– Rezoluţia PG 15.5.97: se menţine rez.de începere a urm.pen. fost ministru

– Păuniţa Turcu, Imunitatea parlamentară, C.I.D.S.P., Bucureşti, 1997

– Suspendarea imunităţii parlamentare (art. 149 Regulam. Senatului – H.S.11(94) este o modalitate ce nu se regăseşte în general într-un regim democratic, întrucât este contrară însăşi imunităţii parlamentare.

Curtea Constituţională, dec. nr. 46/1994; dec. nr. 45/1994

– Ridicarea imunităţii nu este decât un procedeu prin care parlamentul este pus într-o situaţie egală cu ceilalţi cetăţeni (V. Stoica, în „România liberă” 28 februarie 1997).

– Legea asupra responsabilităţii ministeriale de 2 mai 1979 stabilea un principiu general de drept că toate dispoziţiile legilor penale ordinare relative la infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici în exerciţiul funcţiunilor lor sau de particulare se aplicau şi miniştrilor.

Acest principiu este înscris în art. 16 alin. 1 al Constituţiei: toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări:

Legea din 1879 a fost suspendată prin D-l 3963 din 27.9.1940 pentru funcţionarea comisiilor de pe lângă Preşedinţia C.M. şi a comisiilor de judecată şi aşa a rămas (V. Prisăcaru, Tratat de drept adm. rom. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p.93).

L. min. din 2 mai 1879 (M.Of. nr. 98) este abrogată expres la pct. 11 din Decretul nr.417 din 16 noiembrie 1949 (şi cu modificările ce se aduseseră legii prin D.2171, M.120 din 21 august 1918 şi prin D.2961 M.170 din 20 octombrie 1918).

– „Ceea ce protejează Constituţia este mandatul, iar nu persoana acestora”.

(T. Drăganu, Drept constituţional şi instituţii politice, tratat elementar, vol. II, Lumina Lex,Bucureşti,, 1998, p.218 contrar I. Vida, Comentariu, în „Constituţia României comentat şi adnotat”, p. 162);

Pentru limitarea garanţiei:

– C. Turianu, Este necesară simplificarea procedurii de ridicare a imunităţii, „România liberă”, 30 decembrie 1996;

– „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale poate fi suspendat datorită unei dispoziţii legale care împiedică fie punerea în mişcare a acţiunii penale, fie continuarea procesului penal.

Asemenea dispoziţii legale sunt, de exemplu, cele referitoare la imunitatea deputaţilor MAN, pe timpul cât durează mandatul acestora sau cele potrivit cărora procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia de a dispune suspendarea urmăririi penale …”

(V. Papadopol, Comentariu, în Colectiv „Codul penal al RSR comentat şi adnotat”, Partea generală, Editura Ştiinţifică, Bucuresti, 1972, p.648);

– V. Pop, Imunitatea parlamentară. Aspecte teoretice şi practice, „R.D.P.” nr. 1/1992, p. 56;

– Şt. Deaconu, Imunitatea parlamentară, atribut al funcţiei şi nu al persoanei, „Dreptul” nr. 5/1999, p. 37.

– V. Pop, Imunitatea parlamentară. Examen teoretic al practicii parlamentare, „R.D.P.” nr. 1/2000, p. 81

– Dorin Ciuncan, Cercetarea, reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecată în cazuri derogării de la procedura de drept comun, „Pro lege” nr. 3/2000, p. 41

– Viorel Paşca, Imunitatea parlamentară, „Dreptul” nr. 7/2000, p. 12

– dr. Viorel Paşca, Imunitatea parlamentară între inviolabilitatea şi iresponsabilitate, PCA Timişoara, 15/2000, p. 15

Iresponsabilitatea este perpetuă nu numai pe perioada mandatului, ci şi după. În schimb, ceea ce excede exerciţiul mandatului nu intră sub incidenţa acestei imunităţi.

Inviolabilitatea parlamentară nu suprimă represiunea penală, ci întârzie momentul judecăţii, în scopul de a nu abate un parlamentar de la exerciţiul funcţiei sale. Mai exact spus, întârzie momentul trimiterii în judecată sau al cercetării judecătoreşti.

Dacă trimiterea în judecată s-a făcut anterior dobândirii calităţii de parlamentar, evident că se aplică dreptul comun.

În cazul în care nu s-a dispus trimiterea în judecată a persoanei care, ulterior, a devenit parlamentar, îşi vor găsi aplicarea prevederile art. 69 din Constituţie (D. Ciuncan, „Dreptul” nr. 1/1995, p.48).

– Imunitatea de jurisdicţie interzice doar începerea urmăririi penale până în momentul în care una dintre cele trei entităţi cere declanşarea procedurii penale sau până la încetarea funcţiei de ministru (în cadrul termenului de prescripţie).

– Parlamentul, constituit în Înalta Curtea de Justiţie urmăreşte acuzaţia miniştrilor (art. 12, L.franceză din 16 iulie 1875, apud Garraud, p.636).

– Întrebarea ce se pune este: jurisdicţia de judecată se limitează doar a stabili pedeapsa dacă senatorul era el însuşi curte sau este vorba doar de o autorizare prealabilă, garanţie politică şi administrativă?

– Corneliu Turianu, Discuţie în legătură cu eventuala modificare a reglementării imunităţii parlamentare şi a şefului statului, „Dreptul” nr. 7/2001, p.26.

– O. Rădulescu, Paula Rosenberg, Amalia Tudor, Imunitatea parlamentară, „Dreptul” nr. 11/2002, p.192

– D. Ciuncan I, V. Pătulea II, Observaţii în legătură cu procedura punerii sub urmărire penală a membrilor Guvernului, „Dreptul” nr. 7/2002, p. 162