Recomandarea CM/Rec(2010)12 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile

Recomandarea CM/Rec(2010)12
a Comitetului Miniştrilor către statele membre
cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile

(adoptată de Comitetul Miniştrilor în 17 Noiembrie 2010,
la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaţilor miniştrilor)

Capitolul I – Aspecte generale

Domeniul de aplicare a recomandării

1. Această recomandare este aplicabilă tuturor persoanelor care exercită funcţii judiciare, inclusiv celor care se ocupă de probleme constituţionale.

2. Dispoziţiile prevăzute în prezenta recomandare se aplică şi judecătorilor neprofesionişti, cu excepţia cazului în care reiese în mod clar din context că acestea se aplică numai judecătorilor profesionişti.

Independenţa justiţiei şi nivelul la care trebuie ea garantată

3. Scopul independenţei, astfel cum este prevăzut în articolul 6 al Convenţiei, este de a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea dreptului şi fără nici o influenţă nepotrivită.

4. Independenţa individuală a judecătorilor este garantată de independenţa sistemului judiciar în ansamblul său. În acest sens, independenţa judecătorilor este un aspect fundamental al statului de drept.

5. Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluţiona în mod imparţial cauzele, în conformitate cu legea şi cu propria apreciere a faptelor.

6. Judecătorii trebuie să aibă puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a-şi îndeplini sarcinile lor şi pentru a menţine autoritatea lor şi prestigiul instanţei. Toate persoanele care au legătură cu un caz, inclusiv organismele publice sau reprezentanţii lor, trebuie să se supună autorităţii judecătorului.

7.  Independenţa judecătorului şi a justiţiei trebuie să fie înscrise în Constituţie sau la cel mai înalt nivel legal posibil în statele membre, şi să facă apoi obiectul unor cu reguli mai specifice la nivel legislativ.

8. În cazul în care judecătorii consideră că independenţa lor este ameninţată, ei ar trebui să poată recurge la un consiliu judiciar sau la o altă autoritate independentă, ori ei ar trebui să dispună de mijloace efective de remediere.

9. Unui judecător individual nu i se poate lua un caz fără un motiv just. O decizie de desesizare de un caz a unui judecător ar trebui să fie luată pe baza unor criterii obiective, prestabilite şi în urma unei proceduri transparente, de către o autoritate din cadrul sistemului judiciar.

10. În cazuri individuale, numai judecătorii înşişi ar trebui să se pronunţe asupra competenţei lor, aşa cum este definită ea prin lege.

Capitolul II – Independenţa externă

11. Independenţa externă a judecătorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul personal al judecătorilor, ci în interesul Statului de drept şi al persoanelor care solicită şi aşteaptă o justiţie imparţială. Independenţa judecătorilor trebuie să fie considerată ca o garanţie a libertăţii, a respectării drepturilor omului şi a aplicării imparţiale a legii. Imparţialitatea şi independenţa judecătorilor sunt esenţiale pentru a garanta egalitatea părţilor în faţa instanţelor.

12. Sub rezerva respectării independenţei lor, judecătorii şi sistemul judiciar trebuie să menţină relaţii de muncă constructive atât cu instituţiile şi autorităţile publice implicate în gestionarea şi administrarea instanţelor, cât şi cu profesioniştii ale căror atribuţii sunt legate de activitatea judecătorilor, pentru a permite o justiţie efectivă şi eficientă.

13. Trebuie luate toate măsurile necesare pentru a respecta, proteja şi promova independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

14. Legea trebuie să prevadă sancţiuni împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii într-un mod nepotrivit.

15. Hotărârile trebuie să fie motivate şi pronunţate în mod public. Nu ar trebui să existe vreun alt mod în care judecătorii să fie obligaţi să îşi justifice hotărârile.

16. Deciziile judecătorilor nu pot face obiectul vreunei reanalizări, în afara procedurilor de atac sau de redeschidere a cauzei, aşa cum sunt ele prevăzute de lege.

17. Cu excepţia deciziilor privind amnistia, graţierea sau altor măsuri similare, puterile executivă şi legislativă nu pot lua decizii care să invalideze hotărâri judecătoreşti.

18. Dacă comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţia lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care îşi manifestă intenţia lor de a formula o cale de atac.

19. Procedurile judiciare şi problemele privind administrarea justiţiei sunt de interes public. Dreptul la informare cu privire la acestea trebuie exercitat ţinându-se seama de limitele impuse de independenţa justiţiei. Trebuie încurajată crearea de posturi de purtător de cuvânt sau servicii de ştiri şi comunicare aflate în responsabilitatea instanţelor sau a consiliilor judiciare ori ale altei autorităţi independente. Judecătorii ar trebui să fie reţinuţi în relaţiile lor cu mass-media.

20. Judecătorii, care sunt parte a societăţii pe care o deservesc, nu pot administra justiţia într-o manieră efectivă fără încredere din partea publicului. Ei trebuie să se informeze despre aşteptările societăţii cu privire la sistemul judiciar şi despre nemulţumirile la adresa funcţionării sale. La acestea ar contribui existenţa unor mecanisme permanente de obţinere a unor astfel de reacţii, înfiinţate de consiliile judiciare sau de alte autorităţi independente.

21. Judecătorii pot exercita activităţi şi în afara funcţiei lor. Pentru a evita conflictele reale sau aparente de interese, participarea lor la aceste activităţi ar trebui limitată la activităţile compatibile cu imparţialitatea şi independenţa lor.

Capitolul III – Independenţa internă

22. Principiul independenţei justiţiei presupune independenţa fiecărui judecător în parte în exercitarea funcţiilor judiciare. Judecătorii trebuie să ia decizii în mod independent şi imparţial şi să poată acţiona fără nici un fel de restricţii, influenţe nepotrivite, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicţiilor nu poate aduce atingere independenţei individuale.

23. Instanţele superioare nu pot adresa judecătorilor instrucţiuni cu privire la modul în care ei ar trebui să decidă în cazuri individuale, cu excepţia procedurilor prejudiciale/preliminare sau când decid în căile de atac, potrivit legii.

24. Repartizarea cazurilor într-o instanţă judecătorească trebuie să se facă după criterii obiective prestabilite, în scopul de a proteja dreptul la un judecător independent şi imparţial. Aceasta nu ar trebui să fie influenţată de dorinţa vreuneia dintre părţi sau a altcuiva interesat în rezultatul cauzei.

25. Judecătorii trebuie să fie liberi să înfiinţeze şi să adere la organizaţii profesionale ale căror obiective sunt garantarea independenţei lor, să apere interesele lor şi să promoveze Statul de drept.

Capitol IV – Consiliul judiciar

26. Consiliile judiciare sunt organisme independente, stabilite prin lege sau prin constituţie, care să garanteze independenţa puterii judecătoreşti şi a judecătorilor individual şi care să promoveze astfel funcţionarea eficientă a sistemului judiciar.

27. Nu mai puţin de jumătate din membrii unor asemenea consilii trebuie să fie judecători aleşi de către colegii lor de la toate nivelurile sistemului judiciar şi cu respectarea pluralismului în interiorul sistemului judiciar.

28. Consiliile judiciare trebuie să demonstreze cel mai înalt grad de transparenţă faţă de judecători şi societate, prin dezvoltarea unor proceduri prestabilite şi prin decizii motivate.

29. În exercitarea atribuţiilor lor, consiliile judiciare nu trebuie să interfereze cu independenţa individuală a fiecărui judecător.

Capitolul V − Independenţa, eficienţa şi resursele

30. Eficienţa judecătorilor şi a sistemelor judiciare este o condiţie necesară pentru protecţia drepturilor fiecărei persoane, în conformitate cu exigenţele articolului 6 din Convenţie, pentru certitudine juridică şi pentru încrederea publicului în Statul de drept.

31. Eficienţa înseamnă adoptarea unor decizii de calitate într-un termen rezonabil şi având la bază o examinare echitabilă a elementelor de la dosar. Fiecărui judecător îi revine obligaţia de a asigura gestionarea în mod eficient a cazurilor care le revin spre soluţionare, inclusiv punerea în executare a deciziilor când aceasta ţine de competenţa lor.

32. Autorităţile responsabile pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar sunt obligate să creeze judecătorilor condiţii care să le permită să îşi îndeplinească misiunea lor şi pot pretinde eficienţă protejând totodată şi respectând independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.

Resurse

33. Fiecare stat trebuie să aloce instanţelor de judecată resurse, instalaţii şi echipamente adecvate, care să permită funcţionarea acestora în conformitate cu standardele stabilite în articolul 6 al Convenţiei şi care să permită judecătorilor să îşi desfăşoare activitatea în mod eficient.

34. Judecătorii trebuie să primească informaţiile de care au nevoie pentru a lua măsuri procedurale pertinente, când acestea au implicaţii de natură financiară. Puterea unui judecător de a adopta o hotărâre într-un caz individual nu trebuie să fie limitată doar la cerinţa de a uza resursele în modul cel mai eficient.

35. Instanţele ar trebui să aibă un număr suficient de judecători şi personal auxiliar instruit în mod corespunzător.

36. Pentru a preveni şi reduce supraîncărcarea instanţelor, trebuie luate măsuri în concordanţă cu independenţa judecătorească prin care să fie atribuite sarcini non-judiciare altor persoane calificate.

37. Utilizarea sistemelor electronice de gestionare a dosarelor şi a tehnologiilor de comunicare în sistem informatic ar trebui să fie promovate de autorităţi şi de judecători, şi tot astfel să încurajeze utilizarea lor generalizată în instanţele de judecată.

38. Ar trebui luate toate măsurile necesare pentru siguranţa judecătorilor. Aceste măsuri pot consta în protejarea instanţelor şi a judecătorilor care pot fi sau care sunt victime ale ameninţărilor sau actelor de violenţă.

Moduri alternative de soluţionare a litigiilor

39. Trebuie promovate mecanisme alternative de soluţionare a litigiilor.

Administrarea instanţelor

40. Consiliile judiciare, acolo unde există, sau alte autorităţi independente care au responsabilitatea administrării instanţelor judecătoreşti, instanţelor înseşi şi/sau organizaţiile profesionale a judecătorilor pot fi consultate în procedura de elaborare a bugetului sistemului judiciar.

41. Judecătorii trebuie să fie încurajaţi să se implice în administrarea instanţelor judecătoreşti.

Evaluare

42. Pentru a contribui la administrarea eficientă a justiţiei şi a îmbunătăţi continuu calitatea sa, statele membre pot institui sisteme de evaluare a judecătorilor de către autorităţi judiciare, în conformitate cu punctul 58.

Dimensiunea internaţională

43. Statele trebuie să furnizeze instanţelor judecătoreşti mijloacele adecvate pentru îndeplinirea atribuţiilor în mod eficient în cazurile cu dimensiuni internaţionale sau cu elemente de extraneitate, precum şi pentru a favoriza cooperarea internaţională şi relaţiile dintre judecători.

Capitolul VI – Statutul judecătorului

Selecţie şi carieră

44. Deciziile privind selecţia şi cariera judecătorilor trebuie să se întemeieze pe criterii obiective prestabilite de lege sau de către autorităţile competente. Astfel de decizii trebuie să se bazeze pe merit, având în vedere calificările, abilităţile şi capacitatea necesară pentru a judeca prin aplicarea legii în acelaşi timp cu respectarea demnităţii umane.

45. Judecătorii sau candidaţii pentru a deveni judecători nu pot fi supuşi vreunei discriminări pe niciun motiv, cum ar fi cele legate de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, asocierea cu o minoritate naţională, avere, dizabilitate, naştere, orientare sexuală sau orice altă situaţie. Nu este considerată ca fiind discriminatorie cerinţa ca un judecător sau un candidat pentru funcţia judiciară să fie cetăţean al statului în cauză.

46. Autoritatea care ia decizii privind selecţia şi cariera judecătorilor trebuie să fie independentă de puterile executivă şi legislativă. Pentru garantarea independenţei sale, cel puţin jumătate din membrii acestei autorităţi trebuie să fie judecători aleşi de către colegii lor.

47. Cu toate acestea, în cazul în care reglementările constituţionale sau legale prevăd că şeful statului, guvernul sau puterea legislativă poate lua decizii referitoare la selectarea şi cariera judecătorilor, trebuie abilitată o autoritate independentă şi competentă, în componenţa căreia să fie în majoritate membri din sistemul judiciar (fără a aduce atingere normelor aplicabile la consiliile judiciare cuprinse în capitolul IV) care să facă recomandări sau emite avize pe care autoritatea competentă în privinţa numirii să le urmeze în practică.

48. Modul de alcătuire a autorităţilor independente de care se menţionează la punctele 46 şi 47 ar trebui să asigure cea mai largă reprezentare posibilă. Procedurile lor trebuie să fie transparente, iar motivele care au stat la baza deciziilor să fie puse la dispoziţia candidaţilor care formulează o asemenea cerere. Un candidat respins trebuie să aibă dreptul de a contesta decizia sau cel puţin procedura prin care a fost luată decizia.

Mandat şi inamovibilitate

49. Siguranţa mandatului şi inamovibilitatea sunt elemente cheie ale independenţei judecătorilor. În consecinţă, judecătorii ar trebui să aibă garantat mandatul până la o vârstă obligatorie de pensionare, unde aceasta există.

50. Condiţiile de exercitare a funcţiei judiciare trebuie să fie stabilite prin lege. Unei numiri permanente nu i se poate pune capăt decât numai în cazuri de încălcări grave ale reglementărilor de natură disciplinară sau penală stabilite prin lege, sau în cazul în care judecătorul nu mai poate exercita atribuţiile judiciare. O pensionare anticipată poate fi posibilă numai la cererea judecătorului în cauză sau numai pe motive medicale.

51. În cazul în care recrutarea se face pentru o perioadă de probă sau pentru o perioadă determinată, decizia de confirmare sau de reînnoire a numirii ar trebui să fie luate în conformitate cu punctul 44, astfel încât să se asigure că independenţa justiţiei este respectată pe deplin.

52. Un judecător nu poate fi renumit sau mutat într-o altă funcţie judiciară fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor de sancţionare disciplinară sau de reformare a organizării sistemului judiciar.

Remuneraţie

53. Regulile principale ale regimului de remunerare pentru judecători profesionişti trebuie stabilite prin lege.

54. Remunerarea judecătorilor trebuie să fie pe măsura rolului şi responsabilităţilor lor, şi să aibă un nivel suficient pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influenţeze deciziile. Trebuie să existe garanţii pentru menţinerea unei remuneraţii rezonabile în caz de boală, concediu de maternitate sau de paternitate, precum şi pentru plata unei pensii pentru limită de vârstă, care ar trebui să fie raportate în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exerciţiu. Trebuie introduse dispoziţii legale specifice care să instituie o măsură de protecţie împotriva unei reduceri a remuneraţiei care ar viza în mod specific judecătorii.

55. Trebuie evitate sistemele în care remuneraţia de bază a judecătorilor depinde de performanţă, căci s-ar putea crea dificultăţi pentru independenţa judecătorilor.

Pregătire

56. Judecătorii ar trebui să beneficieze de o formare teoretică şi practică iniţială şi continuă, finanţată în întregime de stat. Aceasta trebuie să includă probleme economice, sociale şi culturale legate de exercitarea atribuţiilor judiciare. Intensitatea şi durata pregătirii ar trebui să fie stabilite în funcţie de experienţa profesională anterioară.

57. O autoritate independentă ar trebui să se asigure, în deplină conformitate cu autonomia activităţii de învăţământ, că programele de formare iniţială şi continuă respectă cerinţele de deschidere, competenţă şi imparţialitate inerente atribuţiilor judiciare.

Evaluare

58. În cazul în care autorităţile judiciare stabilesc sisteme de evaluare a judecătorilor, asemenea sisteme ar trebui să se bazeze pe criterii obiective. Acestea ar trebui să fie făcute publice de către autoritatea judiciară competentă. Procedura ar trebui să permită judecătorilor să-şi exprime punctul lor de vedere asupra propriei activităţi şi asupra evaluării acestor activităţi, precum şi de a contesta evaluările în faţa unei autorităţi independente sau a unei instanţe.

Capitolul VII – Îndatoriri şi responsabilităţi

Îndatoriri

59. Judecătorii trebuie să protejeze drepturile şi libertăţile tuturor persoanelor, în mod egal, cu respectarea demnităţii lor în desfăşurarea procedurilor judiciare.

60. Judecătorii trebuie să acţioneze independent şi imparţial în toate cazurile, asigurându-se că toate părţile sunt audiate în mod echitabil şi, dacă e necesar, să explice părţilor aspecte procedurale. Judecătorii ar trebui să acţioneze şi să fie percepuţi ca acţionând liber de orice influenţă externă nepotrivită în procedurile judiciare.

61. Judecătorii trebuie să judece cazurile care le sunt încredinţate. Aceştia ar trebui să se abţină sau să refuze să judece numai pentru motive justificate, şi nu în alte condiţii.

62. Judecătorii trebuie să trateze fiecare caz cu diligenţă şi într-un termen rezonabil.

63. Judecătorii trebuie să îşi motive hotărârile într-un limbaj clar şi uşor de înţeles.

64. Judecătorii trebuie, în cazurile adecvate, să încurajeze părţile să ajungă la înţelegeri pe cale amiabilă.

65. Judecătorii trebuie să îşi actualizeze şi să îşi dezvolte cunoştinţele, în mod regulat.

Responsabilitate şi proceduri disciplinare

66. Nu poate fi antrenată răspunderea civilă sau disciplinară a unui judecător pentru modul de interpretare a legii, apreciere a faptelor sau evaluare a probelor, cu excepţia cazurilor de rea-credinţă şi gravă neglijenţă.

67. Numai statul, în caz că a plătit o compensaţie, poate să încerce să stabilească răspunderea civilă a unui judecător, prin acţiune în justiţie.

68. Nu poate fi antrenată răspunderea penală a unui judecător pentru modul de interpretare a legii, apreciere a faptelor sau evaluare a probelor, cu excepţia cazurilor de rea-credinţă.

69. Procedurile disciplinare pot fi demarate în cazul în care judecătorii nu reuşesc să îşi îndeplinească obligaţiile într-o manieră eficientă şi adecvată. Aceste proceduri ar trebui să fie efectuate de către o autoritate independentă sau o instanţă judecătorească, cu toate garanţiile unui proces echitabil şi care să îi asigure judecătorului dreptul de a contesta decizia şi sancţiunea. Sancţiunile disciplinare trebuie să fie proporţionale cu abaterea comisă.

70. Judecătorii nu trebuie să fie responsabili personal în cazul în care decizia lor este infirmată sau modificată într-o cale de atac.

71. Atunci când nu exercită funcţii judiciare, judecătorii sunt responsabili civil, penal sau administrativ potrivit dreptului comun.

Capitolul VIII – Etica judecătorilor

72. Judecătorii trebuie să se ghideze în activitatea lor de principii etice de conduită profesională. Aceste principii includ nu numai îndatoriri care pot fi sancţionate prin măsuri disciplinare, ci şi îndrumări date judecătorilor cu privire la modul lor de a se comporta.

73. Aceste principii ar trebui să fie enunţate în codurile de etică judiciară care ar trebui să menţină încrederea publicului în judecători şi puterea judecătorească. Judecătorii ar trebui să joace un rol major în elaborarea acestor coduri.

74. Judecătorii ar trebui să poată solicita sfaturi în materie de etică unui organism din cadrul sistemului judiciar.