DREPTUL LA PROTEJAREA PROPRIEI IMAGINI

Imaginea exprimă caracteristicile exterioare, fizice ale persoanei, și nu însușiri comportamentale. Este vorba de trăsăturile fizice ale persoanei, iar noțiunea a fost extinsă și la voce, care este considerată a fi un atribut al personalității. D.Pavel, C.Turianu, Calomnia prin presa, Ed. Șansa, 1996  

 Natura juridică a dreptului la propria imagine este controversată. Opinia dominantă este aceea potrivit căreia acest drept deriva din dreptul la viață privată, respectul acesteia presupunând și respectul imaginii fiecărei persoane. https://nomenius.ro/dreptul-la-propria-imagine. Dreptul la propria imagine are anumite particularități care îi imprimă o anumită independență față de dreptul la viată privată. După cum s-a remarcat, „nu se poate pune semnul egalității intre faptele cere lezează dreptul la propria imagine si cele care lezează viața privată, deoarece nu este exclus ca intre imaginea reproșată si viața privată să nu existe nici o legătură” P. Andrei, E. Safta-Romano, Protecția juridică a dreptului la propria imagine, „Dreptul” nr.5-6/1993, p.49

 Constituţia României limitează, prin art. 30 alin. (6), exercițiul libertății de gândire si de exprimare, potrivit căruia libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Art. 26 din Constituţia României recunoaște dreptul la viața intimă, familială si privată: „Autoritățile publice respectă şi ocrotesc viața intimă, familială şi privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile şi libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”, acesta fiind în strânsă legătură cu principiul inviolabilității domiciliului (art. 27) şi al secretului corespondenței (art. 28).https://avocativan.ro/respectarea-vietii-private

Dreptul la imagine este reglementat în art. 73 din Codul civil ca fiind un drept fundamental nepatrimonial care se bazează pe asigurarea respectului față de autonomia personală și integritatea individuală în societate. Acesta are ca scop protejarea identității persoanei, a vieții sale intime, a relațiilor sale personale și se referă la controlul pe care o persoană îl are asupra utilizării propriei imagini în spațiul public. Prin art. 257 Cod civil, legiuitorul a recunoscut dreptul la imagine și persoanelor juridice. https://nexumlegal.ro/dreptul-la-imagine-cand-ne-este-incalcat-si-cum-ni-l-putem-proteja/

Noul Cod penal sancționează și instalarea unor dispozitive de supraveghere în locuința persoanelor subiect pasiv al acestor infracțiuni. Răspunderea penală pentru aceste fapte este atrasă prin mecanisme ținând de protecția dreptului la viață privată, așa cum acesta a fost definit în art. 8 CEDO, art. 26 din Constituția noastră și art. 71 al Noului Cod civil, mai exact, într-o corelație directă cu protecția acordată vieții private care se desfășoară în interiorul domiciliului și a celei de care beneficiază conversațiile private indiferent de locul unde se desfășoară. Aceste soluții legislative urmează unei serii de decizii ale CEDO în favoarea celor care au fost supuși unor imixtiuni ilegale în viața privată, statele implicate eșuând în a asigura un echilibru corect între interesele în cauză.

CEDO a constatat, în repetate rânduri, folosind o logică extensivă, faptul că imaginea persoanei este un atribut al personalității sale, atribut care are un rol esențial în exercitarea dreptului la autodeterminare, drept care se subscrie în mod tradițional conținutului noțiunii de „privacy”. Corneliu Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Vol. I Drepturi și libertăți, Ed. All Beck, București, 2005 Cauza von Hannover vs Germany (no. 2), Cauza Reklos and Davourlis vs Greece,https://www.juridice.ro/534040/apararea-dreptului-la-viata-privata-prin-mijloace-de-drept-penal.html

Libertatea de exprimare reprezintă un fundament esențial al societății democratice, presa jucând un rol important în diseminarea informației. Presa se identifică ca un „câine de pază public” și trebuie să respecte anumite obligații: să nu depășească anumite limite, în special cu privire la reputația și drepturile altor persoane și să difuzeze informații de interes general.

 Imaginea unei persoane este unul din principalele atribute ale personalității sale, având în vedere că exprimă originalitatea sa și îi permite să se diferențieze de ceilalți. Dreptul persoanei la protejarea imaginii sale constituie, astfel, una din condițiile esențiale ale dezvoltării sale personale. Aceasta presupune, în principal, stăpânirea de către individ a imaginii sale, care include, în special, posibilitatea acestuia de a refuza publicarea sa. (von Hannover vs Germaniei (nr. 2), hotărârea Marii Camere din 7 februarie 2012, § 96). Libertatea de exprimare include publicarea de fotografii […] Totuși, este vorba despre un domeniu în care protecția reputației și a drepturilor altora are o importanță deosebită, având în vedere că fotografiile pot conține informații foarte personale sau chiar intime cu privire la un individ sau familia acestuia .von Hannover vs  Germaniei (nr. 2), hotărârea Marii Camere din 7 februarie 2012, § 103).

CEDO a hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) CEDH, constatând că instanțele germane nu au păstrat, în speță, un echilibru just între interesele aflate în joc. Deși publicul larg ar putea avea dreptul să fie informat, în situații speciale, inclusiv cu privire la viața privată a personalităților publice, nu avea un astfel de drept în cazul de față. Publicul larg nu avea un interes legitim de a ști unde se afla reclamanta sau care era comportamentul ei general în viața privată, chiar dacă aceasta apărea în locuri care nu puteau fi întotdeauna considerate retrase și era bine-cunoscută de public. Chiar dacă exista un astfel de interes public, așa cum exista un interes comercial al revistelor de a publica fotografii și articole, în opinia Curții, dreptul reclamantei la o protecție efectivă a vieții sale private trebuia să prevaleze în fața acestor interese. Orice persoană, inclusiv persoanele cunoscute publicului, trebuia să aibă „speranța legitimă” că viața ei privată va fi protejată. Criteriile care au fost stabilite de instanțele interne pentru a face distincție între o personalitate a societății contemporane „prin excelență” și o persoană relativ publică nu erau suficiente pentru a asigura protecția efectivă a vieții private a reclamantei și aceasta ar fi trebuit, în circumstanțele cauzei, să aibă „speranța legitimă” că viața ei privată va fi protejată.Judgment in the Case of von Hannover vs Germany, 24.6.2004

Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din Convenție, observând, în special, că instanțele germane au pus cu atenție în balanță dreptul companiilor editoare la libertatea de exprimare și dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private. Procedând astfel, au acordat o importanță fundamentală aspectului dacă respectivele fotografii, analizate în lumina articolelor care le însoțeau, au contribuit la o dezbatere de interes general. Ținând seama de marja de apreciere de care beneficiază instanțele naționale atunci când pun în balanță interese concurente, Curtea a concluzionat îndeplinirea obligațiilor pozitive prevăzute la art. 8 din Convenție . von Hannover vs  Germaniei (nr. 2) (nr. 40660/08 și 60641/08) 7 februarie 2012

Curtea a declarat cererea inadmisibilă (în mod vădit nefondată). A constatat că și Curtea Supremă din Austria a pus corect în balanță interesul general legat de o dezbatere politică deschisă, astfel cum este protejat la art. 10 (libertatea de exprimare) din Convenție, și interesul reclamantului de a fi protejat împotriva publicării fotografiei sale. Limitele unei critici acceptabile erau mai largi în privința unui politician decât în privința unei persoane particulare. Schüssel vs  Austriei 21 februarie 2002

Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 10  (libertatea de exprimare) din Convenție, considerând că ordinul care impunea revistei Paris Match să publice o declarație, pentru care instanțele franceze au furnizat motive relevante și suficiente, a fost proporțional cu scopul legitim urmărit – de a proteja dreptul altora – și, prin urmare, necesar într-o societate democratică. Rezultatul publicării unei fotografii, într-o revistă cu un tiraj foarte mare, a constat în amplificarea traumei trăite de rudele apropiate ale victimei, astfel încât acestea erau justificate să susțină că le-a fost încălcat dreptul la respectarea vieții private. Examinând în ce măsură sancțiunea aplicată ar avea un efect disuasiv asupra exercitării libertății presei, instanțele franceze au refuzat să dispună confiscarea publicațiilor ofensatoare și a constatat că, dintre toate sancțiunile permise, ordinul de a publica declarația era, atât în principiu, cât și din punct de vedere al conținutului, cel care limita cel mai puțin exercitarea drepturilor companiei reclamante. (Hachette Filipacchi Associés vs Franței 14 iunie 2007)

În Hotărârea CEDO Popov vs Bulgaria, 2016, filmarea de către poliție a momentului arestării unei persoane și transmiterea către mass-media pentru a fi difuzată constituie o încălcare a vieții private, chiar dacă este vorba de un politician. Practica Curții prevede posibilitatea difuzării în presă a imaginilor persoanei sub urmărire penală decât în cazul în care ea se sustrage de la urmărirea penală și este necesară ajutorul populației pentru a o prinde (v și Hotărârea CEDO Khuzin ș.a. vs. Rusia, 2008; Sabina Cerbu, Dreptul la propria imagine – o novație a Codului civil, în contextul ultimelor modificări, https://www.bizlaw.md/2018/08/07/dreptul-la-propria-imagine)

Într-o cauză, Reclamanții au fost arestați în aprilie 1999 și ulterior acuzați de răpire și tortură. Cu câteva zile înainte de procesul acestora din iulie 1999, un canal național de televiziune a difuzat un talkshow în cursul căruia trei persoane oficiale din cadrul ministerului public au discutat cauza în detaliu. Primul reclamant s-a plâns, în special, că poliția a luat fotografia sa de pașaport din dosarul penal și, fără acordul lui, a dat-o unui ziarist, care a utilizat-o într-un show de televiziune. Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieții private) din Convenție, constatând că, în circumstanțele cauzei, comunicarea către presă a fotografiei primului reclamant din dosarul penal al acestuia nu a urmărit niciunul din scopurile legitime enumerate la paragraful al doilea din art. 8 din Convenție. Fiind arestat la momentul faptelor, primul reclamant nu era fugar care s-a sustras justiției și publicarea fotografiei sale nu putea fi necesară pentru a obține sprijinul publicului cu scopul stabilirii locației sale. Nu se putea afirma nici că aceasta a susținut caracterul public al procedurii judiciare, deoarece la momentul înregistrării și al primei difuzări a programului de televiziune procesul nu începuse încă ( Khuzhin și alții vs Rusiei 23 octombrie 2008)

România a suferit condamnări în fața CEDO pentru încălcarea art. 8 în probleme conexe garanțiilor la un proces echitabil. S-a remarcat încălcarea dreptului la viață privată prin interceptarea convorbirilor telefonice în baza unor texte ale codului anterior de procedură penală, texte care la o examinare minuțioasă nu satisfăceau condițiile impuse de Convenție (este vorba despre art. 91¹ C. pr. Pen. 1968) ,. Cauza Răducu vs. România,; Cauza Calmanovici vs. România, , prin luarea măsurii expulzării prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor,  Cauza Lupsa vs România, prin regimul aplicabil corespondenței deținuților în sistemul ANP,  Cauza Silvestru Cotlet vs România. V și Violeta Cojocaru, Dreptul magistraților la propria imagine,  revista Institutului National al Justiției nr. 1 (32), 2015  

În cauza Toma vs România,  se hotărăște, în unanimitate, că a fost încălcat art. 3 din Convenție, din punct de vedere material; 3. a fost încălcat art. 3 din Convenție, din punct de vedere procedural; a fost încălcat art. 5 § 3 din Convenție; a fost încălcat art. 5 § 4 din Convenție; a fost încălcat art. 8 din Convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, o suma de  euro cu titlu de prejudiciu moral. Curtea este obligată să verifice dacă statul pârât şi-a respectat obligația de neingerință în dreptul la respectarea vieții private a reclamantului. Aceasta este obligată să verifice dacă a existat în speță o încălcare a dreptului menționat şi, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă această încălcare a îndeplinit cele trei condiții stabilite la art. 8 § 2: să fie „prevăzută de lege”, să vizeze unul sau mai multe dintre scopurile legitime în temeiul paragrafului 2 din dispoziția menționată şi să fie „necesară, într-o societate democratică”, pentru a le atinge (Sciacca vs  Italiei, nr. 50774/99, pct. 28, CEDO 2005).  Conform jurisprudenței Curţii (Gourguénidzé vs  Georgiei, nr. 71678/01, § 57, 17 octombrie 2006, şi Sciacca vs  Italiei, nr. 50774/99, § 27, CEDO 2005-I), personajele publice permit  presei, în prezența unui interes de informare a publicului, să publice fotografii, chiar dacă acestea priveau viața cotidiană publică a persoanei în cauză. O astfel de publicare, de altfel protejată la art. 10 din convenție, putea servi la exercitarea unui control public asupra comportamentului privat al persoanelor influente din viața economică, culturală sau jurnalistică. Cauza von Hannover vs Germaniei (nr. 2)(Cererile nr. 40660/08 şi 60641/08) Hotărâre 7 februarie 2012 § 52.  Curtea reamintește că noțiunea de viață privată include elemente care fac trimitere la dreptul la imagine al unei persoane şi că publicarea unei fotografii tine de viața privată (Von Hannover vs  Germaniei, nr. 59320/00, §§ 59, 50-53, CEDO 2004‑VI). De asemenea, într-o cauză în care reclamanta nu era o persoană care acționa într-un context public, ci – precum în speță – o persoană urmărită penal, Curtea a considerat că faptul că persoana în cauză făcea obiectul urmăririi penale nu putea restrânge domeniul de protecție mai larg de care aceasta beneficiază ca „persoană obișnuită”. Având în vedere că autoritățile au oferit presei o fotografie a reclamantei, luată din dosarul său penal, ingerința în cauză – care rezulta din distribuirea şi publicarea acestei fotografii, şi care nu era prevăzută de vreo „lege” – a condus Curtea la concluzia încălcării art. 8 din convenție (Sciacca, , §§ 29 in fine şi 30). Într-o cauză privind publicarea, fără acordul reclamantului, a unei fotografii făcute de un jurnalist şi care prezenta persoana în cauză la comisariatul de politie unde fusese adusă pentru o declarație, Curtea a stabilit existenta unei ingerințe contrare art. 8 din Convenție, publicarea în cauză neputând fi considerată ca generând o dezbatere de interes general pentru societate, indiferent de gradul de interes al acesteia față de faptele care stau la originea art. de presă (Gourguenidze vs Georgiei, nr. 71678/01, §§ 55-63, 17 octombrie 2006).

  Imaginile şi fotografia care îl prezentau pe reclamant au fost înregistrate de jurnaliști la sediul Poliției Constanța la 10 septembrie 2002, la câteva ore după ce persoana în cauză a fost prinsă, noaptea, în flagrant delict într-o parcare de la periferia orașului. Afirmația reclamantului, conform căreia jurnaliștii au fost chemați la sediul poliției de către agenții de politie, nu a fost dezmințită de către Guvern şi este confirmată de elementele de la dosar, ținând seama de circumstanțele arestării persoanei în cauză. Comportamentul agenților de politie care i-au chemat pe jurnaliști şi i-au autorizat, fără acordul reclamantului, să înregistreze la sediul poliției – pentru a le difuza în presă – imagini ale acestuia din urmă, chiar la momentul începerii urmăririi penale împotriva sa, reprezintă o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private.

           Polițistul poate prezenta în public, numai în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne, informații şi date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date şi informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovăție ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intimă, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauză aflată în curs de cercetare ori de judecare. (art. 45 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului , M.Of. nr.440 / 2002).

Presupunând chiar că art. 45 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 şi că art. 4 din Decizia nr. 80/2002 a CNA pot fi considerate că au oferit o bază legală pentru ingerința în cauză, Curtea nu identifică care „scop legitim”, astfel cum este cerut de art. 8 § 2 din Convenție, era vizat de aceasta din urmă. La momentul faptelor, reclamantul nu era fugar, ci era reținut la sediul poliției şi că procesul penal public inițiat împotriva sa nici nu începuse măcar. Nu trebuie considerat că difuzarea imaginilor în cauză, care de fapt nu aveau o valoare informativă ca atare, viza respectarea intereselor justiției, de exemplu pentru a asigura prezentarea sa la proces, sau prevenirea infracțiunilor, actul de acuzare nefiind încă întocmit la momentul faptelor. Ingerința respectivă în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private nu urmărea vreunul din scopurile legitime prevăzute la art. 8 § 2 din Convenție. A fost încălcat art. 8 din Convenție. Secţia a treia Cauza Toma vs României(Cererea nr. 42716/02) Hotărâre 24 februarie 2009 Definitivă 24/05/2009 [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenție. Comportamentul agenților de poliție, care au chemat ziariști și le-au permis să îl filmeze pe reclamant (arestat pentru posesie de canabis) la secția de poliție în ziua punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, fără acordul acestuia și în vederea publicării fotografiilor în mass-media, a constituit o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. Guvernul român nu a furnizat nicio explicație pentru a justifica o astfel de ingerință și nu exista niciun element care să sugereze că difuzarea fotografiilor în cauză, care nu aveau în sine o valoare informativă reală, a avut ca scop servirea intereselor justiției. Ingerința în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private nu a urmărit niciunul din scopurile legitime prevăzute la art. 8 § 2 din Convenție. Toma vs  României 24 februarie 2009. În ziua următoare, o fotografie cu M.I.T., care prezenta urme vizibile de violență, a fost publicată . https://hudoc.echr.coe.int