“Cedând străinilor exploatarea resurselor minerale principale, distribuţiile de energie (în care se colectează banul din sistemul energetic), precum şi băncile – adică autodeposedându-se de controlul asupra rulajului banului din economie – România nu mai are la dispoziţie resurse pentru finanţarea şi promovarea propriei dezvoltări” ( – Ilie Serbanescu, Imposibila dezvoltare prin fiscalitate, http://jurnalul.ro/editorial, 22 ianuarie 2013).

” Marii decidenţi ai Uniunii Europene consideraseră că trebuie să se prezinte la intrare România: anume, deposedată de orice le-ar fi putut face vreo concurenţă, respectiv fără controlul asupra exploatării petrolului şi unei jumătăţi din cea a resurselor de gaze, fără controlul asupra întregii distribuţii de gaze, precum şi în majoritate asupra distribuţiei de electricitate, fără controlul sistemului bancar şi sistemului de asigurări. Fără toate acestea – adică fără o prezenţă proprie în punctele nodale şi sectoarele profitabile din economie –, România, cu o industrie deja demolată şi o agricultură deja pusă la pământ, devenea dintr-o dată un fel de legumă, ce era aruncată în luptă cu leii din Uniunea Europeană.”  (- http://jurnalul.ro 30 ianuarie 2013).

Se afirmă că ţările răsăritene au fost transformate de capitalul occidental în dependinţe sau protectorate, subordonate exclusiv arealului vestic, cu un comportament colonialist. U.E. este  o superputere, şi aşa trebuie văzută,  dar viitorul stă, în mod clar, în realizarea unei adevărate uniuni politice. Pentru România, asta însemnă pierderea principiului câştig avut odată cu aderarea – şi anume participarea la luarea deciziilor – şi , drept consecinţă, exacerbarea propriilor sale probleme structurale, văzute pătimaş şi unilateral de dl.Guşă ( Imperialism în postcomunism, Editura Adevărul, 2011pp.136 sqq). În mare măsură, introducerea noilor instituţii şi mecanisme de supraveghere financiară , care   ţin cont în primul rând de interesele zonei euro lasă pe dinafară un cerc secundar de “membri de categoria a doua”.

În mare măsură, introducerea noilor instituţii şi mecanisme de supraveghere financiară , care   ţin cont în primul rând de interesele zonei euro lasă pe dinafară un cerc secundar de “membri de categoria a doua”. Pentru România, pierderea este în primul rând una de identitate (regăsită definitiv în 2007) ca apartenenţă fără echivoc la spaţiul de prosperitate şi democraţie occidental şi de interese de securitate( –  Oana Popescu, Salvarea din periferie, “Foreign Policy Romania”, noiembrie-decembrie 2012, pp. 24 sqq).

Nu este mai puţin adevărat că, după aderare, România a rămas fără un alt proiect european. “O Europă în care regulile sunt înlocuite cu dictatul celor mai puternici este exact opusul celor visate de părinţii fondatori.” De după cel de-Al Doilea  Război Mondial, dintr-o Europă a diviziunii şi a confruntării, România are amintiri atât de urâte încât trebuie să facă orice pentru ca acele vremuri să nu se mai repete  (-  O. Nahoi, Europa, sunăm noi !,”Foreign Policy Romania” nr. 20/2011, pp. 36 sqq. http://jurnalul.ro , 8 ianuarie 2013).

Faptul că în România întreaga exploatarea resurselor de petrol şi exploatarea a jumătate din resursele de gaze; rafinarea ţiţeiuluil; distribuţia de carburanţi; distribuţia de gaze; peste 80% din distribuţia de electricitate; industria feroasă; industria neferoasă; industria constructoare auto; industria materialelor de construcţie (în proporţie de 80%); telefonia fixă; telefonia mobilă; practic integral sistemul bancar (90% la capital), sistemul de asigurări nu este sub control naţional, că decizia în întreaga axă majoră a economiei nu mai aparţine statului, arată pentru I. Ștefănescu,  că străinii dispun de sectoarele monopolist-performante. “ De altfel, un teritoriu – chiar dacă încă numit ţară – care a pierdut controlul propriu cel puţin în trei zone de forţă în care are loc rulajul banului (exploatarea resurselor, distribuţiile de energie şi băncile) nu mai există decât ca o colonie.” Instrumentele strategice ale economiei aparțin domeniului privat  (- Ilie Serbanescu, loc. cit. , 22 ianuarie 2013).

Problema este că „sărăcia şi lipsa de perspectivă nu sînt uniform distribuite pe cuprinsul Uniunii Europene”. Europa riscă acum să se împartă nu între Est şi Vest, ci între un Nord încă bogat şi tentat de izolare (mai mult sau mai puţin arogantă) şi un Sud „năpădit de probleme economice şi sociale”, cu o populaţie tot mai nemulţumită ( – Despre Ameninţarea „euro-schismei“, O. Nahoi ,  EU și UE, Cîteva decizii cruciale în 2013, http://dilemaveche.ro, nr-467-24-30-ianuarie-2013; România a ales, dar rămânem tot o colonie a Uniunii Evreopene!, http://apologeticum.wordpress.com/2012/12/09).

“România, în termeni reali, și nu nominali, nu este un stat independent, s-o admitem (împăcați sau ne­împăcați, nu contează). De fapt, nu a fost niciodată, din 1859, ca să nu mergem mai în urmă. A admis fie suzeranitatea directă a unora (Turcia, Rusia, URSS), fie tutela unor mari puteri, precum Franța sau Ger­mania. Întotdeauna, am fost fie cu «unii», fie cu «cei­lalți», după cum a fost situația. Iar acum, vorbind strict în termeni de «politică reală», nu e foarte di­ferit: suntem sub tutela alianței occidentale, cu un palier militar numit NATO, condus de SUA, și unul eco­nomic și politic numit UE, condus de Germania. [… ] să admitem că e ceva ade­vărat în teza statutului de «colonie». […] Și nici nu se putea altfel: România a fost în­tot­dea­una o țară relativ mică, slabă din punct de vedere eco­nomic și militar. … Nu avem nici măcar tra­diția unei rezistențe îndârjite, precum Serbia sau Po­­lonia. Românii sunt acomodanți. Așadar, într-un anume sens, să-i zicem «postmodern», suntem și vom fi o «colonie». Întrebarea, singura care con­tea­ză, este a cui «colonie»?” (- A. Cornea , Este România o „colonie“?,http://www.revista22.ro şi în www. romanialibera.ro 13 noiembrie 2012. Autorul  îşi pune toate nădejdile în voinţa occidentului de a nu accepta ieşirea României din zona de influenţă apuseană – P. M. Iancu , Colonia România, http://www.dw.de/colonia-românia, 20.11.2012).

Senatul UBB a aprobat, în noiembrie 2012, decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al UBB lui Gunter Verheugen, la propunerea Facultăţii de Studii Europene. (Sursa http://www.antena3.ro).

Mai mulţi tineri au afişat, miercuri, 20 februarie 2013,  la UBB Cluj, unde a avut loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa fostului comisar european pentru extindere Gunter Verheugen, bannere cu mesaje în limba engleză în care îl acuzau de “lobby murdar”, el întrerupându-şi discursul pentru a respinge acuzaţiile. O altă tânără din sală a afişat un banner de mici dimensiuni pe care scria “( ***k you Verheugen for turning Romania into an EU colony (exploitation union)” – Uniunea Exploatării ( http://www.cotidianul.ro, Pacala Dana, Vasile Magradean, Bannere cu mesaje împotriva lui Gunter Verheugen, la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al UBB Cluj,

http://www.mediafax.ro/social/bannere-cu-mesaje-impotriva-lui-gunter-verheugen-la-ceremonia-de-decernare-a-titlului-de-doctor-honoris-causa-al-ubb-cluj-10576727, http://www.monitorulcj.ro. https://newsinfo1000.wordpress.com/2013/02/20).

“Motivul protestul este bazat pe indignare. Acest domn a fost acuzat de conflict de interese”  (-  www,  Antena 3).