DIN LUCRAREA ”UMOR JUDICIAR – PERLE DE TRIBUNAL” DE FLORIN COSTINIU

Proces de stabilire a paternităţii. Se ia interogatoriul pârâtului. (Pentru cititorii mai puţin familiarizaţi cu cele judiciare, reclamanta pune întrebările prin intermediul Preşedintelui completului, care le citeşte şi consemnează răspunsurile.) În cazul nostru, o venerabilă judecătoare  îi atrage atenţia pârâtului să fie atent şi să răspundă scurt la întrebările puse de mama copilului:

– Pârât, este adevărat că în perioada martie 2006-septembrie 2006 aţi întreţinut relaţii intime cu mine?

Pârâtul (hotărât):

– Nu!

Preşedinta:

– Cum, nu e adevărat?!?

Pârâtul:

– Nu, doamnă Preşedinte!

– ?!?

Pârâtul:

– Nu cu dumneavoastră, doamna Preşedintă, cu reclamanta am întreţinut eu relaţii…

*

Şi tot din acei ani negri, se cuvine a fi evocat procesul eminentului jurist care a fost Istrate Micescu. Marele profesor a compărut în faţa Tribunalului Militar condus de temutul colonel Petrescu (avea să fie condamnat la ani grei de închisoare şi să moară după scurt timp, în detenţie).

În ultimul cuvânt, inculpatul Micescu a spus instanţei cam aşa:

– Am să vă istorisesc o fabulă. Se spune că privighetoarea şi cioara îşi disputau titlul de cea mai iscusită cântăreaţă din pădure. Pentru că nu se puteau pune de acord, cioara a propus un rămăşag: să-l ia ca arbitru pe primul animal întâlnit în cale, acesta să aleagă, iar celei care va pierde să i se scoată ochii. Zis şi făcut! Primul animal întâlnit în pădure a fost porcul mistreţ, care a spus, fără să stea pe gânduri: „Cioara cântă cel mai frumos!”. Privighetorii i s-au scos ochii, iar trilurile sale triste erau parcă şi mai frumoase. La un moment dat ea s-a întâlnit cu o căprioară, care a întrebat-o ce s-a întâmplat. Privighetoarea i-a povestit şi a adăugat: „Nu sunt tristă pentru că am pierdut rămăşagul şi nici măcar că mi s-au scos ochii, ci pentru că M-A JUDECAT PORCUL!”

*

Într-o toamnă, la judecătorie.  Un furt banal.  Inculpatul e recidivist, dar valoarea redusă a bunului şi circumstanţele concrete ale faptei mă determină să-i aplic o pedeapsă foarte redusă – 3 luni închisoare.

La pronunţare, omul este tare nemulţumit:

– Speram şi eu, dom’le Preşedinte, c-o să-mi daţi 6 luni, să ies din iarnă. ..

*

Divorţ. Tatăl reclamantei, audiat ca martor, este foarte supărat pe ginere şi declară:

– A vrut să-i facă lu’ fiică-mea sexualu’ invers!

*

O răutate din partea unui (altfel) distins avocat bucureştean. Întrebat de un confrate despre soluţia dintr-un proces civil în care pledase, a răspuns:

– Nu am avut nicio şansă. Am vorbit despre un contract afectat de nulitate relativă în faţa a trei nulităţi absolute.

*

Domnule Preşedinte, zice inculpatul, cred că în cazul meu s-a făcut o greşeală în rechizitoriu: sunt acuzat de fals intelectual, dar eu am numai 4 clase!

*

Tribunalul Prahova, prin anii ’80. Şedinţă de recursuri penale. Extrem de multe dosare, sala arhiplină, rumoare, agitaţie.

Preşedintele completului de judecată face apeluri repetate la avocaţi să fie cât mai concişi în pledoarii:

– Scurt, scurt, domnilor avocaţi, vă rugăm să vă referiţi la esenţa cazului, fără alte comentarii şi să precizaţi ce solicitaţi instanţei.

Distinsul maestru G. apăra un inculpat  condamnat de judecătorie la 1 an închisoare pentru furtul unei oi. Fapta era recunoscută, recursul vizând o eventuală reducere a pedepsei. Iar pledoaria a fost următoarea:

– Onorat tribunal, oaie = furt, un an = mult!

Gurile rele, dar informate, susţin că, impresionată de această conciziune extremă, instanţa a redus pedeapsa la 6 luni închisoare.