M-am alăturat, în anul 1982, micului colectiv redacțional. Erau anii în care doctrina dreptului penal era consolidată după decenii de socialism. Împreună cu colegii mei încercam să păstrăm o linie decentă și de un pronunțat caracter științific ideilor promovate. În acele timpuri, accentul era pus pe apărarea avutului obștesc, pe coperta interioară a codurilor aveam trecute pedepsele pentru delapidare din 10 în10 mii de lei prejudiciu, în marje din care orice deviere devenea neclară, sancțiunile erau parcă bătute în cuie.
Se zvonea că, în acei ani, fiecare al zecelea cetățean al Moldovei era în sau trecuse prin închisoare. Circula ideea unei noi viziuni la cele mai înalte foruri conducătoare, asupra unor principii ce se voiau inovatoare. Apariția unui decret de amnistie în 1988[1] a tulburat apele . Se ștergeau toate pedepsele aplicate de până la 10 ani, iar sancțiunile mai mari erau reduse la jumătate. Mi se părea totuși prea mult!
În mediul avocățesc, părerile erau totuși împărțite. Îmi amintesc că am cerut părerea unui deosebit de competent jurist, Vasile Papadopol, cel care, pește câțiva ani, avea să realizeze, alături de un alt reprezentant de seamă al gândirii acelor vremi, și îl pomenesc pe Doru Pavel, o lucrare importantă a gândirii juridice penale românești[2].
Domnul Papadopol m-a luat pe după gât și mi-a povestit o ispravă din tinerețea sa. Era în vremea când se puneau bazele comuniste ale societății, la a cărei alcătuire își adusese întregul prestigiu marele Vintilă Dongoroz. Papadopol era tânăr absolvent de drept și i-a prezentat nemulțumirea sa față de noua orientare. Mi-a povestit cum cu mare deferență profesorul l-a luat pe după gât și i-a spus: „Dragul meu, legiuitorul poate orice”. Aceeași lecție mi-o prezenta și mie, cu multă amărăciune, cel interogat. Oare Omul este sub vremi, întotdeauna?
După ani, într-un nou secol, ne confruntăm, astăzi, cu o nouă revoluție a formelor gândirii. Dintr-un tiraj de mii de exemplare ale revistei, astăzi viețuim cu puțin peste patru sute. În noile condiții nu mi se pare puțin. Ion Cristoiu se plângea că literatura, în general publicistica, se învârte într-un tiraj de câteva sute. Constatăm astăzi o explozie a site-urilor internetului. Ideile circulă cu viteza cu care sunt gândite. Gândirea juridică în sine nu s-a schimbat, este modificat doar motorul, iar nu automobilul (electric). Întrebarea care se ridică, din nou: Oare suntem noi demni, și în ce măsură, să ducem mai departe gândirea juridică românească? În cei treizeci de ani am făcut ceva constructiv în cultura națională? Publicată în Uniunea Juriștilor din România, Revista Dreptul 150 de ani de existență,coordonatori Ovidiu Predescu,Cristian Ionescu,Liviu-Bogdan Ciucă , Ed.Universul Juridic, 2021, pp. 52-53.
dorin.ciuncan. com
dciuncan@gmail.com
[1] Decret nr. 11 din 26 ianuarie 1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse. Și se comută în 20 ani inchisoare pedepsele cu moartea aplicate de instanțele de judecată.( https://idrept.ro)
[2] V. Papadopol, D. Pavel, Formele unității infracționale în dreptul penal român, Ed. Șansa, cred, 1992. Pentru mine, alături de dr. doc. Mihail Eliescu, cu Raspunderea civilă delictuală, (Ed. Academiei). 1972, acestea erau bornele ce au jalonat doctrina juridică a întregii perioade.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.