MIJLOACE MATERIALE DE PROBĂ, RIDICARE DE OBIECTE, UTILIZAREA INFORMAŢIILOR STOCATE ELECTRONIC
Publicat în “Buletin documentar PNA”nr. 1/2003
1. – Complexitatea informaţiilor pe care le relevă probele în procesul penal este pe măsura diversităţii mijloacelor de probă şi a procedeelor tehnice, aşa cum apar ele în viaţa concretă.
Potrivit principiului actori incubit probatio, procurorul are obligaţia de a manifesta o deosebită grijă în privinţa administrării probelor în acuzare şi în apărare[1][87].
Aprecierea probelor se înfăţişează ca rezultatul unui întreg proces cognitiv al realităţii obiective (exprimate prin probe – întrucât vorbim de un adevăr judiciar), un rol deosebit în această activitate revenind procurorului, care, la rândul său, trebuie să convingă pe judecător, în urma examinării tuturor dovezilor administrate, de valoarea afirmaţiilor sale.
Creşterea volumului de activitate procesată electronic (date în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într-o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice-tehnologie software şi hardware, proiectare, realizare, testare, implementare şi modificare a sistemelor informatice ce conţin software ca principală componentă) determină dezvoltarea unor tehnici de anchetă şi a unor programe adecvate combaterii acestor genuri de criminalitate[2][88].
Strategia guvernamentală priveşte atât algoritmul general de dezvoltare a societăţii informaţionale, cât şi alte aspecte, asociate generic în termenul IAP (sau “e-Administraţie”), care se referă la utilizarea metodelor specifice tehnologiei informaţionale în modernizarea administraţiei noastre şi care cuprinde următoarele categorii de acţiune:
a) informatizarea, desemnată pentru creşterea eficienţei operaţionale în cadrul organismelor administraţiei publice centrale şi locale;
b) informatizarea serviciilor având ca beneficiari cetăţenii şi agenţii economici, fapt care implică adesea integrarea serviciilor prestate de administraţia publică centrală şi locală;
c) asigurarea accesului la informaţii prin tehnologii informaţionale pentru utilizatorii finali ai serviciilor administraţiei publice centrale.
Până în prezent computerizarea aplicată de organismele administraţiei publice centrale a fost cu precădere de primul tip şi, în general, a funcţionat sub o responsabilitate sectorială, la nivel de departament/agenţie/minister sau doar la nivelul administraţiei publice centrale.
Strategia privind IAP propusă de Guvern, accentuează acţiunile de tipul celor prevăzute la lit. b) şi c), acestea având un impact şi o relevanţă directe pentru utilizatori; ea propune, de asemenea, implicarea tuturor administraţiilor publice centrale şi locale şi a tuturor instituţiilor publice: judeţe, municipii, oraşe, şcoli, spitale, unităţi locale de sănătate publică, oficii de muncă, camere de comerţ şi altele, practic orice agenţie sau organizaţie care exercită funcţii de furnizare de servicii publice către populaţie sau agenţi economici.
Obiectul principal al investigaţiilor organelor judiciare îl constituie conţinutul fişierelor, în timp ce examinarea software-ului trebuie lăsată pe mâna experţilor.
Într-un sistem electronic operativ există posibilitatea unor intervenţii frauduloase anticipate prin care să se urmărească manipularea tranzacţiilor de intrare în sistem în scopul de a introduce date false – total sau parţial – la un acces nepermis şi chiar introducerea unei bombe logice, a unui sistem de distrugere a datelor şi care constă în introducerea unor instrucţiuni care se execută numai dacă este îndeplinită condiţia unei utilizări neautorizate, în momentul percheziţiei sau, chiar ulterior, a expertizei.
Este imperios necesară însuşirea de către procuror a tehnicii de lucru pe calculator, pentru a studia personal dosarele şi a înţelege pachetele de programe în diferite categorii de infracţiuni (metodica cercetării, legislaţia şi jurisprudenţa în materie, obiective pentru diferite genuri de expertize etc.)[3][89].
Având în vedere complexitatea problematicii abordate, o primă regulă tactică o reprezintă instrumentarea acestui gen de cauze în echipă, de către procuror, alături de poliţişti specializaţi, în baza unui plan de anchetă dinamic şi minuţios, cuprinzând multiplele versiuni logice, activităţi operative şi termene de executare precise[4][90].
O primă etapă o constituie determinarea cadrului general de manifestare a acestui tip special de infracţiune. Printre acestea, dintre abaterile financiare constatate, se detaşează, ca gravitate, pe planul înlesnirii ilegalităţilor şi al consecinţelor respective, neregulile în organizarea şi conducerea contabilităţii (care, evident, vizează şi calitatea auditului). Astfel, înţelegem să ne referim, mai cu seamă la neorganizarea şi, în consecinţă, la inexistenţa unei evidenţe analitice care să reflecte totalitatea elementelor patrimoniale ale unei societăţi comerciale (fonduri fixe, materii şi materiale, producţie şi investiţii neterminate, terenuri, reţele edilitare, debitori, creditori, furnizori interni şi externi, clienţi interni şi externi etc.).
De asemenea, constatăm înregistrări în evidenţa contabilă a unor operaţiuni fără documente justificative, nereale, care influenţează negativ atât drepturile şi obligaţiile agentului economic, dar şi bugetul public naţional. În această categorie, în contabilitatea patrimonială, păstrată sub formă electronică, o frecvenţă mare o au neregulile în dimensionarea aportului la capitalul social, operaţiunile de compensare între importuri şi exporturi etc.
Consecinţele acestor operaţiuni deficitare constau în creşterea datoriei publice şi a obligaţiilor bugetului prin transferul nelegal şi nejustificat, pe seama acestuia, al influenţelor nefavorabile de curs în cazul operaţiunilor valutare[5][91].
Planificarea cercetării penale constituie un proces complex de sistematizare, abstractizare, prevedere şi verificare a activităţii desfăşurate de organul de cercetare penală la baza căruia stă analiza profundă şi multilaterală a probelor existente la dosarul cauzei, în strânsă legătură cu volumul actual al cunoştinţelor din domeniul financiar, fiscal, contabil, management etc.[6][92].
Desfăşurarea fazei de urmărire penală are ca moment procesual iniţial pornirea procesului penal prin începerea urmăririi (art. 228 C.pr.pen.) şi ca moment procesual final pozitiv, trimiterea cauzei spre judecare (conform art. 262 C.pr.pen.).
Până la etapa urmăririi penale pe bază de acţiune penală pusă în mişcare, activitatea primei etape conţine activităţi de cercetare. Acest stadiu are ca punct final pozitiv prezentarea materialului de urmărire penală.
Faza urmăririi este o fază scrisă, impusă de necesităţile documentării: actele care se administrează oral se transpun în declaraţii scrise, procese-verbale etc., în vederea prezentării lor în faza de judecată.
2.- Oricine pretinde un drept trebuie să şi dovedească existenţa acestuia.
A proba un drept înseamnă a stabili existenţa unui act sau a unui fapt juridic. Forţa probantă a unui act întocmit sub forma unui înscris este dată de faptul că atât timp cât nu se dovedeşte falsul celor consemnate, constatările înscrisului sunt prezumate a fi adevărate (instrument de plată electronică, instrument de plată cu acces la distanţă, instrument de monedă electronică etc.). Un înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar de către ordinator. Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile.
Până la înscrisul în fals (art. 180-184 C.proc.civ.) toate menţiunile privind constatările funcţionarului competent sunt reputate a fi adevărate.
În schimb, fac dovada numai până la proba contrară menţiunile privind adevărul celor declarate de părţi, deoarece funcţionarul nu a putut decât să ia act de acele declaraţii (fără a controla dacă ele corespund realităţii). Ca atare, aceste menţiuni pot fi răsturnate prin simpla probă contrară[7][93].
Conţinutul raportului juridic poate fi dovedit prin orice mijloc de probă când actul juridic indică o valoare de 250 lei sau mai mică; această restricţie se aplică atât în materia civilă, cât şi penală[8][94]. Este vorba, repetăm, de conţinutul obligaţiilor civile asumate, iar nu de faptul civil (delictual) sau fapta penală ca element al unei infracţiuni.
Proba trebuie să se refere direct la actul ori faptul din care rezultă o încălcare de lege (în cazul unei infracţiuni); de exemplu, dovada faptului păgubitor care îndreptăţeşte pe victimă să ceară făptuitorului despăgubiri[9][95]. Cel mai adesea însă proba directă este cu neputinţă de făcut, judecătorul neputându-se convinge cu privire la existenţa faptului invocat decât prin dovedirea altui fapt, strâns legat de primul prin mijlocul de probă al prezumţiilor. De aceea, o importanţă vitală pentru procuror o are stocarea datelor pe echipamentele electronice de calcul. Dar valoarea acestor acte nu trebuie să fie negată pornindu-se de la deficienţe de procedură, de tehnică criminalistică.
Fapta penală este un element obiectiv al răspunderii penale, accentul fiind pus pe urmarea socialmente periculoasă, în timp ce faptul juridic în sens larg (deci şi actul juridic) este obiectul material al infracţiunii sau, sub aspectul analizat, probă materială a faptei penale; este de dovedit o altă relaţie socială, cea delictuală dintre părţi şi terţ-stat, nu aceea dintre părţi.
Libera apreciere a probelor în penal se referă la procesul psihic de determinare a conexiunilor dintre faptă şi urmări, fără a înlătura însă restrângerile determinate de valoarea probelor legale[10][96](civile).
Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care nu pot fi înlăturate de apărare.
3. – Noutatea acumulărilor de date pe format electronic impune astfel adaptarea procedurilor tehnice la noutatea suportului. Echipamentul de stocare poate conţine sau purta urme ale faptelor penale săvârşite, putând reprezenta un mijloc material de probă.
De asemenea, mijloacele electronice pot fi folosite sau pot fi destinate ele însele să servească la săvârşirea de infracţiuni sau pot fi produsul unei infracţiuni.
În acest fel, procurorul are obligaţia de a ridica orice obiecte şi înscrisuri, chiar sub format electronic pe orice suport de stocare, în măsura în care pot servi ca mijloace de probă în procesul penal (echipamente electronice şi reţele de cablu, fibră optică, radio, satelit şi altele asemenea, utilizate pentru prelucrarea, stocarea sau transmiterea informaţiei). Dar, în cazul unor activităţi curente pe calculator nimic nu poate prezuma o activitate absolută, generalizată infracţională. De aceea, regula ar trebui să fie aceea de a nu bloca activitatea curentă a persoanei juridice care utilizează un calculator. Ori de câte ori se impune, procurorul trebuie să se limiteze la o copie de pe obiectul ce poate servi drept mijloc de probă, de exemplu, de pe o dischetă. Procedeul tehnic poate consta în fixarea materialului probator pe orice suport de informaţie mobil. În aceste condiţii, operaţiunea trebuie adusă la cunoştinţa proprietarului ordinatorului, reaudierea, revizualizarea materialului trebuind efectuată în prezenţa acestuia, a apărătorului. Valoarea unor asemenea elemente va consta numai în cantitatea de adevăr pe care partea adversă nu o poate contesta. De aceea, respectarea normelor procedurale este de imperativă necesitate.
La cererea organului judiciar, orice persoană are obligaţia de a pune la dispoziţie destinatarilor şi autorităţilor publice mijloace care să permită accesul facil, direct, permanent şi gratuit cel puţin la următoarele informaţii:
a) numele sau denumirea furnizorului de servicii;
b) domiciliul sau sediul furnizorului de servicii;
c) numerele de telefon, fax, adresa de poştă electronică şi orice alte date necesare contactării furnizorului de servicii în mod direct şi efectiv;
d) numărul de înmatriculare sau alte mijloace similare de identificare, în cazul în care furnizorul de servicii este înscris în registrul comerţului sau în alt registru public similar;
e) codul de înregistrare fiscală;
f) datele de identificare ale autorităţii competente, în cazul în care activitatea furnizorului de servicii este supusă unui regim de autorizare;
g) titlul profesional şi statul în care a fost acordat, corpul profesional sau orice alt organism similar din care face parte, indicarea reglementărilor aplicabile profesiei respective în statul în care furnizorul de servicii este stabilit, precum şi a mijloacelor de acces la acestea, în cazul în care furnizorul de servicii este membru al unei profesii liberale;
h) tarifele aferente serviciilor oferite, care trebuie indicate cu respectarea normelor privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, cu precizarea scutirii, includerii sau neincluderii taxei pe valoarea adăugată, precum şi a cuantumului acesteia;
i) includerea sau neincluderea în preţ a cheltuielilor de livrare, precum şi valoarea acestora, dacă este cazul;
j) orice alte informaţii pe care furnizorul de servicii este obligat să le pună la dispoziţie destinatarilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
De asemenea, furnizorul unui serviciu al societăţii informaţionale care facilitează accesul la informaţia furnizată de alţi furnizori de servicii sau de destinatarii serviciilor oferite de alţi furnizori, are obligaţia de a pune la dispoziţia organelor judiciare, la cererea legală a organului judiciar, a unor instrumente de căutare a informaţiilor sau a unor legături cu alte pagini web ale destinatarilor serviciului său. De altfel, furnizorii de servicii sunt obligaţi să informeze de îndată autorităţile publice competente despre orice activitate cu aparenţă nelegală desfăşurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informaţiile cu aparenţă nelegală furnizate de aceştia. În acelaşi sens, organul judiciar, colaborează cu Autoritatea de reglementare în comunicaţii şi tehnologia informaţiei, care,potrivit legii, este competentă să supravegheze şi să controleze respectarea regimului legal.
Dacă suportul de stocare a datelor nu este predat de bunăvoie procurorul poate dispune ridicarea silită. Dacă persoana căreia i s-a cerut să predea un anumit fişier tăgăduieşte existenţa sau deţinerea, precum şi ori de câte ori pentru descoperirea şi strângerea probelor este necesar, se poate dispune efectuarea unei percheziţii. Întrucât Constituţia dispune că percheziţia se poate dispune numai de către un magistrat, apreciem că o percheziţie domiciliară nu se poate face fără autorizaţia procurorului, şi numai cu acordul scris al locatarului. Nu este nevoie de un acord scris dacă se constată predarea de bunăvoie a echipamentului sau suportului de informaţie. Această situaţie trebuie însă a fi consemnată ca atare în scris.
Mai amintim că textul art. 103 C. pr. pen. prevedea că percheziţia începută între orele 6-20 poate continua şi în timpul nopţii. Dar Constituţia – text principial, de strictă şi imediată aplicare – interzice efectuarea percheziţiilor în timpul nopţii. De aceea, socotim că – excepţie făcând flagrantul – orice percheziţie trebuie să înceteze până la orele 20. În schimb, ridicarea de obiecte şi înscrisuri se poate face de procuror şi în timpul nopţii.
În prezenţa persoanelor indicate în Codul de procedură penală se va proceda la vizualizarea materialelor de pe suportul electronic, iar fişierele care interesează vor fi copiate pe un alt suport. Dacă interesează întreg conţinutul suportului, acesta se va copia cu grijă, asigurându-se transferul tuturor fişierelor. Pentru a nu fi alterate, informaţiile se stochează pe orice suport de informaţie ce nu suportă rescrierea sau modificarea datelor. Atragem atenţia că se poate ridica obiecţia întemeiată că pe un C.D.-R (Recordable) se mai pot adăuga informaţii atât timp cât sesiunea de scriere este lăsată deschisă.
În acest fel, obiecţiile privind falsificarea datelor sunt înlăturate. Această operaţie se va face întotdeauna în prezenţa persoanei de la care se vor ridica înscrisurile în forma aceasta electronică, sau la care se efectuează percheziţia, iar, în lipsa acesteia, în prezenţa unui reprezentant al său, a unui membru de familie sau a unui coleg sau vecin. Aceste operaţiuni se efectuează de către procuror în prezenţa unor martori asistenţi. Procurorul are dreptul să deschidă orice alte mijloace electronice sau tehnice care pot păstra informaţii în format electronic, pot deschide dischete sau C.D. dacă cel în măsură să o facă refuză aceasta.
Atragem atenţia că este o obligaţie elementară, înscrisă în art. 105 alin. 2 din Codul de procedură penală, ca procurorul să se limiteze la ridicarea numai înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită. Organul judiciar are obligaţia să ia toate măsurile ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza, să nu devină publice. Datele cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrări automatizate trebuie să fie:
a) obţinute şi prelucrate în mod corect şi legal;
b) înregistrate în scopuri determinate şi legitime şi nu sunt utilizate în mod incompatibil cu aceste scopuri;
c) adecvate, pertinente şi neexcesive în raport cu scopurile pentru care sunt înregistrate;
d) exacte şi, dacă este necesar, actualizate;
e) păstrate într-o formă care să permită identificarea persoanelor în cauză pe o durată ce nu o depăşeşte pe cea necesară scopurilor pentru care ele sunt înregistrate.
Fişierele a căror circulaţie sau deţinere este interzisă se ridică întotdeauna.
După efectuarea acestor activităţi tehnice, hardul, celelalte suporturi electronice sau copiile acestora se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor care asistă pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea, după care se etichetează şi se sigilează. Unitatea centrală, monitorul, respectiv întregul sistem neavând de ce să fie ridicate, pot fi sechestrate dar lăsate în păstrare celui la care se află sau unui custode. Spunem acesta întrucât suntem doar în ipoteza unor infracţiuni referitoare la înscrisuri – sub formă electronică, şi nu în cazul altor infracţiuni (de exemplu, în cazul unor furturi de componente electronice este evident că vor fi ridicate toate obiectele). Credem că putem interpreta textul art. 107 alin. final C. pr. pen. în sensul ca toate copiile să poată fi ridicate în dublu exemplar, una dintre probe lăsându-se celui la care se află originalul, iar, în lipsa acestuia, uneia dintre persoanele arătate în art. 108 alin. final C. pr. pen.
Despre efectuarea percheziţiei, respectiv a ridicării de fişiere, trebuie întocmit un proces-verbal care să cuprindă descrierea amănunţită a celor constatate şi a măsurilor luate, dar mai ales obiecţiile persoanelor la care se referă procesul-verbal şi ale martorilor asistenţi.
4. – O altă prevedere esenţială se referă la condiţiile în care fişierele au fost descoperite în calculator şi copiate.
Când există pericol de dispariţie şi dacă este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală foloseşte cunoştinţele unui specialist, prin dispunerea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice. Apreciem că un asemenea caz apare dacă informaţiile sunt criptate, codate sau parolate. Raportul prin care se consemnează operaţiile şi concluziile constatărilor tehnico-ştiinţifice poate constitui mijloc de probă. Observăm că diferenţa procedurală dintre constatare tehnico-ştiinţifică şi expertiză este caracterul de urgenţă al primeia. Lămurirea unor fapte sau împrejurări poate atrage necesitatea ordonării unei expertize.
Partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă persoana numită în calitate de expert să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa, şi un expert sau un specialist, nominalizat de ea, din categoria persoanelor prevăzute la art. 11 – 14 din Ordonanţa de Guvern nr. 2 din 21 ianuarie 2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000. Orice contestaţie privitor la o eventuală prezentare în faţa instanţei a unor transcripţii trunchiate, şi deci în defavoarea celeilalte părţi trebuie lămurită anterior finalizării dosarului.
5. – Probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de magistrat potrivit convingerii lui, confirmată în urma examinării tuturor probelor administrate, aceştia conducându-se după conştiinţa lor (juridică, aş adăuga). Doctrina consideră că probele nu sunt ierarhizate în nici un fel. Aserţiunea este valabilă, în sensul că nici o dovadă nu are valoare probatorie prestabilită faţă de restul probelor (adică indiferent de cine şi în ce condiţii ar fi redactate).
Legea de procedură penală nu pretinde, de exemplu, procedura înscrierii în fals în vederea înlăturării de la aprecierea situaţiei în cauză a împrejurărilor consemnate într-un act (proces-verbal), şi nici nu are de ce. În cazul probelor de acelaşi fel (cu aceeaşi forţă probantă civilă sau penală) abia după constatarea săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri, o asemenea probă va fi interpretată şi apreciată în mod inegal[11][97].
În raport cu domeniile de acţiune şi cu modurile de operare utilizate în sectorul economico-financiar, organele judiciare care efectuează cercetări trebuie să adopte modalităţi tactico-penale specifice, eficiente, care să asigure o ripostă fermă a societăţii, concretizată în descoperirea promptă şi tragerea la răspundere a infractorilor.
[11][87] I. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, 1997, p.266
[11][88] C. Voicu, C. Hurdubaie, Criminalitatea informatică – o sfidare a sfârşitului de secol, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică” nr. 1-2/1994, p.91 şi urm.
[11][89] I. Poiană, A. Lazăr, Informatizarea investigaţiei criminalistice, un imperativ în actualitate, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică” nr. 1-2/1999, p. 134.
[11][90] A. Lazăr, Particularităţi ale cercetării corupţiei şi criminalităţii organizate, raport prezentat la Conferinţa pentru corupţie, organizată de Parlamentul României, Ministerul Justiţiei, Asociaţia Baroului American şi Programul de iniţiative juridică pentru Europa Centrală şi de Est (CCEELI), Bucureşti 24-25 februarie 1998, p.147.
[11][91] Sinteze cuprinzând concluziile controalelor referitoare la execuţia bugetară şi asupra modului de administrare a patrimoniului public şi privat, de exemplu în M.Of.nr.145 din 11 iunie 1996.
[11][92] Ursu, I.A. Cristescu, Ghidul procurorului criminalist, Helicon, Timişoara 1994, p.17 şi urm.; E.Stancu, Criminalistica, Actami, 1995, p.317 şi urm.; D.Banciu, S.Rădulescu, V.Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, Lumina Lex, Bucureşti 2002, p.379 şi urm.; C.Voicu, Al.Boroi, F.Sandu, I,Molnar, Dreptul penal al afacerilor, Rosetti, Bucureşti, 2002; D. Ciuncan, Particularităţi metodologice ale cercetării infracţiunilor de dreptul afacerilor, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică ” nr. 3/2002, p.69 şi urm.
[11][93] Menţiunile făcute de funcţionar, care nu are legătură cu actul juridic, nu sunt decât un început de probă.
La înscrisurile sub semnătură privată contestate se procedează la verificarea de scripte (art. 162 şi urm. C.proc.civ.) ca prezumţie de validitate.
În dreptul comercial, în genere, proba contractelor se face prin orice mijloc de probă scrisă
[11][94] I.Stoenescu, Probele în “Drept procesual civil român” de I.Stoenescu şi G.Porumb, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966, p.144; I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generală, ed.a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p.364.
[11][95] M.V.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.II, p.188-189.
[11][96] N.Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol.I, Paideia, Bucureşti, 1993, p.335. De exemplu, procesele-verbale au o putere devenită prestabilită de lege, împotriva lor uzitându-se aceeaşi procedură a înscrierii în fals. Dar apreciat (penal) ca simplu fapt, procesul-verbal nu are de ce să fie declarat fals (N.Volonciu, p. 337).
Eroarea, violenţa, absenţa cauzei, cauza falsă, ilicită sau imorală, fraudarea legii se pot dovedi cu orice mijloc (chiar şi împotriva unui act autentic), ca fapt distinct de actul constatat prin înscris, împotriva căruia se înscriu raporturile cu statul-terţ (a se vedea şi G.Boroi, Drept procesual civil, note de curs, vol.I, Bucureşti, 1993, p.176; I.Stoenescu, op.cit., V.M.Ciobanu, op.cit., vol.I, p.275-276).
[11][97] În sens contrar, N.Volonciu, op.cit., p.337 şi A.Ionaşcu, Probele în procesul civil, Editura ştiinţifică, Bucureşti 1969, p.75. Acest renumit autor se pronunţă asupra caracterului considerat vetust al reglementării art. 1191 alin. 2 C.civ., care ar restrânge “într-o oarecare măsură libertatea de apreciere a judecătorului în ce priveşte puterea doveditoare a probelor” (p.75), text care ar trebui interpretat prin prisma conţinutului nou al dreptului. Socotim îndemnul exagerat. Când părţile au întocmit un înscris consemnând (doar) un acord de voinţă, au făcut-o chiar pentru a preconstitui o probă. Legea dă dreptul ca acest conţinut al actului să nu fie combătut, dar tot legea sancţionează cu nulitate fraudarea legii. Ceea ce a ocrotit legiuitorul a fost “răstălmăcirea” înţelesului înţelegerii lor; în nici un caz (alt) fapt juridic (delictual) nu constituie un (alt) act juridic.
Dispoziţia alin. 2 din art. 1191 C.civ. trebuie considerată ca având la bază doar prezumţia voinţei comune a părţilor, în sensul înţelegerii lor, altul decât un alt fapt delictual socotit şi apreciat ulterior.
[1][87] I. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, 1997, p.266
[1][88] C. Voicu, C. Hurdubaie, Criminalitatea informatică – o sfidare a sfârşitului de secol, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică” nr. 1-2/1994, p.91 şi urm.
[1][89] I. Poiană, A. Lazăr, Informatizarea investigaţiei criminalistice, un imperativ în actualitate, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică” nr. 1-2/1999, p. 134.
[1][90] A. Lazăr, Particularităţi ale cercetării corupţiei şi criminalităţii organizate, raport prezentat la Conferinţa pentru corupţie, organizată de Parlamentul României, Ministerul Justiţiei, Asociaţia Baroului American şi Programul de iniţiative juridică pentru Europa Centrală şi de Est (CCEELI), Bucureşti 24-25 februarie 1998, p.147.
[1][91] Sinteze cuprinzând concluziile controalelor referitoare la execuţia bugetară şi asupra modului de administrare a patrimoniului public şi privat, de exemplu în M.Of.nr.145 din 11 iunie 1996.
[1][92] Ursu, I.A. Cristescu, Ghidul procurorului criminalist, Helicon, Timişoara 1994, p.17 şi urm.; E.Stancu, Criminalistica, Actami, 1995, p.317 şi urm.; D.Banciu, S.Rădulescu, V.Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, Lumina Lex, Bucureşti 2002, p.379 şi urm.; C.Voicu, Al.Boroi, F.Sandu, I,Molnar, Dreptul penal al afacerilor, Rosetti, Bucureşti, 2002; D. Ciuncan, Particularităţi metodologice ale cercetării infracţiunilor de dreptul afacerilor, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică ” nr. 3/2002, p.69 şi urm.
[1][93] Menţiunile făcute de funcţionar, care nu are legătură cu actul juridic, nu sunt decât un început de probă.
La înscrisurile sub semnătură privată contestate se procedează la verificarea de scripte (art. 162 şi urm. C.proc.civ.) ca prezumţie de validitate.
În dreptul comercial, în genere, proba contractelor se face prin orice mijloc de probă scrisă
[1][94] I.Stoenescu, Probele în “Drept procesual civil român” de I.Stoenescu şi G.Porumb, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966, p.144; I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generală, ed.a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p.364.
[1][95] M.V.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.II, p.188-189.
[1][96] N.Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol.I, Paideia, Bucureşti, 1993, p.335. De exemplu, procesele-verbale au o putere devenită prestabilită de lege, împotriva lor uzitându-se aceeaşi procedură a înscrierii în fals. Dar apreciat (penal) ca simplu fapt, procesul-verbal nu are de ce să fie declarat fals (N.Volonciu, p. 337).
Eroarea, violenţa, absenţa cauzei, cauza falsă, ilicită sau imorală, fraudarea legii se pot dovedi cu orice mijloc (chiar şi împotriva unui act autentic), ca fapt distinct de actul constatat prin înscris, împotriva căruia se înscriu raporturile cu statul-terţ (a se vedea şi G.Boroi, Drept procesual civil, note de curs, vol.I, Bucureşti, 1993, p.176; I.Stoenescu, op.cit., V.M.Ciobanu, op.cit., vol.I, p.275-276).
[1][97] În sens contrar, N.Volonciu, op.cit., p.337 şi A.Ionaşcu, Probele în procesul civil, Editura ştiinţifică, Bucureşti 1969, p.75. Acest renumit autor se pronunţă asupra caracterului considerat vetust al reglementării art. 1191 alin. 2 C.civ., care ar restrânge “într-o oarecare măsură libertatea de apreciere a judecătorului în ce priveşte puterea doveditoare a probelor” (p.75), text care ar trebui interpretat prin prisma conţinutului nou al dreptului. Socotim îndemnul exagerat. Când părţile au întocmit un înscris consemnând (doar) un acord de voinţă, au făcut-o chiar pentru a preconstitui o probă. Legea dă dreptul ca acest conţinut al actului să nu fie combătut, dar tot legea sancţionează cu nulitate fraudarea legii. Ceea ce a ocrotit legiuitorul a fost “răstălmăcirea” înţelesului înţelegerii lor; în nici un caz (alt) fapt juridic (delictual) nu constituie un (alt) act juridic.
Dispoziţia alin. 2 din art. 1191 C.civ. trebuie considerată ca având la bază doar prezumţia voinţei comune a părţilor, în sensul înţelegerii lor, altul decât un alt fapt delictual socotit şi apreciat ulterior.
[1][87] I. Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, 1997, p.266
[1][88] C. Voicu, C. Hurdubaie, Criminalitatea informatică – o sfidare a sfârşitului de secol, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică” nr. 1-2/1994, p.91 şi urm.
[1][89] I. Poiană, A. Lazăr, Informatizarea investigaţiei criminalistice, un imperativ în actualitate, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică” nr. 1-2/1999, p. 134.
[1][90] A. Lazăr, Particularităţi ale cercetării corupţiei şi criminalităţii organizate, raport prezentat la Conferinţa pentru corupţie, organizată de Parlamentul României, Ministerul Justiţiei, Asociaţia Baroului American şi Programul de iniţiative juridică pentru Europa Centrală şi de Est (CCEELI), Bucureşti 24-25 februarie 1998, p.147.
[1][91] Sinteze cuprinzând concluziile controalelor referitoare la execuţia bugetară şi asupra modului de administrare a patrimoniului public şi privat, de exemplu în M.Of.nr.145 din 11 iunie 1996.
[1][92] Ursu, I.A. Cristescu, Ghidul procurorului criminalist, Helicon, Timişoara 1994, p.17 şi urm.; E.Stancu, Criminalistica, Actami, 1995, p.317 şi urm.; D.Banciu, S.Rădulescu, V.Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, Lumina Lex, Bucureşti 2002, p.379 şi urm.; C.Voicu, Al.Boroi, F.Sandu, I,Molnar, Dreptul penal al afacerilor, Rosetti, Bucureşti, 2002; D. Ciuncan, Particularităţi metodologice ale cercetării infracţiunilor de dreptul afacerilor, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică ” nr. 3/2002, p.69 şi urm.
[1][93] Menţiunile făcute de funcţionar, care nu are legătură cu actul juridic, nu sunt decât un început de probă.
La înscrisurile sub semnătură privată contestate se procedează la verificarea de scripte (art. 162 şi urm. C.proc.civ.) ca prezumţie de validitate.
În dreptul comercial, în genere, proba contractelor se face prin orice mijloc de probă scrisă
[1][94] I.Stoenescu, Probele în “Drept procesual civil român” de I.Stoenescu şi G.Porumb, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966, p.144; I.Stoenescu, S.Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generală, ed.a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p.364.
[1][95] M.V.Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.II, p.188-189.
[1][96] N.Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol.I, Paideia, Bucureşti, 1993, p.335. De exemplu, procesele-verbale au o putere devenită prestabilită de lege, împotriva lor uzitându-se aceeaşi procedură a înscrierii în fals. Dar apreciat (penal) ca simplu fapt, procesul-verbal nu are de ce să fie declarat fals (N.Volonciu, p. 337).
Eroarea, violenţa, absenţa cauzei, cauza falsă, ilicită sau imorală, fraudarea legii se pot dovedi cu orice mijloc (chiar şi împotriva unui act autentic), ca fapt distinct de actul constatat prin înscris, împotriva căruia se înscriu raporturile cu statul-terţ (a se vedea şi G.Boroi, Drept procesual civil, note de curs, vol.I, Bucureşti, 1993, p.176; I.Stoenescu, op.cit., V.M.Ciobanu, op.cit., vol.I, p.275-276).
[1][97] În sens contrar, N.Volonciu, op.cit., p.337 şi A.Ionaşcu, Probele în procesul civil, Editura ştiinţifică, Bucureşti 1969, p.75. Acest renumit autor se pronunţă asupra caracterului considerat vetust al reglementării art. 1191 alin. 2 C.civ., care ar restrânge “într-o oarecare măsură libertatea de apreciere a judecătorului în ce priveşte puterea doveditoare a probelor” (p.75), text care ar trebui interpretat prin prisma conţinutului nou al dreptului. Socotim îndemnul exagerat. Când părţile au întocmit un înscris consemnând (doar) un acord de voinţă, au făcut-o chiar pentru a preconstitui o probă. Legea dă dreptul ca acest conţinut al actului să nu fie combătut, dar tot legea sancţionează cu nulitate fraudarea legii. Ceea ce a ocrotit legiuitorul a fost “răstălmăcirea” înţelesului înţelegerii lor; în nici un caz (alt) fapt juridic (delictual) nu constituie un (alt) act juridic.
Dispoziţia alin. 2 din art. 1191 C.civ. trebuie considerată ca având la bază doar prezumţia voinţei comune a părţilor, în sensul înţelegerii lor, altul decât un alt fapt delictual socotit şi apreciat ulterior.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.