FALS ÎN DECLARATII DIN EROARE

FALS ÎN DECLARATII DIN EROARE

Este pentru a treaia oară când Judecătoria Sectorului 1 decide ca profesorul Octavian Vişan să fie judecat în libertate. Tribunalul București a admis  recursul procurorilor împotriva deciziei magistraților de la Judecătoria Sectorului 1, prin care profesorul de sport de la Liceul “Jean Monnet”, acuzat ca ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă minoră, a fost lăsat în libertate. La judecarea recursului împotriva lăsării în libertate a lui Visan, procurorul de ședință a susținut, în fața instanței, că magistrații de la judecătorie au respins în mod greșit propunerea de arestare preventiva a lui Visan. Reprezentantul Parchetului a arătat ca, din dosarul cauzei, reiese ca Vișan ar fi întreținut, în repetate rânduri, la sfârșitul lunii octombrie, relații sexuale cu eleva sa minora, în vârsta de 17 ani, în timpul unei excursii la Predeal.  De asemenea, în opinia Parchetului, lăsarea în libertate a lui Vișan reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și impactul negativ al presupuselor fapte asupra opiniei publice. (15 Decembrie 2011, Sursa: NewsIn). “Cum să spui că e recidivist sau consumator de droguri, când el nu are nici un fel de trecut penal”, a declarat avocata tânărului, Paula Iacob, în replică la unele acuzaţii care i s-au adus profesorului ( Profesorul de la Jean Monnet, acuzat de sex cu o elevă, va fi eliberat. Procurorii au făcut recurs, M.Z. | 03 Ian 2012, antena3. ro)

„Îmi puteți spune daca reclamanții care prin acțiunea înaintata instanței declară o serie de neadevăruri pot fi atrași în răspundere penală în temeiul art. 292 Cod penal,  mai ales ca pot demonstra cu probe declarațiile în fals făcute în acțiunea formulată ?
A doua întrebare este legată de un material audio-video prezentat pe un post de televiziune locala în care comentariul care însoțește acest material prezintă neadevăruri despre o hotărâre judecătoreasca aflata în posesia reclamanților vremelnica si executorie ca urmare a unei ordonanțe președințiale formulată de aceștia,  precum ca ar fi o hotărâre prin care instanța le a atribuit o calea de acces comună,  în proprietatea acestora,  lucru neadevărat de altfel și care a stat la baza realizării acestui reportaj prezentat pe post . Împotriva cui pot formula plângere penală de fals în declarații în condițiile în care reporterului deși i-a fost prezentată situația corectă de la fața locului probată cu o hotărâre judecătorească definitivă și învestită cu formula executorie și de dată recentă, a dat pe post varianta neconformă cu realitatea? ” S-a răspuns cu: “Faptele descrise de dvs. nu intra în sfera infracțiunilor de fals”.

„Falsul în declarații, ca infracțiune, nu se poate reține în cazul reclamanților sau pârâților care susțin neadevăruri, tocmai pentru simplul fapt ca ele constituie o exercitare a dreptului la apărare, chiar ales a fi făcut prin a denatura realitatea. Oricare dintre ei pot susține orice, fiindcă atâta timp cât nu probează cele susținute, instanța nu le va da câștig de cauză și deci nu se vor produce consecințe juridice. Altfel, putem spune că partea care pierde un proces civil și care în timpul acesteia a susținut contrariul celor afirmate de partea câștigătoare, poate fi urmărită pentru fals în declarații. Pentru neconformitatea cu adevărul a unor probe în susținerea celor afirmate de părțile dintr-un proces există instituțiile mărturiei mincinoase sau a uzului de fals, în cazul în care avem martori care nu declara adevărul sau se folosesc în instanță înscrisuri falsificate.” ( http://www.avocatnet.ro Alimanescu George , chertes_dan  , 21 Iulie 2011).

Dar organele pot minți?

În activitatea curentă, organele de urmărire penală nu pot folosi declarații necorespunzătoare adevărului. Declararea necorespunzătoare adevărului făcută unui organ competent și producătoare de consecințe de consecințe are, în unele cazuri, o incriminare distinctă. În asemenea cazuri, fapta nu constituie infracțiunea de fals  în declarații, ci o altă infracțiune – mărturie mincinoasă, denunțare calomnioasă etc.

Falsul în declarații poate constitui și un mijloc de săvârșire a altei infracțiuni (V. Dongoroz ș. a., Explicatii. . . , vol. IV, pp. 456 sqq ; O. Loghin, T. Toader, Drept penal român, Partea specială, ed. 4-a Șansa, 2001, pp. 550 sqq; D. Ciuncan, Fals intelectual al unui înscris contabil oficial în „Revista de drept comercial”, nr.  12/1996, p. 63; D. Ciuncan,  Fals. Determinarea sferei noţiunii “înscrisuri oficiale”. Producerea de consecinte juridice, „R.R.D.” 6/88, 51).

Nu credem că o simplă/singură declarație poate convinge procurorul/procurorul ce ar verifica rechizitoriul (RIL, S. U. 9/2008). Dacă – prin absurd – declarația falsă a determinat actul procurorului, faptele acestuia (și a oricărui funcționar care consemnează declarația falsă orală) pot îmbrăca cel puțin forma participației improprii; orice  asemenea funcționar care cunoaște, în orice mod, falsul și omite să sesizeze justiția, răspunde pentru omisiune.

În principiu, motivele de recurs nu pot fi decât de drept: errores în procedendo și errores în iudicendo. Dar există și erori grave, pentru că instanța (de recurs) controlează și dacă faptele au fost constatate  (la fond) cu respectarea regulilor de drept material sau procesual. Dar aceeași chestiune poate fi privită și ca una de fapt. Ea cade în controlul instanței (de recurs) pentru  care faptul nu poate fi privit ca stabilit atunci când înfrânge dreptul (I. Neagu, Drept procesual penal, tratat, Global Lex, 2002, p. 707; V. Dongoroz în I. Tanoviceanu, Tratat de drept penal și procedură penală, vol. V, p. 502; T.Pop, Drept procesual penal, vol. IV, Cluj, 1848, p. 463).

O eroare în stabilirea faptelor se pot produce în primul rând din cauza lipsei de rol activ al instanței în a administra toate probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele (Gr. Gr. Theodoru, Teoria și practica recursului penal, Junimea, Iași, 2002, pp. 298 sqq ; D. Ciuncan, Eroarea gravă de fapt – caz de recurs şi recurs în anulare,  în „Dreptul”  nr. 4 / 1994, p. 5).

Mai poți vedea: Scăpa de Sforăit de mâine. Nu mai pierde încă o noapte din cauza sforăitului. Vezi remediile: www. . . .

“Coruptia si indecenta unor magistrati afecteaza credibilitatea Justitiei”
Presedintele CSM,  sursa: ziare. ro

Mai adăugăm:

Președintele CEDO, Sir Nicolas Bratza, prin grefierul Curții, a adresat în data de 25 noiembrie 2011 o scrisoare Ambasadorului României pe lângă Consiliul Europei, Stelian Stoian.

ECHR-EF/ju [#3757738]

Strasbourg, 25 noiembrie 2011

Domnule Ambasador,

Prin prezenta confirm primirea scrisorii de transmitere a scrisorii Procurorului Sef DNA din data de 16 noiembrie 2011 cerând ridicarea imunitătii acordate Judecatorului Bîrsan, in raport cu proceduri care o vizează pe șotia sa.

Mai departe, confirm primirea scrisorii dumneavoastră din 21 noiembrie 2011 prin care confirmați ca scrisoarea din 16 noiembrie este cererea oficiala a Guvernului.

De asemenea, confirm primirea scrisorii dumneavoastră din 23 noiembrie care transmite o alta scrisoare a Procurorului Sef din aceeași data, care corectează continutul scrisorii precedente. In scrisoarea anexata, se spune ca o «eroare de traducere» a fost depistata în al treilea paragraf din a treia pagina din scrisoarea precedentă. Eroarea este în orice caz una gravă și am fost rugat să transmit Guvernului dumneavoastră îngrijorarea si nemultumirea Curtii cum că s-a permis ca o astfel de eroare să se comită într-un document care este în mod vădit important. Cu sinceritate, Erik Fribergh , Adina A.STANCU – Razvan SAVALIUC, luju

Leave a Reply