AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT, HOTĂRÂRE PENALĂ DEFINITIVĂ, DINEL STAICU, BANCA INTERNATIONALĂ A RELIGIILOR, SCOATEREA DE SUB URMĂRIREA PENALĂ, PROCURORUL POATE REDESCHIDE ORICÂND URMĂRIREA PENALĂ, ACCESUL DIRECT LA JUSTIŢIE AL PERSOANELOR NEMULŢUMITE DE SOLUŢIILE DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ

AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT, HOTĂRÂRE PENALĂ DEFINITIVĂ, DINEL STAICU, BANCA INTERNATIONALĂ A RELIGIILOR, SCOATEREA DE SUB URMĂRIREA PENALĂ, PROCURORUL POATE REDESCHIDE ORICÂND URMĂRIREA PENALĂ, ACCESUL DIRECT LA JUSTIŢIE AL PERSOANELOR NEMULŢUMITE DE SOLUŢIILE DE NETRIMITERE ÎN JUDECATĂ

Plecând de la o știre transmisă în 24 februarie a. c. de Hotnews , ne punem și noi întrebarea dacă în cauza Dinel Staicu exista sau nu autoritate de lucru judecat.
Alături de judecătorii Curții de Apel București suntem și noi de acord cu Dinel Nutu, convinși de nevinovătia sa, mai ales gândindu-ne cât a suferit el prin parcările Budapestei, dar nu știm dacă a existat vreo judecată în fond privindu-l pe contestator.
Cazurile de contestaţie în anulare sunt arătate în art. 386 din Codul de procedură penală .
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar,o cale nouă de retractare, nemaiexistând recursul extraordinar; dacă instanța de recurs s-a pronunțat, contestația privește aplicarea corectă a legii, și nu fondul; soluția este numai încetarea procesului;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).

Legea penală ori procesual penală nu oferă o definiţie noţiunii autorităţii de lucru judecat, nu îi identifică natura şi nici regimul juridic, aşa cum o face legea civilă (art. 1201 din Codul civil – este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate; art. 137, art. 166 din Codul de procedură civilă); există doar menţiuni expressis verbis ale principiului în unele dispoziţii procesual penale (art. 10 lit. j, art. 22 din Codul de procedură penală ) sau explicitări punctuale (art. 3859 pct. 15 teza I C.pr.pen. ).
Cu toate acestea, principiul funcţionează deplin şi în dreptul procesual penal, doctrina fiind aceea care a configurat definiţia sa ca fiind „ansamblul de efecte acordate de lege hotărârii judecătoreşti definitive, în scopul de a fi executată şi de a împiedica o nouă urmărire pentru aceeaşi faptă (…) hotărârea penală definitivă este considerată că exprimă adevărul” .
Cu toate că definiţia se referă la hotărârile penale prin care se soluţionează un raport de drept substanţial având ca obiect tragerea la răspundere penală, principiul trebuie considerat incident şi în cazul acelor hotărâri penale care nu au un astfel de obiect, ci prin care se soluţionează căi extraordinare de atac (contestaţia în anulare, revizuirea) ori chestiuni privind faza de executare a procesului penal.
În măsura în care există o hotărâre definitivă în materiile enunţate, privind aceleaşi părţi, având acelaşi obiect (beneficiul juridic ce se solicită ori scopul ce se urmăreşte) şi aceeaşi cauză (faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al beneficiului reclamat) se va configura autoritatea de lucru judecat. Aceasta va putea fi opusă ca excepţie (exceptio rei iudicatae) care va împiedica reanalizarea fondului cauzei definitiv soluţionate .
Este o excepţie de ordine publică cu consecinţa posibilităţii invocării sale de către orice parte procesuală interesată şi este, totodată, o excepţie de fond, iar nu de procedură. Caracterizarea excepţiei ca având caracterul de fond este justificată de faptul că priveşte exercitarea dreptului la acţiune, iar nu acte sau fapte procesuale, aşa cum o fac excepţiile de procedură. Pe de altă parte, exceptio rei iudicatae implică o minimă analiză a fondului hotărârii anterioare pentru a putea concluziona asupra existenţei condiţiilor lucrului judecat, elementelor structurale ale acestuia (identităţile menţionate anterior ) .
Sancţiunea procedurală care intervine ca urmare a constatării autorităţii de lucru judecat va fi inadmisibilitatea cererii; aceasta deoarece se încearcă, printr-o astfel de cerere, exercitarea unui drept epuizat prin utilizarea din nou a unei căi procesuale deja folosite şi valorificate .
Identitatea de obiect și de persoană presupune ca în cadrul celei de a doua judecăți să fi fost inculpată aceeași persoană care a mai fost judecată, iar obiectul cauzei să îl constituie aceleași fapte pentru care ea a fost condamnată .
Hotărârea penală definitivă este considerată că exprimă adevărul. Totodată, aceast fapt impune interdicția unei noi urmăriri și judecăți pentru aceeași faptă.
Oficiali ai Curții de Apel București au explicat că la Craiova, în recurs, s-a judecat o ”plângere făcută de un petent nemulțumit de o decizie a procurorilor craioveni care îl scoteau de sub urmărire penală” pe Dinel Staicu. La acel moment, instanța craioveană a respins plângerea acelei persoane, ”constatând astfel, definitiv , ca D. Staicu nu este vinovat de faptele pentru care a fost judecat în dosarul BIR” . Din formularea media înțelegem că s-a respins plângerea împotriva procurorului.
Cazurile şi procedura scoaterii de sub urmărire sunt arătate în art. 249 din Codul de procedură penală.
Scoaterea de sub urmărirea penală are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) – e) şi există învinuit sau inculpat în cauză.
Dispoziţiile art. 242 – 246 şi 248 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător .
Prin scoaterea de sub urmărire, procurorul confirmă inexistența infracțiunii cercetate și, drept urmare, nevinovăția penală a inculpatului. Ordonanța nu are puterea de lucru judecat, nefiind o hotărâre de achitare. Procurorul poate redeschide oricând urmărirea penală dacă au intervenit noi împrejurări, neexistând niciodată un caracter irevocabil al constatărilor ordonanței . Atunci când s-a pronunțat condamnarea, instanța nu putea judeca decât pe baza unor împrejurări noi. Din puținătatea informațiilor, putem deduce că această condamnare s-a făcut pe baza unor probe noi, discutate în contradictoriu. Inexistența noilor probe folosite,necunoscute, se putea ataca pe căile ordinare. Dacă instanța de recurs NU S-A PRONUNȚAT asupra unei cauze de încetare (art.10 lit. f-i1) putem discuta de o contestare ulterioară. Dacă instanța de recurs omite probe existente în recurs, privind o cauză de încetare, o contestație devine eficientă.
Prin dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală nu se încalcă prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, se instituie accesul direct la justiţie al persoanelor nemulţumite de soluţiile de netrimitere în judecată date de procuror. Instanţa competentă să judece plângerea potrivit procedurii prevăzute de art. 2781 din Codul de procedură penală nu se pronunţă asupra fondului pricinii, ci numai asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror . Astfel fiind, textul legal criticat reglementează, în acord cu dispoziţiile constituţionale, existenţa unei căi de atac împotriva actelor efectuate de procuror .

În cazul în care plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., prin hotărâre rămasă definitivă, o nouă plângere formulată împotriva aceleiaşi rezoluţii se respinge, ca inadmisibilă, conform prevederilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. În acest caz, judecătorul de la instanţa învestită cu judecarea noii plângeri nu poate dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., referitor la existenţa autorităţii de lucru judecat, întrucât o astfel de soluţie excede cadrul legal stabilit în art. art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. şi nu poate fi dispusă decât atunci când instanţa este învestită cu rezolvarea acţiunii penale, iar nu şi atunci când este învestită cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale .
Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este reglementată în art. 2781 din Codul de procedură penală.
După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.
Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie.
La termenul fixat pentru judecarea plângerii, – și nu a unei inexistent dosar de fond privind o infracțiune – judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.
Judecătorul, soluţionând plângerea,și nu fapta penală a procurorului, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată; dacă plângerea ar fi fondată,iar urmărirea incorectă,s-ar trece la celelalte variante, b) sau c).
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;nu suntem în fața judecării fondului,care nu există;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. Abia în această variantă se dispune reținerea spre judecată în fond,în viitor, de către un alt complet, cu toate garanțiile.
În cazul prevăzut în alin. (8) lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1).
Dispozițiile art. 2781 alin. 10 alin. Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pc. 39 din Legea nr. 202/2010 (“Mica Reformă”) în sensul că “hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă”, rezultă că împotriva unei hotărâri pronunţate de judecător în condiţiile sus-menţionate nu se mai poate exercita nicio cale de atac ( Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Dosar nr. 3016/54/2010, Decizia nr. 2.075 din 19 mai 2011).
Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
În situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10 .
Hotărârile sunt definitive dar numai prin aceea că s-a exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului .
Din relatările media trebuie să înțelegem că judecătorul ar fi făcut aplicarea lit. a) .
Din reglementare, observăm că doar în situația de sub litera c) când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
Deci doar în cazul prevăzut în alin. (8) lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1), iar o instanță, ” în complet legal constituit” purcede la o judecată de fond, cu dispoziţiile privind judecata în primă instanţă urmată de căile de atac în mod corespunzător.
Înțelegem deci că nu a existat o hotărâre definitivă. Procurorul poate redeschide oricând urmărirea penală dacă au intervenit noi împrejurări, neexistând niciodată un caracter irevocabil al constatărilor.
Revizuirea este calea de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată datorate necunoaşterii, de către instanţă care a pronunţat hotărârea definitivă, a unor fapte şi împrejurări în funcţie de care, aceasta, nu corespunde legii.
Revizuirea, ca şi cale extraordinară de atac poate fi invocată doar în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege şi doar cu privire la acele hotărâri definitive prin care instanţa a cenzurat fondul cauzei, pronunţând o hotărâre de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
Reglementarea riguroasă a acestei căi extraordinare de atac este determinată de împiedicarea introducerii unor astfel de cereri pentru erori de fapt minore, fiind instituite – pentru fiecare caz în parte – condiţii de fond şi de formă de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare.
În atare condiţii, cum revizuirea priveşte o hotărâre prin care INSTANŢA NU A REZOLVAT FONDUL CAUZEI – examinând doar legalitatea unei soluţii date de procuror în procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală, în mod corect instanţa de fond a respins cererea ca fiind inadmisibilă .
În raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece nici una dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 din Codul de procedură penală, respectiv, prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal .
Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de CARACTERUL SPECIAL AL PROCEDURII instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului .
Judecătorii fondului sunt întotdeauna alții decât cei ai plângerii. Se subliniază disticția clară între faza de urmărire și faza de judecată.Judecătorii plângerii nu ating fondul. Judecarea fondului începe abia după soluționarea plângerii (ce are alt obiect al cererii,între alte părți, decât o infracțiune).
Limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale .

Până acum nu există a. l. j. , ne bis in idem.
Deși Codul nou de procedură penală a reintrodus recursul în casație, reglementarea cazurilor de contestaţie în anulare – este drept, devenită cale ordinară – menține situația când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (art. 426 lit. b).
Este posibil ca o instanță (de fond) să nu știe de soluționarea unei plângeri, în sensul respingerii acesteia,și să purceadă la soluționarea cauzei; existența unor nelămuriri , vreo împiedicare la executare se soluționează conform procedurii la executare.
Dacă parchetul a sesizat cu judecata unei infracținuni relativ la BIR, deși exista/cunoștea o soluție pe art.2781 alin.8 lit.a) C. pr. pen. , fără să prezinte ”fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art.10” o face pe riscul său.
Când instanța de recurs s-a pronunțat asupra (in)existenței unei cauze de încetare a procesului penal, cu privire la care existau (sau nu) probe în dosar,nu poate fi un caz de contestație în anulare.
Soluția propusă de noi distinge net între faza de urmărire și faza de judecată, între ele neexistând contrarietate de soluții, ne bis in idem; abia după epuizarea procedurii prevăzute în art.2781 alin.(8) lit.b) sau c) C. pr. pen. se poate trece la o judecată în fond.
Viitorul cod de procedură introduce camera preliminară de la instanța căreia i-ar reveni,potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță (art.342 ncpp).

Contestația în anulare corectează o eroare de judecată.
În Dosarele BIR faptele privesc cesiuni, tranzacții de compensare, creditări, elemente de drept bancar. Împotriva unei dispoziții de neîncepere a urmăririi penale, plângerile sunt , esențial , respinse. S-a dispus reluarea cercetărilor în cauză, considerându-se de către procurorul ierarhic din DNA – Secția de Combarere a Infracțiunilor Conexe că nu s-a epuizat întreg probatoriu, nu sunt menționate care sunt probele administrate, nu s-au analizat efectele și modul în care au fost transferate sumele de bani prin conturile societăților controlate de D. S. (CA Craiova, S. pen. și pt Cauze cu Minori, dec. pen. nr. 1047 din 27 septembrie 2010, dosar nr. 45/63/2010, p. 4). În esență, s-a dispus NUP față de, printre alții, Staicu Dinel , după confirmarea probatoriului aflat la dosar, pentru infracțiuni de evaziune fiscală și de spălarea banilor. Prin rechizitoriul nr. 172/P/2006 al DNA – Secția de Combarere a Infracțiunilor Conexe s-a dispus disjungerea urmăririi penale, constituirea unui nou dosar penal și declinarea competenței Serviciului Teritorial Craiova, iar ulterior NUP. Urmare Ordonanței nr. 93/P/2002 din 18. 02. 2004, semnată de dl procuror general Ilie Botoș dosarele – având la bază aceleași fapte – au revenit la centru.
Prin rechizitoriul DNA din 9. 11. 2006 au fost treimiși în judecată, printre alții, inculpații Popescu Ion pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 246, 2481, 258 C. pen. , iar inculpatul Dinel Staicu pentru complicitate. Sentința penală nr. 1240 din 15. 06. 2010 a Judecătoriei sect. 4 București a condamnat la 4, respectiv 4 ani închisoare. În apel, pedepsele au fost de 12, respectiv 12 ani închisoare ( Dec . pen. nr. 802/A/16 decembrie 2010 a Trib. București, Secția a II-a penală). În recurs, pedepsele au fost de 7 respectiv 7 ani închisoare (CA București, dec. pen. nr. 741/R din 4 aprilie 2011).
Se solicitase și desființarea hotărârilor apelate în baza art. 10 lit. j) din Codul de procedură penală , motivat de faptul că, raportat de infracțiunea pentru care a fost cercetat D. S. , se mai pronunțase anterior neînceperea urmăririi penale. Tribunalul nu a primit acest motiv de apel pentru că respectivele dosare în care a fost cercetat inculpatul au fost conexate la prezenta cauză, ”acele infracțiuni constituind în realitate, acte materiale din prezenta cauză” (p. 69, CAB, dec. pen. nr. 741/2011).
Părerea noastră este că nu există o cauză de contestație în anulare.

”O hotărâre penală care a căpătat a. l. j. este considerată că stabilește adevărul. Efectele pe care legea le instituie pentru autoritatea de lucru judecat sunt de natură să producă cetățenilor încrederea în activitatea instanțelor de judecată, că creeze prestigiul unor autorități independente și supuse numai legii, a unei adevărate puteri în stat. ”

25.02.2012

Art. 386 lit. c) a fost modificat prin Legea nr. 281/2003. Litera e) a fost introdusă prin Legea nr. 356/2006.

PICCJ, Recurs în interesul legii privind admisibilitatea cererilor de revizuire, respectiv contestaţie la executare în cazul incidenţei autorităţii de lucru judecat, Nr.1163/C/3778/III-5/2009; ICCJ, Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 privind admisibilitatea cererilor de revizuire, respectiv de contestatie la executare, in cazul incidentei autoritatii de lucru judecat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 22 iunie 2010, Dosar nr. 26/2009; Udroiu, M., Dicţionar de drept penal şi de procedură penală, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 51

I. Neagu, Drept procesual penal, tratat, Global Lex, 2002, p.748

R. M. , Inspectia Judiciara s-a autosesizat, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a anulat condamnarea la sapte ani de inchisoare a lui Dinel Staicu , HotNews.ro , 24 februarie 2012,

Art. 2781 a fost introdus prin Legea nr. 281/2003. Articolul 2781 a fost modificat prin Legea nr. 356/2006. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – decizia nr. XIII din 21 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 119 din 8 februarie 2006. C. S. J. , S. pen. , Dec. nr. 2063/1991; Curtea Constituţională, decizia nr. 64 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006; decizia nr. 452 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 11 noiembrie 2004; decizia nr. 27 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 22 februarie 2005

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 4191 din 11 septembrie 2007
I. Neagu, Drept procesual penal, tratat, vol. I, Partea generală, Global Lex, București, 2006, pp. 234-236.

Curtea Constituțională , Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011; idem, Decizia nr. 1.608 din 15 decembrie 2011

R. M. , Inspectia Judiciara s-a autosesizat, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a anulat condamnarea la sapte ani de inchisoare a lui Dinel Staicu , HotNews.ro , 24 februarie 2012,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Dosar nr. 2103/33/2010, Decizia nr. 1.699 din 27 aprilie 2011
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite prin Decizia nr. XVII/19.03.2007, idem Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Dosar nr. 9252/2/2010, Decizia nr. 307 din 28 ianuarie 2011, Inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 Cod procedură penală

Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011; idem, Curtea Constituțională , Decizia nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011
Decizia nr. 770 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, idem Decizia nr. 1.174 din 15 septembrie 2011, Decizia nr. 250 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 24 martie 2008, idem Curtea Constituţională Decizia nr. 395 din 24 martie 2011, Decizia nr. 1.408 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 903 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 12 august 2009, sau prin Decizia nr. 1.277 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2009. idem Curtea Constituţională, Decizia nr. 778 din 16 iunie 2011
Gr. Gr. Theodoru, Despre puterea lucrului judecat în ”Justiția nouă” nr. 2/1963, pp. 45 sqq. și în Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2007, pp. 829 sqq