COMPLICITATE MORALĂ

COMPLICITATE MORALĂ

Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.

Potrivit art. 46 alin. (1) NCP, Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.

Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.

Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală (Art. 47 NCP).

Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită (   Art. 26 din Codul penal  și Art. 48 alin. (1) NCP).

Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii.

Prin complicitate se înţelege, în general, sprijinul dat de o persoană, în orice mod şi prin orice mijloace, unei alte persoane, la săvârşirea unei infracţiuni. Complicele colaborează la săvârşirea faptei şi prin acţiuni indirecte şi mediate, care atribuie acţiunii sale caracterul unei participaţii accesorii, secundare.

Complicitatea imaterială sau morală se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreţinerea intenţiei autorului de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală.

Într-o speţă, se constată că, deşi inculpatul recurent nu a săvârşit acte materiale de agresiune asupra victimei, el a fost de acord să însoţească pe inculpatul M.V. la casa acesteia pentru a-i cere socoteală pentru o pretinsă sustragere, s-a înarmat cu un par şi pătrunzând, primul, în curtea casei, a avut o influenţă esenţială asupra psihicului celuilalt inculpat, care a căpătat o îndrăzneală sporită pentru atacarea şi uciderea victimei. Instanţa a reţinut că, la 9 aprilie 1999, J. C. a avut în stradă o altercaţie cu inculpatul M.V., condamnat în cauză pentru infracţiunea de omor, după care cel din urmă a mers la un bar unde, întâlnindu-l pe inculpatul V.A., a cerut acestuia să-l însoţească la locuinţa lui J.G. spre a-i cere socoteală pentru un pretins furt.

Înarmaţi cu câte un par, cei doi inculpaţi au mers la casa lui J.G., unde se afla şi fratele acestuia, J.V. Primul a intrat în curte inculpatul V.A., urmat de inculpatul M.V. care l-a atacat pe J.G. lovindu-l cu parul în cap, timp în care inculpatul V.A. l-a atacat cu parul pe J.V.

În cele din urmă, inculpaţii au abandonat parii în curte şi au plecat; J.G. a fost dus la spital unde s-a constatat decesul acestuia.

Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că moartea victimei s-a datorat unei hemoragii intracraniene şi contuziei cerebrale şi de trunchi cerebral produse prin loviri active, repetate, cu un corp contondent.

Prin urmare, activitatea inculpatului recurent a constituit o încurajare a autorului faptei care, singur, nu ar fi îndrăznit să intre în curtea casei familiei victimei şi să o agreseze pe aceasta, prezenţa recurentului, înarmat, în curtea casei şi agresarea unuia dintre membrii familiei întărind, neîndoielnic, hotărârea inculpatului M.V. de a ucide victima ( CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE,SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 5478 din 11 decembrie 2001).

Inculpatul V.A. a atacat cu parul pe victimă. Dacă este așa, pare un coautorat, dar nu o complicitate, și în nici un caz,  una imaterială.

Într-o speță, pentru inculpatul P.C. a fost reţinută instigarea la infracţiunea de omor, instigare urmată de săvârşirea unor acte de complicitate morală, prin faptul că s-a aflat în preajma inculpatului M.G.S., înarmat cu par, cu scopul de a-l ajuta în caz că era necesar, instigare ce a fost urmată, de asemenea, de săvârşirea faptei de către autor (  ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ,  Decizia nr. 3014 din 28 septembrie 2009).

Prin sentinţa penală nr. 268 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul M.D. a fost condamnat la un an închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., iar în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., tribunalul a achitat pe inculpat pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

S-a reţinut în fapt că inculpatul M.D. a fost şef grupă de pază la SC P.I. SRL Bucureşti, filiala Petroşani, care asigura paza la E.M.V.B. şi la, cererea inculpatului N.I. (condamnat în cauză pentru infracţiunile de furt şi dare de mită) a fost de acord să nu controleze agenţii de pază, de serviciu, şi astfel aceştia din urmă să-i permită ca împreună cu alţi făptuitori, printre care şi un minor, să sustragă material feros.

În acest sens, inculpatul N.I. împreună cu alte persoane, în seara zilei de 21 octombrie 2003, a sustras, prin escaladare, cu permisiunea agenţilor de pază, 17 înălţătoare de transport tip TIR, iar în seara zilei de 25 octombrie 2003, a sustras 3 înălţătoare.

Pentru faptul că nu şi-a exercitat atribuţiile de control asupra agenţilor de pază, în cele două seri, inculpatul M.D. a primit de la inculpatul N.I. suma de 375.000 lei, iar agenţii de pază (3) au primit câte 125.000 lei.

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.D. nu a înlesnit comiterea faptei de furt în sensul prevederilor art. 26 C. pen., astfel că a dispus achitarea pentru această infracţiune.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin care solicită a se reţine în sarcina inculpatului M.D. fapta de complicitate la furt, a fost respins prin decizia penală nr. 387 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a susţinut că, decizia este contrară legii întrucât inculpatul M.D., prin complicitate morală a înlesnit comiterea infracţiunii de furt de alte persoane, temei de casare prevăzut de art. 3859 art. 171 C. proc. pen.

Recursul declarat nu este fondat.

Inculpatul M.D. care, era şef de pază, la rugămintea inculpatului N.I. a acceptat să nu controleze, pe agenţii de pază timp de o oră, iar pentru neîndeplinirea acestei atribuţii de serviciu a primit suma de 375.000 lei.

Pentru această faptă, inculpatul a fost condamnat sub încadrarea juridică de luare de mită.

Pe de altă parte, este de observat că cei care au înlesnit inculpatului N.I. şi celorlalţi participanţi, să sustragă materiale feroase au fost cei trei agenţi de pază, care efectuau serviciul de pază în timpul comiterii faptei de furt şi nu inculpatul M.D., care nu era prezent în acel loc.

Prin urmare corect s-a reţinut de instanţe că nu acest inculpat a înlesnit sustragerea de material feros, de vreme ce, paza era asigurată de agenţii de serviciu în timpul comiterii furtului.

În consecinţă urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet (ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 1159 din 16 februarie 2005).

Potrivit art. 26 teza a II-a C. pen. „Este complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită”.

Legea nu se referă numai la promisiunile explicit şi expres asumate de complice faţă de autor, ci şi la promisiunile ce rezultă din întreaga atitudine anterioară a complicelui, şi care dau siguranţă autorului că acesta îl va ajuta în funcţie de conjunctură. În cazul de faţă, L.L. a avut siguranţa că, din moment ce sunt în relaţii atît de strînse de prietenie, şi din moment ce G.F.V. a acceptat să participe la săvârşirea cel puţin a unei părţi din faptele săvârşite, acesta îl va şi favoriza ulterior, în sensul evitării răspunderii penale. Dar nu numai L.L. a avut această siguranţă, ci şi G.F.V. a conştientizat că L.L. se bazează pe sprijinul său, indiferent ce ar săvârşi.

Tribunalul reţine, pe de o parte, că inculpatul G.F.V. a prevăzut posibilitatea ca L.L. să aibă o comportare violentă faţă de bătrânii din casa în care intraseră, a prevăzut că există chiar posibilitatea uciderii acestora, însă a acceptat propunerea coinculpatului de a-l însoţi în locuinţă, şi chiar a pătruns în camere înaintea acestuia, căutând bunuri de interes patrimonial.

Pe de altă parte, inculpatul G.F.V. a prevăzut că, datorită relaţiilor foarte apropiate dintre ei, inculpatul L.L. are încredere că va fi ajutat în diverse modalităţi să-şi asigure scăparea sau să evite răspunderea penală.

S-a dovedit că această percepţie a fost una reală, întrucât într-adevăr G.F.V. a ascuns mult timp adevărul în faţa organelor judiciare, şi a luat măsuri imediate de distrugere a urmelor materiale care i-ar fi pus în conjuncţie cu omorul.

Astfel fiind, se dovedeşte existenţa actelor de complicitate morală ale inculpatului G.F.V. în raport cu infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşită de L.L.

Cu privire la gradul de participare a inculpatului G.F.V. la faptele constatate obiectiv: pătrunderea în domiciliul unor persoane fără consimţământul acestora, însuşirea unor bunuri ale altor persoane, existenţa a numeroase leziuni de violenţă prin tăiere – înţepare şi prin lovire pe corpul a două victime, decesul acestora ca urmare a unor leziuni produse cu obiect tăietor – înţepător, incendierea unei case – tribunalul reţine, astfel cum se va analiza în continuare, că sunt mincinoase declaraţiile inculpaţilor în sensul că G.F.V. nu a avut nici o contribuţie la uciderea victimelor T.S. şi T.G.

Un prim aspect general care face dovada actelor de complicitate morală ale inculpatului G.F.V., chiar şi în situaţia în care ar fi acceptate ca reale susţinerile sale, este cel din care rezultă că acest inculpat a perceput posibilitatea producerii rezultatului periculos-decesul vicitimelor din următoarele circumstanţe :

– G.F.V. ştia că L.L. poartă briceag asupra sa, precum şi spray tip NATO.

– acest inculpat ştia că L.L. este sub influenţa băuturilor alcoolice, percepuse că se comportase cu tentă agresivă în discotecă, şi deci putea continua acest mod de comportament.

– G.F.V. ştia, de asemenea, că în casa vizată locuiesc doi bătrâni, întrcât, din moment ce L.L. i-a propus să intre în acea casă şi totodată ştia cine locuieşte acolo, nu se întrevede motivul pentru care l-ar fi minţit, în sensul că locuinţa este nelocuită. Inculpaţii au relatat, de altfel, că s-au înţeles ca, la apariţia vreunei persoane,,să dea şi să fugă”, aspect care presupune că au conştientizat că în casă locuieşte cineva.

De asemenea, anterior momentului când bătrânii s-au sesizat, inculpatul observase frigiderul funcţionând, şi-l observase pe L.L. înarmându-se cu un lemn, acestea indicându-i acelaşi lucru, şi anume că locuinţa este folosită.

După săvârşirea faptelor, la stână, inculpatul G.F.V. s-a preocupat personal pentru distrugerea mijloacelor materiale de probă care i-ar fi divulgat, arzând mai multe bunuri ale lui L.L. şi ale sale (resturile au fost găsite într-o groapă din apropierea barăcii). De asemenea, inculpatul nu a divulgat vreunei persoane faptele săvârşite de L.L., despre care luase cunoştinţă atât direct cât şi din relatările acestuia, şi chiar după autodenunţare a susţinut o altă variantă mincinoasă care crea o situaţie mai favorabilă coinculpatului.

Cei doi inculpaţi aveau o relaţie de prietenie şi încredere strânsă, derivată din munca şi viaţa ce le desfăşurau în comun.

Tribunalul reţine, în referire la declaraţiile inculpatului G.F.V.:

Acest inculpat a dat primele declaraţii de recunoaştere a faptelor susţinând că el personal i-a înfipt cuţitul în gât victimei T.S., lângă casă, atunci când acesta a început să strige după ajutor, apoi a urmărit victima şi „l-am apucat de pantaloni, i-am tras în vine” (aspect constatat ca fiind real), după care l-a ucis „trăgând contra pe toată circumferinţa gâtului”(de asemenea aspect confirmat obiectiv). Inculpatul a furnizat şi alte amănunte, verificate prin alte probe, care au făcut credibilă susţinerea sa.

O astfel de asumare a răspunderii pentru o infracţiune de o gravitate extremă, este neverosimilă pentru o persoană, în condiţiile în care ar fi real că singura sa culpă este că a intrat în casa victimelor şi şi-a însuşit o sumă de bani minoră.

Dincolo de aspectul juridic al infracţiunilor, de pedepsele aplicabile, etc., o persoană cu intelectul normal, indiferent de lipsa de educaţie generală ori juridică, percepe instinctiv diferenţa între gravitatea omorului (mai ales în conjunctura asumată) faţă de fapta de furt calificat (susţinută ca fiind singura reală). Din această perspectivă, nu poate fi credibilă susţinerea inculpatului potrivit căreia a acceptat să recunoască în fals omorul asupra unei victime, pe considerentul că ar fi crezut afirmaţia numitului C.N. – persoană cu antecedente penale, cunoscut de L.L. – că complicele primeşte o pedeapsă mai mare decât autorul. În concret, este neverosimil ca o persoană să creadă că, pentru fapta de a fi intrat noaptea într-o locuinţă şi de a-şi fi însuşit o sumă de bani, fugind apoi, va primi o pedeapsă mai mare decît partenerul său care a rămas în locuinţă şi a ucis două persoane, apoi a dat foc la casă.

Apoi, este neverosimilă şi diligenţa inculpatului de a se informa amănunţit de la coinculpat despre amănuntele pe care să le susţină în declaraţie, (acceptând ideea că nu le-a văzut direct) ca şi cum ar fi urmărit să obţină propria condamnare pentru omor, contrar oricărui interes real al inculpatului. Trebuie precizată în acest context vârsta inculpatului – 18 ani, deci cu diverse dorinţe de viaţă – şi faptul că prin biletul găsit în agenda sa a încercat să-şi protejeze părinţii de vestea arestării sale pentru omor, aspecte care vin în contradicţie cu aparenta indiferenţă a inculpatului pentru perspectiva condamnării sale la o pedeapsă grea, pentru o faptă pentru care nu ar fi vinovat şi pe baza propriei recunoaşteri false.

Comportamentul procesual al inculpatului, în raport cu aspectele de mai sus, conduce la concluzia că, pentru a accepta asumarea răspunderii pentru uciderea unei persoane, inculpatul a conştientizat că fapta sa reală este de natură să îi atragă o răspundere similară celei recunoscute, şi astfel să fie indiferent dacă recunoaşte un omor sau recunoaşte fapta reală.

Tribunalul apreciază că declaraţiile de recunoaştere a omorului asupra uneia din victime sunt explicabile dacă G.F.V. s-a gândit că, în schimbul pedepsei pentru complicitate la omorul a două persoane, va primi pedeapsa pentru omorul asupra unei singure persoane. În acest context este explicabilă şi susţinerea sa că a crezut că complicele primeşte o pedeapsă mai mare decât autorul, rezultând însă că inculpatul a avut în vedere fapte distincte – omor simplu în forma autoratului şi respectiv complicitate la omor deosebit de grav (în condiţiile în care inculpatul nu are pregătirea necesară pentru a decela încadrările juridice reale).

Faţă de considerentele expuse, tribunalul reţine – astfel cum se va indica şi prin alte probe – că faptele reale ale inculpatului G.F.V. din noaptea de 01/ 02 august 2009, ce nu au fost divulgate de nici unul dintre inculpaţi, s-au concretizat în acte de complicitate suficient de grave pentru ca inculpatul să-şi conştientizeze vinovăţia şi să accepte condamnarea.

Cu privire la relatările inculpatului G.F.V. referitoare la activităţile sale desfăşurate la momentul ajungerii la stână, activităţi indicate şi de martorii P.R. şi B.F., tribunalul reţine următoarele:

– inculpatul G.F.V. arată în declaraţia iniţială că, ajngând la baracă, s-a dezbrăcat de haine afară (pantaloni, tricou, adidaşi) şi le-a ascuns, pentru că erau murdare de sânge, intrând dezbrăcat în baracă.

Tribunalul apreciază că nu apărea ca necesară o astfel de minciună (în ipoteza în care în realitate inculpatul nu ar fi participat la săvârşirea omorurilor şi deci nu ar fi avut cum să fie murdar de sânge) pentru a susţine declaraţiile de recunoaştere a faptei de omor, mai ales că nu au fost identificate obiectele cu care inculpatul a fost îmbrăcat şi încălţat. Din această perspectivă, declaraţiile inculpatului se conturează a fi sincere, şi astfel acestea dovedesc că inculpatul era murdar de sânge pe haine, a simţit nevoia să le ascundă de martor, deci a fost de faţă cel puţin în momentul în care o victimă a sângerat, şi s-a apropiat de ea suficient de mult încât să se murdărească de sânge pe haine.

– în condiţiile în care atât inculpatul, cât şi martorul P.R. au indicat faptul că martora B.F. a venit la stână imediat în urma inculpatului, practic inculpatul auzind zgomotul căruţii în spatele său, şi în condiţiile în care martora venea pentru a începe împreună cu inculpaţii mulsul de dimineaţă al oilor şi caprelor, apare ca nefiresc comportamentul inculpatului de a se întinde pe pat şi de a se înveli complet, dând impresia martorei că abia atunci se trezea.

– având în vedere gradul mare de pauperitate al inculpatului (în acest sens sunt locul său de muncă şi modul în care era plătit, bunurile pe care le deţinea în baraca în care locuia, observabile în fotografiile judiciare, greutatea obţinerii unor sume de bani modeste – câţiva zeci de lei ambii inculpaţi – pentru a merge la un local şi a face o consumaţie redusă) tribunalul reţine că inculpatul G.F.V. nu ar fi ars propria încălţăminte (adidaşii cu care ieşea în sat) dacă nu avea un motiv serios pentru aceasta.

În drept: faptele inculpatului L.L., care în noaptea de 01/02 august 2009, în jurul orelor 03.30, după o înţelegere prealabilă, a pătruns fără drept, înarmat şi împreună cu coinculpatul G.F.V., în locuinţa comună a victimelor din comuna Corbu, jud. Constanţa, unde le-a ucis în scop de jaf şi prin cruzimi pe victimele T.S., de 85 de ani şi pe soţia sa, T.G., de 84 ani, cu aplicarea în mod repetat şi feroce de lovituri cu o scândură, pumnii şi lama briceagului, în zonele capului, gâtului, pieptului şi membrelor superioare şi provocarea a cel puţin şaisprezece plăgi tăiate – înţepate soţului, cu cvasidecapitare, respectiv zece plăgi tăiate-înţepate soţiei, una cu interesarea cordului, a pericardului şi secţionarea a trei coaste, iar în aceeaşi împrejurare a sustras un bidon de 10 litri cu vin roşu, apoi le-a incendiat şi casa celor două victime cu producerea unui pericol public evident pentru locuinţele învecinate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. tâlhărie, prev de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a), b) şi c) C. pen. omor deosebit de grav, prev de art. 174-176 lit. a), b) şi d) C. pen. distrugere, prev de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen.

Faptele inculpatului G.F.V., care, în aceeaşi împrejurare, după o înţelegere prealabilă, a pătruns fără drept, înarmat şi împreună cu coinculpatul L.L., în locuinţa comună a victimelor T.S. şi G. din comuna Corbu, jud. Constanţa, în scop de jaf, de unde a sustras suma de 60 de lei, prin violenţe exercitate de coinculpat pentru a asigura scăparea amândurora, iar prin prezenţa sa l-a încurajat şi sprijinit moral pe coinculpat să le ucidă pe cele două victime, în condiţiile şi modurile sus-menţionate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de :violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. tâlhărie, prev de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen. (cu menţiunea că a săvârşit acte de autor în ce priveşte infracţiunea scop) complicitate la omor deosebit de grav, prev de art. 26 rap. la art. 174-176 lit. a), b) şi d) C.pen.

La încadrarea juridică a primelor două fapte reţinute în sarcina ambilor inculpaţi s-a ţinut cont de împrejurarea că aceştia au pătruns fără drept, împreună, pe timp de noapte şi înarmaţi în locuinţa victimelor, cu intenţia clară de a comite un jaf, prin asigurarea armelor cu care să le atace pe victime, apoi prin violenţele efective după însuşirea vinului şi banilor, la încadrarea juridică a uciderii celor două victime s-a ţinut cont de modul feroce de acţiune, prin aplicarea repetată şi cu intensitate de numeroase lovituri, într-un mod sălbatic şi neomenos cu lama briceagului, un par sau pumnii asupra a două victime, în aceeaşi împrejurare, ucidere comisă pentru săvârşirea şi apoi ascunderea săvârşirii tâlhăriei, iar la încadrarea juridică a acţiunii de distrugere a locuinţei s-a ţinut cont de modul de producere a distrugerii, prin incendiere casei, incendiul provocat de inculpat creând un pericol public evident pentru locuinţele învecinate, în lipsa intervenţiei pompierilor focul putându-se extinde din cauza proximităţii gospodăriilor şi temperaturilor specifice verii şi la alte locuinţe.

La individualizarea pedepselor instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. în raport cu care „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.

În ce priveşte pericolul social concret al infracţiunilor săvârşite, tribunalul a reţinut că acesta este unul deosebit de mare, mai ales în cazul infracţiunilor de omor deosebit de grav şi de tâlhărie. Infracţiunea de omor deosebit de grav s-a realizat prin acte materiale ce atrag această încadrare juridică din trei perspective diferite: exercitarea de cruzimi – acte ce au produs suferinţe fizice şi psihice victimelor mult peste cele ce rezultă inerent din uciderea lor, oroarea produsă publicului; omorul asupra a două persoane în aceleaşi împrejurări; omorul realizat pentru a ascunde săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie. Infracţiunea de tâlhărie s-a realizat, de asemenea, în împrejurări cu multiple agravări – în timpul nopţii, de două persoane, de persoane având asupra lor armă albă şi substanţă paralizantă, într-o locuinţă.

În ce priveşte persoana inculpaţilor: inculpatul L.L. are vârsta de 23 ani, este necăsătorit, este cioban, nu are antecedente penale, iar atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii a încercat să inducă în eroare organele judiciare, fie prin tăgăduirea implicării sale în comiterea faptelor, apoi prin susţinerea unei versiuni nereale, prin care să îşi atenueze gradul de culpabilitate, fie prin evitarea lămuririi unor aspecte importante, şi respectiv prin susţinerea de aspecte nereale referitoare la inculpatul G.F.V., în sensul disculpării acestuia. Atitudinea procesuală a inculpatului, constatată de instanţă, conduce la concluzia că acesta nu manifestă decât regrete formale, şi nu sincere, din acest punct de vedere inculpatul fiind o persoană cu o periculozitate mare, ca urmare a slabei emotivităţi şi afectivităţi. Prin raportul de expertiză psihiatrică din 30 septembrie 2009 al Institutului Naţional de Medicină Legală M.M. Bucureşti s-a conchis că L.L. prezintă diagnosticul tulburare de personalitate de tip antisocial (un intelect liminar, QI-76), că păstrează capacitatea psihică de a apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi că are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

Referitor la coinculpatul G.F.V. s-a reţinut că avea vârsta de 18 ani împliniţi la data faptelor, este necăsătorit, este cioban, nu are antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale şi judecăţii a încercat să inducă în eroare organele judiciare, prin tăgăduirea implicării sale în comiterea faptelor, apoi prin susţinerea unei versiuni nereale, prin care să atenueze gradul de culpabilitate, atât a sa, cât şi pe cea a coinculpatului, printr-o recunoaştere nesinceră că el ar fi ucis-o pe victima bărbat, deşi ulterior amândoi inculpaţii au relatat că doar L.L. le-a ucis pe cele două victime, pentru ca în final să recunoască parţial faptele reţinute în sarcina sa, în sensul că a pătruns fără drept în locuinţa victimelor, de unde au sustras amândoi bani şi bidonul cu vin şi să le regrete, însă negând că ar fi avut o participaţie efectivă la uciderea victimelor-aspect infirmat de instanţă prin analiza probelor. Prin raportul de expertiză psihiatrică din 30 septembrie 2009 al Institutului Naţional de Medicină Legală M.M. Bucureşti s-a conchis că G.F.V. prezintă diagnosticul tulburare de personalitate de tip antisocial (cu inteligenţă inferioară, QI-81), că păstrează capacitatea psihică de a apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi că are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

În ce priveşte împrejurările specifice faptelor, acestea nu sunt de natură a atenua răspunderea penală, şi de asemenea tribunalul reţine că nu sunt întrunite elementele vreunei circumstanţe atenunate care să poată fi reţinută în favoarea inculpaţilor.

Pentru considerentele expuse, va aplica inculpatului L.L. o pedeapsă orientată la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, şi va aplica pedepse între limitele prevăzute de textele de lege, orientate către limita lor superioară, pentru celelalte infracţiuni, având în vedere gravitatea extremă a acestora şi periculozitatea inculpatului pentru societate.

Pentru considerentele de mai sus, s-a aplicat inculpatului G.F.V. pedepse în limitele prevăzute de lege, orientate spre minimul acestora, având în vedere actele materiale concrete executate de acest inculpat, ce nu conturează o periculozitate deosebită a sa, şi nici un pericol social concret deosebit de mare al acestor acte materiale.

Inculpatul G.F.V. a solicitat desfiinţarea sentinţei ca nelegală şi netemeinică, iar în rejudecare pe fond: (i) achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav cu motivarea că nu a cunoscut – şi cu atât mai mult înlesnit sau ajutat – acţiunile de omucidere întreprinse în interiorul locuinţei de coinculpatul L.L. asupra celor două victime (ii) schimbarea parţială a încadrării juridice a faptei de însuşire fără drept a cantităţii de 10 litri vin şi a sumei de 60 lei aparţinând celor două victime din tâlhărie în furt calificat şi reducerea pedepsei aplicate şi; (iii) reducerea pedepsei pentru infracţiunea de violare de domiciliu prin reţinerea circumstanţei atenuante judiciare, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. constând şi în cazul acestuia în lipsa antecedentelor penale.

Decizând astfel, instanţa de control judiciar amintită a statuat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probatoriului, reţinând vinovăţia inculpaţilor sub forma intenţiei directe prev. de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.

În acest sens, Curtea a reţinut că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, reiese că în noaptea de 01/02 august 2009, în jurul orelor 03.30, după o înţelegere prealabilă, inculpatul L.L. a pătruns fără drept, înarmat şi împreună cu coinculpatul G.F.V., în locuinţa comună a victimelor din comuna Corbu, jud. Constanţa, unde le-a ucis în scop de jaf şi prin cruzimi pe victimele T.S., de 85 de ani şi pe soţia sa, T.G., de 84 ani, cu aplicarea în mod repetat şi feroce de lovituri cu o scândură, pumnii şi lama briceagului, în zonele capului, gâtului, pieptului şi membrelor superioare şi provocarea a cel puţin şaisprezece plăgi tăiate-înţepate soţului, cu cvasidecapitare, respectiv zece plăgi tăiate – înţepate soţiei, una cu interesarea cordului, a pericardului şi secţionarea a trei coaste, iar în aceeaşi împrejurare a sustras un bidon de 10 litri cu vin roşu, apoi le-a incendiat şi casa celor două victime cu producerea unui pericol public evident pentru locuinţele învecinate, iar inculpatul G.F.V. a sustras suma de 60 de lei, prin violenţe exercitate de coinculpat pentru a asigura scăparea amândurora, iar prin prezenţa sa l-a încurajat şi sprijinit moral pe coinculpat să le ucidă pe cele două victime.

Din probatoriul administrat în cauză, Curtea a constatat că nu este temeinic motivul de recurs al inculpatului G.F.V., prin care a susţinut că nu a înlesnit sau ajutat în vreun fel pe inculpatul L.L. la săvârşirea omorului deosebit de grav, inculpatul G.F.V. neavând cunoştinţă despre actele pe care inculpatul L.L. le-a întreprins în casa celor 2 victime.

Curtea a constatat că această apărare a inculpatului G.F.V. nu este susţinută de mijloacele de probă administrate în cauză.

Dovada actelor de complicitate morală ale inculpatului G.F.V., prin faptul că acest inculpat a perceput posibilitatea producerii rezultatului periculos (decesul victimelor), rezultă din următoarele circumstanţe:G.F.V. ştia că L.L. poartă briceag asupra sa, precum şi spray tip NATO; acest inculpat ştia că L.L. este sub influenţa băuturilor alcoolice, percepuse că se comportase cu tentă agresivă în discotecă, şi deci putea continua acest mod de comportament; G.F.V. ştia, de asemenea, că în casa vizată locuiesc doi bătrâni, întrucât, din moment ce L.L. i-a propus să intre în acea casă şi totodată ştia cine locuieşte acolo, nu se întrevede motivul pentru care l-ar fi minţit, în sensul că locuinţa este nelocuită. Inculpaţii au relatat, de altfel, că s-au înţeles ca, la apariţia vreunei persoane,,să dea şi să fugă”, aspect care presupune că au conştientizat că în casă locuieşte cineva; anterior momentului când bătrânii s-au sesizat, inculpatul observase frigiderul funcţionând, şi-l observase pe L.L. înarmându-se cu un lemn, acestea indicându-i acelaşi lucru, şi anume că locuinţa este folosită;după săvârşirea faptelor, la stână, inculpatul G.F.V. s-a preocupat personal pentru distrugerea mijloacelor materiale de probă care i-ar fi divulgat, arzând mai multe bunuri ale lui L.L. şi ale sale (resturile au fost găsite într-o groapă din apropierea barăcii). De asemenea, inculpatul nu a divulgat vreunei persoane faptele săvârşite de L.L., despre care luase cunoştinţă atât direct cât şi din relatările acestuia, şi chiar după autodenunţare a susţinut o altă variantă mincinoasă care crea o situaţie mai favorabilă coinculpatului;cei doi inculpaţi aveau o relaţie de prietenie şi încredere strânsă, derivată din munca şi viaţa ce le desfăşurau în comun; inculpatul G.F.V. a prevăzut posibilitatea ca L.L. să aibă o comportare violentă faţă de bătrânii din casa în care intraseră, a prevăzut că există chiar posibilitatea uciderii acestora, însă a acceptat propunerea coinculpatului de a-l însoţi în locuinţă, şi chiar a pătruns în camere înaintea acestuia, căutând bunuri de interes patrimonial; inculpatul G.F.V. arată în declaraţia iniţială că, ajungând la baracă, s-a dezbrăcat de haine afară (pantaloni, tricou, adidaşi) şi le-a ascuns, pentru că erau murdare de sânge, intrând dezbrăcat în baracă; declaraţiile inculpatului se conturează a fi sincere, şi astfel acestea dovedesc că inculpatul era murdar de sânge pe haine, a simţit nevoia să le ascundă, deci a fost de faţă cel puţin în momentul în care o victimă a sângerat, şi s-a apropiat de ea suficient de mult încât să se murdărească de sânge pe haine ; în condiţiile în care atât inculpatul, cât şi martorul P.R. au indicat faptul că martora B.F. a venit la stână imediat în urma inculpatului, practic inculpatul auzind zgomotul căruţei în spatele său, şi în condiţiile în care martora venea pentru a începe împreună cu inculpaţii mulsul de dimineaţă al oilor şi caprelor, apare ca nefiresc comportamentul inculpatului de a se întinde pe pat şi de a se înveli complet, dând impresia martorei că abia atunci se trezea; inculpatul G.F.V. nu ar fi ars propria încălţăminte (adidaşii cu care ieşea în sat) dacă nu avea un motiv serios pentru aceasta, având în vedere starea sa financiară precară;inculpatul G.F.V. a avut un alt motiv pentru a-şi arde propria încălţăminte, deşi îi era necesară, acest alt motiv neputând fi decât cel legat de impregnarea încălţămintei cu sângele victimelor; în special inculpatul s-a putut murdări pe încălţăminte de sângele victimei T.S., care cursese abundent şi formase o băltoacă (de remarcat că, iniţial, inculpatul a susţinut că a avut contact cu T.S., relatând şi scena de lângă autoturism, acolo unde s-a format băltoaca de sânge) ; or, dacă inculpatul a ars încălţămintea din acest motiv, rezultă că el a fost la faţa locului la un moment când victimele suferiseră leziunile grave de tăiere-înţepare, deci l-a asistat pe inculpatul L.L. în actele de ucidere a victimelor; singura persoană care putea să observe incendiul la debutul lui (când mai putea fi stins) şi care a putut porni pompa de apă, întinde furtunul spre casă (prin sângele victimei T.S.), umple găleata cu apă (probabil după ce a constatat că furtunul nu este suficient de lung) este inculpatul G.F.V., concluzia fiind că acesta s-a aflat până aproape de final la locul fapte; concluzia se coroborează şi cu motivul pentru care inculpatul şi-a ars adidaşii; ; în concepţia psihologică a lui L.L., exprimându-se într-o discuţie particulară cu G.F.V., (care la rândul său ştia adevărul despre limitele propriei implicări) acesta a indicat că „ăştia (adică amândoi) a omorât pe ăla”; aceeaşi conturare a propriei vinovăţii se regăseşte şi în conţinutul biletului pe care inculpatul G.F.V. l-a scris lui B.I. într-o filă din agenda sa (n-am avut încotro, trebuia să ne predăm); prin reconstituirea faptelor în cursul judecăţii, tribunalul a reţinut că verificarea intervalelor de timp critice, coroborată cu activităţile indicate de inculpaţi, conduc la concluzia certă că inculpatul G.F.V. nu justifică unde s-a aflat pe un interval de timp similar celui în care inculpatul L.L. a putut exercita actele de lezionare şi ucidere a victimelor; având în vedere că distanţa de la casa victimelor şi până la stâna inculpaţilor, mergând pe şosea şi apoi pe un drum de pământ, astfel cum a indicat traseul G.F.V., este de 1 km măsurat, la care se adaugă un drum de pământ ce poate fi parcurs în câteva minute (baraca fiind vizibilă din şosea, potrivit fotografiilor judiciare) şi că inculpatul a alergat cu viteza de aproximativ 10 km/ oră, deci a parcurs distanţa de la victime la stână în 9-10 minute, inculpatul G.F.V. ar fi trebuit să ajungă la stână în jurul orei 03.30, această oră fiind însă infirmată de probele dosarului, astfel cum au fost analizate mai sus, care indică aproximativ ora 5 dimineaţa de sosire a acestui inculpat la stână; există astfel un interval de timp de mai mult de o oră pe care inculpatul nu l-a justificat prin declaraţiile date şi prin activităţile verificate, singura concluzie raţională fiind aceea că în realitate inculpatul G.F.V. a plecat mult mai târziu de la locul faptei, şi nu imediat ce au fost sesizaţi în casă; ori, astfel este evident că inculpatul a asistat (cel puţin) la actele infracţionale ale lui L.L. îndreptate împotriva victimelor.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat la rândul său că în noaptea de 01/02 august 2009 inculpatul G.F.V. a realizat acte materiale ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav, prev de art. 26 C. pen. raprtat la art. 176 lit. a) b) şi d) C. pen., în condiţiile în care nici un act material de autorat nu s-a putut demonstra cert că a fost săvârşit de G.F.V., astfel încât, în aplicarea principiului „in dubio pro reo”, astfel încât în mod temeinic s-a reţinut numai încadrarea juridică mai favorabilă inculpatului G., aceea de complicitate la infracţiunea săvârşită.

Având în vedere aceleaşi argumente expuse mai sus, din care reiese că inculpatul G.F.V. nu a plecat imediat din locuinţa victimelor, Curtea a reţinut că nu este temeinic nici motivul de apel al acestui inculpat prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b)) şi alin. (2)1 lit. a), b) C. pen., în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., inculpatul G.F.V. sustrăgând suma de 60 de lei, violenţele asupra victimelor fiind exercitate de coinculpatul L.L. pentru a asigura scăparea ambilor inculpaţi.

La încadrarea juridică a primelor două fapte reţinute în sarcina ambilor inculpaţi, în mod corect instanţa de fond a ţinut cont de împrejurarea că aceştia au pătruns fără drept, împreună, pe timp de noapte şi înarmaţi în locuinţa victimelor, cu intenţia clară de a comite un jaf, prin asigurarea armelor cu care să le atace pe victime, apoi prin violenţele efective după însuşirea vinului şi banilor, la încadrarea juridică a uciderii celor două victime s-a ţinut cont de modul feroce de acţiune, prin aplicarea repetată şi cu intensitate de numeroase lovituri, într-un mod sălbatic şi neomenos cu lama briceagului, un par sau pumnii asupra a două victime, în aceeaşi împrejurare, ucidere comisă pentru săvârşirea şi apoi ascunderea săvârşirii tâlhăriei, iar la încadrarea juridică a acţiunii de distrugere a locuinţei s-a ţinut cont de modul de producere a distrugerii, prin incendiere casei, incendiul provocat de inculpat creând un pericol public evident pentru locuinţele învecinate, în lipsa intervenţiei pompierilor focul putându-se extinde din cauza proximităţii gospodăriilor şi temperaturilor specifice verii şi la alte locuinţe.

Curtea a avut în vedere atât circumstanţele reale de săvârşire a faptelor (în ceea ce priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav: exercitarea de cruzimi – acte ce au produs suferinţe fizice şi psihice victimelor mult peste cele ce rezultă inerent din uciderea lor, oroarea produsă publicului, omorul asupra a două persoane în aceleaşi împrejurări, omorul realizat pentru a ascunde săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie; pentru infracţiunea de tâlhărie: faptul că s-a realizat, de asemenea, în împrejurări cu multiple agravări – în timpul nopţii, de două persoane, de persoane având asupra lor armă albă şi substanţă paralizantă, într-o locuinţă) precum şi circumstanţele personale ale celor doi inculpaţi (au încercat să inducă în eroare organele judiciare, prin tăgăduirea implicării în comiterea faptelor, apoi prin susţinerea unei versiuni nereale, prin care să atenueze gradul de culpabilitate; din rapoartele de expertiză psihiatrică reieşind că ambii inculpaţi au fost diagnosticaţi cu tulburare de personalitate de tip antisocial).

Faţă de aceste expuse mai sus, Curtea a apreciat că nu se impune reţinerea în favoarea inculpaţilor a vreuneia dintre circumstanţele atenuante facultative prevăzute de art. 74 C. pen., astfel că motivele de apel ale inculpaţilor cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor (în sensul reducerii pedepselor aplicate de către prima instanţă) nu sunt întemeiate.

III. Recursurile în termen împotriva deciziei amintite declarate de părţile civile H.V. şi H.T.E. şi inculpaţii L.L. şi G.F.V. reţinând motivele de nelegalitate şi netemeinicie din apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 17 şi 18 C. proc. pen. sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare:

Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, pe baza actelor lucrărilor din dosarul cauzei şi raportat la motivele de apel invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probatoriului, reţinând vinovăţia inculpaţilor sub forma intenţiei directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte reţine că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, reiese că în noaptea de 01/02 august 2009, în jurul orelor 03,30, după o înţelegere prealabilă, inculpatul L.L. a pătruns fără drept, înarmat şi împreună cu coinculpatul G.F.V., în locuinţa comună a victimelor din comuna Corbu, jud. Constanţa, unde le-a ucis în scop de jaf şi prin cruzimi pe victimele T.S., de 85 de ani şi pe soţia sa, T.G., de 84 ani, cu aplicarea în mod repetat şi feroce de lovituri cu o scândură, pumnii şi lama briceagului, în zonele capului, gâtului, pieptului şi membrelor superioare şi provocarea a cel puţin şaisprezece plăgi tăiate-înţepate soţului, cu cvasidecapitare, respectiv zece plăgi tăiate – înţepate soţiei, una cu interesarea cordului, a pericardului şi secţionarea a trei coaste, iar în aceeaşi împrejurare a sustras un bidon de 10 litri cu vin roşu, apoi le-a incendiat şi casa celor două victime cu producerea unui pericol public evident pentru locuinţele învecinate, iar inculpatul G.F.V. a sustras suma de 60 de lei, prin violenţe exercitate de coinculpat pentru a asigura scăparea amândurora, iar prin prezenţa sa l-a încurajat şi sprijinit moral pe coinculpat să le ucidă pe cele două victime.

Din probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că nu este întemeiat motivul de recurs al inculpatului G.F.V., prin care a susţinut că nu a înlesnit sau ajutat în vreun fel pe inculpatul L.L. la săvârşirea omorului deosebit de grav, inculpatul G.F.V. neavând cunoştinţă despre actele pe care inculpatul L.L. le-a întreprins în casa celor 2 victime.

Înalta Curte constată la rândul său – pentru argumentele probatorii şi justificative arătate în sentinţă şi confirmate ulterior de Curte a căror repetare se apreciază a nu mai fi necesară – că această apărare a inculpatului G.F.V. nu este susţinută de mijloacele de probă administrate în cauză.

Înalta Curte, având în vedere argumentele probatorii expuse detaliat în sentinţă, constată de asemenea că în noaptea de 01/02 august 2009 inculpatul G.F.V. a realizat acte materiale ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 176 lit. a) b) şi d) C. pen., în condiţiile în care nici un act material de autorat nu s-a putut demonstra cert că a fost săvârşit de G.F.V.

Având în vedere aceleaşi argumente expuse în sentinţă, din care reiese că inculpatul G.F.V. nu a plecat imediat din locuinţa victimelor, Curtea a reţinut că nu este temeinic nici motivul de apel al acestui inculpat prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), b) C. pen., în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), at. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen., inculpatul G.F.V. sustrăgând suma de 60 de lei, violenţele asupra victimelor fiind exercitate de coinculpatul L.L. pentru a asigura scăparea ambilor inculpaţi.

Ca atare, Înalta Curte constată la rândul său că în mod temeinic prima instanţă – soluţie menţinută în apel – a reţinut că faptele inculpatului L.L., astfel cum s-a reţinut starea de fapt, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a), b) şi c) C. pen., omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a), b) şi d) C. pen. şi distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., iar faptele inculpatului G.F.V. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. a), b) şi c) C. pen. (cu menţiunea că a săvârşit acte de autor în ce priveşte infracţiunea scop) şi complicitate la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 raportat la art. 174-176 lit. a), b) şi d) C. pen.

La încadrarea juridică a primelor două fapte reţinute în sarcina ambilor inculpaţi, în mod corect instanţa de fond a ţinut cont de împrejurarea că aceştia au pătruns fără drept, împreună, pe timp de noapte şi înarmaţi în locuinţa victimelor, cu intenţia clară de a comite un jaf, prin asigurarea armelor cu care să le atace pe victime, apoi prin violenţele efective după însuşirea vinului şi banilor, la încadrarea juridică a uciderii celor două victime s-a ţinut cont de modul feroce de acţiune, prin aplicarea repetată şi cu intensitate de numeroase lovituri, într-un mod sălbatic şi neomenos cu lama briceagului, un par sau pumnii asupra a două victime, în aceeaşi împrejurare, ucidere comisă pentru săvârşirea şi apoi ascunderea săvârşirii tâlhăriei, iar la încadrarea juridică a acţiunii de distrugere a locuinţei s-a ţinut cont de modul de producere a distrugerii, prin incendiere casei, incendiul provocat de inculpat creând un pericol public evident pentru locuinţele învecinate, în lipsa intervenţiei pompierilor focul putându-se extinde din cauza proximităţii gospodăriilor şi temperaturilor specifice verii şi la alte locuinţe.

Prin urmare, încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpaţi este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Fiind întrunite toate condiţiile cerute de dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în mod corect aceasta a dispus condamnarea inculpaţilor pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată ( ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ , Decizia nr. 1742 din 29 aprilie 2011).

În drept s-a apreciat că faptele comise de inculpatul P.D.M., care, în calitate de director general al sucursalei P. Vrancea, în exercitarea atribuţiilor sale, prin relaţiile comerciale cu firmele administrate de B.L., nelegale prin nerespectarea disciplinei financiar-contabile şi a directivelor S.N.P.P. SA, a prejudiciat această societate, constituie infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, potrivit dispoziţiilor art. 2481 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională.

S-a solicitat de către inculpatul P.D.M., schimbarea încadrării juridice şi aplicarea dispoziţiilor art. 272 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit acestui text de lege, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care în activitatea sa, pe seama societăţii, desfăşoară o activitate deficitară, descrisă la pct. 1 – 6, cu referire la art. 183 din acelaşi act normativ. Sucursala P. Vrancea nu are personalitate juridică iar patrimoniul său este inclus în patrimoniul S.N.P.P. SA, care a stabilit propriul său statut, regulament de funcţionare în baza cărora inculpatul şi-a exercitat activitatea ca director general.

Această societate este de interes naţional, aşa cum rezultă din toate actele depuse la dosarul de urmărire penală, inculpatul, potrivit statutului şi regulamentului de funcţionare, avea calitatea de director general al sucursalei P. Vrancea, activitatea infracţională desfăşurată a fost complexă ca desfăşurare, caracteristici, consecinţe, încât dispoziţiile art. 272 din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile inculpatului. În acest sens, s-a apreciat că S.N.P.P. SA, înfiinţată prin O.U.G. nr. 49/1997 ca societate comercială a cărei activitate este de interes naţional nu poate fi considerată ca persoană juridică privată; sunt îndeplinite dispoziţiile art. 145 C. pen., iar funcţia de director general al unei sucursale nu poate fi asimilată prin atribuţiile pe care le exercită „directorul executiv, reprezentantului legal, fondatorului, administratorului, directorului” la care fac referire dispoziţiile art. 272 din Legea nr. 31/1990.

Încadrarea juridică corectă pentru fapta săvârşită de inculpatul P.D.M. în care, în calitate de director general, nerespectând dispoziţiile S.N.P.P. SA, a achiziţionat mijloace de transport la preţuri exagerate, a livrat produse petroliere fără plata acestora, a angajat sucursala P. Vrancea în relaţii comerciale nelegale cu cele 5 societăţi comerciale administrate sau reprezentate de inculpatul B.L., este cea prevăzută de dispoziţiile art. 2481 C. pen., respectiv abuz în serviciu în formă calificată.

Această infracţiune a fost comisă de inculpat pe fondul unei atitudini complicitate morală, atât din partea celorlalţi membri ai conducerii sucursalei P. Vrancea şi S.N.P.P. SA, care au acceptat relaţiile comerciale cu societăţile administrate de inculpatul B.L., considerând că evidenţa contabilă aparent corectă este suficient justificativă, că rezultatele pozitive ale controalelor efectuate pot masca orice fel de activitate comercială, că prestanţa şi influenţa socială ale inculpatului pot garanta corectitudinea şi legalitatea activităţii societăţii.

S-a avut în vedere că acesta, pe tot parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, a avut o atitudine sinceră, cooperantă, a dovedit o înaltă pregătire profesională şi, în acelaşi timp, o lejeritate reproşabilă în verificarea susţinerilor inculpatului B.L., căruia i-a acordat credit moral exagerat şi pentru care a angajat sucursala P. Vrancea în relaţii comerciale nelegale.

Fapta inculpatului B.L., de a fi determinat pe inculpatul P.D.M. să achiziţioneze mijloace de transport şi să livreze produse petroliere fără plata acestora, constituie infracţiunea de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere intervalul de timp în care a fost comisă infracţiunea.

Fapta aceluiaşi inculpat, de a fi indus în eroare conducerea sucursalei P. Vrancea, vânzând către unitatea respectivă un autotractor Renault şi o cisternă inox în valoare de 2.304.952.452 lei, deşi acestea nu se aflau în proprietatea sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului de a induce în eroare conducerea SC A. SA Râmnicu-Sărat cu privire la achiziţionarea unui combustibil de altă categorie decât cea înscrisă în acte, determinând achiziţionarea acestuia, constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

Neînscrierea în evidenţele contabile şi neachitarea sumelor datorate ca taxe şi impozite pentru activitatea comercială desfăşurată de societăţile a căror administrator era B.L., constituie infracţiunea prevăzută de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. faţă de intervalul de timp în care au fost comise.

Deşi comiterea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 87/1994, art. 12 şi art. 13 nu a fost recunoscută de inculpat, acestea au fost dovedite prin expertizele şi actele contabile efectuate şi depuse la urmărirea penală, prin expertizele efectuate la cercetarea judecătorească a cauzei. În acest sens, ultima expertiză economico-financiară efectuată la cererea inculpatului B.L. de expertul B.N. şi C.E. a dovedit alături de celelalte probe (expertiza V.C., rapoartele întocmite de Garda Financiară, fişe contabile) că inculpatul, cu vinovăţie, nu a înscris în evidenţele economico-financiare datele necesare şi, ca administrator al SC S.H.S. C. SRL şi SC M.I. SRL, nu a colectat, nu a declarat şi nu a achitat statului taxele legale ( ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALA,  Decizia nr. 1767 din 21 mai 2008).

În ce-l priveşte pe inculpatul D.V.D., în cursul aceleaşi nopţi, acesta a încercat să întreţină raport sexual cu partea vătămată, cerându-i permisiunea inculpatului U.C., în timp ce se întorceau spre discotecă.

Acesta nu a reuşit însă să aibă raport sexual cu victima, dar atitudinea sa în momentul în care ceilalţi inculpaţi, în mod succesiv, au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, denotă o participare activă, finalizată printr-o tentativă de a avea cu victima raport sexual şi constituie un act de complicitate morală la viol.

Instanța a condamnat pe inculpaţii N.C., B.G.C. şi D.V.D. la câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi respectiv, cu referire la ultimul inculpat, pentru complicitate la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 26, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. (CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ,  Decizia nr. 2181 din 12 mai 2003).

În ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului L.P., instanţa a reţinut că acesta a primit suma de 10 lei de la inculpatul V.Z., cunoscând împrejurarea că aceasta provine din săvârşirea de către ceilalţi trei inculpaţi a infracţiunilor de tâlhărie asupra părţilor vătămate, şi totodată, în scopul de a obţine pentru sine un folos material, ilustrativă fiind sub acest aspect însăşi afirmaţia inculpatului, că i se părea firesc să primească bunuri sustrase de la victime, întrucât a mers pe acelaşi drum cu inculpaţii. în opinia instanţei, vinovăţia inculpatului L.P. se limitează strict la cele arătate mai sus, neputându-se reţine în sarcina vreo formă de participaţie la fapta de tâlhărie a celorlalţi inculpaţi. Deşi inculpatul V.Z. a susţinut în faţa instanţei că inculpatul L.P. i-ar fi instigat la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, afirmaţia sa nu se poate corela cu alte date din dosarul cauzei, în plus inculpatul V.Z. a avut în ce priveşte acest aspect, o poziţie oscilantă, ceea ce creează suspiciuni asupra sincerităţii sale. De asemeni, în momentul comiterii tâlhăriei, rezultă fără echivoc că inculpatul L.P. se afla la distanţă de ceilalţi inculpaţi, însăşi părţile vătămate care vorbesc doar despre aceştia din urmă, nepercepând prezenţa sa. Nu se poate reţine astfel vinovăţia sa în ce priveşte o eventuală complicitate morală, neexistând date care să obiectiveze o astfel de intenţie a inculpatului L., respectiv de încurajare a celor trei inculpaţi în momentul comiterii faptei. în plus, de la locul faptei, cei trei inculpaţi au plecat separat de inculpatul L.P., care i-a ajuns apoi din urmă. S-a reţinut în sarcina inculpatului L.P. şi dobândirea sumei de 10 lei şi nu a sumei de 150 lei, cum a declarat inculpatul V.Z. în faţa instanţei, întrucât atât partea vătămată cât şi inculpatul B.A.D. vorbesc doar de dobândirea sumei de 10 lei ( ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 2258 din 9 iunie 2010).

Elocvente pentru încadrarea juridică, corect realizată de prima instanţă, sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care incriminează, printre altele, şi faptele constând în „oferirea”, „transportul”, „procurarea” şi „deţinerea” drogurilor, precum şi cele ale art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, care instituie o circumstanţă agravantă în cazul în care acestea sunt comise într-un Joc de detenţie”      Cei doi inculpaţi le-au îndrumat pe coinculpate către distribuitorii de droguri, le-au sfătuit să se întâlnească şi să se cunoască amândouă, pentru ca, apoi, să le ceară să vină cu pachetele cu droguri la Penitenciarul Colibaşi, sfătuindu-le cum să le ascundă. Deosebit de relevant este şi mesajul telefonic din data de 15 august 2007, când inculpata N.C.N., venind la penitenciar, îi confirmă inculpatului R.L. că i-a adus droguri, pe care i Ie-a predat direct în gură.

Întrucât pentru această distribuire de droguri nu s-a putut realiza un flagrant, în baza interceptărilor telefonice, la data de 25 august 2007, ora 15,30, în camera de la sectorul “vizite”, au fost percheziţionate corporal inculpatele N.C.N. şi A.M.A., găsindu-se asupra lor două pacheţele conţinând heroină, droguri ascunse în sutienul uneia dintre ele şi, respectiv, în lenjeria intimă a celeilalte.

În acelaşi timp, curtea de apel a reţinut că atitudinea ulterioară a inculpaţilor R.L. şi C.C.R., care au recunoscut faptul că le-au folosit şi monitorizat pe cele două fete pentru a obţine droguri în scopul consumului propriu, dovedeşte, de asemenea, existenţa unei înţelegeri anterioare cu acestea în sensul ajutorului dat celor două inculpate în comiterea faptelor.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că soluţia de condamnare a inculpaţilor R.L. şi C.C.R. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de droguri, dispusă de instanţa de fond, se bazează pe. o interpretare corespunzătoare a materialului probator administrat în cauză, în sensul ajutorului concret acordat de aceşti inculpaţi la comiterea faptelor (complicitate morală).

Relevantă, sub acest aspect, a fost apreciată declaraţia inculpatei A.M.A. din care rezultă că inculpatul C.C.R. a determinat-o să introducă heroină în penitenciar, motivând că nu mai are bani şi urmează să vândă drogurile primite deţinuţilor.

Anterior a avut loc o înţelegere privind modul de achiziţionare, ascundere şi introducere a drogurilor în unitatea de detenţie, precum şi scopul acestei activităţi: obţinerea unor sume de bani. Întreaga activitate de executare a înţelegerii s-a desfăşurat conform planului stabilit şi s-a finalizat cu obţinerea drogurilor şi introducerea acestora în unitatea de detenţie. împrejurarea că drogurile nu au ajuns efectiv în posesia inculpaţilor C.C.R. şi R.L. a fost rezultatul activităţii organelor judiciare (organizarea prinderii în flagrant) şi nu este de natură să justifice încadrarea juridică a faptei în tentativă de trafic de droguri, respectiv, complicitate sau instigare la tentativă de trafic de droguri  ( ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, D E C I Z I A nr. 2336 din 26 iunie 2008 ).

În sarcina inculpaţilor V.F., M.I., G.L. şi M.C.G., trebuia să se reţină şi complicitate la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 26, raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., pentru că prezenţa şi atitudinea ostilă a acestora la locul faptei, constituie acte de complicitate morală care l-au sprijinit pe inculpatul B.S. la aducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale luate ( ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ,  Decizia nr. 389 din 22 ianuarie 2004).

Inculpatul le-a promis martorilor M.N.A. şi G.I.Z. că îi va ajuta să introducă bunurile în ţară fără plata taxelor vamale, determinând un vameş să nu efectueze vămuirea, dar le-a precizat că ei vor trebui să-i dea acestuia din urmă o sumă de bani, în acest fel, inculpatul i-a ajutat pe cei doi mituitori să-şi consolideze hotărârea infracţională, fapta sa constituindu-se într-un act de complicitate morală la infracţiunea de dare de mită săvârşită de aceştia.

Cum actul de vămuire nu s-a realizat, în mod nemijlocit şi imediat bugetul de stat a înregistrat o pagubă constând în valoarea taxei neîncasate, inculpatul M.A.S. constituindu-se în persoana care, prin rugăminţi, a determinat săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice de către inculpatul M.I. ( ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 5165 din 12 octombrie 2004).

Activitatea inculpatului, de oferire a pontului, promisiunea cumpărării bunurilor ce urmau a fi sustrase, de ajutare a inculpaţilor, imediat după săvârşirea furtului, de a scăpa de bunurile sustrase se circumscrie unei activităţi de complicitate morală la comiterea de către inculpaţii A.I.D. şi M.D.E. a furtului din autoturismul Cielo.

Activitatea inculpatului S.V. se circumscrie complicităţii morale la săvârşirea faptei de furt, prin promisiunea de cumpărare a bunurilor sustrase, nicidecum neputându-se reţine întrunirea conţinutului obiectiv şi subiectiv al instigării la aceeaşi infracţiune, deoarece probele administrate în tot cursul procesului penal au evidenţiat contribuţia concretă a inculpatului S.V., în forma deja arătată în mod constant de cele trei instanţe (ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, SECŢIA PENALĂ, Decizia nr. 5929 din 11 noiembrie 2004).

Poziția psihică a complicelui se caracterizează prin voința de a săvârși fapta de înlesnire a autorului, cunoscând activitatea pe care acesta o va desfășura și prevăzând rezultatul socialmente periculos al acesteia. Activitatea sa volitivă are în vedere  atât   fapta proprie de ajutorare, cât și, intermediar,  fapta autorului. Complicele își reprezintă, finalmente, ambele  rezultate (a se vedea G. Antoniu, Comentariu, în ”Practica judiciară penală”, vol. I, Partea Generală, Editura Academiei, București, 1988, pp. 104,  108-109).

Leave a Reply