CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACŢIONAL ORGANIZAT

T

Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de fostul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat în modalitatea coordonării (…) şi complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului, pe data de 7 martie 2019 i-a fost adusă la cunoştinţă efectuarea în continuare a urmăririi penale. “Faptele cercetate constau în aceea că, pe durata exercitării mandatului de procuror şef la Direcţia Naţională Anticorupţie, în perioada 2015-2016, ar fi coordonat, prin activitatea efectiv desfăşurată, prin ordine şi dispoziţii date, grupul infracţional iniţiat de doi procurori şi un ofiţer de poliţie judiciară, la care au aderat alţi trei procurori şi un alt ofiţer de poliţie judiciară, iar aceştia ar fi acţionat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals”, informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .

              Potrivit anchetatorilor, ordinele şi dispoziţiile avute în vedere constau într-o circulară prin care a admis posibilitatea audierii pe parcursul urmăririi penale a aceleiaşi persoane, atât în calitate de martor cu identitate protejată, cât şi în aceea de martor cu identitate reală, precum şi într-un ordin privind adoptarea unor practici unitare în administrarea probelor audio/video la nivelul DNA, ordin prin care ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 143 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, întrucât s-a dispus transmiterea către instanţele de judecată numai a suporturilor care conţin convorbirile relevante în cauză. 

“Totodată, prin conduita sa de procuror ierarhic, prin dispoziţiile pe care le-a luat cu privire la un act de sesizare al instanţei prin ignorarea referatelor procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul DNA – Structura Centrală, l-ar fi determinat pe un procuror şef secţie să confirme, fără vinovăţie, un rechizitoriu nelegal şi netemeinic şi să dispună, astfel, trimiterea în judecată a cinci persoane, despre care un număr de patru procurori au precizat în scris că nu se impune trimiterea în judecată”[1]. 

De la început dorim să subliniem faptul că – atât cât ni se aduce la cunoștință din media – activitatea fostului procuror șef este departe de a configura o faptă penală cu încadrarea în art. 367 C. pen.

Constituirea unui grup infracţional organizat reprezintă  (1)Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

 (2)Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(4)Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.

(5)Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

(6)Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni (Art. 367 C. pen. ).

Infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută în art. 367 C. pen. reprezintă o incriminare-cadru care a luat naştere din dorinţa legiuitorului de a renunţa la paralelismul existent anterior noului Cod penal între textele ce incriminau acelaşi gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă)[2]
             Articolul 367 C. pen.  reprezintă, în parte, corespondentul infracţiunilor de complot, prevăzută la art. 167 C. pen.   anterior, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înscrisă în art. 323 C. pen. anterior, iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, incriminată în art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, şi iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup, prevăzută la art. 8 din actul normativ anterior arătat.

          Pluralitatea de infractori presupune, obligatoriu, pluralitatea de persoane, unitate de infracţiune, cooperare materială şi coeziune subiectivă  şi, ca atare, implică un efort comun al mai multor persoane materializat în producerea unui rezultat ilicit unic; pluralitatea evidenţiază caracterul indivizibil al contribuţiei tuturor făptuitorilor la violarea (înfrângerea) legii penale . Pluralitatea de infractori se poate realiza în trei forme diferite: pluralitatea naturală (necesară), pluralitatea constituită (legală) şi pluralitatea ocazională (participaţia penală).

Asocierile criminale sunt fapte de pluralitate constituită de infractori. În esenţă, pluralitatea constituită constă în simplul fapt, incriminat de lege, de a alcătui o grupare de persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni[3].

Incriminările prevăzute în partea specială a legii penale în vigoare acoperă aproape  toate faptele ilicite care ar putea fi comise de asociaţiile criminale, inclusiv în cazul crimei organizate[4]. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014, a reţinut că prin acţiunea de a se asocia se înţelege intrarea în asociaţie chiar în momentul constituirii acesteia, în acest fel luând naştere pluralitatea constituită de făptuitori, o grupare de persoane care este supusă unei anumite discipline interne, unor anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor şi planurile de activitate, realizându-se, prin consensul mai multor persoane, un nucleu autonom, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea de infracţiuni Prin acţiunea de a iniţia constituirea unei asocieri se înţelege efectuarea de acte menite să determine şi să pregătească constituirea asocierii, aceasta putând fi săvârşită de o singură persoană sau mai multe, fiecare având calitatea de autori ai infracţiunii, indiferent dacă s-a ajuns sau nu la constituirea asocierii şi indiferent dacă persoana sau persoanele care au iniţiat constituirea au intrat sau nu în asociere, iar prin aderarea la o asociere se înţelege intrarea în asociere ca membru al acesteia, iar acţiunea de sprijinire

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 633 din 20 februarie 2014, a menţinut soluţia de condamnare a inculpatului C.E.C. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. 1 şi 2 C. pen.  anterior cu motivarea că aceasta îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 367 alin. (1) din noul Cod penal.

Prin deciziile penale nr. 449 din 5 februarie 2014, 608 din 19 februarie 2014 şi 1.155 din 1 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat dezincriminate faptele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, o soluţie contrară, de menţinere a condamnării pronunţate pentru săvârşirea acestei infracţiuni, fiind pronunţată prin Decizia penală nr. 919 din 13 martie 2014.

În Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a apreciat că “Infracţiunile prevăzute de art. 323 C. pen.  anterior şi, respectiv, art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013, nu au fost dezincriminate, elementele constitutive ale acestora regăsindu-se în art. 367 din Codul penal“[5].

Potrivit art. 4 C. pen. legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Nu există însă dezincriminare atunci când, deşi norma de incriminare din legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei a fost preluat de o altă normă din Codul penal sau din legislaţia specială ori este acoperit de o incriminare generală existentă[6].

Prin acţiunea de a se asocia se înţelege intrarea în asociaţie chiar în momentul constituirii acesteia, în acest fel luând naştere pluralitatea constituită de făptuitori, o grupare de persoane care este supusă unei anumite discipline interne, unor anumite reguli privind ierarhia, rolurile membrilor şi planurile de activitate[7],  realizându-se, prin consensul mai multor persoane, un nucleu autonom, în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi duce la îndeplinire săvârşirea de infracţiuni[8]  .

Prin acţiunea de a iniţia constituirea unei asocieri se înţelege efectuarea de acte menite să determine şi să pregătească constituirea asocierii, aceasta putând fi săvârşită de o singură persoană sau mai multe, fiecare având calitatea de autori ai infracţiunii, indiferent dacă s-a ajuns sau nu la constituirea asocierii şi indiferent dacă persoana sau persoanele care au iniţiat constituirea au intrat sau nu în asociere.

Prin aderarea la o asociere se înţelege intrarea în asociere ca membru al acesteia, alături de nucleul inițial,  iar acţiunea de sprijinire constă în înlesnirea sau ajutorul dat asociaţiei în tot timpul existenţei sale.

Membrii pot stabili  participarea tuturor sau numai a unora,  pot recruta chiar și executanți din afară.

Cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective era aceea ca asocierea constituită sau a cărei constituire este iniţiată, la care se aderă sau căreia i se acordă sprijin, să aibă ca scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele menţionate în mod distinct în art. 167 din Codul penal anterior.

Noua dispoziţie a art. 367 din Codul penal a preluat atât prevederile art. 7 (aspect necontroversat în practică), cât şi pe cele ale art. 323 din Codul penal anterior şi ale art. 8 din Legea nr.39/2003[9], faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate. De altfel, aceasta a fost şi voinţa legiuitorului, aspect ce rezultă din expunerea de motive a noului Cod penal, în care se arată că, în privinţa grupărilor infracţionale, noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru – constituirea unui grup infracţional organizat – cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia[10].

Dezincriminarea infracţiunii care reprezintă scopul grupului infracţional organizat face să nu mai fie îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen. Pluralitatea constituită a fost incriminată în art. 367 C. pen. ca infracţiune, în considerarea periculozităţii sale, decurgând din chiar scopul grupării, şi anume săvârşirea de infracţiuni. Pentru existenţa faptei este, aşadar, suficient ca infracţiunea să fi fost planificată şi nu efectiv comisă, astfel că legiuitorul incriminează şi actele de pregătire care iau forma iniţierii grupului infracţional organizat. Dacă infracţiunea ce intră în scopul grupării a fost însă efectiv comisă, va exista un concurs de infracţiuni între grupul infracţional organizat şi respectiva infracţiune ce a intrat în scopul grupării.

Lipsa scopului grupării, săvârşirea de infracţiuni, face ca fapta să nu mai corespundă unui model legal. 

Dacă mai multe persoane – dintre care una voia să se răzbune pe un duşman al său, care se afla într-un grup – au luat hotărârea de a lovi pe cei ce alcătuiau acel grup şi au realizat în comun hotărârea lor, fapta săvârşită constituie numai infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., în raport de rezultatul produs, iar nu şi aceea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 322 C. pen.; infracţiunea prevăzută de acest ultim text presupune o întovărăşire de oarecare durată, în vederea realizării unui scop infracţional comun, iar nu o simplă înţelegere întâmplătoare şi spontană[11].

Asocierea în vederea săvârşirii de contravenţii sau în vederea comiterii unei fapte ce intră în ilicitul disciplinar nu reprezintă infracţiunea prevăzută de art. 367 din Codul penal, chiar dacă ar fi îndeplinite celelalte condiţii din art. 367 alin. (6) din Codul penal. Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei presupune că nicio faptă nu poate fi considerată ca infracţiune dacă nu există o lege care să prevadă acest lucru (nullum crimen sine lege) şi că nicio sancţiune penală nu poate fi aplicată dacă ea nu era prevăzută de lege pentru fapta comisă (nulla poena sine lege). Legalitatea incriminării şi a pedepsei reprezintă principala garanţie a securităţii juridice a cetăţeanului în raport cu dreptul penal.

În dreptul român, principiul legalităţii este consacrat de Constituţie în art. 23 alin. (12) şi prevede că “nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii” şi în art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia “prin lege organică se reglementează: infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora”.

O faptă concretă poate să atragă răspunderea penală dacă poate fi încadrată în tiparul stabilit de norma de incriminare. Premisa esenţială pentru examenul de tipicitate o constituie identificarea elementelor prin prisma cărora se va analiza concordanţa dintre fapta comisă de inculpat şi modelul descris de legiuitor în norma de incriminare. în consecinţă, tipicitatea reprezintă corespondenţa dintre fapta concret săvârşită de o persoană şi modelul abstract construit de legiuitor în norma de incriminare. În speţă, lipsa scopului grupului, determinată de dezincriminarea faptei în vederea căreia a fost iniţiat, constituit ori a fost sprijinit, face să nu mai fie îndeplinită condiţia tipicităţii.

Această primă trăsătură a infracţiunii se constituie într-o garanţie a respectării unora dintre principiile fundamentale ale dreptului penal, respectiv principiul legalităţii. Astfel, tipicitatea asigură în primul rând respectarea principiului legalităţii incriminării, căci o faptă concretă poate fi sancţionată numai dacă ea se regăseşte în descrierea realizată de o normă penală[12]. În acelaşi timp, tipicitatea poate contribui la respectarea principiului minimei intervenţii, căci dintre diferitele acţiuni ce se dovedesc la un moment dat antijuridice (contrare ordinii de drept), legiuitorul trebuie să le aducă în sfera dreptului penal numai pe acelea care nu pot fi prevenite eficient prin mijloacele altor ramuri de drept.

Pentru considerentele expuse se va admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Încheierea din 9 februarie 2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, respectiv dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de grup infracţional organizat (sau dacă sunt întrunite elementele constitutive) atunci când pentru infracţiunea care intră în scopul grupului a intervenit dezincriminarea odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal[13].

Prin Decizia nr. 10/2015, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, , prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal, respectiv dacă este îndeplinită condiția tipicității infracțiunii de grup infracțional organizat (sau dacă sunt întrunite elementele constitutive) atunci când pentru infracțiunea care intră în scopul grupului a intervenit dezincriminarea odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal.

ÎCCJ a stabilit faptul că în interpretarea dispozițiilor art. 367 alin. (1) și (6) din Codul penal, în ipoteza în care, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracțiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, respectiv condiția tipicității.

Amintim că, în luna ianuarie, procurorii DNA au decis, în dosarul „Tel Drum”, extinderea urmăririi penale față de SC Tel Drum SA, suspectată de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul. „În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, se reține că persoana juridică Tel Drum SA a fost implicată în mod direct în activitatea grupului inițiat în cursul anului 2001 de suspectul Liviu Nicolae Dragnea (la acea vreme președinte al Consiliului Județean Teleorman), în sensul în care, în jurul societății Tel Drum SA au fost construite schemele frauduloase de obținere a fondurilor publice”[14]. În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat se reține că persoana juridică Tel Drum SA a fost implicată în mod direct în activitatea grupului inițiat în cursul anului 2001 de suspectul L. N. D.  (la acea vreme președinte al Consiliului Județean), în sensul în care, în jurul societății Tel Drum SA ar fi fost construite schemele frauduloase de obținere a fondurilor publice.

Concret, în interesul societății Tel Drum SA și în derularea obiectului său de activitate, ar fi fost desfășurate următoarele acțiuni care intră în scopul grupului infracțional organizat:
– privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse;

– înstrăinarea către Tel Drum SA a unui utilaj (stație de mixture A.S.F.altice) care fusese achiziționat de către Consiliul Județean Teleorman;

– acordarea către Tel Drum SA, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Teleorman, fără a exista o procedură concurențială de atribuire, deși societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat;

– asigurarea câștigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanțate din fonduri publice, prin influența de care se bucurau membrii grupului infracțional organizat, prin furnizare de informații confidențiale privind licitațiile publice înainte de momentul publicării anunțurilor și prin inserarea condițiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care Consiliul Județean Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene);

– obținerea, în mod preferential și fraudulos, de finanțări din bugetul national, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea Nicolae și obținerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte, bani care ulterior erau direcționați către Tel Drum SA;

– folosirea Tel Drum SA ca entitate care facilita transferul sumelor de bani către alte societăți comerciale controlate de suspecți și către suspecți în mod direct.

Cu titlu de exemplu,  Asocierea de tip mafiot ( art. 416 bis din Codul italian ) se sancționează cu detenție de la trei la șase ani:   Asocierea este de tip mafiot când cei care fac parte din ea se prevalează de forţa de intimidare a legăturii dintre asociaţi şi de condiţia de supunere şi tăcere, care derivă din aceasta, pentru comiterea de infracţiuni, pentru obţinerea, direct sau indirect, a gestiunii sau controlului activităţii economice, concesiuni, autorizaţii, antreprize şi servicii publice sau pentru a realiza profituri ori avantaje ilicite pentru sine sau pentru alţii sau în scopul de a împiedica sau obstacole libera exercitare a votului sau pentru a-şi procura voturi pentru ei sau pentru alţii cu prilejul consultărilor electorale. Dacă asociaţia este înarmată pedeapsa este majorată… Asociaţia se consideră înarmată când participanţii au la dispoziţie, pentru realizarea scopurilor asociaţiei, arme, materiale explozive, chiar ascunse sau ţinute în depozite. Dacă activitatea economică asupra căreia asociaţii înţeleg să-şi asume sau să-şi menţină controlul este finanţată în total sau în parte cu preţul, produsul sau profitul obţinut din infracţiuni, pedepsele stabilite în alineatele precedente se majorează de la o treime la jumătate[15]. 

Cu privire la   critica de neconstituționalitate a  prevederilor art.I pct.62 din   Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum și a legii în ansamblul său,  referitor la critica art. 367 C. pen. ,  prin Decizia nr. 650 din   25.10.2018[16] ,  Curtea Constituțională a reținut că atât condiția constituirii grupului infracțional din trei sau mai multe persoane și a existenței unei structuri a acestuia, cât și condiția scopului săvârșirii infracțiunilor, respectiv condiția comiterii lor pentru a obține direct sau indirect un avantaj financiar sau un alt avantaj material sunt rezultatul aplicării dispozițiilor constituționale ale art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, nefiind de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate[17].

Critica viza claritatea, precizia și previzibilitatea. Expresia „prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat” este neclară, termenele „organizat” și „structurat” sunt sinonimi, astfel că nu se poate previziona ce a intenționat legiuitorul să incrimineze. De asemenea, termenul „structurat” poate fi „interpretat ca o condiție obligatorie pentru reținerea ca infracțiune a existenței unei anumite organizări formale a grupului. Or, în realitate, nu numai că o formalizare este arareori întâlnită, dar proba acesteia se poate dovedi imposibilă, activitatea infracțională organizată nefiind cunoscută pentru birocrație internă. În asemenea cazuri, deși activitatea infracțională va avea loc, prin prisma faptului că nu există dovezi cu privire la organizarea formală a grupului, fapta va putea scăpa nepedepsită. De asemenea, se apreciază că introducerea unei condiții suplimentare legate de urmărirea unui beneficiu material este nejustificată, fiind contrară art.1 alin. (5) din Constituție. Astfel, este posibil ca grupul să fie constituit în vederea comiterii unor infracțiuni foarte grave, spre exemplu infracțiunea de omor, dar fără a se urmări obținerea unui beneficiu material. În astfel de situații nu se mai protejează relațiile sociale ocrotite prin acest text.”

În privința art.I pct.62 [cu referire la art. 367 alin. (6)] din lege, se susține că acesta contravine art.1 alin. (3) și (5) și art.147 din Constituție. Se arată că prin modificările aduse dispozițiilor legale ce reglementează infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat se realizează o dezincriminare parțială a acesteia, dezincriminare ce nu reprezintă o simplă opțiune a legiuitorului primar, potrivit art.73 alin.(3) din Constituție, ci o omisiune legislativă cu relevanță constituțională. Se susține că, dacă asemenea fapte nu sunt sancționate, respectiv nu sunt descurajate prin mijloace de drept penal, are loc o încălcare a valorilor fundamentale, ocrotite de legea penală, printre care statul de drept, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor. Se face trimitere la Deciziile Curții Constituționale nr.62 din 18 ianuarie 2007 și nr.224 din 4 aprilie 2017. Se arată că prin definiția în vigoare a grupului infracțional organizat sunt acoperite toate ipotezele reglementate de legislația anterioară — respectiv — art.323 C. pen. anterior privind asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, art.7 și 8 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, singura incriminare separată fiind cea prevăzută la art.35 din Legea nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului. Se mai susține că, din coroborarea dispozițiilor art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală, în care sunt prevăzute condițiile și cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, cu cele deduse controlului de constituționalitate, rezultă o lipsă de claritate în reglementarea infracțiunii prevăzute de art.367 din Codul penal, întrucât orice modificare a conținutului art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală va conduce implicit la schimbarea condițiilor de existență a acestei infracțiuni (§ 98 din decizie).

Suntem de acord cu formularea din critică potrivit căreia are loc o reformulare a incriminării, dar ea reprezintă voința suverană a legiuitorului[18], în concordanță că principiile juridice, cu rațiunea de existență a textului[19]. Este posibilă întotdeauna să ne întâlnim cu o neclaritate, cât de cât voită sau nu din orice parte interesată, dar judecătorul fondului, cu absolută bună voință poate face aplicare a textelor. Suntem siguri că un judecător la putea face distincție între termanii  „structurat” sau „organizat” ! Este posibil ca un grup să  comită infracțiuni de omor, dar dacă au alte scopuri decât   obținerea unui beneficiu material, avem a aplica alte texte – și  asta în mod sigur ! Codul nostru nu lipsește de protecția penală adecvată o bună parte din valorile sociale.

Înart. 1 din Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate[20] se circumstanțiagrupul  infracţional organizat ca fiind  grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului;

Textul a fost modificat prin  art. 126, punctul 1 din titlul II din Legea 187/2012, potrivit căruia Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate[21], se modifică după cum urmează:

1. 1.      La articolul 2, literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:

” a) grup infracţional organizat – grupul definit la art. 367 alin. (6) din Codul penal;

b) infracțiune gravă – infracţiunea pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puţin 4 ani, precum şi următoarele infracţiuni:

Prin Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002 a fost  ratificată Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000.

Art. 2 al convenției folosește  ca Terminologie,  a)expresia grup infracţional organizat ce desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane,

care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, în scopul săvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie, pentru a obţine, direct ori indirect, UN AVANTAJ FINANCIAR SAU UN ALT AVANTAJ MATERIAL;

b)expresia infracţiune gravă înseamnă un act care constituie o infracţiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate al cărei maximum nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea.

       În privința art.I pct.62 [cu referire la art.367 alin.(6)] din lege,se arată că legiuitorul a urmărit prin modificarea textului acordarea posibilității judecătorului de a diferenția participația penală și circumstanțele agravante de grupul infracțional. Legiuitorul a considerat că se impune revenirea la vechea reglementare din Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, reglementare care era mai potrivită în raport cu rațiunea incriminării acestei infracțiuni. Grupul infracțional organizat trebuie să aibă o anumită structură și un scop precis, iar în obiectul său de activitate trebuie să intre infracțiuni grave. Astfel, în condițiile unei participări ocazionale la comiterea infracțiunilor, această participație va constitui una dintre formele participației penale la comiterea faptei care formează obiectul grupului, și nu grup infracțional organizat.

Incriminarea faptei în noua formă este necesară pentru a da posibilitatea judecătorului, prin textul legal, să poată analiza diferențiat circumstanța agravantă de grupul infracțional, care presupune participarea mai multor persoane într-un mod organizat, pe paliere bine structurate și stabilite, astfel încât sancționarea grupului să se facă în raport cu gravitatea reală a faptei și nu doar printr-o simplă definiție lipsită de scopul pentru care a fost incriminat (§§ 165-166 ale deciziei).

Prin Decizia nr.619 din 11 octombrie 2016, § 43,   Curtea a statuat că „atunci când adoptă reglementări de natura legii penale, legiuitorul este ținut de exigențele formale cuprinse în art.65 alin.(1), art.73 alin.(3) lit.h), art.75 și art.76 alin.(1) din Constituție”. Pentru aceste considerente, Curtea reține că prevederile art.I pct.62 [cu referire la art.367 alin.(6) în privința trimiterii la Codul de procedură penală] din lege contravin prevederilor art.1 alin.(5) și art.73 alin.(3) lit.h) din Codul penal.

       Cu privire la celelalte critici de neconstituționalitate invocate, Curtea reține că atât condiția constituirii grupului infracțional din trei sau mai multe persoane și a existenței unei structuri a acestuia, cât și condiția scopului săvârșirii infracțiunilor, respectiv condiția comiterii lor pentru a obține direct sau indirect un avantaj financiar sau un alt avantaj material se regăsesc la art.2 lit.a) din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000. Practic, textul criticat reprezintă transpunerea directă a definiției grupului criminal organizat, prevăzută de Convenția anterior menționată, ratificată de statul român, împreună cu cele două protocoale adiționale la această convenție — Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare — prin Legea nr.565/2002.

             Așa fiind, prevederile art.I pct.62 din legea criticată sunt rezultatul aplicării dispozițiilor constituționale ale art. 11 referitoare la dreptul internațional și dreptul intern, nefiind de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate[22].

În sensul Convenţiei Națiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate adoptate la N.Y. la 15 noiembrie 2000, expresia grup infracţional organizat desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, în scopul săvârşirii uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute de această convenţie, pentru a obţine, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material.

Expresia infracţiune gravă înseamnă un act care constituie o infracţiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea.

Expresia grup structurat desemnează un grup care nu s-a constituit la întâmplare pentru a comite neapărat o infracţiune şi care nu deţine neapărat un anumit rol de continuitate sau de structură elaborată pentru membrii săi[23].

 Sintagma criminalitate  organizată acoperă orice faptă ilicită comisă de o organizaţie criminală definită ca o asociaţie structurată, de mai mult de două persoane, formată în timp şi acţionând într-o manieră concertată în vederea comiterii de infracţiuni pentru care se prevede o pedeapsă privativă de libertate cu limita maximă de cel puţin 4 ani ori cu o pedeapsă mai gravă, aceste infracţiuni constituind un scop în sine sau un mijloc pentru a obţine unele avantaje patrimoniale ori, după caz, pentru a influenţa în mod ilicit funcţionarea autorităţilor publice[24].

Reținem, de asemenea, că pluralitățile de infractori au fost clasificate în doctrină în următoarele trei categorii: pluralități naturale (necesare), pluralități constituite (legale) și pluralități ocazionale (participația penală)[25]

  Condițiile de existență a pluralității constituite sunt următoarele: a) să existe o grupare de mai multe persoane; b) gruparea să fie constituită pe o anumită perioadă de timp[26], să nu aibă caracter ocazional; c) gruparea să aibă un program infracțional [27]și o structură ierarhică[28].

Nu în ultimul rând, menționăm că prevederile art.367 din Codul penal au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens, mai multe decizii, printre care Decizia nr.559 din 12 iulie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată, constatând că nu poate fi reținută critica potrivit căreia prevederile art.367 alin.(1) și (6) din Codul penal reprezintă o reglementare excesivă  (întrucât ar incrimina orice asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, indiferent de scop[29]).

 Pentru aceste considerente, sesizările de neconstituționalitate formulate de Președintele României, de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, și de un număr de 110 deputați aparținând Grupului Parlamentar al Partidului Național Liberal, Grupului Parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, Grupului Parlamentar al Uniunii Salvați România și deputați neafiliați, se impuneau a fi admise și cu privire la celelalte aspecte invocate de autorii sesizărilor și care au vizat art.I pct.17 [cu referire la abrogarea art.91 alin.(1) lit.c)], art.I pct.49 [cu referire la art.295 alin.(3)], art.I pct.50 [cu referire la art.297 alin.(1)] și art.I pct.62 [cu referire la art.367 alin.(6)] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție[30].

            În jurisprudență s-a mai statuat că nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Prin sentinţa penală nr. 237 din 28 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 2931/2005, s-a dispus în baza art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea  art. 76 lit. a şi 76 lit. b  C. pen. , condamnarea inculpaţilor D.C.G. şi B.A.C la câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute  de art. 64 lit. a,b,c  C. pen. .

În baza art. 12 alin.2 lit. a din Legea nr. 678/2001cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea  art. 74 lit. a şi 76 lit. b  C. pen. , a condamnat pe aceeaşi inculpaţi la câte 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute  de art. 64 lit. a,b,c  C. pen. .

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b  C. pen. , inculpaţii vor executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute  de art. 64 lit. a,b,c  C. pen. .

Prin aceiaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul B.O.V., pentru comiterea infracţiunii prevăzute  de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea  art. 37 lit. b  C. pen. , la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute  de art. 64 lit. a,b,c  C. pen. .

În baza art. 12 alin.2 lit. a din Legea nr. 678/2001cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea  art. 37 lit. b  C. pen. , a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute  de art. 64 lit. a,b,c  C. pen. .

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b  C. pen. , inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute  de art. 64 lit. a,b,c  C. pen. .

În esenţă s-a reţinut că inculpaţii D.C.G. şi B.A.C, prin înţelegere cu B.O.V., îi aduceau acestuia din urmă fete care erau apoi obligate să  practice prostituţia la un popas turistic de pe raza judeţului Olt.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpaţii.

Printre motivele invocate de inculpaţi s-a regăsit şi acela al greşitei reţineri a infracţiunii prevăzute  de art. 7alin.  1 din Legea nr. 39/2003, Curtea constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi că, în mod greşit, s-a dispus condamnarea inculpaţilor.

Potrivit dispoz. art. 2 lit. a din actul normativ sus menţionat, rezultă că grupul organizat este un grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiul financiar sau alt beneficiul material.

Potrivit aceluiaşi text, nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Aşadar, nu există „grup organizat” fără să existe o  organizare a grupului, reguli de acţionare, ierarhie a membrilor şi repartizare a rolurilor.

Săvârşirea mai multor furturi a unor bunuri de acelaşi fel de către mai mulţi făptuitori, la propunerea unuia dintre ei, fără să existe o organizare a grupului, reguli de acţionare, o ierarhie a membrilor şi repartizare a rolurilor, nu constituie infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută în art. 323 C. pen.anterior, ci una sau mai multe forme de participaţie prevăzute în titlul II Capitolul III din Partea generală a Codului penal.

Pentru existenţa infracţiunii, în ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective, trebuie să existe o acţiune de asociere, ceea ce înseamnă o grupare de mai multe persoane cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu anumite reguli privind ierarhia şi rolurile fiecăruia dintre participanţi.

Or, din examinarea probelor rezultă că într-o anume cauză nu este dovedită o asemenea acţiune de asociere între inculpaţi ci, la propunerea inculpatului G.N., ceilalţi inculpaţi au fost de acord să sustragă împreună cablurile, fără a se organiza în acest scop.

Aşa fiind, recursurile inculpaţilor au fost admise şi s-a dispus achitarea lor pentru această infracţiune[31].

Pericolul provine din însăşi constituirea şi fiinţarea grupului, al cărei scop este comiterea unei sau mai multor infracţiuni; asocierea are o existenţă independentă, cu o durată de timp şi implică o activitatea de organizare a acţiunii infracţionale.

Acţiunile desfăşurate de inculpaţii D.C.G. şi B.A.C, de a aduce, la complexul turistic, în zilele de 4, 12 şi 17 martie 2005, patru fete, care erau preluate de inculpatul B.O.V. şi obligate să practice prostituţia, sunt acte de participaţie doar la infracţiunea de trafic de persoane.

Activitatea inculpaţilor s-a desfăşurat aşadar, pe o scurtă perioadă de timp, ocazional, atunci când şi dacă inculpaţii D.C.G. şi B.A.C  găseau fete, a fost de o mică amploare şi fără o ierarhie prestabilită.

Cu privire la atitudinea psihică a inculpaţilor este cert că aceştia nu au avut reprezentarea clară a faptului că formează un grup care funcţionează după anumite reguli şi ierarhii, relevant fiind şi incidentul din 17 martie 2005, când B.O.V alias „Ovidiu” a refuzat pe una din fete şi nu i-a plătit cursa inculpatului D.C.G, pe care l-a lovit peste umăr şi faţă.

Singura înţelegere dintre cei trei inculpaţi era ca inculpaţii D.C.G. şi B.A.C să racoleze fete, de care urma să se ocupe inculpatul B. O.V., iar această simplă  înţelegere nu poate duce la concluzia că inculpaţii constituiseră un „grup infracţional organizat” în înţelesul prevederilor legale menţionate mai sus.

Aşa fiind, se constată că sub acest aspect apelurile inculpaţilor sunt întemeiate, motiv pentru care, se va dispune achitarea inculpaţilor pentru această infracţiune în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d cod pr.penală[32]

Prin sentinţa penală  nr. 106 din 8 martie 2017 Tribunalul Arad, în baza art. 396 alin. 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală achită pe inculpaţii C , L, P, SC H SA-în insolvenţă, persoană juridică română, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 6 Cod penal,  rap la art. 295alin.  1 C. pen. cu referire la art. 308 C. pen. şi 309 Cod penal.

În baza 295 Cod penal, cu aplicarea art. 308 şi 309 Cod penal, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal, cu înlăturarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul P , la 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de delapidare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art.295 Cod penal, cu aplicarea art.308, art. 309 şi art. 136 Cod penal, condamnă pe inculpata persoană juridică SC H SA, cu datele de mai sus, la 40.000 (patruzeci mii) lei amendă penală, reprezentând echivalentul a 200 zile amendă, valoarea unei zile amendă fiind stabilită la 200 lei.

Aplică inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară prevăzută de art. 136 alin. 3 lit. d) C. pen., respectiv interzicerea de a participa la proceduri de achiziţii publice pe o durată de un an.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă reţine următoarele:

La data de 06.07.2015 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Arad rechizitoriul dat în dosarul nr. 7D/P/2014 al Ministerului public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Arad – Biroul Teritorial Timişoara prin care au fost trimişi în judecată inculpatul C, arestat în altă cauză, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 ainl. 1, 6 Cod penal, rap la art. 295alin.  1 C. pen. cu referire la art. 308 C. pen. şi 309 C. pen. şi delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295alin.  1 C. pen. cu referire la art. 308 C. pen. şi 309 C. pen. cu aplicarea  art. 35alin.  1 Cod penal,

S-a reţinut, în principal, în sarcina acestora că inculpaţii C, P şi L au constituit un grup infracţional organizat în scopul delapidării S.C. U S.A în sensul însuşirii, în interesul S.C H S.A. a întregii documentaţii de proiectare constând în tehnologii, documente, schiţe, manuale, desene industriale.

În contextul economic existent în România anilor 2000, pornit fiind procesul de privatizare a majorităţii unităţilor economice unde statul era proprietar, s-a procedat şi la privatizarea U Reşiţa, operaţiunile fiind încheiate la data de 23.12.2003 şi materializate într-un contract de vânzare-cumpărare încheiat între APAPS în calitate de vânzător şi I AG cu sediul în Elveţia, împreună cu Asociaţia Salariaţilor din U Reşiţa, în calitate de cumpărători.

Prin contractul de privatizare ,   cumpărătorul s-a obligat ca pe perioada programului investiţional să nu facă demersuri pentru modificarea sau restrângerea obiectului principal de activitate.

Obiectul principal de activitate al U Reşiţa era fabricarea de motoare şi turbine, cod CAEN 2911.

În anul 2005, viziunea managerială a acţionarului majoritar era orientată spre înfiinţarea mai multor societăţi comerciale în care U Reşiţa să deţină un pachet important de acţiuni, societăţi care urmau să desfăşoare o parte din activităţile secundare ale U Reşiţa, urmând să deservească atât U Reşiţa cât şi alţi beneficiari.

În acest context, societăţile comerciale nou înfiinţate urmau să primească în administrare şi baza tehnico-materială necesară desfăşurării activităţii.

De menţionat faptul că fizic, documentaţia tehnică ce a făcut obiectul acestei cauze nu a fost mutată, ea rămânând în locaţia anterioară, unde se găseşte şi în prezent, sigilată de organele de urmărire penală.

În actul de inculpare s-a reţinut ca prim pas al activităţii infracţionale redactarea Hotărârii 28a/28.09.2005 prin care s-a hotărât înfiinţarea SC H SA şi punerea la dispoziţia acesteia a documentaţiei tehnice rezultată din activitatea de proiectare, susţinându-se faptul că aspectele menţionate în respectiva hotărâre nu au fost discutate în şedinţa CA, precum şi faptul că această hotărâre ar fi fost redactată la mai mult timp după şedinţă, acest aspect rezultând dintr-o constatare criminalistică.

Din probatoriul administrat, a rezultat că în urma şedinţei consiliului de administraţie din data de 28.09.2005 a fost întocmit şi un proces verbal pe care apar semnăturile inculpatului C în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi martorului P în calitate de secretar al Consiliului de Administraţie.

În consecinţă, instanța de fond nu a putut reţine că aspectele conţinute de Hotărârea 28a/28.09.2005 nu au fost discutate în şedinţa CA, mai mult oricare din membrii CA văzând că se pun în aplicare eventuale operaţiuni neaprobate puteau solicita lămuriri ori să atace hotărârile respective, lucru ce nu s-a întâmplat niciodată.

Cu privire la constatarea criminalistică invocată, prima instanţă  a reţinut că aceasta a fost făcută de SRI UM 232 Bucureşti, ori această instituţie nu putea din punct de vedere legal să întocmească acte de cercetare penală şi nici nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 172 alin. 4 din codul de procedură penală, respectiv SRI nu a avut calitatea de expert oficial sau independent autorizat.

În consecinţă această constatare nu a întrunit condiţiile legale pentru a fi apreciată ca probă în dosar.

Analizând starea de fapt reţinută, prima instanţă a constatat că din probatoriul administrat nu a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă că între cei trei inculpaţi ar fi existat o înţelegere prin care să-şi coordoneze acţiunile în scopul însuşirii patrimoniului de cercetare-proiectare al U.

Mai mult, participarea inculpatei  L s-a reţinut prin funcţiile temporar deţinute ori prin semnarea unui proces verbal, semnare realizată prin prisma funcţiei avute.

Instanța de fond a constatat că nu rezultă nici o activitate derulată de inculpată care ar fi avut vreo contribuţie la înfiinţarea SC H SA, ori la ieşirea U din acţionariatul SC H SA, dar nici în legătură cu înregistrarea modelelor industriale în contabilitatea SC H SA.

Ca urmare, prima instanţă a apreciat că prin lipsa dovezilor cu privire la existenţa unor înţelegeri cu scop infracţional între inculpata L şi ceilalţi doi inculpaţi, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, nu există.

Cu privire la infracţiunea de delapidare, prima instanţă a reţinut că aceasta este dovedită de probatoriul administrat.

Împotriva sentinţei penale nr. 106 din 08.03.2017 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1541/115/2015, au declarat apel Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad, inculpații C, L, P, SC H SA şi partea civilă SC U Reşiţa SA.  

În motivarea apelului procurorul a arătat că sentinţa penală nr. 106 pronunţată de Tribunalul Arad este netemeinică sub aspectul achitării inculpaţilor: C, P, L ŞI SC H SA pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 6 Cod penal, rap la art. 295 alin.  1 C. pen. cu referire la art. 308 C. pen. şi 309 C. pen.

S-a considerat că prima instanţă, nu a procedat la o justă apreciere a tuturor mijloacelor de probă şi a reţinut greşit că în cauză nu există vreun element care să susţină acuzaţia cu privire la comiterea infracţiunii de constituire grup infracţional organizat, de către inculpaţii C, P, L şi SC H SA, precum şi cu privire la participaţia în formă continuată a inculpatei  L la comiterea infracţiunii de delapidare sub forma complicităţii.

De asemenea s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a înlăturat de la administrarea probatoriului constatarea tehnico ştiinţifică întocmită de SRI UM 232 Bucureşti, motivând că această instituţie nu putea din punct de vedere legal să întocmească acte de cercetare penală şi nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 172 alin. 4 din codul de procedură penală, precum şi administrarea probatoriului martorilor O, S şi D, motivând că declaraţiile acestora sunt subiective deoarece primii doi martori enunţaţi aveau interese personale contrare cu cele ale inculpatului C şi concurenţiale cu SC H SA, iar cel de-al treilea martor avea interes să-şi susţină constatările din audit odată ce a fost remunerat pentru această activitate, deşi a fost şi el membru în CA al U, dar niciodată nu s-a opus măsurilor propuse.

Astfel potrivit dispoziţiilor. art. 172 alin.  10, 11 C. pr. pen. constatarea tehnico-ştiinţifică se dispune când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Constatarea a fost efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.

Cu privire la raport de constatare cu nr. 710580/27.03.2015 întocmit de specialişti din cadrul SRI – UM 0232 Bucureşti  a considerat că orice neregularitate legat de această probă este un caz de nulitate relativă, cazurile de nulitate absolută fiind prevăzute la art. 281 alin.  1 lit. a – f C. pr. pen.

Având în vedere dispoziţiile codului de procedură penală a apreciat că prima instanţă, Tribunalul Arad nu putea să înlăture de la administrarea probatoriului raportul de constatare tehnico – ştiinţifică atâta vreme cât nulitatea relativă a acesteia nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege, fiind acoperită.

Reţinându-se această probă s-a apreciat că nu puteau fi înlăturate de la administrarea probatoriului nici declaraţiile martorilor O, S şi D, ca fiind subiective, în condiţiile în care acestea s-au coroborat cu raportul de constare tehnico ştiinţifică, o probă ştiinţifică care nu poate avea caracter subiectiv şi cu ansamblul celorlalte probe administrate în cauză.

În apărare,  s-a susținut că,   pentru a fi în prezenţa infracţiunii de delapidare, un element preexistent ce trebuie dovedit este acela ca bunurile care fac obiectul acestei infracţiuni să facă parte din categoria bunurilor mobile corporale ori a energiilor cu valoare economică, or în cauză know-how-ul potrivit art. 1 lit. d) din O.G. nr. 52/1997, aprobată prin Legea nr. 79/1998, republicată este un bun necorporal, iar din punct de vedere contabil, acestea au fost clasificate în categoria imobilizărilor necorporale.

Din analiza sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu, în limitele prevăzute de art.417 alin.  2 C. pr. pen., Curtea reţine următoarele:

Instanţa de apel îşi însușește starea de fapt reţinută de către prima instanţă pe baza materialului probator administrat în cele două faze ale procesului penal şi din care rezultă vinovăţia inculpaţilor C, P şi SC H SA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că cei patru inculpaţi C, P, L şi SC H SA au constituit un grup infracţional organizat în scopul delapidării SC U Reşiţa SA în sensul însuşirii în interesul SC H SA a întregii documentaţii de proiectare constând în tehnologii, documente, schiţe, manuale, desene industriale, în realizarea scopului fiind parcurse trei etape de către inculpaţi care au avut ca final însuşirea în interesul SC H SA a know-how-ului.

Prin motivele de apel formulate procurorul critică sentinţa apelată prin prisma soluţiei de achitare, arătând că în mod greşit prima instanţă a înlăturat de la administrarea probatoriului constatarea tehnico-ştiinţifică întocmită de SRI, cu toate că nu există un caz de nulitate absolută, iar nulitatea relativă a fost acoperită şi, de asemenea că în mod greşit au fost înlăturate declaraţiile martorilor O, S şi D, ca fiind subiective. Procurorul prin motivele de apel reiterează aceeaşi stare de fapt cu privire la fiecare inculpat pe care a menţionat-o şi în rechizitoriu (file 80-100 rechizitoriu), precum şi descrierea celor „trei etape infracţionale„ astfel cu s-a arătat prin acelaşi act de sesizare, fără a aduce alte critici punctuale hotărârii apelate.

Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, în contextul economic existent în România la data de 23.12.2003, a fost încheiată privatizarea SC U Reşiţa SA . 

În anul 2005 s-a decis înfiinţarea mai multor societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate unul din obiectele secundare de activitate ale SC U Reşiţa SA, respectiv SC UE SRL, SC UT SRL, SC H SA etc., societăţi în care SC U Reşiţa SA deţinea un pachet important de acţiuni, societăţi care urmau să desfăşoare o parte din activităţile secundare ale SC U Reşiţa SA, urmând să deservească atât SC U Reşiţa SA cât şi alţi beneficiari; viziunea managerială a acţionarului majoritar era aceea că aceste unităţi puteau să acceseze mai uşor fonduri şi puteau să pătrundă mai uşor pe diverse pieţe.

La data de 14.10.2005 a luat fiinţă SC H SA fiind înregistrată sub nr. J11/915/2005, având sediul în Reşiţa, …., iar printre acţionari era şi SC U Reşiţa SA cu o cotă de participare de 42%, fără ca uzina să participe cu aporturi în natură cum ar  fi know-how-ului. Activitatea principală a SC H SA era cercetare-dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale, cod CAEN 7310.

Documentaţia tehnică care face obiectul acestei cauze nu a fost mutată niciodată, ea rămânând în locaţia anterioară, locaţie în care se găseşte şi în prezent fiind sigilată de organele de urmărire penală. Această documentație a avut în timp mai mulţi proprietari aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor şi din înscrisuri, astfel în perioada înfiinţării U, Departamentul de Cercetare şi Proiectare a funcţionat în cadrul acesteia, apoi această activitate a fost preluată de Institutul de Cercetare şi Proiectare Echipamente Hidroenergetice, iar la începutul anilor 90, prin Hotărârea de Guvern din acel an a trecut din nou în componenţa U, toate aceste modificări de proprietate făcându-se fără  a se întocmi un inventar sau a se efectua o evaluare a documentaţiilor aferente activităţii de cercetare, respectiv modele industriale.

După înfiinţarea SC H SA întreg personalul care desfăşura activitatea de proiectare în cadrul SC U SA  a trecut în schema de personal al SC H SA, iar documentaţiile tehnice existente au rămas în administrarea noii societăţi. Între cele două societăţi s-au încheiat contracte economice stabilindu-se modalitatea de lucru, preţul etc. De asemenea, SC H SA a preluat toate cheltuielile de personal şi cele funcţionale, utilizând  în activitatea sa atât baza de cercetare existentă, dar şi modele noi create.

Ca şi activitate infracţională a inculpaţilor în această primă etapă din anul 2005 prin rechizitoriu se reţine că a fost redactată hotărârea 28a/28.09.2005, prin care s-a hotărât înfiinţarea SC H SA şi punerea la dispoziţia acesteia a documentaţiei tehnice rezultate din activitatea de proiectare, menţionându-se că aceste aspecte nu au fost discutate în şedinţa Consiliului de Administraţie, iar hotărârea ar fi fost întocmită de inculpata  L şi redactată la mai mult timp după şedinţă.

Acuzaţiile invocate nu se coroborează cu probele existente la dosarul cauzei întrucât în baza şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 28.09.2005 a fost întocmit un proces-verbal pe care apar semnăturile inculpatului C în calitate de Președinte al Consiliului  de Administraţie şi a martorului P în calitatea de Secretar  al Consiliului  de Administraţie, aspectele consemnate în procesul-verbal la subpunctul 4.4 sunt consemnate şi în hotărâre, iar în situaţia în care ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie aveau nelămuriri puteau să atace hotărârile respective, să solicite explicaţii, ori nu au existat astfel de opoziţie.

Mai mult decât atât, societatea a fost înregistrată în Registrul Comerţului în baza acestor documente care puteau fi consultate de orice persoană  care putea solicita lămuriri în acest sens, neputând fi reţinute afirmaţiile martorilor audiaţi care arată că nu îşi mai amintesc ce au hotărât în CA în condiţiile în care au făcut parte în continuare din acelaşi Consiliu de Administraţie, iar acel proces-verbal a fost găsit în original la Secretariatul societăţii putând fi consultat.

În ceea ce priveşte raportul de constatare criminalistică întocmit de SRI UM 232 Bucureşti instanţa de apel constată că acesta nu putea fi înlăturat pe motiv de nelegalitate, întrucât  acesta nu a fost înlăturat ca mijloc de probă în procedura de cameră preliminară prin invocarea unui motiv de nulitate absolută, iar în aceste condiţii această nulitate nu mai poate fi invocată după depăşirea termenului prevăzut de art. 281 alin. 4 lit. a C. pr. pen., însă concluziile acestui raport nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă. De asemenea nu se poate reţine că inculpata L ar fi întocmit această hotărâre, întrucât nu era Secretara Consiliului  de Administraţie la aceea dată, procesul-verbal din data de 28.02.2005 având semnătura martorului P, Secretar al Consiliului  de Administraţie la aceea dată, iar nici unul din martorii audiaţi inclusiv în apel nu au menţionat că aceasta ar fi întocmit aceea hotărâre.

Curtea constată că între SC U SA şi SC H SA nu s-a realizat nici un transfer legal al dreptului de proprietate asupra know-how-ul în domeniul de cercetare şi dezvoltare, constând în tehnologii, documente, schiţe, manuale ,etc., care aparţinea SC U SA.

În ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată instanţa de apel constată că în această etapă reţinută în rechizitoriu din anul 2005 nu s-a făcut dovada că cei patru inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat în condiţiile în care L S.  nu a avut vreo participare infracţională, inculpatul P nu avea atribuţii în Consiliul de Administraţie în anul 2005, iar infracţiunea de grup organizat presupune existența a minim trei persoane în vederea constituirii  grupului.

Referitor la ceea de a doua etapă infracțională reţinută prin rechizitoriu, respectiv anul 2007 instanţa de apel constată că datorită problemelor financiare pe care le avea atât U, SC H SA, cât şi celelalte societăţi în care U era acţionar, în Consiliile de Administraţie ale SC H SA şi U s-au discutat soluţii pentru ieşirea din blocaj financiar şi s-a hotărât ca U să iasă din acţionariatul SC H SA pentru a creşte nivelul de bonitate al acesteia în vederea obţinerii de credite de la bănci sau alţi posibili finanţatori.

Nu se poate reţine că soluţia managerială de ieşire a SC U Reşiţa SA din acţionariatul SC H SA nu ar fi fost una corectă şi că cei trei inculpaţi ar fi avut un interes ocult, mai mult decât atât inculpata L a semnat procesul-verbal prin prisma funcţiilor deţinute în societate, neavând astfel vreo contribuţie la ieşirea SC U Reşiţa SA din acţionariat motiv pentru care nu se poate reţine că cei trei inculpaţi s-ar fi asociat în scop infracţional, nefiind întrunite condiţiile de grup infracţional organizat, astfel cum sunt prevăzute de art. 367 alin. 6 Cod Penal.

Potrivit art. 367 alin. 6 C. pen. „Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni”.

În cauză,   aceste dispoziţii legale nu sunt întrunite în mod cumulativ, pentru a se reţine în sarcina inculpaţilor infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, întrucât aşa cum a fost descrisă situaţia de fapt prin rechizitoriu precum şi încadrarea în drept, nu s-a dovedit că în cele  „trei etape infracţionale”, respectiv 2005, 2007 şi 2013 au existat trei persoane care ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de delapidare, întrucât aşa cum s-a arătat inculpata L nu a  avut atribuţii în Consiliul de Administraţie în anul 2005, nefiind secretara a acestui consiliu, nu s-a dovedit că a întocmit aceea hotărâre 28a sau că a avut vreun rol în înfiinţarea SC H SA. În anul 2007 acesta a semnat un proces-verbal prin prisma funcţiei de secretar pe care a avut-o, fără a hotărî  în cadrul Consiliului  de Administraţie, iar ulterior nu a avut nicio legătură cu înregistrarea modelelor în contabilitatea SC H SA. De asemenea, inculpatul P nu a avut atribuţii în Consiliului de Administraţie în 2005 cu privire la înfiinţarea SC H SA sau cu privire la ieşirea SC U Reşiţa SA din acţionariatul SC H SA. prin urmare nu a existat un grup infracţional constituit din 3 persoane în prima etapă infracţională aşa cum se reţine prin actul de sesizare al instanţei.

Referitor la infracţiunea de delapidare, potrivit probatoriului administrat în mod corect prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpaţilor C, P şi SC H SA, în participaţia reţinută prin dispozitivul hotărârii.

Astfel potrivit art. 295 C. pen., constituie infracţiunea de delapidare „însuşirea, folosirea sau traficare de către un funcţionar public în interesul său, sau pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”.

În cauză, fapta inculpatului C de a dispune inventarierea şi înregistrarea în patrimoniul SC H SA a documentaţiei de cercetare şi proiectare aferente modelelor industriale preluată spre folosinţă de la SC U Reşiţa SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prin însuşirea unor bunuri pe care le administra în interesul SC H SA.

De asemenea, fapt inculpatului P, de  a pune în executare dispoziţia inculpatului C, cunoscând că documentaţia în litigiu nu a fost transmisă de SC U Reşiţa SA întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare.

Infracţiunea de delapidare a fost săvârşită în interesul şi numele SC H SA, fiind întrunite prevederile art. 135 C. pen. privind condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice.

Critica inculpatului C privind lipsa calităţii de subiect activ al pretinsei infracţiuni de delapidare este nefondată. Astfel, potrivit art. 295 C. pen. autorul infracţiunii trebuie să aibă calitatea de funcţionar public, dar raportat la dispoziţiile art. 308 alin. 1 C. pen. condiţiile de la art. 295 C. pen. privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2 C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Potrivit art.308 C. pen. pot fi subiecţi activi nemijlociţi ai infracţiunii de delapidare în varianta atenuantă şi funcţionarii privaţi adică persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2 C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice.

În cauză potrivit probatoriului administrat, respectiv înscrisuri şi martori s-a dovedit faptul că inculpaţi au deţinut această calitate când au dispus inventarierea şi înregistrarea în patrimoniul SC H SA a documentaţiei în litigiu şi respectiv când au pus în executare această dispoziţie.

Cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de delapidare în mod corect nu s-a reţinut forma continuată din rechizitoriu şi respectiv toate modalităţile alternative, respectiv însuşire, folosire şi traficare, întrucât la înfiinţarea SC H SA, potrivit hotărârii Consiliului de Administraţie din 28.09.2005 aceasta a deţinut şi folosit documentaţia în litigiu în baza acestei hotărâri neputând fi reţinute modalităţile alternative, „folosire” şi „traficare” precum şi forma continuată a infracţiunii, deoarece nu sunt îndeplinite prevederile art. 35 C.pen. privind săvârşirea la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale a unei acţiuni care prezintă în parte conţinutul aceleaşi infracţiuni. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că infracţiunea are consecinţe deosebit de grave raportat la valoarea modelelor.

În ceea ce priveşte critica inculpaţilor, privind lipsa dreptului de proprietate al SC U Reşiţa SA asupra documentaţiei în litigiu, instanţa de apel constată că aceasta este nefondată,  întrucât prin contractul de privatizare aceasta aparţinea SC U Reşiţa SA, chiar dacă la aceea dată nu s-au făcut acele evaluări şi înscrieri în contabilitate, situaţie acceptată şi de inculpaţi care prin acel proces-verbal din 28.09.2005 de înfiinţare a SC H SA recunosc la subpunctul 4.4 că SC U Reşiţa SA deţine know-how-ului în domeniul de cercetare şi dezvoltare.

Referitor la proprietatea asupra documentaţiei în litigiu instanţa de apel constată că prin contractul de privatizare la art.19 se prevăd următoarele:„cumpărătorul se obligă faţă de vânzători ca aplicarea tehnologiilor existente în prezent în societate se va face cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în conformitate cu legislaţia română în vigoare.

Cumpărătorul se obligă ca pe perioada realizării programului investiţional, să protejeze, să promoveze şi să nu înstrăineze mărcile de fabrică, de comerţ sau de serviciu, brevetele sau licenţe aflate în patrimoniul societăţii”.

Curtea constată că între SC U SA şi SC H SA nu s-a realizat nici un transfer legal al dreptului de proprietate asupra know-how-ul în domeniul de cercetare şi dezvoltare, constând în tehnologii, documente, schiţe, manuale ,etc., care aparţinea SC U SA.

De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta a avut diverşi proprietari raportat şi la conjunctura politică şi economică a României, la trecerea de la economia centralizată la economia de piaţă şi la modificările legislative neputându-se reţine susţinerile inculpaţilor cu privire la faptul că începând cu  anul 2011 angajaţii SC H SA au cedat dreptul de autor asupra acelor modele, întrucât în această situaţie în perioada de după 1989 şi până în 2011 ar însemna că acea documentaţie nu a avut niciun proprietare, deoarece autorii modelelor industriale nu au revendicat astfel de drepturi.

Trecerea dreptului de proprietate a documentaţiei în litigiu s-a făcut inclusiv prin Hotărâre de Guvern din 1990, ori omisiunea înregistrării în contabilitate nu echivalează cu lipsa dreptului de proprietate.

Referitor la condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de delapidare, instanţa de apel constată că documentaţie în litigiu se încadrează în „valori sau alte bunuri” condiţii impuse pentru existenţa infracţiunii de delapidare, critica inculpaţilor fiind nefondată pe considerentul că această documentaţie nu ar putea fi obiect material al infracţiunii de delapidare.

Astfel, obiect material al infracţiunii de delapidare  poate fi : banii, valorile sau alte bunuri mobile cu o valoare economică, pe care făptuitorul le gestionează sau administrează efectiv, chiar dacă acestea nu au fost înregistrate efectiv în contabilitatea persoanei vătămate. În cauză, documentaţia tehnică privind cele 85 modele industriale şi documentaţia aferentă acestora are o valoare economică stabilită prin expertiză, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii.

Critica inculpaţilor potrivit căreia U Reşiţa s-a constituit parte civilă ulterior primirii adresei din partea DIICOT, de unde ar rezulta că nu a avut iniţiativa deschiderii unui conflict juridic legat de desenele şi modelele ce fac obiectul dosarului, nici pe cale civilă şi nici în procesul penal, neconsiderându-se niciodată proprietara acestora, este nefondată.

Astfel, potrivit art.20 alin.1 C. pr. pen.,  constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti. Organele judiciare au obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate acest drept. Prin urmare, în cauză au fost respectate prevederile legale, organele de urmărire penală au informat persoana vătămată cu privire la constituirea de parte civilă, iar aceasta şi-a exercitat acest drept în termenul prevăzut de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 C. pr. pen. obiectul acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită persoanei vătămate, iar potrivit art. 1357 Cod civil răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei. Prejudiciul constă în consecinţele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce priveşte existenţa sa şi posibilităţile de evaluare. Mai trebuie reţinut că prejudiciul cert este atât cel actual, adică deja produs; cât şi cel viitor, care este sigur că se va produce şi este susceptibil de evaluare; însă nu şi prejudiciul eventual.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare raportat la consecinţele produse în mod corect prima instanţă a dispus executarea în regim de detenţie a pedepselor de 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor C, P.

Pentru toate aceste considerente Curtea de Apel Timişoara în baza art. 421 pct.1 lit.b C. pr. pen. va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad, inculpații C, L, P, SC H SA şi partea civilă SC U Reşiţa SA împotriva sentinţei penale nr. 106 din 8 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Arad[33].

În ceea ce-i privește pe inculpații A., E., B. și G., referitor la existența unui grup infracțional organizat, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, apreciază că dincolo de situația reținută de actul de acuzare, care reține ca și situație premisă a constituirii grupului încheierea contractului de reasigurare cu societatea nemțească Q.; că scopul acestui grup infracțional a fost protejarea intereselor economice ale SC M. SA.

Analiza probelor din cauză relevă că în cauză, există probe care să demonstreze și să susțină caracteristici ale grupului infracțional organizat cercetat în ceea ce privește pe inculpații A., E., B. și G. și anume:

– activitățile ilegale desfășurate de membrii grupului prezintă un grad sporit de pericol social, afectând grav un sector important al vieții economice;

– activitatea infracțională a fost planificată, și a avut un caracter de continuitate și o structură bine organizată,

– s-a pus în evidență existența liderilor și a ierarhiei în rândul membrilor grupului;

– s-a remarcat specializarea membrilor grupului prin divizarea și stabilirea cu precizie a atribuțiilor fiecăruia dintre aceștia, scopul final fiind protejarea intereselor economice ale SC M. SA.

Pentru înțelegerea cât mai exactă a modului în care a fost inițiat și s-a constituit grupul, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute anumite precizări de natură să reliefeze cu acuratețe faptul că premisele grupului infracțional organizat au existat încă de la momentul încheierii contractului de consultanță după cum urmează:

La data de 5 mai 2012 între SC M. SA în calitate de beneficiar și SC N. SRL reprezentată de inculpatul B., în calitate de consultant, a fost încheiat un contract de consultanță care prevedea mai multe obligații contractuale în sarcina societății administrate de inculpatul B., iar în schimbul serviciilor prestate consultantul urma să primească lunar suma de 12.000 euro, plus TVA. În actul adițional  s-a stipulat o valoare a contractului în cuantum de 20.000 euro/lună, plus TVA, la care se adăuga, în baza unui contract de administrare încheiat la data de 13 august 2012, plata unei prime de 2.000 euro inculpatului B. și includea, în esență, obligația acestuia de a lua măsuri aferente managementului societății, cu informarea Consiliului de Administrație, asupra operațiunilor întreprinse și asupra celor avute în vedere, precum și obligația de a redresa situația financiară a societății, prin acordarea de consultanță în vederea: „stopării scăderii vânzării produselor, ameliorarea stării de profitabilitate și îmbunătățirea imaginii în fața clienților”.

Inculpatul participa la majoritatea ședințelor Consiliului de Administrație cât și dădea dispoziții scrise adresate tuturor angajaților și avizând cu putere rezolutivă măsurile propuse în cadrul Consiliului și adoptate în vederea implementării acestora. De altfel, inculpata G. arată că recomandările domnului A. erau practic obligatorii, iar, în măsura în care acestea nu se realizau benevol, prin rezoluția Consiliului de Administrație acestea dobândeau și oficial caracterul obligatoriu pentru angajați.

Înalta Curte, apreciază că nu încheierea în sine a contractului de reasigurare cu firma Q. Re din Germania, o societate cu o puternică imagine în ceea ce privește credibilitatea și capabilitățile financiare. Contractul de reasigurare a fost negociat, prin intermediul numitului R., broker în cadrul S. Londra și semnat în data de 20 decembrie 2012, la Q., Germania, respectiv, 21 decembrie 2012, la Sibiu, de către reasigurătorul Q., respectiv, de către SC M. SA, prin director general, E., a avut caracter nelegal, ci modul în care a avut loc înregistrarea lui în contabilitatea SC M. SA, pentru că aceasta a reprezentat o modalitate de eludare a normelor A.S.F. privind reglementarea pieței asigurărilor din România și nu a îndeplinit practic rolul pentru care a fost încheiat ci rolul de a evita o infuzie de capital și în același timp de a crea aparența de îndeplinire de către M. a normelor A.S.F. privind reglementarea pieței asigurărilor din România; scopul final fiind acela de a proteja interesele financiare ale M.

Toate acestea relevă că inculpatul A., în calitatea sa de acționar majoritar al SC M. SA și beneficiar real al acestei societăți era în mod evident interesat de situația financiară a acesteia.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B. interesul major în funcționarea, în continuare, a SC M. SA, îl constituia menținerea contractului de consultanță încheiat de firma acestuia, N. SRL cu SC M. SA și, implicit, obținerea unor venituri de aproximativ 30.000 euro, lunar, plus alte beneficii care rezultau din funcțiile deținute. De asemenea, acesta era membru în consiliul de administrație al societății. Având în vedere convorbirile interceptate în cauză și redate de către instanța de fond în integralitatea lor, inculpatul B. a fost și intermediarul în relația dintre inculpatul A. și inculpatul E.

În ceea ce privește interesul inculpatului E. buna funcționare a inculpatei SC M. SA, era o situație de fapt care îi aducea anumite beneficii financiare personale ca director în cadrul M. de asemenea, inculpatul E. urmare a faptului că urma să devină persoana cu o funcție publică, respectiv membru al consiliului A.S.F. imediat după constituirea acestei instituții. păstrează o legătură financiară și de loialitate față de societatea M. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte, apreciază că din noua sa funcție, inculpatul avea posibilitatea de a ajuta interesele inculpatei M. prin furnizarea unor informații utile către ceilalți inculpați, cum ar fi spre exemplu date cu privire la controalele ce urmau a se desfășura la această societate, lucru care s-a și întâmplat.

În mod corect a apreciat instanța că acești trei inculpați sunt cei care au avut inițiativa constituirii grupului infracțional și cei care au acționat organizat pentru atingerea obiectivelor sale.

Înalta Curte apreciază dincolo de rolul incontestabil de lider al acestuia, că de fapt este o persoană extrem de bine pregătită profesional, care a reușit să stăpânească piața asigurărilor într-un mod extrem de abil și care a încercat să disimuleze realitatea faptică în pofida evidențelor printr-o stăpânire de sine remarcabilă.

Așadar, declarația inculpatului A., reliefează neechivoc nu numai faptul că a fost la curent cu toate activitățile ce se desfășurau în firmă ci și faptul că a inițiat, controlat și a dat dispoziții în permanență pentru a proteja interesele SC M.

Acesta a avut grijă să fie informat în fiecare minut prin organizarea unei adevărate rețele informative, prin orchestrarea unor supravegheri operative ale angajaților în legătură cu viața privată a acestora, cât și prin impunerea unor obligații angajaților de a întocmi „note informative” cu privire la activitățile profesionale și extraprofesionale. Inculpatul A. era cunoscut de către toți angajații SC M. SA drept „patronul”, „șeful” sau „domnul inginer”, ca autoritate ultimă în cazul soluționării unor conflicte sau adoptării unor măsuri radicale.

Înalta Curte, apreciază că este incontestabil probat grupul infracțional organizat pe care l-au constituit inculpații E., B. și A., că acesta a acționat o perioadă destul îndelungată de timp, fiecare membru având atribuții specifice, bine determinate și specializate, în raport de poziția ocupată în cadrul M.

În opoziție cu opinia instanței de fond, Înalta Curte, apreciază însă că, nu se poate reține că acest grup a fost susținut de inculpatul I. întrucât acesta avea interesul de a continua colaborarea cu SC M. SA profitând în mod evident de pe urma contractului încheiat de firma de consultanță cu persoana juridică inculpată.

Atitudinea acestuia, este circumscrisă din punctul de vedere al Înaltei Curți, mai degrabă unei sfere ce caracterizează servilismul unor persoane care lucrează pe lângă alte persoane potente financiar, de a le intra în grații pentru că simpla întocmire a notei de calcul pe baza căreia s-a calculat bonusul salarial al inculpatului nu putea fi considerată, o dovadă a implicării inculpatului în grupul infracțional, după cum nu poate fi considerată, o dovadă a implicării inculpatului în grupul infracțional nici faptul că a primit mesaje din partea inculpatului E. prin care acesta transmitea informații privind controalele ce urmau a se efectua, mesaje pe care le-a retransmis inculpatului B. Nicio probă nu dovedește că relațiile apropiate cu inculpații B. și E. ar echivala cu sprijinirea grupului, ci mai degrabă se circumscriu dorinței acestuia de a-și conserva relația cu aceștia pentru satisfacerea unui interes propriu, astfel că apelul inculpatului pe această acuzație este întemeiat și urmează a fi admis.

În ceea ce o privește pe inculpata C., Înalta Curte constată în raport de soluția de achitare dispusă în cauză pentru infracțiunile predicat, că nu mai subzistă scopul pentru care se presupune că aceasta să fi aderat sau să fi sprijinit gruparea infracțională. Faptul că se afla în relații cordiale cu inculpatul A., și că acesta a felicitat-o de ziua sa de naștere nu poate conduce la concluzia neechivocă că era omul de încredere a acestuia sau că a sprijinit grupul și acțiunile frauduloase a inculpatului A., astfel că și pentru această acuzare se impune achitarea inculpatei.

Susținerea parchetului pe acest palier, că aceasta ar fi comis fapte penale pentru a se bucura de faima și succesul grupării infracționale, nu pot fi primite, nici unde în literatura de specialitate și practica judiciară nu sunt prevăzute cu titlu de folos material ”faima și succesul”, după cum este greu de crezut că o persoană cu un nivel de pregătire ca cel al inculpatei C. ar comite fapte ce intră în sferă infracționalului pentru mai multă notorietate.

În ceea ce o privește G., în consens cu instanța fondului, apreciem că aportul său în cadrul grupului organizat a constat în aceea că în data de 26 august 2013, a înaintat o solicitare a inculpatului E. membrilor consiliului de administrație pentru acordarea unui bonus salarial ce nu i se cuvenea și care era de fapt o mită deghizată pentru ca acesta să ajute interesele M. și a prezentare un calcul nesusținut de date contractuale al acestui bonus, calcul ce fusese întocmit de inculpatul I.. Conivența dintre inculpatul B. și inculpata G., rezultă din însăși declarația acestuia prin care a arătat că el i-a spus inculpatei G. că este necesară acordarea acestui bonus salarial pentru lichidarea raportului de muncă cu inculpatul E., fiind necesară trimiterea propunerii de acordarea a acestui bonus Consiliului de Administrației, conform calculului efectuat de inculpatul I. Acesta a mai arătat că, în opinia sa inculpata G. avea ca și director general obligația de a înainta această propunere către Consiliul de Administrație.

Toate aceste probe, reliefează în opinia Înaltei Curți, în acord cu instanța de fond că inculpata G., știa despre existența grupului organizat constituit de inculpații A., E. și B. și a sprijinit în mod activ acest grup. Mai mult decât atât faptul că inculpata făcea parte din structura grupului organizat încă din faza constituirii sale rezultă din minuta de negociere iar acest aspect este confirmat de însăși declarația inculpatului A.

Așadar cooptarea și a inculpatei G. în activitățile infracționale a celorlalți inculpați se circumscrie unui plan bine organizat, structurat și pus la punct până în cele mai mici detalii, astfel că apărările inculpatei pe acest palier nu pot fi primite întrucât sunt în vădită contradicție cu realitatea.

Dincolo de faptul că actul de sesizare al instanței, reține ca și situație premisă a constituirii grupului încheierea nelegală a unui contract de reasigurare cu firma nemțească Q., Înalta Curte apreciază că scopul constituirii grupului infracțional a fost protejarea intereselor economice ale SC M. SA, și că prin fiecare demers pe care cei patru inculpați l-au inițiat au urmărit susținerea firmei.

Faptul că inculpatul A. a apelat la inculpatul B. care conducea firma de consultanță ce avea rolul de redresa societatea de asigurări și de a menține la un nivel competitiv pe piață, membru de altfel și în consiliul de administrație al societății precum și întreg parcursul ulterior a cooptării celorlalte persoane sub pretextul ridicării gradului de performanță al societății, respectiv al inculpatului E. și al inculpatei G., dovedesc pe deplin că de fapt de ne aflăm în prezența unui plan bine pus la punct, în care fiecare participant nu numai că a cunoscut dar a și acceptat să protejeze interesele M. indiferent de modul în care trebuiau să acționeze.

Este evident că acesta a cunoscut pe deplin scopul acestei asocieri, că a anticipat potențialul fiecărui membru al grupării de a-i satisface interesele, iar ceilalți membrii ai grupării astfel cum s-a arătat au contribuit pe deplin la satisfacerea intereselor M.

În ceea ce îi privește pe inculpații DDDD., D. sau H., Înalta Curte apreciază în consens cu instanța fondului că nu s-a făcut dovada dincolo de orice dubiu a implicării infracționale a acestora.

În ceea ce o privește pe inculpata H., sprijinirea grupului infracțional ar fi constat în organizarea interviului de validare al inculpatei G. în funcția de director general al M. într-o modalitate ce nu a respectat normele interne al A.S.F., acțiunile inculpatei fiind o consecință a influenței exercitate asupra sa de către inculpatul E.

În declarațiile pe care le-au dat inculpații E. și H., aceștia au arătat că au o legătură de prietenie care durează de foarte multă vreme. De asemenea, ambii au arătat că discutau în mod constant despre chestiuni legate de personalul A.S.F. sau de eventuale probleme pe care le întâmpina oricare de ei.

Analiza concretă și punctuală a acestor convorbiri reliefează că inculpata H. nu avea cunoștință despre situația M.,  nu avea cunoștința despre conivența infracțională instituită la nivelul conducerii M., iar interesul inculpatului E. față de această societate nu poate fi interpretat în sensul unei aderări sau sprijiniri de către inculpata la grupul infracțional existent.

Înalta Curte apreciază că faptele nu pot fi interpretate decât în scopul de a îi satisface acestuia cerințele legate de desfășurarea acestui interviu și nu în sensul că inculpata H. ar fi cunoscut existența grupului infracțional constituit în cauză pentru a proteja societatea inculpată.

În consens cu instanța fondului, Înalta Curte apreciază că informațiile pe care le deținea inculpata și care vizau interesul inculpatului E. vis à vis de M., nu pot conduce automat la concluzia că inculpata știa că exista un grup organizat constituit la nivelul acestei societăți sau faptul că inculpatul E. își folosea funcția și contactele pentru a sprijini societatea, fiind și remunerat pentru această activitate de către conducerea M.

Pentru a se reține că inculpata H. a acționat, cu intenție, alături de ceilalți inculpați era necesar a se proba existența unei coeziuni infracționale și a unei intenții clare de sprijinire a acestui grup, respectiv existența și cazul inculpatei a rezoluției infracționale comune celorlalți inculpați, mai precis aceea de a proteja interesele M., or atitudinea sa a fost în mod clar consecința relației de prietenie cu inculpatul E. și pentru a îi face un serviciu acestuia pe care acesta îl solicitase.

În ceea ce îl privește pe inculpatul J., se reține că rolul acestuia la grupul infracțional a constat în aceea că a procedat la ștergerea din evidența electronică a numărului de înregistrare atribuit unui document transmis de către SC M. SA, prin fax, la registratura A.S.F., și-a însușit documentul sus-menționat și i l-a înmânat ulterior inculpatului E., document care dacă ar fi fost cunoscut de conducerea A.S.F.-ului, ar fi adus evidente prejudicii de imagine inculpatului E..

În declarația dată inculpatul J. a arătat că pe domnul E. l-a cunoscut în cursul anului 2002, cu ocazia procesului de privatizare al SC P., revăzându-se cu acesta în momentul la care inculpatul E. a fost angajat în cadrul A.S.F.-ului și a rămas cu acesta în relații cordiale.

În acord cu instanța fondului, Înalta Curte apreciază că în ceea ce privește grupul infracțional organizat, nu există absolut nici un mijloc de probă care să atestă, peste un dubiu rezonabil, că inculpatul J. știa că acest grup există, modul cum el funcționează sau scopul pe care acesta îl avea sau că acest inculpat ar fi avut cel mai vag interes cu privire la situația M.

Toate aceste argumente reliefează în consens cu opinia instanței de fond că soluția de achitare dispusă în cauză este conformă cu probatoriul administrat în cauză și se impune ca o consecința firească a lipsei de dovezi astfel că apelul parchetului este nefondat, atitudinea acestuia prin raportare la datele cauzei nu pot fi interpretate unei implicări cu conotații penale, astfel că soluția de achitare pe temeiul de drept ce derivă din dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pr. pen. este singura care se impune a fi adoptată în cauză.

În ceea ce îl privește pe inculpatul D., întrucât pe acuzația principală reținută în sarcina inculpatului, Înalta Curte a dispus achitarea acestuia, este evident că acuzația adusă acestuia de aderare a nu mai subzistă, astfel că soluția de achitare dispusă în cauză în lipsa unei acțiuni ilicite din partea acestuia se impune ca o consecință firească, faptul că inculpatul a întocmit, la cererea patronului M., a raportului de evaluare a unui autoturism, care din punctul de vedere al Înaltei Curți a fost corect stabilit nu poate conduce la angajarea răspunderii penale a acestuia.

Susținerea acuzării în sensul în care acesta ar fi aderat la grup întrucât întocmea în mod constant rapoarte de evaluare pentru M.. și astfel prin prisma avantajelor materiale ce le obținea din plata onorariilor ce le obținea, ar fi aderat la acest grup, se circumscrie în opinia majoritară a Înaltei Curți unei sfere subiective, ce nu poate fi însă valorificată sub aspect probator ca și probă de natură să conducă la condamnarea acestuia pentru infracțiunea de grup infracțional organizat.

Acuzațiile aduse pe acest palier inculpaților F., K. și L. în acord cu instanța fondului nu sunt susținute de nicio probă de natură a forma convingerea instanței că implicarea acestora a fost de natură infracțională.

Dincolo de declarația inculpatului F., analiza actelor normative ce reglementează activitatea A.S.F.-ului și modul de alegere al membrilor consiliului de administrație, reliefează faptul că inculpatul E. a îndeplinit funcția de membru neexecutiv în Consiliul A.S.F. și a ocupat această funcție în urma procedurilor legale, inclusiv aceea de audiere în cadrul Comisiei Buget Finanțe din Parlament fiind desemnat în cadrul A.S.F. prin Hotărârea Parlamentului României nr. 60/2013 privind numirea membrilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, astfel că acuzația conform căreia membrii consiliului de administrație au fost aleși doar de către inculpatul F. și impuși prin influența acestuia în cadrul comisiilor parlamentare nu este dovedită în nici un mod, din moment ce nu există nici un mijloc de probă care să ateste această supoziție.

În ceea ce privește acuzația vizând demersurile efectuate de inculpatul F. pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență de către Guvernul României, care să dea caracter normativ și obligatoriu a intereselor sale personale și de grup, Înalta Curte, apreciază că nu pot fi circumscrise sferei penalului activitatea acestuia pe acest palier.

Ordonanța de urgență nr. 94/2013 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.S.F., precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările arată în mod expres faptul că având în vedere angajamentele legislative și instituționale pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară și le-a asumat cu Fondul Monetar Internațional și cu reprezentanții Comisiei Europene, care vizează modificarea cu celeritate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, în vederea armonizării cu cele mai bune practici internaționale, este necesară o reducere a numărului de membrii ai consiliului de administrație al A.S.F..

În raport de recomandările Fondului Monetar Internațional și ale Comisiei Europene care stabileau dimensionarea Consiliului A.S.F., în sensul reducerii numărului de la 11 la 9 membri, stabilirea calificării profesionale minime pe care trebuie să o aibă membrii Consiliului A.S.F., stabilitatea personalului din cadrul A.S.F. și introducerea unor prevederi concrete care să prevadă regimul incompatibilităților și al conflictului de interese, atât pentru membrii Consiliului A.S.F. cât și pentru salariații A.S.F., și întrucât aspectele vizate constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, deoarece nu ar fi respectate termenele asumate de România în urma negocierilor cu organismele internaționale s-a decis adoptarea O.U.G. nr. 94/2013.

Susținerea acuzării potrivit căreia prin adoptarea acestei ordonanțe inculpatul ar fi urmărit satisfacerea unor interese personale și de grup nu este dovedită, nu rezultă în nici un mod că a avut un interes exclusiv, personal,   ci doar că a implementat și adus la îndeplinire niște măsuri de aducerea la îndeplinirea cărora era obligat prin natura funcției sale, după cum nu a fost dovedit în nici un mod că inculpatul F. ar fi numit sau angajat personal în cadrul A.S.F. sau că vreunul dintre cei ce au fost angajați după numirea în funcție a inculpatului F. nu îndeplineau criteriile necesare de pregătire profesională ori că aceste angajări au fost efectuate în mod nelegal.

Nici acuzația ce vizează implicarea ce ar fi avut-o inculpații F. și K. în activitatea grupului infracțional în sensul unui pretins interes al acestora de a-i sprijini atât pe inculpatul B. cât mai ales pe inculpatul E. și implicit interesele M., nu este probată, având în vedere considerentele expuse cu prilejul analizării acuzațiilor principale, după cum nici presupusa favorizare a inculpatului B. de către cei doi inculpați și de către inculpatul L., nu a fost dovedită cu vreun mijloc de probă care să conducă la reținerea vinovăției inculpaților cu privire la aceste acuzații.

De asemenea în acord cu instanța fondului, apreciem că nu se poate reține vreo implicare a inculpaților F. și K. în luarea unor decizii favorabile M. în cadrul A.S.F., întrucât nu există nici un mijloc de probă care să ateste o astfel de implicare.

Așa cum rezultă din actele dosarului, în însăși perioada în care inculpatul F. era președintele A.S.F. iar inculpatul K. era vicepreședinte al A.S.F., s-a dispus efectuarea unui control la societatea M. și nu a fost probat în nici un mod că în perioada cât cei doi inculpați s-au aflat la conducerea A.S.F.-ul, au avut o atitudine părtinitoare sau de favorizare a M. sau față de alte societăți de asigurare aflate pe piață.

În ceea ce privește pe inculpatul L., în raport de faptul că nici una din probele administrate în cauză nu reliefează că scopul pentru care inculpații au purtat discuții și au agreat prioritar candidatura inculpatului B., a fost acela de ajuta pe acesta în virtutea funcției sale la M. ori în virtutea afilierii acestuia la această societate sau chiar în considerarea relațiilor pe care acesta le avea în piața asigurărilor, ci de a îi susține candidatura pentru că acesta era considerat, datorită unor criterii obiective, ca fiind un mai bun partener în relația cu A.S.F.-ul, în mod evident nu poate fi reținută nici contribuția sa la sprijinirea grupului infracțional organizat.

Probele administrate în cauză pe acest palier reliefează faptul că inculpatul L. a ales să voteze astfel cum a considerat că este mai oportun pentru buna desfășurare a relațiilor dintre BAAR și A.S.F., respectiv cu inculpatul B., alegere pe care inculpatul L. a avut-o în mod deschis, discuțiile purtate de inculpatul B. cu inculpații F. sau K., sunt și în opinia Înaltei Curți discuții cu caracter general și ele se referă în linii mari doar la planurile de acțiune ale candidatului la președinția BAAR, sau la exprimarea unei opinii personale în sensul în care inculpatul F. și-a exprimat punctul de vedere că îl prefera pe inculpatul B. în această funcție din anumite rațiuni de natură obiectivă, însă pentru reținerea infracțiunii de grup infracțional organizat așa cum s-a arătat sunt necesare mult mai multe elemente care să conducă la această concluzie.

Înalta Curte, apreciază că nu s-a probat, peste un dubiu rezonabil, că acești inculpați ar fi influențat în vreun fel votul sau că ar fi existat vreo înțelegere de orice natură între acești inculpați și inculpatul B. sau că au acționat în orice mod pentru favorizarea intereselor M.

Înalta Curte consideră că în mod legal și temeinic că soluția de achitare dispusă în cazul inculpaților F., K. și L. este singura ce se impunea prin raportare la actele și lucrările dosarului, întreg probatoriul administrat în cauză reliefează neechivoc că nu se poate reține existența unei constituiri, aderări sau sprijiniri a grupului infracțional ce fusese creat pentru a proteja interesele M.

Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază de asemenea, că soluția de achitare a inculpaților F., K. și L. este una legală și temeinică și rezultă din întreaga economie a actelor și lucrărilor și dosarului, astfel că apelul parchetului pe acest aspect, cât și apelul inculpaților K. și L. pe temeiul achitării sunt nefondate pentru următoarele argumente:

În analiza probelor ce au stat la baza achitării celor trei inculpați, Înalta Curte va porni de la natura acuzațiilor aduse inculpaților după cum urmează:

Astfel în sarcina inculpatului F. se reține că în intervalul 11 decembrie 2013 – 17 decembrie 2013, a exercitat presiuni, în calitate de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară asupra mai multor societăți de asigurări, pentru a-i determina ca la alegerile din 19 decembrie 2013, cu ocazia alegerii conducerii Biroului asigurătorilor de autovehicule din România (BAAR), aceștia să atribuie voturile inculpatului B. (fapt obținut, de altfel, de către inculpatul F.); inculpatul K. în intervalul 11 decembrie 2013 – 17 decembrie 2013, a exercitat presiuni, în calitate de vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară asupra mai multor societăți de asigurări, pentru a-i determina ca la alegerile din 19 decembrie 2013, cu ocazia alegerii conducerii BAAR, aceștia să atribuie voturile inculpatului B. ,   iar inculpatul L. în intervalul 11 decembrie 2013 – 17 decembrie 2013, i-a ajutat pe inculpații K. și F. să-și exercite autoritatea de președinte, respectiv, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară asupra mai multor societăți de asigurări, pentru a le determina ca la alegerile din 19 decembrie 2013, cu ocazia alegerii conducerii BAAR, acestea să atribuie voturile inculpatului B.

Înalta Curte, va admite apelurile formulate de apelanții intimați inculpați A., J., H., G., E., B., D., C., SC M. SA , I. împotriva Sentinței penale nr. 44/F din data de 8 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penala.

Va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. în ceea ce privește pe inculpații F. și K. și din infracțiunea prevăzută  de art. 48 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută  de art. 48 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C.pen, în ceea ce îl privește pe inculpatul L.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen. va condamna pe inculpata SC M. SA la o pedeapsă de 250.000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În temeiul art. 53¹ C. pen. de la 1969 va aplica inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a obligării acesteia la afișarea sau difuzarea hotărârii de condamnare în condițiile art. 71⁷ C. pen. de la 1969.

  Va respinge ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, inculpații K., L. împotriva Sentinței penale nr. 44/F din data de 8 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.[34]

Bibliografie

– V. Dongoroz ș. a. „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, vol. IV, Ed. Academiei,   București,  1972

– T. Vasiliu ș. a., „Codul penal român comentat şi adnotat”, Partea specială,   vol. II,Ed. științifică și enciclopedică,  București,  1977

– L.N. Pârvu, Implicaţiile adoptării unor legi succesive privind sancţionarea asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, în „Dreptul” nr. 9/2003, p. 153

– I. Lascu, Prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, în „Dreptul” nr. 9/2003, p. 196

– V.N. Spânu, în PCA Timişoara, „Revista Juridică”, nr. 10/1996, p.5.

– Angela Nicolae, în PCA Timişoara, Revista „Juridică”  nr. 10/1996, p.34.

– C. Păun, Legea penală română şi crima organizată, „R.D.P.” nr. 3/97, p.47

Vasile Pătulea, Implicaţii ale reglementării, prin Legea nr. 78/2000, a competenţei procurorilor specializaţi în prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie, „Dreptul” nr. 11/2001, p.123

– Ioan Lascu, Laura-Codruţa Lascu, O nouă reglementare în legătură cu infracţiunile de corupţie, „Dreptul” nr. 10/2000, p.3

– Ioan Lascu, Laura-Codruţa Lascu, Infracţiuni de corupţie. Noi incriminări, „Pro Lege” nr. 4/2000, p.17

– A. Ungureanu, Interpretarea şi aplicarea Legii nr.83/92, „Dreptul” nr. 9/95, p.58

– M. Apetrei, Procedura urgentă de urmărire pentru unele infracţiuni de corupţie, „Anale”, Acad. Poliţie Al.I. Cuza, 1994, p.42

– Horia Diaconescu, Modificări aduse structurii şi conţinutului infracţiunilor de luare şi dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă prin Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, „Dreptul” nr. 4/2001, p.44

– lector univ. dr. .Crişu Anastasiu, Aspecte procedurale ale legii privitoare la corupţie, „R.D.P.” nr. 1/2001, p.48.

– dr. Ioan Lascu, Laura Codruţa Lascu, Fapte de corupţie. Noi incriminări, „R.D.P.” nr. 1/2001, p.61

– Fl.Scaleţchi, Corupţia – Notă de plată a săracului, „Monitorul drepturilor omului” august 2001;

– Fl.Stoica, Justiţia – la bani mărunţi, în „Monitorul drepturilor omului” august, 2001, pp.54 sqq.

– Dorin Ciuncan, Competenţa procurorului specializat în combaterea corupţiei, „Dreptul” nr. 1/2001, p.154

– C. Păun, Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni, „R.D.P.” nr. 4/1999, p.71

  – Trecerea frauduloasă a frontierei. Tentativă. pluralitate constituită şi pluritate ocazională. Grup, la D. Ciuncan, Notă în „Dreptul” nr. 8/1997, 115

– I. Costel Niculeanu; Corneliu Turianu, Discuţie privind condiţiile de reţinere a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, „Dreptul” nr. 10/2001, p.93

– D. Botez, Dacă agravanta prevăzută de art. 75 lit. a C.pen., poate fi Aplicată inculpaţilor trimişi în judecată şi pentru infracţiunea prevăzută în art. 323 C.pen, „Dreptul” nr. 4/1999, 111

V și Completurile  de 5 judecători,  Dec.  nr. 125 din 30 mai 2011,  Dosar nr. 3135/1/2011 Curtea Constituțională ,  dec. nr. 650/2018 §§ 662 sqq,  referitor la sintagma grup infracțional organizat

C. C. J. ,  S. Pen. Dec.  nr. 235/A.  din 28 iunie 2017,  http://www.scj.ro

D.  Ciuncan,  Dicționar de procedură penală,  Universul Juridic,  București,  2015,  pp. 274-275

– Corupţie – D. Ciuncan, Dreptul nr. 2/1996, p.190.

de vedere al PÎCCJ

---

[1] se arată în comunicat. Sursă: Agerpres

[2] Prof. univ. dr. Viorel Pașca,  Comentarii,  în George Antoniu, Tudorel Toader (coordonatori), „ Explicațiile noului Cod penal”,  vol. V,  Universul juridic,  București,  2016,  pp. 19 sqq.  Tudorel Toader ș. a.,   Noul Cod penal, comentarii pe articole,    Ed.  Hamangiu,  2014.

[3] Vasile Dobrinoiu ș. a. , Noul Cod Penal comentat. ed. a III-a ,   Universul Juridic,   2016  . Trecerea frauduloasă a frontierei. Tentativă. pluralitate constituită şi pluritate ocazională. Grup, la D. Ciuncan, Notă în „Dreptul” nr. 8/1997, 115

[4] G. Antoniu, Refecţii asupra crimei organizate, „R.D.P.” nr. 3/97, p.35.

[5] Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Adresa nr. 974/C/1370/III-5/2014 din 23 aprilie 2014

[6] În acest sens sunt dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr.187/2012, care prevăd că art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, dar sub o altă denumire. Doar în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din Codul penal, devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

[7] Constantin Bulai,  Ate infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială,  în V. Dongoroz ș. a. „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”, vol. IV, p. 686: „Asocierea presupune o oarecare structură organică,  o repartizare a atribuțiilor între memvrii grupării,  un program de activitate în care trebuie să intre săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni”

[8] Ștefan Daneș,  Comentariu,   în T. Vasiliu ș. a., „Codul penal român comentat şi adnotat”, Partea specială,   vol. II, p. 455 .

[9] V Curtea Constituțională, dec. nr. 1132 din 23 septembrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, M. Of. nr. 753 din  11 noiembrie 2010  ( Curtea constată că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu constituie o incriminare prin analogie, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca modei o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, aşa cum se poate observa, art. 8 din Legea nr. 39/2003, criticat în prezenta cauză, prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate (Decizia nr. 175 din 10 februarie 2009, M. Of. nr. 143 din 9 martie 2009. În acelaşi sens, Decizia nr. 517 din 9 aprilie 2009, M. Of. nr.   384 din 5 iunie 2009).

[10] Înalta Curte de Casaţie și Justiţie,  Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept îÎn Materie Penală,   Dec. nr. 12 din 2 iunie 2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept, în sensul dacă infracţiunile prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013) îşi găsesc corespondent în art. 367 alin. (1) din Codul penal sau, dimpotrivă, sunt dezincriminate deoarece legiuitorul a înţeles să incrimineze în dispoziţiile art. 367 alin. (1) din Codul penal numai infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 255/2013),  M. Of. nr. 507 din 8 iulie 2014. De asemenea, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, explicaţia abrogării vechilor dispoziţii ale art. 7-10 din Legea nr. 39/2003 constă în faptul că ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal

[11] Trib. Suprem, S. pen. ,   dec. nr. 2635 din 3 mai 1971. „R.R.D.” nr. 9/1971, p. 163

[12] Florin Streteanu, Daniel Niţu, Drept penal. Partea generală. Curs universitar, vol. I, p. 264- 265, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014; Constantin Mitrache, Cristian Mitrache , Drept penal român. Partea generală, p. 48-51, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014; T. Toader, M.-I. Michinici, R. Răducanu, A. Crişu-Ciocîntă, S. Răduleţu, M. Dunea – Noul Cod penal. Comentarii pe articole, p. 3-6, Ed. Hamangiu, 2014

[13]Înalta Curte de Casaţie și Justiţie,  Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală,   Dec nr. 10 din 22 aprilie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, respectiv dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de grup infracţional organizat (sau dacă sunt întrunite elementele constitutive) atunci când pentru infracţiunea care intră în scopul grupului a intervenit dezincriminarea odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal,  M. Of. nr.  389 din  4 iunie 2015

[14] se arată în comunicatul DNA Nr. 72/VIII/3 din  17 ianuarie 2018. V.și comunicatul din 13 noiembrie 2017, Nr. 1056/VIII/3,  http://www.pna.ro/comunicat.  V și  Iulia Roșca     ,  PSD redefinește grupul infracțional organizat: este nevoie ca fiecare membru să aibă un rol prestabilit și grupul să nu fie “ocazional”, pentru o “comitere imediată” ,  HotNews.ro,  18 aprilie 2018  . Proiectul de modificare a Codului penal depus de deputatul PSD Florin Iordache prevede precizări suplimentare la definiția grupului infracțional organizat. Mai exact, “nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului” .

[15] Carlo Enrico Paliero,  Codice penale e normativa complementare,  5 ed. ,  Raffaello Cortina Editore,  2001.  V și  George Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, „R.D.P.” nr. 3/1997, pp.44-45. |Associazione per delinquere în scopul comiterii de delicte se află în art 416 din Codice penale ( recluziune de la 3 la 7 ani)

[16] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.2 [cu referire la art.5 alin.(1 ind.1)-(1 ind.4)], pct.4 [cu referire la art.17 lit.a)], pct.5 [cu referire la art.35 alin.(1) fraza a doua], pct.6 [cu referire la art.39 alin.(1) lit.b), c) şi e)], pct.10 [cu referire la art.64 alin.(1)], pct.11 [cu referire la abrogarea art.64 alin.(6)], pct.13 [cu referire la art.75 alin.(1) lit.d)], pct.14 [cu referire la art.75 alin.(2) lit.d)], pct.15 [cu referire la art.75 alin.(3)], pct.17 [cu referire la abrogarea art.91 alin.(1) lit.c)], pct.20 [cu referire la art.96 alin.(4)], pct.21 [cu referire la art.100], pct.22 [cu referire la art.112 ind.1 alin.(1) şi (2)], pct.23 [cu referire la art.112 ind.1 alin.(2 ind.1)], pct.24 [cu referire la art.112 ind.1 alin.(3)], pct.26 [cu referire la art.154 alin.(1) lit.b) şi c)], pct.27 [cu referire la art.155 alin.(2) şi (3)], art.I pct.28 [cu referire la art.159 ind.1], pct.29 [cu referire la art.173 alin.(2)-(5)], pct.30 [cu referire la abrogarea art.175 alin.(2)], pct.31 [cu referire la art.177 alin.(1) lit.b) şi c)], pct.32 [cu referire la art.187 ind.1], pct.33 [cu referire la art.189 alin.(1) lit.i)], pct.38 [cu referire la art.257 alin.(4)], pct.39 [cu referire la art.269 alin.(3)], pct.40

[cu referire la art.269 alin.(4)-(6)]

, pct.41 [cu referire la art.273 alin.(4)], pct.42 [cu referire la art.277 alin.(1)-(3)], pct.43 [cu referire la art.277 alin.(3 ind.1) şi (3 ind.2)], pct.46 [cu referire la art.290 alin.(3)], pct.47 [cu referire la art.291 alin.(1)], pct.49 [cu referire la art.295 alin.(3)], pct.50 [cu referire la art.297 alin.(1)], pct.51 [cu referire la art.297 alin.(3)], pct.52 [cu referire la abrogarea art.298], pct.53 [cu referire la art.308 alin.(3) şi (4)], pct.54 [cu referire la art.309] şi pct.62

[cu referire la art.367 alin.(6)]

, art.II [cu referire la sintagma „probe certe”] şi art.III din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum și a legii în ansamblul său,  M. Of.  nr. 97 din   7 februarie 2019

[17]  Dec. nr.    650 din   25 octombrie 2018  § 669. Dispozițiile art.I pct.62 [cu referire la art.367 alin. (6)] din lege dobândesc următorul cuprins:„(6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracțiune gravă se înțelege oricare dintre infracțiunile prevăzute de art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală, inclusiv acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”.

[18] V și Curtea Constituțională ,  Decizia nr.62 din 18 ianuarie 2007,   potrivit art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie  V și Decizia nr.224 din 4 aprilie 2017 §§ 34—35,  Legiuitorul are obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii și siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul prevenirii stării de pericol și a fenomenului infracțional, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen.

[19] Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de Strasbourg a reţinut că formulările nu poate prezenta o precizie absolută (mutatis mutandis. Curtea Constituțională ,  dec. nr. 559 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1), (3) şi (6) din Codul penal, M. Of. nr. 818 din   17 octombrie 2016)

[20] M. Of. 50 din  29 ianuarie 2003

[21] M.  Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003, cu modificările ulterioare

[22]  Dec. nr.    650 din   25 octombrie 2018  § 669

[23]  Convenţia a fost ratificată prin Legea nr. 565/2002, M. Of. nr. 813 din 8 noiembrie 2002. V,  de exemplu,  și G. Paraschiv, Crima organizată, „R.D.P.” nr. 4/1998

[24]  art. 2 Legea nr.  50/2001, Convenţia Română/Belgia privind cooperarea poliţienească, M.Of. nr. 136/2001

[25] v C. Păun, Noul Cod penal, comentat. Partea specială, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, 2014, pp. 858—865].

[26] Decizia nr.472 din 27 iunie 2017, prin care, la paragrafele 19—21, s-a arătat că sintagma „constituit pentru o anumită perioadă de timp” reprezintă o condiție de existență a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat

[27]  Credem că este posibil 41 alin. 2 (pentru unitate de rezoluţie la infracţiunea scop) alături de vechiul 323 C.pen. dacă există un program care să preconizeze săvârşirea de infracţiuni, dacă – spuneam și în secolul trecut – gruparea are o organizareşi o disciplină proprii aceasta reieşind dintr-o concepţie unică de conducere şi o structură ierarhică (o reţea),  (D. Ciuncan, „R.R.D.” nr. 6/1983, p. 34).

[28] Curtea Constituțională ,  Decizia nr.823 din 12 decembrie 2017, §§ 14—15, și Decizia nr.472 din 27 iunie 2017, §§ 14—16

[29] § 16 al deciziei

[30] Curtea Constituțională ,  dec. nr. 650 din  25 octombrie  2018, cu,  printre altele,   opinie concordantă Judecător, dr. Livia Doina Stanciu, în care se apreciază că prevederile art.I pct.62 din legea criticată au fost adoptate de legiuitor cu nerespectarea marjei de apreciere ce rezultă din dispozițiile art.61 alin.(1) din Constituție, care obligă Parlamentul să își exercite atribuțiile constituționale în limitele exigențelor statului de drept; așa fiind, dispozițiile art.I pct.62 din legea criticată ar  contraveni prevederilor art.1 alin.(3) și art.61 alin.(1) din Constituție.

[31] C.S.J.,  S. pen., decizia nr . 4025 din 26 septembrie 2002

[32] Curtea de Apel Craiova, S. pen. , dec. nr. 65 din 16 martie 2007,  https://www.jurisprudenta.com/   

[33] Curtea de Apel Timişoara sent. pen, nr. 106 din 8 marttie 2017, http://portal.just.ro/10, https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta

[34] ICCJ,  S. pen. , Decizia nr. 235/A  din   28 iunie 2017,  cu opinie separată