DEPARTAMENTUL PENTRU LUPTA ANTIFRAUDĂ

Decizia primului-ministru nr. 381/2005 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 29 iunie 2005, a fost abrogată prin Decizia primului-ministru nr. 205/2007 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 31 iulie 2007.

La rândul ei, aceasta este abrogată prin noua Lege nr. 61 din 10 mai 2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   331 din 12 mai 2011.

Potrivit art. 1 din lege,  Departamentul pentru lupta antifraudă se organizează ca structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, – noua    formă de organizare  a Cancelariei Primului-Ministru – în coordonarea primului-ministru, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Departamentul asigură, sprijină şi coordonează, după caz, îndeplinirea obligaţiilor ce revin României privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene și  este instituţia de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF din cadrul Comisiei Europene.

În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, Departamentul acţionează pe bază de autonomie funcţională şi decizională, independent de alte autorităţi şi instituţii publice.

Departamentul îndeplineşte următoarele funcţii:

a) funcţia de coordonare a luptei antifraudă, în scopul asigurării unei protecţii efective şi echivalente a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

b) funcţia de control, în scopul identificării de nereguli, fraude şi alte activităţi ilicite ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

c) funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru asigurarea protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

d) funcţia de reprezentare, prin care se asigură participarea României în cadrul comitetelor consultative, grupurilor de lucru şi al reţelelor de comunicare sau schimb de informaţii, în materia protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În realizarea funcţiilor sale, Departamentul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) asigură şi facilitează cooperarea între instituţiile naţionale implicate în protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, între acestea şi Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF şi autorităţile publice relevante din celelalte state membre ale Uniunii Europene sau din state beneficiare de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene;

b) efectuează sau coordonează acţiuni de control în vederea identificării neregulilor, fraudelor şi altor activităţi ilicite în legătură cu gestionarea, obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a celor de cofinanţare aferente, precum şi a oricăror altor fonduri ce intră în sfera intereselor financiare ale Uniunii Europene, inclusiv a împrumuturilor şi garanţiilor acordate de Banca Europeană de Investiţii;

c) efectuează sau coordonează acţiuni de control în vederea identificării neregulilor, fraudelor şi altor activităţi ilicite ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România prin diminuarea ilegală a resurselor proprii;

d) culege, analizează şi prelucrează date şi efectuează cercetări statistice în domeniul protecţiei intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

e) iniţiază sau avizează proiecte de acte normative privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;

f) elaborează şi coordonează programe de perfecţionare profesională şi instruire în domeniul luptei antifraudă;

g) soluţionează cererile de asistenţă administrativă, în calitate de unitate centrală, conform acordurilor de cooperare internaţională, având ca obiect protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene la care România este parte;

h) asigură, coordonează şi monitorizează raportarea neregulilor între instituţiile naţionale şi Comisia Europeană în conformitate cu prevederile legislaţiei europene.

Așa cum era înscris și în reglementarea anterioară, Departamentul are calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa aspectelor de natură infracţională care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România.

Credem că OLAF are calitatea de organ de constatare în baza art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală  , ca alt organ de stat , și nu în baza art. 214 alin. (1) lit. b), ca organ de control, și nici  ca organ de conducere.

Departamentul poate, la solicitarea procurorului, să efectueze controale cu privire la respectarea dispoziţiilor legale în materia protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene     (art. 10 alin. 2).

În sistemul procedural român, organele de constatare sunt ele obligate să procedeze la încheierea anumitor acte, legat de anume împrejurări concrete ale săvârșirii unei infracțiuni, potrivit art. 214 din Codul de procedură penală procurorul neavând cum să se interpună între un  act administativ de control al OLAF și un act de urmărire penală. Actele încheiate de OLAF, în calitate de organ de constatare, potrivit art. 214 alin. (3) din Codul de procedură penală trebuie    înaintate procurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea faptei ce constituie infracțiune, afară de cazul când legea ar dispune altfel.   Altfel, un anume organ al statului s-ar transforma în organ de cercetare penală.

În exercitarea funcţiei de control, Departamentul efectuează investigaţii administrative, controale la faţa locului, analize şi verificări documentare.

În cadrul desfăşurării acţiunilor de control :

a) toate instituţiile şi autorităţile publice, operatorii economici cu capital de stat sau privat, orice altă entitate, precum şi persoanele fizice sunt obligate să permită reprezentanţilor Departamentului accesul în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau în alte spaţii folosite în scopuri economice;

b) Departamentul solicită tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici cu capital de stat sau privat, oricăror altor entităţi, precum şi persoanelor fizice documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de control. În cazul existenţei unei imposibilităţi temporare motivate în furnizarea acestora, persoanele prevăzute au obligaţia ca în termen de 10 zile de la primirea solicitării să dea curs acesteia;

c) reprezentanţii Departamentului procedează la luarea de declaraţii de la orice persoană care poate furniza date şi informaţii cu privire la posibile nereguli, fraude sau alte activităţi ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Departamentul întocmeşte acte de control care pot constitui mijloace de probă, în condiţiile Codului de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Alineatul (4) al art. 11 din lege stipulează că actele de control întocmite de Departament nu sunt acte sau operaţiuni administrative în sensul Legii  contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul Legii contenciosului administrativ, nr. 554 din 2 decembrie 2004, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Potrivit art. 5  din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004,  nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:

a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

b) actele de comandament cu caracter militar.

Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

Sintagma “cele care privesc apărarea şi securitatea naţională” cuprinsă de alin. (3) a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curții Constituționale  nr. 302/2011.

Curtea Constituțională a arătat că, din punct de vedere constituţional, art. 126 alin. (6) este singurul sediu al materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, iar textul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, chiar lege organică fiind, nu poate să prevadă şi alte excepţii, fără ca prin aceasta să încalce textul constituţional indicat, ale cărui dispoziţii sunt limitative şi imperative.

Curtea constată că dispoziţiile constituţionale menţionate trebuie interpretate restrictiv în baza regulii exceptio est strictissimae interpretationis, orice altă excepţie de la controlul judecătoresc al actelor administrative reprezentând o adăugare la Constituţie, nepermisă de caracterul suprem al acesteia şi de preeminenţa sa în raport cu ansamblul legislaţiei infraconstituţionale, aşa cum reiese din art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Termenul “exces de putere”, utilizat în cuprinsul textului de lege criticat, are drept semnificaţie, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din lege – “exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.

Aşa fiind, întrucât actele administrative privind apărarea şi securitatea naţională, cu excepţia excesului de putere, la care se referă textul care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu se regăsesc printre excepţiile prevăzute în mod expres de art. 126 alin. (6) din Constituţie, rezultă că acestea trebuie să fie susceptibile de a fi supuse controlului judecătoresc.

Faţă de considerentele învederate mai sus, Curtea constată că sintagma “cele care privesc apărarea şi securitatea  – Decizia nr. 302 din 1 martie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 9 mai 2011. Curtea s-a pronunţat în reglementarea anterioară a Legii contenciosului administrativ, constatând, prin Decizia nr. 293 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 4 august 2004, că art. 2 lit. a) teza a treia partea întâi din Legea nr. 29/1990, potrivit căruia actele administrative referitoare la siguranţa internă şi externă a statului sunt exceptate de la controlul judecătoresc, este contrar dispoziţiilor art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie.

Ca atare, părerea noastră este că  alineatul (4) al art. 11 din lege se referă doar la acele acte administrative care ajung în fața unor organe judiciare constituind mijloace de probă (conform alin. 5 al art. 214 din Codul de procedură penală ), în cadrul unei proceduri aflate în curs,  doar la acestea referindu-se excepția.

Potrivit art. 12 ,  în scopul clarificării unor aspecte ce fac obiectul unei acţiuni de control, Departamentul poate solicita organelor de control financiar-fiscal, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale sau instituţiilor publice din subordinea Guvernului ori a ministerelor cu competenţe în materie de control administrativ specializat să efectueze verificări şi controale în domeniul lor de activitate.

La cererea Departamentului, organele de poliţie, jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi să acorde sprijin echipei de control în exercitarea atribuţiilor ce îi revin.

În cazul identificării de nereguli privind obţinerea sau utilizarea fondurilor europene, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, Departamentul transmite actul de control autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin în materia raportării neregulilor şi recuperării financiare, conform legii.

În cazul constatării unor elemente de natură infracţională, în baza art. 16 ,  Departamentul sesizează parchetul competent să efectueze urmărirea penală şi transmite actul de control în vederea recuperării prejudiciului şi tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.