EXPERTIZA ÎNREGISTRĂRILOR AUDIO , O ÎNREGISTRARE ORIGINALĂ

EXPERTIZA ÎNREGISTRĂRILOR AUDIO , O ÎNREGISTRARE ORIGINALĂ

Articolul  91³ din Codul de procedură penală tratează Certificarea înregistrărilor (Articolul 91³ a fost modificat prin Legea nr. 356/2006) . Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau de lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, în care se menţionează autorizaţia dată pentru efectuarea acestora, numărul ori numerele posturilor telefonice sau alte date de identificare a legăturilor între care s-au purtat convorbirile ori comunicările, numele persoanelor care le-au purtat, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri ori comunicări în parte şi numărul de ordine al suportului pe care se face imprimarea.

Procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secrete de stat, consemnarea se face în procese-verbale separate, iar dispoziţiile art. 97 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.

La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei.

La prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.

Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul este obligat să înştiinţeze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens.

După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetărilor sau în condiţiile prevăzute în art. 91² alin. (5) şi numai de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecătorului.

Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original şi copia acestuia se arhivează odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condiţiile prevăzute în art. 91² alin. (5), cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui instanţei.

Pe de altă parte, textul art. 91³ din Codul de procedură penală prevede, clar şi explicit, că instanţei i se transmite o copie a suportului original, consecinţa fiind aceea că ceea ce se află în posesia instanţei nu este altceva decât ceea ce legea prevede în mod explicit, adică o copie, iar nu un original.

Din considerente ce ne scapă, care ţin de manipularea frauduloasă a probelor în scopul inducerii în eroare a instanţelor, D.N.A. refuză să pună la dispoziţia părţilor, a instanţelor şi a experţilor suporturile originale ale interceptărilor şi înregistrărilor, finalitatea urmărită fiind :

–    ascunderea deţinerii de către D.N.A. a echipamentelor de interceptare, înregistrare şi prelucrare a înregistrărilor (echipamente deţinute potrivit art. 15¹ din O.U.G. nr. 43/2002);

–    ascunderea denaturării interceptărilor şi înregistrărilor (prin metoda colajelor) în scopul punerii în operă a înscenărilor judiciare .

În acest sens, învederăm (cu titlu de exemplu) cauzele  Dolenchi şi David vs. D.N.A.  şi  Bolocan vs. D.N.A., cauze în care D.N.A. a refuzat să pună la dispoziţia instanţelor originalele suporturilor înregistrărilor invocate de organul de urmărire penală (Gabriela Ghita , Inregistrarile SRI folosite in procesele penale nu sunt probe legale , în “Ziua veche”,  22 Aprilie 2010; ghita_gabriela29@yahoo.com).

Pe cale de consecinţă, inexistenţa suporturilor originale ale interceptărilor şi înregistrărilor invocate ca probe de D.N.A. şi refuzul permiterii accesului părţilor şi instanţelor la suporturile originale, cât timp cerinţa existenţei suporturilor originale constituie o condiţie legală imperativă de valabilitate a interceptărilor sau/şi înregistrărilor prezentate ca probe, determină nulitatea absolută a interceptărilor şi înregistrărilor şi sub acest aspect.

În acest sens, învederăm hotărârile CEDO în multiple cauze, ultima dintre acestea fiind cauza Natunen c. Finlanda.

Într-o altă cauză penală,  expertul INEC, a declarat că materialul scris suferă de redare în rezumat a unor înregistrări. Acesta a declarat ca “originale sunt numai înregistrarile de pe (din) server, de aceea pentru a stabili dacă înregistrarile sunt autentice, este necesar accesul la originalele aflate pe server” (SRI ţine la secret probe din dosarul senatorului Cătălin Voicu, REALITATEA TV,  7 septembrie 2011 ).

Expertul desemnat de instanţă a precizat că nu poate confirma dacă înregistrările sunt autentice, din simplul motiv că SRI nu-i permite accesul la aparatele de înregistrare.

Părerea noastră este că și înregistrarile de pe (din) server, sunt tot copii, în materialitatea lor. De fapt nu există original, în materialitatea lui. Formularea legii penale este greșită. Legea penală ar trebui să prevadă că prima descărcare de pe server, autentificată prin semnătură electronică,  poate fi folosită ca probă.

În actuala reglementare, chiar dacă s-ar aplica semnătura electronică, tot o copie confirmată se cheamă că ar fi. Este drept că ar fi copie pe care nu s-ar mai putea interveni ulterior. Legea ar trebui să admită o asemenea probă drept copie certificată.

O înregistrare originală poate avea o valoare reală, de necontestat, doar prin intermediul unei expertize de autentificare. În general, o concluzie prin care o înregistrare audio sau video să fie declarată falsă sau falsificată nu se poate formula de către nici un expert ( C. Grigoraş,  Expertiza înregistrărilor audio, în „Dreptul” nr. 1 /2003, 164. Enunţurile par a se exclude. Exemplul afacerii Watergate nu este concludent, raportul înaintat judecătorului J. J. Sirica,  la 31 mai 1974,   credem că a arătat o ştergere de 18 minute pe baza textului, nu a suportului).

Codul nou de procedură penală , și anume art. 139 și urm. , încearcă să corecteze eroarea. Dar,  după părerea noastră, puterile procurorului excede o egalitate a armelor.

Sesizat pe luju.ro, asemenea afirmații au căpătat drept comentarii:

expertu , 27 septembrie 2011 08:46 0  ciuncan dorin a fost consilier stiintific si pe vremea cand a activat ca procuror in DNA, asa ca parerile dumnealui, a lui grigoras si a altora dati afara din sistem pentru incompetenta sau prietenii prea apropiate cu partile din dosare, nu pot fi privite decat din prisma persoanelor care ii platesc in prezent.

CG , 27 septembrie 2011 07:10 +1    “Exemplul afacerii Watergate nu este concludent, raportul inaintat judecatorului J. J. Sirica, la 31 mai 1974, credem ca a aratat o stergere de 18 minute pe baza textului, nu a suportului” nu este un citat din C. Grigoras, Expertiza inregistrarilor audio, in „Dreptul” nr. 1 /2003, 164. Comisia de 6 experti independenti a indicat fara echivoc o stergere de aprox. 18min 30 sec existenta pe banda magnetica, nu pe transcriere !

Ciuncane, cate rechizitorii ai facut la DNA? Sau acum cate zeci de ani ai facut ultimul rechizitoriu? Daca DNA denatura inregistrari cand lucrai acolo, de ce n-ai facut sesizare penala? Sau te-a deranjat ca ai ai lenevit atatia ani in Parchet pe bani publici si ai scris carti in timpul programului de lucru pe care ai mai castigat si o caruta de bani. sau…uiti cum plecai la 2 de la serviciu??? Ai putea sa ai macar juma de obraz!

Ce vreau să spun – interceptările nu sunt probe, ci mijloace tehnice.Nici nu poți să aduci mersul pe bicicletă în instanță. Proba ar putea fi bicicleta,ca atare. Originalele nu pot fi mișcate din loc,tot ce se predă este o copie.Eroarea provine din formulările inexacte ale procerdurii penale.Vina nu este a organului de urmărire, ci a codului. Noua formulare, a viitorului cod, va fi mai bună, dar va ridica alte și alte probleme.Vom vedea!

Aceleași acuze (trădător)apar și la S. Czeller, 25 Octombrie 2011, Sursa: Evenimentul Regional al Moldovei,

http://www.ziare.com/ziare-iasi/autoritati/munca-procurorilor-e-pusa-sub-semnul-intrebarii-2556741.

Vina tuturor este neînțelegerea situației, – și a mamei (TBC).

Revenim la 11/8/2011 – Curtea de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori, Dosar nr. 6367/2/2010. În procesul verbal din ședința publică din ziua de 21 octombrie 2011 este consemnată declarația martorului Pop Gheorghe, expert criminalist, în care se menționează existența unui Protocol între DNA și INEC cu privire la procedurile de urmat în cadrul efectuării expertizelor privind autenticitatea înregistrărilor, respectiv la modalitatea de lucru în cazul echipamentelor utilizate la efectuarea înregistrărilor. Echipamentele utilizate la efectuarea înregistrărilor au devenit disponibile pentru examinare.

Martorul afirmă că pentru a fi autentică, înregistrarea trebuie să îndeplinească trei cerințe, și anume, înregistrarea să fie originală, ceea ce se poate formula cu expresia ”să fie efectuată simultan cu evenimentele conținute, ” să fie nealterată de la momentul realizării ei, să fie efectuată cu echipamentul prezentat de parte. În lipsa unuia dintre aceste trei elemente, din punct de vedere științific, un expert nu poate stabili că înregistrarea este autentică.

Dar aceste cerințe, ele însele, sunt impuse analizei expertului. Înregistrarea analizată este, după mine, tot o copie.

Adăugăm,opinia publică:

”Ăștia de la DNA sunt incredibili… în loc să se ia de adevărații marii corupți ai României , se ocupă doar de poliție politică și [de] tot felul de murdării și acuzații false. D.N.A. și-a pierdut orice credibilitate, s-a ajuns în acel punct în care orice persoană luată în vizor de D.N.A. este văzută drept victimă a variatelor interese politice. Sunt ferm convins ca va veni ziua în care aceasta instituție va fi nominalizată [drept] ceea ce este, un Gestapo modern, o veritabilă poliție politică, va fi desființată, toate acțiunile ei vor fi lovite de nulitate,  iar răufăcătorii acesteia vor fi trași la răspundere! ”( Comentariu de ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI, din 25 noiembrie 2011, la V. Rascanu, R. Savaliuc, Exclusivitate – Înregistrare bombă în dosarul examenelor fraudate de la I.N.M. : procurorii D.N.A.  Lucian Papici și Elena Botezan, înregistrați în timp ce făceau presiuni asupra unui inculpat! în Luju, 24 noiembrie 2011 ).

Ăștia de la DNA sunt incredibili… în loc să se ia de adevărații marii corupți ai României , se ocupă doar de poliție politică și [de] tot felul de murdării și acuzații false. D.N.A. și-a pierdut orice credibilitate, s-a ajuns în acel punct în care orice persoană luată în vizor de D.N.A. este văzută drept victimă a variatelor interese politice. Sunt ferm convins ca va veni ziua în care aceasta instituție va fi nominalizată [drept] ceea ce este, un Gestapo modern, o veritabilă poliție politică, va fi desființată, toate acțiunile ei vor fi lovite de nulitate,  iar răufăcătorii acesteia vor fi trași la răspundere! ( Comentariu de ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI, din 25 noiembrie 2011, la V. Rascanu, R. Savaliuc, Exclusivitate – Înregistrare bombă în dosarul examenelor fraudate de la I.N.M. : procurorii D.N.A.  Lucian Papici și Elena Botezan, înregistrați în timp ce făceau presiuni asupra unui inculpat! în Luju, 24 noiembrie 2011 ).

În loc să se ia de adevărații marii corupți ai României , – care scapă dintr-un bun început, prin excepții de procedură, pentru anchetă viciată, incompletă,  eronată, pentru justiție televizată – se ocupă doar de … Este părerea publică!

THE RIGHTS OF THE DEFENCE, A DEFECT IN THE LEGISLATION, IN THAT IT FAILED TO OFFER ADEQUATE PROTECTION TO THE DEFENCE, THE EVIDENCE OBTAINED THROUGH TELEPHONE SURVEILLANCE, THE PRINCIPLE OF EQUALITY OF ARMS

CASE OF NATUNEN v. FINLAND, FOURTH SECTION, (Application no. 21022/04), JUDGMENT, 31 March 2009, FINAL, 30/06/2009

38.  The Court reiterates that the guarantees in paragraph 3 of Article 6 are specific aspects of the right to a fair trial set out in paragraph 1. In the circumstances of the case it finds it unnecessary to examine the applicant’s allegations separately from the standpoint of paragraph 3 (b), since they amount to a complaint that he did not receive a fair trial. It will therefore confine its examination to the question of whether the proceedings in their entirety were fair (see Edwards v. the United Kingdom, 16 December 1992, §§ 33-34, Series A no. 247-B, and Rowe and Davis v. the United Kingdom [GC], no. 28901/95, § 59, ECHR 2000-II).

39.  It is a fundamental aspect of the right to a fair trial that criminal proceedings, including the elements of such proceedings which relate to procedure, should be adversarial and that there should be equality of arms between the prosecution and defence. The right to an adversarial trial means, in a criminal case, that both prosecution and defence must be given the opportunity to have knowledge of and comment on the observations filed and the evidence adduced by the other party. In addition Article 6 § 1 requires that the prosecution authorities disclose to the defence all material evidence in their possession for or against the accused (see, mutatis mutandis, Rowe and Davis, cited above, § 60, with further references).

40.  However, the entitlement to disclosure of relevant evidence is not an absolute right. In any criminal proceedings there may be competing interests, such as national security or the need to protect witnesses at risk of reprisals or keep secret police methods of investigation of crime, which must be weighed against the rights of the accused. In some cases it may be necessary to withhold certain evidence from the defence so as to preserve the fundamental rights of another individual or to safeguard an important public interest. However, only such measures restricting the rights of the defence which are strictly necessary are permissible under Article 6 § 1. Moreover, in order to ensure that the accused receives a fair trial, any difficulties caused to the defence by a limitation on its rights must be sufficiently counterbalanced by the procedures followed by the judicial authorities (see, mutatis mutandis, Rowe and Davis, cited above, § 61, with further references).

41.  In cases where evidence has been withheld from the defence on public interest grounds, it is not the role of this Court to decide whether or not such non-disclosure was strictly necessary since, as a general rule, it is for the national courts to assess the evidence before them. In any event, in many cases, such as the present one, where the evidence in question has never been revealed, it would not be possible for the Court to attempt to weigh the public interest in non-disclosure against that of the accused in having sight of the material. It must therefore scrutinise the decision-making procedure to ensure that, as far as possible, it complied with the requirements to provide adversarial proceedings and equality of arms and incorporated adequate safeguards to protect the interests of the accused (see, mutatis mutandis, Rowe and Davis, cited above, § 62).

42.  More specifically, Article 6 § 3 (b) guarantees the accused “adequate time and facilities for the preparation of his defence” and therefore implies that the substantive defence activity on his behalf may comprise everything which is “necessary” to prepare the main trial. The accused must have the opportunity to organise his defence in an appropriate way and without restriction as to the possibility to put all relevant defence arguments before the trial court and thus to influence the outcome of the proceedings (see Can v. Austria, no. 9300/81, § 53, Commission’s report of 12 July 1984, Series A no. 96, and Moiseyev v. Russia, no. 62936/00, § 220, 9 October 2008). Furthermore, the facilities which should be enjoyed by everyone charged with a criminal offence include the opportunity to acquaint himself, for the purposes of preparing his defence, with the results of investigations carried out throughout the proceedings (see C.G.P. v. the Netherlands, (dec.), no. 29835/96, 15 January 1997, and Galstyan v. Armenia, no. 26986/03, § 84, 15 November 2007).

43.  Failure to disclose to the defence material evidence, which contains such particulars which could enable the accused to exonerate himself or have his sentence reduced would constitute a refusal of facilities necessary for the preparation of the defence, and therefore a violation of the right guaranteed in Article 6 § 3 (b) of the Convention (see C.G.P., cited above). The accused may, however, be expected to give specific reasons for his request (see Bendenoun v. France, 24 February 1994, § 52, Series A no. 284) and the domestic courts are entitled to examine the validity of these reasons (see C.G.P., cited above).

44.  Turning to the present case, the Court observes that the number of the destroyed recordings, or the contents thereof, cannot be verified from the material submitted. The Government have not, however, contested the applicant’s submission that the amount of such recordings was of some significance. Nor have they been able to provide any specific information about their contents.

45.  As to the Government’s contention that the applicant had only pleaded the relevance of the destroyed recordings after having submitted his letter of appeal to the Court of Appeal, the Court notes that under domestic law the Court of Appeal was empowered to consider questions of both fact and law, and it was still open to the applicant to request new evidence to be produced at that stage. Moreover, the Government have not argued that the requested recordings would, in fact, have been available in the District Court proceedings, any more than in the proceedings before the Court of Appeal. The Court notes in this connection that, although the actual time of destruction of the recordings in question remains unclear, it had presumably taken place in the course of the pre-trial investigation. In this respect the Court refers to the relevant provision of the Coercive Measures Act in force at the relevant time (see paragraph 21 above). As to the Government’s argument that the applicant could have described the contents of the destroyed recordings, the Court considers that the applicant could not have been expected to announce his alleged involvement in a different offence, punishable by law, prior to any charges having been brought against him.

46.  The Court reiterates that the requirements of Article 6 presuppose that having given specific reasons for the request for disclosure of certain evidence which could enable the accused to exonerate himself, he should be entitled to have the validity of those reasons examined by a court. Although the applicant, in this case, must have known the contents of the destroyed recordings, as far as they involved him, and even if he had been able to put questions during the trial concerning all of the conversations with the other defendants, the Court points out that the national courts did not find the defendants’ allegations about the purchase of illegal weapons credible, for lack of other supporting evidence (see paragraphs 12 and 17 above). Furthermore, the Court of Appeal did not refuse to order the disclosure of the requested recordings on the ground that the applicant had not given specific and acceptable reasons for his request. Instead, it declined to render a decision in that respect, as the recordings had been destroyed and could thus not have been disclosed to the defence or produced to the court (see paragraphs 15 and 16 above).

47.  Even though the police and the prosecutor were obliged by law to take into consideration both the facts for and against the suspect, a procedure whereby the investigating authority itself, even when co-operating with the prosecution, attempts to assess what may or may not be relevant to the case, cannot comply with the requirements of Article 6 § 1. Moreover, it is not clear to what extent the prosecutor was, in fact, involved in the decision to destroy those recordings which were not included in the case file. In this case, the destruction of certain material obtained through telephone surveillance made it impossible for the defence to verify its assumptions as to its relevance and to prove their correctness before the trial courts.

48.  The Court finds that the present case is different from, inter alia, Fitt v. the United Kingdom [GC] (no. 29777/96, ECHR 2000-II) and Jasper v. the United Kingdom [GC] (no. 27052/95, 16 February 2000) where the Court was satisfied that the defence were kept informed and were permitted to make submissions and participate in the decision-making process as far as possible and noted that the need for disclosure was at all times under the assessment of the trial judge, providing a further, important, safeguard. In those cases the Court found no violation under Article 6 § 1 (see Fitt, §§ 48-49, and Jasper, §§ 55-56). The Court recalls that, in this case, the decision regarding the undisclosed evidence was, presumably, made in the course of the pre-trial investigation without providing the defence with the opportunity to participate in the decision-making process.

49.  In the present case the Court further notes that the contested measure stemmed from a defect in the legislation, in that it failed to offer adequate protection to the defence, rather than any misconduct of the authorities, who were obliged by law, in force at the time, to destroy the impugned recordings (see paragraph 21 above). The Court observes that in the Government Bill for the amendment of the Coercive Measures Act it was considered problematic that information supporting the innocence of the suspect could be destroyed before the resolution of the case (see paragraph 22 above). The relevant provision was amended with effect from 1 January 2004 with a view to better safeguarding the rights of the defence. This amendment, however, came too late for the applicant.

50.  Having regard to the above considerations, the Court concludes that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention taken together with Article 6 § 3 (b) of the Convention.

II.  ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 2 OF THE CONVENTION

51.  The applicant also complained under Article 6 § 2 of the Convention that the presumption of innocence had not been respected as he had been made to bear the burden of proof about not being involved in the purchase of illegal drugs. The said Article reads:

“2.  Everyone charged with a criminal offence shall be presumed innocent until proved guilty according to law.”

52.  The Government contested that argument.

53.  The Court reiterates that, as a general rule, it is for the national courts to assess the evidence before them, while it is for the Court to ascertain that the proceedings considered as a whole were fair, which in the case of criminal proceedings includes the observance of the presumption of innocence. Article 6 § 2 requires, inter alia, that when carrying out their duties, the members of a court should not start with the preconceived idea that the accused has committed the offence charged; the burden of proof is on the prosecution, and any doubt should benefit the accused. Thus, the presumption of innocence will be infringed where the burden of proof is shifted from the prosecution to the defence (see Telfner v. Austria, no. 33501/96, § 15, 20 March 2001, with further references).

54.  The Court observes that, in this case, and subject to its above findings on the applicant’s complaint under Article 6 §§ 1 and 3 (b) of the Convention, the District Court convicted the applicant after adversarial proceedings, in which he had the possibility to challenge the evidence produced against him. The applicant’s conviction was upheld by the Court of Appeal after a full review of the case in an oral hearing. Both courts gave reasons for their decisions. Having regard to the facts of the case, and given its subsidiary role regarding the assessment of evidence, the Court cannot conclude that the prosecutor had failed to establish a convincing prima facie case against the applicant. There is no indication that the domestic courts had a preconceived idea of the applicant’s guilt. In these circumstances it cannot be said that the domestic courts had shifted the burden of proof to the defendant (see, a contrario, Telfner v. Austria, cited above, § 18). It follows that this complaint must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.  Declares the complaints concerning the lack of equality of arms and the right to adequate facilities for the preparation of the applicant’s defence admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.  Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention taken together with Article 6 § 3 (b) of the Convention;

Cel care deține monopolul interceptărilor își stabilește suveran agenda de informații utile. În principiu, nu are nici cea mai vagă intenție să producă mijloace de probă. În absența unei astfel de intenții, el se poate mișca nestînjenit, pentru că activitățile sale sînt și vor rămîne secrete și sînt sustrase oricărui control efectiv. Dacă nu folosește informația direct și public, modul în care a obținut-o rămîne necunoscut. Iar într-un proces penal, dacă este necesar, o informație obținută în mod ilicit reprezintă o ”sesizare din oficiu”. ( prof. av. Valentin Constantin, NOUA REGINĂ A PROBELOR, Juridice,ro)