FAPTA DE A ACCEPTA, DIRECT SAU INDIRECT, PENTRU SINE SAU PENTRU ALTUL, FOLOASE NECUVENITE

FAPTA DE A ACCEPTA,  DIRECT SAU INDIRECT, PENTRU SINE SAU PENTRU ALTUL, FOLOASE NECUVENITE

Titlul V din Partea specială a noului cod penal (Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  510 din 24 iulie 2009) tratează  infracţiunile de corupţie şi de serviciu.

Luarea de mită (  Art. 289), este definită ca fiind  fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Darea de mită, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Sintagma pentru sine sau pentru altul, este folosită  în  Codul în vigoare doar în definirea traficului de interese.

Conflictul de interese (fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură) definește un  cadru separat și limitat al acestei sintagme, ca nou incriminare introdusă prin Legea nr, 278/2006 (echivalentul noului art.  301). Noua limitare nu a schimbat sensul general acordat sintagmei.

Ca atare, în consens cu toată doctrina de până astăzi, dacă prin direct/indirect faptele se limitau la un interpus,  la o activitate de intermediere, pentru sine sau pentru altul desemnează, logic, un folos/retribuție necuvenite legate de persoana subiectului activ al infracțiunii – de ex. pentru soțul său ori pentru o rudă sau prieten și chiar pentru o asociație, se înțelege, legată în orice fel, raportată la subiectul activ (S. Kahane, în Explicații teoretice, vol. IV, 1972,  p. 155, Gh. Dărîngă, D. Lucinescu, în Codul penal, comentat și adnotat, Partea specială, vol. II, 1977, p. 102 C. Duvac, în Gh. Diaconescu, Tratat de drept penal, Parte specială, C. H. Beck, 2009, p. 478, D. Ciuncan, Prevenirea, descoperirea și saqncționarea faptelor de corupție, Univers juridic, 2009, p. 294). Caracterul de necuvenit vine de la caracterul de retribuție pentru funcționar, de folos necuvenit ( S. Kahane, în Explicații teoretice, vol. IV, 1972,  p. 154,  Boroi, Drept penal, p. 375,  Laura Codruța Lascu, Corupția și crima organizată, Alma Mater, 2002, p. 76, D. Ciuncan, Prevenirea, p. 266). Introducerea  conflictului de interese nu avea cum să modifice reglementarea anterioară.

Dar să mergem și mai înainte. Sursa era vechiul cod penal promulgat cu Înaltul Decret Regal nr.  471 din 17 martie 1936 (V. Dongoroz, Despre traficul de influență, ”Curierul judiciar nr. 4/1922, pp. 49 sqq”). ”Lui sau altuia”, folos sau remunerație (art. 252 alin. 1) era inclus și  într-o agravantă (de la unu la 3 ani, față de cadru, de la 6 luni la 2 ani), dacă culpabilul primea vreun dar, folos sau remunerație, iar originea textului textului era codul penal italian : ”lui sau altuia, bani sau alte lucruri, ca retribuție pentru intervenția sa. . . ” (art. 346)(I. Ionescu Dolj, în Codul penal Carol al II-lea adnotat, Socec, 1937, ) .

Pentru noi, sensurile celor două sintagme erau suficiente pentru a înlătura o apărare în sensul lipsei remunerației directe. Jurisprudența se pare că va accepta o altă valență.