ÎNCHEIEREA DE ŞEDINŢĂ ȘI NULITATEA ABSOLUTĂ

Potrivit art. 305 din Codul de procedură penală, desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere care cuprinde:

a) ziua, luna, anul şi denumirea instanţei;

b) menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică;

c) numele şi prenumele judecătorilor, procurorului şi grefierului;

d) numele şi prenumele părţilor, apărătorilor şi ale celorlalte persoane care participă în proces şi care au fost prezente la judecată, precum şi ale celor care au lipsit, cu arătarea calităţii lor procesuale şi cu menţiunea privitoare la îndeplinirea procedurii;

e) enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi textele de lege în care a fost încadrată fapta;

f) înscrisurile care s-au citit în şedinţă;

g) cererile de orice natură formulate de procuror, de părţi şi de ceilalţi participanţi la proces;

h) concluziile procurorului şi ale părţilor;

i) măsurile luate în cursul şedinţei.

Încheierea se întocmeşte de grefier în 24 de ore de la terminarea şedinţei şi se semnează de preşedintele completului de judecată şi de grefier.

Când hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmeşte o încheiere separată.

În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, având în vedere art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată,  Plenul Consiliului Superior al Magistraturii , prin Hotărârea nr. 387 din 22/09/2005, a aprobat Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28/10/2005; vezi și  H.C.S.M. nr. 84/2005, H.C.S.M. nr. 146/2005, H.C.S.M. nr. 71/2005).

Potrivit  art. 105 din ROI, încheierile de amânare a judecăţii cauzelor, conceptele de citare pentru termenul următor, adresele şi celelalte lucrări dispuse de instanţă, precum şi încheierile de amânare a pronunţării se întocmesc de grefier în două zile, iar partea introductivă a hotărârilor, în 3 zile de la terminarea şedinţei, cu excepţia situaţiilor în care legea impune termene mai scurte.

Judecătorii sunt obligaţi să verifice efectuarea în termen a încheierilor şi a celorlalte lucrări întocmite de grefierul de şedinţă, restituindu-le pe cele necorespunzătoare cu îndrumările necesare pentru refacerea lor.

A doua zi după pronunţarea hotărârilor, grefierii sunt obligaţi să prezinte dosarele soluţionate şi cele în care judecata a fost suspendată grefierului-şef, iar la curţile de apel, tribunale şi tribunale specializate, şi persoanei cu atribuţii pe linie de statistică, spre a fi înregistrate în registrul de evidenţă a redactării hotărârilor, în situaţiile statistice, precum şi în celelalte evidenţe (   Art. 107 alin.   1 din ROI).

Dosarele soluţionate se predau apoi grefierului delegat cu întocmirea lucrărilor de executare, care va înscrie hotărârile pronunţate în registrul de executări penale, în modul arătat la art. 86 alin. (1) pct. 8 ROI. Acesta va face menţiunile cu privire la comunicarea hotărârilor pentru cei care au lipsit la dezbateri şi cu privire la apelurile şi recursurile declarate oral în şedinţă.

Grefierul de şedinţă va menţiona, sub semnătură, în partea de jos a minutei sau a hotărârii redactate, după caz, data comunicării şi părţile cărora li s-a comunicat dispozitivul sau hotărârea.

În cazul evidenţei informatizate, datele statistice vor fi preluate automat de aplicaţia de statistică judiciară din baza de date generală.

Potrivit art. 108 ROI, cel mai târziu a patra zi după pronunţare grefierul de şedinţă va preda dosarele judecătorilor, în vederea motivării hotărârilor, după ce, în prealabil, a întocmit partea introductivă a acestora.

Dacă se apreciază că este necesară amânarea pronunţării hotărârii, aceasta poate fi dispusă potrivit legii.

Nu se întocmeşte o încheiere separată, când hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc judecata.  Dacă nu se întocmeşte o încheiere separată, deci dacă nu a fost amânată judecata, datele ce permit verificarea legalității desfășurării judecății sunt găsite în partea inițială din hotărâre.

Este nulă hotărârea dacă din încheiere lipsesc datele menționate în art.  305 din Codul de procedură penală.  Lipsa încheierii de ședință la termenul la care s-au consemnat dezbaterile și s-au administrat probele atrage nulitatea absolută a hotărârii, în calea de atac fiind imposibilă – formal – verificarea legalității și a temeiniciei (cf T.  S.  , S.  pen.  , dec.  nr.  139/1981, în Culegere, p.  348;  T.  S.  , S. pen. , dec. nr. 270/1983;  T.  S.  , S. pen. , dec. nr. 1385/1972;  T.  S.  , S. pen. , dec. nr. 262/1970, cit. în Practica judiciară penală, vol IV, pp. 204-205;  C.  S.  J.  , S. pen. , dec. nr. 608/1999;  C.  S.  J.  , S. pen. , dec. nr. 764/1998;  C.  S.  J.  , S. pen. , dec. nr. 742/1993, în Buletin ; C.  A.  B.   dec.  nr.  820/1998, în Culegere; C. 9,  dec. nr. 59/2002 etc.  ).

De exemplu, Secţia penală a Tribunalului Suprem, Decizia nr. 1055 din 26/5/1979:

Prin sentinţa penală nr. 1457 din 21 noiembrie 1978, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, inculpatul G.A. a fost condamnat la 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 Cod penal.

În baza art. 861 Cod penal s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată prin muncă fără privare de libertate.

Instanţa a reţinut că în ziua de 16 aprilie 1978, inculpatul a aplicat părţii vătămate B.V. mai multe lovituri peste braţul stâng cu un topor, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 40-45 zile.

Tribunalul judeţean Mehedinţi, prin decizia penală nr. 625 din 29 decembrie 1978, a respins ca tardiv recursul declarat de inculpat.

Prin recursul extraordinar formulat de procurorul general, hotărârile pronunţate sunt criticate pentru netemeinicie şi nelegalitate. Se susţine în acest sens că deşi dezbaterile înaintea primei instanţe au avut loc în şedinţa din 14 noiembrie 1978, nu s-a întocmit pentru acea dată o încheiere conform art. 305 Cod de procedură penală, în care să se menţioneze şi faptul că pronunţarea s-a amânat pentru 21 noiembrie 1978, ci dezbaterile au fost consemnate în partea introductivă a sentinţei pronunţate la această din urmă dată. Se conchide că procedând astfel instanţa a pronunţat o hotărâre afectată de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. 2 Cod de procedură penală.

Cu privire la critica formulată.

Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că prin încheierea din 31 octombrie 1978 judecarea cauzei s-a amânat la 14 noiembrie 1978 şi că deşi la această dată au avut loc dezbaterile şi a fost amânată pronunţarea pentru 21 noiembrie 1978, nu s-a întocmit încheierea de şedinţă conform art. 305 Cod de procedură penală, în care să se consemneze mersul dezbaterilor şi concluziile puse de părţi.

Lipsa încheierii de şedinţă pentru termenul când s-a dezbătut cauza şi s-a amânat pronunţarea hotărârii duce la nulitatea acesteia din urmă deoarece în absenţa acestei încheieri nu se poate verifica dacă au fost respectate cu ocazia dezbaterilor dispoziţiile legale referitoare la compunerea instanţei, participarea procurorului, publicitatea şedinţei, prezenţa părţilor şi asistarea acestora de către apărător şi deci, în final, legalitatea şi temeinicia sentinţei.

Împrejurarea că totuşi mersul dezbaterilor a fost consemnat în partea introductivă a sentinţei iar amânarea pronunţării, menţionată în condica de şedinţă, nu este de natură a suplini lipsa încheierii de şedinţă de la termenul precedent întrucât şi în această situaţie verificarea respectării dispoziţiilor legale menţionate nu este integral posibilă (prezenţa părţilor şi a procurorului şi compunerea instanţei sunt atestate pentru data când s-a pronunţat soluţia, 21 noiembrie 1978, iar nu şi pentru data când au avut loc dezbaterile).

Aşa fiind recursul extraordinar este întemeiat.

Secţia penală a Tribunalului Suprem, Decizia nr. 270 din 28/01/1983:

Prin sentinţa penală nr. 39/1982 a Tribunalului Judeţean Satu Mare, inculpatul V. V. a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 Cod penal, reţinându-se că a lovit cu cuţitul pe partea vătămată O. A., cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol.

Recursul declarat de inculpat este întemeiat.

La termenul din 21 septembrie 1982, prima instanţă a declarat închisă cercetarea judecătorească şi a procedat la judecarea în fond a cauzei, amânând pronunţarea pentru data de 28 septembrie 1982.

Potrivit dispoziţiilor art. 305 Cod de procedură penală, dacă se amână pronunţarea hotărârii, desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere care se semnează de preşedintele completului de judecată şi de grefier, încheierea trebuind să cuprindă menţiunile prevăzute de textul mai înainte indicat, între care prezenţa şi susţinerile inculpatului în ultimul cuvânt înainte de a se încheia dezbaterile, potrivit art. 341 din acelaşi cod.

Or, din încheierea cu data de 21 septembrie 1982 lipsesc date esenţiale cum sunt concluziile apărătorului inculpatului şi ale părţii civile, precum şi dacă i s-a dat şi ce a declarat inculpatul în ultimul cuvânt, ceea ce echivalează cu lipsa încheierii de şedinţă, deoarece nu se poate verifica dacă toate părţile au fost ori nu prezente şi care au fost susţinerile lor.

În această situaţie, instanţa de recurs, lipsită de posibilitatea de a examina prezenţa şi concluziile părţilor din proces, inclusiv susţinerile inculpatului în ultimul cuvânt, nu este în măsură să verifice legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, care, de altfel, în motivarea ei nu răspunde la eventualele susţineri făcute de inculpat ori de către apărătorul său cu ocazia judecării cauzei în fond.

Omisiunile menţionate atrag, conform prevederilor art. 197 alin. 2 Cod de procedură penală, sancţiunea nulităţii absolute cu privire la hotărârea pronunţată, motiv pentru care procesul urmează a fi rejudecat de prima instanţă.

Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, Decizia nr. 742 din 30/04/1993(    publicată în SET nr. 3/1993   ):

Lipsa încheierii de la data judecării cauzei în fond, când pronunţarea hotărârii a fost amânată, constituie un motiv de casare a acesteia, cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.

Prin sentinţa penală nr. 106 din 12 martie 1992 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă definitivă prin nerecurare, inculpatul M.D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 Cod penal.

Instanţa a reţinut că, la data de 4 aprilie 1991, inculpatul a lovit cu pumnii şi cu picioarele pe G.A, cauzând părţii vătămate leziuni care au necesitat 23 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Recursul extraordinar declarat în cauză este întemeiat.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, cauza s-a aflat pe rolul instanţei mai multe termene şi la data de 5 martie 1992 s-a judecat în fond, pronunţarea fiind făcută însă la 12 martie 1992, fără a se întocmi încheierea de şedinţă în care să se consemneze susţinerile părţilor şi amânarea pronunţării.

În atare situaţie, lipsa încheierii de şedinţă pentru termenul de 5 martie 1992, când s-a dezbătut în fond cauza şi s-a amânat pronunţarea hotărârii, constituie nulitatea prevăzută de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât nu se poate verifica dacă au fost respectate prevederile legale privind compunerea instanţei, participarea procurorului, publicitatea şedinţei de judecată, prezenţa părţilor şi concluziile acestora şi, ca atare, legalitatea şi temeinicia sentinţei.

În consecinţă, recursul extraordinar urmează a fi admis, cu casarea hotărârii şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, la prima instanţă.

Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, Decizia nr. 764 din 25/03/1998 (    publicată în “B.J.” 1999, p. 517):

În cazul în care se amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii, potrivit art. 306 teza a II-a C. proc. pen., instanţa este obligată în conformitate cu prevederile art. 305 alin. 1 C. proc. pen. să întocmească o încheiere de şedinţă separată, cuprinzând menţiunile prevăzute în art. 305 alin. 1 C. proc. pen., care trebuie semnată de preşedintele completului de judecată şi de grefier.

Lipsa acestei încheieri, care face parte integrantă din hotărârea pronunţată, duce la nulitatea absolută a acestei hotărâri, întrucât nu permite verificarea respectării dispoziţiilor referitoare la compunerea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii.

Judecătoria Târgu Mureş, prin sentinţa penală nr. 414 din 25 februarie 1997, a condamnat pe inculpaţii: M.E. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. 1, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.; C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. 1, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen. şi G.R.N, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută în art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.

Instanţa a reţinut că, în noaptea de 22/25 aprilie 1995, inculpaţii C.I. şi M.E., cu complicitatea coinculpatului G.R.N., au lovit pe partea vătămată M.N. în scopul de a o deposeda de un inel de aur. În urma loviturilor ce i-au fost aplicate, partea vătămată a pierdut un dinte, leziune ce a necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva hotărârii, rămasă definitivă prin neapelare, sa declarat recurs în anulare, susţinându-se că au fost încălcate prevederile art. 305 C. proc. pen., deoarece nu s-a întocmit încheiere cu privire la dezbaterile ce au avut loc în şedinţa de judecată când s-a dispus amânarea pronunţării hotărârii.

Recursul în anulare este fondat.

Din dispoziţiile art. 305 alin. ultim din Codul de procedură penală, rezultă că, în cazul amânării pronunţării hotărârii, desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere care trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute în acest text de lege, între care şi cele referitoare la prezenţa părţilor şi susţinerile inculpatului în ultimul cuvânt.

Or, din actele dosarului rezultă că dezbaterile au avut loc la 18 februarie 1997, dar s-a omis să fie consemnate într-o încheiere de şedinţă separată, conform art. 305 din C. proc. pen.

Lipsind această încheiere, nu se poate verifica dacă instanţa a fost compusă conform legii, nici prezenţa inculpaţilor şi a celorlalte părţi, concluziile apărătorilor, precum şi dacă inculpaţii au avut ultimul cuvânt.

Rezultă, aşadar, că lipsa acestei încheieri, considerând că face parte integrantă din hotărârea pronunţată, are ca efect nulitatea absolută a respectivei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 197 alin. 2 şi 3 C. proc. pen., impunând rejudecarea cauzei.

Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1813 din 15/3/2005 a statuat că :

lipsa încheierii de şedinţă de la data când au avut loc dezbaterile şi s-a amânat pronunţarea hotărârii are ca efect nulitatea acesteia şi casarea ei cu trimitere pentru rejudecare, deoarece nu se poate stabili respectarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal sancţionate cu nulitatea absolută, cum sunt cele relative la compunerea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului, a părţilor şi concluziile acestora.

În acelaşi sens decizia nr. 742 din 30 aprilie 1993 :

Prin sentinţa penală nr. 92 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins plângerea petiţionarului R.P., împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Recursul declarat de petiţionar este fondat.

Din practicaua sentinţei atacate rezultă că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2004, care face parte integrantă din hotărâre.

Verificând dosarul în care s-a pronunţat sentinţa, rezultă că încheierea de şedinţă din data de 23 septembrie 2004, în care au fost consemnate dezbaterile, lipseşte din dosar.

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se sancţionează cu nulitate absolută dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată.

De asemenea, mai sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute încălcarea dispoziţiilor relative la participarea procurorului, prezenţa inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii. Nulitatea nu poate fi înlăturată în nici un mod şi poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar din oficiu.

În conformitate cu art. 305 din acelaşi cod, desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere care cuprinde, între altele, ziua, luna, anul şi denumirea instanţei, menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică, numele şi prenumele judecătorului, procurorului şi grefierului, numele şi prenumele părţilor, a apărătorilor şi a celorlalte persoane care participă în proces şi care au fost prezente la judecată, cererile de orice natură formulate de părţi şi măsurile luate în cursul şedinţei de judecată şi altele. Când hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc şedinţa de judecată nu se întocmeşte încheiere separată, iar pentru motive temeinice deliberarea şi pronunţarea pot fi amânate, conform art. 306 cel mult 15 zile.

Ca atare, încheierea de şedinţă cuprinzând dezbaterile şi susţinerile părţilor face parte integrantă din hotărâre, iar lipsa ei face ca aspecte legate de compunerea instanţei, concluziile părţilor, participarea procurorului şi a celorlalte părţi, precum şi de publicitatea şedinţei de judecată să nu poată fi cunoscute, ceea ce constituie motiv de nulitate absolută prevăzut în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În consecinţă recursul a fost admis, s-a casat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza la prima instanţă pentru rejudecare.

Prin  Decizia nr. 43 din 17/03/2008 , Secţia penală a Curţii de apel Craiova a statuat că:

în absenţa încheierii de consemnare a dezbaterilor, nu se poate stabili dacă şedinţa s-a desfăşurat în condiţii de publicitate, în compunerea prevăzută de lege, în raport de competenţa materială şi funcţională a instanţei, cu participarea procurorului, a inculpatei şi a asistării acesteia de către apărător, obligatorie în condiţiile art. 171 alin. 3 Cod Procedură Penală.

Sentinţa penală nr. 538 din 21 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 4484/95/2007, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii săvârşită de inculpata M.L., cereri formulate atât de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu cât şi de inculpată.

În baza art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal cu aplicarea art. 73 lit. b Cod Penal, a fost condamnată inculpata M.L. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a şi b Cod Penal, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 Cod Penal, s-au interzis inculpatei drepturile civile prev. de art. 64 lit. a şi b Cod Penal.

În baza art. 81 Cod Penal a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe perioada prev. de art. 82 Cod Penal şi s-au pus în vedere inculpatei disp. art. 83 Cod Penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod Penal, a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

S-a dispus confiscarea corpurilor delicte – furcă şi topor.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de 20 iulie 2005, în jurul orelor 17:00 inculpata M.L., împreună cu socrul său M.I., în timp ce se deplasau din localitatea Sadu, jud. Gorj către un conac situat în punctul numit “Bîlbea”, în apropierea unei fântâni, s-au întâlnit cu partea civilă M.Gh.

Între părţi exista un conflict care durează de mai mulţi ani, în legătură cu o suprafaţă de teren iar inculpata, fiind provocată de partea vătămată M.Gh., a întrebuinţat violenţa asupra acestuia provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Craiova, a rezultat că leziunile au fost produse victimei prin lovituri repetate cu un corp dur alungit, cu un corp înţepător (posibil furcă) şi un corp tăietor despicător (posibil lamă topor).

În acelaşi timp, s-a reţinut că şi inculpata M.L. a suferit leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 11-13 zile îngrijiri medicale.

În favoarea inculpatei a fost reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b Cod Penal – scuza provocării, cu motivarea că aceasta a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de conduita victimei care a atacat-o şi a lovit-o. În acest sens s-a reţinut că starea de provocare a fost dovedită cu depoziţiile martorilor M.I., D.V. şi D.G. coroborate cu concluziile certificatului medico-legal nr. 339 din 29.08.2005.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea vătămată constituită parte civilă M.Gh.

Printre alte critici invocate ambii apelanţi au arătat că lipseşte încheierea de amânare a pronunţării, apreciată drept cauză de nulitate absolută a hotărârii, întrucât nu se poate verifica dacă au fost respectate normele legale privitoare la structura completului, competenţa materială, prezenţa procurorului etc.

Analizând apelurile promovate în cauză, Curtea reţine:

Tribunalul Gorj, sesizat cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, a procedat la judecarea dosarului la data de 21 decembrie 2007, în practicaua sentinţei penale apelate menţionându-se că dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 decembrie 2007, fără ca la dosarul cauzei să existe şi încheierea din 18 decembrie 2007.

Ori, din analizarea dispoz. art. 305–306 Cod Procedură Penală, rezultă că desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere separată, cu excepţia cazurilor în care hotărârea se pronunţă în ziua în care a avut loc judecata. În speţă, prima instanţă procedând la amânarea deliberării şi pronunţării pentru data de 21 decembrie 2007, avea obligaţia să întocmească o încheiere distinctă, pentru şedinţa din 18 decembrie 2007 care să conţină menţiunile prevăzute în art. 305 alin. 1 Cod Procedură Penală, şi care să permită instanţelor de control judiciar să verifice dacă au fost respectate condiţiile de legalitate, a căror neîndeplinire atrage nulitatea absolută a actului procesual, altfel cum sunt reglementate în art. 197 alin. 2 Cod Procedură Penală.

În absenţa încheierii de consemnare a dezbaterilor, nu se poate stabili dacă şedinţa s-a desfăşurat în condiţii de publicitate, în compunerea prevăzută de lege, în raport de competenţa materială şi funcţională a instanţei, cu participarea procurorului, a inculpatei şi a asistării acesteia de către apărător, obligatorie în condiţiile art. 171 alin. 3 Cod Procedură Penală, situaţie în care devine incident motivul de desfiinţare prevăzut de art. 379 alin. 2 lit. b Cod Procedură Penală.

Prin urmare sentinţa atacată fiind lovită de nulitate absolută şi urmează ca, în raport de normele procesuale enunţate, să se procedeze la desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru rejudecare în primă instanţă, de către Tribunalul Gorj.

Secţia comercială a Curţii de Apel Suceava, Decizia nr. 1575 din 24/06/2005:

Prin sentinţa nr. 1361 din 20 iulie 2004 Tribunalul Suceava – secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea SC “BNN” SRL Câmpulung şi a obligat Municipiul Câmpulung – prin primar, sa treacă la negocierea directă a spaţiului comercial situat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, str. Transilvaniei nr. 20. Cererea reconvenţională formulată de pârât a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul, care a criticat-o pentru nelegalitate, dar instanţa de control judiciar a pus în discuţie nulitatea sentinţei, având în vedere lipsa minutelor privind amânarea pronunţării din 6 iulie 2004 şi respectiv 13 iulie 2004, precum şi lipsa datei din minuta pronunţată pe fondul cauzei.

Astfel, conform menţiunilor aflate la fila 260 dosar fond, pricina a avut ultimul termen de judecată la 29 iunie 2004. Acestea se refereau la faptul că pronunţarea s-a amânat la data de 6 iulie 2004, minuta nefiind în nici un fel datată.

Sentinţa apare pronunţată după două săptămâni în data de 20 iulie 2004 şi nu există nici o dovadă că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.

Potrivit art. 260 al. 1 Cod proc. civilă, dacă instanţa nu se poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amâna pentru un termen pe care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile. Mai mult, disp. art. 261 al. 1 pct. 8 Cod proc. civilă impun ca hotărârea să arate că pronunţarea s-a făcut în şedinţa publică, ori aşa cum s-a arătat nu există nici o dovadă în acest sens.

În consecinţa, s-a apreciat că actele de procedură sunt nule, nulitatea fiind de ordine publică, şi pentru motivul prev. de art. 304 pct. 5 Cod proc. civilă s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare instanţei de fond.

Decizia nr. 523 din 23/11/2001 a Curții de Apel Braşov:

Prin sentinţa penală nr. 367 din 13 decembrie 2000 a Judecătoriei Sf. Gheorghe s-a dispus condamnarea inculpatului H.P.M. la o pedeapsă rezultantă la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. 3 Cod penal şi art. 38 din Decretul nr. 328/1966.

Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de către inculpat şi partea civilă F.M. au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 73 din 5 iunie 2001 a Tribunalului Covasna.

Recursurile declarate de către aceleaşi părţi au fost admise de Curtea de Apel Braşov, care a casat şi, respectiv a desfiinţat hotărârile pronunţate în cauză, dispunând şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sf. Gheorghe, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 310 alin. 1 Cod procedură penală, hotărârea se pronunţă în şedinţă publică.

Hotărârea instanţei de fond nu numai că nu s-a pronunţat în şedinţă publică, ci mai mult decât atât, a fost pronunţată în altă zi decât cea la care s-a dispus amânarea pronunţării după încheierea dezbaterilor.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din 13 septembrie 2000, iar după închiderea acestora instanţa de fond a dispus – în şedinţă publică- amânarea pronunţării la data de 18 decembrie 2000, pentru ca în final hotărârea să se pronunţe în 13 septembrie 2000.

Acest fapt al dispunerii de către instanţă a amânării pronunţării, este dovedit în primul rând cu menţiunile înscrise în caietul grefierului, la fila 33.

Totodată, după data la care au avut loc dezbaterile publice asupra fondului, atât părţile, cât şi procurorul au depus la dosar concluziile scrise, în concretizarea dreptului la apărare, pentru a fi avute în vedere de către instanţă în procesul de deliberare, de analizare a tuturor aspectelor cauzei.

Concluziile scrise ale părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public nefiind luate în considerare de către prima instanţă, dreptul la apărare al părţilor a fost încălcat.

Examinând consemnările din încheierea de şedinţă şi menţiunile din caietul grefierului se constată că în încheierea de consemnare a dezbaterilor orale sunt incluse susţineri ale participanţilor cuprinse în concluziile scrise depuse de atât de procuror, cât şi de părţi după încheierea dezbaterilor în şedinţă publică.

În caietul grefierului nu sunt menţionate susţinerile părţilor, astfel cum sunt menţionate în încheierea de şedinţă, respectiv în partea introductivă a hotărârii fiind copiate susţineri ale părţilor şi procurorului din concluziile scrise depuse ulterior.

În raport de cele menţionate anterior, se constată că prima instanţă a încălcat principiul publicităţii şedinţei de judecată, principiu ce trebuie respectat şi în momentul pronunţării rezultatului deliberării.

Secţia comercială a Curţii de apel Cluj, Decizia nr. 694 din  4/ 7/2000 a arătat că:

Pronunţarea hotărârii la un termen ulterior judecăţii este legală numai dacă este însoţită de încheierea de amânare a pronunţării.

Conform prevederilor art. 260 Cod procedură civilă, atunci când lipseşte încheierea de şedinţă prin care se amână pronunţarea hotărârii, sancţiunea este nulitatea, întrucât o atare lipsă împiedică exercitarea controlului judiciar, de natură să aducă părţilor litigiului vătămări ce nu pot fi înlăturate altfel.

Curtea investită fiind cu judecarea apelului declarat de pârâta-apelantă S.C. Aliana Com S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1898 din 20 decembrie 1999 a Tribunalului Cluj, constată că acesta este fondat, însă pentru considerente de ordine publică, aşa cum se va arăta în continuare.

Tribunalul în şedinţa publică din 13 decembrie 1999 a acordat cuvântul în fond părţilor prezente, cauza rămânând în pronunţare.

Cu toate acestea pronunţarea sentinţei s-a făcut la 20 decembrie 1999 fără ca la termenul precedent să se fi întocmit încheierea de amânare a pronunţării.

În aceste condiţii, lipsind încheierea prevăzută de dispoziţiile art. 260 Cod procedură civilă, sancţiunea nu poate fi decât nulitatea hotărârii întrucât o atare lipsă, implică exercitarea controlului judiciar, de natură să aducă părţilor în litigiu vătămări ce nu pot fi înlăturate altfel.

Aşa fiind, se impune aplicarea dispoziţiilor art. 297 Cod procedură civilă şi prin admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei, cauza va fi trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, care va examina şi aspectele referitoare la competenţa materială, îndeplinirea procedurii de citare şi dovada plăţii, pretenţiilor invocate de societatea pârâtă în apărare.

Secţia civilă a Curţii de apel Iaşi, prin Decizia nr. 1196 din 28/10/1998 a hotărât că prevederea înscrisă în art. 147 din Cod proc. civ. are caracterul unei dispoziţii imperative. Prin urmare, neîntocmirea încheierii de dezbateri este sancţionată cu nulitatea, deoarece în lipsa ei nu se pot cunoaşte concluziile părţilor, iar instanţele de control judiciar nu pot exercita acest control. Ca o lipsă a încheierii poate fi considerată şi nesemnarea ei deoarece, în ipoteza nesemnării, nu există certitudinea că cele consemnate în încheiere corespund realităţii şi că părţile au formulat acele concluzii.

Textul priveşte însă numai încheierile în care se consemnează dezbaterile făcute de părţi în şedinţă, nu şi încheierile prin care se dispune doar amânarea succesivă a pronunţării, deoarece aceste încheieri nu cuprind susţineri ale părţilor şi nici alte măsuri care să le producă vreo vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.

Dacă nu s-a declarat amânarea pronunțării, și totuși există o încheiere separată, aceasta nu reflectă, evident, adevărata desfășurare a ciclului judecătoresc, fiind afectată de nulitate absolută. Cu atât mai mult sancțiunea este atrasă  dacă în conținutul încheierii nu se motivează, nu se justifică în nici un fel încălcarea flagrantă a legii.

QED