LEGILE JUSTIȚIEI
Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării.
Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee.
Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii[1]. (art. 1 . Prin Legea nr. 207/2018 art. 1. alin. (1) al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară[2] s-a modificat în sensul că justiția nu „se realizează” ci „se exercită” prin instanțe, a se citi „ prin judecător”.
Pachetul de acte normative prin care majoritatea parlamentară P. S. D. –P. N. L- U. D. M. R. a modificat legile Justiţiei a fost contestat la Curtea Constituțională, şi de senatorii şi deputaţii formaţiunii politice Alianţa pentru Unirea Românilor. „Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor (PLx 440/2022[3]), Legea privind organizarea judiciară (PLx 441/ 2022) şi Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii (PLx 442/2022) sunt neconstituţionale din cauza manierei abuzive şi dispreţuitoare în care au fost votate, dar şi prin efectele devastatoare pe care le vor produce după intrarea în vigoare[4]. Procedura de adoptare în şedinţa plenului Senatului din 17.10.2022 a fost neconstituţională deoarece nu există nici o prevedere regulamentară care să permită o procedură simplificată de dezbatere şi adoptare. Procedura invocată abuziv, nelegal şi neconstituţional[5] este adoptată de Biroul Permanent în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile din regulamentul Senatului. Potrivit acestui regulament, în situaţii excepţionale şedinţele se pot desfăşura prin mijloace electronice. Nu există nici o procedura care sa permită desfăşurarea şedinţelor in sistem hibrid (şi cu prezenţă fizică şi prin mijloace electronice, in acelaşi timp). Nesancţionarea judecătorilor care nu respectă deciziile Curţii Constituţionale goleste de eficacitate caracterul obligatoriu al al acestora. Apreciem că acesta este cel mai grav atac la fundamentele constituţionale ale Statului Român”, se arată într-un comunicat de presă emis de AUR.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a depus o sesizare de neconstituţionalitate la CCR în legătură cu modificarea legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Potrivit anunţului postat pe site-ul instituţiei, este vorba despre articolele 206, 228, 234 şi 271. Art. 271 este cel care se referă la abaterile disciplinare, iar Renate Weber contestă eliminarea obligativităţii respectării de către judecători a deciziilor Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.[6]
Proiectele prezentate de ministrul Justiției sunt un răspuns la criticile aduse României în raportul UE privind statul de drept, dar și unul în legătură cu promisiunile făcute la preluarea mandatului de către guvernul Orban[7]. Raportul UE critică modificările legilor justiției făcute de guvernarea Dragnea, în special înființarea Secției Speciale pentru Investigarea Magistraților, dar remarcă și faptul că acestea continuă să fie în vigoare. Faptul că guvernul și-a asumat repararea acestor legi a dus la ”detensionarea semnificativă a relațiilor cu sistemul judiciar”, iar argumentul pentru întârzierea punerii promisiunii în practică este ”pandemia de Covid 19 combinată cu viitoarele alegeri”. Raportul vorbește pe larg despre consecințele negative ale modificărilor făcute la legile justiției, sugerând astfel că ele ar trebui implementate cât mai repede.
Ministrul Cătălin Predoiu nu a inițiat până acum repararea legilor justiției modificate de guvernarea P. S. D, iar când a încercat a fost blocat de majoritatea parlamentară. Proiectele prezentate sunt preconizate a fi adoptate de viitorul parlament, dar o parte din ele se lovesc de o serie de decizii ale Curții Constituționale.
Proiectele au fost anunțate de președintele Iohannis, care a spus că ele ”au rolul de a repune pe fundamente corecte mecanismele de funcționare a justiției. O justiție corectă și egalitatea în fața legii sunt pilonii esențiali ai democrației autentice”.
Cătălin Predoiu a detaliat, într-o conferință de presă, cele trei proiectele de lege care vor fi modificate și care vor rămâne în dezbatere publică până pe 31 martie anul viitor.[8]
Proiectul reglementează modul de transfer al cauzelor judiciare la celelalte parchete, situaţia personalului structurii, regimul juridic al diverselor acte procesuale sau procedurale efectuate în procedură.
Măsurile controversate cu impact negativ asupra independenței judiciare continuă să se aplice, precum Secția pentru investigarea infracțiunilor din sistemul judiciar, însărcinată exclusiv cu urmărirea penală a infracțiunilor comise de judecători și procurori.
Recent, avocatul general al Curții Europene de Justiție a concluzionat că înființarea Secției Speciale încalcă legislația UE, o decizie finală urmând să fie luată în noiembrie.
Desființarea Secției Speciale pentru Investigarea Magistraților a figurat printre angajamentele guvernului Orban și în protocolul încheiat cu USR pentru votul de investitură, dar ar fi trebuit făcută prin Ordonanță de Urgență, ceea ce Cătălin Predoiu a refuzat susținând că la referendumul pentru justiție cetățenii au votat ca modificările legilor justiției să nu se mai facă prin ONG-uri.
O decizie a Curții Constituționale spunea că înființarea Secției Speciale nu încalcă legea fundamentală, iar parlamentul a respins proiectul USR de desființare a respectivei secții.
Proiectul lui Cătălin Predoiu urmărește să redea președintelui dreptul de a numi sau respinge nelimitat, dar motivat, propunerile de numire în funcție a procurorilor șefi făcute de ministrul Justiției. Prevederea ar urma să se aplice și în cazul revocării din funcție.
„Preşedintele României poate refuza motivat numirea, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului. Decretul Preşedintelui României de numire în funcţie sau refuzul motivat al acestuia se emit în maximum 60 de zile de la data transmiterii propunerii de către ministrul Justiţiei”, se arată în proiect.
Proiectul mai prevede creşterea duratei mandatului pentru funcţiile de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public de la trei la patru ani, în acord cu recomandarea Comisiei de la Veneţia.
Președintele a pierdut dreptul de numi șefii parchetelor în 2018 în urma unei decizii a CCR, care a susținut, de fapt, modificările făcute de PSD în parlament, prin comisia condusă de Florin Iordache, la Legea nr. 303/2004. În prezent, șeful statului poate respinge o singură dată, motivat, propunerea făcută de ministrul justiției. [9]
În cazul revocării din funcție a șefilor parchetelor, președintele își recâștigă acest drept, dar decretul prezidențial de revocare poate fi atacat în instanță.
„Prevederea expresă a posibilităţii procurorului revocat din funcţia de conducere de rang înalt de a ataca decretul Preşedintelui României de revocare din funcţie la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, fără parcurgerea procedurii prealabile. În cadrul procesului, instanţa va putea verifica legalitatea şi temeinicia propunerii ministrului Justiţiei de revocare din funcţia de conducere”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ, pus în dezbatere de Ministerul Justiţiei.
În momentul de față, președintele nu mai poate refuza deloc cererea de revocare făcută de ministrul justiției. Ea este urmarea unei decizii a CCR în cazul revocării din funcție a fostei șefe a D. N. A.
Articolul 19 TUE, care concretizează valoarea statului de drept afirmată la art. 2 TUE, încredințează instanțelor naționale și Curții sarcina de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum și protecția jurisdicțională a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul menționat [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar), C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, pct. 50, Hotărârea din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia (Independența Curții Supreme), C-619/18, EU:C:2019:531, pct. 47, precum și Hotărârea din 5 noiembrie 2019, Comisia/Polonia (Independența instanțelor de drept comun), C-192/18, EU:C:2019:924, pct. 98].
Existența însăși a unui control jurisdicțional efectiv destinat să asigure respectarea dreptului Uniunii este inerentă unui stat de drept [Hotărârea din 27 februarie 2018, Associao Sindical dos Juizes Portugueses, C-64/16, EU:C:2018:117, pct. 36, precum și Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar), C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, pct. 51].
În acest temei și astfel cum prevede art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, revine statelor membre sarcina să prevadă un sistem de căi de atac și de proceduri care să le asigure justițiabililor respectarea dreptului lor la protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, la care se referă art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, constituie un principiu general al dreptului Uniunii care decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, care a fost consacrat la articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și care în prezent este afirmat la art. 47 din cartă [Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, pct. 109 și 110, precum și jurisprudența citată].
În consecință, orice stat membru trebuie să se asigure că organismele care, în calitate de “instanță” în sensul definit de dreptul Uniunii, fac parte din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerințele unei protecții jurisdicționale efective [Hotărârea din 27 februarie 2018, Associao Sindical dos Juizes Portugueses, C-64/16, EU:C:2018:117, pct. 37, precum și Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar), C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, pct. 52].
În ceea ce privește domeniul de aplicare material al art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, trebuie amintit că această dispoziție vizează “domeniile reglementate de dreptul Uniunii”, independent de situația în care statele membre pun în aplicare acest drept, în sensul art. 51 alin. (1) din cartă [Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, pct. 111, precum și jurisprudența citată].
Reglementări naționale precum cele în discuție în litigiul principal se aplică magistraturii în ansamblul său și, prin urmare, judecătorilor de drept comun, care sunt chemați, în această calitate, să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii. Întrucât aceștia din urmă fac parte, în calitate de “instanțe”, în sensul definit de acest drept, din sistemul român de căi de atac în “domeniile reglementate de dreptul Uniunii”, în sensul art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, ei trebuie să îndeplinească cerințele unei protecții jurisdicționale efective.
Or, trebuie amintit că, pentru a garanta că instanțele care pot fi chemate să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii sunt în măsură să asigure protecția jurisdicțională efectivă impusă de această dispoziție, prezervarea independenței acestora este primordială, astfel cum se confirmă la art. 47 al doilea paragraf din cartă, care menționează accesul la o instanță judecătorească “independentă” printre cerințele legate de dreptul fundamental la o cale de atac efectivă [v în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, pct. 115].
Această cerință de independență a instanțelor, care este inerentă activității de judecată, ține de conținutul esențial al dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și al dreptului fundamental la un proces echitabil, care are o importanță esențială în calitate de garant al protecției ansamblului drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și al prezervării valorilor comune ale statelor membre prevăzute la art. 2 TUE, în special a valorii statului de drept. Conform principiului separării puterilor ce caracterizează funcționarea unui stat de drept, trebuie în special să fie garantată independența instanțelor față de puterile legislativă și executivă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, pct. 116 și 118].
Potrivit unei jurisprudențe constante, garanțiile de independență și de imparțialitate impuse în temeiul dreptului Uniunii postulează existența unor norme care să permită înlăturarea, în percepția justițiabililor, a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea instanței în cauză în privința unor elemente exterioare și la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă [v în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2006, Wilson, C-506/04, EU:C:2006:587, pct. 53 și jurisprudența citată, Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, pct. 117, precum și Hotărârea din 20 aprilie 2021, Repubblika, C-896/19, EU:C:2021:311, pct. 53].
În acest sens, trebuie ca judecătorii să se afle la adăpost de intervenții sau de presiuni exterioare care le pot pune în pericol independența. Normele aplicabile statutului judecătorilor și exercitării funcției lor de judecător trebuie în special să permită excluderea nu numai a oricărei influențe directe, sub formă de instrucțiuni, ci și a formelor de influență indirectă susceptibile să orienteze deciziile judecătorilor în discuție și să înlăture astfel o lipsă a aparenței de independență sau de imparțialitate a acestora care să poată aduce atingere încrederii pe care justiția trebuie să o inspire justițiabililor într-o societate democratică și într-un stat de drept [v în acest sens Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, pct. 119 și 139].
Referitor mai precis la normele care guvernează regimul disciplinar, cerința de independență impune, conform unei jurisprudențe constante, ca acest regim să prezinte garanțiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim ca sistem de control politic al conținutului deciziilor judiciare. În această privință, adoptarea unor norme care definesc printre altele atât comportamentele ce constituie încălcări disciplinare, cât și sancțiunile aplicabile în mod concret, care prevăd intervenția unei instanțe independente în conformitate cu o procedură care garantează pe deplin drepturile consacrate la articolele 47 și 48 din cartă, în special dreptul la apărare, și care consacră posibilitatea de a contesta în justiție deciziile organelor disciplinare constituie un ansamblu de garanții esențiale pentru prezervarea independenței puterii judecătorești [Hotărârea din 25 iulie 2018, Minister for Justice and Equality (Deficiențele sistemului judiciar), C-216/18 PPU, EU:C:2018:586, pct. 67, Hotărârea din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia (Independența Curții Supreme), C-619/18, EU:C:2019:531, pct. 77, precum și Hotărârea din 5 noiembrie 2019, Comisia/Polonia (Independența instanțelor de drept comun), C-192/18, EU:C:2019:924, pct. 114].
În plus, după cum a arătat în esență domnul avocat general la pct. 268 din Concluziile prezentate în cauzele C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19 și C-355/19, întrucât perspectiva inițierii unei cercetări disciplinare este în sine susceptibilă să exercite o presiune asupra celor care au sarcina de a judeca, este esențial ca organul competent să efectueze cercetările și să exercite acțiunea disciplinară să acționeze în cadrul exercitării misiunilor sale în mod obiectiv și imparțial și în acest scop să fie la adăpost de orice influență exterioară.
Prin urmare, dat fiind că persoanele care ocupă funcțiile de conducere în cadrul unui astfel de organ pot exercita o influență determinantă asupra activității acestuia, normele care guvernează procedura de numire în aceste funcții trebuie să fie concepute, astfel încât să nu poată da naștere niciunei îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor și a funcțiilor organului menționat ca instrument de presiune asupra activității judiciare sau de control politic al acestei activități.
Revine în cele din urmă instanței de trimitere sarcina de a se pronunța cu privire la acest aspect după ce va fi efectuat aprecierile necesare în acest scop. Astfel, trebuie să se amintească faptul că art. 267 TFUE nu abilitează Curtea să aplice normele dreptului Uniunii la o speță determinată, ci numai să se pronunțe cu privire la interpretarea tratatelor și a actelor adoptate de instituțiile Uniunii. Cu toate acestea, conform unei jurisprudențe constante, în cadrul cooperării judiciare create prin art. 267 TFUE, Curtea, plecând de la elementele dosarului, poate furniza instanței naționale elementele de interpretare a dreptului Uniunii care ar putea să îi fie utile în aprecierea efectelor uneia sau ale alteia dintre dispozițiile acestuia [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei Disciplinare a Curții Supreme), C-585/18, C-624/18 și C-625/18, EU:C:2019:982, pct. 132, precum și Hotărârea din 2 martie 2021, A. B. și alții (Numirea judecătorilor la Curtea Supremă – Căi de atac), C-824/18, EU:C:2021:153, pct. 96].
În acest sens trebuie arătat că simplul fapt că membrii cu funcții de conducere ai organului care are misiunea de a efectua cercetări disciplinare și de a exercita acțiunea disciplinară în privința judecătorilor și a procurorilor sunt numiți de guvernul unui stat membru nu este de natură să dea naștere unor îndoieli, precum cele menționate la pct. 200 din prezenta hotărâre.
Situația este aceeași în ceea ce privește dispozițiile naționale care prevăd că interimatul unei funcții de conducere din cadrul unui astfel de organ este asigurat, în situația vacantării acestei funcții ca urmare a expirării mandatului în cauză, de conducătorul al cărui mandat a expirat, până la data ocupării acestei funcții în condițiile legii.(Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 15 din 14 martie 2022, Dosar nr. 2990/1/2021, M.Of. nr. 499 din 20 mai 2022)
Proiectul are în vedere schimbări și în ce privește procedura de numire a președintelui Înaltei Curți și a șefilor altor instate. Președintele va putea refuza numirea făcută de C.S.M. .[10]
Chiar dacă actualul context politic înseamnă mai puțină confruntare, instituțiile-cheie se confruntă cu un mediu provocator, cu consecințe pentru implementarea cadrului legal și a capacității instituționale.
În fapt, este vorba tot de revenirea la procedura anterioară modificărilor operate de PSD și a unei decizii a CCR. În momentul de față numirea este făcută de secția de judecători a C.S.M. , iar semnătura președintelui pe decretul de numire este formală, el neavând dreptul să refuze respectiva propunere.
O altă modificare preconizată de Cătălin Predoiu este ca numirea să fie făcută de plenul C.S.M ,și nu doar de Secția de judecători.
Noutatea adusă pe proiectul Ministerului Justiției este că, spre deosebire de proiectul care fusese pus în dezbatere publică în luna februarie, se renunță la ”garanțiile” oferite magistraților împotriva abuzurilor procurorilor, în sensul în care nu mai este necesară autorizarea prealabilă a procurorului general pentru începerea urmăririi penale a unui judecător sau procuror.
Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, “procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic”.
Dintre aceste trei principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparţialităţii, aplicabil şi judecătorilor prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de aceştia, decurge din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecătorească şi din rolul Ministerului Public, stabilit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie, de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii, şi nu exclusiv interesele anumitor persoane sau categorii de persoane – statul, autorităţile publice, persoanele fizice, alte persoane.
Principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia ca în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege să urmeze în mod obligatoriu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor. Astfel, acţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia.
Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic.
Prin aplicarea principiului controlului ierarhic, se asigură îndeplinirea de către toţi procurorii din sistemul Ministerului Public a funcţiei lor de reprezentare a intereselor întregii societăţi, altfel spus, exercitarea atribuţiilor de autoritate publică de către acesta, fără discriminare şi fără părtinire. În virtutea acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal, în care măsurile de aplicare a legii adoptate de procurorul ierarhic superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, ceea ce conferă substanţialitate principiului exercitării ierarhice a controlului în cadrul acestei autorităţi publice.
Prevederea cuprinsă în art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prin care se instituie controlul judecătoresc asupra măsurii de infirmare a soluţiei adoptate de procuror, la cererea procurorului care a adoptat soluţia infirmată, contravine în mod evident principiului controlului ierarhic consacrat prin art. 132 alin. (1) din Constituţie. Contravenind textului constituţional menţionat, dispoziţia analizată nu se justifică prin nici o altă normă din Legea fundamentală sau din actele normative internaţionale privind apărarea drepturilor omului, la care România este parte.
Prin instituirea controlului judiciar prevăzut de textul de lege citat se desfiinţează, în fapt, controlul ierarhic prevăzut de Constituţie şi se transferă atribuţia de control în sarcina instanţelor judecătoreşti, în afara competenţei fireşti a acestora – prevăzută în art. 6 alin. (1) C. E. D. H. şi în legile interne – de a soluţiona cererile persoanelor fizice în cazurile de încălcare a drepturilor subiective şi a intereselor legitime ale acestora.
În acest sens, Curtea Constituţională constată că, atacând în justiţie măsura de infirmare de către procurorul ierarhic superior a soluţiei adoptate într-o cauză, procurorul autor al soluţiei infirmate nu îşi apără un drept subiectiv propriu, pentru că el nu este parte în cauza pe care o soluţionează, ci autoritate competentă să instrumenteze şi să soluţioneze cauza.
Menţinerea controlului ierarhic în limitele care rezultă din textul Constituţiei, adică în cadrul ierarhiei Ministerului Public, nu ştirbeşte cu nimic drepturile subiective ale părţilor din cauza instrumentată de autorul soluţiei infirmate de procurorul ierarhic superior, în condiţiile în care legea le permite persoanelor interesate să atace direct în justiţie orice act şi orice măsură adoptate de procuror.[11]
Această prevedere a fost criticată la vremea respectivă de mai multe asociații de magistrați care au susținut că ea a existat până în 2004 și că un ministru numit politic nu ar trebui să primească noi competențe în ce privește urmărirea penală a magistraților.
În prezent, legea prevede că C.S.M-ul este cel are încuviințează reținerea, percheziția și arestarea unui magistrat.
De asemenea, se limitează posibilitatea infirmării soluţiei procurorului de către procurorul ierarhic superior la motivele de nelegalitate
Proiectul vrea să elimine o prevedere care a fost criticată în mai multe rapoate MCV și de către Comisia de la Veneția și care este menționată și în rapotul UE prezentat miercuri: pensionarea magistraților la 20 de ani de vechime.
„Eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraţilor, măsură care, alături de măsura menţinerii duratei cursurilor de formare la Institutul Naţional al Magistraturii de doi ani şi a duratei stagiului de un an, este de natură să înlăture riscurile de ieşire din sistem a magistraţilor cu experienţă şi de creare a unor blocaje grave în sistem determinate de lipsa resurselor umane pentru o perioadă destul de mare de timp”, se spune în expunerea de motive a proiectului Ministerului Justiției. Astfel, se va reveni la forma anterioară modificărilor făcute de PSD, care funcționează și în prezent: pensionarea la 25 de ani vechime în profesie.
Potrivit evidenței C.S.M. , la 25 septembrie 2019, dintre cei 1.282 de judecători pensionabili cu o vechime între 20 și 25 de ani, 58 sunt la Înalta Curte de Casație și Justiție, 348 sunt la curțile de apel, 519 la tribunale și 357 la judecătorii. Lor li se adaugă 454 de judecători pensionabili cu vechime de peste 25 de ani, astfel: 48 de la Î.C.C.J., 136 – curțile de apel, 188 de la tribunale și 82 – judecătorii.
Potrivit Ministerului Public, în total, 740 de procurori au peste 20 de ani vechime în funcție și se pot pensiona la termen sau anticipat. Dintre aceștia, 653 de procurori au o vechime de peste 20 de ani și 87 au peste 25 de ani vechime în magistratură.
Reducerea vechimii necesare pentru angajarea procurorilor la parchetele specializate precum D.N.A. și DIICOT: acum, vechimea necesară este de 10 ani. Înainte de modificările făcute de P. S. D. -ALDE, vârsta necesară era de 6 ani.
Sistemul de alegere a membrilor C.S.M. se schimbă prin instituirea unui nou tip de scrutin la care participă toţi judecătorii, respectiv toţi procurorii la nivel naţional. „Astfel, un judecător are dreptul de a alege pe toţi cei 9 judecători membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu 2 sau 3 candidaţi, în raport de gradul instanţei la care îşi desfăşoară activitatea. Aceleaşi considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte alegerea membrilor procurori ai Consiliului Superior al Magistraturii. Soluţia este de natură să cointereseze toţi judecătorii/ procurorii în buna funcţionare a sistemului judiciar, în ansamblu, iar nu doar pe diferite niveluri de jurisdicţie”, se precizează în expunerea de motive.
Membrii C.S.M. care au calitatea de magistrați îşi vor desfăşura activitatea la instanţe şi parchete, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui C.S.M. , care au activitate permanentă. „Conform proiectului de lege propus, pentru următorul mandat al Consiliului Superior al Magistraturii, care urmează celui în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi, activitatea plenului şi a secţiilor acestuia se va desfăşura în două sesiuni ordinare şi sesiuni extraordinare, la nevoie. Sesiunile ordinare se organizează în lunile aprilie – iunie, respectiv septembrie – noiembrie”.[12]
România trebuie să aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția înainte de a adopta cele trei proiecte de lege în domeniul justiției, a transmis Didier Reynders, comisarul european pentru justiție. „Am reamintit că Comisia Europeană este în contact cu autoritățile române pentru a discuta reformele și că recomand să aștepte avizul Comisiei de la Veneția asupra proiectelor de legi ale justiției înainte de a le adopta, pentru a se asigura că sunt în conformitate cu standardele europene”, a declarat Didier Reynders. Avertismentul comisarului european pentru justiție a venit după ce a discutat despre reformele din justiție și statul de drept din România cu europarlamentarul Vlad Gheorghe și deputații Stelian Ion și Silviu Dehelean de la USR.[13]
Concluziile analizei reflectă că modificările propuse de Ministerul Justiției au doi mari câștigători.
Primul este Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii , care primește o sumedenie de noi atribuții și duce în irelevanță Institutul Național al Magistraturii , instituție care acum organizează toate concursurile din sistemul judiciar.
Al doilea mare câștigător al propunerilor legislative este președintele Instanței Supreme. Prin noua lege, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție gestionează bugetul de salarii al tuturor judecătorilor din România și are un cuvânt greu de spus în alegerea oamenilor de la instanța supremă. Secția pentru judecători a C.S.M. este controlată de grupul considerat fidel Liei Savonea, fosta șefă a Curții de Apel București. Mai multe voci din interiorul sistemului ne-au declarat că aceasta ar dori să devină președinte al Instanței Supreme în viitorul apropiat.[14]
Concursul pentru judecători la Î.C.C.J. presupunea, în varianta agreată cu Comisia Europeană „o probă scrisă, cu caracter teoretic şi practic”, frază care a dispărut din varianta ultimă a proiectului de lege. La fel, formatorul de la I.N.M care ar fi trebuit să facă parte din comisia de concurs dispare din ultima propunere legislativă.
În cazul numirilor procurorilor șefi ai Parchetului General, D.N.A. și DIICOT, „aceștia sunt numiți de președintele României dintre cei care au 15 ani vechime”, în condițiile în care vechimea agreată cu partenerii europeni era de 12 ani.
Din comisia de interviu pentru desemnarea procurorilor șefi făcea parte, inițial, ministrul Justiției, vicepreședintele C.S.M., doi reprezentanți ai MJ, un procuror desemnat de Secţia pentru procurori a C.S.M. În noua formă a legii, dispare vicepreședintele Consiliului și sunt trecuți doi procurori desemnați de Secția pentru procurori.
La fel, în varianta ultimă a legii, numirea în funcții de președinți de instanțe și de parchete se face prin concurs organizat de C.S.M. . În prima variantă, cea agreată cu partenerii europeni, legea spunea că concursul era „organizat prin I.N.M.”.
O altă modificare privește situația magistraților trimiși în judecată. În noua propunere s-a introdus un articol potrivit căruia „suspendarea din funcţie încetează şi în situaţia în care achitarea sau încetarea procesului penal se pronunţă în primă instanţă”, articol care nu se regăsea în forma agreată cu C.E.
“În ceea ce priveşte libertatea de exprimare, în raport cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (6) din Constituţie şi limitările impuse de art. 10 alin. (2) CEDH în lumina jurisprudenţei CEDO (Morissens contra Belgia, Wille contra Liechtenstein, Ozpinar împotriva Turciei, Baka contra Ungariei) autorităţile naţionale trebuie să asigure un just echilibru între nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare (inclusiv al magistraţilor), pe de o parte, şi nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătoreşti şi drepturile altor persoane, pe de altă parte. Magistraţii trebuie să-şi exprime opiniile într-o manieră prudentă, măsurat, deoarece obligaţia de imparţialitate de care sunt ţinuţi trebuie să satisfacă exigenţele serviciului public căruia îi asigură funcţionalitatea. Aşadar, dreptul magistratului la liberă exprimare are o limită, şi anume dreptul cetăţeanului la o justiţie independentă, echidistantă faţă de politic, echilibrată şi verticală. […] dreptul la liberă exprimare […] trebuie exercitat în limitele obligaţiei de rezervă impuse magistraţilor tocmai în considerarea statutului lor. În caz contrar, s-ar încălca echilibrul just între dreptul fundamental al individului la respectarea libertăţii de exprimare, pe de o parte, şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 10 paragraful 2 din Convenţie. Obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere în ceea ce priveşte prezentarea opiniilor de către magistrat. Cu toate acestea, această obligaţie devine subsidiară doar atunci când democraţia este în pericol.” (Decizia Completului de 5 judecători nr. 62 din 18 mai 2020, pct. 15)
În lumina acestor considerente, este de subliniat că obligaţia de rezervă şi moderaţie incumbă magistraţilor inclusiv în situaţiile care vizează legislaţia în domeniul justiţiei, prin exercitarea dreptului la liberă exprimare în limitele impuse de aşteptările specifice funcţiei judiciare.
Sub acest aspect prezintă relevanţă şi considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului de la pct. 114 din Hotărârea din 8 decembrie 2020 pronunţată în cauza Panioglu împotriva României, în care s-a reţinut că persoanele care ocupă funcţii publice în sistemul judiciar sunt supuse restrângerii exerciţiului dreptului la liberă exprimare în toate situaţiile în care este pusă în discuţie autoritatea şi imparţialitatea sistemului, fiind obligate să manifeste discreţie maximă, inclusiv în utilizarea mass-media chiar şi în ipoteza în care sunt provocate, obligaţie ataşată standardelor înalte specifice sistemului judiciar, pentru care este important să se bucure de încrederea publicului în scopul îndeplinirii cu succes a atribuţiilor ce îi revin.
Alt articol introdus fără a fi prezentat Comisiei este următorul: „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă şi executivă”.
Articolul 2 aln. (4) din Legea nr. 303/2004 [15] dispune ca orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor. Art. 9 din Legea nr. 303/2004 dispune că Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice. Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă şi executivă.
Articolul 9, alin. (2) fusese completat ptin Legea 242/2018 . La art. 2, alin. (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii trebuie să fie imparţiali, având libertate deplină în soluţionarea cauzelor deduse judecăţii, în conformitate cu legea şi în mod imparţial, cu respectarea egalităţii de arme şi a drepturilor procesuale ale părţilor. Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii, directe sau indirecte, din partea oricărei autorităţi, fie chiar autorităţi judiciare. Hotărârile pronunţate în căile de atac nu intră sub imperiul acestor restricţii. Scopul independenţei judecătorilor constă inclusiv în a garanta fiecărei persoane dreptul fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea legii.” La art. 9, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: “(3) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă şi executivă.”
Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole, studii de specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepţia celor cu caracter politic (art. 11 alin. 1 din Legea nr. 303/2004).
Cu toată declarația parlamentară, viața a demonstrat intervenția puternică a factorului politic[16].
Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: Articolul 63 se modifică şi va avea următorul cuprins: “Art. 63 – Nu pot declara grevă: procurorii, judecătorii, personalul Ministerului Apărării şi al instituţiilor şi structurilor din subordinea sau coordonarea acestuia, personalul angajat de forţele armate străine staţionate pe teritoriul României, personalul militar şi funcţionarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi din instituţiile şi structurile din subordinea sau coordonarea acestuia, personalul militar al Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi alte categorii de personal cărora, prin legi organice, li se interzice exercitarea acestui drept.”[17]
O altă prevedere arată că magistrații pot fi puși sub control judiciar în cadrul unui proces, doar cu permisiunea secției de judecători sau de procurori dacă se impune obligația de a nu exercita funcția de magistrat. Această precizare nu se regăsea în forma agreată cu partenerii europeni.
Altă modificare inedită este că membrii aleși ai C.S.M., după terminarea mandatului, pot intra în avocatură sau funcționa ca notari publici fără examen.
În cazul legii privind organizarea judiciară, din forma trimisă Comisiei Europene au dispărut mai multe articole care stabileau desemnarea judecătorilor prin tragere la sorți în cazul completurilor care judecă recursul în interesul legii.
Fraza „schimbarea membrilor completurilor de judecată se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condițiile legii”, convenită cu C.E,. a fost înlocuită cu „schimbarea membrilor completurilor de judecată se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.
În legea inițială se prevedea ca Adunările generale ale judecătorilor „iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de lege”. În varianta finală, acest articol a fost eliminat.
Forma trimisă la Bruxelles prevedea că „sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern la fiecare 2 ani”. În varianta finală, a fost introduse trei noi cuvinte, „sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată se auditează extern, sub aspect tehnic, la fiecare 2 ani”, modificare care schimbă total sensul articolului.
În prima variantă a legii, se spunea că „măsurile şi soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice”.
În varianta finală transmisă la C.S.M. s-a adăugat o propoziție. „Măsurile şi soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior ori de către procurorul general al Parchetului General, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice”. Asta înseamnă că procurorul general, numit politic de ministrul Justiției, poate închide orice dosar care nu este făcut de D.N.A. sau de DIICOT.
Un alt articol eliminat din proiectul de lege agreat cu Comisia Europeană fără nicio explicație este următorul: „Direcția Națională Anticorupție este independentă în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia”.
În cazul numirii și revocării procurorilor de la D.N.A., legea lui Predoiu a înlocuit avizul procurorului general cu avizul Secției pentru procurori a C.S.M.
O altă prevedere cu efecte majore asupra luptei anticorupție și împotriva marii criminalități privește eliminarea polițiștilor judiciari din dosare. Noul proiect de lege desființează pur și simplu poliția judiciară care lucrează pe lângă parchete. Astfel, articolul care reglementează activitatea acestei structuri este eliminat în totalitate de noile legi ale Justiției.
O altă modificare majoră nediscutată cu Comisia Europeană este aceea că fondul de salarii al curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor este gestionat de președintele Î. C. CJ.
„Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanţe, precum şi cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și este gestionat de aceasta, președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti cu privire la aceste categorii de cheltuieli”.
Ministerul Justiției rămâne cu cheltuielile administrative pentru sediile instanțelor.
În cazul legii privind Consiliul Superior al Magistraturii, în proiectul final, alegerea membrilor este stabilită de numărul cel mai mare de voturi, nu de majoritate, turul doi fiind eliminat.
Alt articol prevede că lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri. A fost adăugată, suplimentar, o frază – „Dacă nu se realizează acest cvorum, la următoarea convocare, lucrările Plenului se desfășoară în prezența majorității membrilor acestuia”.
A fost eliminat și articolul care făcea publice ședințele C. S. M. Astfel, a dispărut din lege prevederea potrivit căreia „şedinţele publice de plen şi de secţii se transmit în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Consiliului, se înregistrează şi se publică pe pagina de internet a Consiliului, cu excepţia deliberărilor şi a audierilor în materie disciplinară”, articol agreat cu Comisia Europeană.
Mai mult, potrivit recentelor modificări, Secția pentru judecători a C.S.M. adoptă regulamentele interioare ale instanțelor, iar procurorii din C.S.M. regulamentele interioare ale parchetelor.
„Cererea de recuzare a membrilor secțiilor în materie disciplinară este inadmisibilă”, este o altă precizare a noii legi, iar secretarul general al C.S.M. va fi obligatoriu judecător de meserie.
În forma agreată mai era un articol potrivit căruia „dispoziţiile prezentei legi privind procedura de numire pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii nu se aplică preşedintelui şi vicepreşedintelui în funcţie la data intrării în vigoare a acesteia, care îşi continuă mandatele până la data expirării acestora”. În forma trimisă la C.S.M. acest articol a fost eliminat.
O altă prevedere controversată, dacă va fi adoptată, va menține actuala structură de putere din Înalta Curte și din marile Parchete cel puțin un an după terminarea mandatelor. În noua lege, șefii D.N.A. , DIICOT, P. G . și Î. C. C. J. au mandatele stabilite la 4 ani. Deși principiul neretroactivității este unul esențial în justiției, M. J. spune în propunerile de reformă ale sistemului judiciar că „Dispoziţiile prezentei legi privind durata mandatelor funcţiilor de conducere se aplică mandatelor în curs la data intrării în vigoare a acesteia, care se prelungesc de drept cu 1 an”.
Aceasta înseamnă că actuala șefă a Î. C. C. J. , ar putea rămâne în funcție până în 2026, nu până în 2025, iar procuroarea generală și șeful D.N.A. ar putea rămâne în funcție până în 2024, nu până în 2023. Tot în 2024 expiră și mandatul actualului președinte al României, Klaus Iohannis.
Potrivit unei adrese a C.S.M. către conducerile Curților de apel din țară trimisă vineri, 22 iulie, după terminarea programului, Consiliul a distribuit proiectele legilor Justiției pentru consultare. C.S.M. cere ca până pe 8 august să se întrunească Adunările generale ale judecătorilor și să dezbată propunerile lui Cătălin Predoiu, în condițiile în care sistemul judiciar este în vacanță judecătorească și aproape trei sferturi dintre magistrați sunt în concediu.
Asociația Forumul Judecătorilor din România (FRJ), Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) și Asociația Inițiativa pentru Justiție susțin că marea reformă din sistemul judiciar este o dezamăgire, toate modificările nocive făcute de fostul ministru Tudorel Toader în perioada 2018 fiind păstrate, deși în raportul MCV din același an s-a recomandat suspendarea aplicării acestora.
Concluzia celor trei asociații este că „legile Justiţiei publicate la 21 iulie 2022 mențin aceleași dispoziții retrograde și blochează orice fel de reformă” și că „partenerii europeni au fost înșelați fără niciun fel de reținere într-un joc insidios și interminabil de ministrul Justiției”.
Într-un comunicat, ca reacție la criticile aduse acestor proiecte de lege, ministrul Justiției susține că proiectele s-au întins pe perioada vacanței judecătorești deoarece „Ministerul a prelungit calendarul de dezbateri publice pentru a analiza amendamentele primite în cursul lunii mai din partea sistemului judiciar și a societății civile (…) iar momentul inițierii procedurii de avizare la C.S.M. a fost consecința logică și directă a prelungirii dezbaterilor publice, tocmai în urma semnalelor primite din sistemul judiciar”.
În legătură cu conținutul proiectelor, Predoiu arată că „ministerul Justiției este conștient de faptul că este obiectiv imposibil de întrunit un consens asupra proiectelor în urma unor consultări care au inclus pe parcurs luarea în considerare a unor opinii și amendamente primite sau extrase din pozițiile exprimate de-a lungul vremii de către numeroase instituții”. În plus, vor mai interveni modificări ale acestor proiecte atât din partea Guvernului cât și din partea Parlamentului. „Ministerul Justiției este conștient de faptul că forma și conținutul proiectelor pot și probabil vor mai suferi modificări în cadrul procedurii de avizare de către C.S.M. , aprobării de către Guvern și adoptării lor ca legi de către Parlament”, se mai arată în poziția Ministerului. Până în 2023, România trebuie să adopte noile legi ale justiției asumate prin PNRR.
Ce prevede la capitolul „Bună guvernanță”: Consolidarea capacității D.N.A. în lupta împotriva corupției prin asigurarea resurselor umane necesare, precum și sprijin logistic și recuperarea bunurilor și a prejudiciilor generate de infracțiuni, inclusiv prin extinderea mandatului instituțional al ANABI;Noile legi ale justiției (legile privind statutul magistraților, privind organizarea judiciară și privind Consiliul Superior al Magistraturii) vor reprezenta elementul cheie al reformei. Acestea au în vedere consolidarea independenței magistraților, eficientizarea funcționării instituțiilor din sistemul judiciar, asigurarea unei formări profesionale inițiale și continue în acord cu nevoile sistemului judiciar, eficientizarea inspecției judiciare în acord cu recomandările din rapoartele MCV, GRECO, avizele Comisiei de la Veneția și din Mecanismul ”Stat de Drept”, la care se adaugă jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.[18]
CCR nu are să ceară nimănui nici o părere obligatorie. Nici un judecător nu are de ce să se supună nimănui când da o soluție. Orice opinie ar adopta un judecător, există întotdeauna o cale de control al soluției, de verificare sau reformare, prin remediul unei căi de atac. Este vorba de o procedură în curs, ea nu poate atrage o sancțiune sub forma disciplinară.
În înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăţilor fundamentale, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, aplicarea legii şi garantarea supremaţiei acesteia.
Dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi coduri, au prioritate reglementările internaţionale. Normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părţilor.
Limita puterii instanței este dată de speța cu care este investit. Este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii.
Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi
Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă.
În legătură cu efectele deciziilor de admitere ale Instanţei de contencios constituţional, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, “Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”, iar, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, alin. (1) al aceluiaşi articol prevede că acestea “îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”. Aceste prevederi constituţionale, reluate, la nivel legal, prin art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, consacră efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv aplicarea pentru viitor şi caracterul general obligatoriu al acestora.[19]
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.[20] Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.[21]
Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.[22]
În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.[23]
Președintele spune că „este o zi neagră” și că „statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”.[24]
Deși mulți francezi își priveau politicienii cu sentimente care variau între suspiciune și dispreț, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, instituțiile, ritualurile și simbolurile Republicii au dobândit un grad considerabil de acceptare[25].
Românii nu sunt dispuși să își „înfrunte” prezentul. Deși acestea sunt toate atribuțiile constituționale ale Președintelui , vedem puține atitudini parlamentare față de politica externă a statului, cu puține excepții și acelea extraparlamentere,de genul excepționalele luări de poziție gen prof. Andrei Marga[26] sau ssenator Vasile Dîncu[27].
Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.[28] Consolidarea independenței magistraților ține și de puterea morală a oamenilor.
Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.[29] Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică. Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare[30], dar pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii, ( prin lege organică).
Și în regimul anterior, exista ideea că membrii instanțelor extraordinare nu pot face parte din răndul judecătorilor. Constituția socialistă nu reglementa (deci nici nu interzicea) funcționarea unor instanțelor extraordinare în situații extraordinare[31]
Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei[32], iar
Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei[33]. Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit art. 146 lit. b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.
Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea îşi încetează efectele juridice la 45 de zile. Dacă Parlamentul nu se manifestă, nu acționează, prevedeile neconstituționale se cheamă că nu mai există (obligatoriu!).
Nivelul justiției române este dat de calitatea morală a juriștilor, și nu de formalismul legii!
Multe anterioare remarci nu sunt de nivel constituțional. În urma sesizării din 26 octombrie, Curtea are a se pronunța asupra „manierei abuzive şi dispreţuitoare” în care au fost votate, dar şi asupra „efectelor devastatoare” pe care le vor produce prin procedură simplificată de dezbatere şi adoptare!
10/29/2022
[1] Opinia că Ministerul Public face parte din puterea judecătorească este cu totul izolată, punctul de vedere în sensul apartenenţei procurorilor la puterea executivă fiind cvasiunanim. Reflex al doctrinei tradiţionale, acest punct de vedere îşi are deopotrivă suport normativ în textul nu lipsit de ambiguitate al art.132 alin. (1) din Constituţie, v dezvoltări la Nicolae Cochinescu, Totul despre Ministerul Public, Editura Lumina Lex, 2000, pag. 63 – 81 20. V și Ioan Vida, în “Constituţia României, comentată şi adnotată”, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992, p. 288; Ioan Muraru, în Constituţia României Revizuită, Editura All Beck, 2004, p. 277;
[2] Republicată, M. Of. nr. 827 din data de 13 septembrie 2005
[3] PLx 440/01. 09. 2022. Respectiv PLx 441/01. 09. 2022. PLx 442/01. 09. 2022
[4] sesizare de neconstitutionalitate 26.10.2022
[5] Într-o manieră „dispreţuitoare”, deci total neconstituțională !!
[6] https://www.bursa.ro/legile-justitiei-contestate-la-ccr-
[7]Prin Programul de Guvernare 2021-2024,România s-a angajat să asigure armonizarea legislației cu mecanismele europene ( MCV, GRECO, Raportul CE,Comisia de la Veneția)
[8] https://romania.europalibera.org/ -aduse-de-proiectele-legilor-justiției
[9] Art. 31 din Legea nr. 303/2004 dispune că (1)Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. (2)Propunerile de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate. (3)Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor prevăzuţi la alin. (1). Art. 31, alin. (3) a fost modificat prin Legea nr. 242/2018 . Textul anterior prevedea că „(3)Preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor prevăzuţi la alin. (1). Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.” (4)În situaţia în care Consiliul Superior al Magistraturii susţine propunerea iniţială, are obligaţia să motiveze opţiunea şi să o comunice de îndată Preşedintelui României. Alin. (4) a fost abrogat prin Legea nr. 242/2018. (5) În perioada dintre data validării examenului de capacitate şi data intrării în vigoare a actului de numire de către Preşedintele României, judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate primesc salariul corespunzător funcţiei imediat superioare celei de judecător sau procuror stagiar. Etc. Legea nr. 242 din 12 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a fost publicată în m. Of. nr. 868 din 15 octombrie 2018.
[10] Relațiile dintre președinții instanțelor și alte organisme ale statului trebuie să se bazeze pe principiul fundamental al separației și echilibrului puterilor în stat. În unele țări, puterea executivă exercită, prin intermediul Ministerului de Justiție, o influență considerabilă asupra gestiunii instanțelor prin Administraţia instanțelor și prin Inspecția Judiciară. CCJE consideră că prezența unor funcționari ai puterii executivului în cadrul organismelor de conducere a instanțelor trebuie evitată. O astfel de prezență poate duce la ingerințe în exercitarea funcției judiciare, periclitând astfel independența justiției.4 Oricum, în asemenea cazuri, președinții instanțelor joacă un rol important în prevenirea posibilelor ingerințe ale executivului în activitățile instanțelor de judecată. AVIZUL NR. 19 (2016) ROLUL PREȘEDINȚILOR DE INSTANȚE, CCJE(2016)2 Strasbourg, 10 noiembrie 2016 CONSILIUL CONSULTATIV AL JUDECĂTORILOR EUROPENI (CCJE). V Expunerea de motive la Plx 440/2020, http://www.cdep.ro/pls/proiecte
[11] Curtea Constituțională , dec. nr. 345/2006, M. Of. 415 din 15 mai 2006, citată și în Expunerea de motive, http://www.cdep.ro
[12] https://romania.europalibera.org
[13] https://romania.europalibera.org/a/comisar-european-justitie-comisia-de-la-venetia
[14] https://romania.europalibera.org/a/legile-justitiei-modificari-majore-controverse
[15] LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor – Republic *) Republicată în temeiul art. XII al titlului XVII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 303/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 şi a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 11 aprilie 2005.
[16] Virgil Burlă, Cu sau fără carnet de partid. Cum sunt răsplătiți cu funcții magistrații care cochetează cu politica, Depunerea candidaturii pentru Curtea Constituțională de către procurorul Bogdan Licu, sprijinit de PSD, ridică o mai veche înclinație a magistraților care au afinități politice, chiar dacă nu sunt neapărat membri ai unui partid, https://romania.europalibera.org/a/magistrati-, 29 aprilie, 2022. Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 4: (1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu judecătorii și procurorii nu trebuie să fie influențați de doctrine politice.(2) Judecătorii și procurorii nu pot milita pentru aderarea altor persoane la o formațiune politică, nu pot participa la colectarea fondurilor pentru formațiunile politice și nu pot permite folosirea prestigiului sau a imaginii lor în astfel de scopuri.(3) Judecătorii și procurorii nu pot să acorde nici un fel de sprijin unui candidat la o funcție publică cu caracter politic. Magistratul trebuie să acorde atenție sporită situațiilor de tipul următor:
întâlniri regulate (socializare) cu politicieni; legături de prietenie / relații apropiate cu politicieni;
participarea la diverse evenimente (lansări de cărți din domeniul juridic / nunți / botezuri / petreceri) organizate de politicieni sau la care sunt prezenţi politicieni;– în cazul deținerii unor funcții administrative de orice natură (detaşare la Ministerul Justiţiei, la alte ministere ori instituţii altele decât sistemul judiciar), magistratul trebuie să fie întotdeauna conștient că independenţa sa poate fi afectată.
Exprimarea unor convingeri politice sau religioase de către magistrați poate afecta imaginea sistemului judiciar ca fiind independent și imparțial. Această limitare are în vedere și participarea la demonstrații publice care, prin asocierea judecătorului sau procurorului cu anumite vederi sau obiective politice, poate crea ulterior o percepție a acestuia ca având o atitudine părtinitoare, diminuând astfel autoritatea sa ca magistrat. Având în vedere că justiția este a treia putere în stat (pe lângă puterea legislativă și cea executivă), reprezentând puterea care asigură în situații concrete echilibrul corect între diverse interese, și ținând cont de principiul supremației legii (guvernul este supus propriilor sale reguli), este preferabil ca magistrații să păstreze distanța față de politică pentru a nu fi compromiși pe plan profesional. Acest lucru înseamnă, în primul rând, că magistratul trebuie să se asigure că are o stare de spirit care îi permite să fie independent şi imparţial în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. În al doilea rând, magistratul trebuie țină cont de modul în care acțiunile sale pot fi interpretate de către publicul larg. Articolul 4 insistă, de fapt, asupra acestui aspect. Prin urmare, se recomandă cu tărie ca magistratul să evite participarea la mitinguri, sprijinirea campaniilor electorale, declarațiile publice sau orice altă acțiune de acest gen. În plus, în cazul unei prietenii sau relații apropiate cu un politician, magistratul trebuie să se asigure că persoana în cauză nu se va folosi în niciun fel de această relație în scopuri politice. Se poate întâmpla ca magistratul să primească invitații la petreceri, întâlniri, evenimente sociale sau sportive. În astfel de situații, magistratul trebuie să își pună următoarea întrebare: de ce sunt invitat? Sunt invitat pentru că dețin funcția de judecător / procuror sau pentru că cel care a lansat invitația este un prieten apropiat (din anii de școală, de exemplu)? Răspunsul la această întrebare determină atitudinea pe care trebuie să o adopte magistratul. Dar circumstanțele pot fi de așa natură încât să fie nevoie ca magistratul să păstreze o anumită distanță și să decidă să nu accepte invitații sau cadouri. În general, orice persoană și, implicit, orice magistrat are propriile sale păreri cu privire la probleme sociale, politice sau etice. Având responsabilitatea de a judeca imparțial, magistratul trebuie să fie conștient de părerile sale personale și să se distanțeze de acestea în administrarea actului de justiție. Acest material este extras din Ghidul practic de etică profesională pentru judecători și procurori realizat în cadrul proiectului „Asistență pentru consolidarea capacității sistemului judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale”, finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 juridice.ro/558107/magistratii-si-politica-ghid-practic-de-etica. Prin Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, le este refuzat procurorilor şi judecătorilor dreptul la grevă, iar Legea nr.54/2003 privind sindicatele, le interzice constituirea în sindicate. Incompatibilitatea se referă la situaţii limitativ determinate de legiuitor în care un magistrat – judecător sau procuror sau o instanţă în întregul ei, pot fi împiedicaţi să participe la judecarea unui proces, pentru a asigura soluţionarea obiectivă a cazului. https://www.mpublic.ro/ro/content/interdictii-si-incompatibilitati.V și
https://www.unodc.org/res/ji/import/international_standards/bangalore,_PRINCIPIILE DE LA BANGALORE PRIVIND CONDUITA JUDICIARĂ 2002 (Proiectul Codului de Conduită Judiciară de la Bangalore 2001 adoptat de Grupul Judiciar pentru Întărirea Integrităţii Justiţiei, aşa cum a fost revizuit la Masa Rotundă a Preşedinţilor Curţilor Supreme ţinută la Palatul Păcii, Haga, 25-26 noiembrie 2002) Traducere: Cristi Danileț – judecător. Judecătorul trebuie să îşi exercite funcţia judiciară în mod independent, pe baza propriei aprecieri a faptelor şi în concordanţă cu spiritul legii, fără influenţe externe, sugestii, presiuni, ameninţări şi fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni şi sub ce motiv. 1.2 Judecătorul trebuie să fie independent în relaţiile cu societatea în general, şi în relaţiile cu părţile aflate într-un litigiu pe care îl are de soluţionat. 1.3 Judecătorul nu numai că trebuie să nu aibă legături nepotrivite şi să nu fie influenţat de puterea executivă şi de cea legislativă, ci trebuie să şi apară astfel în ochii unui observator rezonabil. 1.4 În exercitarea atribuţiilor sale judiciare, judecătorul trebuie să fie independent faţă de colegii săi magistraţi în legătură cu deciziile sale, pe care el este obligat să le ia independent. 1.5 Judecătorul va încuraja şi va susţine garanţiile necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile judecătoreşti în scopul de a menţine şi de a întări independenţa instituţională şi funcţională a corpului judiciar. 1.6 Judecătorul va manifesta şi va promova înalte standarde de conduită judiciară în scopul de a întări încrederea publicului în corpul judiciar, încredere fundamentală pentru a menţine independenţa justiţiei. Cosmin Ruscior, Judecătoare la RFI: Personal, nu susțin greva instanțelor, dar pensiile speciale trebuie reglementate mai bine, https://www.rfi.ro/justitie-117017-judecatoare-greva , 23 decembrie 2019, „Există și magistrați care nu se raliază acestei forme de grevă din sistemul judiciar.”
[17] M. Of. nr. 493 din 24 iulie 2007
[18] https://romania.europalibera.org/a/legile-justitiei-modificari-majore-controverse/
[19]Curtea Constituțională Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma “precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 2 din data de 3 ianuarie 2019
[20] Modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156). Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României; În forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991. Publicat în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003
[21] Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei. Prin lege organică se reglementează: sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. ( Art. 77: Promulgarea legii)
[22] Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
[23] Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.(Art. 93: Măsuri excepţionale)
[24] 1 octombrie 2021, https://www.youtube.com/watch, cu comentariile percipute ca „stat eșuat”. Ștefan Vlaston, România este un stat eşuat. Principalul vinovat este chiar preşedintele Iohannis, care a adoptat principiul „obedienţa, nu competenţa” (subl. ns. –D. C.), https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/romania-este-un-stat-esuat-principalul-vinovat, 15 ianuarie 2022. Emilian Isailă, Când o catastrofă lovește în plin un stat eșuat, soluția președintelui e învierea USL (SpotMedia.ro), https://www.dw.com/ro, când-o-catastrofă –loveștre-în-plin-un-stat-eșuat, 7octombrie 2022
[25] Julian Jackson, Căderea Franței. Invazia nazistă din 1940, Pub lisol, 2022, p. 193
[26] https://ziare.com/, 19 septembrie 2022, 9 octombrie 2022 etc.
[27] https://www.g4media.ro/breaking Vasile Dîncu a demisionat, invocând „imposibilitatea colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”.
[28] Capitolul VI din Constituție: Autoritatea judecătorească, Secţiunea 1: Instanţele judecătoreşti,Art. 124: Înfăptuirea justiţiei, Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.
Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
[29] V Curtea Constituțională , Decizia nr. 838/2009 În temeiul art. 126 alin. (3) din Constituţie, “Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”. Prevederea legală care stabileşte competenţa în această materie o constituie art. 329 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia “Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţă de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe”. u privire la această competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, M. Of. nr. 816 din 29 noiembrie 2007. Curtea a reţinut că scopul reglementării îl constituie “promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme”, astfel că “nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării. […] Prin textul de lege criticat de autorul excepţiei, legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti, precum şi rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat”. Curtea a mai reţinut, pe de altă parte, că “interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. «Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale – se arată într-o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) – în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [… ]». Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunţată în asemenea cazuri nu este extra legem şi, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem”.Dec. nr. 838/2009, M. Of. nr. 461 din 3 iulie 2009
[30] Procesul și execuția cuplului Ceaușescu au avut loc în circumstanțele evenimentelor revoluționare din România, desfășurate între 16 și 25 decembrie 1989. https://ro.wikipedia.org/wiki/Procesul. La 24 decembrie 1989, printr-un decret al C.F.S.N. ,a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional .Alex Mihai Stoenescu, Triumful democrației și judecarea lui Ceaușescu. Jurnalul National. 17 octombrie 2017. “Consiliul Frontului Salvarii Nationale din Romania, constituit prin vointa poporului la 22 decembrie 1989, ca organ suprem al puterii de stat:[. . . .]Instituirea unui Tribunal Militar Exceptional, care sa precedeze de urgenta la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Urgenta este impusa de dorinta, in acest sens, a tuturor cetatenilor cinstiti ai Romaniei; 24 decembrie 1989. Curtea europeană consideră că autoritățile naționale nu au acționat cu diligența impusă în conformitate cu art. 2 din Convenție. Prin urmare, aceasta stabilește că această dispoziție a fost încălcată sub aspect procedural. Alături de cele dezvoltate anterior, trebuie să înscriem „Dosarele revoliției” și „Procesul Ceaușeștilor”, cel puțin două dintre evenimentele aflate în atenția opiniei publice, Lipsa de soluție judiciară lasă să planeze asupra autorităților un aer de totală neseriozitate! Obligația procedurală ce decurge din art. 2 CEDH cere realizarea unei anchete efective , o examinare imediată, completă, imparțială și profundă a circumstanțelor în care au fost comise faptele, pentru a putea realiza identificarea și sancționarea persoanelor răspunzătoare. Este o obligație nu de rezultat, ci de mijloace. (https://dorin.ciuncan.com/documentare/ancheta-aprofundata-si-eficienta-dreptul-legal)
[31] Virgil Rămureanu, Competența penală a organelor judiciare, 1980, p. 32, citând pe Traian Pop, Drept procesual penal, Cluj, 1946 p. 110 sau pe V. Manzini, Trattato di diritto. . . , 1968, pp. 26-27
[32] Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii.El îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot. Hotărârile Consiliului în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Consiliul îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei.
[33] Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei; se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.