MITA ŞI ÎMPRUMUTUL

Noţiunea de „foloase” are o sferă deosebit de  largă,  referindu-se la  orice avantaje,  care pot îmbrăca cele mai variate forme, inclusiv pe cea a împrumutului.

Împrejurarea că sumele de bani primite de inculpat  – într-o cauză  de luare de mită –  au fost solicitate de acesta cu titlu de împrumut este irelevantă sub aspectul existenţei infracţiunii prevăzute în art. 254 C. pen.   Împrumutul constituie un  folos în sensul textului citat şi,  din moment ce – în speţă –  a fost solicitat de către funcţionar în scopul de a face un act  contrar îndatoririlor sale(Trib. Suprem, S. pen. , dec. nr. 5196 din 19 octombrie 1971,  în „Revista română de drept”nr. 6/1972, p. 169, citată şi în  G. Antoniu, C. Bulai,  Practica judiciară penală, vol. III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 218) de serviciu,  toate elementele infracţiunii de luare de mită sunt  realizate.

Nu interesează dacă actul în vederea căruia funcţionarul a primit suma de bani a fost îndeplinit sau nu, fiind suficient ca actul la care s-a obligat intra în atribuţiile sale de serviciu; dacă nu intra în atribuţiile sale de serviciu, fapta constituie înşelăciune (Trib. Suprem, S. pen. , dec. nr. 1861/1973 în V. Papadopol, M.  Popovici, Repertoriu. . . , p. 274,  şi dec. nr. 5850/1970, în Culegere de decizii, p. 401. Vezi şi G. Antoniu, C. Bulai,  Practica judiciară penală, vol. III, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 218).

Între valoarea actului şi folosul  primit nu se pune problema necesităţii existenţei vreunei proporţii (Trib. Suprem, Completul de 7 judecători, dec. nr. 1/1996,  în V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu. . .,p. 244-245); caracterul de răsplată este necesar pentru a caracteriza raporturile juridice între funcţionar şi alte persoane, dar nu are relevanţă în ceea ce priveşte  existenţa laturii obiective a infracţiunii.

Împrumutul constituie un folos în sensul legii deoarece  întrebuinţarea lui o perioadă de timp este de natură a asigura un beneficiu celui care îl obţine pe această cale (C. S. J. , S. pen. , dec. nr. 1431/1998, cit. apud Th. Mrejeru ş. a. , Infracţiunile de corupţie,  All Beck, 2000, p. 47-48 -pentru îndeplinirea unui act ce intra  în sfera atribuţiilor  de serviciu).

Banii sau celelalte foloase primite, pretinse ori promise trebuie să fie necuvenite, adică legal nedatorate, să aibă caracter de retribuţie, întrucât invocarea unui alt titlu atrage calificarea de abuz în serviciu .

Acţiunea (inacţiunea) făptuitorului trebuie să constituie sine qua non un contraechivalent al conduitei sale lipsite de probitate. Reciproca acesteia trebuie să aibă caracterul unei plăţi ,  al unei răsplătiri în vederea efectuării unui anume act perfect determinat, şi nu în general. Chiar dacă legea permite un avantaj patrimonial indirect, acesta trebuie să profite tot făptuitorului, deşi în chip mediat. Fără existenţa unei asemenea proporţii, a unei asemenea raportări,  fapta nu este caracterizată penal (daruri ocazionale, expresia unor sentimente de recunoştinţă ori respect personal – cf art. 4 alin. (1) din lege), după cum lipsa raportului de legătură, de retribuire poate caracteriza o altă infracţiune, cum ar fi, de exemplu, un abuz în serviciu.

Atunci când legea vorbeşte de foloase necuvenite ea se referă la sensul de drept comun al sintagmei, în accepţiunea dreptului penal român; iar aceste foloase pot fi directe sau indirecte, dar fără a se renunţa la caracterul de plată a prestaţiei funcţionarului.

Ceea ce trebuie neapărat dovedit este relaţia dintre beneficiul dat şi îndeplinirea de către funcţionar a unui act ce intra  în sfera atribuţiilor  de serviciu, condiţionarea celor două categorii.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr. 2986 din 27 iunie 2000, a casat decizia instanţei de apel – care a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de trafic de influenţă – şi a menţinut sentinţa prin care s-a dispus achitarea inculpatului.

Din probele administrate rezultă că demersul inculpatului pentru aprobarea spaţiului comercial solicitat s-a făcut cu titlu de împrumut şi că din nici o probă nu rezultă că inculpatul s-ar fi prevalat că ar avea influenţă asupra primarului.

Această decizia a fost atacată cu recurs în anulare, cu motivarea că aprecierea corectă a probelor administrate impune concluzia că soluţia de achitare a inculpatului este consecinţa unei grave erori de fapt.

Această critică nu a fost apreciată de Completul de 9 judecători ca fondată.

Din examinarea probelor administrate în cauză, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2002, nu a reţinut că inculpatul ar fi primit un calculator în schimbul exercitării de influenţe asupra primarului, ci în limita atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de consilier municipal şi că nu există legătură între acel demers şi primirea folosului (În acelaşi sens, C. S. J. , S. pen. , dec. nr. 2306/1999, ,  în  Th.  Mrejeru ş. a. , Infracţiunile de corupţie, p. 133 sqq.)

Dar, în speţă,  acceptarea dovedită a calculatorului, chiar cu titlu de împrumut, nu justifică soluţia primei instanţe, menţinută de instanţa de recurs ca urmare a casării deciziei de condamnare pronunţată în apel, de achitare pentru motivul că fapta imputată nu există.

Într-adevăr, obţinerea unui calculator  în astfel de condiţii, chiar dacă nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă, deoarece lipseşte intenţia infracţională ce caracterizează latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 257 C. pen., impune concluzia că, totuşi, fapta există, dar nu întruneşte, sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale unei infracţiuni, fiind incidente prevederile art. 10 alin. 1 lit. d C. pr. pen.

În acest probatoriu, ceea ce nu a putut dovedi acuzarea a fost faptul dacă primirea unor foloase  a fost făcută pentru a determina funcţionarul să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. În acest fel, operând prezumţia de nevinovăţie, iar sarcina probei revenind procurorului, scopul nu a fost dovedit în nici un fel cum că ar putea fi ilicit şi a lipsit un element constitutiv al infracţiunii. Organul de urmărire penală nu a adus nici un element care că dovedească existenţa legăturii de cauzalitate.

Într-o altă speţă(C. S. J. , S. pen. , dec. nr. 1476/1999,  în  Th.  Mrejeru ş. a. , Infracţiunile de corupţie,   p. 133 sqq. )   martorul a propus agentului de poliţie „să aranjeze cumva să nu se mai găsească actele de constatare”. Acesta s-a gândit şi a spus că este de acord, solicitându-i un împrumut de 200 D. M. După primirea banilor agentul nu a mai întocmit actele  de constatare, iar documentele personale au fost restituite ; pe parcursul procesului, inculpatul a restituit sumele de bani.

Instanţa supremă a arătat că noţiunea de „foloase” are o sferă mult mai largă,  referindu-se la  orice avantaje,  care pot îmbrăca cele mai variate forme, inclusiv pe cea a împrumutului. Faptul că cei doi nu se cunoşteau, că nu s-a întocmit o chitanţă, că nici măcar nu şi-au notat numele şi domiciliul,  că nu s-au stabilit condiţii de retragere impune concluzia că termenul de  „împrumut” folosit de inculpat cu ocazia pretinderii banilor a  avut un sens figurat.

Într-o altă speţă , Curtea(C. S. J. , S. pen. , dec. nr. 517  din 4 februarie  2003  (Dosar nr. 4596/2002) constată  că sunt întrunite elementele constitutive ale  infracţiunii de trafic de influenţă   în temeiul dispoziţiilor art. 257 alin. 1  cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, chiar dacă s-a încheiat chitanţă.

Declaraţiile denunţătoarei  şi cele ale martorilor care au împrumutat-o cu sume de bani pentru a fi remise inculpatei în  vederea cumpărării influenţei acesteia – se coroborează pe deplin  în descrierea împrejurărilor  în care s-a comis fapta, a funcţiilor persoanelor menite a rezolva problema locativă, numite de către S. E. P., a confirmării  chiar de către aceasta din urmă  a primirii sumelor de bani şi a scopului în care le-a pretins .

Chitanţa încheiată între părţi şi prin care  – sub numele de I.E., aşa cum îşi declinase identitatea – inculpata recunoaşte că a împrumutat suma de 20 milioane lei de la M. A. constituie un subterfugiu la care a  recurs făptuitoarea care a urmărit, astfel, ca pe de o parte, să atribuie un caracter  licit primirii sumelor de bani, iar pe de altă parte, să menţină iluzia bunelor sale  intenţii afirmând că suma înscrisă a fost plătită funcţionarilor publici, iar actul o va ajuta la recuperarea ei .

În concluzie, fapta funcţionarului care primeşte ca împrumut diferite sume de bani pentru a face un act contrar îndatoririlor de serviciu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită. Sarcina probei plăţii – contraprestaţiei, recompensei revine procurorului,  care trebuie să   probeze  elementele care că dovedească existenţa legăturii de cauzalitate.