NASTASE , SFERA DE INFLUENTA

NASTASE , SFERA DE INFLUENTA

În Secţiunea a 3-a din  Capitolul  III – Infracţiuni – al Legii nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ( publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  219 din 18 mai 2000, cu modificările ulterioare), este incriminată printre  infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani (Art. 13).

În situaţia în care  prima instanţă constată că probele administrate sunt de natură a lămuri cauza sub toate aspectele, ea deliberează şi trebuie să se pronunţe asupra existenţei faptei pentru care a judecat pe inculpat, cu vinovăţie, asupra tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost săvârşită infracţiunea; împrejurările concrete care se referă la infractor pot influenţa răspunderea sa penală ( Gr.Gr.Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2007,  nr.412,  pp.698-699). Fără existenţa faptei şi a vinovăţiei nu poate exista răspundere penală.

Operaţiunea de apreciere a probelor rezolvă chestiunile de fapt (articolul 356 din Codul de procedură penală).

Expunerea hotărârii prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei  trebuie să cuprindă: descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante.

Dacă instanţa reţine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunţat condamnarea şi pentru care încetarea procesului penal sau achitarea.

De asemenea, conţinutul expunerii presupune arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză.

În privinţa lui N.A., în majoritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  reţine că faptele inculpatului care, în calitate de preşedinte al Partidului Social Democrat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada ianuarie-noiembrie 2004, s-a folosit de influenţa sa pentru a obţine foloase necuvenite, reprezentând contravaloarea unor materiale de propagandă electorală pentru campania sa prezidenţială în sumă totală de 33.756.697.278 ROL ( 859.014 euro, la un curs mediu de 39.297 ROL/euro ) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art.13 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.

În Sentinţa penală nr.176 din 30 ianuarie 2012 (Dosar nr. 514/1/2009), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  Secţia penală, a concluzionat în sensul că acea

“- campanie electorală a inculpatului N a fost finanţată ilegal, în majoritate cu fonduri ce trebuiau să constituie venituri ale unei instituţii publice şi care au depăşit de aproape 4 ori veniturile declarate oficial;

– această finanţare ilegală s-a realizat în urma unei activităţi infracţionale săvârşite de inculpaţi care, cel puţin în parte, se aflau în sfera de influenţă a inculpatului Năstase.

În acest sens, este lipsit de relevanţă că între o parte dintre inculpaţi şi inculpatul Năstase nu exista aparent o legătură, directă sau indirectă”.

Nu avem de ce să ne îndoim de această concluzie, a unei finanţări peste lege a candidatului prezidenţial, lucru ce era uşor de dovedit.

Pentru a statua asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acestui inculpat  , Curtea a fost chemată să stabilească dacă acesta are vreo implicare în finanţarea ilegală a campaniei sale electorale (prin cele două surse) sau, dimpotrivă, este doar un beneficiar inocent al fondurilor puse la dispoziţia sa de către ceilalţi inculpaţi.

Parchetul a identificat un element  material al infracțiunii, însă în analiza acestuia ar fi pus semnul egalității între noțiunile de „a avea influență și autoritate” și „a folosi influența și autoritatea”, deși este evident că legiuitorul a dorit să sancționeze doar folosirea influenței și autorității (cf opinia separată pe luju.ro)

Finanţarea ilegală a unei campanii electorale nu poate fi disociată de persoana beneficiară, căci în toate cazurile cei care comit asemenea fapte o fac în considerarea unui candidat. “Asemenea conduite ilicite pot fi motivate de :

– relaţiile apropiate (de prietenie, intime) dintre beneficiar şi finanţator (înţelegând prin acesta atât persoana care are o contribuţie financiară nemijlocită, cât şi alte persoane care concură, prin faptele lor, la o asemenea finanţare);

– constrângerea fizică sau psihică exercitată de beneficiar asupra finanţatorului;

– profitul, imediat sau de perspectivă, pe care finanţatorul îl va avea în urma conduitei ilicite asumate, dar care depinde de o acţiune viitoare a beneficiarului .”

În unanimitate, Curtea constată că Trofeul calităţii a fost o formă mascată de a colecta bani pentru campania electorală prezidenţială din toamna anului 2004 a inculpatului N.A., preşedinte al Partidului Social Democrat şi candidat la funcţia de Preşedinte al României, iar în majoritate, că aceasta a fost rezultatul influenţei pe care inculpatul şi-a exercitat-o, aspect care va fi detaliat cu ocazia analizei probatoriului.

Curtea constată că aceste infracţiuni au fost săvârşită de către inculpaţi ca urmare a exercitării influenţei de către inculpatul N.A., decurgând din calitatea sa de preşedinte P.S.D., în vederea obţinerii de către acesta a unor foloase materiale necuvenite constând în materiale de propagandă electorală, astfel încât urmează a se face aplic.art.17 lit.d din Legea nr.78/2000 în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  consideră că sumele de bani încasate cu titlu de taxă de participare la această manifestare trebuiau să reprezinte o sursă de finanţare (?) a acestei instituţii publice şi, ca atare, trebuiau să fie încasate de I.S.C. Toate cheltuielile ce ţineau de organizarea acestui eveniment trebuiau să respecte procedurile prevăzute în legislaţia din domeniul achiziţiilor publice.

Fără a se desfăşura vreo procedură de achiziţie publică, sumele de bani obţinute de la participanţii la această manifestare, cu titlu de taxă de participare, nu au fost încasate de către I.S.C şi nu s-au regăsit în bugetul acestei instituţii, ci au fost achitate direct în conturile societăţilor  organizatoare, care au dispus în mod arbitrar, discreţionar de acestea.

Înalta Curte, în majoritate, constată că în urma activitaţii infracţionale ce face obiectul prezentei cauze, inculpatul N.A. a beneficiat de venituri ilegale pentru campania sa electorală de aproape 4 ori mai mari decât cele declarate oficial (33.756.697.278 ROL, adică 859.014 euro faţă de 8.530.190.566,22 ROL, adică 217.067 euro).

Dar sentinţa subliniază că urmează a înlătura concluziile la care au ajuns experţii contabili, în sensul că I.S.C. nu avea o bază legală pentru cuprinderea sumelor rezultate din încasarea taxelor de participare în bugetul instituţiei şi, implicit, concluzia că în cauză nu s-a înregistrat nici un prejudiciu în patrimoniul acesteia. Care ar fi atunci raţionamentul care a dus la ideea de prejudiciu. Credem că valoarea unor despăgubiri -în răspundere civilă- trebuie stabilită  plecând de la ideea unor altor fapte penale săvârşite, a unor rapoarte de cauzalitate reale. .

În majoritate, Curtea constată că în cauză sunt incidente şi prevederile art.17 lit.e din Legea nr.78/2000, întrucât sumele de bani spălate de inculpaţi, deşi provin în mod nemijlocit din taxele de participare la Trofeul Calităţii, sunt în realitate consecinţa săvârşirii de către inculpatul N.A. a infracţiunii prevăzute în art.13 din Legea nr.78/2000. La cunoştinţa noastră nu ştim a se fi reţinut şi în sarcina inculpatului N.A. existenţa infracţiunii de spălare a banilor , deşi desemnat prin hotărâre ca fiind proprietarul” lor real.

Aceasta înseamnă că simpla folosire a influenţei şi/sau autorităţii inculpatului pentru a obţine ilicit bani pentru campania electorală, se circumscrie incriminării analizate, fiind fără relevanţă dacă era avută în vedere finanţarea propriei campanii .

Curtea reţine că infracţiunile de corupţie săvârşite de persoane importante în stat (cum este cazul preşedintelui celui mai mare partid politic, prim ministru în funcţie şi candidat cu şanse reale la cea mai înaltă demnitate a statului român) nu sunt de regulă comise în prezenţa mai multor persoane, ci în condiţii de maximă clandestinitate, fapt care aproape exclude de plano existenţa unor mărturii relevante, incriminatoare pentru autorul infracţiunii de corupţie .”O asemenea situaţie nu poate însă prin ea însăşi să conducă la concluzia nevinovăţiei persoanei cercetate, instanţa fiind obligată să stabilească în urma unui raţionament logico-juridic, dacă materialul probator administrat în cauză, prin prisma elementelor de fapt pe care le oferă, susţine sau nu o asemenea soluţie”(luju. ro,vezi şi Opinia legală cu privire la sentinţa penală nr.176,Valerian Cioclei,partener, Casa de avocatură Nastrut,Serban,Ghita,Cioclei).

Sunt indicii temeinice atunci când din datele sau împrejurările   existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta (Art. 68¹ C. pr. pen. ). Faptele probatorii permit formularea unor deducţii logice privind aspecte ale rezolvării cauzei (I. Neagu, Drept procesual penal, tratat, Global Lex , 2002, p. 337).

INM  a publicat pe site GHIDUL pentru rezolvarea testelor de verificare a rationamentului logic – proba a concursului de admitere la INM, ghid destinat pregatirii viitorilor candidati la concurs precum si participantilor la pretestarile organizate de INM. Ghidul este pus la dispozitie in mod gratuit .

Raționamentul extrage o concluzie   dintr-un set de premise, în sensul utilizării procedurilor de analizare a premiselor și de extragere a concluziei prin  silogism.

Silogismul conține trei judecăți (majoră, minoră și conclusivă), legate între ele astfel încât cea de-a treia judecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de-a doua (Sursa:DEX 1998, NODEX, 2002).  Dintr-o judecată se derivă o nouă judecată prin intermediul unei a treia.

Raționamentul este un proces de extragere a unei informații implicite dintr-un set de propoziții și explicitarea ei prin acțiuni comparante, corelante sau inferențiale. Raționamentul generează proceduri argumentante de posibilitate sau de necesitate, după cum poate elabora și strategii demonstrante a unor afirmații sau a opusului acestora.

Putem raționa că dacă două fapte sunt aparent identice sau foarte asemănătoare  au și proprietăți sau funcții asemănătoare, raționament fals dacă nu avem dovezi că și structurile interne ale celor două obiecte sunt identice sau asemănătoare ( Gheorghe Enescu,  Logică și adevăr, 1967).

Cu prilejul pronunţării Deciziei  nr. 1.007 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, statuând de principiu că “reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice – în mod excepţional şi nu în materie penală – de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate”.

Curtea a mai reţinut că “nu poate primi susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar încălca celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei”.

Curtea constată că cele reţinute mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis şi cu privire la art. 13 din Legea nr. 78/2000, ţinând cont de critica formulată în raport cu acest text legal (Curtea Constituţională, Decizia nr. 1.550 din 25 noiembrie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 şi art. 91¹ din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 26 ianuarie 2011, Curtea Constituţională, Decizia nr. 1.453 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  23 din 11 ianuarie 2011 sau Curtea Constituţională,  Decizia nr. 169 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007).

“Toate aceste date sunt suficiente însă pentru a o plasa pe inculpata Jianu în sfera de influenţă a inculpatului Năstase”, fiind  în relaţii foarte bune cu familia Adrian Năstase, sentinţa arătând,  de pildă,  că în luna martie a anului 2004 un martor a fost trimis să cumpere un coş cu ghiocei pentru Dana Năstase (fil.199 vol.21 ds.fond, vol.72), deşi inculpata Jianu nu era membră a P.S.D., ea s-a implicat în campania electorală a inculpatului Năstase(luju.ro, subl. ns.- D. C. ) .

Curtea concluzionează:

– campania electorală a inculpatului Năstase a fost finanţată ilegal, în majoritate cu fonduri ce trebuiau să constituie venituri ale unei instituţii publice şi care au depăşit de aproape 4 ori veniturile declarate oficial;

– această finanţare ilegală s-a realizat în urma unei activităţi infracţionale săvârşite de inculpaţi care, cel puţin în parte, se aflau în sfera de influenţă a inculpatului N.A.

În acest sens, este lipsit de relevanţă că între o parte dintre inculpaţi şi inculpatul Năstase nu exista aparent o legătură, directă sau indirectă.

Este de neconceput ca mai multe persoane să acţioneze concertat în beneficiul alteia, cu care nu se află în relaţii apropiate, intime sau de prietenie, fără ştirea acesteia, persoană care, prin ipoteză nu doar că nu a determinat conduita celorlalţi, dar nici nu va afla vreodată despre „binele” care i s–a făcut cu forţa.

Această ipoteză este cu atât mai puţin plauzibilă, în condiţiile în care toate persoanele implicate ştiu că acţionează ilegal, săvârşind mai multe infracţiuni pentru a-şi duce planul la îndeplinire, fără a fi beneficiarii exclusivi sau măcar majoritari ai acestora.

Aşa fiind, în majoritate, Curtea consideră că modul de derulare a faptelor, calitatea inculpaţilor, relaţiile dintre aceştia şi inculpatul Năstase, ca şi mărimea beneficiului obţinut de către el din activitatea infracţională desfăşurată de ceilalţi inculpaţi, nu sunt doar rodul unui lung şir de coincidenţe, ci reprezintă elemente care demonstrează că finanţarea ilegală a campaniei electorale prezidenţiale a inculpatului N.A. în anul 2004 a fost o consecinţă directă a influenţei pe care acesta şi-a exercitat-o în calitate de preşedinte al celui mai mare partid din România, aflat la putere ca şi prim–ministru şi cu şanse mari să acceadă la cea mai înaltă demnitate a statului român.

În acest sens, Curtea, în majoritate, apreciază că numai inculpatul Năstase, prin puterea pe care o concentra, putea determina conduita ilicită pe care ceilalţi inculpaţi şi-au asumat-o, având şi o motivaţie proprie pentru un asemenea demers.

Este astfel de observat că inculpatul Năstase a avut propriul interes pentru a avea o campanie electorală corespunzător finanţată, aceasta nefiind o preocupare specifică doar candidaţilor independenţi, cu atât mai mult cu cât el nu era un simplu membru, ci însuşi preşedintele celui mai important partid din alianţa electorală din care a făcut parte P.S.D.

Primirea donaţiilor sau a legatelor de la persoane fizice ori juridice se face numai printr-un mandatar financiar, desemnat în acest scop de conducerea partidului (Art. 26  alin.1 Legea nr. 334  din 17 iulie 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările ulterioare).

În ce priveşte implicarea limitată a inculpatului în campania electorală, Curtea reţine că activitatea inculpatului nu trebuie analizată în limitele Legii nr.43/2003 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, -în vigoare la data faptelor – căci în speţă nu este vorba despre simple nereguli în finanţarea unei campanii electorale, imputabile eventual mandatarului financiar, fapte ce constituie doar contravenţii, ci despre acţiuni săvârşite de inculpat cu mult înainte şi independent de derularea procesului electoral (cazul Trofeului Calităţii), prin care a urmărit să-şi asigure surse ilegale de finanţare a viitoarei sale campanii electorale, ce au avut la bază o sarabandă de infracţiuni comise de alte persoane (coinculpaţii din prezenta cauză).

Pe de altă parte, împrejurarea că exista un mandatar financiar, care se ocupa cu gestionarea resurselor financiare pentru campania electorală, nu exclude  săvârşirea unor acte ilegale chiar de către candidat, prin care acesta îşi asigură surse suplimentare şi netransparente de finanţare pentru campanie (cazul S.C.VertconS.A.)(luju.ro)

Potrivit raportului întocmit de mandatarul financiar al candidatului Adrian Năstase pentru alegerile prezidenţiale din anul 2004, înaintat Curţii de Conturi în condiţiile Legii nr.43/2003, veniturile oficiale totale utilizate în campania electorală prezidenţială au fost de 8.530.190.566, 22 ROL, iar cheltuielile de 27.139.760.343, 22 ROL.

Dincolo de caracterul fals al raportărilor adresate Curţii de Conturi, Înalta Curte, în majoritate, constată că în urma activitaţii infracţionale ce face obiectul prezentei cauze, inculpatul N.A. a beneficiat de venituri ilegale pentru campania sa electorală de aproape 4 ori mai mari decât cele declarate oficial (33.756.697.278 ROL, adică 859.014 euro faţă de 8.530.190.566,22 ROL, adică 217.067 euro).

Suntem convinşi de existenţa unor infracţiuni electorale, fiscale, dar nu privind legislaţia achiziţiilor care să-l privească pe N. A. Va fi greu pentru judecătorii soluţiei finale să justifice reţinerea unei infracţiuni de felul celei incriminate în art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În cazul în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, unul sau mai mulţi candidaţi declaraţi aleşi ai unui partid politic au fost condamnaţi pentru o infracţiune în legătură cu finanţarea partidului politic ori, după caz, a campaniei electorale, aceştia devin incompatibili cu statutul de parlamentar sau de ales local pentru mandatul obţinut, care este anulat (Art. 46 alin.  1  Legea nr. 334  din 17 iulie 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările ulterioare).