PROTEJAREA PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL MOBIL

Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 27 octombrie 2000 și  republicată  în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  828 din 9 decembrie 2008.

Ulterior, legea a mai fost modificată prin Legea nr.  329/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, prin Legea nr.  97/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2010 și prin Ordonanţa de urgenţă nr.  12/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15 februarie 2011.

Patrimoniul cultural naţional cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie; cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali.

Legea instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, ca parte a patrimoniului cultural naţional, şi reglementează activităţile specifice de protejare a acestora.

Statul asigură, potrivit legii, baza materială şi resursele financiare necesare pentru protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

Prin protejarea patrimoniului cultural naţional mobil se înţelege ansamblul de măsuri având caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic, menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securităţii, întreţinerea, prepararea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil, în vederea asigurării accesului democratic la cultură şi a transmiterii acestui patrimoniu generaţiilor viitoare.

Patrimoniul cultural naţional mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale la civilizaţia universală.

În înţelesul normelor metodologice, prin  bunuri culturale mobile se înțeleg bunuri mobile create de om sau de natură, care au semnificaţie ori importanţă arheologică şi istoric-documentară, artistică, etnografică, ştiinţifică sau tehnică şi care nu se pot exporta decât pe baza certificatului de export (Normă metodologică din 7 aprilie 2004, privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 28 aprilie 2004 aprobată prin Hotărârea nr. 518 din 7 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 28 aprilie 2004).

Explicativ și nu exhaustiv, bunurile care alcătuiesc patrimoniul cultural naţional mobil sunt:

1. bunuri arheologice şi istorico-documentare, precum:

– descoperirile arheologice terestre şi subacvatice, unelte, ceramică, inscripţii, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentaţie şi harnaşament, arme, însemne funerare, cu excepţia eşantioanelor de materiale de construcţie, materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate; mărturii materiale şi documentare privind istoria politică, economică, socială, militară, religioasă, ştiinţifică, artistică, sportivă sau din alte domenii;  manuscrise (în sensul de manuscrise cu valoare bibliofilă, credem), incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, cărţi cu valoare bibliofilă;  documente şi tipărituri de interes social: documente de arhivă (legate de cartografie, credem), hărţi şi alte materiale cartografice; obiecte (deci altele decât manuscrise sau fotografii, clișee, filme, înregistrări) cu valoare memorialistică; fotografii, clişee fotografice, filme, înregistrări audio şi video; etc.

Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte, în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:

a) tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, alcătuit din bunuri culturale de valoare excepţională pentru umanitate;

b) fondul patrimoniului cultural naţional mobil, alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru România.

Ministerul Culturii şi Cultelor reprezintă statul român în relaţiile interne şi internaţionale care au ca obiect patrimoniul cultural naţional mobil.

Potrivit art.  7 alin.  1 din lege, autorităţile competente au obligaţia să facă toate demersurile, potrivit prevederilor legale în vigoare şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, pentru redobândirea unor bunuri culturale care au fost exportate ilegal, au fost sustrase din muzee sau colecţii ori sunt deţinute fără temei legal în străinătate.

În sensul acestei legi, prin clasare se înţelege procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural naţional mobil, tezaur şi fond.

Declanşarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face:

1. Din oficiu, în următoarele situaţii:

a) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi administrate de instituţii publice, regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale sau alte societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar;

b) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea cultelor religioase;

c) pentru bunurile culturale mobile care fac obiectul unei vânzări publice prin licitaţie sau prin intermediul unui agent autorizat;

d) pentru bunurile culturale mobile pentru care se solicită exportul temporar sau definitiv;

e) pentru bunurile culturale mobile descoperite întâmplător ori în cadrul unor cercetări arheologice, etnologice, paleontologice sau geologice;

f) pentru bunurile culturale mobile confiscate;

g) pentru bunurile culturale mobile care au făcut obiectul unor tentative de export ilegal;

h) pentru bunurile culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul României;

i) pentru bunurile aflate în custodia instituţiilor publice, care urmează să fie restituite;

j) pentru bunurile culturale mobile ce urmează a fi restaurate;

k) pentru bunurile culturale mobile ce fac obiectul declanşării unei cercetări penale.

2. La solicitarea persoanelor fizice şi a celorlalte persoane juridice de drept privat, proprietare ale bunului respectiv.

Clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertiză întocmit de experţi sau specialişti acreditaţi de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.

Organismul ştiinţific competent să hotărască asupra propunerilor de clasare este Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.

Hotărârea de clasare va fi semnată de preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.

În baza art.  35 din lege, vânzarea publică (nu orice vânzare ) a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizaţi.

Bunurile culturale mobile, proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, (doar) clasate în tezaur, pot face obiectul unei vânzări publice numai în condiţiile exercitării dreptului de preempţiune de către statul român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, şi cu respectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (7).

Conform cu art.  37 din lege, scoaterea peste frontieră a bunurilor culturale mobile constituie operaţiune de export, care poate fi temporar sau definitiv.

Exportul temporar sau definitiv al bunurilor culturale mobile clasate sau neclasate se efectuează numai pe baza certificatului de export.

Bunurile culturale mobile neclasate se pot exporta definitiv sau temporar, indiferent de proprietar, numai după expertizarea acestora de către experţi acreditaţi de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor (Normă metodologică din 7 aprilie 2004 aprobată prin Hotărârea nr. 518 din 7 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 28 aprilie 2004).

Exportul temporar pentru bunurile culturale mobile clasate în tezaur, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare, va fi avizat de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobat de ministrul culturii şi cultelor.

Operaţiunea de export ilegal este definită ca fiind scoaterea din ţară, pe orice cale, a bunurilor culturale mobile pentru care nu s-a obţinut certificatul de export temporar sau definitiv, eliberat în condiţiile legii.

Efectuarea fără certificat de export a oricăror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, constituie operaţiuni de export ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani(art.  87).

Efectuarea oricăror operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate, indiferent de titularul dreptului de proprietate, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani  (art.  88).