Senatul a adoptat un proiect legislativ menit să reglementează activitatea societăţilor ce recuperează debite. În momentul de faţă, există puține reglementări specifice, cum ar fi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64 din 29 iunie 2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate Agenţiei Domeniilor Statului de către partenerii contractuali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2005, aprobată prin Legea nr. 368/2005, modificată prin Legea nr. 94 din 21 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 mai 2010.
În general, recuperatorii trebuie să se supună mandatului dat de client, nu pot abuza, nu pot şantaja şi trebuie să respecte legea privind protecţia datelor personale. Altfel pot cădea sub incidenţa legilor penale.
Societăţile de recuperare a creanţelor se ocupă în general de partea administrativă: notificarea clienţilor, contactarea telefonică, negocierea termenelor de plată şi urmărirea încasării.
La ora actuală există circa 120 firme si companii ce oferă servicii pentru reperare debite , cum ar fi :
Cabinet De Avocatura Parota Vladimir Mihai , GCA – Recuperari Debite SA , Prodetective Recuperari Creante , Sebastian Finance , Activ Colect Srl , Adalet Consulting, Ag Teamsuport , Aisfan S.r.l. , As Credit Recover , As Credit Recover Recuperari Creante , Avantaj Proiect, Avocat Isacescu Cosmin , Banica, Marian Si Asociatii , Birou De Mediator Fotea, Birou Executor Judecatoresc Tudor Florentina, Bursa Romana De Creante S.a. , C& D Royal Brand , Cabinet Avocat Adelaida Fulea etc. (sursa Bizoo. ro pentru companii).
Multe societăţi declară că se ocupă şi de strângerea de informaţii cu privire la debitor şi situaţia economică şi financiară a acestuia, identificarea şi investigarea proprietăţilor debitorului, evaluarea bunurilor deţinute, identificarea sediului, a asociaţilor şi administratorilor, a domiciliului acestora etc. Dacă debitorul este persoană fizică, acestea sunt la limita legii, conform Legii nr. 677/2001 privind protecţia datelor personale. Colectorul nu are dreptul să publice liste cu numele debitorilor şi nici să dea informaţii despre datorii altor persoane.
Referitor la transmiterea de notificări, discuţii telefonice şi directe cu debitorul se pune problema cât de departe poate să meargă un colector cu negocierile. Poate acesta să contacteze debitorii oricând, oriunde, la orice oră? S-au întâlnit situaţii în care au fost contactaţi până şi colegii de serviciu ai acestora, ceea ce poate aduce prejudicii dreptului la propria imagine a debitorului, iar acesta poate cere despăgubiri (Monica Cercelescu, Au şi recuperatorii limitele lor legale. Cât de departe se poate merge pentru colectarea creanţelor potrivit legislaţiei în vigoare, la sfin. ro, 19 noiembrie 2010) .
Evident, nu se poate abuza de niciun drept, însă la ora actuală, neexistând dispoziţii specifice care să sancţioneze expres acest aspect, funcţionează dispoziţiile de drept comun referitoare la abuzul de drept.
Recuperatorul este un mandatar al creditorului şi în acţiunile sale nu poate depăşi limitele impuse de mandat. Nu credem că este necesară stipularea expresă a unei remunerații (contra , Ștefan Trandafir , www.gazetadebistrita.ro) .
Aceste limite se regăsesc însă şi în contractul cu debitorul, care ar putea să prevadă modul de utilizare a datelor sale personale de către bancă, modalităţile de notificare a plăţii şi felul concret în care se poate exercita.
Contractul stabileşte limitele negocierii (diminuări de penalităţi/dobânzi, reeşalonări şi alte tipuri de condiţii). De aceea, aceste aspecte trebuie negociate cu banca sau cu un alt creditor încă de la început. Dacă recuperatorul trece la ameninţări, poate intra sub incidenţa legii penale (art. 210 din Codul penal) referitoare la ameninţare: „Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă”.
Credem că abuzul recuperatorului poate fi mai aproape de șantajul incriminat în art. 194 din Codul penal: constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, și care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Codul penal nou incriminează șantajul în art. 207, ca fiind constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, și care se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial.
Dacă aceste fapte au fost săvârșite în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Pe lângă amenințare avem o condiție în plus, alarmare și un scop determinat.
Problema este dacă folosul este injust sau nu. În acest sens, textul este foarte clar: în scopul de a dobândi în mod injust un folos (cf T. Vasiliu ș. a., Codul penal, comentat și adnotat, vol. I, p. 194; contra T. Toader, Drept penal, Parte specială, p. 105). Formula condițională se menține și în noul cod.
Un șantaj deosebit avem în Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Articolul 131, introdus prin art. I pct. 8 din Legea nr. 161/2003 spune că infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din această lege, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani. Persoanele sunt cele:
a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;
c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;
d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;
f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege.
Credem că acest șantaj se referă atât la subiecții activi, cât și la cei pasivi.
Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum stabilește norme la nivel comunitar privind contractele de credit pentru consum.
S-au evidențiat diferențe substanțiale între legile diferitelor state membre în domeniul creditelor pentru persoane fizice, în general, și al creditelor de consum, în special. O analiză a legilor naționale care transpun Directiva 87/102/CEE arată că statele membre utilizează diverse mecanisme de protecție a consumatorului, pe lângă cele prevăzute în Directiva 87/ 102/CEE, datorită situațiilor juridice sau economice diferite la nivel național.
În ultimii ani tipurile de credite oferite consumatorilor și folosite de către aceștia au evoluat în mod considerabil. Au apărut noi instrumente de credit și utilizarea acestora continuă să se dezvolte. Prin urmare era necesară modificarea dispozițiilor existente și extinderea domeniului lor de aplicare, după caz. Ca atare, a fost adoptată DIRECTIVA 2008/48/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului.
Ordonanţă de urgenţă nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, având în vedere transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori .
Adoptarea ordonanţei de urgenţă se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins obiectivul de creare a pieţei interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene.
În preambulul actului normativ se arată că s-a ținut cont de faptul că în lipsa unei reglementări imediate a contractelor de credit pentru consumatori aceştia nu ar putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european şi că s-ar crea o denaturare a concurenţei.
Proiectul de lege reglementează activitatea agenţiilor de colectare a debitelor, a departamentelor interne specializate folosite de un creditor. Procedura de colectare a debitelor are ca scop legiferarea activităţii de colectare a debitelor, precum şi instituirea unor proceduri de control care să asigure protecţia debitorilor persoane fizice. Astfel, un colector de debite nu poate utiliza niciun fel de tehnici care să hărţuiască, oprime sau să abuzeze debitorul, cum ar fi: mediatizarea vânzării debitului cu scopul de a constrânge la plata acestuia; telefonarea în mod insistent, cu scopul de a irita, abuza sau hărţui persoana contactată; efectuarea de apeluri telefonice fără un scop precis şi important pentru interlocutor etc.
În mai multe ţări europene – Franţa, Belgia, Olanda – există legi specifice pentru societăţile de recuperare, asociaţii profesionale și coduri deontologice în practicarea acestei meserii.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.