REFERENDUM

REFERENDUM

În solicitarea adresată Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum au fost 191 de voturi “pentru” (PDL, PPDD, PSD), 123 “împotriva” (PNL, PSD, UDMR) si 69 abţineri (PSD, UDMR)[1].

Parlamentul a supus votului şi a votat raportul comisiilor juridice de avizare. Comisiile juridice au dat un raport favorabil, dar,  în plen,  PSD şi PDL au votat pentru un aviz pozitiv, în timp ce PNL s-a opus.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în 11 iunie că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul după punctul de vedere al Parlamentului.

Plenul reunit al celor doua camere parlamentare a avut, marţi, pe ordinea de zi votarea avizului consultativ solicitat de preşedintele Traian Băsescu pentru noul referendum pe care intenţionează sa îl organizeze cu aceleaşi doua întrebări ca si in 2009.

Din lipsa de cvorum, dar si pentru ca pentru un aviz pozitiv era nevoie de 192 de voturi pentru, situaţia a rămas neclara, parlamentul neputând sa adopte o hotărâre prin care sa spună daca avizează favorabil sau nu solicitarea preşedintelui[2].

Nu există o hotărâre a Parlamentului care să fie publicată în Monitorul Oficial[3].

Respectul pentru Constituţie nu poate fi limitat la executarea literală a dispoziţiilor sale operaţionale. Constituţia prin însăşi natura sa, în plus faţă de garantarea drepturilor omului, oferă un cadru pentru instituţiile statului, stabileşte atribuţiile şi obligaţiile acestora. Scopul acestor dispoziţii este de a permite buna funcţionare a instituţiilor, în baza cooperării loiale dintre acestea. Şeful statului, Parlamentul, Guvernul, sistemul judiciar, toate servesc scopului comun de a promova interesele ţării ca un întreg, nu interesele înguste ale unei singure instituţii sau ale unui partid politic care a desemnat titularului funcţiei. Chiar dacă o instituţie este într-o situaţie de putere, atunci când este în măsură să influenţeze alte instituţii ale statului, trebuie să facă acest lucru având în vedere interesul statului ca un întreg, inclusiv, ca o consecinţă, interesele celorlalte instituţii şi cele ale minorităţii parlamentare[4].

Articolul 2 alin. (1) din Constituţia din 21 noiembrie 1991[5] declară că suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu (alin.  2).

Constituţia scoate în evidenţă faptul că populaţia ţării se poate exprima în cadrul democratic atât pe cale directă, prin intermediul alegerilor şi a referendumului, cât şi pe cale indirectă, prin intermediul organelor reprezentative ale statului.

Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.

Prin lege organică se reglementează:

a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;

b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;

c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;

e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;

g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;

h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;

i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;

j) statutul funcţionarilor publici;

k) contenciosul administrativ;

l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;

n) organizarea generală a învăţământului;

o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;

r) statutul minorităţilor naţionale din România;

s) regimul general al cultelor;

t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice (art. 73 – Categorii de legi).

Natura juridică, regimul juridic al referendumului.  – Potrivit art. 90 din Constituţie, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

În cazul acestui tip de referendum avem o consultare populară cu un caracter pur facultativ, spre deosebire de  referendumul reglementat la art.  95 sau art.  151, care este un referendum decizional obligatoriu,  prin care se urmăreşte fie demiterea sau păstrarea în funcţie a unui preşedinte al statului, fie adoptarea sau respingerea legii de modificare a Constituţiei[6].

Articolul  61 din Constituţie reglementează rolul şi structura Parlamentului, ca fiind (1)   organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat (alin.  2).

Dreptul constituţional al Preşedintelui de a recurge la referendum nu îi poate conferi însă acestuia posibilitatea legiferării, întrucât, în conformitate cu voinţa Constituantului român, Preşedintele nu poate iniţia un “referendum legislativ”, ci numai un “referendum consultativ”. Aceasta rezultă cu claritate din prevederile art. 58 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legislativă[7].

Dacă referendumul are caracter decizional, trebuie să existe norme care să prevadă în mod expres procedura ulterioară[8].

Propunerile societăţii civile colectate de Forumul Constituţional trebuie “serios luate în considerare în cadrul procesului parlamentar” de elaborare a proiectului de revizuire a Constituţiei.

Implicarea Comisiei de la Veneţia a fost solicitată de Guvern şi de Parlament, iar organismul de experţi în drept constituţional al Consiliului Europei a mai fost implicat şi în 1991 în elaborarea Constituţiei, iar apoi în 2003 în revizuirea acesteia[9] .

Noua modificare a Constituţiei vine după criza politică din 2012, în urma căreia organismul de la Veneţia a emis în decembrie o Opinie care a indicat nevoia clarificării unor aspecte ale legii fundamentale “în special cele privind distribuţia puterii între preşedinte, Guvern, Parlament şi rolul şefului statului”[10].

“Această activitate a Forumului Constituţional este un răspuns foarte constructiv la criza de anul trecut, care odată depăşită, lecţia sa trebuie folosită pentru îmbunătăţirea situaţiei. Deci, putem spune că acea criză a avut şi o contribuţie pozitivă”.

Comisia de la Veneţia aprecia în Opinia publicată în decembrie 2012 că evenimentele din vara anului trecut au arătat că o coabitare între preşedinte şi premier nu poate fi uşor susţinută de cadrul constituţional, iar reforma Constituţiei trebuie să clarifice competenţele celor doi, în principal privind politica externă.

“Evenimentele din România au demonstrat că actualul cadru constituţional al României nu poate susţine cu uşurinţă o «coabitare» între un preşedinte al republicii aflat de o parte a spectrului politic şi un guvern şi un parlament din cealaltă parte. Această opinie a Comisiei de la Veneţia nu are rolul de a lua o poziţie privind o alegere între un sistem prezidenţial şi unul parlamentar, dar reforma constituţională ar trebui să clarifice cel puţin competenţele preşedintelui şi primului-ministru, mai ales acolo unde au apărut dificultăţi, adică în domeniile politicii externe şi relaţiilor cu Uniunea Europeană”, se arăta în concluziile Opiniei privind România.

Premierul Victor Ponta a declarat  că,  pentru forma finală a proiectului de revizuire a Constituţiei, care va fi supus votului în Camera Deputaţilor şi apoi referendumului, se va aştepta punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, drept garanţie a faptului că nu s-au produs “abuzuri”[11].

În media s-a criticat abundenţa ordonanţelor de urgenţă. “Nici ordonanța de urgență care schimba cvorumul la referendum nu a fost abrogată de către gu­vern, ea a devenit inaplicabilă pen­tru că CCR a decis că era ne­constituțională. Să ne reamintim că doar o întâmplare fericită a permis CCR să se pronunțe pe această OUG – faptul că avea pe rol un dosar privind ne­cons­tituționalitatea unui proiect de lege cu conținut identic. Avocatul Poporului fusese revocat la acel moment, astfel încât nimeni nu mai avea competența legală de a ataca OUG-uri la CCR. Așadar, nu guvernul a rezolvat problema – așa cum cerea CE –, ci CCR”[12].

În legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului[13] se arată că în România suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum (Art. 1 din Legea nr. 3 din 22 februarie 2000 ).

Articolul 1 trebuie citit după Constituţie: Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

Potrivit art. 2 din lege, Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la:

a) revizuirea Constituţiei;

b) demiterea Preşedintelui României;

c) probleme de interes naţional.

În condiţiile prezentei legi se poate organiza şi desfăşura şi referendum local asupra unor probleme de interes deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale.

În cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme, precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate.

Problemele care, potrivit art. 148 din Constituţie, nu pot fi supuse revizuirii nu pot face obiectul referendumului (Art. 3).

Au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor acestei legi.

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Capitolul II al legii reglementează modul de organizare a referendumului naţional.

Referitor la referendumul privind revizuirea Constituţiei legea prevede că iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute la art. 146 şi 147 din Constituţie, iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege (Art. 6 alin.  1).

Numai organizarea şi desfăşurarea referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei, precum şi rezultatul acestuia sunt obligatorii.

Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin “DA” sau “NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: “Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?”

“Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret”.

Conform art. 11  alin. (1) din Legea referendumului, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret, se arată la alineatul 2 al aceluiaşi articol.

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui (alin.  3).

Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită[14].

Valoarea soluţiei pronunţate prin punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României  este aceea a unui aviz pur consultativ.

Nu s-a realizat numărul de voturi necesar,   parlamentul   putând  să  reia votul.  Decizia de repunere pe ordinea de zi a subiectului va aparţine Birourilor Permanente ale celor două camere.

Avizul parlamentului este unul consultativ. Şeful statului poate,  după trecerea a 20 de zile,  sa emită decretul care fixează data referendumului .

Potrivit art. 12 alin. (1)[15] din Legea  referendumului, sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:

A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării

B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:

a) regimul general al proprietăţii publice şi private;

b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

c) organizarea generală a învăţământului;

d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;

e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;

f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

g) regimul general al cultelor;

h)   Eliminată ca urmare a respingerii O.U.G. Nr. 99/2005 prin Legea nr. 243/2006.

(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin “DA” sau “NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării[16].

În baza art. 146 din Constituţie, Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;

e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;

g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;

h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;

i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;

k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;

l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului[17], Curtea reţine că în cadrul controlului de constituţionalitate efectuat înainte de promulgarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, Curtea Constituţională s-a pronunţat şi asupra unei dispoziţii din cuprinsul art. 12 alin. (1). Acest articol, pe lângă cazurile concrete privind problemele de interes naţional enumerate la lit. B a) – g), în legătură cu care, în sensul art. 11, Preşedintele poate cere poporului să îşi exprime voinţa, prevedea la lit. B h) şi “alte probleme propuse Parlamentului de către Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale”. Cu acel prilej, prin Decizia nr. 70 din 5 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 19 mai 1999, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B h) sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte expresia “propuse Parlamentului”, întrucât “Preşedintele este singurul îndreptăţit să stabilească problemele de interes naţional asupra cărora poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum”.

În conformitate cu prevederile art. 145 din Constituţia nerevizuită, legea a fost transmisă Parlamentului spre reexaminare. În dezacord cu decizia Curţii Constituţionale, acesta a eliminat în totalitate conţinutul lit. h), lipsindu-l, astfel, pe Preşedinte de posibilitatea de a propune poporului şi alte probleme de interes naţional asupra cărora acesta să-şi exprime voinţa prin referendum.

Potrivit art. 90 din Constituţie “Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”. Din examinarea textului constituţional, rezultă că acesta nu defineşte, pe de o parte, nici “problemele de interes naţional”, iar pe de altă parte, nu prevede nici că aceste probleme vor fi stabilite ulterior prin lege. În lipsa unor astfel de precizări dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 adaugă la textul constituţional invocat, care stabileşte doar procedura referendumului iniţiat de Preşedinte cu privire la “probleme de interes naţional”, ce presupune două faze:

a) consultarea Parlamentului, care urmează să adopte o hotărâre în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României. În situaţia în care Parlamentul nu a fost consultat Preşedintele nu va putea proceda la iniţierea referendumului;

b) consultarea poporului, care îşi exprimă voinţa cu privire la problemele de interes naţional ce îi sunt supuse de către Preşedinte.

Din cele arătate se deduce, fără echivoc, că art. 90 din Constituţie stabileşte competenţa exclusivă a Preşedintelui în determinarea problemelor de interes naţional ce se supun referendumului, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării acestuia. Sub acest aspect, Curtea constată că enumerarea limitativă în cuprinsul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 a unor situaţii considerate a fi “probleme de interes naţional” este de natură a îngrădi dreptul Preşedintelui de a consulta poporul, ştiut fiind faptul că, în timp, interesul naţional poate diferi, oricând putând interveni situaţii noi, care să reclame organizarea unui referendum. Orice enumerare a situaţiilor considerate ca fiind de “interes naţional” la momentul la care legiuitorul adoptă reglementarea se poate transforma ulterior într-o îngrădire, într-o limitare care să afecteze dreptul constituţional al Preşedintelui de a decide singur cu privire la problemele asupra cărora vrea să consulte poporul. Acest drept exclusiv al Preşedintelui îşi găseşte suportul în dispoziţiile constituţionale ale art. 80 referitor la “Rolul Preşedintelui”, ale art. 2 alin. (1), potrivit căruia “Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, […], precum şi prin referendum”, ale art. 81 alin. (1) referitor la legitimitatea electorală egală a Preşedintelui României cu legitimarea Parlamentului şi ale art. 1 alin. (4), care stabileşte că “Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.

Stabilirea prin lege a problemelor de interes naţional reprezintă un amestec al Parlamentului în exercitarea atribuţiilor exclusive ce-i sunt conferite prin Constituţie Preşedintelui şi, ca atare, o nesocotire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.

Prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 nu sunt susţinute nici de dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, potrivit cărora prin lege organică se reglementează “organizarea şi desfăşurarea referendumului”, întrucât textul are în vedere stabilirea prin lege a unor măsuri tehnice, procedurale, necesare în procesul de consultare a poporului pe calea referendumului.

Pentru aceste considerente, Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, sunt neconstituţionale.

Rezumând, Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a declanşat procedura pentru un nou referendum, cu acelaşi subiect ca şi cel anterior,  pentru Parlament unicameral şi un maximum 300 de parlamentari[18].  Teoretic, este acelaşi drept al Preşedintelui, în plus.



[1] http://www.cotidianul.ro/parlamentul-respinge-referendumul-lui-basescu-216058, 18 iunie 2013. După alte surse 125 de voturi “împotriva”.

[2] http://www.ziare.com/politica/referendum

[3] http://www.evz.ro/detalii/stiri/parlamentul, Parlamentarii refuză referendumul lui Băsescu. Liberalii, supărați că pesediștii au votat “pentru” , http://www.evz.ro/detalii/stiri/parlamentul-decide-astazi-cum-raspunde-referendumului-lui-basescu-1043067.html#ixzz2Wa4vVA56 EVZ.ro

[4] Adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 93-a Sesiune Plenară (Veneţia, 14-15 decembrie 2012) CDL-AD(2012)0261Strasbourg, 17 decembrie 2012 CDL-AD(2012)026 Avizul nr. 685/2012 Comisia europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia), Aviz privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi statul de drept a acţiunilor Guvernului şi Parlamentului României cu privire la alte instituţii ale statului şi Ordonanţa de urgenţă a guvernului de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Ordonanţa de urgenţă a guvernului de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în România, Traducere efectuată de Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol din cadrul Curţii Constituţionale, http://193.226.121.81/events/2012/aviz_ro.pdf

[5] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   767 din 31 octombrie 2003.    Modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156).

Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18 – 19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituţiei României.

Constituţia României, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

[6] A se vedea I.  Muraru, Elena Sinina Tănăsescu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol.  II, ed.  a II-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p.  140.  Şt.  Deaconu, Comentariu, în “, Constituţia României”de I. Muraru ş.a., Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008, p.837. Bibliografia de drept constituţional, studii şi jurisprudenţa ,  la p.835-836.

78. Procedura de suspendare a Preşedintelui confundă într-un mod destul de ciudat responsabilitatea juridică cu cea politică. Prin aceasta se tinde ca Preşedintele să răspundă politic în faţa Parlamentului şi a electoratului, deşi motivele de demitere sunt formulate într-un mod care invocă răspunderea juridică. Rolul Curţii Constituţionale în cadrul acestei proceduri este, de asemenea, destul de neclar. Dacă se decide menţinerea sa, procedura prevăzută la art. 95 din Constituţie privind suspendarea Preşedintelui ca atare ar trebui să vizeze clar responsabilitatea juridică, care să fie iniţiată de Parlament, dar să fie soluţionată de către o instanţă ( Strasbourg, 17 decembrie 2012 CDL-AD(2012)026 Avizul nr. 685/2012 Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia).

[7] Curtea Constituţională , Decizia nr. 70 din 5 mai 1999, asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 9, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) lit. B.h), art. 15 alin. (1), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, art. 30 alin. (2) şi art. 45 din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţele din 22 februarie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  221 din 19 mai 1999.   Este vorba de art.  61 din Constituţia republicată.  Curtea Constituţională ( 1) constată că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 11 alin. (2), în ceea ce priveşte expresia “anterior luării unor măsuri”, dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h), în ceea ce priveşte expresia “propuse Parlamentului”, precum şi dispoziţiile art. 45 din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi (2),  constată că sunt constituţionale dispoziţiile art. 2 alin. (1), ale art. 6 alin. (1), ale art. 9, ale art. 11 alin. (2), în ceea ce priveşte expresia “caracter facultativ”, ale art. 15 alin. (1), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18 şi ale art. 30 alin. (2) din aceeaşi lege.

[8] Comisia de la Veneţia, Linii directoare pentru organizarea referendumului, DCL-AD(2006)027rev, Studiu nr.  37/2006, Strasbourg, 8 noiembrie 2006.

[9] www.mediafax.ro/…/comisia-de-la-venetia-propunerile…‎, 8 mai 2013.

[10] Comisia de la Veneţia, Linii directoare pentru organizarea referendumului, DCL-AD(2006)027rev, Studiu nr.  37/2006, Strasbourg, 8 noiembrie 2006.

[11] http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/comisia-de-la, 8 mai 2013.

[12] Laura Ştefan  , Un raport usturător despre o vară neagră, http://www.revista22.ro 5-2-2013.

[13] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  84 din 24 februarie 2000, modificată prin

Legea nr. 76 din 24.05.2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   365 din 30.05.2012.

Amintim că  legea, astfel cum a fost modificată prin L. nr. 76/2012, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013. (a se vedea art. 81 şi 82 din L. nr. 76/2012, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 4/2013)

[14] Forma iniţială a art. 11 – (1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

(2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.

(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Conform Decizia Curţii Constituţionale  Nr. 392 din 17 aprilie 2007 in vigoare din 15.05.2007:

Art. 11 – (1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

(2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.

(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Dispoziţiile art. 11 alin. (3) au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale Nr. 392/2007.

Conform Ordonanţei de urgenta nr. 103 din 30 septembrie 2009, forma  articolului era:

Art. 11 – (1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

(2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.

(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui.

(4) Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

Pentru procedurile de referendum aflate în curs la data intrării în vigoare a O.U.G. Nr. 103/2009, termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data de 2 octombrie 2009. (art. II din O.U.G. Nr. 103/2009)

Conform Legii nr. 62 din 10 aprilie 2012 :

Art. 11(1) Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.

(2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.

(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui.

(4) Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

[15] Dispoziţiile art. 12 alin. (1) au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 567/2006.

[16] Forma iniţială era:

Art. 12 – (1) Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:

A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării

B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:

a) regimul general al proprietăţii publice şi private;

b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

c) organizarea generală a învăţământului;

d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;

e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;

f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

g) regimul general al cultelor.

(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin “DA” sau “NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării.

Conform Ordonanţei de urgenta nr. 99 din 14 iulie 2005 ,

Art. 12(1) Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:

A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia de dezvoltare economică şi socială a ţării;

B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:

a) regimul general al proprietăţii publice şi private;

b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

c) organizarea generală a învăţământului;

d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;

e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;

f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

g) regimul general al cultelor;

h) reforma justiţiei şi combaterea corupţiei.

(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin “DA” sau “NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării.

Conform Legii nr. 243 din 22 iunie :

Art. 12 – (1) Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:

A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării

B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:

a) regimul general al proprietăţii publice şi private;

b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

c) organizarea generală a învăţământului;

d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;

e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;

f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

g) regimul general al cultelor;

h) Eliminată ca urmare a respingerii O.U.G. Nr. 99/2005 prin Legea nr.   243/2006

(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin “DA” sau “NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării.

Conform Deciziei nr. 567 din 11 iulie 2006 :

Art. 12 – (1) Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. 11:

A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării

B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:

a) regimul general al proprietăţii publice şi private;

b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

c) organizarea generală a învăţământului;

d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;

e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;

f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

g) regimul general al cultelor;

h) Eliminată ca urmare a respingerii O.U.G. nr. 99/2005 prin Legea nr. 243/2006

(2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin “DA” sau “NU” asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării.

[17] Curtea Constituţională, Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.   613 din 14 iulie 2006

[18] „Referendumul va fi declanşat după adoptarea în Parlament a noii legi a referendumului şi a noii Constituţii, http://adevarul.ro/news/politica/traian-basescu-vorbeste, 17 iunie 2013

Leave a Reply