SERVICIILE SECRETE ALE STATULUI NU SUNT ORGANE DE URMĂRIRE SAU DE CERCETARE PENALĂ, NEFIIND PREVĂZUTE CA ATARE ÎN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

SERVICIILE SECRETE ALE STATULUI NU SUNT ORGANE DE URMĂRIRE SAU DE CERCETARE PENALĂ, NEFIIND PREVĂZUTE CA ATARE ÎN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr.52.586/3/2011  Tribunalului București — Secția I penală și constată că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispozițiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală este neconstituțională.

Art.139 alin.(1) din Codul de procedură penală prevede că supravegherea tehnică se dispune de judecătorul de drepturi și libertăți, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la alin.(2) al art.139; măsura este proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii; probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. Curtea constată că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală și lucrătorii specializați din cadrul poliției și al altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condițiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii. Astfel, în afara Serviciului Român de Informații, care, potrivit art.1 și art.2 din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații[1] și art.6 și art.8 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României[2] are atribuții exclusiv în domeniul siguranței naționale, neavând atribuții de cercetare penală, conform art.13 din Legea nr.14/1992, există și alte servicii cu atribuții în domeniul securității naționale, precum și o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuții în varii domenii, cum sunt, cu titlu exemplificativ, Garda Națională de Mediu, Gărzile Forestiere, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul de Stat în Construcții, Consiliul Concurenței sau Autoritatea de Supraveghere Financiară, niciuna dintre acestea neavând atribuții de cercetare penală. Având în vedere aceste argumente, Curtea reține că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” apare ca fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate.

Curtea Constituțională pune, în mod esențial, accentul pe respectarea exigențelor de calitate a legislației interne, și,  în acest sens,  reține că este justificată opțiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare doar de către procuror și de către organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedură penală, precum și de către lucrătorii specializați din cadrul poliției, în condițiile în care aceștia pot deține avizul de ofițeri de poliție judiciară, în condițiile art.55 alin.(5) din Codul de procedură penală. Această opțiune nu se justifică, însă, în privința includerii, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, a sintagmei „alte organe specializate ale statului”, neprecizate în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi speciale[3].

Urmărirea penală se efectua de către organele de anchetă penală,  iar în cazurile în care aceasta nu era obligatorie,  urmărirea penală se efectua de către organele de cercetare penală  ( Codul de procedură penală  din 1 ianuarie 1937,  republicat la 13 februarie 2948). 0rganele de anchetă penală erau anchetatorii penali din R. P. R.[4] și,  prin Legea nr. 3,  publicată în B. Of. 11 din 4 aprilie 1956,  anchetatorii penali de securitate. Urmând exemplul sovietic,  în 1952 a fost înființată Procuratura R. P. R. Organele securității de stat (chiar și azi în Rusia) nu au corespondent în nicio țară civilizată din lume. Doar în Germania nazistă poliția politică (Gestapo) a avut unități proprii operaționale și de anchetă,  locuri destinate privării de libertate (de genul izolatorului de detenție preventivă F.S.B.  din Lefortovo )[5].

Potrivit Codului de procedură penală intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969,  s-a desființat ancheta penală,   urmărirea penală se efectua de către procuror  și de organele de cercetare penală,   subiecți procesuali oficiali ai fazei de urmărire penală. Cadrul organelor de cercetare penală era format din organele de cercetare penală ale securității,  organele de cercetare penală ale miliției și organele de cercetare speciale (ofițeri anume desemnați)[6]. Competența organelor de cercetare ale securității în cauzele privind infracțiuni contra securității statului a fost extinsă ,  pentru fapte care pot afecta   securitatea statului, și prin Legea nr. 7/1973 (divulgarea secretului economic) .  După 1990,  fiind desființată securitatea de stat,  prin Decretul-lege nr. 12/1990[7],  au dispărut ca organe de cercetare,   organele securității ca atare.

Doctrina a analizat situația S.R.I.,  S. I. E.,   S. P. P.,  S. T. S.,  raportat la  procedura penală.  În art. 13 din Legea nr. 14/1992 se prevede că organele S. R. I. nu pot efectua acte de cercetare penală,  nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spații proprii de arest.  S-a arătat[8] însă că “ la solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din SRI pot acorda sprijin la realizarea unor activități de cercetare penală pentru infracțiuni contra securității naționale”[9], dar organele de informații nu acționează ca organe de cercetare penală.

Articolul 142 alin.(1) din Codul de procedură penală nu vizează “activitățile tehnice”,  întrucât activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică este prevăzută  de procedura penală (art.142 alin. 1),  ceea ce reprezintă o activitate judiciară,  denumind “acte procesuale/procedurale” [10]. Organele care participă la realizarea acesteia,  subliniem,  vorbind de art. 141,  pot fi numai organele de urmărire penală,  dar asta nu înseamnă că înregistrări “tehnice” nu pot fi efectuate – legal sau nu – și de oricine altcineva.

În urma modificărilor aduse   procedurii penale prin Legea nr. 141 din 14 noiembrie 1996[11] art. 224 din Codul de procedură penală de la acea dată a fost modificat astfel încât,  alături de organele de urmărire penală și lucrătorii operativi din MI sunt competenți să efectueze acte premergătoare și lucrători operativi din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale,  anume desemnați în acest scop,  pentru fapte care constituie,  potrivit legii,  amenințări la adresa siguranței naționale[12],   cu autorizare prealabilă sau uneori confirmare[13] (ulterioară).

Potrivit noului  Cod de procedură penală[14] ,  organe de urmărire penală sunt:    a) procurorul;    b) organele de cercetare penală ale poliției judiciare; și     c) organele de cercetare penală speciale.

Organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală numai în condițiile art. 55 alin. (5) și (6), corespunzător specializării structurii din care fac parte, în cazul săvârșirii infracțiunilor de către militari sau în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție și de serviciu prevăzute de Codul penal săvârșite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța navei sau navigației ori a personalului.

Organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale  amintite își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului[15] (art. 55 alin. 6).

Atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens.

Atribuțiile organelor de cercetare penală speciale sunt îndeplinite de ofițeri anume desemnați în condițiile legii, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Codul de procedură penală anterior[16] prevedea ( în art. 208) următoarele organe speciale ,  care  efectuau cercetarea penală : a) ofițerii anume desemnați de către comandanții unităților militare corp aparte și similare, pentru militarii în subordine. Cercetarea putea fi efectuată și personal de către comandant;

b) ofițerii anume desemnați de către șefii comenduirilor de garnizoană, pentru infracțiunile săvârșite de militari în afara unităților militare. Cercetarea putea fi efectuată și personal de șefii comenduirilor de garnizoană;

c) ofițerii anume desemnați de către comandanții centrelor militare, pentru infracțiunile de competența instanțelor militare, săvârșite de persoanele civile în legătură cu obligațiile lor militare. Cercetarea putea fi efectuată și personal de către comandanții centrelor militare.

La cererea comandantului centrului militar, organul de poliție efectua unele acte de cercetare, după care înaintau lucrările comandantului centrului militar;

d) ofițerii poliției de frontieră, anume desemnați pentru infracțiunile de frontieră;

e) căpitanii porturilor, pentru infracțiunile contra siguranței navigației pe apă și contra disciplinei și ordinii la bord, precum și pentru infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, prevăzute în Codul penal, săvârșite de personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau ar fi putut pune în pericol siguranța navei sau a navigației.

În cazurile prevăzute la lit. a), b) și c), cercetarea penală se efectua în mod obligatoriu de organele speciale acolo prevăzute.

Referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, art. 61 actual corespunde vechiului art. 214,   la care s-au adăugat ,  la lit.  c),   organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege.

Organele de constatare au obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă. În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală.

Când făptuitorul sau persoanele prezente la locul constatării au de făcut obiecții ori precizări sau au de dat explicații cu privire la cele consemnate în procesul-verbal, organul de constatare are obligația de a le consemna în procesul-verbal.

Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală.

Procesul-verbal încheiat constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ.

Observăm că întreaga economie a textului cantonează activitatea organelor securității naționale în sfera actelor de constatare,  și nu în domeniul cercetării penale. Procurorul este cel care dispune efectuarea unor măsuri de supraveghere tehnică în vederea obținerii unor mijloace de probă, cum sunt convorbirile telefonice, care să fie valorificate în vederea obținerii adevărului..

Acte realizate de Serviciul Român de Informații nu constituie și nu pot constitui mult mai mult decât un simplu sprijin tehnic[17]. Atât timp cât activitatea organelor securității naționale se desfășoară sub conducerea și supravegherea procurorului  (art. 55 alin. 6),  ea nu constituie o  ingerința a serviciilor secrete în justiție. Atât timp cât activitatea organelor securității naționale se desfășoară în sfera actelor de constatare,  și nu în domeniul cercetării penale,  ea este absolut legală și legitimă.

Nemulțumirile autorilor excepției vizează modalitatea de interpretare și aplicare a legii, și nu numai aspecte de neconstituționalitate; discutarea existenței unor probe ilicite ( se afirmă în susținerea excepției de neconstituționalitate că „numeroase probe sunt obținute anterior datei aprobării mandatului de supraveghere”) nu vizează neconstituționalitatea[18]. Faptul că Ministerul Public dispune de un serviciu specializat care poate acoperi necesitățile tehnice de punere în executare a mandatului de supraveghere  nu înlătură posibilitatea obținerii  oricărui sprijin tehnic benefic de oriunde ar veni. Nu putem face un proces de intenție al diferitelor mecanisme de stat vizând un  control social ocult din partea acestora [19].

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la măsurile de supraveghere tehnică, respectiv Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu (2) împotriva României[20], și în cauze similare, a constatat neconvenționalitatea activităților de supraveghere tehnică efectuate de Serviciul Român de Informații[21]. Se afirmă faptul că, în ciuda acestei jurisprudențe europene, instanțele naționale continuă să motiveze intervenția judiciară și a altor organe.  Includerea altor organe specializate ale statului în rândul celor care au atribuții de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică poate fi  democratică, dacă este necesară și legitimă,   în măsura în care activitățile desfășurate în condițiile Codul de procedură penală  sunt proporționale cu scopul urmărit. Aceasta cred că este concluzia ce trebuie desprinsă din interpretarea deciziei nr. 51.

Anticipând parcă intervenția printr-o OUG,  Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu “nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislație infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate”[22] .  

---

[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.33 din 3 martie 1992.

[2] Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.190 din 18 martie 2014

[3] Decizia nr.51 din 16 februarie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală,  publicată în Monitorul Oficial nr.190 din 14 martie 2016

[4] iar în anul 1955 s-a renunțat la denumirea de minister public,  reintrodusă prin  Constituția din 1991. .

[5] Iuri Felștinski,  Alexandr Litvinenko,  FSB vzpîvae Pocciio,  ed. rom. Rusia explodează,  Corint. 2015,  p. 35

[6] Siegfried Kahane,  în Explicații teoretice ale   Codului de procedură penală român,  Partea specială,  vol. II,  de V. Dongoroz ș. a. . Editura Academiei,  1976,  pp. 23 sqq

[7] Monitorul Oficial  nr. 7 din 12 ianuarie 1990

[8] Gr. Gr. Theodoru,  Tratat  de procedură penală ,   Editura Hamangiu,  2007. p. 538

[9] Ibidem, sublinierea autorului. Cu privire la procedura obligatorie de accesare, utilizare și stocare a datelor obținute din interceptări ale comunicațiilor, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a făcut distincție între două etape ale interceptării convorbirilor telefonice: autorizarea supravegherii și efectuarea propriu-zisă a supravegherii,   vezi § 44 al deciziei nr. 51.

[10] Cf § 33 din decizie.

[11] Monitorul Oficial nr. 289 din 14 noiembrie 1996

[12] G. Mateuț,  Procedură penală,  Partea specială. Vol. I,  Lumina Lex,  1997,  pp. 76 sqq

[13] Gh. Diaconescu,  Infracțiuni în legi speciale și legi extrapenale,  Editura All,  1996,  p. 10.

[14] Adoptat prin Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010,  cu modificările şi completările ulterioare.

[15] Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat deja că procurorii români, acționând în calitate de magistrați ai ministerului public, nu îndeplineau cerința de a fi independenți față de puterea executivă (Vasilescu împotriva României, hotărârea din 22 mai 1998, Culegerea 1998 III, p. 1075, §§ 40, 41, Pantea împotriva României, nr. 33.343/96, §§ 238-239, CEDO 2003-VI).

[16] Republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.  Textele nu mai sunt reluate ca atare astăzi.

[17] Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcționarea Serviciului Român de Informații,  art. 8 : Serviciul Român de Informații este autorizat să dețină şi să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informațiilor privitoare la siguranța națională, în condițiile legii.

Direcția Națională Anticorupție cooperează în vederea realizării activităților de supraveghere tehnică cu Serviciul Român de Informații (S.R.I.), care asigură suport logistic și tehnic pentru interceptarea comunicațiilor la distanță, accesul la sisteme informatice, supravegherea audio – video și localizarea prin mijloace tehnice,  comunicat Nr. 252/VIII/3,   9 martie 2016 ,    http://www.pna.ro.

[18] În schimb,  Curtea Constituțională a reținut faptul că controlul activității de supraveghere tehnică  “revine în mod exclusiv Ministrului Afacerilor Interne, iar dacă datele obținute depășesc scopul în care a fost aplicată măsura supravegherii tehnice, doar Ministrul Afacerilor Interne poate decide, în mod discreționar și fără un control independent, ce trebuie făcut cu aceste date” ( § 44 din decizie).

[19] În opinia lui Edward Snowden, terorismul este doar pretextul pentru a justifica această supraveghere pe scară extinsă. „Este vorba de manipulare diplomatică, spionaj economic şi control social. Este vorba de putere şi nu există nicio îndoială că supravegherea în masă sporește puterea guvernului” http://www.cotidianul.ro/oug-privind-interceptarile   .

[20] Curtea constată că, în present, Codul de procedură penală  cuprinde numeroase garanții în materie de interceptare şi transcriere a convorbirilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nerelevante; acest lucru este certificat de Legile nr. 281/2003 şi 356/2006 privind modificarea Codului de procedură penală, care impun ca operațiunile de interceptare şi înregistrare a comunicațiilor efectuate prin telefon sau prin orice alt mijloc electronic să fie realizate în baza unei autorizații motivate, dată de un judecător ( CEDO,  Secția a III-a, Hotărârea din 26 aprilie 2007, în Cauza Dumitru Popescu împotriva României  nr. 2,  Cererea nr. 71.525/01, §§ 45-46,  82).

[21] Existența unor dispoziții legale atribuind competențe de supraveghere secretă a corespondenței şi a telecomunicațiilor, putea, într-o situație excepțională, să se dovedească necesară într-o societate democratică şi că legiuitorul național se bucura de o anumită putere discreționară, care nu era însă nelimitată (CEDO, Klass, § 49 in fine).

[22] § 47 al deciziei. Vezi, în acest sens, și Decizia nr.17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.79 din 30 ianuarie 2015, §§ 67 și 94. “În considerarea modificării despre care am vorbit la Codul de procedură penală, am spus că, prin excepție de la aceasta regulă, organele SRI pot fi desemnate ca organe de cercetare penală speciale, în sensul prevăzut expres de Codul de procedură Penală și anume art. 55 alin. 5 și 6, pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică (…). În fond, ceea ce am făcut a fost să traducem prin lege referința sau să nu punem în pericol, să asigurăm continuitatea în ceea ce privește mandatele de siguranță națională care privesc strict Titlul 10 din Codul penal și infracțiunea de terorism”, a adăugat ministrul Prună (subl.ns.-DC). Mirela Bărbulescu,  OUG privind interceptările, publicată în Monitorul Oficial ,luni, 14 Mar 2016,  http://www.agerpres.ro/politica/2016/03/14. Aceeași  nelămurire și la premier:‘‘SRI nu poate fi organ de urmărire penală DECÂT pentru cazuri privind siguranța națională şi privind terorismul (conform legii de funcționare a SRI) şi DOAR, EXCLUSIV SUB CONTROL JUDECĂTORESC, în prezența unui PROCUROR. Restul e interpretare nefondată”, http://www.mediafax.ro/politic/decizia-ccr-si-oug-privind-interceptarile-au-fost-publicate-in-monitorul-oficial-15107478. Fostul președinte Traian Băsescu susține că OUG privind interceptările ar putea avea probleme la capitolul constituționalitate având în vedere că legiferează în domeniul libertăților şi drepturilor fundamentale. www.stiripesurse.ro.

În Nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal se mai arată că prin măsuri tehnice, se va realiza partajarea infrastructurii (servere de management al interceptării și console de administrare și operare) astfel încât să se realizeze accesul nemijlocit și utilizarea independentă de către organele de urmărire penală. Modul concret de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare ar urma să fie stabilit prin protocoale de cooperare. În Nota de fundamentare se arată că ordonanța propune aceasta soluție de urgență, dar că este nevoie de o amplă dezbatere publică pentru organizarea unei instituții responsabile pentru punerea în executare a supravegherii tehnice. http://www.hotnews.ro/