TENTATIVA DE SINUCIDERE

TENTATIVA  DE  SINUCIDERE

„D. N. A . nu este competentă să cerceteze tentativa de suicid  [. ..] dar știam că oricine se opune. . .  executării pedepsei poate fi acuzat de zădărnicirea executării pedepsei,  adică de favorizarea infractorului.” D. Morar,  Putea să fie altcumva, Humanitas,  2022,  p 489

DNA l-a trimis în judecată pe medicul Șerban Brădișteanu pentru că l-ar fi favorizat pe Adrian Năstase. Procurorii susțin că Șerban Brădișteanu l-ar fi ajutat pe Năstase să rămână internat în spital, deși în mod normal acesta putea fi încarcerat. „Inculpatul Brădișteanu Șerban Alexandru, prin atitudinea sa, a încercat zădărnicirea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei privindu-l pe Năstase Adrian”, se arată în comunicatul DNA.  https://www.gandul.ro/stiri/medicul-serban-bradisteanu-trimis-in-judecata,  06/12/2012, 

Medicul Șerban Brădișteanu este judecat pentru că în 2012 ar fi încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din iunie 2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul calității”. Șeful Poliției Române, martor la Curtea Supremă: Punerea în executare a arestării lui Adrian Năstase a necesitat peste 100 de acte procedurale,  Share on facebook ,   Vladimir Ionescu 21 octombrie, 2013

Complicitatea reprezintă modalitatea de participație cea mai des întâlnita în practica judiciara si consta în fapta persoanei care, cu intenție, înlesnește sau ajuta în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penala, inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârșirea faptei, sau de a favoriza infractorul, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia. În acest sens, complicitatea este definita indirect prin intermediul definirii calității complicelui prin art. 26 din Codul penal, potrivit căruia complice este persoana care “cu intenție, înlesnește sau ajuta în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea complice, care promite înaintea sau în timpul săvârșirii fapte, ca va tăinui bunurile provenite din acesta sau ca va favoriza pe făptuitor, chiar daca după săvârșirea faptei promisiunea nu e îndeplinita.”https://www.scritub.com/stiinta/drept/ 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Brădișteanu Șerban Alexandru, medic șef secție la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de favorizare a infractorului, infracțiune în legătură directă cu infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție și prevăzută în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
           [. . . ] Concret, inculpatul Brădișteanu Șerban Alexandru și-a folosit prerogativele sale de medic specialist chirurgie cardia vasculară și și-a asumat internarea lui Adrian Năstase în cadrul secției pe care o conducea deși diagnosticul medical nu impunea internarea în cadrul acestei secții iar primele intervenții medicale au fost realizate de către un alt medic dintr-o altă secție.

În continuare, deși nu a făcut nicio mențiune cu privire la necesitatea unei intervenții chirurgicale cardia – vasculare în fișa medicală a persoanei condamnate, inculpatul Brădișteanu Șerban Alexandru și-a arogat fără drept calitatea de a emite opiniile oficiale ale spitalului, a preluat controlul asupra comunicării publice și a transmis că persoana condamnată are și alte afecțiuni medicale, care, în realitate, erau secundare celor urgente gestionate deja de un alt medic. De asemenea, inculpatul a evitat să comunice oficial reprezentanților Direcției Generale de Politie Municipiului București dacă persoana condamnată poate fi încarcerată.
Toate acestea au avut drept consecință prelungirea internării în spital și amânarea momentului transferului la o unitate de detenție, situație care a impus reprezentanților Direcției Generale de Politie Municipiului București să facă demersuri legale suplimentare pentru clarificarea îndeplinirii condițiilor juridice de transfer. Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 iunie 2012, Tribunalul București, ca instanță de executare, a stabilit că situația persoanei condamnate Năstase Adrian de a se afla internat la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca București nu împiedică cu nimic punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei, lucru care s-a realizat în aceeași zi.

[. . . ]  Dosarul a fost înaintat spre judecare la ,, București. Comunicat,  Biroul de Informare și Relații Publice, 6 decembrie 2012 ,  nr. 895/VIII/3

Asupra apelului de fată;

. Prin sentința penală nr. 213 din 04 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7787/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 396 alin. (5) C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., a dispus achitarea inculpatului B.Ş.A. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 C. pen. (art. 264 C. pen. anterior, cu aplic. art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000).

  În fapt, instanța de fond a reținut că la data de 20 iunie 2012, Tribunalul București, ca instanță de executare, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 20 iunie 2012, privind persoana condamnată N.A., urmare a Deciziei penale nr. 160 din 20 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, prin care a rămas definitivă pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. Pen. anterior, dispusă prin sentința penală nr. 176 din 30 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație Justiție, secția penală.

Mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe N.A. a fost remis spre executare D.G.P. a Municipiului București, iar conform prevederilor interne trebuia pus în aplicare prin intermediul S.I.C. – Biroul „Urmăriri”, condus de comisarul șef A.M.

După pronunțarea deciziei de către Înalta Curte de Casație și Justiție și după ce dispozitivul acesteia a ajuns la cunoștința publică, ministrul de interne în funcție la acel moment, Ioan Rus, a luat legătura cu șeful Poliției Române, chestorul P.T., căruia i-a sugerat să asigure prezenta unei ambulanțe în apropierea locuinței lui N.A., motivat de faptul că purtase o discuție telefonică cu acesta din urmă și i s-a părut că nu s-ar afla într-o formă psihică bună.

Chestorul P.T. i-a transmis sugestia ministrului comisarului șef D.G., adjunctul D.G.P. a Municipiului București. Acesta l-a apelat pe cos. șef R.G. de la Serviciul „Omoruri”, care a dat curs solicitării șefilor ierarhici, asigurând prezenta unui echipaj medical de urgenta de la Serviciul de Ambulanță al Municipiului București în momentul executării mandatului care-l privea pe A.N.

  . . . Suplimentar celor reținute de către instanța de fond, prezintă relevanță și se impune a fi menționată și declarația martorului L.I. din fata instanței de apel, unde a învederat următoarele: „La momentul la care m-am prezentat la spital în noaptea de 20/21 iunie 2012 am constatat că pacientul era deja internat în secția de chirurgie cardia vasculară condusă de inculpatul B., împrejurare care nu m-a surprins având în vedere rezultatele primelor investigații efectuate și care, prin raportare la topografia plăgii, care era în apropierea arterei carotide. Deși pacientul era conștient și cooperant, evoluția sa ulterioară ar fi putut cel puțin teoretic necesita o intervenție de specialitate efectuată la nivelul secției condusă de inculpatul B., fiind vorba de un proiectil care afectase cartilajul tiroid, iar planul arterelor carotide ca și traiectoria proiectilului se aflau în vecinătatea cartilajului tiroidian.

A fost consultat într-o comisie interdisciplinară ad hac din care au mai făcut parte martorul B., inculpatul B. și șeful secției A.T.I., doctor G. Din discuția cu pacientul dar și cu inculpatul B. am înțeles că pacientul avea o patologie cardiovasculară având o insuficiență coronariană severă. Am hotărât temporizarea intervenției chirurgicale pentru a doua zi dimineață având în vedere că pacientul avea un puseu hipertensiv, suferea de diabet și în plus suferea de o oarecare agitație. Intervenția chirurgicală efectuată a doua zi a fost una strict de chirurgie plastică, însă din echipa condusă de mine au intrat pe lângă colaboratori de-ai mei de specialitate și inculpatul B. datorită posibilei afectări a arterei carotide. Inculpatul a participat efectiv la operație ajutând la operațiunile care s-au efectuat. Intra operator am constatat că nu fusese afectată carotida deși traiectul glonțului a fost milimetric fată de teaca vasculară, astfel încât nu a fost nevoie de intervenția de specialitate ținând de chirurgia cardiovasculară a inculpatului B. Practic, pacientul N.A. era al a meu ca profil de patologie de urgenta, care de fapt determinase și internarea sa în spitalul de urgenta. Pacientul necesita monitorizare în continuare datorită patologiei cardiovasculare pe care o prezenta și întrucât era vorba despre o persoană operată am considerat că acesta poate fi monitorizat ideal în secția de A.T.I. a secției condusă de inculpatul B. (s.n. secția condusă de martor nu avea un compartiment de A.T.I.). În momentul în care s-a terminat intervenția chirurgicală am considerat că pacientul trebuie să stea în spital circa 7-10 zile, interval de timp determinat de amploarea intervenției chirurgicale. Riscul major pe care l-am considerat a fost de infecție, fiind vorba de o plagă împușcată.”

Convorbirile telefonice cu diverse persoane, fără atribuții legate de punerea în executare a hotărârii, sunt de natură a evidenția faptul că inculpatul nu era de acord cu transferarea condamnatului, însă legiuitorul nu sancționează simpla intenție de a comite o infracțiune.

În ceea ce privește declarațiile publice ale inculpatului, care, deși nu avea calitatea de purtător de cuvânt a comunicat informații privind starea de sănătate a condamnatului N.A., conducând astfel, în opinia publică, la conturarea ideii iminenței unei intervenții chirurgicale asupra cordului, acestea sunt lipsite de orice relevanță penală; întrucât nu opinia publică era cea chemată să pună în executare mandatul, ci organele de politie însărcinate de lege în acest scop, iar lipsa demersurilor S.I.C. nu a fost nicidecum consecința informațiilor pe care le-a cules din presă. De altfel, analizând conținutul acestor materiale, se constată că inculpatul B.Ş. preciza în mod expres că „în acest moment nu ar propune o intervenție chirurgicală legată de problemele cardiace” (Gândul.ro, articol din 22 iunie 2012).

Instanța de fond a făcut o amplă analiză a tuturor acestor acțiuni imputate, neimpunându-se reluarea argumentelor, mai ales că, așa cum s-a arătat, ele creează doar condițiile unor acțiuni viitoare, îmbrăcând forma unor acte premergătoare, fără relevanță penală.

În raport de toate aceste considerente, soluția de achitare pronunțată de cei trei judecători care au soluționat cauza în fond, întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. b) C. pr. pen., este în totală concordanță cu materialul probator administrat, astfel că se impunea respingerea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. ca nefondat.

Temporizarea procedurii de punere în executare a mandatului a fost determinată de lipsa unui cadru legislativ care să reglementeze situația întreruperii procedurii de punere în executare a M.E.P.I., organele de politie încercând să caute modalitățile legale pentru rezolvarea cazului. În contextul unor puncte de vedere diferite, S.I.C. s-a adresat instanței de executare pentru ca aceasta să analizeze dacă internarea condamnatului constituie un impediment la punerea în executare a mandatului.

Deși cunoștea încă de luni 25 iunie 2012, ora 11.31, poziția I.N.M.L., respectiv că, potrivit dispozițiilor legale, asupra transferului se poate pronunța doar medicul curant, un răspuns similar fiind formulat sâmbătă 23 iunie 2012 ora 19,20 de către A.N.P., fiind evident că aceiași soluție urma să fie dată și la sesizarea spitalului, organele de politie nu au demarat nicio acțiune prin care să solicite medicilor exprimarea unui punct de vedere sub acest aspect, ci s-au limitat la comunicare cu alte instituții, Tribunalul București, A.N.P. și I.N.M.L., așteptând o soluție din partea acestora.

S.I.C. – Biroul Urmăriri nu a acționat în vederea punerii efective în executare, în sensul emiterii formelor necesare încarcerării, prezentarea acestora unității medicale și solicitarea oficială adresată medicilor ce aveau condamnatul în supraveghere de a dispune externarea, decât la data de 26 iunie 2012, după confirmarea de către instanță a legalității acestei demers, respectiv a faptului că internarea unei persoane în spital nu constituie un impediment la punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei.

De altfel, lipsa unei acțiuni concrete de punere în executare a mandatului și rezumarea activității la corespondența cu diverse instituții au constituit motivele pentru care, la data de 26 iunie 2012, s-a început urmărirea penală fată de lucrătorii D.G.P.M.P. cu atribuții sub acest aspect, cu privire la săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. Pen., soluția de scoatere de sub urmărire penală fiind determinată de constatarea că aceștia „au acționat în raport de prevederile legale și procedurile existente la momentul punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei”.

În toată perioada internării, nicio persoană din cadrul S.I.C. nu l-a contactat personal pe inculpatul B.Ş. sau pe profesorul L.I. pentru a-i solicita un punct de vedere referitor la starea de sănătate a condamnatului.

În ceea ce privește poziția inculpatului B.Ş., se rețin următoarele:

– Sesizarea I.N.M.L. s-a făcut ca urmare poziției unanime a medicilor ce au compus comisia constituită pentru a răspunde solicitării S.I.C. Decizia de convocare a acestei comisii nu a aparținut inculpatului B.Ş., ci managerului spitalului, martorul M.R. În cadrul comisiei au participat medicii care au acordat îngrijiri medicale condamnatului A.N., astfel cum rezultă din mențiunile făcute de aceștia în foile de observație clinică generală și în foile de A.T.I. (prof. dr. I.L. chirurgie plastică, dr. B.Ş. chirurgie cardiovasculară, conf. dr. I.G. – A.T.I., dr. V.R. – psihiatrie și dr. I.L. – O.R.L). Concluziile comisiei se referă la necesitatea monitorizării în cadrul spitalului a evoluției postoperatorii cel puțin în primele 7 zile (invocându-se posibilitatea apariției unui proces septic), făcându-se trimitere punctuală și la celelalte morbidități ale pacientului, fără însă a se considera că acestea ar împiedica externarea.

Poziția comisiei sub aspectul numărului de zile de îngrijiri medicale este confirmată și de către raportul de expertiză medico-legală care a stabilit că leziunile au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale .

Nu există nicio probă din care să rezulte că membrii acestei comisii ar fi fost influențați în vreun fel de către inculpat. Dimpotrivă, martorul L.I., în mod constant, inclusiv în apel, a arătat că, fiind vorba despre o plagă împușcată, exista un risc major de infecție iar fată de amploarea intervenției chirurgicale pacientul trebuie să stea în spital circa 7-10 zile. De asemenea, aceeași a fost poziția medicului psihiatru și în data de 26 iunie 2012, astfel cum rezultă din declarația martorului G.R. „am fost invitat să discut cu medicul psihiatru, care mi-a spus că starea de sănătate a lui N.A., privită prin prisma specialității sale, o determină să nu-și asume responsabilitatea transferului sau audierii” .

În condițiile în care S.I.C. cunoștea punctul de vedere al I.N.M.L., întrucât îl sesizase sub același aspect și primise răspunsul, anterior, în cursul aceleiași zile, decizia spitalului de a se adresa aceleiași instituții, nu a constituit o împrejurarea care să împiedice organele de politie să acționeze în vederea punerii în executare a mandatului.

– În ceea ce privește poziția inculpatului din data 26 iunie 2012, din declarația martorului G.R. dată în cursul urmăririi penale și în fata instanței de fond, rezultă că inculpatul a „tergiversat să dea un răspuns clar, spunându-mi că el nu este de acord cu transferul”, purtând o discuție de aproximativ20 de minute, „acesta căutând practic să amâne momentul redactării scrisorii medicale, timp în care mi-a mai prezentat odată imaginea 3D a inimii. În final a acceptat să completeze acea scrisoare și ne-a dat și un protocol de tratament cu antibiotice”.

Se constată așadar că, deși a existat o opoziție în a fi de acord cu transferul condamnatului, acesta a fost doar momentană, inculpatul acționând în sensul cerut de organele de politie însărcinate cu punerea în executare a mandatului. Aceasta a fost prima și singura solicitare care i-a fost adresată inculpatului B.Ş., iar poziția de moment a acestuia nu se poate circumscrie unui act de îngreunare a punerii în executare a mandatului nr. 196 din 20 iunie 2012 privindu-l pe condamnatul N.A.

Referitor la celelalte fapte care îi sunt reproșate inculpatului, respectiv: internarea condamnatului în secția pe care o conducea; împrejurarea că intenționa, mai devreme sau mai târziu, să îl supună pe acesta unei intervenții pe cord; afirmațiile făcute către terțe persoane (fără atribuții legate de punerea în executare a mandatului) în sensul că nu va fi de acord cu transferul; comunicarea publică a faptului că exista un risc de infarct date fiind leziuni coronariene, astfel cum s-a arătat și anterior, chiar dacă li s-ar acorda conotația susținută de către parchet, nu se pot circumscrie unor acțiuni de ajutor în sensul art. 264 C. Pen., întrucât, prin ele însele, nu lezează valoarea socială ocrotită și nu aduc atingere ordinii juridice.

Acestea nu se înscriu în sfera acțiunii prevăzută de norma de incriminare și nici nu se află în imediata vecinătate a acesteia în așa fel încât să nu lase loc pentru comiterea unor acte intermediare esențiale; ele sunt doar de natură a crea condițiile unor acțiuni ulterioare care să producă urmarea imediată prevăzută de lege, respectiv să blocheze, să amâne demersurile reprezentanților statului învestiți cu atribuții de reluare a procedurii de punere în executare a mandatului.

Ca atare, acestea pot fi caracterizate doar ca acte pregătitoare, care sunt lipsite de relevanță penală atunci când nu sunt urmate de acte de executare care să se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

Spitalizarea condamnatului era oricum necesară fiind o urgenta medicală, necontestată, S.C.U. Floreasca fiind unitatea medicală cea mai apropiată. Circumstanțele în care a avut loc internarea la secția condusă de inculpat au fost amplu analizate de către judecătorii fondului, probatoriul readministrat în apel nefiind de natură a contrazice concluzia acestora pe care autorii opiniei separate și-o însușesc.

Se impune a se accentua faptul că, în cursul urmăririi penale, din oficiu, s-a dispus efectuarea unei expertize medici legale și a unui supliment la aceasta, iar unul din obiective formulate de anchetatori a fost acela de a se stabili medicul curant/responsabil conform prevederilor O.M.S. nr. 1091/2006 și specializarea căreia îi revenea competenta urmăririi evoluției postoperatorii a pacientului. Conform concluziilor raportului de expertiză că acestea erau în competenta „Chirurgiei vasculare și chirurgiei plastice, respectiv A.T.I. aferente acestor secții”.

În cadrul S.C.U. Floreasca nu există secție de chirurgie vasculară distinctă de cea ce chirurgie cardiovasculară, ci o unică secție de chirurgie cardiacă și vase mari, condusă de inculpatul B.Ş., iar în cadrul secției de chirurgie plastică, nu există serviciu de A.T.I., aspect confirmat de martorii L.I. și M.R.

Raportul de expertiză a confirmat afecțiunile cardiace ale condamnatului (arterioscleroză coronariană, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială cu valori ale tensiunii arteriale mai mari de 200/100 mmHg, afecțiuni cronice pentru care pacientul are indicație medicală de tratament cronic ), iar medicii audiați în calitate de martori (B.S.P., L.I., B.M.) au evidențiat existenta unui risc din punct de vedere cardiovascular ce se putea dezvolta pe fondul afecțiunilor preexistente, factorul agravant fiind trauma și starea emoțională a pacientului (încercarea de a se sinucide).

[. . . ] Convorbirile telefonice cu diverse persoane, fără atribuții legate de punerea în executare a hotărârii, sunt de natură a evidenția faptul că inculpatul nu era de acord cu transferarea condamnatului, însă legiuitorul nu sancționează simpla intenție de a comite o infracțiune.

În ceea ce privește declarațiile publice ale inculpatului, care, deși nu avea calitatea de purtător de cuvânt a comunicat informații privind starea de sănătate a condamnatului N.A., conducând astfel, în opinia publică, la conturarea ideii iminenței unei intervenții chirurgicale asupra cordului, acestea sunt lipsite de orice relevanță penală; întrucât nu opinia publică era cea chemată să pună în executare mandatul, ci organele de politie însărcinate de lege în acest scop, iar lipsa demersurilor S.I.C. nu a fost nicidecum consecința informațiilor pe care le-a cules din presă. De altfel, analizând conținutul acestor materiale, se constată că inculpatul B.Ş. preciza în mod expres că „în acest moment nu ar propune o intervenție chirurgicală legată de problemele cardiace” (Gândul.ro, articol din 22 iunie 2012).

Instanța de fond a făcut o amplă analiză a tuturor acestor acțiuni imputate, neimpunându-se reluarea argumentelor, mai ales că, așa cum s-a arătat, ele creează doar condițiile unor acțiuni viitoare, îmbrăcând forma unor acte premergătoare, fără relevanță penală.

În raport de toate aceste considerente, soluția de achitare pronunțată de cei trei judecători care au soluționat cauza în fond, întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. b) C. pr. pen., este în totală concordanță cu materialul probator administrat, astfel că se impunea respingerea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. ca nefondat. Î. C. C. J.  Completul de 5 Judecători,  Decizia penală nr. 31 din 2 martie 2015 https://legeaz.net/spete-penal-iccj

Șerban Brădișteanu, medicul care l-a tratat pe fostul premier Adrian Năstase, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea lui Adrian Năstase după tentativa de sinucidere. Decizia este definitivă. RomaniaTV.net,  2 martie 2015,

Începând din secolul al XVII-lea, în Regatul Marii Britanii era în vigoare o lege care îi acuza de omucidere pe cei care au supraviețuit unei tentative de suicid în masă. Irene Coffee a fost învinovățită că și-ar fi ucis mama și a fost condamnată la moarte prin spânzurare.

În cele din urmă, prin mila regelui George al VI-lea, avocații au reușit să obțină comutarea pedepsei în închisoare pe viață. Un an mai târziu a fost grațiată.

A început să lucreze din nou ca secretară și nu și-a povestit niciodată trecutul. Nici măcar celui de-al doilea soț, cu care s-a căsătorit în 1955 și alături de care a emigrat în Australia, nu i-a spus nimic.

Treisprezece ani mai târziu s-a sinucis. Legea care pe Irene Coffee aproape a costat-o viața a fost abolită în 1957. https://www.dw.com/ro/condamnarea-la-moarte-a-unei-sinucigașe: Cornelia Rabitz, Claudia Ştefan

În 20 de țări din lume, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, sinuciderea este considerată un comportament în afara legii. Asta înseamnă că în acele 20 de țări legislația prevede fie pedepse explicite (închisoare, amendă) pentru cei ce au tentative de sinucidere sau pentru familiile celor decedați prin sinucidere, fie posibilitatea ca instanța să aplice sau nu aceste pedepse. Membrii români ai International Association for Suicide Prevention s-au alăturat petiției inițiate de IASP pentru a elimina din legislația tuturor țărilor aceste prevederi care îndepărtează persoana ce suferă de ajutorul de care are nevoie, adâncesc suferința, stigmatizează persoana ce suferă și familia acesteia și amplifică povara fenomenului suicidar. https://www.antisuicid.ro/date-oms-din-2019-despre-fenomenul-suicidar

Justificarea publică a sinuciderii, inclusiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice, adică distribuirea sau punerea în alt mod la dispoziția publicului a unui mesaj despre recunoașterea sinuciderii ca fiind justă sau demnă de urmat se va pedepsi cu închisoare de până la patru ani. Prevederea se conține într-un proiect de lege de modificare și completare a Codului penal, propus pentru consultări publice de Ministerul Justiției. Potrivit agenției de presă IPN, autorii proiectului menționează că noul articol, care urmează să fie introdus în Codul penal, vine în scopul protejării relațiilor sociale cu privire la viața persoanei. Astfel, urmează să fie incriminate faptele de justificare publică, inclusiv prin intermediul rețelelor de comunicații electronice a sinuciderii. https://diez.md/2017/08/16/justificarea-publica-sinuciderii-pedepsita-penal

In unele țări suicidul se pedepsește, motivul fiind că dacă încerci să te sinucizi fără sa reușești, consumi in mod ne necesar resursele statului (salvare, posibil pompieri, politie, etc.) https://www.tpu.ro/legislatie-politic-social

În unele țări, tentativa de suicid a unui condamnat poate fi considerată o formă de favorizare, adică o încercare de a evita consecințele pedepsei sau de a influența decizia justiției.

Legislația privind tentativa de suicid a unui condamnat variază de la țară la țară. În unele țări, tentativa de suicid a unui condamnat poate fi considerată o formă de favorizare, în timp ce în altele nu este.

De exemplu, în anumite țări din Europa și America de Nord, tentativa de suicid a unui condamnat poate fi considerată o încercare de a evita consecințele pedepsei sau de a influența decizia justiției, iar autoritățile pot lua măsuri pentru a preveni suicidul și pentru a asigura siguranța condamnatului.

În schimb, în alte țări, precum Japonia, tentativa de suicid a unui condamnat poate fi văzută ca o dovadă a stării de sănătate mentale precare și poate influența decizia de a acorda sau de a nu acorda libertate condiționată sau reducerea pedepsei.

Este important de menționat că acest aspect poate fi influențat de cultura, tradițiile și normele sociale ale fiecărei țări și poate fi supus schimbării în timp. De aceea, este recomandat să se consulte legislația și practicile specifice ale fiecărei țări pentru a obține informații actualizate și precise.

Unele țări pot considera tentativa de suicid a unui condamnat ca o formă de favorizare sau evitare a consecințelor pedepsei și pot lua măsuri pentru a preveni suicidul și a asigura siguranța condamnatului. Alte țări pot privi tentativa de suicid ca o problemă de sănătate publică și pot aborda această chestiune prin măsuri de prevenire și îngrijire.

În România, tentativa de suicid nu este o infracțiune în sine.

O tentativă de suicid a unui condamnat nu este o formă de favorizare.

Cu toate acestea, autoritățile pot lua măsuri pentru a preveni suicidul unui condamnat și pentru a asigura siguranța acestuia în închisori. În cazul în care există dovezi suplimentare care indică faptul că tentativa de suicid a fost întreprinsă cu scopul de a evita consecințele pedepsei sau de a influența decizia justiției, acestea pot fi aduse la cunoștința justiției și pot fi luate în considerare în procesul penal. https://chat.openai.com/

Este altcumva!